ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6791/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6791/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanței de fond

Prin cererea înregistrată sub nr. 9689/2/2011,

reclamanta SC C.T. SRL a chemat în judecată Consiliul Concurenței și a

solicitat anularea Deciziei emisă de acesta nr. 48 din 30 septembrie 2011 și

exonerarea de la plata amenzii de 68.252 lei, în subsidiar, reducerea amenzii

în baza principiului proporționalității și obligarea la plata cheltuielilor de

judecată.

de fond

Prin Sentința nr. 4114

din 19 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ

și fiscal, a fost respinsă acțiunea reclamantei SC C.T. SRL ca neîntemeiată.

În motivarea

soluției, instanța de fond a reținut că prin Decizia nr. 48 din 30 septembrie 2011

emisă de pârât s-a dispus sancționarea reclamantei cu amendă în cuantum de

68.525 lei, pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 51 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 21/1996, prin încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a)

din aceeași Lege.

În fapt s-a reținut

că producătorul SC P.Z.M. SRL a încheiat cu distribuitorii SC C.T. SRL Cluj

Napoca și SC G.C. SRL București contracte de comision pentru distribuție

exclusiv pentru anumite zone, cu drept de desfacere exclusivă pentru produsele

pantaloni de stofă pentru bărbați, precum și prețuri de revânzare către terți,

cuprinse în listele de prețuri pentru România, pentru fiecare sezon.

În drept, prin

decizia contestată s-a constatat încălcarea de către semnatarii contractului a

prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996.

Reclamanta a

contestat legalitatea deciziei în ceea ce o privește, argumentele sale fiind

centrate pe ideea că autoritatea pârâtă a reținut în mod eronat situația de

fapt și de drept, pe baza unui probatoriu insuficient.

Examinând probele

administrate, Curtea a reținut că la data de 28 august 2000 între SC Z.M. SRL,

în calitate de vânzător și reclamantă, în calitate de distribuitor, s-a

încheiat un contract prin care reclamanta a dobândit, pe o perioadă de 5 ani,

dreptul de desfacere exclusivă pe teritoriul României, cu excepția municipiului

București, a trei mărci de pantaloni bărbătești.

La art. 8 din

contract s-a convenit ca reclamanta să vândă produsele către terți la prețurile

fixate de distribuitor și prevăzute în lista de prețuri pentru România, fără

adaosuri suplimentare.

În drept, Curtea a

reținut că, potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, sunt

interzise orice înțelegeri între întreprinderi, decizii ale asociațiilor de

întreprinderi și practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect

împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau

pe o parte a acesteia, în special cele care stabilesc, direct sau indirect,

prețuri de cumpărare ori de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare.

În același timp, art.

4 alin. (1) din aceeași lege stabilește regula conform căreia prețurile

produselor și tarifele serviciilor și lucrărilor se determină în mod liber prin

concurență, pe baza cererii și ofertei.

Raportând situația de

fapt la prevederile legale citate, Curtea a constat că reclamantă și SC Z.M.

SRL a avut ca obiect restrângerea concurenței, prin încălcarea regulii de

determinare a prețului pe baza liberei concurențe.

Nu au fost reținute

susținerile reclamantei cu privire la insuficiența probatoriului, întrucât

contractul semnat cu SC Z.M. SRL constituie o probă suficientă pentru dovedirea

înțelegerii anticoncurențiale, în contextul existenței unui contract similar

semnat de aceeași firmă cu un alt distribuitor pentru București.

Curtea de apel a

apreciat ca nefondate susținerile în legătură cu insuficiența probatoriului cu

privire la dimensiunea pieții relevante și a rolului reclamantei pe această

piață, întrucât înțelegerea a avut în mod clar ca obiect vânzarea produselor

către consumator la un preț fixat de producător, iar nu prin liberă concurență,

potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 21/1996. Tocmai din acest motiv în

cazul reclamantei nu este incidentă cauza de excludere prevăzută de art. 8 alin.

