ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1893/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1893/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

deduse judecății

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta

SC M.S. SRL a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul Consiliul Concurenței, obligarea acestuia la modificarea și completarea

deciziei din 16 decembrie 2010, astfel:

- în ceea ce privește

completarea deciziei: 1) obligarea Consiliului Concurenței să răspundă la

cererea de obligare a CN P.R. SA de a respecta contractele încheiate cu

utilizatorii serviciilor de trimitere publicitate prin poștă;

- în ceea ce privește

modificarea deciziei: 2) constatarea nulității clauzei contractuale prin care CN

P.R. SA avea dreptul să majoreze unilateral prețurile serviciilor prestate; 3)

obligarea CN P.R. SA de a adopta o politică tarifară rezonabilă cu dreptul de a

modifica tarifele în funcție de anumiți indicatori economici (de exemplu: rata

inflației, cursul de schimb valutar) sau în funcție de costurile reale; 4)

obligarea CN P.R. SA de a returna reclamantei diferența de tarif dintre tariful

plătit efectiv și tariful aplicat de SC I.P. SA pe perioada

14

iulie

2005-28 ianuarie 2011;

5) restabilirea mediului concurențial pe piața serviciilor de trimiteri poștale

prin obligarea CN P.R. SA de a nu vinde SC I.P. SA mai mult decât cota de piață

realizată la data de 14 iulie 2005.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că

la data de 6 iulie 2005 a depus plângere, invocând un eventual abuz de poziție dominantă

săvârșit de CN P.R. SA, iar la data de 1 august 2005, prin Ordinul nr. 175/2005,

s-a dispus deschiderea unei investigații.

Prin decizia din 16

decembrie 2010, CN P.R. SA a fost sancționată pentru încălcarea art. 6 alin. (1)

lit. c) Legea nr. 21/1996 și art. 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii

Europene, fiind obligată la plata unei amenzi în valoare de 103.373.320 RON.

Reclamanta a arătat însă,

că prin această decizie, Consiliul Concurenței nu s-a pronunțat pe cererea sa de

obligare a CN P.R. SA de a respecta contractele încheiate cu utilizatorii serviciilor

de publicitate prin poștă.

În ceea ce privește modificarea

deciziei din 16 decembrie 2010 a Consiliului Concurenței, reclamanta a arătat că

este lovită de nulitate absolută clauza prin care una dintre părțile contractuale

are dreptul de a majora tarifele oricând dorește.

Reclamanta a mai arătat

că

abuzul

de poziție dominantă pe care l-a comis CN P.R. SA pe o piață din amonte a născut

o nouă poziție dominantă, aceea a SC I.P. SA, întrucât nicio altă societate comercială

din domeniu nu poate să o concureze.

Prin întâmpinare, pârâtul

a solicitat

respingerea

acțiunii ca inadmisibilă cu privire la anumite capete de cerere și ca neîntemeiată

în privința altora.

Astfel, în urma investigației,

prin decizia din 16 decembrie 2010 s-a constatat comportamentul abuziv al CN

P.R. SA, contrar dispozițiilor art. 6 lit. c) din lege și art. 102 din Tratatul

privind funcționarea Uniunii Europene, constând în aplicarea unui tratament discriminatoriu,

iar cu privire la celelalte fapte investigate decizia cuprinde o solidă motivare

cu privire la concluzia că CN P.R. SA nu se face vinovată de practicarea unor prețuri

excesive.

Cu privire la anumite

aspecte sesizate, interesul particular al reclamantei a fost satisfăcut, fiind constatate

două fapte de abuz de poziție dominantă a CN P.R. SA, ceea ce poate contribui la

succesul unor eventuale acțiuni în instanța civilă sau comercială.

În privința celorlalte

critici ale reclamantei pârâtul a arătat că prevederile naționale și europene sunt

similare în privința abuzului de poziție dominantă, analiza Consiliului având ca

referință conceptul de preț excesiv, așa cum acesta s-a conturat în jurisprudența

europeană în materia concurenței.

