ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.04.2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1894/2014

HOTĂRÂRE
10.04.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1894/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Decizia nr. 1894/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, anularea deciziei nr. 99 din 27 decembrie 2011 emisă de pârât, în sensul anulării sancțiunii cu amenda contravențională în valoare de 20.804 RON, reprezentând 2,4% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2010 aplicată pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, iar, în subsidiar, a solicitat diminuarea amenzii contravenționale spre minimul de 0,5% din cifra de afaceri.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost sancționată cu amendă contravențională în valoare de 20.804 RON, reprezentând 2,4% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2010 pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) Legea nr. 21/1996, decizie pe care o apreciază ca fiind netemeinică și nelegală.

În opinia reclamantei, și în situația în care pârâtul ar fi reținut că a săvârșit o faptă cu impact anticoncurențial, aceasta nu intră sub incidența art. 5 Legea nr. 21/1996, dat fiind cota de piață relevantă de sub 1% din piața produselor cosmetice, iar la momentul încheierii contractelor cu B. SRL acest text de lege nu încadra astfel de fapte ca având caracter anticoncurențial, modificarea intervenind la data de 14 iulie 2011 prin Legea nr. 149/2011, deci contravenția pentru care a fost sancționată nu există.

În cauză, nu s-a făcut dovada îndeplinirii în mod cumulativ a condițiilor cerute de lege: existența a cel puțin două întreprinderi sau a unei asociații de întreprinderi; existența unei înțelegeri, a unei decizii, a unei asociații de întreprinderi sau a unei practici concrete; înțelegerea să aibă ca obiect sau ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia.

În speță, au fost supuse investigației două contracte din perioada 27 mai 2010 – 03 ianuarie 2011, încheiate cu SC B. SRL, având ca obiect vânzarea-cumpărarea de produse cosmetice marca C., contracte ce conțin un preț recomandat, iar practica recomandării unui preț nu poate contraveni dispozițiilor art. 5 alin. (1) Legea nr. 21/1996, atâta timp cât această practică duce la o uniformitate a prețului, ceea ce reduce concurența intramatcă.

1.2. Prin întâmpinare, autoritatea publică pârâtă a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Cu privire la argumentul reclamantei în sensul că fapta nu există, întrucât textul art. 5 lit. a) Legea nr. 21/1996 ar fi fost adoptat ulterior producerii faptei, a arătat că în textul deciziei atacate nu se menționează nicăieri Legea nr. 149/2011 ci se face referire numai la prevederile Legii concurenței nr. 21/1996 rep., cu modificările și completările ulterioare.

Referitor la prețul stabilit pentru revânzare, a susținut că potrivit clauzelor contractuale, listele de prețuri au fost retransmise pe cale contractuală către sub-distribuitori, nerespectarea listei fiind supusă sancțiunilor contractuale. Dovedirea înțelegerii de preț de revânzare se regăsește în clauzele contractuale, ceea ce este intitulat „preț recomandat”, în realitate este preț obligatoriu de revânzare.

În legătură cu incidența art. 8 alin. (1) din Legea concurenței, Consiliul Concurenței a arătat că limitele prevăzute de acest text de lege nu sunt aplicabile înțelegerilor care, în mod direct sau indirect, izolat sau în combinație cu alți factori aflați sub controlul părților, au ca obiect fixarea prețurilor de vânzare a produselor către terți.

În fine, în ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, a susținut că au fost aplicate corect dispozițiile art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996.

1.3. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4122 din 19 iunie 2012, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

1.4. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Președintele Consiliului Concurenței a dispus, prin Ordinul nr. 456 din 02 decembrie 2009, declanșarea din oficiu a unei investigații având ca obiect o parțială încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) Legea concurenței nr. 21/1996 de către SC D. SRL și SC E. SRL pe piața distribuției de produse de parfumerie marca C., ulterior investigația fiind extinsă la toți distribuitorii SC D. SRL, ca urmare a unor informații și documente obținute în timpul inspecțiilor inopinate efectuate la societățile menționate.

