ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7180/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7180/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, în condițiile art. 256

alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de față;

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub

nr. 4749/3/2008, la data de 5 februarie 2008, reclamantul D.T., în contradictoriu

cu pârâții Primăria Municipiului București prin Primar General, Consiliul General

al Municipiului București, Primăria Sector 2 București prin Primar, Instituția Primarului

General al Capitalei, Instituția Primarului Sectorului 2 București și R.A.D.E.T.,

a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților

să-și ridice conductele ce traversează terenul aflat în proprietatea sa, teren în

suprafață de 408,16 m.p., situat în București, str. L.S.V., sector 2, să i se achite

contravaloarea nefolosinței terenului, începând cu octombrie 2006, când au intervenit

respectivele lucrări și până la ridicarea lor efectivă.

Prin sentința civilă nr. 523 din 9

aprilie 2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată

acțiunea formulată de reclamant.

În termen legal, a declarat apel reclamantul

D.T., solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate, în sensul admiterii

acțiunii și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată pricinuite

de cauza de față.

Prin decizia civilă nr. 282/A din 15 martie

2011 Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și

familie, a admis apelul, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis

în parte acțiunea formulată de reclamantul D.T. în contradictoriu cu pârâta R.A.D.E.T.,

a obligat pârâta R.A.D.E.T. la 1995 euro/lună pentru suprafața de 133 mp, ocupată

de rețeaua de conducte aparținând acesteia, în echivalent RON la data plății, reprezentând

contravaloarea lipsei de folosință a terenului, începând cu luna octombrie 2006

și până la ridicarea acestor construcții către reclamantul D.T., a obligat pârâta

R.A.D.E.T. la desființarea și ridicarea lucrărilor realizate pe terenul reclamantului,

situat în București, str. L.S.V., sector 2, precum și la 8.500 RON cheltuieli de

judecată către reclamantul D.T. (în fond). A menținut celelalte dispoziții ale sentinței

în ceea ce privește acțiunea formulată împotriva pârâtei Primăria Municipiului București

și obligat intimata R.A.D.E.T. la 8354,5 RON cheltuieli de judecată către apelantul

D.T. (în apel).

Pentru a decide astfel, instanța de apel

a reținut că reclamantul D.T., în calitate de coproprietar al imobilului din București,

str. L.S.V., sector 2, în suprafață de 408,16 mp a învestit instanța de judecată

cu o cerere de obligare a pârâților Primăria Municipiului București prin Primar,

Consiliul General al Municipiului București, Primăria Sectorului 2 prin Primar,

Instituția Primarului General al Municipiului București, Instituția Primarului Sectorului

2 București și R.A.D.E.T. la ridicarea conductelor ce traversează terenul proprietatea

sa și a celorlalți coproprietari D.M., D.N.G. și D.R. (potrivit certificatului de

moștenitor nr. M1./1998 emis de B.N.P. M.Ș.), precum și la plata contravalorii lipsei

de folosință a imobilului, începând cu data realizării ilegale a devierii rețelei

edilitare în cauză - octombrie 2006 și până la ridicarea efectivă a lucrărilor.

În speță, în baza autorizației de construire

nr. AU1. din 29 septembrie 2006, emisă de Primăria Municipiului București, pârâta

R.A.D.E.T. a deviat rețeaua termică secundară care trebuia să alimenteze Creșa (Grădinița)

nr. XX. și imobilul din București, str. M.V. pe terenul proprietatea reclamantului,

de la nr. Q1. de pe str. L.S.V., sector 2, București, deși în cuprinsul acestui

act (autorizația de construire) se prevedea în mod expres că devierea urmează „a

fi realizată cu conducte preizolate, montate prin terenul dintre Grădinița nr. XX.

și imobilul de la nr. Q1.A și terenul dintre imobilul de la nr. Q1.A și imobilul

de la nr. Q2.".

Conform înscrisurilor din dosar, imobilul

proprietatea reclamantului D.T. și defunctului D.F. (autorul celorlalți coproprietari

indicați anterior) a purtat inițial număr poștal Q3., după care nr. Q1. pe str.

