ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1893/2014

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC M.S. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, obligarea acestuia la modificarea și completarea deciziei din 16 decembrie 2010, astfel: - în ceea ce privește completarea deciziei: 1) obligarea Consiliului Concurenței să răspundă la cererea de obligare a CN P.R. SA de a respecta contractele încheiate cu utilizatorii serviciilor de trimitere publicitate prin poștă; - în ceea ce privește modificarea deciziei: 2) constatarea nulității clauzei contractuale prin care CN P.R. SA avea dreptul să majoreze unilateral prețurile serviciilor prestate; 3) obligarea CN P.R. SA de a adopta o politică tarifară rezonabilă cu dreptul de a modifica tarifele în funcție de anumiți indicatori economici (de exemplu: rata inflației, cursul de schimb valutar) sau în funcție de costurile reale; 4) obligarea CN P.R. SA de a returna reclamantei diferența de tarif dintre tariful plătit efectiv și tariful aplicat de SC I.P. SA pe perioada 14 iulie 2005-28 ianuarie 2011; 5) restabilirea mediului concurențial pe piața serviciilor de trimiteri poștale prin obligarea CN P.R. SA de a nu vinde SC I.P. SA mai mult decât cota de piață realizată la data de 14 iulie 2005. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că la data de 6 iulie 2005 a depus plângere, invocând un eventual abuz de poziție dominantă săvârșit de CN P.R. SA, iar la data de 1 august 2005, prin Ordinul nr. 175/2005, s-a dispus deschiderea unei investigații. Prin decizia din 16 decembrie 2010, CN P.R. SA a fost sancționată pentru încălcarea art. 6 alin. (1) lit. c) Legea nr. 21/1996 și art. 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, fiind obligată la plata unei amenzi în valoare de 103.373.320 RON. Reclamanta a arătat însă, că prin această decizie, Consiliul Concurenței nu s-a pronunțat pe cererea sa de obligare a CN P.R. SA de a respecta contractele încheiate cu utilizatorii serviciilor de publicitate prin poștă. În ceea ce privește modificarea deciziei din 16 decembrie 2010 a Consiliului Concurenței, reclamanta a arătat că este lovită de nulitate absolută clauza prin care una dintre părțile contractuale are dreptul de a majora tarifele oricând dorește. Reclamanta a mai arătat că abuzul de poziție dominantă pe care l-a comis CN P.R. SA pe o piață din amonte a născut o nouă poziție dominantă, aceea a SC I.P. SA, întrucât nicio altă societate comercială din domeniu nu poate să o concureze. Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă cu privire la anumite capete de cerere și ca neîntemeiată în privința altora. Astfel, în urma investigației, prin decizia din 16 decembrie 2010 s-a constatat comportamentul abuziv al CN P.R. SA, contrar dispozițiilor art. 6 lit. c) din lege și art. 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, constând în aplicarea unui tratament discriminatoriu, iar cu privire la celelalte fapte investigate decizia cuprinde o solidă motivare cu privire la concluzia că CN P.R. SA nu se face vinovată de practicarea unor prețuri excesive. Cu privire la anumite aspecte sesizate, interesul particular al reclamantei a fost satisfăcut, fiind constatate două fapte de abuz de poziție dominantă a CN P.R. SA, ceea ce poate contribui la succesul unor eventuale acțiuni în instanța civilă sau comercială. În privința celorlalte critici ale reclamantei pârâtul a arătat că prevederile naționale și europene sunt similare în privința abuzului de poziție dominantă, analiza Consiliului având ca referință conceptul de preț excesiv, așa cum acesta s-a conturat în jurisprudența europeană în materia concurenței. A considerat astfel că solicitările reclamantei de la pct. 1, pct. II.1, pct. II.3 sunt inadmisibile, iar cele de la pct. II.2 și pct. II.4 sunt neîntemeiate. La data de 6 martie 2012, CN P.R. SA a formulat cerere de intervenție principală și în interesul Consiliului Concurenței, arătând că dreptul și interesul său de a interveni în prezentul litigiu, în nume propriu, sunt evidente, obiectul litigiului constând în modificarea unui act administrativ care o vizează în mod direct, în sensul producerii unor rezultate prejudiciabile în patrimoniul acestei companii naționale, fără a avea posibilitatea de a se apăra în această cauză. În subsidiar, a arătat că cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului este admisibilă în principiu, potrivit art. 