A considerat astfel că

solicitările reclamantei de la pct. 1, pct. II.1, pct. II.3 sunt inadmisibile, iar

cele de la pct. II.2 și pct. II.4 sunt neîntemeiate.

La data de 6 martie 2012,

CN P.R. SA a formulat cerere de intervenție principală și în interesul Consiliului

Concurenței, arătând că dreptul și interesul său de a interveni în prezentul litigiu,

în nume propriu, sunt evidente, obiectul litigiului constând în modificarea unui

act administrativ care o vizează în mod direct, în sensul producerii unor rezultate

prejudiciabile în patrimoniul acestei companii naționale, fără a avea posibilitatea

de a se apăra în această cauză.

În subsidiar, a arătat

că cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului este admisibilă în principiu,

potrivit art. 49 alin. (3) C. proc. civ., întrucât CN P.R. SA și Consiliul Concurenței

au un interes comun, respectiv respingerea acțiunii reclamantei.

A mai arătat, în principal,

că acțiunea vizând completarea și modificarea unei decizii emise de Consiliul Concurenței

cu privire la o altă persoană este inadmisibilă, invocând dispozițiile Legii

nr. 21/1996, iar, în subsidiar, acțiunea este inadmisibilă, întrucât reclamanta

nu a formulat plângerea prealabilă, conform art. 7 Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, intervenienta

a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3403 din 22

mai 2012, a respins cererea de sancționare în temeiul art. 108

1

C. proc.

civ., formulată de reclamantă; a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată

de intervenienta CN P.R. SA, sub un dublu aspect, al lipsei temeiului legal pentru

introducerea acesteia și pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de

art. 7 Legea nr. 554/2004.

Prin aceeași sentință

a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Consiliul Concurenței cu

privire la cererea de completare a deciziei Consiliului Concurenței cu: 1) obligarea

CN P.R. SA SA să respecte contractele încheiate cu utilizatorii serviciilor de trimitere

de publicitate prin poștă; cererea de modificare a Deciziei Consiliului Concurenței

sub aspectele: 2) constatării nulității clauzei contractuale prin care CN P.R.

SA avea dreptul să majoreze unilateral tarifele serviciilor poștale și 4) obligarea

CN P.R. SA la returnarea diferenței de tarif dintre tariful plătit efectiv și tariful

aplicat de SC I.P. SA pe perioada 14 iulie 2005-28 ianuarie 2011, cereri pe care

le respinge ca inadmisibile.

Totodată, a admis, în

parte, cererea de intervenție în interesul pârâtului Consiliul Concurenței formulată

de CN P.R. SA, respingând celelalte capete de cerere ale acțiunii formulate de reclamanta

ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Cu privire la cererea

reclamantei de sancționare a intervenientei, în temeiul art. 108

1

C.

proc. civ. pentru

introducerea

unor cereri vădit netemeinice, prima instanță, în raport cu precizarea reclamantei,

în sensul că nu înțelege să se judece în contradictoriu cu CN P.R. SA, singurul

pârât indicat în cererea de chemare în judecată fiind Consiliul Concurenței, la

data de 21 noiembrie 2011 a dispus scoaterea din cauză a acesteia.

Ulterior, la data de 6

martie 2012, CN P.R. SA a înțeles să formuleze cerere de intervenție în cauză pentru

a avea posibilitatea de a se apăra, întrucât actul administrativ a cărui modificare

și completare se solicită o vizează în mod direct, or, împrejurarea că intervenienta

apelează la mijloacele și căile prevăzute de lege pentru apărarea drepturilor și

intereselor sale legitime nu poate fi calificată drept abuz de drept procesual.