Prima instanță a reținut că, urmare a investigației efectuate, s-a constatat că întreprinderile implicate au încheiat contracte care reprezintă înțelegeri (acorduri) verticale convenite la niveluri diferite ale lanțului producție-comercializare, referitoare la condițiile în care distribuitorii/dealerii/cumpărătorii pot cumpăra, vinde sau revinde anumite produse, contracte prin care se restrânge libertatea acestora de a-și determina singuri prețurile de vânzare la consumatorul final pentru produsele de parfumerie marca C.

Prin această înțelegere, părțile implicate în investigație au încălcat prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din lege.

În consecință, prin decizia nr. 99 din 27 decembrie 2011 Plenul Consiliului Concurenței a decis ca în cauză au fost încălcate dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) Legea nr. 21/1996 de către societățile comerciale implicate, printre care și reclamanta, dealer/ distribuitor al produselor de parfumerie marca C., prin încheierea unor contracte prin care importatorii impun prețurile de vânzare cu amănuntul către consumatorii finali, fiind sancționată astfel cu amendă contravențională în cuantum de 20.804 RON, reprezentând 2,4% din cifra de afaceri totală aferentă anului 2010.

Prima instanță a reținut că în perioada 09 octombrie 2004 – 13 noiembrie 2008; 14 noiembrie 2008 – 11 mai 2010 și 14 mai 2010 – 30 aprilie 2011, în toate contractele încheiate (de distribuție și redistribuție) se regăsește clauza privind fixarea prețului cu amănuntul, produsele urmând a fi vândute la prețurile comunicate de furnizorul turc, transmise de unicul importator, în aval, pe lanțul de distribuție, conform contractelor încheiate de importatorul unic cu fiecare dintre subdistribuitorii săi, subdistribuitori ce au fost supuși, de asemenea, prezentei investigații.

În cauză, nu sunt aplicabile dispozițiile ce vizează exceptările de la aplicarea art. 5 alin. (1), întrucât textul de lege stipulează în mod expres [art. 8 alin. (4) lit. a) pct. 1] că nu se aplică acordurilor care conțin restricții ce au ca obiect fixarea prețurilor de vânzare a produselor față de terți, cum este cazul în speța de față.

Astfel, fapta societăților sancționate constituie o înțelegere „per se”, de obiect, practica anticoncurențială fiind prezumată a afecta concurența, nefiind necesară o demonstrație a efectelor și a cotei de piață.

Așadar, este irelevantă cota de piață a reclamantei, atâta timp cât a fost dovedită participarea reclamantei la încheierea unui acord privind stabilirea unui preț ce urmează a fi practicat către terți, cu ocazia revânzării, până la clientul final, care va cumpăra produsul la preț pre-stabilit pe lanțul de distribuție.

În ceea ce privește prețul stabilit pentru revânzare, prima instanță a reținut că acesta nu poate fi apreciat ca fiind un „preț recomandat”.

Astfel, furnizorul turc al produselor C. din Turcia a încheiat cu partenerul român, iar acesta din urmă la rândul său a încheiat contracte cu alți agenți economici având ca obiect vânzarea – cumpărarea (distribuirea produselor C.) pe piața românească, contracte ce conțin o clauză anticoncurențială prin care părțile au convenit prețurile de revânzare, până la consumatorii finali. Prețurile din listă au fost practicate conform contractelor încheiate de către toți partenerii situați în aval pe lanțul de distribuție. S-a constituit astfel un acord pe verticală de preț de vânzare.

În realitate, „prețul de recomandare” (conform susținerilor reclamantei) este un preț obligatoriu de revânzare, nerespectarea acestuia, așa cum este reflectat în lista de prețuri comunicată de furnizor fiind supusă sancțiunilor contractuale constând în încetarea furnizării produselor.

Existența sancțiunii contractuale pentru nerespectarea „prețului recomandat”, înlătură caracterul de recomandare, transformându-l într-un preț cu caracter obligatoriu, imperativ, pentru respectarea prețurilor din lista comunicată de furnizor.

