ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 799/2014

Asupra recursului de față în baza lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara nr. 28/D/P/2011 au fost trimiși în judecată inculpații M.F. și B.R.G., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. . În fapt, în sarcina sus-numiților s-a reținut că în cursul anului 2008, prin înșelăciune, cu promisiunea unor locuri de muncă bine plătite în Anglia, au racolat și transportat în localitatea Horsham din aceeași țară, pe părțile vătămate B.O.A., C.R., B.M.V., B.C.A.

și B.O.M. Aici, aceștia au fost determinați să spele mașinile clienților din parcarea supermarket-ului "T." din localitatea Horsham, fără să fie plătiți, iar banii obținuți din munca prestată au fost confiscați de către exploatatori, care i-au supravegheat permanent. Prin Sentința penală nr. 84/PI din 4 martie 2013 a Tribunalului Timiș, secția penală, în baza art. 334 C. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din rechizitoriu reținută pe seama inculpatului M.F., din art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1. În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2), cu aplicarea art. 74 lit. a), c) și a art. 76 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.F., la o pedeapsă de: - 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe o perioadă de 1 an după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute la art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. pe durata executării pedepsei rezultante principale. În baza art. 81 art. 82 și art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale, precum și suspendarea executării pedepsei accesorii pe un termen de încercare de 4 ani. În baza art. 359 C. proc.

pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 și 84 C. pen., în sensul că săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate, precum și neexecutarea obligațiilor civile stabilite de instanță, are drept urmare revocarea suspendării condiționate, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea anterioară. 2. În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B.R.G., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 13 decembrie 2011 - 03 februarie 2012. În baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc.

pen. s-a luat act că părțile vătămate B.O.A., B.O.M., B.C.A. și C.R., nu au formulat pretenții civile în cauză. În baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen. și cu aplicarea art. 998, 999 din vechiul C. civ., cu referire la art. 6 alin. (2) din noul C. civ., a fost obligat inculpatul M.F. la plata sumei de 300 euro daune materiale și 200 euro daune morale către partea civilă B.M.V. S-au respins restul pretențiilor civile solicitate ca neîntemeiate sau ca dovedite. În baza art. 349 și art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul M.F. la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1400 RON.

Coborând întreg probatoriul administrat în cauză atât în faza de urmărire penală, cât și în cea de judecată, respectiv: declarații și plângeri ale părților vătămate, declarații martori, declarații inculpați, procese-verbale de recunoaștere, contracte de franciză, comisii rogatorii, precum și orice alte înscrisuri, instanța a reținut următoarea stare de fapt. La 13 noiembrie 2008, numitele B.A.A. și B.A., s-au prezentat la BCCO Timișoara, unde au arătat că fii lor, numiții B.O. și B.C.A., au fost în Anglia unde au fost exploatați prin muncă de către inculpații M.F. și B.R.G. Din cercetările efectuate în cauză, s-a stabilit că la sfârșitul lunii octombrie 2008, partea vătămată B.O., a fost sunat din Italia de către martorul P.V., care i-a spus că i-a găsit de lucru în Anglia la o spălătorie auto deschisă de curând.

Acesta a precizat că angajatorul este român și oferă un salariu de 400 euro pe lună, cazare și masă. Martorul i-a cerut părții vătămate să mai găsească și alte persoane care doresc să lucreze la spălătorie și să se pregătească de plecare. B.O. a discutat această ofertă de muncă cu prietenii săi C.R., B.M.V. și B.C.A., dar și cu inculpatul M.F., care venise în România și toți au fost de acord cu propunerea și au decis să meargă împreună la muncă în Anglia. În data de 03 noiembrie 2008, au plecat spre Anglia cu autocarul, numiții B.C.A. și C.R., biletele de transport fiind plătite de către inculpatul M.F. În Londra, B.C.A. și C.R. au fost așteptați în autogară de către inculpatul B.R.G., care i-a transportat la un imobil închiriat.

în data de 04 noiembrie 2008, M.F., le-a transportat în Anglia pe părțile vătămate B.O. și B.O.V. și i-a cazat la locuința lui B.R.G. Deplasarea s-a efectuat cu un autoturism marca A.R. de culoare neagră cu numere de înmatriculare italiene, condus de către inculpat. În ziua următoare, la data de 05 noiembrie 2008, martorul Ț.I., aflat în legătură cu inculpatul M.F., l-a condus la Aeroportul Internațional Timișoara pe partea vătămată B.M.V. și l-a îmbarcat într-un avion cu destinația Londra, după ce anterior, i-a plătit biletul de avion. După ce a ajuns în Anglia, partea vătămată a fost preluat de către inculpați și cazat tot la locuința lui B.R.G. După ce au fost cazați, cei cinci tineri au aflat de la M.F.

