ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7180/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 4749/3/2008, la data de 5 februarie 2008, reclamantul D.T., în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului București prin Primar General, Consiliul General al Municipiului București, Primăria Sector 2 București prin Primar, Instituția Primarului General al Capitalei, Instituția Primarului Sectorului 2 București și R.A.D.E.T., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților să-și ridice conductele ce traversează terenul aflat în proprietatea sa, teren în suprafață de 408,16 m.p., situat în București, str. L.S.V., sector 2, să i se achite contravaloarea nefolosinței terenului, începând cu octombrie 2006, când au intervenit respectivele lucrări și până la ridicarea lor efectivă.

Prin sentința civilă nr. 523 din 9 aprilie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant. În termen legal, a declarat apel reclamantul D.T., solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată pricinuite de cauza de față. Prin decizia civilă nr. 282/A din 15 martie 2011 Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul D.T. în contradictoriu cu pârâta R.A.D.E.T., a obligat pârâta R.A.D.E.T.

la 1995 euro/lună pentru suprafața de 133 mp, ocupată de rețeaua de conducte aparținând acesteia, în echivalent RON la data plății, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului, începând cu luna octombrie 2006 și până la ridicarea acestor construcții către reclamantul D.T., a obligat pârâta R.A.D.E.T. la desființarea și ridicarea lucrărilor realizate pe terenul reclamantului, situat în București, str. L.S.V., sector 2, precum și la 8.500 RON cheltuieli de judecată către reclamantul D.T. (în fond). A menținut celelalte dispoziții ale sentinței în ceea ce privește acțiunea formulată împotriva pârâtei Primăria Municipiului București și obligat intimata R.A.D.E.T. la 8354,5 RON cheltuieli de judecată către apelantul D.T.

(în apel). Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că reclamantul D.T., în calitate de coproprietar al imobilului din București, str. L.S.V., sector 2, în suprafață de 408,16 mp a învestit instanța de judecată cu o cerere de obligare a pârâților Primăria Municipiului București prin Primar, Consiliul General al Municipiului București, Primăria Sectorului 2 prin Primar, Instituția Primarului General al Municipiului București, Instituția Primarului Sectorului 2 București și R.A.D.E.T. la ridicarea conductelor ce traversează terenul proprietatea sa și a celorlalți coproprietari D.M., D.N.G. și D.R. (potrivit certificatului de moștenitor nr. M1./1998 emis de B.N.P. M.Ș.), precum și la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului, începând cu data realizării ilegale a devierii rețelei edilitare în cauză - octombrie 2006 și până la ridicarea efectivă a lucrărilor.

În speță, în baza autorizației de construire nr. AU1. din 29 septembrie 2006, emisă de Primăria Municipiului București, pârâta R.A.D.E.T. a deviat rețeaua termică secundară care trebuia să alimenteze Creșa (Grădinița) nr. XX. și imobilul din București, str. M.V. pe terenul proprietatea reclamantului, de la nr. Q1. de pe str. L.S.V., sector 2, București, deși în cuprinsul acestui act (autorizația de construire) se prevedea în mod expres că devierea urmează „a fi realizată cu conducte preizolate, montate prin terenul dintre Grădinița nr. XX. și imobilul de la nr. Q1.A și terenul dintre imobilul de la nr. Q1.A și imobilul de la nr. Q2.". Conform înscrisurilor din dosar, imobilul proprietatea reclamantului D.T.

și defunctului D.F. (autorul celorlalți coproprietari indicați anterior) a purtat inițial număr poștal Q3., după care nr. Q1. pe str. L.S.V., sector 2, București, astfel cum rezultă din certificatul emis la 19 martie 1998 de către Primăria Municipiului București (dosar Judecătoria sectorului 2 București). Această identificare poștală a imobilului s-a făcut în baza procesului verbal de punere în posesie din 17 decembrie 1996, încheiat de Primăria Sectorului 2 București, astfel încât nu se poate susține că la momentul emiterii certificatului de urbanism nr. U1. din 14 septembrie 2005, respectiv a autorizației nr. AU1. din 29 septembrie 2006, Primăria Municipiului București nu a identificat în mod clar și corect imobilul deținut de reclamant, în acest sens fiind chiar conținutul celor două acte administrative menționate, care fac vorbire de devierea rețelei termice în raport de imobilul de la Q1A, iar nu de cel de la nr. Q1.