Cu privire la excepția

inadmisibilității acțiunii sub aspectul lipsei temeiului legal pentru introducerea

acesteia, invocată prin întâmpinare de intervenientă, prima instanță a avut în vedere

prevederile art. 47 din Legea nr. 21/1996. Nu poate fi acceptată susținerea potrivit

căreia singura ipoteză în care reclamanta are deschisă calea acțiunii în justiție

este cea prevăzută de art. 40 alin. (3) Legea nr. 21/1996, de respingere a plângerii/sesizării

formulate de o petentă.

Referitor la excepția

inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, invocată de intervenientă,

prima instanță a apreciat că nu poate fi primită față de prevederile art. 47

1

alin. (3) Legea nr. 21/1996 care au caracter special, în raport cu dispozițiile

de drept comun, în materia contenciosului administrativ reprezentate de Legea

nr. 554/2004.

Cu privire la excepția

inadmisibilității primului capăt de cerere, invocată de pârât, constând în „obligarea

CN P.R. SA de a respecta contractele încheiate cu utilizatorii serviciilor de trimitere

publicitate prin poștă”, prima instanță a reținut că mai multe firme de marketing

direct, printre care și reclamanta, au formulat o plângere la Consiliul Concurenței

prin care au solicitat investigarea unor fapte ale CN P.R. SA săvârșite pe piața

serviciilor de trimitere internă de publicitate prin poștă, I., fapte ce constituiau,

în opinia petenților, încălcări ale dispozițiilor art. 6 din Legea concurenței,

dispunându-se, prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 175/2005 declanșarea

unei investigații în acest sens.

Ca urmare, prin decizia

din 16 decembrie 2010, Plenul Consiliului Concurenței a constatat încălcarea dispozițiilor

art. 6 alin. (1) lit. c) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările

și completările ulterioare și ale art. 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii

Europene de către întreprinderea CN P.R. SA prin următoarele fapte de tratament

discriminatoriu:

- tratamentul preferențial

acordat întreprinderii SC I.P. SA în raport cu concurenții acestei întreprinderi,

în intervalul de timp 14 iulie 2005-1 august 2009, pe piața relevantă a serviciului

poștal standard de trimitere internă de publicitate prin poștă adresată, extins

în intervalul de timp 1 mai 2009-1 august 2009 pe piața relevantă a serviciului

poștal standard de trimitere internă de corespondență neprioritară, prezentată la

punctele de acces ale rețelei poștale de către întreprinderi (intermediari și de

către expeditori - persoane juridice);

- acordarea reducerilor

tarifare în mod discriminatoriu în intervalul de timp 1 martie 2008-1 august 2009,

ca urmare a aplicării politicii din perioada 1 martie 2008-1 august 2009 privitoare

la acordarea reducerilor tarifare pentru CN P.R. SA furnizarea serviciului poștal

standard de trimitere internă de publicitate prin poștă adresată și a serviciului

poștal standard de trimitere internă de corespondență neprioritară, prezentată Ia

punctele de acces ale rețelei poștale de către întreprinderi (intermediari și de

către expeditori, persoane juridice).

În baza prevederilor

art. 45 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței republicată, Consiliul Concurenței

a dispus sancționarea CN P.R. SA pentru încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (1)

lit. c) din aceeași lege și ale art. 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii

Europene. Cuantumul amenzii ce se aplică întreprinderii a fost stabilit la 103.373.320

RON, reprezentând 7,2% din cifra de afaceri totală a acestei întreprinderi pe anul

2009.

Consiliul Concurenței

a recomandat CN P.R. SA realizarea, pe plan intern, a unor programe de respectare

a regulilor de concurență, în principal programe de formare prin care să se aducă

la cunoștința personalului implicat în activitățile de decizie la nivelul acestei

întreprinderi a prevederilor legislației naționale și comunitare din domeniul concurenței,

precum și a consecințelor nerespectării acestora.