49 alin. (3) C. proc. civ., întrucât CN P.R. SA și Consiliul Concurenței au un interes comun, respectiv respingerea acțiunii reclamantei. A mai arătat, în principal, că acțiunea vizând completarea și modificarea unei decizii emise de Consiliul Concurenței cu privire la o altă persoană este inadmisibilă, invocând dispozițiile Legii nr. 21/1996, iar, în subsidiar, acțiunea este inadmisibilă, întrucât reclamanta nu a formulat plângerea prealabilă, conform art. 7 Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei, intervenienta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3403 din 22 mai 2012, a respins cererea de sancționare în temeiul art. 108 1 C. proc. civ., formulată de reclamantă; a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de intervenienta CN P.R. SA, sub un dublu aspect, al lipsei temeiului legal pentru introducerea acesteia și pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 Legea nr. 554/2004. Prin aceeași sentință a admis excepția inadmisibilității invocată de pârâtul Consiliul Concurenței cu privire la cererea de completare a deciziei Consiliului Concurenței cu: 1) obligarea CN P.R. SA SA să respecte contractele încheiate cu utilizatorii serviciilor de trimitere de publicitate prin poștă; cererea de modificare a Deciziei Consiliului Concurenței sub aspectele: 2) constatării nulității clauzei contractuale prin care CN P.R. SA avea dreptul să majoreze unilateral tarifele serviciilor poștale și 4) obligarea CN P.R. SA la returnarea diferenței de tarif dintre tariful plătit efectiv și tariful aplicat de SC I.P. SA pe perioada 14 iulie 2005-28 ianuarie 2011, cereri pe care le respinge ca inadmisibile. Totodată, a admis, în parte, cererea de intervenție în interesul pârâtului Consiliul Concurenței formulată de CN P.R. SA, respingând celelalte capete de cerere ale acțiunii formulate de reclamanta ca neîntemeiate. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Cu privire la cererea reclamantei de sancționare a intervenientei, în temeiul art. 108 1 C. proc. civ. pentru introducerea unor cereri vădit netemeinice, prima instanță, în raport cu precizarea reclamantei, în sensul că nu înțelege să se judece în contradictoriu cu CN P.R. SA, singurul pârât indicat în cererea de chemare în judecată fiind Consiliul Concurenței, la data de 21 noiembrie 2011 a dispus scoaterea din cauză a acesteia. Ulterior, la data de 6 martie 2012, CN P.R. SA a înțeles să formuleze cerere de intervenție în cauză pentru a avea posibilitatea de a se apăra, întrucât actul administrativ a cărui modificare și completare se solicită o vizează în mod direct, or, împrejurarea că intervenienta apelează la mijloacele și căile prevăzute de lege pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime nu poate fi calificată drept abuz de drept procesual. Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii sub aspectul lipsei temeiului legal pentru introducerea acesteia, invocată prin întâmpinare de intervenientă, prima instanță a avut în vedere prevederile art. 47 din Legea nr. 21/1996. Nu poate fi acceptată susținerea potrivit căreia singura ipoteză în care reclamanta are deschisă calea acțiunii în justiție este cea prevăzută de art. 40 alin. (3) Legea nr. 21/1996, de respingere a plângerii/sesizării formulate de o petentă. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, invocată de intervenientă, prima instanță a apreciat că nu poate fi primită față de prevederile art. 47 1 alin. (3) Legea nr. 21/1996 care au caracter special, în raport cu dispozițiile de drept comun, în materia contenciosului administrativ reprezentate de Legea nr. 554/2004. Cu privire la excepția inadmisibilității primului capăt de cerere, invocată de pârât, constând în „obligarea CN P.R. SA de a respecta contractele încheiate cu utilizatorii serviciilor de trimitere publicitate prin poștă”, prima instanță a reținut că mai multe firme de marketing direct, printre care și reclamanta, au formulat o plângere la Consiliul Concurenței prin care au solicitat investigarea unor fapte ale CN P.R. SA săvârșite pe piața serviciilor de trimitere internă de publicitate prin poștă, I., fapte ce constituiau, în opinia petenților, încălcări ale dispozițiilor art. 6 din Legea concurenței, dispunându-se, prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. 