L.S.V., sector 2, București, astfel cum rezultă din certificatul emis la 19

martie 1998 de către Primăria Municipiului București (dosar Judecătoria sectorului

2 București). Această identificare poștală a imobilului s-a făcut în baza procesului

verbal de punere în posesie din 17 decembrie 1996, încheiat de Primăria Sectorului

2 București, astfel încât nu se poate susține că la momentul emiterii certificatului

de urbanism nr. U1. din 14 septembrie 2005, respectiv a autorizației nr. AU1.

din 29 septembrie 2006, Primăria Municipiului București nu a identificat în mod

clar și corect imobilul deținut de reclamant, în acest sens fiind chiar conținutul

celor două acte administrative menționate, care fac vorbire de devierea rețelei

termice în raport de imobilul de la Q1A, iar nu de cel de la nr. Q1. de pe str.

L.S.V., sector 2, București.

Amplasarea greșită a conductelor este justificată

prin chiar poziția exprimată de Primăria Municipiului București, atunci când, pe

de o parte, atenționează R.A.D.E.T. să urgenteze mutarea conductelor de termoficare

de pe terenul situat în București, str. L.S.V., sector 2, proprietatea lui D.T.,

iar, pe de altă parte, sesizează Secretariatul Comisiei de Cercetare Prealabilă

în vederea declarării utilității publice a lucrărilor de interes local, în scopul

exproprierii imobilului în litigiu (dosar Judecătoria Sectorului 2 București).

De altfel, procedura exproprierii terenului

coproprietatea reclamantului a fost demarată ulterior realizării conductelor edilitare

pe această suprafață, însă părțile nu au ajuns la niciun acord, cu atât mai mult

cu cât operațiunea în cauză era obligatoriu a se realiza anterior executării lucrărilor

contestate de reclamant.

Curtea a mai reținut, pe baza probatoriului

administrat, că avizele date anterior emiterii autorizației de construire nr.

AU1./2006 au privit lucrarea „deviere rețea termică secundară pe str. L.S.V.

nr. Q1A, sector 2", iar nu de la nr. Q1. (dosar Judecătoria sectorului 2 București),

precum și faptul că autorizația de construire nr. AU1./2006 a fost eliberată cu

condiția ca executarea lucrărilor să înceapă numai după reglementarea juridică a

suprafeței de teren afectată de pe str. L.S.V. nr. Q1., sector 2, București.

Ca atare, culpa efectuării greșite a acestei

devieri de conducte aparține celui ce a executat lucrarea, iar nu emitentului autorizației

de construire, care, în limitele legii, a emis actul administrativ menționat.

Intimata pârâtă R.A.D.E.T. nu se poate

apăra în sensul că nu a cunoscut amplasamentul real al imobilului proprietatea reclamantului

ori proprietarul terenului în litigiu și nici în sensul că a acționat conform prevederilor

autorizației de construire nr. AU1. din 29 septembrie 2006, întrucât, în primul

rând, rezultă din probe atenționarea societății în cauză anterior efectuării lucrărilor

de deviere rețea termică, chiar și din adresa înaintată acestei pârâte de către

reclamantul D.T. în anul 1994, ce a primit răspuns prin adresa nr. AU2./1994, iar,

în al doilea rând, pentru că nu a respectat conținutul autorizației, aspect confirmat

de expertizele tehnice efectuate în cauză.

De altfel, R.A.D.E.T. a și întocmit, începând

cu 2008, un proiect de deviere a rețelei termice din București, str. L.S.V. nr.

Q1. (teren proprietate particulară), având în vedere că traseul conductelor trebuia

efectuat numai pe domeniul public (Judecătoria sectorului 2 București).

Potrivit expertizei tehnice extrajudiciare

depusă la dosar, terenul în litigiu era, în anul 1997, un teren viran, liber de

orice construcție, aspect, de altfel, necontestat de vreuna din părțile în litigiu.

Realizarea lucrării de deviere de către

intimata pârâtă R.A.D.E.T. a condus la o ocupare efectivă a terenului de 133 m.p.,

ceea ce face, prin modul de amplasare a rețelei de termoficare, ca suprafață neocupată

de spațiul rețelei să fie, practic, neutilizabilă (expertiza tehnică întocmită de

expert U.I.).

Așadar, în cauză, unul prerogativele dreptului

de proprietate a fost anulat prin intervenția pârâtei R.A.D.E.T., exercitarea folosinței

materiale a bunului ce formează obiect al dreptului de proprietate, cât și posibilitatea

culegerii fructelor fiind deturnată de la scopul pe care titularii dreptului de

proprietate l-ar fi avut cu privire la terenul în litigiu, astfel cum rezultă și

din acordul prezentat în faza procesuală a apelului.