Prima instanță a apreciat,

în raport cu cele dispuse prin decizia contestată, că solicitarea reclamantului

în sensul impunerii Consiliului Concurenței să-i răspundă la cerere și să oblige

CN P.R. SA să respecte contractele încheiate cu achizitorii serviciilor de trimitere

publicitară prin poștă apare ca inadmisibilă.

Obligarea acesteia de

a-și respecta obligațiile la care a înțeles să se angajeze în virtutea relațiilor

sale comerciale nu este de competența unei autorități publice administrative, care

se limitează la investigarea, constatarea și sancționarea faptelor întreprinderilor

sau asociațiilor de întreprinderi ce afectează mediul concurențial normal.

În ceea ce privește cererea

de la pct. II.1 din acțiune, prin care se solicită modificarea deciziei Consiliului

Concurenței în sensul constatării nulității clauzei contractuale prin care CN

P.R. SA are dreptul să majoreze unilateral prețurile serviciilor prestate, prima

instanță a apreciat că este inadmisibilă, având în vedere aceleași argumente ca

și în cazul cererii anterior analizate.

Clauza contractuală contestată

a fost analizată din perspectiva obligațiilor de nediscriminare și de neangajare

în practici anticoncurențiale de prețuri excesive, obligații care incumbă CN

P.R. SA, întreprindere dominantă prin efectul legii.

Măsurile dispuse de autoritatea

de concurență pârâtă au tocmai acest scop de uniformizare a condițiilor contractuale

oferite prin diminuarea rezonabilă a puterii de negociere de care se bucură CN

P.R. SA în raport cu concurenții săi. Existența în sine a clauzei contractuale despre

care face vorbire reclamanta nu este suficientă pentru a se constata și un comportament

anticoncurențial.

În plus, constatarea nulității

unei clauze contractuale revine în competența exclusivă instanței judecătorești,

autoritatea de concurență neputând dispune o astfel de soluție.

Referitor la cererea de

modificare a deciziei Consiliului Concurenței, în sensul obligării CN P.R. SA să

adopte o politică tarifară rezonabilă, cu dreptul de a modifica tarifele în funcție

de anumiți indicatori economici sau în funcție de costurile reale, prima instanță

a reținut că în mod corect Consiliul Concurenței a concluzionat că majorarea de

tarife operată de CN P.R. SA la 15 august 2005 pentru furnizarea serviciului ramburs

standard și a serviciului de mandat poștal intern nu constituie o practică de prețuri

excesive, în sensul legii concurenței.

Cu privire la excepția

inadmisibilității capătului de cerere privind modificarea deciziei Consiliului Concurenței

din 16 decembrie 2010 în sensul obligării CN P.R. SA la returnarea diferenței de

tarif, între tariful plătit efectiv de SC M.S. SRL și tariful aplicat de SC

I.P. SA pentru perioada 14 iulie 2005-28 ianuarie 211, invocată de pârât, prima

instanță a reținut că este întemeiată.

Astfel, competența autorității

pârâte se limitează la investigarea, constatarea și sancționarea faptelor întreprinderilor

sau asociațiilor de întreprinderi ce afectează mediul concurențial normal. Solicitarea

reclamantei de a-i fi restituită diferența de tarif plătită în plus față de tariful

practicat de CN P.R. SA în relațiile comerciale cu SC I.P. SA are natura unei cereri

în despăgubire, ce poate fi soluționată în cadrul unei acțiuni în justiție.

Autoritatea pârâtă și-a

îndeplinit atribuțiile ce-i revin potrivit competenței sale, în vederea restabilirii

condițiilor concurențiale pe piață, revenind întreprinderilor prejudiciate, printre

care și reclamanta, dreptul și posibilitatea de a-și valorifica drepturile pe calea

unei acțiuni în despăgubire, acțiune pe care reclamanta a precizat că a formulat-o

fiind pe rolul Curții de Apel București, secția civilă.