175/2005 declanșarea unei investigații în acest sens. Ca urmare, prin decizia din 16 decembrie 2010, Plenul Consiliului Concurenței a constatat încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) lit. c) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene de către întreprinderea CN P.R. SA prin următoarele fapte de tratament discriminatoriu: - tratamentul preferențial acordat întreprinderii SC I.P. SA în raport cu concurenții acestei întreprinderi, în intervalul de timp 14 iulie 2005-1 august 2009, pe piața relevantă a serviciului poștal standard de trimitere internă de publicitate prin poștă adresată, extins în intervalul de timp 1 mai 2009-1 august 2009 pe piața relevantă a serviciului poștal standard de trimitere internă de corespondență neprioritară, prezentată la punctele de acces ale rețelei poștale de către întreprinderi (intermediari și de către expeditori - persoane juridice); - acordarea reducerilor tarifare în mod discriminatoriu în intervalul de timp 1 martie 2008-1 august 2009, ca urmare a aplicării politicii din perioada 1 martie 2008-1 august 2009 privitoare la acordarea reducerilor tarifare pentru CN P.R. SA furnizarea serviciului poștal standard de trimitere internă de publicitate prin poștă adresată și a serviciului poștal standard de trimitere internă de corespondență neprioritară, prezentată Ia punctele de acces ale rețelei poștale de către întreprinderi (intermediari și de către expeditori, persoane juridice). În baza prevederilor art. 45 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței republicată, Consiliul Concurenței a dispus sancționarea CN P.R. SA pentru încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) lit. c) din aceeași lege și ale art. 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Cuantumul amenzii ce se aplică întreprinderii a fost stabilit la 103.373.320 RON, reprezentând 7,2% din cifra de afaceri totală a acestei întreprinderi pe anul 2009. Consiliul Concurenței a recomandat CN P.R. SA realizarea, pe plan intern, a unor programe de respectare a regulilor de concurență, în principal programe de formare prin care să se aducă la cunoștința personalului implicat în activitățile de decizie la nivelul acestei întreprinderi a prevederilor legislației naționale și comunitare din domeniul concurenței, precum și a consecințelor nerespectării acestora. Prima instanță a apreciat, în raport cu cele dispuse prin decizia contestată, că solicitarea reclamantului în sensul impunerii Consiliului Concurenței să-i răspundă la cerere și să oblige CN P.R. SA să respecte contractele încheiate cu achizitorii serviciilor de trimitere publicitară prin poștă apare ca inadmisibilă. Obligarea acesteia de a-și respecta obligațiile la care a înțeles să se angajeze în virtutea relațiilor sale comerciale nu este de competența unei autorități publice administrative, care se limitează la investigarea, constatarea și sancționarea faptelor întreprinderilor sau asociațiilor de întreprinderi ce afectează mediul concurențial normal. În ceea ce privește cererea de la pct. II.1 din acțiune, prin care se solicită modificarea deciziei Consiliului Concurenței în sensul constatării nulității clauzei contractuale prin care CN P.R. SA are dreptul să majoreze unilateral prețurile serviciilor prestate, prima instanță a apreciat că este inadmisibilă, având în vedere aceleași argumente ca și în cazul cererii anterior analizate. Clauza contractuală contestată a fost analizată din perspectiva obligațiilor de nediscriminare și de neangajare în practici anticoncurențiale de prețuri excesive, obligații care incumbă CN P.R. SA, întreprindere dominantă prin efectul legii. Măsurile dispuse de autoritatea de concurență pârâtă au tocmai acest scop de uniformizare a condițiilor contractuale oferite prin diminuarea rezonabilă a puterii de negociere de care se bucură CN P.R. SA în raport cu concurenții săi. Existența în sine a clauzei contractuale despre care face vorbire reclamanta nu este suficientă pentru a se constata și un comportament anticoncurențial. În plus, constatarea nulității unei clauze contractuale revine în competența exclusivă instanței judecătorești, autoritatea de concurență neputând dispune o astfel de soluție. Referitor la cererea de modificare a deciziei Consiliului Concurenței, în sensul obligării CN P.R. SA să adopte o politică tarifară rezonabilă, cu dreptul de a modifica tarifele în funcție de anumiți indicatori economici sau în funcție de costurile reale, prima instanță a reținut că în mod corect Consiliul Concurenței a concluzionat