de pe str. L.S.V., sector 2, București. Amplasarea greșită a conductelor este justificată prin chiar poziția exprimată de Primăria Municipiului București, atunci când, pe de o parte, atenționează R.A.D.E.T. să urgenteze mutarea conductelor de termoficare de pe terenul situat în București, str. L.S.V., sector 2, proprietatea lui D.T., iar, pe de altă parte, sesizează Secretariatul Comisiei de Cercetare Prealabilă în vederea declarării utilității publice a lucrărilor de interes local, în scopul exproprierii imobilului în litigiu (dosar Judecătoria Sectorului 2 București). De altfel, procedura exproprierii terenului coproprietatea reclamantului a fost demarată ulterior realizării conductelor edilitare pe această suprafață, însă părțile nu au ajuns la niciun acord, cu atât mai mult cu cât operațiunea în cauză era obligatoriu a se realiza anterior executării lucrărilor contestate de reclamant.

Curtea a mai reținut, pe baza probatoriului administrat, că avizele date anterior emiterii autorizației de construire nr. AU1./2006 au privit lucrarea „deviere rețea termică secundară pe str. L.S.V. nr. Q1A, sector 2", iar nu de la nr. Q1. (dosar Judecătoria sectorului 2 București), precum și faptul că autorizația de construire nr. AU1./2006 a fost eliberată cu condiția ca executarea lucrărilor să înceapă numai după reglementarea juridică a suprafeței de teren afectată de pe str. L.S.V. nr. Q1., sector 2, București. Ca atare, culpa efectuării greșite a acestei devieri de conducte aparține celui ce a executat lucrarea, iar nu emitentului autorizației de construire, care, în limitele legii, a emis actul administrativ menționat.

Intimata pârâtă R.A.D.E.T. nu se poate apăra în sensul că nu a cunoscut amplasamentul real al imobilului proprietatea reclamantului ori proprietarul terenului în litigiu și nici în sensul că a acționat conform prevederilor autorizației de construire nr. AU1. din 29 septembrie 2006, întrucât, în primul rând, rezultă din probe atenționarea societății în cauză anterior efectuării lucrărilor de deviere rețea termică, chiar și din adresa înaintată acestei pârâte de către reclamantul D.T. în anul 1994, ce a primit răspuns prin adresa nr. AU2./1994, iar, în al doilea rând, pentru că nu a respectat conținutul autorizației, aspect confirmat de expertizele tehnice efectuate în cauză. De altfel, R.A.D.E.T.

a și întocmit, începând cu 2008, un proiect de deviere a rețelei termice din București, str. L.S.V. nr. Q1. (teren proprietate particulară), având în vedere că traseul conductelor trebuia efectuat numai pe domeniul public (Judecătoria sectorului 2 București). Potrivit expertizei tehnice extrajudiciare depusă la dosar, terenul în litigiu era, în anul 1997, un teren viran, liber de orice construcție, aspect, de altfel, necontestat de vreuna din părțile în litigiu. Realizarea lucrării de deviere de către intimata pârâtă R.A.D.E.T. a condus la o ocupare efectivă a terenului de 133 m.p., ceea ce face, prin modul de amplasare a rețelei de termoficare, ca suprafață neocupată de spațiul rețelei să fie, practic, neutilizabilă (expertiza tehnică întocmită de expert U.I.).

Așadar, în cauză, unul prerogativele dreptului de proprietate a fost anulat prin intervenția pârâtei R.A.D.E.T., exercitarea folosinței materiale a bunului ce formează obiect al dreptului de proprietate, cât și posibilitatea culegerii fructelor fiind deturnată de la scopul pe care titularii dreptului de proprietate l-ar fi avut cu privire la terenul în litigiu, astfel cum rezultă și din acordul prezentat în faza procesuală a apelului. În plus, în dosar se regăsește un certificat de urbanism obținut de reclamantul D.T., ceea ce conduce la concluzia că acesta ar fi dorit să realizeze, eventual, pe teren, o construcție, însă, prin afectarea suprafeței în litigiu (lucrarea fiind amplasată, pe mijlocul imobilului, paralel cu laturile lungi, la o adâncime de 1,10 m - 1,50 m), acest lucru nu este posibil.