că în realitate nu este patronul niciunei spălătorii în Anglia, care le-a spus că vor spăla autoturisme în parcarea supermarket-ului T. din localitatea Horsham. În primele zile, inculpații M.F. și B.R.G. au transportat părțile vătămate în parcarea supermarket-ului unde inculpatul B. le-a explicat cum trebuie să muncească și ce reguli trebuie să respecte; în general părțile vătămate au fost supravegheate de inculpatul M.F. și foarte rar, de cca 3 ori, de inculpatul B.R., iar la sfârșitul fiecărei zi de lucru, inculpatul M. sau foarte rar inculpatul B. le lua banii pe care aceștia i-au obținut din spălarea autovehiculelor. Deplasarea de la locuința inculpatului B.R.G., la parcarea supermarket-ului menționat s-a efectuat cu mașina marca M., aparținând numitului T. După aproximativ două săptămâni, părțile vătămate au fost mutate din locuința inculpatului B. într-un imobil din localitatea Horsham, închiriat de către M.F.

Tot atunci, inculpatul M. își cumpărase un autoturism marca R.L. Văzând condițiile în care trebuie să lucreze, după 2 zile partea vătămată B.O.V. a fugit profitând de neatenția lui M.F., fiind nemulțumit de ceea ce trebuia să muncească. Ceilalți patru tineri i-au comunicat lui M.F. că vor și ei să plece în România, dar acesta le-a spus că le va permite acest lucru numai după ce îi vor achita câte 3.500 lire sterline fiecare, lunar, timp de trei luni, banii reprezentând contravaloarea chiriei imobilului în care locuiau, a chiriei echipamentului luat de la magazin, contravaloarea mâncării și alte cheltuieli. Deși inițial au fost de acord, ulterior părțile vătămate s-au răzgândit, astfel că s-au hotărât să fugă și în noaptea de 28/29 noiembrie 2008 au reușit să plece fără știrea inculpatului M. Cele patru părți vătămate au fost preluate de către numitul B.M.C., tatăl vitreg al lui B.M.V.

și transportate în țară. Înainte de a fugi, părțile vătămate B.M., B.O.V. și B.O. și-au sunat rudele din țară, cărora le-au relatat condițiile în care erau puși să muncească de către inculpatul M.F. Față de cele descrise mai sus, instanța a constatat că faptele inculpatului M.F. de a recruta, de a transporta și de a caza părțile vătămate B.O.A., C.R., B.M.V., B.C.A. și B.O.V., prin înșelăciune, promițându-le anumite locuri de muncă și un cadru legal de desfășurare a activității, aspect care nu corespunde realității, în scopul exploatării lor prin obligarea lor la spălarea manuală a mașinilor, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

În declarația dată în fața instanței, inculpatul M.F. a arătat că a ajuns în Anglia în anul 2008 împreună cu prietena sa, unde și-a deschis o afacere, având încheiat un contract de franciză cu firma W., în Horscham. La firma respectivă, inculpatul avea nevoie de oameni, care să spele mașini, acesta fiind obiectul de activitate al societății. În acest context, prin intermediul unui amic, a ajuns să ia legătura cu părțile vătămate din prezenta cauză, cărora le-a spus că le oferă un loc de muncă la o spălătorie auto, unde el era manager, un salariu lunar de 500 euro/lună, cazare și mâncare. Conform înțelegerii cu inculpatul, părțile vătămate trebuiau să restituie la salariu contravaloarea transportului suportată de către inculpat și cheltuielile cu unele nevoi personale (apă, țigări ș.a.).

Părțile vătămate au fost de acord cu oferta, astfel că numiții C. și B. au ajuns în Anglia cu autocarul, pe B. și B.L. i-a transportat personal cu mașina, iar după câteva zile a ajuns în Anglia cu avionul și B.M. Cu toții au fost cazați la inculpatul B.R. care le-a oferit ajutor în acest sens, fără a percepe vreo sumă de bani pentru chirie. Tot inculpatul B. a fost cel care în primele zile de activitate l-a însoțit pe M. la locul său de muncă pentru a-l iniția în afacere, explicându-i regulile pe care trebuia să le respecte la locul de muncă, ce trebuie să facă, cum să combine soluțiile chimice și cum să se comporte cu clienții. Inculpatul B. avea experiență în domeniu în acest sens, desfășurând același gen de muncă cu angajații săi proprii, cu aceeași firmă, într-un alt oraș, Milton Keins, situat la 180 km de Horscham.

Până să se mute cu chirie la o altă casă în localitatea unde era și locul de muncă, pentru a nu mai face zilnic naveta, inculpatul M. mai lipsea de la serviciu pentru a rezolva actele cu casa sau cu firma, condiții în care îl ruga pe inculpatul B. să stea cu părțile vătămate. În data de 4 noiembrie a început munca cu părțile vătămate, cu care avea încheiate contracte de muncă pe o perioada de 3 luni de zile, condiție impusă de firma W. Pentru a lucra legal, era necesar să fii înscris la Forțele de Muncă și să deții calitatea de persoană fizică autorizată, condiții pe care el și părțile vătămate le îndeplineau. Inculpatul a mai arătat că el a fost cel care transporta părțile vătămate la serviciu, că ele purtau o evidență a mașinilor spălate, în timpul programului le supraveghea, iar la sfârșitul zilei aduna de la părțile vătămate banii primiți de la clienți.