În plus, în dosar se regăsește un certificat

de urbanism obținut de reclamantul D.T., ceea ce conduce la concluzia că acesta

ar fi dorit să realizeze, eventual, pe teren, o construcție, însă, prin afectarea

suprafeței în litigiu (lucrarea fiind amplasată, pe mijlocul imobilului, paralel

cu laturile lungi, la o adâncime de 1,10 m - 1,50 m), acest lucru nu este posibil.

Terenul din București, str. L.S.V. este

unul construibil, cum reiese din certificatul de urbanism depus la dosarul cauzei,

iar situarea unor conducte în adâncime, exact pe mijlocul suprafeței în cauză, face

imposibilă folosirea acestuia conform destinației.

În aceste condiții, în mod greșit prima

instanță a reținut că reclamantul nu a făcut dovada unui prejudiciu cert în patrimoniul

său și al celorlalți coproprietari, dat fiind că efectuarea lucrărilor de către

R.A.D.E.T., cu încălcarea autorizației de construire nr. AU1. din 29 septembrie

2006, a condus la imposibilitatea utilizării terenului neocupat de spațiul rețelei

potrivit scopului pentru care a fost restituit (terenul este împărțit în 2 părți,

a căror lățime este sub 3,5 m).

De altfel, chiar inițierea procedurii de

expropriere se constituie într-un argument ce stă la baza stabilirii faptei de încălcare

a dreptului de proprietate, nu și de exonerare de răspundere a pârâtei R.A.D.E.T.,

aceasta nedepunând diligentele necesare pentru a verifica amplasamentul pe care

urma să efectueze devierea rețelei termice secundare, împrejurare, de altfel, recunoscută

și de Primăria Municipiului București.

Primăria Municipiului București este, ca

proprietar al conductelor de termoficare (conductele edilitare sunt bunuri proprietate

publică), cea care deține planurile de zonă unde sunt identificate rețele edilitare,

pentru care, de altfel, a și emis certificatul de urbanism și autorizația de construcție

nr. AU1./2006, însă în sarcina acesteia nu se poate reține vreo culpă, fapta cauzatoare

de prejudicii fiind exercitată de titularul dreptului de administrare, de exploatare,

și nu de proprietate.

Aceleași argumente trebuie avute în vedere

și în ceea ce privește angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei Primăria

sectorului 2 București prin Primar, întrucât nu aceasta a participat efectiv la

amplasarea ilegală a rețelei edilitare în cauză.

Așa fiind, Curtea a apreciat că s-a probat

atât existența faptei ilicite (executarea unor lucrări de deviere conducte edilitare

de către executant -R.A.D.E.T. - cu încălcarea prevederilor autorizației de construire),

existența vinovăției (neglijența ori imprudența cu care a acționat R.A.D.E.T., în

afara obligațiilor stipulate în autorizația de construire indicată), existența prejudiciului

(determinat de lipsa de folosință a terenului începând cu octombrie 2006, data realizării

lucrărilor contestate și până la ridicarea efectivă a acestora), precum și legătura

de cauzalitate reclamantul a făcut demersuri pentru realizarea unei construcții,

însă situarea conductelor în adâncime, exact pe mijlocul suprafeței în cauză, face

imposibilă folosirea acestuia conform destinației, Curtea a apreciat că restul de

teren până la 408,16 mp poate fi utilizat pentru culturi agricole. Or, reclamantul

a înțeles să solicite contravaloarea lipsei de folosință tocmai având în vedere

destinația terenului, iar nu posibilitatea de a acorda acestui teren o altă destinație.

Caracterul contradictoriu al hotărârii rezultă tocmai din faptul că, dacă s-ar merge

pe raționamentul instanței, nici pentru terenul de 133 mp nu ar fi trebuit acordate

despăgubiri.

O altă critică privește încălcarea dispozițiilor

art. 480 C. civ. prin hotărârea pronunțată, în sensul că dacă prerogativa folosinței

nu este recunoscută a fi exercitată conform cu destinația înseamnă că, sub acest

aspect, recunoașterea dreptului de proprietate este doar una formală, lipsită de

conținut.

