ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1756/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1756/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea

înregistrată la data de 15 februarie 2011 pe rolul Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta CN P.R. S.A. (denumită

în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „C.N.P.R.”) a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, anularea Deciziei nr. 52 din

16 decembrie 2010 și absolvirea reclamantelor de plata amenzilor aplicate prin

actul administrativ atacat, iar, în subsidiar, modificarea Deciziei nr. 52 din

16 decembrie 2010, în sensul diminuării amenzii, în urma aplicării corecte a

mecanismului legal de individualizare a pedepsei.

Cererea de

intervenție formulată în cauză

În cauză, a fost

formulată cerere de intervenție de către SC M. SRL, cerere care a fost

calificată ca accesorie, în sprijinul apărării pârâtului și respinsă, ca

inadmisibilă, prin încheierea din 20 martie 2012.

Hotărârea primei

instanțe

Prin Sentința civilă nr.

4139 din 20 decembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta CN P.R. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, și a

anulat în parte Decizia nr. 52/2010 în ce privește cuantumul amenzii, pe care

l-a redus de la 103.373.320 lei la 89.015.914 lei.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de apel a reținut următoarele:

Prin Decizia nr. 52

din 16 decembrie 2010, Consiliul Concurenței a constatat încălcarea

dispozițiilor art. 6 alin. (1) lit. c) din Legea concurenței nr. 21/1996,

republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 102 din

Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene de către C.N.P.R. prin

următoarele fapte de tratament discriminatoriu:

- tratamentul

preferențial acordat întreprinderii SC I.G. S.A. în raport cu concurenții

acestei întreprinderi, în intervalul de timp 14 iulie 2005 - 01 august 2009, pe

piața relevantă a serviciului poștal standard de trimitere internă de

publicitate prin poștă adresată, extins în intervalul de timp 1 mai 2009 - 1

august 2009 pe piața relevantă a serviciului poștal standard de trimitere

internă de corespondență neprioritară, prezentată la punctele de acces ale

rețelei poștale de către întreprinderi (intermediari și de către expeditori -

persoane juridice);

- acordarea

reducerilor tarifare în mod discriminatoriu în intervalul de timp 1 martie 2008

- 1 august 2009, ca urmare a aplicării politicii C.N.P.R. din perioada 1 martie

2008 - 1 august 2009 privitoare la acordarea reducerilor tarifare pentru

furnizarea serviciului poștal standard de trimitere internă de publicitate prin

poștă adresată și a serviciului poștal standard de trimitere internă de

corespondență neprioritară, prezentată la punctele de acces ale rețelei poștale

de către întreprinderi (intermediari și de către expeditori - persoane

juridice).

În temeiul art. 51 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, reclamanta C.N.P.R. a fost sancționată cu amenda în sumă de 103.373.320

lei, reprezentând 7,2% din cifra de afaceri totală a acestei întreprinderi pe

anul 2009.

În ceea ce privește

definirea pieței relevante, prin decizia contestată, Consiliul Concurenței a

constatat că faptele de tratament discriminatoriu au fost săvârșite pe două

piețe relevante:

- piața relevantă a

serviciului poștal standard de trimitere internă de publicitate prin poștă

adresată, numită și „piața serviciului I.”;

- piața relevantă a

serviciului poștal standard de trimitere internă de corespondență neprioritară,

prezentată la punctele de acces ale rețelei poștale de către întreprinderi

(intermediari/integratori și de către expeditori - persoane juridice), numită

și „piața serviciului de corespondență comercială”.

Obiectul serviciului

I. îl constituie trimiterea internă de publicitate prin poștă adresată (cu

precizarea numelui și adresei destinatarului).

Obiectul serviciului

de corespondență comercială îl constituie trimiterea internă de corespondență

între întreprinderi și clienții acestora (alte întreprinderi sau utilizatori

finali ai produselor/ serviciilor) – corespondență comercială („cel mai

frecvent facturi”- se menționează în decizia Consiliului Concurenței).

Serviciul poștal este furnizat în regim de viteză neprioritar.

Ambele servicii

poștale sunt interne, „standard”, (de bază) în general, incluse în sfera

serviciului universal (prin care se înțelege furnizarea permanentă a

serviciilor poștale, la anumite standarde de calitate, în orice punct de pe

teritoriul României, la tarife accesibile tuturor utilizatorilor).