M. a mai arătat că nu a obligat părțile vătămate să lucreze, nu a exercitat niciun fel de violențe verbale sau fizice asupra lor, dar le-a impus să respecte anumite reguli la locul de muncă. Timpul de lucru era de 8 - 9 ore, în acest interval fiind incluse și pauzele de masă. Părțile vătămate dețineau actele de identitate și aveau libertate de mișcare. Inculpatul M. a relatat că partea vătămată B.O.V. a plecat de la firmă după 2 zile, nefiind în fapt interesat să muncească la spălătoria auto, iar celelalte părți vătămate au plecat de la el după cca 3 săptămâni, întrucât nu le-a plăcut ceea ce lucrau. Rămânând fără forța de muncă, inculpatul M. a fost nevoit să-și întrerupă activitatea timp de o săptămână, după care, cu alte persoane și-a reluat activitatea pe care a desfășurat-o în continuare cca 3 ani și jumătate.

O declarație asemănătoare a dat și inculpatul B.R.G. Acesta a arătat că a achiziționat franciza W. pentru a opera spălarea manuală a mașinilor în parcarea auto din cadrul supermarket-ul T. din orașul Milton Keynes Bletchley, Anglia, situat la 170 km de Horsham, începând cu anul 2008 și până la sfârșitul anului 2010. Pe la sfârșitul anului 2008 a fost contactat de către inculpatul M.F. care i-a spus că va lucra la o spălătorie auto în Horsham împreună cu părțile vătămate și l-a rugat să îi cazeze la locuința sa din orașul Milton Keynes până găsește să închirieze o casă în aceeași locație cu locul de muncă. La el acasă, unii dormeau pe canapele, iar alții jos pe saltele. Tot la solicitarea lui M., fiind lipsit de experiență, inculpatul B. l-a inițiat și i-a explicat cum trebuie să își desfășoare activitatea, însoțindu-l în acest scop în primele zile la locul de muncă.

La momentul începerii activității, un reprezentant al firmei W. a predat inculpatului M. echipamentul de lucru, care a constat în șampoane, polishuri, mănuși etc. B. a mai relatat că nu cunoaște dacă inculpatul M. își desfășura activitatea în mod legal și dacă părțile vătămate erau înregistrate la forțele de muncă cu un contract de muncă, nu cunoaște care a fost înțelegerea dintre inculpatul M. și părțile vătămate privind retribuția. Nu a supravegheat activitatea părților vătămate, nu a avut niciun fel de profit din activitatea derulată de inculpatul M. și nu l-a ajutat pe M. să-și deschidă spălătoria menționată. După cca 2 săptămâni, inculpatul și cu părțile vătămate s-au mutat în Horsham, iar după aceea nu mai știe ce s-a întâmplat cu aceștia.

Declarațiile inculpaților se coroborează în mare parte cu cele ale părților vătămate B.O.A., C.R., B.M.V., B.C.A. și B.O.M., care se coroborează între ele, respectiv că au fost contactate de martorul P.V., care îl cunoștea de mai mult timp pe inculpatul M.F., acesta le-a transmis propunerea inculpatului M.F. de a veni în Anglia unde vor fi angajați la propria spălătorie auto. La un interval scurt de timp a venit inculpatul M.F. personal în România, context în care le-a explicat părților vătămate că le asigura locuri de muncă la spălătoria sa, că vor câștiga suma de 400 euro pe lună la început, ei neavând experiență și le va fi asigurată cazarea și masa. De asemenea, din declarațiile părților vătămate rezultă ca inculpatul M.F.

este cel care le-a plătit transportul efectuat cu firma A. părților vătămate C.R. și B.C., iar părțile vătămate B.O. și B.O.V. au fost transportați personal de M.F. La o săptămână a plecat și partea vătămată B.M., iar transportul acestuia s-a efectuat cu avionul în condițiile în care biletul de avion a fost plătit de martorul Ț.I., care susține ca a făcut acest lucru la solicitarea inculpatului M. Acesta a și transportat pe partea vătămată la aeroportul din Timișoara, urmând să fie preluat de inculpați în Anglia. Susținerile părților vătămate sub acest aspect se coroborează cu declarațiile martorilor B.A.A., C.V., B.M.C., Ț.I. și P.V. Din declarațiile părților vătămate, confirmate de aceeași martori rezultă faptul că în Londra părțile vătămate care au venit cu autocarul și cu avionul au fost așteptate de inculpatul B.R.G., la care au și fost cazați cca 2 săptămâni și care l-a și ajutat pe inculpatul M.F.