A susținut, de asemenea, că în mod greșit

a fost reținută doar culpa R.A.D.E.T. în ocuparea fără drept a imobilului și că

ar fi trebuit reținută și culpa celorlalți pârâți, respectiv a Primăriei municipiului

București care a emis o autorizație ce încalcă dreptul de proprietate, a Primarului

General care nu a solicitat Consiliului General al municipiului București remedierea

încălcării dreptului de proprietate, a Consiliului General al municipiului București

care a emis o hotărâre de aprobare a investiției, precum și culpa Primarului și

Primăriei Sectorului 2 București, care au dat avize în procedura de emitere a autorizației.

A susținut, totodată, că instanța de apel

a încălcat și prevederile art. 274 C. proc. civ., admițând doar în parte cheltuielile

de judecată atât la fond, cât și în apel.

Atât în concluziile orale puse de apărător

în dezbaterea recursului, cât și în concluziile scrise depuse la 22 noiembrie 2012,

recurentul-reclamant D.T. a arătat că înțelege să renunțe la primul motiv de recurs

referitor la nepronunțarea asupra capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri

reprezentate de diferența de valoare dintre valoarea imobilului la data ocupării

și cea de la data efectuării expertizei, nefiind în interesul său să mai susțină

această critică.

Pârâta R.A.D.E.T. București

a solicitat modificarea în tot a deciziei

atacate și menținerea sentinței instanței de fond, invocând motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în dezvoltarea recursului a susținut că

în mod greșit curtea de apel a reținut culpa sa în efectuarea greșită a devierii

rețelei termice, întrucât regia a întreprins toate demersurile legale în vederea

obținerii tuturor avizelor și documentațiilor necesare lucrării, că nu putea dispune

de rețeaua de termofîcare în alt scop decât cel dat de Consiliul General al municipiului

București, respectiv că nu putea dispune mutarea și nici încheierea de acte care

să implice plata de chirie sau alte drepturi bănești, că dreptul său este unul de

exploatare, de administrare, iar nu un drept de proprietate asupra conductelor,

care sunt de utilitate publică. De asemenea, a susținut că reclamantul ar fi trebuit

să-și îngrădească terenul, chiar și provizoriu, pentru a exista un element de identificare

și individualizare a proprietății sale și că din concluziile raportului de expertiză

rezultă că acesta nu este împiedicat să folosească terenul, întrucât rețeaua era

îngropată în pământ la o adâncime de 1,10-1,50 metri, că nu a încălcat dreptul de

proprietate al reclamantului atâta vreme cât s-a conformat unei hotărâri a Consiliului

General al municipiului București și că răspunderea revine Primăriei municipiului

București, care a procedat la restituirea dreptului de proprietate în anul 1996,

fără a verifica existența conductelor edilitare în subsolul terenului, conducte

asupra cărora Primăria are un drept de proprietate. De aceea, în cauză nu se poate

reține îndeplinirea condițiilor art 998-999 C.civ sub aspectul existenței prejudiciului

cert în patrimoniul reclamantului și sub aspectul vinovăției R.A.D.E.T.

Analizând recursurile în limitele criticilor

formulate, Înalta Curte Constată următoarele:

Recursul declarat de reclamantul D.T.,

ce poate fi încadrat în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și

9 C. proc. civ., este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce succed:

În cauză, dreptul de proprietate al reclamantului,

coproprietar al terenului în suprafață de 408,16 mp situat în București, str. Lt

L.S.V. nr. Q1., sector 2, a fost încălcat prin efectuarea unor lucrări de deviere

a unor conducte termice, ceea ce a condus la ocuparea unei suprafețe de 133 mp,

iar prin modul de amplasare a rețelei de termoficare, care a împărțit terenul în

două părți ale căror lățimi sunt sub 3,5 metri, restul terenului a devenit, practic,

neutilizabil, potrivit expertizei tehnice întocmite în cauză de exp. U.I. (Dosar

nr. 4749/3/2008 al Judecătoriei Sectorului 5 București).

Art. 480 C. civ. (în vigoare la data introducerii

acțiunii) dispune în sensul că «Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se

bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate

de lege.»

Stabilind conținutul dreptului de proprietate,

legiuitorul a înțeles să includă între atributele acestui drept și pe cele ale posesiei

și folosinței, care dau posibilitatea titularului dreptului să exercite în interesul

său propriu o stăpânire efectivă a bunului în materialitatea sa.

Or, recurentul-reclamant a fost împiedicat

să-și exercite aceste atribute ale dreptului de proprietate, în sensul de a stăpâni

și folosi terenul potrivit destinației sale.

