ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 799/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 799/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față în baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a infracțiunilor de

Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara nr.

28/D/P/2011 au fost trimiși în judecată inculpații M.F. și B.R.G., pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată, prevăzută de

art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. .

În fapt, în sarcina

sus-numiților s-a reținut că în cursul anului 2008, prin înșelăciune, cu promisiunea

unor locuri de muncă bine plătite în Anglia, au racolat și transportat în

localitatea Horsham din aceeași țară, pe părțile vătămate B.O.A., C.R., B.M.V.,

B.C.A. și B.O.M. Aici, aceștia au fost determinați să spele mașinile clienților

din parcarea supermarket-ului "T." din localitatea Horsham, fără să

fie plătiți, iar banii obținuți din munca prestată au fost confiscați de către

exploatatori, care i-au supravegheat permanent.

Prin Sentința penală

nr. 84/PI din 4 martie 2013 a Tribunalului Timiș, secția penală, în baza art.

334 C. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din

rechizitoriu reținută pe seama inculpatului M.F., din art. 12 alin. (1), (2)

lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în art.

12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2), cu aplicarea

art. 74 lit. a), c) și a art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul

M.F., la o pedeapsă de:

- 2 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

În baza art. 65 alin.

(2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art.

64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea

pedepsei principale.

În baza art. 71 C.

pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64

lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata executării pedepsei rezultante

principale.

În baza art. 81 art.

82 și art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a

executării pedepsei principale, precum și suspendarea executării pedepsei

accesorii pe un termen de încercare de 4 ani.

În baza art. 359 C.

proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 și 84 C.

pen., în sensul că săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni

intenționate, precum și neexecutarea obligațiilor civile stabilite de instanță,

are drept urmare revocarea suspendării condiționate, cu consecința executării

în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea

anterioară.

pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a fost

achitat inculpatul B.R.G., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a constatat că

inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 13 decembrie 2011 - 03

februarie 2012.

În baza art. 14

raportat la art. 346 C. proc. pen. s-a luat act că părțile vătămate B.O.A.,

B.O.M., B.C.A. și C.R., nu au formulat pretenții civile în cauză.

În baza art. 14,

raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999 din vechiul C.

civ., cu referire la art. 6 alin. (2) din noul C. civ., a fost obligat

inculpatul M.F. la plata sumei de 300 euro daune materiale și 200 euro daune

morale către partea civilă B.M.V. S-au respins restul pretențiilor civile

solicitate ca neîntemeiate sau ca dovedite.

În baza art. 349 și

art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul M.F. la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1400 RON.

Coborând întreg

probatoriul administrat în cauză atât în faza de urmărire penală, cât și în cea

de judecată, respectiv: declarații și plângeri ale părților vătămate,

declarații martori, declarații inculpați, procese-verbale de recunoaștere,

contracte de franciză, comisii rogatorii, precum și orice alte înscrisuri,

instanța a reținut următoarea stare de fapt.

La 13 noiembrie 2008,

numitele B.A.A. și B.A., s-au prezentat la BCCO Timișoara, unde au arătat că

fii lor, numiții B.O. și B.C.A., au fost în Anglia unde au fost exploatați prin

muncă de către inculpații M.F. și B.R.G.

Din cercetările

efectuate în cauză, s-a stabilit că la sfârșitul lunii octombrie 2008, partea

vătămată B.O., a fost sunat din Italia de către martorul P.V., care i-a spus că

i-a găsit de lucru în Anglia la o spălătorie auto deschisă de curând. Acesta a

precizat că angajatorul este român și oferă un salariu de 400 euro pe lună, cazare

și masă. Martorul i-a cerut părții vătămate să mai găsească și alte persoane

care doresc să lucreze la spălătorie și să se pregătească de plecare. B.O. a

discutat această ofertă de muncă cu prietenii săi C.R., B.M.V. și B.C.A., dar

și cu inculpatul M.F., care venise în România și toți au fost de acord cu

propunerea și au decis să meargă împreună la muncă în Anglia.

În data de 03

noiembrie 2008, au plecat spre Anglia cu autocarul, numiții B.C.A. și C.R.,

biletele de transport fiind plătite de către inculpatul M.F. În Londra, B.C.A.

și C.R. au fost așteptați în autogară de către inculpatul B.R.G., care i-a

transportat la un imobil închiriat. în data de 04 noiembrie 2008, M.F., le-a

transportat în Anglia pe părțile vătămate B.O. și B.O.V. și i-a cazat la locuința

lui B.R.G. Deplasarea s-a efectuat cu un autoturism marca A.R. de culoare

neagră cu numere de înmatriculare italiene, condus de către inculpat. În ziua

următoare, la data de 05 noiembrie 2008, martorul Ț.I., aflat în legătură cu

inculpatul M.F., l-a condus la Aeroportul Internațional Timișoara pe partea

vătămată B.M.V. și l-a îmbarcat într-un avion cu destinația Londra, după ce

anterior, i-a plătit biletul de avion. După ce a ajuns în Anglia, partea

vătămată a fost preluat de către inculpați și cazat tot la locuința lui B.R.G.