Terenul din București, str. L.S.V. este unul construibil, cum reiese din certificatul de urbanism depus la dosarul cauzei, iar situarea unor conducte în adâncime, exact pe mijlocul suprafeței în cauză, face imposibilă folosirea acestuia conform destinației. În aceste condiții, în mod greșit prima instanță a reținut că reclamantul nu a făcut dovada unui prejudiciu cert în patrimoniul său și al celorlalți coproprietari, dat fiind că efectuarea lucrărilor de către R.A.D.E.T., cu încălcarea autorizației de construire nr. AU1.

din 29 septembrie 2006, a condus la imposibilitatea utilizării terenului neocupat de spațiul rețelei potrivit scopului pentru care a fost restituit (terenul este împărțit în 2 părți, a căror lățime este sub 3,5 m). De altfel, chiar inițierea procedurii de expropriere se constituie într-un argument ce stă la baza stabilirii faptei de încălcare a dreptului de proprietate, nu și de exonerare de răspundere a pârâtei R.A.D.E.T., aceasta nedepunând diligentele necesare pentru a verifica amplasamentul pe care urma să efectueze devierea rețelei termice secundare, împrejurare, de altfel, recunoscută și de Primăria Municipiului București.

Primăria Municipiului București este, ca proprietar al conductelor de termoficare (conductele edilitare sunt bunuri proprietate publică), cea care deține planurile de zonă unde sunt identificate rețele edilitare, pentru care, de altfel, a și emis certificatul de urbanism și autorizația de construcție nr. AU1./2006, însă în sarcina acesteia nu se poate reține vreo culpă, fapta cauzatoare de prejudicii fiind exercitată de titularul dreptului de administrare, de exploatare, și nu de proprietate. Aceleași argumente trebuie avute în vedere și în ceea ce privește angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei Primăria sectorului 2 București prin Primar, întrucât nu aceasta a participat efectiv la amplasarea ilegală a rețelei edilitare în cauză.

Așa fiind, Curtea a apreciat că s-a probat atât existența faptei ilicite (executarea unor lucrări de deviere conducte edilitare de către executant -R.A.D.E.T. - cu încălcarea prevederilor autorizației de construire), existența vinovăției (neglijența ori imprudența cu care a acționat R.A.D.E.T., în afara obligațiilor stipulate în autorizația de construire indicată), existența prejudiciului (determinat de lipsa de folosință a terenului începând cu octombrie 2006, data realizării lucrărilor contestate și până la ridicarea efectivă a acestora), precum și legătura de cauzalitate reclamantul a făcut demersuri pentru realizarea unei construcții, însă situarea conductelor în adâncime, exact pe mijlocul suprafeței în cauză, face imposibilă folosirea acestuia conform destinației, Curtea a apreciat că restul de teren până la 408,16 mp poate fi utilizat pentru culturi agricole.

Or, reclamantul a înțeles să solicite contravaloarea lipsei de folosință tocmai având în vedere destinația terenului, iar nu posibilitatea de a acorda acestui teren o altă destinație. Caracterul contradictoriu al hotărârii rezultă tocmai din faptul că, dacă s-ar merge pe raționamentul instanței, nici pentru terenul de 133 mp nu ar fi trebuit acordate despăgubiri. O altă critică privește încălcarea dispozițiilor art. 480 C. civ. prin hotărârea pronunțată, în sensul că dacă prerogativa folosinței nu este recunoscută a fi exercitată conform cu destinația înseamnă că, sub acest aspect, recunoașterea dreptului de proprietate este doar una formală, lipsită de conținut. A susținut, de asemenea, că în mod greșit a fost reținută doar culpa R.A.D.E.T.