să îi supravegheze în primele zile de lucru, însoțindu-i. Părțile vătămate mai relatează că în imobilul numitului B. mai erau cazați băieți de origine română care desfășurau același gen de muncă pentru inculpatul B., prin spălarea mașinilor persoanelor care veneau la cumpărături la supermarket-ul T. din Milton Keynes Bletchley. Aceleași părți vătămate declară că la un interval de 5 zile, inculpatul M.F. a închiriat un imobil în apropierea supermarket-ului T. și a cumpărat un autoturism R.L. cu care îi transporta la locul de muncă, unde au lucrat în total cca 3 săptămâni fără a fi plătiți de inculpat, primind doar sume mici de bani pentru a putea cumpăra țigări și strictul necesar. Partea vătămată B.M.

a mai menționat că nu a cerut salariul de la inculpatul M., deoarece i s-a spus de la bun început că acesta va fi trimis în România. Partea vătămată B.M.V. a mai arătat că, la inculpatul B. a dormit jos pe o saltea în bucătărie, că nu a încheiat cu M. niciun fel de contract, că a lucrat 8 - 10 ore pe zi, în funcție de numărul clienților din ziua respectivă, iar banii obținuți erau adunați de inculpatul M. și rar de inculpatul B. Nemulțumit fiind de condițiile de la locul de muncă, respectiv, se lucra cu substanțe toxice și cu apă, fără a avea mănuși de cauciuc și o pereche de cizme, a dorit să plece acasă. În replică, M. a spus că îl lasă baltă și că poate pleca doar dacă le achită suma de 3500 lire fiecare, timp de trei luni, bani ce reprezintă chiria la casă, taxa de închiriere a utilajelor la supermarket și alte cheltuieli.

Ulterior, M. le-a comunicat părților vătămate că pot pleca în data de 11 noiembrie 2008 când urmează să vină alți băieți la lucru. Deși aparent au fost de acord, ei s-au hotărât să fugă cu prima ocazie, ceea ce au și făcut în noaptea de 28/29 noiembrie 2008, cu ajutorul martorului B.M., tatăl vitreg al lui B.M., care venise din România după ei. Partea vătămată a mai arătat că ea și ceilalți băieți aveau actele personale asupra lor, aveau libertate de mișcare, nu erau obligați să muncească în Anglia, dar nu aveau bani și nici mijloc de transport ca să plece acasă. Partea vătămată B.O.A., o persoană cu experiență în domeniul spălatului de mașini, a arătat că lui i-a fost bine în Anglia, însă celorlalte părți vătămate nu le-a plăcut genul de muncă prestată, respectiv spălarea manuală a mașinilor.

Partea vătămată a precizat că la întâlnirea cu M. în România, înainte de plecare, acesta a spus că este vorba de o spălătorie auto manuală, în parcarea unui magazin. La fața locului, ei au constatat că nu este vorba de o spălătorie chioșc, ci M. închiriase de la magazin niște cărucioare cu bazine de apă, șampoane și alte lucruri necesare spălării mașinilor, contra unei sume de 375 lire pe săptămână. După 2 săptămâni de muncă și după ce inculpatul M. a găsit o casă cu chirie, (contractul de închiriere fiind semnat și de el, alături de inculpatul M. și concubina lui), cu toții s-au mutat la Horsham unde era și spălătoria auto despre care știau că este a lui M. Deși li s-a promis încheierea unui contract de muncă, acest lucru nu s-a mai întâmplat, inculpatul M. motivând că durează o perioadă până se fac formalitățile.

Potrivit înțelegerii, salariul trebuia să se plătească la sfârșit de lună și din care urma să se scadă banii dați anticipat pentru diverse cheltuieli personale. Ei au fost transportați la serviciu de către inculpatul M., prestau 8 - 9 ore de muncă, iar la sfârșitul zilei, banii obținuți de la clienți erau adunați de către inculpatul M. Uneori și inculpatul B. era la spălătorie și dădea o mână de ajutor atunci când erau aglomerați. Partea vătămată a mai arătat că avea actele personale asupra lui, avea libertate de mișcare și acces la bani. Partea vătămată B.O.M.

a arătat că după ce a ajuns în Anglia și a fost cazat la locuința lui B. în Milton Keynes, a fost dus împreună cu ceilalți băieți de cei doi inculpați cu mașina la Horsham, în parcarea supermarket-ului T., unde M. le-a spus că nu este vorba de o spălătorie clasică auto, ci că a închiriat de la magazin niște cărucioare pentru spălat mașini, ei urmând să meargă să întrebe clienții magazinului dacă doresc să le fie spălate mașinile. Văzând despre ce e vorba, nemaifiind interesat de oferta lui M., a doua zi după serviciu, sub pretextul că merge să cumpere o cartelă telefonică cu banii primiți de la M., a luat trenul și a plecat la Londra la un prieten care i-a dat 150 euro ca să poată să revină în țară.