După ce au fost

cazați, cei cinci tineri au aflat de la M.F. că în realitate nu este patronul

niciunei spălătorii în Anglia, care le-a spus că vor spăla autoturisme în

parcarea supermarket-ului T. din localitatea Horsham.

În primele zile,

inculpații M.F. și B.R.G. au transportat părțile vătămate în parcarea

supermarket-ului unde inculpatul B. le-a explicat cum trebuie să muncească și

ce reguli trebuie să respecte; în general părțile vătămate au fost

supravegheate de inculpatul M.F. și foarte rar, de cca 3 ori, de inculpatul

B.R., iar la sfârșitul fiecărei zi de lucru, inculpatul M. sau foarte rar

inculpatul B. le lua banii pe care aceștia i-au obținut din spălarea

autovehiculelor. Deplasarea de la locuința inculpatului B.R.G., la parcarea

supermarket-ului menționat s-a efectuat cu mașina marca M., aparținând

numitului T.

După aproximativ două

săptămâni, părțile vătămate au fost mutate din locuința inculpatului B. într-un

imobil din localitatea Horsham, închiriat de către M.F. Tot atunci, inculpatul

M. își cumpărase un autoturism marca R.L.

Văzând condițiile în

care trebuie să lucreze, după 2 zile partea vătămată B.O.V. a fugit profitând

de neatenția lui M.F., fiind nemulțumit de ceea ce trebuia să muncească.

Ceilalți patru tineri i-au comunicat lui M.F. că vor și ei să plece în România,

dar acesta le-a spus că le va permite acest lucru numai după ce îi vor achita

câte 3.500 lire sterline fiecare, lunar, timp de trei luni, banii reprezentând

contravaloarea chiriei imobilului în care locuiau, a chiriei echipamentului

luat de la magazin, contravaloarea mâncării și alte cheltuieli. Deși inițial au

fost de acord, ulterior părțile vătămate s-au răzgândit, astfel că s-au hotărât

să fugă și în noaptea de 28/29 noiembrie 2008 au reușit să plece fără știrea

inculpatului M. Cele patru părți vătămate au fost preluate de către numitul

B.M.C., tatăl vitreg al lui B.M.V. și transportate în țară.

Înainte de a fugi,

părțile vătămate B.M., B.O.V. și B.O. și-au sunat rudele din țară, cărora le-au

relatat condițiile în care erau puși să muncească de către inculpatul M.F.

Față de cele descrise

mai sus, instanța a constatat că faptele inculpatului M.F. de a recruta, de a

transporta și de a caza părțile vătămate B.O.A., C.R., B.M.V., B.C.A. și

B.O.V., prin înșelăciune, promițându-le anumite locuri de muncă și un cadru

legal de desfășurare a activității, aspect care nu corespunde realității, în

scopul exploatării lor prin obligarea lor la spălarea manuală a mașinilor,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 12 alin.

(1) din Legea nr. 678/2001.

În declarația dată în

fața instanței, inculpatul M.F. a arătat că a ajuns în Anglia în anul 2008

împreună cu prietena sa, unde și-a deschis o afacere, având încheiat un

contract de franciză cu firma W., în Horscham. La firma respectivă, inculpatul

avea nevoie de oameni, care să spele mașini, acesta fiind obiectul de

activitate al societății. În acest context, prin intermediul unui amic, a ajuns

să ia legătura cu părțile vătămate din prezenta cauză, cărora le-a spus că le

oferă un loc de muncă la o spălătorie auto, unde el era manager, un salariu

lunar de 500 euro/lună, cazare și mâncare. Conform înțelegerii cu inculpatul,

părțile vătămate trebuiau să restituie la salariu contravaloarea transportului

suportată de către inculpat și cheltuielile cu unele nevoi personale (apă,

țigări ș.a.). Părțile vătămate au fost de acord cu oferta, astfel că numiții C.

și B. au ajuns în Anglia cu autocarul, pe B. și B.L. i-a transportat personal

cu mașina, iar după câteva zile a ajuns în Anglia cu avionul și B.M.

Cu toții au fost

cazați la inculpatul B.R. care le-a oferit ajutor în acest sens, fără a percepe

vreo sumă de bani pentru chirie. Tot inculpatul B. a fost cel care în primele

zile de activitate l-a însoțit pe M. la locul său de muncă pentru a-l iniția în

afacere, explicându-i regulile pe care trebuia să le respecte la locul de

muncă, ce trebuie să facă, cum să combine soluțiile chimice și cum să se

comporte cu clienții. Inculpatul B. avea experiență în domeniu în acest sens,

desfășurând același gen de muncă cu angajații săi proprii, cu aceeași firmă,

într-un alt oraș, Milton Keins, situat la 180 km de Horscham. Până să se mute

cu chirie la o altă casă în localitatea unde era și locul de muncă, pentru a nu

mai face zilnic naveta, inculpatul M. mai lipsea de la serviciu pentru a

rezolva actele cu casa sau cu firma, condiții în care îl ruga pe inculpatul B.

să stea cu părțile vătămate.

În data de 4

noiembrie a început munca cu părțile vătămate, cu care avea încheiate contracte

de muncă pe o perioada de 3 luni de zile, condiție impusă de firma W. Pentru a

lucra legal, era necesar să fii înscris la Forțele de Muncă și să deții

calitatea de persoană fizică autorizată, condiții pe care el și părțile

vătămate le îndeplineau.