că majorarea de tarife operată de CN P.R. SA la 15 august 2005 pentru furnizarea serviciului ramburs standard și a serviciului de mandat poștal intern nu constituie o practică de prețuri excesive, în sensul legii concurenței. Cu privire la excepția inadmisibilității capătului de cerere privind modificarea deciziei Consiliului Concurenței din 16 decembrie 2010 în sensul obligării CN P.R. SA la returnarea diferenței de tarif, între tariful plătit efectiv de SC M.S. SRL și tariful aplicat de SC I.P. SA pentru perioada 14 iulie 2005-28 ianuarie 211, invocată de pârât, prima instanță a reținut că este întemeiată. Astfel, competența autorității pârâte se limitează la investigarea, constatarea și sancționarea faptelor întreprinderilor sau asociațiilor de întreprinderi ce afectează mediul concurențial normal. Solicitarea reclamantei de a-i fi restituită diferența de tarif plătită în plus față de tariful practicat de CN P.R. SA în relațiile comerciale cu SC I.P. SA are natura unei cereri în despăgubire, ce poate fi soluționată în cadrul unei acțiuni în justiție. Autoritatea pârâtă și-a îndeplinit atribuțiile ce-i revin potrivit competenței sale, în vederea restabilirii condițiilor concurențiale pe piață, revenind întreprinderilor prejudiciate, printre care și reclamanta, dreptul și posibilitatea de a-și valorifica drepturile pe calea unei acțiuni în despăgubire, acțiune pe care reclamanta a precizat că a formulat-o fiind pe rolul Curții de Apel București, secția civilă. Totodată, prima instanță a apreciat ca fiind neîntemeiată și cererea reclamantei de modificare a deciziei Consiliului Concurenței în sensul restabilirii mediului concurențial pe piața serviciilor de trimitere poștală prin obligarea CN P.R. SA de a nu vinde SC I.P. SA mai mult decât cota de piață realizată, în 14 iulie 2005. Prin decizia contestată, Consiliul Concurenței a identificat problema de concurență și tratamentul discriminatoriu, preferențial acordat de CN P.R. SA întreprinderii SC I.P. SA în raport cu concurenții săi. Astfel, s-a concluzionat că în contextul în care piața serviciului de pregătire a trimiterilor poștale este sensibilă la criteriul preț și având în vedere că motivația prezenței intermediarilor pe această piață este obținerea de reduceri tarifare din partea CN P.R. SA pentru furnizarea serviciilor poștale. Consiliul Concurenței a considerat că poziția pe o asemenea piață este ușor contestabilă de concurenți, efectul de distorsionare a concurenței de pe piața de amonte fiind rezultatul direct și nemijlocit al tratamentului preferențial de care a beneficiat SC I.P. SA manifestat prin modul și scopul acțiunii CN P.R. SA de pe piața relevantă a serviciului poștal standard de trimitere internă de publicitate prin poșta adresată. Așa cum s-a reținut în decizia atacată, tratamentul preferențial a fost acordat de CN P.R. SA întreprinderii SC I.P. SA în vederea fidelizării acestui mare client în ceea ce privește serviciul poștal I. Astfel, Consiliul Concurenței a considerat că impunerea în sarcina CN P.R. SA a obligației de acordare în mod nediscriminatoriu a reducerilor tarifare pentru furnizarea serviciului de trimitere internă de publicitate prin poștă adresată conduce la eliminarea posibilității SC I.P. SA de menținere artificială a poziției sale de piață și asigurarea unei concurențe efective pe această piață. Măsura dispusă de pârât este complementară obligației impuse în sarcina CN P.R. SA de autoritatea de reglementare din domeniul serviciilor poștale, A., cu privire la cuantumul tarifelor și reducerilor tarifare pentru furnizarea serviciului I. În măsura în care sursa ofertelor SC I.P. SA, reducerile tarifare disproporționate acordate acestei întreprinderi de CN P.R. SA este înlăturată, mediul concurențial este restabilit, fără a fi necesară o măsură în sensul celei solicitate de reclamantă, respectiv ca CN P.R. SA să nu vândă SC I.P. SA mai mult decât cota de piață realizată în 14 iulie 2005, care ar fi excesivă și ar putea conduce la distorsionarea mediului concurențial. În raport de soluția cererea de chemare în judecată, prima instanță a admis cererea de intervenție formulată de CN P.R. SA în interesul pârâtului Consiliul Concurenței, reținând că aceasta justifică un interes prezent, legitim și actual, fiind interesată în a face apărări corespunzătoare, având în vedere că decizia a cărei modificare/completare se solicită prin acțiune o vizează în mod direct.