În cele două zile de muncă, B.O.V. a relatat că a fost bine, nu a fost nimic dubios, a lucrat cca 9 ore, cu pauză de mâncare. După ce a ajuns acasă, acesta nu a fost contactat de M. ca să îi restituie banii dați ca și avans din salariu (contravaloarea transportului de 150 de euro și banii de cartelă). Ulterior a auzit că a fost amenințat de M. în sensul că a plecat fără să-i spună nimic și l-a lăsat baltă. Partea vătămată B.C.A. a declarat că se simte victimă a exploatării doar de către inculpatul M.F., care nu i-a spus de la bun început că este vorba de o spălătorie manuală, acest lucru descoperindu-l abia când a ajuns în Anglia. Acolo a lucrat cu salopete și mănuși, timpul de lucru a fost în medie de 10 ore pe zi, cu o scurtă pauză de masă.

Pe de altă parte, inculpatul M. devenise un om mai dur decât atunci când îl cunoscuse, din cauză că le impunea, de exemplu, să stea în ploaie și să fie pe fază când vine vreun client la supermarket. După ce s-au mutat cu toții de la locuința inculpatului B., în Horsham, partea vătămată a vrut să plece acasă, dar și-a dat seama că nu poate să o facă decât dacă fuge, întrucât inculpatul M. a afirmat că i-a tăiat mâinile și picioarele lui B.O.M., care plecase fără știrea lui M. după 2 zile de muncă, lucru care s-a dovedit ulterior a fi nereal. Conform înțelegerii, inculpatul M. urma să plătească salariile după luna de muncă, iar cu părțile vătămate trebuia să încheie contracte de muncă, ceea ce nu s-a întâmplat.

Inculpatul M. le dădea băieților mici sume de bani pentru diverse cheltuieli personale, pe care urma să le tragă din salariu. S-a întâmplat ca inculpatul M. să fie plecat în Italia, astfel că inculpatul B. a fost cel care timp de cca 3 zile i-a dus la muncă, i-a supravegheat, la sfârșitul zilei aduna banii, pe care probabil îi remitea lui M., iar în primele zile i-a cazat și l-a consiliat pe M. legat de modul în care urma să-și desfășoare activitatea. În fine, partea vătămată C.R. a mai arătat că în data de 05 noiembrie 208 a început lucrul în parcarea supermarket-ului T. din localitatea Horsham. M. a închiriat niște cărucioare speciale dotate cu ustensilele necesare spălării autovehiculelor, urmând ca ei să se plimbe prin parcare și să întrebe clienții dacă vor să le fie spălate mașinile.

în prima zi, au fost supravegheați de M. și de B., iar în următoarea perioadă de M. și de concubina lui, G. Lucrau cca 12 ore pe zi, iar la sfârșitul fiecărei zile de lucru, M. era cel care strângea banii. După 3 - 4 zile, O. din Timișoara a fugit, fiind nemulțumit de condițiile de muncă, astfel că M. s-a enervat și a spus că nu au plecat în excursie și că o să vină după el în Timișoara să-și recupereze banii pe care i-a cheltuit cu el. După câteva zile de la fuga lui O., a ajuns în Anglia și B.M., care plecase mai târziu din România, întrucât și-a pierdut actele de identitate și a rămas să-și facă o nouă carte de identitate. În casa lui B. în care locuiau, mai erau și alți băieți care spălau mașini pentru acesta într-o altă parcare dintr-un alt oraș.

După o perioadă de timp, M. a cumpărat un R.L. cu care îi transporta la locul de muncă. Lucrau cca 10 - 12 ore pe zi, iar banii obținuți îi dădeau în totalitate lui M. Ocazional, M. le dădea bani pentru țigări și bunuri de strictă necesitate. Fiind nemulțumiți de condițiile de lucru, toți patru au hotărât să stea până la sfârșitul lunii ca să-și ia salariul, apoi să plece. După aproximativ 2 săptămâni, M. i-a mutat din casa lui B. într-o casă din localitatea Horsham, aflată în apropierea supermaket-ului unde lucrau. Cu o săptămână înainte de a fugi, i-au spus lui M. că vor să plece pentru că nu mai pot lucra în frig și umezeală. Inițial, M. a spus că pot pleca când vor ei, iar după 10 zile le-a spus că stea până în data de 10 decembrie până când vin alți oameni în schimb.

Deși B. a fost de acord, în data de 28 noiembrie 2008, a venit tatăl vitreg al acestuia în Anglia și i-a adus în România. După ce a ajuns în România, partea vătămată nu a fost amenințată sau căutată de inculpatul M. Instanța a constatat că la dosarul de urmărire penală există mai multe documente în care se arată că la data de 04 noiembrie 2008 M.F. a încheiat cu firma W. un contract de franciză, prin care inculpatul, în calitate de francizat, urma să furnizeze servicii de spălătorie auto și/sau valet, la locație și în incintă timp de cel puțin 7 zile pe săptămână în timpul orelor de program, de la 8.30 la 18.00 de luni până vineri, de la 9.00 la 17 sâmbătă și de la 10 la 18 duminica sau un alt program pe care îl stabilește francizorul periodic.