Inculpatul a mai

arătat că el a fost cel care transporta părțile vătămate la serviciu, că ele

purtau o evidență a mașinilor spălate, în timpul programului le supraveghea,

iar la sfârșitul zilei aduna de la părțile vătămate banii primiți de la clienți.

M. a mai arătat că nu a obligat părțile vătămate să lucreze, nu a exercitat

niciun fel de violențe verbale sau fizice asupra lor, dar le-a impus să

respecte anumite reguli la locul de muncă. Timpul de lucru era de 8 - 9 ore, în

acest interval fiind incluse și pauzele de masă. Părțile vătămate dețineau

actele de identitate și aveau libertate de mișcare.

Inculpatul M. a

relatat că partea vătămată B.O.V. a plecat de la firmă după 2 zile, nefiind în

fapt interesat să muncească la spălătoria auto, iar celelalte părți vătămate au

plecat de la el după cca 3 săptămâni, întrucât nu le-a plăcut ceea ce lucrau.

Rămânând fără forța

de muncă, inculpatul M. a fost nevoit să-și întrerupă activitatea timp de o

săptămână, după care, cu alte persoane și-a reluat activitatea pe care a

desfășurat-o în continuare cca 3 ani și jumătate.

O declarație

asemănătoare a dat și inculpatul B.R.G. Acesta a arătat că a achiziționat

franciza W. pentru a opera spălarea manuală a mașinilor în parcarea auto din

cadrul supermarket-ul T. din orașul Milton Keynes Bletchley, Anglia, situat la

170 km de Horsham, începând cu anul 2008 și până la sfârșitul anului 2010.

Pe la sfârșitul

anului 2008 a fost contactat de către inculpatul M.F. care i-a spus că va lucra

la o spălătorie auto în Horsham împreună cu părțile vătămate și l-a rugat să îi

cazeze la locuința sa din orașul Milton Keynes până găsește să închirieze o

casă în aceeași locație cu locul de muncă. La el acasă, unii dormeau pe

canapele, iar alții jos pe saltele. Tot la solicitarea lui M., fiind lipsit de

experiență, inculpatul B. l-a inițiat și i-a explicat cum trebuie să își

desfășoare activitatea, însoțindu-l în acest scop în primele zile la locul de

muncă. La momentul începerii activității, un reprezentant al firmei W. a predat

inculpatului M. echipamentul de lucru, care a constat în șampoane, polishuri,

mănuși etc.

B. a mai relatat că

nu cunoaște dacă inculpatul M. își desfășura activitatea în mod legal și dacă

părțile vătămate erau înregistrate la forțele de muncă cu un contract de muncă,

nu cunoaște care a fost înțelegerea dintre inculpatul M. și părțile vătămate

privind retribuția. Nu a supravegheat activitatea părților vătămate, nu a avut

niciun fel de profit din activitatea derulată de inculpatul M. și nu l-a ajutat

pe M. să-și deschidă spălătoria menționată.

După cca 2 săptămâni,

inculpatul și cu părțile vătămate s-au mutat în Horsham, iar după aceea nu mai

știe ce s-a întâmplat cu aceștia.

Declarațiile

inculpaților se coroborează în mare parte cu cele ale părților vătămate B.O.A.,

C.R., B.M.V., B.C.A. și B.O.M., care se coroborează între ele, respectiv că au

fost contactate de martorul P.V., care îl cunoștea de mai mult timp pe

inculpatul M.F., acesta le-a transmis propunerea inculpatului M.F. de a veni în

Anglia unde vor fi angajați la propria spălătorie auto.

La un interval scurt

de timp a venit inculpatul M.F. personal în România, context în care le-a

explicat părților vătămate că le asigura locuri de muncă la spălătoria sa, că

vor câștiga suma de 400 euro pe lună la început, ei neavând experiență și le va

fi asigurată cazarea și masa. De asemenea, din declarațiile părților vătămate

rezultă ca inculpatul M.F. este cel care le-a plătit transportul efectuat cu

firma A. părților vătămate C.R. și B.C., iar părțile vătămate B.O. și B.O.V. au

fost transportați personal de M.F. La o săptămână a plecat și partea vătămată

B.M., iar transportul acestuia s-a efectuat cu avionul în condițiile în care

biletul de avion a fost plătit de martorul Ț.I., care susține ca a făcut acest

lucru la solicitarea inculpatului M. Acesta a și transportat pe partea vătămată

la aeroportul din Timișoara, urmând să fie preluat de inculpați în Anglia.

Susținerile părților

vătămate sub acest aspect se coroborează cu declarațiile martorilor B.A.A.,

C.V., B.M.C., Ț.I. și P.V.

Din declarațiile

părților vătămate, confirmate de aceeași martori rezultă faptul că în Londra

părțile vătămate care au venit cu autocarul și cu avionul au fost așteptate de

inculpatul B.R.G., la care au și fost cazați cca 2 săptămâni și care l-a și ajutat

pe inculpatul M.F. să îi supravegheze în primele zile de lucru, însoțindu-i.

Părțile vătămate mai relatează că în imobilul numitului B. mai erau cazați

băieți de origine română care desfășurau același gen de muncă pentru inculpatul

B., prin spălarea mașinilor persoanelor care veneau la cumpărături la

supermarket-ul T. din Milton Keynes Bletchley.