în ocuparea fără drept a imobilului și că ar fi trebuit reținută și culpa celorlalți pârâți, respectiv a Primăriei municipiului București care a emis o autorizație ce încalcă dreptul de proprietate, a Primarului General care nu a solicitat Consiliului General al municipiului București remedierea încălcării dreptului de proprietate, a Consiliului General al municipiului București care a emis o hotărâre de aprobare a investiției, precum și culpa Primarului și Primăriei Sectorului 2 București, care au dat avize în procedura de emitere a autorizației. A susținut, totodată, că instanța de apel a încălcat și prevederile art. 274 C. proc. civ., admițând doar în parte cheltuielile de judecată atât la fond, cât și în apel.

Atât în concluziile orale puse de apărător în dezbaterea recursului, cât și în concluziile scrise depuse la 22 noiembrie 2012, recurentul-reclamant D.T. a arătat că înțelege să renunțe la primul motiv de recurs referitor la nepronunțarea asupra capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri reprezentate de diferența de valoare dintre valoarea imobilului la data ocupării și cea de la data efectuării expertizei, nefiind în interesul său să mai susțină această critică. Pârâta R.A.D.E.T. București a solicitat modificarea în tot a deciziei atacate și menținerea sentinței instanței de fond, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

în dezvoltarea recursului a susținut că în mod greșit curtea de apel a reținut culpa sa în efectuarea greșită a devierii rețelei termice, întrucât regia a întreprins toate demersurile legale în vederea obținerii tuturor avizelor și documentațiilor necesare lucrării, că nu putea dispune de rețeaua de termofîcare în alt scop decât cel dat de Consiliul General al municipiului București, respectiv că nu putea dispune mutarea și nici încheierea de acte care să implice plata de chirie sau alte drepturi bănești, că dreptul său este unul de exploatare, de administrare, iar nu un drept de proprietate asupra conductelor, care sunt de utilitate publică.

De asemenea, a susținut că reclamantul ar fi trebuit să-și îngrădească terenul, chiar și provizoriu, pentru a exista un element de identificare și individualizare a proprietății sale și că din concluziile raportului de expertiză rezultă că acesta nu este împiedicat să folosească terenul, întrucât rețeaua era îngropată în pământ la o adâncime de 1,10-1,50 metri, că nu a încălcat dreptul de proprietate al reclamantului atâta vreme cât s-a conformat unei hotărâri a Consiliului General al municipiului București și că răspunderea revine Primăriei municipiului București, care a procedat la restituirea dreptului de proprietate în anul 1996, fără a verifica existența conductelor edilitare în subsolul terenului, conducte asupra cărora Primăria are un drept de proprietate.

De aceea, în cauză nu se poate reține îndeplinirea condițiilor art 998-999 C.civ sub aspectul existenței prejudiciului cert în patrimoniul reclamantului și sub aspectul vinovăției R.A.D.E.T. Analizând recursurile în limitele criticilor formulate, Înalta Curte Constată următoarele: Recursul declarat de reclamantul D.T., ce poate fi încadrat în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce succed: În cauză, dreptul de proprietate al reclamantului, coproprietar al terenului în suprafață de 408,16 mp situat în București, str. Lt L.S.V.

nr. Q1., sector 2, a fost încălcat prin efectuarea unor lucrări de deviere a unor conducte termice, ceea ce a condus la ocuparea unei suprafețe de 133 mp, iar prin modul de amplasare a rețelei de termoficare, care a împărțit terenul în două părți ale căror lățimi sunt sub 3,5 metri, restul terenului a devenit, practic, neutilizabil, potrivit expertizei tehnice întocmite în cauză de exp. U.I. (Dosar nr. 4749/3/2008 al Judecătoriei Sectorului 5 București). Art. 480 C. civ. (în vigoare la data introducerii acțiunii) dispune în sensul că «Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.» Stabilind conținutul dreptului de proprietate, legiuitorul a înțeles să includă între atributele acestui drept și pe cele ale posesiei și folosinței, care dau posibilitatea titularului dreptului să exercite în interesul său propriu o stăpânire efectivă a bunului în materialitatea sa.