Din contractul de franciză mai rezultă că inculpatul M.F., în calitate de francizat, s-a obligat față de francizor că persoanele pe care le urmează să le angajeze, au dreptul legal de a lucra în Marea Britanie. În legătură cu existența francizei s-au solicitat prin comisie rogatorie relații, iar din răspunsul autorităților britanice a rezultat că M.F. a deținut o spălătorie cu denumirea "W.", la T.-ul Horsham și care din toamna anului 2010 nu mai prestează activitate ca urmare a anulării contractului de către T. cu spălătoria de mașini. Ulterior, în urma verificărilor efectuate prin intermediul autorităților engleze, acestea au arătat în răspunsul dat, nr. 6924/CM din 10 decembrie 2009 prin Centru de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul IGPR (deci după mai mult de 1 an de zile de la data presupusei fapte, în urma solicitării IGPR nr. 2229192 din 10 decembrie 2009), că inculpatul M.F.

nu figurează înregistrat ca manager sau proprietar de firmă în Anglia. La dosarul cauzei se mai regăsesc certificatul de înregistrare a chiriei din data de 25 noiembrie 2008, eliberat pe numele inculpatului M., un set de 10 facturi privind taxele de închiriere săptămânală a spălătoriei auto, cerere de subcontractare/contract de muncă pe numele B.A.O. din data de 06 noiembrie 2008, un document de rezidență britanică din data de 02 octombrie 2009 pe numele lui M.F. Totodată, din declarațiile martorilor T.P. și D.F.S., audiați în apărare în faza de urmărire penală, precum și din declarațiile olografe date de către numiții P.I.A., A.G., T.F., T.V. și depuse la dosar de către inculpatul B.R.G., a rezultat că în cursul anului 2009 au lucrat la spălătoria inculpaților în condiții normale.

Inculpatul B. a depus la dosar contractul de muncă din Anglia din decembrie 2009, iunie, iulie 2010, precum și din Germania din august 2012, chitanțe cu taxele și impozitele firmei plătite la zi, certificat de asigurare, raportul inspecției de muncă, referințe din partea clienților, certificat de boală pentru B.N. - mama inculpatului, acte de executare silită. Făcându-se o sinteză a materialului probator mai sus expus, a rezultat că între inculpatul M.F. și părțile vătămate a avut loc o înțelegere privind prestarea unei munci în baza unui contract de muncă la o spălătorie auto din Anglia, 7 zile pe săptămână, 8 ore pe zi, inclusiv în weekend și o duminică liberă pe lună, cazarea și masa asigurate, contra unei sume de 400 euro (pentru părțile vătămate B., B.U., C. și B.I.) sau 500 euro (pentru partea vătămată B.U.

- care avea experiență în domeniu). Odată ajunse în Anglia (inculpatul M.F. fiind cel care le-a asigurat transportul sau a plătit contravaloarea lui), părțile vătămate au constatat că spălătoria auto nu este proprietatea inculpatului, așa cum li se spusese, aspect, însă, mai puțin relevant, în condițiile în care inculpatul M. avea încheiat un contract de franciză cu o altă firmă care îi permitea să angajeze proprii săi angajați, însă, în fapt, a fost vorba o spălătorie manuală de mașini unde părțile vătămate urmau să abordeze în parcarea supermarket-ului clienții care veneau la cumpărături și să le ofere serviciile de spălătorie auto. Acest aspect nu le-a fost adus la cunoștință părților vătămate de la bun început, care aveau reprezentarea faptului că vor lucra la o spălătorie auto tip chioșc unde clientul solicită serviciul respectiv.

Părțile vătămate stăteau în frig, în condițiile în care au și plecat la muncă în luna noiembrie și spălau mașini, ceea ce au și acceptat să facă de la bun început, însă operația de spălare nu se făcea cu instrumente automate, ci cu mâna și cu mănuși inadecvate genului de muncă, după cum spunea partea vătămată B.M.V. Aceeași parte vătămată s-a mai plâns că dormea pe jos pe o saltea în bucătărie cât timp ce locuiau cu toții la inculpatul B. în alt oraș, iar mâncarea pe care o primea era insuficientă. Cert este că părților vătămate nu le-a fost încheiat vreun contract de muncă, neexistând nicio dovadă, iar acestea munceau în medie 10 ore pe zi, în funcție de numărul clienților pe zi, contrar înțelegerii, deși în contractul de franciză depus la dosar de inculpatul M. este stipulată această durată de muncă.

Când părțile vătămate i-au spus inculpatului M.F. că vor să plece, acesta a fost de acord cu acest lucru, cu condiția ca fiecare să plătească suma de 3500 lire sterline timp de trei luni, bani pe care M. i-a investit, că să poată să-și înceapă activitatea, în chiria imobilului din Horsham, chiria echipamentelor de la locul de muncă, contravaloarea transportului și celelalte cheltuieli personale pe care le-a făcut cu părțile vătămate. În ceea ce privește plata salariului, instanța a constatat că niciuna dintre părțile vătămate nu a solicitat salariul până să fugă, pe de o parte, pentru că de la bun început li s-a spus că salariul va fi trimis în România, iar pe de altă parte, nu s-a împlinit luna de lucru pentru plata acestuia, conform înțelegerii inițiale.