Aceleași părți

vătămate declară că la un interval de 5 zile, inculpatul M.F. a închiriat un

imobil în apropierea supermarket-ului T. și a cumpărat un autoturism R.L. cu

care îi transporta la locul de muncă, unde au lucrat în total cca 3 săptămâni

fără a fi plătiți de inculpat, primind doar sume mici de bani pentru a putea

cumpăra țigări și strictul necesar. Partea vătămată B.M. a mai menționat că nu

a cerut salariul de la inculpatul M., deoarece i s-a spus de la bun început că

acesta va fi trimis în România.

Partea vătămată

B.M.V. a mai arătat că, la inculpatul B. a dormit jos pe o saltea în bucătărie,

că nu a încheiat cu M. niciun fel de contract, că a lucrat 8 - 10 ore pe zi, în

funcție de numărul clienților din ziua respectivă, iar banii obținuți erau

adunați de inculpatul M. și rar de inculpatul B. Nemulțumit fiind de condițiile

de la locul de muncă, respectiv, se lucra cu substanțe toxice și cu apă, fără a

avea mănuși de cauciuc și o pereche de cizme, a dorit să plece acasă. În

replică, M. a spus că îl lasă baltă și că poate pleca doar dacă le achită suma

de 3500 lire fiecare, timp de trei luni, bani ce reprezintă chiria la casă,

taxa de închiriere a utilajelor la supermarket și alte cheltuieli. Ulterior, M.

le-a comunicat părților vătămate că pot pleca în data de 11 noiembrie 2008 când

urmează să vină alți băieți la lucru. Deși aparent au fost de acord, ei s-au

hotărât să fugă cu prima ocazie, ceea ce au și făcut în noaptea de 28/29

noiembrie 2008, cu ajutorul martorului B.M., tatăl vitreg al lui B.M., care

venise din România după ei.

Partea vătămată a mai

arătat că ea și ceilalți băieți aveau actele personale asupra lor, aveau

libertate de mișcare, nu erau obligați să muncească în Anglia, dar nu aveau

bani și nici mijloc de transport ca să plece acasă.

Partea vătămată

B.O.A., o persoană cu experiență în domeniul spălatului de mașini, a arătat că

lui i-a fost bine în Anglia, însă celorlalte părți vătămate nu le-a plăcut

genul de muncă prestată, respectiv spălarea manuală a mașinilor. Partea

vătămată a precizat că la întâlnirea cu M. în România, înainte de plecare,

acesta a spus că este vorba de o spălătorie auto manuală, în parcarea unui

magazin. La fața locului, ei au constatat că nu este vorba de o spălătorie

chioșc, ci M. închiriase de la magazin niște cărucioare cu bazine de apă,

șampoane și alte lucruri necesare spălării mașinilor, contra unei sume de 375

lire pe săptămână. După 2 săptămâni de muncă și după ce inculpatul M. a găsit o

casă cu chirie, (contractul de închiriere fiind semnat și de el, alături de

inculpatul M. și concubina lui), cu toții s-au mutat la Horsham unde era și

spălătoria auto despre care știau că este a lui M. Deși li s-a promis încheierea

unui contract de muncă, acest lucru nu s-a mai întâmplat, inculpatul M.

motivând că durează o perioadă până se fac formalitățile. Potrivit înțelegerii,

salariul trebuia să se plătească la sfârșit de lună și din care urma să se

scadă banii dați anticipat pentru diverse cheltuieli personale. Ei au fost

transportați la serviciu de către inculpatul M., prestau 8 - 9 ore de muncă,

iar la sfârșitul zilei, banii obținuți de la clienți erau adunați de către

inculpatul M. Uneori și inculpatul B. era la spălătorie și dădea o mână de

ajutor atunci când erau aglomerați.

Partea vătămată a mai

arătat că avea actele personale asupra lui, avea libertate de mișcare și acces

la bani.

Partea vătămată

B.O.M. a arătat că după ce a ajuns în Anglia și a fost cazat la locuința lui B.

în Milton Keynes, a fost dus împreună cu ceilalți băieți de cei doi inculpați

cu mașina la Horsham, în parcarea supermarket-ului T., unde M. le-a spus că nu

este vorba de o spălătorie clasică auto, ci că a închiriat de la magazin niște

cărucioare pentru spălat mașini, ei urmând să meargă să întrebe clienții

magazinului dacă doresc să le fie spălate mașinile. Văzând despre ce e vorba,

nemaifiind interesat de oferta lui M., a doua zi după serviciu, sub pretextul

că merge să cumpere o cartelă telefonică cu banii primiți de la M., a luat

trenul și a plecat la Londra la un prieten care i-a dat 150 euro ca să poată să

revină în țară. În cele două zile de muncă, B.O.V. a relatat că a fost bine, nu

a fost nimic dubios, a lucrat cca 9 ore, cu pauză de mâncare. După ce a ajuns

acasă, acesta nu a fost contactat de M. ca să îi restituie banii dați ca și

avans din salariu (contravaloarea transportului de 150 de euro și banii de

cartelă). Ulterior a auzit că a fost amenințat de M. în sensul că a plecat fără

să-i spună nimic și l-a lăsat baltă.