Totodată, prima instanță

a apreciat ca fiind neîntemeiată și cererea reclamantei de modificare a deciziei

Consiliului Concurenței în sensul restabilirii mediului concurențial pe piața serviciilor

de trimitere poștală prin obligarea CN P.R. SA de a nu vinde SC I.P. SA mai mult

decât cota de piață realizată, în 14 iulie 2005.

Prin decizia contestată,

Consiliul Concurenței a identificat problema de concurență și tratamentul discriminatoriu,

preferențial acordat de CN P.R. SA întreprinderii SC I.P. SA în raport cu concurenții

săi.

Astfel, s-a concluzionat

că în contextul în care piața serviciului de pregătire a trimiterilor poștale este

sensibilă la criteriul preț și având în vedere că motivația prezenței intermediarilor

pe această piață este obținerea de reduceri tarifare din partea CN P.R. SA pentru

furnizarea serviciilor poștale.

Consiliul Concurenței

a considerat că poziția pe o asemenea piață este ușor contestabilă de concurenți,

efectul de distorsionare a concurenței de pe piața de amonte fiind rezultatul direct

și nemijlocit al tratamentului preferențial de care a beneficiat SC I.P. SA manifestat

prin modul și scopul acțiunii CN P.R. SA de pe piața relevantă a serviciului poștal

standard de trimitere internă de publicitate prin poșta adresată.

Așa cum s-a reținut în

decizia atacată, tratamentul preferențial a fost acordat de CN P.R. SA întreprinderii

SC I.P. SA în vederea fidelizării acestui mare client în ceea ce privește serviciul

poștal I.

Astfel, Consiliul Concurenței

a considerat că impunerea în sarcina CN P.R. SA a obligației de acordare în mod

nediscriminatoriu a reducerilor tarifare pentru furnizarea serviciului de trimitere

internă de publicitate prin poștă adresată conduce la eliminarea posibilității SC

I.P. SA de menținere artificială a poziției sale de piață și asigurarea unei concurențe

efective pe această piață.

Măsura dispusă de pârât

este complementară obligației impuse în sarcina CN P.R. SA de autoritatea de reglementare

din domeniul serviciilor poștale, A., cu privire la cuantumul tarifelor și reducerilor

tarifare pentru furnizarea serviciului I.

În măsura în care sursa

ofertelor SC I.P. SA, reducerile tarifare disproporționate acordate acestei întreprinderi

de CN P.R. SA este înlăturată, mediul concurențial este restabilit, fără a fi necesară

o măsură în sensul celei solicitate de reclamantă, respectiv ca CN P.R. SA să nu

vândă SC I.P. SA mai mult decât cota de piață realizată în 14 iulie 2005, care ar

fi excesivă și ar putea conduce la distorsionarea mediului concurențial.

În raport de soluția cererea

de chemare în judecată, prima instanță a admis cererea de intervenție formulată

de CN P.R. SA în interesul pârâtului Consiliul Concurenței, reținând că aceasta

justifică un interes prezent, legitim și actual, fiind interesată în a face apărări

corespunzătoare, având în vedere că decizia a cărei modificare/completare se solicită

prin acțiune o vizează în mod direct.

Reclamanta SC M.S.

SRL a formulat recurs împotriva sentinței nr. 3403 din 22 mai 2012 a Curții de Apel

București, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

3.1. Instanța de fond

a respins în mod greșit proba cu expertiză economică.

În absența expertizei

economice, prima instanță nu a analizat nicio probă în afara deciziei emise de autoritatea

pârâtă, pentru a vedea dacă mediul concurențial a fost sau nu restabilit.

3.2. Instanța de fond

a admis în mod greșit excepția inadmisibilității capetelor de cerere 1, 2 și 4.

Cu privire la capătul

1 de cerere se arată că recurenta, alături de alte șase societăți, a sesizat Consiliul

Concurenței invocând faptul că nu au fost respectate contractele încheiate. Deși

investigația s-a declanșat, intimatul nu s-a pronunțat pe aspectul solicitat.