Întrucât părțile vătămate au muncit cca 3 săptămâni în condiții improprii și în afara unui cadru legal de lucru, instanța apreciază că în prezenta cauză sunt întrunite elementele definitorii ale noțiunii de "exploatare". Raportându-se la condițiile de existență ale infracțiunii continuate, respectiv unitatea de subiect activ, unitatea de rezoluție infracțională și pluralitatea de acte de executare, instanța a reținut în sarcina inculpatului M.F. și prevederile art. 41 alin. (2) C. pen., constatând că, în baza aceleiași rezoluții infracționale, care a fost suficient de determinată și care s-a menținut în linii generale pe parcursul desfășurării întregii activități infracționale, inculpatul a traficat și exploatat cinci părți vătămate, fiecare dintre actele realizate întrunind, din punct de vedere obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 12 din Legea nr. 678/2001.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului M.F., instanța a avut în vedere prevederile art. 72 alin. (1) C. pen., respectiv limitele de pedeapsă fixate de legiuitor pentru infracțiunea săvârșită de inculpat, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului, precum și împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Fapta inculpatului prezintă o gravitate ridicată, aducând atingere dreptului oricărei persoane la muncă și demnitate, infracțiune de natură să producă consecințe dintre cele mai grave. Sub aspectul laturii subiective, instanța a reținut în sarcina inculpatului M.F. intenția directă ca modalitate a vinovăției, prin activitatea lui urmărind un scop precis, respectiv obținerea unor foloase materiale ilicite.

Totodată, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 74 C. pen., privitoare la aplicarea circumstanțelor atenuante în cazul inculpatului M.F. Astfel, din fișa de cazier judiciar rezultă că acesta nu are antecedente penale care să atragă starea de recidivă, s-a prezentat din Italia spre a fi audiat în fața instanței de judecată, a recunoscut practic fapta săvârșită fără a-i da valențe penale, potrivit propriei sale percepții. în prezent locuiește și muncește în Italia. În concluzie, instanța a reținut pentru inculpatul M.F. circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) c) C. pen., ca împrejurări care atenuează răspunderea penală și a coborât pedeapsa aplicată sub minimul special prevăzut de lege, făcând aplicarea dispozițiilor art. 76 lit. c) C. pen.

În ceea ce-l privește pe inculpatul B.R.G., instanța a reținut din ansamblul probator că acesta a transportat părțile vătămate, le-a cazat în locuința sa în primele 12 zile când au ajuns în Anglia, le-a supravegheat vreo 3 zile și le-a luat banii la sfârșitul celor trei zile de muncă, atunci când M. era plecat în Italia. Cu toate acestea, instanța a apreciat că aceste activități derulate de inculpatul B.R.

nu s-au făcut în scopul exploatării părților vătămate, întrucât: toate discuțiile cu părțile vătămate s-au derulat cu inculpatul M.F., care a recrutat părțile vătămate, le-a cazat în imobilul închiriat; B. avea propria sa afacere, independent de cea a inculpatului B., situată la o distanță de 170 km de locul lor de muncă și cu proprii săi angajați; nu l-a ajutat pe M. să-și deschidă afacerea și doar la solicitarea lui M. a dat o mână de ajutor pentru a-l caza câteva zile până își găsește o casă cu chirie și l-a consiliat în activitatea ce urma să o desfășoare la spălătorie; toate părțile vătămate au arătat că afacerea este a lui M., iar inculpatul B. nu are nicio legătură cu ea; de pe urma muncii prestate de către părțile vătămate, inculpatul B. nu a avut niciun fel de câștig, părțile vătămate având reprezentarea faptului că banii dați lui B. în cele trei zile urmau să fie remiși inculpatului M.; inculpatul M. își administra singur afacerea și tot el era cel care urma să plătească salariul și să se deconteze cu părțile vătămate; niciuna dintre părțile vătămate nu a formulat pretenții morale sau materiale împotriva inculpatului B. Pe de altă parte, din elementele dosarului nu rezultă că inculpatul B.R.

ar fi înșelat în vreun fel părțile vătămate, întrucât încheierea verbală a contractului de muncă, precum și executarea lui s-a făcut în exclusivitate de către inculpatul M.F., nu și de inculpatul B.R. Față de aceste aspecte, instanța a dispus, achitarea inculpatului B.R.G., nefiind întrunite în speță elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane pentru care a fost trimis în judecată. În ceea ce privește latura civilă a procesului penal, instanța a reținut că părțile vătămate B.O.A., B.O.M., B.C.A. și C.R. nu au formulat pretenții civile în cauză. Partea vătămată B.M.V.

s-a constituit parte civilă după cum urmează: 5000 euro daune morale pentru amenințarea lui M. atunci când i-a comunicat că vrea să plece, că trebuie să-i dea mai întâi 3.500 lire timp de trei luni, precum și amenințările adresate după ce a ajuns acasă, pentru subnutriție la locul de muncă și 1000 euro daune materiale, din care 500 euro reprezentând salariul promis ca urmare a muncii prestate în Anglia la spălătorie și 500 euro echivalentul transportului efectuat din Anglia în România. Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara și inculpatul M.F.