Or, recurentul-reclamant a fost împiedicat să-și exercite aceste atribute ale dreptului de proprietate, în sensul de a stăpâni și folosi terenul potrivit destinației sale. Imobilul în litigiu are regimul unui teren destinat construcțiilor, aspect ce nu este contestat de părți și care este demonstrat cu înscrisurile depuse. Astfel, în certificatul de urbanism nr. U1. din 29 iulie 2003 emis de Primăria Sectorului 2 București (dosar judecătorie) la solicitarea reclamantului, se stabilește regimul tehnic al terenului, ce se încadrează în subzona locuințelor cu maximum P+2 niveluri. Imposibilitatea realizării unei construcții pe acest teren după amplasarea unor conducte în adâncime, exact pe mijlocul suprafeței în cauză, a fost, de asemenea, dovedită.

Așa fiind, în mod corect instanța de apel a stabilit dreptul recurentului-reclamant la despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului. Cu toate acestea, stabilind despăgubiri doar pentru suprafața efectiv ocupată de 133 mp și apreciind că restul terenului poate fi folosit pentru agricultură, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, cu încălcarea dispozițiilor art. 480 C. civ. Recurentul-reclamant, în sarcina căruia nu poate fi reținută vreo culpă, nu poate fi obligat să schimbe destinația terenului proprietatea sa și să-l utilizeze în condiții determinate de fapta ilicită cauzatoare de prejudicii săvârșită de un terț. Prejudiciul încercat de acesta constă în imposibilitatea folosirii terenului pentru edificarea unei construcții, imposibilitate ce afectează întreaga suprafață, iar nu numai partea efectiv ocupată de conducte.

De altfel, motivarea deciziei atacate cuprinde cu privire la acest aspect argumente contradictorii. Astfel, deși instanța de apel își însușește, pe de o parte, concluzia raportului de expertiză cu privire imposibilitatea folosirii terenului conform destinației, în continuarea raționamentului reține că există alternativa realizării unor culturi agricole, ceea ce nu determină o imposibilitate totală de folosință a întregii suprafețe. Principiul ce guvernează răspunderea civilă delictuală este acela al dezdăunării integrale, motiv pentru care, în aplicarea sa, Înalta Curte va modifica în parte decizia recurată, stabilind obligația de plată a despăgubirilor în sumă de 15 euro/mp/lună pentru întreaga suprafață de teren de 408,16 mp.

Critica referitoare la încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 998-999 C.civ, prin stabilirea culpei exclusive a pârâtei R.A.D.E.T., nu poate fi primită. În mod corect prin decizia recurată s-a reținut că fapta ilicită a constat în executarea unor lucrări de deviere conducte edilitare de către executantul R.A.D.E.T., cu încălcarea prevederilor autorizației de construcție. Această autorizație, emisă de Primăria municipiului București sub nr. AU1. din 29 septembrie 2006 (dosar judecătorie) permitea executarea lucrărilor „cu conducte preizolate, montate pe terenul dintre Grădinița nr. XX și imobilul de la nr. Q1.A și terenul dintre imobilul de la nr. Q1.A și imobilul de la nr. Q2.". Așadar, autorizația nu permitea devierea conductelor utilitare pe terenul reclamantului, fiind emisă cu respectarea dreptului de proprietate al acestuia.

în același mod au fost emise și avizele prealabile de către autoritățile competente ale Sectorului 2 București, precum și Hotărârea Consiliului General al municipiului București. Anterior emiterii autorizației de executare a lucrărilor, terenul în litigiu a fost identificat cu ocazia punerii în posesie, conform procesului-verbal încheiat la 17 decembrie 1996 (dosar judecătorie) și care a avut ca anexă Planul topografic se. 1:500 avizat de Serviciul de Urbanism pentru Amenajarea Teritoriului și de Oficiul de Cadastru. Așadar, formalitățile prealabile începerii executării lucrării, finalizate cu emiterea autorizației de construcție au fost derulate în conformitate cu prevederile legale, fără ca prin aceasta să fie încălcat în vreun fel dreptul de proprietate al reclamantului, din moment ce se prevedea ce devierea rețelei termice să fie efectuată numai pe terenuri ce fac parte din domeniul public.