Instanța de fond a confundat

obligația pârâtului de a răspunde la o cerere cu obligația de a o rezolva.

În ceea ce privește cel

de-al doilea capăt de cerere, în mod greșit judecătorul fondului a apreciat că o

constatare a nulității clauzei este de competența instanței judecătorești, deoarece

dispozițiile art. 49 din Legea nr. 21/1996 contrazic această susținere.

Cu privire la capătul

de cerere constând în obligarea CN P.R. SA să restituie reclamantei diferența de

tarif între tariful plătit efectiv și tariful aplicat de SC I.P. SA pe perioada

14 iulie 2005-28 noiembrie 2011, instanța de fond a considerat eronat, cu încălcarea

dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 21/1996, că întreprinderile prejudiciate au

posibilitatea să se adreseze instanței de judecată prin formularea acțiunii în despăgubire.

3.3. Instanța de fond

a respins în mod greșit ca neîntemeiate capetele de cerere 3 și 5.

Dispozițiile art. 27

pct. 5 din Legea nr. 21/1996 impun Consiliului Concurenței să dispună măsurile necesare

restabilirii mediului concurențial.

Deși autoritatea de concurență

afirmă că monitorizează piața, în practică nu o face.

Înainte de anul 2005,

cota de piață a SC I.P. SA nu a depășit 50%. Instanța de fond a respins în mod greșit

proba cu expertiză contabilă, având ca obiectiv calcularea cotei de piață a SC

I.P. SA în perioada 2005-2011.

Prima instanță avea obligația

să aplice jurisprudența europeană, respectiv deciziile pronunțate în cazurile conexate

S.A.C.M. și să argumenteze dacă o consideră nerelevantă în speță.

de intimatul-pârât Consiliul Concurenței

Prin întâmpinare, intimatul

a solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând că instanța de fond

a făcut o justă apreciere a probelor administrate în cauză și a situației de fapt

prin raportare la temeiurile de drept invocate.

4.1. Motivul prin care

se susține necesitatea administrării probei cu expertiză economică este neîntemeiat,

deoarece obiectivele acesteia vizează aspectele ulterioare emiterii deciziei atacate

și nu au aptitudinea de a afecta legalitatea sa.

4.2. Instanța de fond

a reținut în mod corect că acțiunea reclamantei, în privința unora dintre capetele

de cerere este inadmisibilă, iar în privința altora, neîntemeiată.

Solicitarea reclamantei

ca instanța de judecată să oblige autoritatea de concurență să răspundă cererii

de obligare a CN P.R. SA de a respecta contractele încheiate cu utilizatorii serviciilor

de trimitere de publicitate prin poștă este inadmisibilă, fiind de competența instanței

judecătorești.

Intimata-pârâtă a constatat

practicarea unui tratament discriminatoriu săvârșit de CN P.R. SA față de beneficiarii

săi, obligând întreprinderea la nediscriminare în ceea ce privește condițiile contractuale

stabilite cu beneficiarii săi.

Dacă CN P.R. SA nu va

respecta această obligație, Consiliul Concurenței o poate sancționa conform

art. 51 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996.

Cel de-al doilea capăt

de cerere privind constatarea nulității clauzei contractuale prin care intimata-pârâtă

are dreptul să majoreze unilateral prețurile serviciilor prestate, a fost, în mod

corect, respins ca inadmisibil de prima instanță.

În opinia intimatului,

această clauză contractuală a fost analizată din perspectiva obligațiilor de nediscriminare

și de neangajare în practici anticoncurențiale de prețuri excesive și, prin urmare,

clauza nu reprezintă prin ea însăși o faptă anticoncurențială abuzivă.

Mai mult, constatarea

nulității unei clauze contractuale este de competența exclusivă a instanței judecătorești.