Imobilul în litigiu are regimul unui teren

destinat construcțiilor, aspect ce nu este contestat de părți și care este demonstrat

cu înscrisurile depuse. Astfel, în certificatul de urbanism nr. U1. din 29

iulie 2003 emis de Primăria Sectorului 2 București (dosar judecătorie) la solicitarea

reclamantului, se stabilește regimul tehnic al terenului, ce se încadrează în subzona

locuințelor cu maximum P+2 niveluri.

Imposibilitatea realizării unei construcții

pe acest teren după amplasarea unor conducte în adâncime, exact pe mijlocul suprafeței

în cauză, a fost, de asemenea, dovedită.

Așa fiind, în mod corect instanța de apel

a stabilit dreptul recurentului-reclamant la despăgubiri reprezentând contravaloarea

lipsei de folosință a terenului.

Cu toate acestea, stabilind despăgubiri

doar pentru suprafața efectiv ocupată de 133 mp și apreciind că restul terenului

poate fi folosit pentru agricultură, instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală,

cu încălcarea dispozițiilor art. 480 C. civ.

Recurentul-reclamant, în sarcina căruia

nu poate fi reținută vreo culpă, nu poate fi obligat să schimbe destinația terenului

proprietatea sa și să-l utilizeze în condiții determinate de fapta ilicită cauzatoare

de prejudicii săvârșită de un terț.

Prejudiciul încercat de acesta constă în

imposibilitatea folosirii terenului pentru edificarea unei construcții, imposibilitate

ce afectează întreaga suprafață, iar nu numai partea efectiv ocupată de conducte.

De altfel, motivarea deciziei atacate cuprinde

cu privire la acest aspect argumente contradictorii. Astfel, deși instanța de apel

își însușește, pe de o parte, concluzia raportului de expertiză cu privire imposibilitatea

folosirii terenului conform destinației, în continuarea raționamentului reține că

există alternativa realizării unor culturi agricole, ceea ce nu determină o imposibilitate

totală de folosință a întregii suprafețe.

Principiul ce guvernează răspunderea civilă

delictuală este acela al dezdăunării integrale, motiv pentru care, în aplicarea

sa, Înalta Curte va modifica în parte decizia recurată, stabilind obligația de plată

a despăgubirilor în sumă de 15 euro/mp/lună pentru întreaga suprafață de teren de

408,16 mp.

Critica referitoare la încălcarea de către

instanța de apel a dispozițiilor art. 998-999 C.civ, prin stabilirea culpei exclusive

a pârâtei R.A.D.E.T., nu poate fi primită.

În mod corect prin decizia recurată s-a

reținut că fapta ilicită a constat în executarea unor lucrări de deviere conducte

edilitare de către executantul R.A.D.E.T., cu încălcarea prevederilor autorizației

de construcție.

Această autorizație, emisă de Primăria

municipiului București sub nr. AU1. din 29 septembrie 2006 (dosar judecătorie) permitea

executarea lucrărilor „cu conducte preizolate, montate pe terenul dintre Grădinița

nr. XX și imobilul de la nr. Q1.A și terenul dintre imobilul de la nr. Q1.A și imobilul

de la nr. Q2.". Așadar, autorizația nu permitea devierea conductelor utilitare

pe terenul reclamantului, fiind emisă cu respectarea dreptului de proprietate al

acestuia. în același mod au fost emise și avizele prealabile de către autoritățile

competente ale Sectorului 2 București, precum și Hotărârea Consiliului General al

municipiului București.

Anterior emiterii autorizației de executare

a lucrărilor, terenul în litigiu a fost identificat cu ocazia punerii în posesie,

conform procesului-verbal încheiat la 17 decembrie 1996 (dosar judecătorie) și care

a avut ca anexă Planul topografic se. 1:500 avizat de Serviciul de Urbanism pentru

Amenajarea Teritoriului și de Oficiul de Cadastru.

Așadar, formalitățile prealabile începerii

executării lucrării, finalizate cu emiterea autorizației de construcție au fost

derulate în conformitate cu prevederile legale, fără ca prin aceasta să fie încălcat

în vreun fel dreptul de proprietate al reclamantului, din moment ce se prevedea

ce devierea rețelei termice să fie efectuată numai pe terenuri ce fac parte din

domeniul public. încălcarea s-a produs prin punerea în executare a autorizației

de construire cu depășirea limitelor acesteia, astfel încât, în mod corect instanța

de apel a reținut culpa exclusivă a pârâtei R.A.D.E.T.