Partea vătămată

B.C.A. a declarat că se simte victimă a exploatării doar de către inculpatul

M.F., care nu i-a spus de la bun început că este vorba de o spălătorie manuală,

acest lucru descoperindu-l abia când a ajuns în Anglia. Acolo a lucrat cu

salopete și mănuși, timpul de lucru a fost în medie de 10 ore pe zi, cu o

scurtă pauză de masă. Pe de altă parte, inculpatul M. devenise un om mai dur

decât atunci când îl cunoscuse, din cauză că le impunea, de exemplu, să stea în

ploaie și să fie pe fază când vine vreun client la supermarket. După ce s-au

mutat cu toții de la locuința inculpatului B., în Horsham, partea vătămată a

vrut să plece acasă, dar și-a dat seama că nu poate să o facă decât dacă fuge,

întrucât inculpatul M. a afirmat că i-a tăiat mâinile și picioarele lui B.O.M.,

care plecase fără știrea lui M. după 2 zile de muncă, lucru care s-a dovedit

ulterior a fi nereal. Conform înțelegerii, inculpatul M. urma să plătească

salariile după luna de muncă, iar cu părțile vătămate trebuia să încheie

contracte de muncă, ceea ce nu s-a întâmplat. Inculpatul M. le dădea băieților

mici sume de bani pentru diverse cheltuieli personale, pe care urma să le tragă

din salariu.

S-a întâmplat ca

inculpatul M. să fie plecat în Italia, astfel că inculpatul B. a fost cel care

timp de cca 3 zile i-a dus la muncă, i-a supravegheat, la sfârșitul zilei aduna

banii, pe care probabil îi remitea lui M., iar în primele zile i-a cazat și l-a

consiliat pe M. legat de modul în care urma să-și desfășoare activitatea.

În fine, partea

vătămată C.R. a mai arătat că în data de 05 noiembrie 208 a început lucrul în

parcarea supermarket-ului T. din localitatea Horsham. M. a închiriat niște

cărucioare speciale dotate cu ustensilele necesare spălării autovehiculelor,

urmând ca ei să se plimbe prin parcare și să întrebe clienții dacă vor să le

fie spălate mașinile. în prima zi, au fost supravegheați de M. și de B., iar în

următoarea perioadă de M. și de concubina lui, G. Lucrau cca 12 ore pe zi, iar

la sfârșitul fiecărei zile de lucru, M. era cel care strângea banii.

După 3 - 4 zile, O.

din Timișoara a fugit, fiind nemulțumit de condițiile de muncă, astfel că M.

s-a enervat și a spus că nu au plecat în excursie și că o să vină după el în

Timișoara să-și recupereze banii pe care i-a cheltuit cu el. După câteva zile

de la fuga lui O., a ajuns în Anglia și B.M., care plecase mai târziu din

România, întrucât și-a pierdut actele de identitate și a rămas să-și facă o

nouă carte de identitate.

În casa lui B. în

care locuiau, mai erau și alți băieți care spălau mașini pentru acesta într-o

altă parcare dintr-un alt oraș.

După o perioadă de

timp, M. a cumpărat un R.L. cu care îi transporta la locul de muncă. Lucrau cca

10 - 12 ore pe zi, iar banii obținuți îi dădeau în totalitate lui M. Ocazional,

M. le dădea bani pentru țigări și bunuri de strictă necesitate.

Fiind nemulțumiți de

condițiile de lucru, toți patru au hotărât să stea până la sfârșitul lunii ca

să-și ia salariul, apoi să plece.

După aproximativ 2

săptămâni, M. i-a mutat din casa lui B. într-o casă din localitatea Horsham,

aflată în apropierea supermaket-ului unde lucrau.

Cu o săptămână

înainte de a fugi, i-au spus lui M. că vor să plece pentru că nu mai pot lucra

în frig și umezeală. Inițial, M. a spus că pot pleca când vor ei, iar după 10

zile le-a spus că stea până în data de 10 decembrie până când vin alți oameni

în schimb. Deși B. a fost de acord, în data de 28 noiembrie 2008, a venit tatăl

vitreg al acestuia în Anglia și i-a adus în România. După ce a ajuns în România,

partea vătămată nu a fost amenințată sau căutată de inculpatul M.

Instanța a constatat

că la dosarul de urmărire penală există mai multe documente în care se arată că

la data de 04 noiembrie 2008 M.F. a încheiat cu firma W. un contract de

franciză, prin care inculpatul, în calitate de francizat, urma să furnizeze

servicii de spălătorie auto și/sau valet, la locație și în incintă timp de cel

puțin 7 zile pe săptămână în timpul orelor de program, de la 8.30 la 18.00 de

luni până vineri, de la 9.00 la 17 sâmbătă și de la 10 la 18 duminica sau un

alt program pe care îl stabilește francizorul periodic.

Din contractul de

franciză mai rezultă că inculpatul M.F., în calitate de francizat, s-a obligat

față de francizor că persoanele pe care le urmează să le angajeze, au dreptul

legal de a lucra în Marea Britanie.