În ceea ce privește argumentul susținut de reclamantă, în sensul că fapta nu există, întrucât textul art. 5 lit. a) Legea nr. 21/1996 ce o reglementează ar fi fost adoptat ulterior săvârșirii faptei sancționate, prima instanță a reținut că fapta anticoncurențială, constând în fixarea de prețuri de revânzare, a fost prevăzută de legea concurenței în toate variantele sale de redactare, până în prezent.

În fine, judecătorul fondului nu a reținut nici critica privind o individualizare greșită a sancțiunii aplicate, aceasta fiind dispusă în limitele prevăzute de art. 51 alin. (1) lit. a) Legea nr. 21/1996, fiind în mod corect raportată la cifra totală de afaceri realizată de reclamantă în anul anterior sancționării (2010).

2.1. Împotriva acestei soluții a formulat recurs societatea comercială reclamantă care a invocat prevederile art. 304 pct. 9, în condițiile art. 304

1

- instanța de fond a reținut în mod greșit că în cauză nu ar fi aplicabile prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, republicată, constatând, astfel, în mod greșit existența unei fapte cu caracter anticoncurențial, deși cota de piață estimată era de cca.1%;

- instanța de fond a apreciat în mod greșit că existența contractelor comerciale încheiate cu furnizorul și cu ceilalți distribuitori ar proba existența unei înțelegeri anticoncurențiale;

- instanța de fond a ignorat faptul că art. 5 din Legea nr. 21/1996 a fost modificat prin Legea nr. 149/2011, adică ulterior încheierii contractelor de distribuții care au făcut obiectul investigației;

- instanța de fond a respins în mod nelegal critica greșitei individualizări a sancțiunii, deși fapta reținută este de o gravitate redusă și nu au fost reținute circumstanțe agravante.

În concluzie, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului și anularea Deciziei nr. 99/2011, cu consecința înlăturării sancțiunii aplicate. În subsidiar, a solicitat reindividualizarea sancțiunii, prin stabilirea unui cuantum orientat spre 0,5% din cifra de afaceri, în locul celui de 2,4% stabilit de Consiliul Concurenței.

2.2. Consiliul Concurenței a depus întâmpinare susținând, în esență, că soluția instanței de fond este legală și temeinică și solicitând respingerea recursului.

Recursul este nefondat.

În criticile formulate, recurenta a susținut că în cauză nu a existat o înțelegere anticoncurențială prin stabilirea unor prețuri de cumpărare ori de vânzare, ci au existat doar contracte de distribuții cu prețuri recomandate.

Instanța de fond a înlăturat în mod judicios susținerea societății comerciale, reținând în mod legal și temeinic faptul că în conținutul contractelor au existat clauze de sancționare cu încetarea furnizării produselor în cazul nerespectării acelor prețuri, ceea ce confirmă caracterul obligatoriu al acestora.

Recurenta a mai susținut că instanța de fond a ignorat că art. 5 din Legea nr. 21/1996 a fost modificat prin Legea nr. 149/2011.

Într-adevăr, prin Legea nr. 149/2011 a fost aprobată cu modificări și completări O.U.G. nr. 75/2010 privind completarea și modificarea Legii nr. 21/1996, însă fapta prevăzută la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, reținută de autoritatea publică pârâtă prin Decizia nr. 99/2011 a rămas sancționată în aceeași termeni/ aceleași circumstanțe și condiții, în ceea ce privește înțelegerile care au ca obiect afectarea concurenței prin fixarea concertată a prețurilor de vânzare ori de cumpărare.

Astfel fiind, instanța de fond a reținut în mod legal că modificările aduse prin Legea nr. 149/2011 nu au schimbat reglementarea faptei prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996.

Recurenta-reclamantă a mai susținut că în cauză trebuia reținută incidența art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, din moment ce cota de piață estimată a fost de cca.1%, apărare respinsă nelegal de instanța de fond.