Față de susținerile făcute de recurentul-reclamant

cu ocazia acordării cuvântului în fond, Înalta Curte nu va mai analiza motivul de

recurs referitor la nepronunțarea de către instanța de apel asupra capătului de

cerere referitor la acordarea de despăgubiri reprezentate de diferența de valoare

dintre valoarea imobilului la data ocupării și cea de la data efectuării expertizei.

Recursul declarat de pârâta R.A.D.E.T.

București va fi respins ca nefondat, pentru argumentele ce succed:

Reținând existența faptei ilicite în modalitatea

expusă anterior, Înalta Curte constată culpa exclusivă a pârâtei R.A.D.E.T. în producerea

prejudiciului a cărui reparare o solicită reclamantul.

Deși susținerea acestei pârâte că are doar

un drept de administrare asupra conductelor de termoficare, ce constituie proprietate

publică și că nu poate dispune asupra rețelei în alt scop decât acela dat de Consiliul

General al municipiului București este reală, aceasta nu produce consecințele pe

care recurenta-pârâtă le afirmă.

Nerespectarea autorizației de construcție

constituie fapta proprie a pârâtei și generează obligația reparării prejudiciului

produs prin această faptă. Mai mult, pârâta a fost notificată de reclamant cu privire

la greșita amplasare a conductelor și a fost atenționată de Primăria municipiului

București prin adrese succesive (A1. din 28 iunie 2007, A2. din 13 noiembrie 2007)

să urgenteze mutarea conductelor de termoficare de pe terenul proprietatea lui D.T.

Întreprinderea demersurilor legale pentru

obținerea tuturor avizelor și documentațiilor necesare pentru executarea lucrării

nu este suficientă, ci trebuie urmată de respectarea indicațiilor tehnice cuprinse

în aceste documente. Nu poate fi reținută culpa reclamantului care nu și-a îngrădit

terenul pentru a individualiza suprafața deținută în proprietate, așa cum susține

pârâta, din moment ce obligația principală a acesteia consta în realizarea lucrărilor

conform autorizațiilor emise de autorități.

De asemenea, nu poate fi primită nici critica

potrivit căreia nu a fost îngrădit dreptul de proprietate al reclamantului, dată

fiind situarea la adâncime a rețelei, astfel încât acesta putea exercita posesia

și folosința asupra bunului imobil. Expertiza tehnică efectuată în cauză constată

imposibilitatea folosirii terenului potrivit destinației sale, probând astfel încălcarea

prerogativelor dreptului de proprietate. Existența unor conducte de termoficare

la o adâncime de 1 - 1,5 metri în sol nu permite edificarea unei construcții în

regimul de înălțime prevăzut pentru zona în care se află situat terenul, potrivit

certificatului de urbanism eliberat pe numele reclamantului, de care s-a făcut vorbire

anterior.

Înalta Curte observă că în cauză a fost

dovedită fapta ilicită constând în amplasarea de către R.A.D.E.T. a unei rețele

de termoficare pe terenul reclamantului prin încălcarea limitelor autorizației de

construcție, prejudiciul produs în patrimoniul reclamantului reprezentat de imposibilitatea

utilizării terenului construibil potrivit destinației sale, legătura de cauzalitate

între fapta ilicită și prejudiciu, precum și culpa pârâtei R.A.D.E.T.

Așa fiind, în raport de dispozițiile

art. 312 C. proc. civ., va admite recursul reclamantului, obligând pârâta R.A.D.E.T.

la despăgubiri pentru întregul teren și va respinge recursul pârâtei.

Constatând că recurenta-pârâtă a căzut

în pretenții, va face aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., obligând-o

la plata cheltuielilor de judecată constând în taxe judiciare de timbru, către recurentul-reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul

D.T. împotriva deciziei civile nr. 282A din 15 martie 2011 a Curții de Apel București,

secția IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Modifică în parte decizia recurată, în

sensul că stabilește în sarcina pârâtei R.A.D.E.T. obligația de plată a despăgubirilor

în sumă de 15 euro/mp/lună pentru întreaga suprafață de teren de 408,16 mp.

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâta R.A.D.E.T. București.

Menține restul dispozițiilor deciziei.

Obligă recurenta-pârâtă la 4855 RON cheltuieli

de judecată către recurentul-reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2012.