În legătură cu

existența francizei s-au solicitat prin comisie rogatorie relații, iar din

răspunsul autorităților britanice a rezultat că M.F. a deținut o spălătorie cu

denumirea "W.", la T.-ul Horsham și care din toamna anului 2010 nu

mai prestează activitate ca urmare a anulării contractului de către T. cu

spălătoria de mașini.

Ulterior, în urma

verificărilor efectuate prin intermediul autorităților engleze, acestea au

arătat în răspunsul dat, nr. 6924/CM din 10 decembrie 2009 prin Centru de

Cooperare Polițienească Internațională din cadrul IGPR (deci după mai mult de 1

an de zile de la data presupusei fapte, în urma solicitării IGPR nr. 2229192

din 10 decembrie 2009), că inculpatul M.F. nu figurează înregistrat ca manager

sau proprietar de firmă în Anglia.

La dosarul cauzei se

mai regăsesc certificatul de înregistrare a chiriei din data de 25 noiembrie

2008, eliberat pe numele inculpatului M., un set de 10 facturi privind taxele

de închiriere săptămânală a spălătoriei auto, cerere de subcontractare/contract

de muncă pe numele B.A.O. din data de 06 noiembrie 2008, un document de

rezidență britanică din data de 02 octombrie 2009 pe numele lui M.F.

Totodată, din

declarațiile martorilor T.P. și D.F.S., audiați în apărare în faza de urmărire

penală, precum și din declarațiile olografe date de către numiții P.I.A., A.G.,

T.F., T.V. și depuse la dosar de către inculpatul B.R.G., a rezultat că în

cursul anului 2009 au lucrat la spălătoria inculpaților în condiții normale.

Inculpatul B. a depus

la dosar contractul de muncă din Anglia din decembrie 2009, iunie, iulie 2010,

precum și din Germania din august 2012, chitanțe cu taxele și impozitele firmei

plătite la zi, certificat de asigurare, raportul inspecției de muncă, referințe

din partea clienților, certificat de boală pentru B.N. - mama inculpatului,

acte de executare silită.

Făcându-se o sinteză

a materialului probator mai sus expus, a rezultat că între inculpatul M.F. și

părțile vătămate a avut loc o înțelegere privind prestarea unei munci în baza

unui contract de muncă la o spălătorie auto din Anglia, 7 zile pe săptămână, 8

ore pe zi, inclusiv în weekend și o duminică liberă pe lună, cazarea și masa

asigurate, contra unei sume de 400 euro (pentru părțile vătămate B., B.U., C.

și B.I.) sau 500 euro (pentru partea vătămată B.U. - care avea experiență în

domeniu).

Odată ajunse în

Anglia (inculpatul M.F. fiind cel care le-a asigurat transportul sau a plătit

contravaloarea lui), părțile vătămate au constatat că spălătoria auto nu este

proprietatea inculpatului, așa cum li se spusese, aspect, însă, mai puțin

relevant, în condițiile în care inculpatul M. avea încheiat un contract de

franciză cu o altă firmă care îi permitea să angajeze proprii săi angajați,

însă, în fapt, a fost vorba o spălătorie manuală de mașini unde părțile

vătămate urmau să abordeze în parcarea supermarket-ului clienții care veneau la

cumpărături și să le ofere serviciile de spălătorie auto. Acest aspect nu le-a

fost adus la cunoștință părților vătămate de la bun început, care aveau

reprezentarea faptului că vor lucra la o spălătorie auto tip chioșc unde

clientul solicită serviciul respectiv. Părțile vătămate stăteau în frig, în

condițiile în care au și plecat la muncă în luna noiembrie și spălau mașini,

ceea ce au și acceptat să facă de la bun început, însă operația de spălare nu

se făcea cu instrumente automate, ci cu mâna și cu mănuși inadecvate genului de

muncă, după cum spunea partea vătămată B.M.V. Aceeași parte vătămată s-a mai

plâns că dormea pe jos pe o saltea în bucătărie cât timp ce locuiau cu toții la

inculpatul B. în alt oraș, iar mâncarea pe care o primea era insuficientă. Cert

este că părților vătămate nu le-a fost încheiat vreun contract de muncă,

neexistând nicio dovadă, iar acestea munceau în medie 10 ore pe zi, în funcție

de numărul clienților pe zi, contrar înțelegerii, deși în contractul de

franciză depus la dosar de inculpatul M. este stipulată această durată de

muncă.

Când părțile vătămate

i-au spus inculpatului M.F. că vor să plece, acesta a fost de acord cu acest

lucru, cu condiția ca fiecare să plătească suma de 3500 lire sterline timp de

trei luni, bani pe care M. i-a investit, că să poată să-și înceapă activitatea,

în chiria imobilului din Horsham, chiria echipamentelor de la locul de muncă,

contravaloarea transportului și celelalte cheltuieli personale pe care le-a

făcut cu părțile vătămate.

În ceea ce privește

plata salariului, instanța a constatat că niciuna dintre părțile vătămate nu a

solicitat salariul până să fugă, pe de o parte, pentru că de la bun început li

s-a spus că salariul va fi trimis în România, iar pe de altă parte, nu s-a

împlinit luna de lucru pentru plata acestuia, conform înțelegerii inițiale.