(1) - (3) din Lege, întrucât alin. (4) din acest articol stipulează în mod expres

că prevederile alin. (1) - (3) nu se aplică în cazul acordurilor prin care se

fixează prețurile de vânzare a produselor către terți.

Cu privire la

sancțiunea aplicată, s-a constatat că aceasta a fost corect individualizată în

raport cu gravitatea redusă a faptei, dar și cu durata convenției. Prin urmare,

instanța de fond a apreciat că sancțiunea orientată spre minimul prevăzut de art.

51 din Legea nr. 21/1996 respectă criteriile legale de individualizare, contrar

susținerilor reclamantei.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta SC C.T. SRL și a solicitat admiterea

recursului, modificarea în tot a deciziei recurate și admiterea contestației

formulate, cu aplicarea art. 274 C. proc. civ.

În motivele de recurs

s-a arătat că instanța de fond a tratat în mod superficial aspectele de fond pe

care le-a invocat și a constatat în mod nejustificat temeinicia deciziei

atacate în lipsa unei motivări efective a deciziei, în lipsa unei motivări

efective a deciziei, în lipsa unei analize punctuale a tuturor probatoriilor

propuse, admise și administrate, a motivării respingerii probatoriilor propuse

de părți, în lipsa analizei motivelor de fapt și de drept a contestației, a

înscrisurilor depuse de părți, ca probatoriu în fața instanței.

Recurenta a arătat

că, în baza art. 101 alin. (1) din T.F.U.E. și art. 5 alin. (1) din Legea

concurenței, nu toate înțelegerile sau practicile concertate sunt prin ele

însele ilegale sau generatoare de prejudicii, unele dintre acestea putând

beneficia de exceptări de la interdicția prevăzută ca regulă generală, iar în

acest caz este necesar ca întreprinderile în cauză să demonstreze îndeplinirea

anumitor condiții prevăzute de lege, în principal că avantajele favorabile

compensează efectele restrictive asupra concurenței iar consumatorii

beneficiază de avantajele rezultate.

Atunci când un acord

face obiectul unei exceptări, părțile trebuie să dovedească doar că acordul

beneficiază de o exceptare pe categorii.

Acordurilor de o

importanță minoră, care nu restrâng în mod semnificativ concurența pentru că

părțile unui acord dețin o cotă de piață nesemnificativă, nu li se aplică

prevederile art. 5 alin. (1) din Legea concurenței, dar se aplică în cazul în

care acestea au ca obiect fixarea pretențiilor de vânzare a produselor către

terți, limitarea producției sau a vânzărilor și împărțirea piețelor sau a clienților,

ceea ce nu s-a dovedit în cauză.

În speță, susține

recurenta, Consiliul Concurenței nu a putut demonstra impactul negativ pe care

le-a avut așa numita înțelegere la fixarea prețurilor și nici instanța de fond

nu a putut constata dacă ne găsim în fața unor practici care să fi afectat în

mod negativ piața românească a distribuției de pantaloni de stofă pentru

bărbați.

Din lecturarea

așa-zisei motivări a deciziei, recurenta a arătat că aceasta este limitată la o

singură frază, în care se reține un singur aspect incriminator, anume acela al

fixării prețurilor de revânzare către terți, prin acordul intervenit între

producătorul Z.M. și recurenta SC C.T. SRL, dar că acesta nu este susținut nici

măcar de dispozițiile contractului incriminator, deoarece acesta conține o

clauză din care rezultă faptul că producătorul Z.M. a avut o conduită

contractuală dictatorială, impunând drept condiție revânzarea produselor sale

la un preț impus, dar că acestea reprezentau prețuri minimale menite să creeze

mărcilor de pantaloni de stofă comercializate accesul mai facil pe piața

românească a pantalonilor de stofă pentru bărbați. Cu toate acestea, recurenta

contestatoare nu a respectat clauza în discuție, a revândut produsele către

terți cu alte prețuri decât cele impuse de producător, așa cum rezultă din

multitudinea facturilor depuse la dosarul cauzei și, de aceea, nu se poate

imputa acesteia participarea la o înțelegere în privința fixării prețurilor de

revânzare, acestea fiind în mod evident stabilite și impuse de către SC Z.M.