Într-adevăr, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, în varianta anterioară O.U.G. nr. 75/2010, prevedea: (1) Prevederile art. 5 nu se aplică în cazul agenților economici sau grupărilor de agenți economici la care cifra de afaceri pentru exercițiul financiar precedent recurgerii la comportamente susceptibile a fi calificate practici anticoncurențiale nu depășește un plafon stabilit anual de către Consiliul Concurenței și:

- cota de piață totală a agenților economici implicați în înțelegerea, decizia asociației de agenți economici sau practica concertată nu depășește 5% pe nici una dintre piețele relevante afectate, în cazul înțelegerilor, deciziilor luate de asociațiile de agenți economici sau practicilor concertate dintre agenții economici concurenți; sau

- cota de piață a fiecărui agent economic implicat în înțelegerea, decizia asociației de agenți economici sau practica concertată nu depășește 10% pe nici una dintre piețele relevante afectate, în cazul înțelegerilor, deciziilor luate de asociațiile de agenți economici sau practicilor concertate dintre agenții economici care nu sunt concurenți*”.

Dar, totodată, la art. 8 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, varianta anterioară O.U.G. nr. 75/2010, prevedea că: „(2) Limitele prevăzute la alin. (1) nu sunt aplicabile practicilor anticoncurențiale interzise prin prevederile art. 5, atunci când acestea privesc prețuri, tarife, acorduri de partajare a pieței sau licitații”.

De asemenea, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, modificările și completările prin O.U.G. nr. 75/2010 prevede: „(1) Prevederile art. 5 alin. (1) nu se aplică în următoarele situații:

a) în cazul în care cota de piață cumulată deținută de părțile la o înțelegere nu depășește 10% pe niciuna dintre piețele relevante afectate de înțelegere, atunci când aceasta este încheiată între întreprinderi care sunt concurenți, existenți sau potențiali, pe una dintre aceste piețe

;

b) în cazul în care cota de piață deținută de fiecare dintre părțile la o înțelegere nu depășește 15% pe niciuna dintre piețele relevante afectate de înțelegere, atunci când aceasta este încheiată între întreprinderi care nu sunt concurenți, existenți sau potențiali, pe niciuna dintre aceste piețe

;

c) în cazul în care este dificil să se stabilească dacă este vorba de o înțelegere între concurenți sau între neconcurenți, se aplică pragul de 10%, potrivit prevederilor alin. (1) lit. a)”.

Totodată, la art. 8 alin. (4) din Legea nr. 21/1996, modificată și completată prin O.U.G. nr. 75/2010 prevede: „Prevederile alin. (1)-(3) nu se aplică înțelegerilor care, în mod direct sau indirect, izolat sau în combinație cu alți factori aflați sub controlul părților, au ca obiect: a) fixarea prețurilor de vânzare a produselor către terți”.

Având în vedere dispozițiile legale de mai sus și obiectul înțelegerii în litigiu, instanța de fond a reținut în mod judicios inaplicabilitatea cauzei de exceptare invocată de recurenta-reclamantă.

În ceea ce privește criticile referitoare la respingerea susținerilor referitoare la o greșită individualizare a cuantumului sancțiunii, acestea sunt nefondate, nefiind invocate încălcări/nicio încălcare a prevederilor art. 51 și 52 din Legea nr. 21/1996 și nici a Instrucțiunilor emise de Consiliul Concurenței în aplicarea acestor prevederi legale.

Astfel fiind, având în vedere considerentele prezentate mai sus, recursul este nefondat, fiind respins ca atare.

Respinge recursul declarat de SC A. SRL Brașov împotriva sentinței nr. 4122 din 19 iunie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-11-18
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4357/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.
ÎCCJ 2014-03-21
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1472/2014
piață care se situează sub 1% din piața, astfel că fapta, ca atare, nu poate fi încadrată decât la fapte de gravitate mică. În consecință, fapta presupus comisă de societate se încadrează în categoria faptelor de mica gravitate și, drept ur
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, decizie (scj.ro #131579)
t sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Instanța de recurs a constatat că instanța de fond a încălcat principiul contradictorialității în sensul că a dat ceea ce nu s-a cerut, fără a pune în discuția părțil
ÎCCJ 2013-10-04
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6515/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta SC A.I. SRL a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, în principal, anularea Deciziei
ÎCCJ 2014-01-31
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 456/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei și procedura derulată de prima instanță Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secți
Sursă