Calea de atac exercitată Reclamanta SC M.S. SRL a formulat recurs împotriva sentinței nr. 3403 din 22 mai 2012 a Curții de Apel București, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 3.1. Instanța de fond a respins în mod greșit proba cu expertiză economică. În absența expertizei economice, prima instanță nu a analizat nicio probă în afara deciziei emise de autoritatea pârâtă, pentru a vedea dacă mediul concurențial a fost sau nu restabilit. 3.2. Instanța de fond a admis în mod greșit excepția inadmisibilității capetelor de cerere 1, 2 și

Cu privire la capătul 1 de cerere se arată că recurenta, alături de alte șase societăți, a sesizat Consiliul Concurenței invocând faptul că nu au fost respectate contractele încheiate. Deși investigația s-a declanșat, intimatul nu s-a pronunțat pe aspectul solicitat. Instanța de fond a confundat obligația pârâtului de a răspunde la o cerere cu obligația de a o rezolva. În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, în mod greșit judecătorul fondului a apreciat că o constatare a nulității clauzei este de competența instanței judecătorești, deoarece dispozițiile art. 49 din Legea nr. 21/1996 contrazic această susținere. Cu privire la capătul de cerere constând în obligarea CN P.R. SA să restituie reclamantei diferența de tarif între tariful plătit efectiv și tariful aplicat de SC I.P. SA pe perioada 14 iulie 2005-28 noiembrie 2011, instanța de fond a considerat eronat, cu încălcarea dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 21/1996, că întreprinderile prejudiciate au posibilitatea să se adreseze instanței de judecată prin formularea acțiunii în despăgubire. 3.3. Instanța de fond a respins în mod greșit ca neîntemeiate capetele de cerere 3 și

Dispozițiile art. 27 pct. 5 din Legea nr. 21/1996 impun Consiliului Concurenței să dispună măsurile necesare restabilirii mediului concurențial. Deși autoritatea de concurență afirmă că monitorizează piața, în practică nu o face. Înainte de anul 2005, cota de piață a SC I.P. SA nu a depășit 50%. Instanța de fond a respins în mod greșit proba cu expertiză contabilă, având ca obiectiv calcularea cotei de piață a SC I.P. SA în perioada 2005-2011. Prima instanță avea obligația să aplice jurisprudența europeană, respectiv deciziile pronunțate în cazurile conexate S.A.C.M. și să argumenteze dacă o consideră nerelevantă în speță. 4. Apărările formulate de intimatul-pârât Consiliul Concurenței Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat, considerând că instanța de fond a făcut o justă apreciere a probelor administrate în cauză și a situației de fapt prin raportare la temeiurile de drept invocate. 4.1. Motivul prin care se susține necesitatea administrării probei cu expertiză economică este neîntemeiat, deoarece obiectivele acesteia vizează aspectele ulterioare emiterii deciziei atacate și nu au aptitudinea de a afecta legalitatea sa. 4.2. Instanța de fond a reținut în mod corect că acțiunea reclamantei, în privința unora dintre capetele de cerere este inadmisibilă, iar în privința altora, neîntemeiată. Solicitarea reclamantei ca instanța de judecată să oblige autoritatea de concurență să răspundă cererii de obligare a CN P.R. SA de a respecta contractele încheiate cu utilizatorii serviciilor de trimitere de publicitate prin poștă este inadmisibilă, fiind de competența instanței judecătorești. Intimata-pârâtă a constatat practicarea unui tratament discriminatoriu săvârșit de CN P.R. SA față de beneficiarii săi, obligând întreprinderea la nediscriminare în ceea ce privește condițiile contractuale stabilite cu beneficiarii săi. Dacă CN P.R. SA nu va respecta această obligație, Consiliul Concurenței o poate sancționa conform art. 51 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996. Cel de-al doilea capăt de cerere privind constatarea nulității clauzei contractuale prin care intimata-pârâtă are dreptul să majoreze unilateral prețurile serviciilor prestate, a