SRL.

S-a invocat de către

recurentă și faptul că decizia a fost emisă fără a se verifica dacă activitatea

recurentei a influențat în mod negativ prețul produselor pe piața relevantă a

pantalonilor de stofă pentru bărbați din România, care este cota de piață a

comerciantului amendat, raportat la piața relevantă din România pe segmentul -

pantaloni de stofă pentru bărbați și dacă trebuia sau nu aplicată excepția

prevăzută de art. 8 din Legea nr. 21/1996, care este efectul negativ pe care

activitatea comerciantului amendat l-a produs pe „piața relevantă” din România,

dacă s-a produs un prejudiciu real consumatorului final prin activitățile

comerciale realizate de contestatoare, dacă semnarea contractului neurmată de

executarea întocmai a dispozițiilor a creat un impact negativ pe piața

relevantă a comercializării pantalonilor de stofă pentru bărbați din România.

Prin decizia atacată,

Consiliul Concurenței nu a respectat standardul de probă ridicat aplicabil în

materie de concurență și principiile C.E.D.O. cu privire la prezumția de

nevinovăție, iar amenda încalcă principiul proporționalității pentru că nu s-au

aplicat corect și complet criteriile de individualizare, precum și excepțiile

permise de art. 8 din Legea nr. 21/1996 și nu s-a avut în vedere faptul că

nefiind urmată o executare efectivă, contractul nu a produs efecte în piață.

S-a solicitat

admiterea recursului, admiterea contestației, anularea Deciziei Consiliului

Concurenței nr. 48 din 30 septembrie 2011 numai în privința măsurilor dispuse

față de SC C.T. SRL și exonerarea de la plata amenzii de 68.252 lei și, în

subsidiar, reducerea, în baza principiului proporționalității, a cuantumului

amenzii.

Intimatul Consiliul

Concurenței a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

de recurs

După examinarea

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va

respinge recursul pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a

fost investită cu soluționarea acțiunii în anulare a Deciziei nr. 48 din 30

septembrie 2011 emisă de Consiliul Concurenței prin care reclamanta SC C.T. SRL

Cluj-Napoca a fost sancționată cu amenda de 68.525 lei pentru încălcarea art. 5

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 pentru semnarea unor contracte de

comision pentru distribuție exclusivă, deoarece restricționează prin obiect

concurența.

În cadrul motivelor

de recurs, recurenta a criticat faptul că soluția instanței de fond este sumar

motivată și este rezultatul unei analize superficiale a probatoriilor, dar

aceste susțineri sunt nefondate.

Instanța de fond a

motivat soluția cu respectarea prevederilor art. 261 C. proc. civ. și a făcut

referiri la toate motivele pentru care reclamanta a solicitat anularea deciziei

Consiliului Concurenței și a fost analizat probatoriul administrat în cauză.

Și criticile

recurentei ce vizează nelegalitatea deciziei contestate pentru că nu s-a

stabilit piața relevantă și nici efectele pe care contractul încheiat între

părți le-a avut, sunt nefondate.

Recurenta-reclamantă

a fost sancționată pentru că a semnat, în calitate de distribuitor, un contract

cu producătorul SC P.Z.M. SRL Tg.Secuiesc, producător care a încheiat un

contract asemănător și cu un alt distribuitor SC G.C. SRL București, contracte

prin care au fost stabilite anumite zone cu drept de desfacere exclusivă pentru

produsele pantaloni stofă pentru bărbați, precum și prețuri de revânzare către

terți, cuprinse în listele de prețuri pentru România, pentru fiecare sezon.

Deși recurenta

susține că era important de stabilit dacă prin activitatea sa a fost influențat

în mod negativ prețul produselor pe piața relevantă a pantalonilor de stofă

pentru bărbați din România și cota de piață a acesteia, se constată că aceste

susțineri nu țin seama de natura înțelegerii anticoncurențiale ce a fost

sancționată de către autoritatea de concurență.