Cel de-al treilea capăt

de cerere prin care s-a solicitat modificarea deciziei contestate în sensul obligării

CN P.R. SA să adopte o politică tarifară rezonabilă, cu dreptul de a modifica tarifele

în funcție de anumiți indicatori economici sau în funcție de costurile reale este

neîntemeiată, deoarece intimata a realizat testul analizei costului de producție-preț

și a măsurii în care prețul este fie inechitabil în sine, fie prin comparație cu

prețul altor produse, rezultatul a evidențiat că majorarea de tarife nu constituie

o practică de prețuri excesive, în sensul Legii concurenței.

În mod corect a fost respinsă

ca inadmisibilă și solicitarea privind modificarea deciziei atacate în sensul obligării

CN P.R. SA de a returna recurentei-reclamante diferența de tarif între tariful plătit

efectiv și tariful aplicat de SC I.P. SA pe perioada 14 iulie 2005-28 ianuarie 2011,

deoarece este de competența instanței de judecată, reprezentând o cerere în despăgubire.

În fine, intimatul consideră

că instanța de fond a respins justificat și capătul de cerere prin care se solicită

modificarea deciziei atacate în sensul restabilirii mediului concurențial pe piața

serviciilor de trimitere poștală prin obligarea companiei intimate de a nu vinde

SC I.P. SA mai mult decât cota de piață realizată în 14 iulie 2005.

de intimata-intervenientă CN P.R. SA

Prin întâmpinare, intimata

solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că proba constând în efectuarea

unei expertize economice nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute

de C. proc. civ., astfel că în mod corect instanța de fond a respins-o.

Cu privire la fondul cauzei,

intimata apreciază că prima instanță a interpretat și aplicat prevederile legale

în litera și spiritul acestora.

Pentru respingerea ca

inadmisibile a unor capete de cerere, judecătorul fondului a făcut aplicarea prevederilor

art. 3 alin. (1), art. 5, art. 6, art. 9, art. 15, art. 26 alin. (1) lit. b) și

art. 40 din Legea nr. 21/1991.

Cererea vizând obligarea

intimatei la adoptarea unei politici tarifare rezonabile a fost respinsă în mod

corect ca neîntemeiată, deoarece în speță nu se pune problema unor prețuri inechitabile

sau excesive.

De asemenea, cererea privind

restabilirea mediului concurențial pe piața serviciilor poștale prin obligarea intimatei

de a nu vinde SC I.P. SA SA mai mult decât cota de piață realizată la 14 iulie 2005

a fost respinsă ca neîntemeiată deoarece solicitarea vizează limitarea accesului

a SC I.P. SA pe o perioadă nedeterminată, ceea ce ar conduce la distorsionarea concurenței.

II. Considerentele Înaltei

Curți, instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată

Recursul este nefondat.

Cu privire la respingerea

probei cu expertiză economică

În mod corect a reținut

prima instanță că proba solicitată nu este concludentă, pertinentă și utilă cauzei.

Stabilirea cotei de piață

deținută de SC I.P. SA anterior anului 2005 și ulterior anului 2011 nu are relevanță

asupra obiectului actului administrativ atacat care a constatat aplicarea unui tratament

discriminatoriu, favorizant față de întreprinderea SC I.P. SA în perioada iulie

2005-august 2009 și aplicarea unei politici discriminatorii în perioada 1 martie

2008-1 august 2009.

Cel de-al doilea obiectiv

propus, și anume, stabilirea dacă măsurile dispuse de Consiliul Concurenței au fost

sau nu suficiente pentru restabilirea mediului concurențial pe piața relevantă nu

poate fi primit raportat la capetele de cerere formulate de reclamantă.

Obiectul acțiunii îl reprezintă

anularea unui act administrativ, scop în care instanța de contencios administrativ

analizează atât actul administrat, cât și toate actele care au stat la baza emiterii

acestuia.

Activitatea expertului

nu poate interfera cu activitatea și competența autorității publice emitente a actului

a cărui anulare se cere.