Procurorul a solicitat condamnarea inculpaților M.F. și B.R.G. pentru comiterea infracțiunii prevăzute în art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Inculpatul M.F. a solicitat, prin avocatul din oficiu, achitarea. Prin Decizia penală nr. 204/A din 23 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, a fost respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul M.F. împotriva Sentinței penale nr. 84/PI din 04 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția penală, în Dosarul nr. 8687/30/2012, și ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -Serviciul Teritorial Timișoara împotriva aceleiași sentințe.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul M.F. a fost obligat să plătească statului suma de 450 RON, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluționarea apelului declarat de acesta. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat pentru soluționarea apelului declarat de procuror au rămas în sarcina statului. S-a dispus plata sumei de 300 RON din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Timiș, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu în apel. Apelul inculpatului M.F. a fost apreciat ca tardiv, întrucât comunicarea dispozitivului la adresa din Italia, în provincia Milano, a fost legală, astfel încât a determinat curgerea termenului de apel (începând cu data de 26 martie 2013), termen care s-a împlinit la data de 08 aprilie 2013, iar inculpatul a declarat apel la data de 15 mai 2013. Apelul parchetului a fost apreciat ca nefondat întrucât inculpatul B.R.G.

avea propria afacere de spălătorie auto într-o altă localitate (Bletchley) aflată la 170 km de localitatea Horsham (unde lucrau părțile vătămate), acesta fiind o cunoștință a coinculpatului M.F. La rugămintea inculpatului M.F., inculpatul B.R.G. a acceptat să cazeze părțile vătămate, în mod gratuit, pe o perioadă de aproximativ două săptămâni, până când inculpatul M.F. urma să închirieze un spațiu de locuit. Tot la rugămintea coinculpatului M.F., coinculpatul B.R.G. a fost de acord să-i împărtășească din propria experiență în domeniu, în sensul că i-a explicat cum se prepară substanțele chimice folosite la spălarea manuală a mașinilor și cum să gestioneze în mod eficient afacerea de spălătorie auto.

În ce privește transportul părților vătămate la locul de muncă și supravegherea acestora, din declarațiile părților vătămate a rezultat că activitatea de transport a avut caracter izolat (două, trei ocazii), iar supravegherea a constat în explicarea modalității de lucru (utilizarea recipientelor cu apă, șampon, a ustensilelor, modul de abordare a clienților, locul unde se spăla mașina dacă clientul era de acord, etc). Inculpatul B. nu a participat la recrutarea părților vătămate, nu a acționat în calitate de angajator al acestora, nu a obținut vreo sumă de bani din activitatea acestora, iar acțiunile de cazare și transport au avut caracter izolat (fiind motivate doar de dorința de-al ajuta pe coinculpatul M.F.

în pornirea unei afaceri, care, ca și obiect de activitate, era perfect legală), astfel încât nu se poate susține că acesta a avut reprezentarea faptului că acționează în calitate de coautor sau că dă vreun ajutor coinculpatului M.F. pentru exploatarea părților vătămate. Prin urmare, din punct de vedere al laturii subiective, inculpatul B. a acționat fără intenția calificată prevăzută de textul de incriminare, astfel încât soluția de achitare dispusă de prima instanță este corectă. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial Timișoara, recurs care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la 19 noiembrie 2013, fixându-se termen de judecată la 5 martie 2014. Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale "recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs". La 4 martie 2014, a fost depusă la dosarul cauzei, sub nr. 7336 din partea Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

- Structura Centrală, o cerere prin care se solicită ca, în temeiul art. 385 alin. (2) teza a II-a, raportat la art. 369 C. proc. pen., să se ia act de retragerea recursului declarat de Serviciul Teritorial Timișoara împotriva Deciziei penale nr. 204/A din 23 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, privind pe intimații inculpați M.F. și B.R.G. Așa fiind, avându-se în vedere dispozițiile art. 385 4 alin. (2), cu referire la art. 369 alin. (3) C. proc. pen., potrivit cărora, până la închiderea dezbaterilor la instanța de recurs, recursul declarat de procuror poate fi retras de procurorul ierarhic și constatându-se îndeplinite cerințele respective, Înalta Curte urmează a lua act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.

- Serviciul Teritorial Timișoara împotriva Deciziei penale nr. 204/A din 23 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, privind pe intimații inculpați M.F. și B.R.G. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați M.F. și B.R.G., în sumă de câte 300 RON pentru fiecare inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Timișoara împotriva Deciziei penale nr. 204/A din 23 octombrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, privind pe intimații inculpați M.F. și B.R.G. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați M.F. și B.R.G., în sumă de câte 300 RON pentru fiecare inculpat, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie 2014. Procesat de GGC - NN