Întrucât părțile

vătămate au muncit cca 3 săptămâni în condiții improprii și în afara unui cadru

legal de lucru, instanța apreciază că în prezenta cauză sunt întrunite

elementele definitorii ale noțiunii de "exploatare".

Raportându-se la

condițiile de existență ale infracțiunii continuate, respectiv unitatea de

subiect activ, unitatea de rezoluție infracțională și pluralitatea de acte de

executare, instanța a reținut în sarcina inculpatului M.F. și prevederile art.

41 alin. (2) C. pen., constatând că, în baza aceleiași rezoluții infracționale,

care a fost suficient de determinată și care s-a menținut în linii generale pe

parcursul desfășurării întregii activități infracționale, inculpatul a traficat

și exploatat cinci părți vătămate, fiecare dintre actele realizate întrunind,

din punct de vedere obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 678/2001.

La individualizarea

judiciară a pedepsei ce a fost aplicată pentru infracțiunea reținută în sarcina

inculpatului M.F., instanța a avut în vedere prevederile art. 72 alin. (1) C.

pen., respectiv limitele de pedeapsă fixate de legiuitor pentru infracțiunea

săvârșită de inculpat, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana

inculpatului, precum și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea

penală.

Fapta inculpatului

prezintă o gravitate ridicată, aducând atingere dreptului oricărei persoane la

muncă și demnitate, infracțiune de natură să producă consecințe dintre cele mai

grave.

Sub aspectul laturii

subiective, instanța a reținut în sarcina inculpatului M.F. intenția directă ca

modalitate a vinovăției, prin activitatea lui urmărind un scop precis,

respectiv obținerea unor foloase materiale ilicite.

Totodată, instanța a

avut în vedere dispozițiile art. 74 C. pen., privitoare la aplicarea

circumstanțelor atenuante în cazul inculpatului M.F. Astfel, din fișa de cazier

judiciar rezultă că acesta nu are antecedente penale care să atragă starea de

recidivă, s-a prezentat din Italia spre a fi audiat în fața instanței de

judecată, a recunoscut practic fapta săvârșită fără a-i da valențe penale,

potrivit propriei sale percepții. în prezent locuiește și muncește în Italia.

În concluzie,

instanța a reținut pentru inculpatul M.F. circumstanțele atenuante prev. de

art. 74 alin. (1) lit. a) c) C. pen., ca împrejurări care atenuează răspunderea

penală și a coborât pedeapsa aplicată sub minimul special prevăzut de lege,

făcând aplicarea dispozițiilor art. 76 lit. c) C. pen.

În ceea ce-l privește

pe inculpatul B.R.G., instanța a reținut din ansamblul probator că acesta a

transportat părțile vătămate, le-a cazat în locuința sa în primele 12 zile când

au ajuns în Anglia, le-a supravegheat vreo 3 zile și le-a luat banii la

sfârșitul celor trei zile de muncă, atunci când M. era plecat în Italia.

Cu toate acestea,

instanța a apreciat că aceste activități derulate de inculpatul B.R. nu s-au

făcut în scopul exploatării părților vătămate, întrucât: toate discuțiile cu

părțile vătămate s-au derulat cu inculpatul M.F., care a recrutat părțile

vătămate, le-a cazat în imobilul închiriat; B. avea propria sa afacere,

independent de cea a inculpatului B., situată la o distanță de 170 km de locul

lor de muncă și cu proprii săi angajați; nu l-a ajutat pe M. să-și deschidă

afacerea și doar la solicitarea lui M. a dat o mână de ajutor pentru a-l caza câteva

zile până își găsește o casă cu chirie și l-a consiliat în activitatea ce urma

să o desfășoare la spălătorie; toate părțile vătămate au arătat că afacerea

este a lui M., iar inculpatul B. nu are nicio legătură cu ea; de pe urma muncii

prestate de către părțile vătămate, inculpatul B. nu a avut niciun fel de

câștig, părțile vătămate având reprezentarea faptului că banii dați lui B. în

cele trei zile urmau să fie remiși inculpatului M.; inculpatul M. își

administra singur afacerea și tot el era cel care urma să plătească salariul și

să se deconteze cu părțile vătămate; niciuna dintre părțile vătămate nu a

formulat pretenții morale sau materiale împotriva inculpatului B.

Pe de altă parte, din

elementele dosarului nu rezultă că inculpatul B.R. ar fi înșelat în vreun fel

părțile vătămate, întrucât încheierea verbală a contractului de muncă, precum

și executarea lui s-a făcut în exclusivitate de către inculpatul M.F., nu și de

inculpatul B.R.

Față de aceste

aspecte, instanța a dispus, achitarea inculpatului B.R.G., nefiind întrunite în

speță elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane pentru

care a fost trimis în judecată.

În ceea ce privește

latura civilă a procesului penal, instanța a reținut că părțile vătămate

B.O.A., B.O.M., B.C.A. și C.R. nu au formulat pretenții civile în cauză.

Partea vătămată

B.M.V. s-a constituit parte civilă după cum urmează: 5000 euro daune morale

pentru amenințarea lui M. atunci când i-a comunicat că vrea să plece, că

trebuie să-i dea mai întâi 3.500 lire timp de trei luni, precum și amenințările

adresate după ce a ajuns acasă, pentru subnutriție la locul de muncă și 1000

euro daune materiale, din care 500 euro reprezentând salariul promis ca urmare

a muncii prestate în Anglia la spălătorie și 500 euro echivalentul

transportului efectuat din Anglia în România.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată

și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara și inculpatul M.F.