Potrivit art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 21/1996: „Sunt interzise orice înțelegeri între

întreprinderi care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea sau

denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia, în

special cele care: a) stabilesc direct sau indirect prețuri de cumpărare ori de

vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare”.

Din interpretarea

acestor dispoziții rezultă că sunt interzise înțelegerile între întreprinderi

sau asociații de întreprinderi fie că acestea au ca obiect împiedicarea,

restrângerea sau denaturarea concurenței, fie că au ca efect împiedicarea,

restrângerea sau denaturarea concurenței, legea sancționând faptele fie pentru

efectele pe care le produc, fie numai pentru obiectul anticoncurențial al

înțelegerilor, atunci când se creează o situație de pericol asupra

concurenței, chiar în lipsa efectelor propriu-zise.

Recurenta a

participat la o înțelegere anticoncurențială prin obiect, astfel că nu era

necesar să se dovedească sau să se stabilească dacă au existat efecte

anticoncurențiale ale încălcării regulilor de concurență de către aceasta.

Este adevărat că art.

8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 prevede că interdicția menționată de art. 5 alin.

(1) nu se aplică în cazul înțelegerilor considerate a avea un impact minor

asupra concurenței, dar recurentei nu-i sunt aplicabile aceste dispoziții,

chiar dacă s-ar aprecia că efectele produse asupra concurenței ar fi fost

minore deoarece chiar art. 8 alin. (4) din același act normativ dispune că art.

8 alin. (1) nu se aplică înțelegerilor care în mod direct sau indirect, izolat

sau în combinație cu alți factori aflați sub controlul părților are ca obiect

fixarea prețurilor de vânzare a produselor către terți.

În aceste condiții,

autoritatea de concurență era suficient să dovedească faptul că înțelegerea

anticoncurențială a avut ca obiect fixarea prețurilor și nu era necesar să

dovedească și efectele pe care înțelegerea încheiată le-a avut asupra

concurenței pe piața pantalonilor de stofă pentru bărbați, având în vedere că

înțelegerile privind fixarea prețurilor de vânzare a produselor către terți

sunt considerate încălcări per se ale legislației de concurență, iar o asemenea

încălcare este prezumată că afectează concurența și nu este necesară demonstrarea

efectelor încălcării.

În raport de natura

încălcării regulilor de concurență nu prezintă relevanță nici susținerile

recurentei referitoare la nerespectarea întocmai sau întotdeauna a prevederilor

contractului considerat „înțelegere anticoncurențială” pentru că nu prezintă

relevanță efectele înțelegerii, cerințele legii privind obiectul sau efectele

fiind alternative și nu cumulative.

De altfel,

împrejurarea că recurenta nu a executat întocmai prevederile contractuale a

fost avută în vedere la individualizarea sancțiunii aplicate.

Această interpretare

este conformă și cu legislația comunitară (art. 101 din T.F.U.E.) și cu

jurisprudența C.J.U.E. (cauza C-08/2008 T-Mobile Netherlands BV).

Recurenta, deși nu

indică expres dispozițiile legale încălcate, a criticat și sancțiunea aplicată

considerată ca fiind drastică, dar aceste susțineri sunt nefondate.

La individualizarea

sancțiunii au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 52 din Legea nr.

21/1996, respectiv gravitatea faptei și consecințele sale asupra concurenței,

criterii care sunt detaliate în instrucțiunile privind individualizarea

sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 51 din Legea nr. 21/1996.

Pentru că încălcarea

a fost încadrată la cele de gravitate mică, a fost aplicată o amendă de 1% din

cifra de afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancționării,

pentru că încălcarea s-a produs pe o durată mare, a fost aplicată o creștere de

60% dar s-a reținut și o circumstanță atenuantă (nerespectarea parțială a

înțelegerii) și s-a aplicat o reducere de 10%, suma totală a amenzii fiind de

1,44 din cifra de afaceri totală din anul 2010.

Apreciind că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ.

raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC C.T.s SRL împotriva sentinței civile nr. 4114 din 19 iunie 2012

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 octombrie 2013.