fost, în mod corect, respins ca inadmisibil de prima instanță. În opinia intimatului, această clauză contractuală a fost analizată din perspectiva obligațiilor de nediscriminare și de neangajare în practici anticoncurențiale de prețuri excesive și, prin urmare, clauza nu reprezintă prin ea însăși o faptă anticoncurențială abuzivă. Mai mult, constatarea nulității unei clauze contractuale este de competența exclusivă a instanței judecătorești. Cel de-al treilea capăt de cerere prin care s-a solicitat modificarea deciziei contestate în sensul obligării CN P.R. SA să adopte o politică tarifară rezonabilă, cu dreptul de a modifica tarifele în funcție de anumiți indicatori economici sau în funcție de costurile reale este neîntemeiată, deoarece intimata a realizat testul analizei costului de producție-preț și a măsurii în care prețul este fie inechitabil în sine, fie prin comparație cu prețul altor produse, rezultatul a evidențiat că majorarea de tarife nu constituie o practică de prețuri excesive, în sensul Legii concurenței. În mod corect a fost respinsă ca inadmisibilă și solicitarea privind modificarea deciziei atacate în sensul obligării CN P.R. SA de a returna recurentei-reclamante diferența de tarif între tariful plătit efectiv și tariful aplicat de SC I.P. SA pe perioada 14 iulie 2005-28 ianuarie 2011, deoarece este de competența instanței de judecată, reprezentând o cerere în despăgubire. În fine, intimatul consideră că instanța de fond a respins justificat și capătul de cerere prin care se solicită modificarea deciziei atacate în sensul restabilirii mediului concurențial pe piața serviciilor de trimitere poștală prin obligarea companiei intimate de a nu vinde SC I.P. SA mai mult decât cota de piață realizată în 14 iulie 2005. 5. Apărările formulate de intimata-intervenientă CN P.R. SA Prin întâmpinare, intimata solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că proba constând în efectuarea unei expertize economice nu îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de C. proc. civ., astfel că în mod corect instanța de fond a respins-o. Cu privire la fondul cauzei, intimata apreciază că prima instanță a interpretat și aplicat prevederile legale în litera și spiritul acestora. Pentru respingerea ca inadmisibile a unor capete de cerere, judecătorul fondului a făcut aplicarea prevederilor art. 3 alin. (1), art. 5, art. 6, art. 9, art. 15, art. 26 alin. (1) lit. b) și art. 40 din Legea nr. 21/1991. Cererea vizând obligarea intimatei la adoptarea unei politici tarifare rezonabile a fost respinsă în mod corect ca neîntemeiată, deoarece în speță nu se pune problema unor prețuri inechitabile sau excesive. De asemenea, cererea privind restabilirea mediului concurențial pe piața serviciilor poștale prin obligarea intimatei de a nu vinde SC I.P. SA SA mai mult decât cota de piață realizată la 14 iulie 2005 a fost respinsă ca neîntemeiată deoarece solicitarea vizează limitarea accesului a SC I.P. SA pe o perioadă nedeterminată, ceea ce ar conduce la distorsionarea concurenței. II. Considerentele Înaltei Curți, instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată Recursul este nefondat. Cu privire la respingerea probei cu expertiză economică În mod corect a reținut prima instanță că proba solicitată nu este concludentă, pertinentă și utilă cauzei. Stabilirea cotei de piață deținută de SC I.P. SA anterior anului 2005 și ulterior anului 2011 nu are relevanță asupra obiectului actului administrativ atacat care a constatat aplicarea unui tratament discriminatoriu, favorizant față de întreprinderea SC I.P. SA în perioada iulie 2005-august 2009 și aplicarea unei politici discriminatorii în perioada 1 martie 2008-1 august 2009. Cel de-al doilea obiectiv propus, și anume, stabilirea dacă măsurile dispuse de Consiliul Concurenței au fost sau nu suficiente pentru restabilirea mediului concurențial pe piața relevantă nu poate fi primit raportat la capetele de cerere