Obiectivul ce constă în

stabilirea efectelor pe piața relevantă a tarifelor majorate ale CN P.R. SA față

de clienții săi, efect cuantificat în cota de piață și în sume plătite suplimentar

nu este util cauzei, deoarece nu s-a stabilit că tarifele practicate de CN P.R.

SA au avut un caracter excesiv.

1.2. Cu privire la greșita

respingere ca inadmisibilă a capătului 1 de cerere

Recurenta-reclamantă a

solicitat ca intimatul-pârât să oblige CN P.R. SA să respecte contractele încheiate

cu utilizatorii de servicii de trimitere de publicitate prin poștă.

Cererea este inadmisibilă,

astfel cum a concluzionat și judecătorul fondului.

Intimatul Consiliul Concurenței

nu are printre atribuțiile conferite de Lege nr. 21/1996 și pe aceea a constrângerii

unei întreprinderi să-și respecte obligațiile contractuale.

Numai printr-o hotărâre

judecătorească recurenta-reclamantă ar putea să obțină satisfacție ca urmare a unei

eventuale admiteri a acțiunii formulate în justiție.

1.3. Capătul 2 de cerere

a fost respins ca inadmisibil în mod corect

Raționamentul juridic

este identic cu cel de la pct. II.1.2., constatarea nulității clauzei contractuale

prin care CN P.R. SA are dreptul să majoreze unilateral prețurile serviciilor prestate,

este de competența instanței judecătorești.

Dispozițiile art. 49 din

Legea nr. 21/1996, prin care se stipulează că sunt nule de drept orice înțelegeri

sau decizii interzise de lege, respectiv orice angajamente, convenții ori clauze

contractuale, raportându-se la o practică anticoncurențială, se aplică în momentul

în care aceste cauze se constată a fi anticoncurențiale.

În speță, clauza contractuală

ce privește tariful aplicat nu a fost considerată ca producătoare de efecte anticoncurențiale.

1.4. Cu privire la respingerea

ca inadmisibil a capătului de cerere constând în obligarea CN P.R. SA să restituie

recurentei diferența de tarif între tariful plătit efectiv și tariful aplicat de

SC I.P. SA pe perioada 14 iulie 2005-28 ianuarie 2011.

Critica este nefondată,

dispozițiile art. 45 din Legea nr. 21/1996 invocate de recurentă se referă la deciziile

ce pot fi luate de autoritatea națională de concurență, în conformitate cu atribuțiile

și competența conferită de legiuitor.

Cele solicitate de recurentă

exced competenței autorității, care a demonstrat însă că politica tarifară discriminatorie

a CN P.R. SA, pe o anumită perioadă de timp, a condus la creșterea artificială a

costurilor intermediarilor, prin neacordarea reducerilor tarifare cuvenite. Decizia

poate fi invocată ca temei al unei acțiuni ulterioare în despăgubiri, ce este de

competența instanțelor judecătorești.

1.5. Capetele 3 și 5 de

cerere au fost respinse de judecătorul fondului ca neîntemeiate.

Raționamentul primei instanțe

este corect, fiind însușit și de instanța de recurs.

Astfel, obligarea CN

P.R. SA de a adopta o politică tarifară în sensul de a avea dreptul de a modifica

tarifele în funcție de anumiți indicatori economici sau în funcție de costurile

reale, nu poate fi dispusă având în vedere că politica tarifară a companiei nu a

reprezentat o practică de preț excesiv.

Din acest motiv, jurisprudența

europeană invocată de recurentă, cauza S.A.C.M. nu este incidentă speței.

Obligarea companiei intimate

de a nu vinde SC I.P. SA mai mult decât cota de piață realizată în 14 iulie 2005

a fost considerată în mod corect de prima instanță ca fiind excesivă, mai ales că

au fost înlăturate prin decizie administrativă reducerile tarifare disproporționate

acordate întreprinderii.

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC M.S. SRL împotriva sentinței nr. 3403 din 22 mai 2012 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 aprilie 2014.