încălcarea s-a produs prin punerea în executare a autorizației de construire cu depășirea limitelor acesteia, astfel încât, în mod corect instanța de apel a reținut culpa exclusivă a pârâtei R.A.D.E.T. Față de susținerile făcute de recurentul-reclamant cu ocazia acordării cuvântului în fond, Înalta Curte nu va mai analiza motivul de recurs referitor la nepronunțarea de către instanța de apel asupra capătului de cerere referitor la acordarea de despăgubiri reprezentate de diferența de valoare dintre valoarea imobilului la data ocupării și cea de la data efectuării expertizei. Recursul declarat de pârâta R.A.D.E.T. București va fi respins ca nefondat, pentru argumentele ce succed: Reținând existența faptei ilicite în modalitatea expusă anterior, Înalta Curte constată culpa exclusivă a pârâtei R.A.D.E.T.

în producerea prejudiciului a cărui reparare o solicită reclamantul. Deși susținerea acestei pârâte că are doar un drept de administrare asupra conductelor de termoficare, ce constituie proprietate publică și că nu poate dispune asupra rețelei în alt scop decât acela dat de Consiliul General al municipiului București este reală, aceasta nu produce consecințele pe care recurenta-pârâtă le afirmă. Nerespectarea autorizației de construcție constituie fapta proprie a pârâtei și generează obligația reparării prejudiciului produs prin această faptă. Mai mult, pârâta a fost notificată de reclamant cu privire la greșita amplasare a conductelor și a fost atenționată de Primăria municipiului București prin adrese succesive (A1.

din 28 iunie 2007, A2. din 13 noiembrie 2007) să urgenteze mutarea conductelor de termoficare de pe terenul proprietatea lui D.T. Întreprinderea demersurilor legale pentru obținerea tuturor avizelor și documentațiilor necesare pentru executarea lucrării nu este suficientă, ci trebuie urmată de respectarea indicațiilor tehnice cuprinse în aceste documente. Nu poate fi reținută culpa reclamantului care nu și-a îngrădit terenul pentru a individualiza suprafața deținută în proprietate, așa cum susține pârâta, din moment ce obligația principală a acesteia consta în realizarea lucrărilor conform autorizațiilor emise de autorități. De asemenea, nu poate fi primită nici critica potrivit căreia nu a fost îngrădit dreptul de proprietate al reclamantului, dată fiind situarea la adâncime a rețelei, astfel încât acesta putea exercita posesia și folosința asupra bunului imobil.

Expertiza tehnică efectuată în cauză constată imposibilitatea folosirii terenului potrivit destinației sale, probând astfel încălcarea prerogativelor dreptului de proprietate. Existența unor conducte de termoficare la o adâncime de 1 - 1,5 metri în sol nu permite edificarea unei construcții în regimul de înălțime prevăzut pentru zona în care se află situat terenul, potrivit certificatului de urbanism eliberat pe numele reclamantului, de care s-a făcut vorbire anterior. Înalta Curte observă că în cauză a fost dovedită fapta ilicită constând în amplasarea de către R.A.D.E.T. a unei rețele de termoficare pe terenul reclamantului prin încălcarea limitelor autorizației de construcție, prejudiciul produs în patrimoniul reclamantului reprezentat de imposibilitatea utilizării terenului construibil potrivit destinației sale, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și culpa pârâtei R.A.D.E.T.

Așa fiind, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., va admite recursul reclamantului, obligând pârâta R.A.D.E.T. la despăgubiri pentru întregul teren și va respinge recursul pârâtei. Constatând că recurenta-pârâtă a căzut în pretenții, va face aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., obligând-o la plata cheltuielilor de judecată constând în taxe judiciare de timbru, către recurentul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul D.T. împotriva deciziei civile nr. 282A din 15 martie 2011 a Curții de Apel București, secția IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Modifică în parte decizia recurată, în sensul că stabilește în sarcina pârâtei R.A.D.E.T. obligația de plată a despăgubirilor în sumă de 15 euro/mp/lună pentru întreaga suprafață de teren de 408,16 mp. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta R.A.D.E.T. București. Menține restul dispozițiilor deciziei. Obligă recurenta-pârâtă la 4855 RON cheltuieli de judecată către recurentul-reclamant. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2012.