formulate de reclamantă. Obiectul acțiunii îl reprezintă anularea unui act administrativ, scop în care instanța de contencios administrativ analizează atât actul administrat, cât și toate actele care au stat la baza emiterii acestuia. Activitatea expertului nu poate interfera cu activitatea și competența autorității publice emitente a actului a cărui anulare se cere. Obiectivul ce constă în stabilirea efectelor pe piața relevantă a tarifelor majorate ale CN P.R. SA față de clienții săi, efect cuantificat în cota de piață și în sume plătite suplimentar nu este util cauzei, deoarece nu s-a stabilit că tarifele practicate de CN P.R. SA au avut un caracter excesiv. 1.2. Cu privire la greșita respingere ca inadmisibilă a capătului 1 de cerere Recurenta-reclamantă a solicitat ca intimatul-pârât să oblige CN P.R. SA să respecte contractele încheiate cu utilizatorii de servicii de trimitere de publicitate prin poștă. Cererea este inadmisibilă, astfel cum a concluzionat și judecătorul fondului. Intimatul Consiliul Concurenței nu are printre atribuțiile conferite de Lege nr. 21/1996 și pe aceea a constrângerii unei întreprinderi să-și respecte obligațiile contractuale. Numai printr-o hotărâre judecătorească recurenta-reclamantă ar putea să obțină satisfacție ca urmare a unei eventuale admiteri a acțiunii formulate în justiție. 1.3. Capătul 2 de cerere a fost respins ca inadmisibil în mod corect Raționamentul juridic este identic cu cel de la pct. II.1.2., constatarea nulității clauzei contractuale prin care CN P.R. SA are dreptul să majoreze unilateral prețurile serviciilor prestate, este de competența instanței judecătorești. Dispozițiile art. 49 din Legea nr. 21/1996, prin care se stipulează că sunt nule de drept orice înțelegeri sau decizii interzise de lege, respectiv orice angajamente, convenții ori clauze contractuale, raportându-se la o practică anticoncurențială, se aplică în momentul în care aceste cauze se constată a fi anticoncurențiale. În speță, clauza contractuală ce privește tariful aplicat nu a fost considerată ca producătoare de efecte anticoncurențiale. 1.4. Cu privire la respingerea ca inadmisibil a capătului de cerere constând în obligarea CN P.R. SA să restituie recurentei diferența de tarif între tariful plătit efectiv și tariful aplicat de SC I.P. SA pe perioada 14 iulie 2005-28 ianuarie 2011. Critica este nefondată, dispozițiile art. 45 din Legea nr. 21/1996 invocate de recurentă se referă la deciziile ce pot fi luate de autoritatea națională de concurență, în conformitate cu atribuțiile și competența conferită de legiuitor. Cele solicitate de recurentă exced competenței autorității, care a demonstrat însă că politica tarifară discriminatorie a CN P.R. SA, pe o anumită perioadă de timp, a condus la creșterea artificială a costurilor intermediarilor, prin neacordarea reducerilor tarifare cuvenite. Decizia poate fi invocată ca temei al unei acțiuni ulterioare în despăgubiri, ce este de competența instanțelor judecătorești. 1.5. Capetele 3 și 5 de cerere au fost respinse de judecătorul fondului ca neîntemeiate. Raționamentul primei instanțe este corect, fiind însușit și de instanța de recurs. Astfel, obligarea CN P.R. SA de a adopta o politică tarifară în sensul de a avea dreptul de a modifica tarifele în funcție de anumiți indicatori economici sau în funcție de costurile reale, nu poate fi dispusă având în vedere că politica tarifară a companiei nu a reprezentat o practică de preț excesiv. Din acest motiv, jurisprudența europeană invocată de recurentă, cauza S.A.C.M. nu este incidentă speței. Obligarea companiei intimate de a nu vinde SC I.P. SA mai mult decât cota de piață realizată în 14 iulie 2005 a fost considerată în mod corect de prima instanță ca fiind excesivă, mai ales că au fost înlăturate prin decizie administrativă reducerile tarifare disproporționate acordate întreprinderii. 2. Față de acestea, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.