Procurorul a

solicitat condamnarea inculpaților M.F. și B.R.G. pentru comiterea infracțiunii

prevăzute în art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Inculpatul M.F. a

solicitat, prin avocatul din oficiu, achitarea.

Prin Decizia penală

nr. 204/A din 23 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a

fost respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul M.F. împotriva Sentinței

penale nr. 84/PI din 04 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția

penală, în Dosarul nr. 8687/30/2012, și ca nefondat, apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -Serviciul

Teritorial Timișoara împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. inculpatul M.F. a fost obligat să plătească statului

suma de 450 RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat pentru

soluționarea apelului declarat de acesta.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat pentru

soluționarea apelului declarat de procuror au rămas în sarcina statului.

S-a dispus plata

sumei de 300 RON din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Timiș,

reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu în apel.

Apelul inculpatului

M.F. a fost apreciat ca tardiv, întrucât comunicarea dispozitivului la adresa

din Italia, în provincia Milano, a fost legală, astfel încât a determinat

curgerea termenului de apel (începând cu data de 26 martie 2013), termen care

s-a împlinit la data de 08 aprilie 2013, iar inculpatul a declarat apel la data

de 15 mai 2013.

Apelul parchetului a

fost apreciat ca nefondat întrucât inculpatul B.R.G. avea propria afacere de

spălătorie auto într-o altă localitate (Bletchley) aflată la 170 km de

localitatea Horsham (unde lucrau părțile vătămate), acesta fiind o cunoștință a

coinculpatului M.F. La rugămintea inculpatului M.F., inculpatul B.R.G. a

acceptat să cazeze părțile vătămate, în mod gratuit, pe o perioadă de

aproximativ două săptămâni, până când inculpatul M.F. urma să închirieze un

spațiu de locuit. Tot la rugămintea coinculpatului M.F., coinculpatul B.R.G. a

fost de acord să-i împărtășească din propria experiență în domeniu, în sensul

că i-a explicat cum se prepară substanțele chimice folosite la spălarea manuală

a mașinilor și cum să gestioneze în mod eficient afacerea de spălătorie auto.

În ce privește

transportul părților vătămate la locul de muncă și supravegherea acestora, din

declarațiile părților vătămate a rezultat că activitatea de transport a avut

caracter izolat (două, trei ocazii), iar supravegherea a constat în explicarea

modalității de lucru (utilizarea recipientelor cu apă, șampon, a ustensilelor, modul

de abordare a clienților, locul unde se spăla mașina dacă clientul era de

acord, etc).

Inculpatul B. nu a

participat la recrutarea părților vătămate, nu a acționat în calitate de

angajator al acestora, nu a obținut vreo sumă de bani din activitatea acestora,

iar acțiunile de cazare și transport au avut caracter izolat (fiind motivate

doar de dorința de-al ajuta pe coinculpatul M.F. în pornirea unei afaceri,

care, ca și obiect de activitate, era perfect legală), astfel încât nu se poate

susține că acesta a avut reprezentarea faptului că acționează în calitate de

coautor sau că dă vreun ajutor coinculpatului M.F. pentru exploatarea părților

vătămate. Prin urmare, din punct de vedere al laturii subiective, inculpatul B.

a acționat fără intenția calificată prevăzută de textul de incriminare, astfel

încât soluția de achitare dispusă de prima instanță este corectă.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara, recurs

care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, la 19 noiembrie 2013, fixându-se termen de judecată la 5 martie 2014.

Potrivit art. 12

alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr.

135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea

unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale "recursurile

în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva

hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în

competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi

privitoare la recurs".

La 4 martie 2014, a

fost depusă la dosarul cauzei, sub nr. 7336 din partea Ministerului Public,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. -

Structura Centrală, o cerere prin care se solicită ca, în temeiul art. 385

alin. (2) teza a II-a, raportat la art. 369 C. proc. pen., să se ia act de

retragerea recursului declarat de Serviciul Teritorial Timișoara împotriva

Deciziei penale nr. 204/A din 23 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara,

secția penală, privind pe intimații inculpați M.F. și B.R.G.

Așa fiind, avându-se

în vedere dispozițiile art. 385

4

alin. (2), cu referire la art. 369

alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la

instanța de recurs, recursul declarat de procuror poate fi retras de procurorul

ierarhic și constatându-se îndeplinite cerințele respective, Înalta Curte urmează

a lua act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara

împotriva Deciziei penale nr. 204/A din 23 octombrie 2013 a Curții de Apel

Timișoara, secția penală, privind pe intimații inculpați M.F. și B.R.G.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorilor

desemnați din oficiu pentru intimații inculpați M.F. și B.R.G., în sumă de câte

300 RON pentru fiecare inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea

recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva Deciziei

penale nr. 204/A din 23 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția

penală, privind pe intimații inculpați M.F. și B.R.G.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit

apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați M.F. și B.R.G., în

sumă de câte 300 RON pentru fiecare inculpat, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 5 martie 2014.

Procesat

de GGC - NN