Serviciile poștale

neincluse în sfera serviciului universal se numesc servicii poștale expres,

acestea având atașate servicii suplimentare și o viteză de circulație în

rețeaua poștală mai mare decât cele din categoria standard.

Reclamanta contestă

decizia sub aspectul definirii pieței relevante, arătând că, în mod eronat și

cu încălcarea standardului cerut de legea concurenței, au fost identificate

două piețe relevante distincte acolo unde nu există de fapt decât o singură

piață.

În esență, reclamanta

invocă: substituibilitatea serviciilor I., respectiv de corespondență

comercială, criticând neaplicarea testului „monopolistului ipotetic"

(„testul S.S.N.I.P.” - Small but Significant Non-transitory Increase in Price);

faptul că cele două servicii au fluxuri tehnologice identice, reflectate într-o

structură de costuri identică a C.N.P.R.; faptul că politica de reduceri

tarifare practicată de C.N.P.R., respectiv existența dreptului rezervat al C.N.P.R.

cu privire la anumite categorii de trimiteri interne, nu sunt de natură să

înlăture substituibilitatea celor două servicii.

Curtea de apel a

constatat că autoritatea pârâtă a făcut o analiză completă a elementelor care

stau la baza definirii pieței relevante, examinând caracteristicile produsului

și a utilizării acestuia, politica de preț, barierele structurale și legale,

concurența reală și potențială.

În raport cu

dispozițiile pct. I.4 teza întâi din anexa la Instrucțiunile privind definirea

pieței relevante, aprobate prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr.

388/2010 (denumite în continuare, în cuprinsul prezentei decizii,

„Instrucțiunile privind definirea pieței relevante”), referitoare la definirea

pieței relevante, Consiliul Concurenței a reținut corect faptul că cele două

servicii satisfac nevoi diferite - serviciul I., destinat comercianților,

vizează acoperirea nevoilor de marketing și publicitate, procesându-se un număr

mare de trimiteri cu conținut identic, în timp ce serviciul de corespondență

comercială se adresează publicului larg, pentru satisfacerea nevoilor de

comunicare, nefiind condiționat de numărul de trimiteri.

Conform art. 28 din

O.G. nr. 31/2002 privind serviciile poștale, „Publicitatea prin poștă trebuie

să conțină un marcaj distinctiv care să asigure identificarea acesteia ca

atare, pe ambalajul trimiterii sau pe trimiterea în sine, în condiții stabilite

de autoritatea de reglementare”, iar nerespectarea acestei obligații reprezintă

contravenție, conform art. 58 pct. 20 din aceeași ordonanță a Guvernului.

Deci există un regim

juridic distinct ce rezultă din obligația de identificare și marcare a

trimiterilor Infadres.

În conformitate cu

dispozițiile art. 2 lit. j) din O.G. nr. 31/2002, trimiteri poștale trebuie să

îndeplinească o condiție legată de numărul lor, respectiv trebuie expediate unui

număr semnificativ de destinatari, stabilit de autoritatea de reglementare, în

același punct de acces, prin aceeași expediție.

Pentru serviciul de

corespondență comercială, legislația nu condiționează prestarea acestuia de

„existența unui număr semnificativ de destinatari”.

Împrejurarea că,

potrivit contractelor încheiate între C.N.P.R. și întreprinderi, în vederea

obținerii de reduceri tarifare, persoanele juridice cărora le-a fost alocat un

număr TP se obligau să prezinte unui număr minim de trimiteri de corespondență

din aceeași categorie pe expediție (pct. 54 din Decizie) nu este echivalentă

condiției legale pentru trimiterile de publicitate prin poștă („dacă aceste

trimiteri sunt expediate unui număr semnificativ de destinatari, stabilit de

autoritatea de reglementare”).

Pentru prestarea

serviciului de trimitere de corespondență, în cazul trimiterilor cu greutatea

sub 50 g și tarif 2 lei, legiuitorul a stabilit necesitatea prestării acestuia

de către un furnizor de serviciu universal, stabilind un drept rezervat în

acest sens, atribuit reclamantei de către Autoritatea

Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (A.N.C.O.M.),

în timp ce pentru serviciul de publicitate prin poștă nu există o astfel de

exclusivitate.

Este nefondată critica

reclamantei referitoare la faptul că pârâtul a considerat că nu este necesară o

segmentare a piețelor relevante în funcție de treptele de greutate, cu

motivarea „dreptul rezervat determină condiții concurențiale suficient de

uniforme pe această piață relevantă, indiferent de treptele de greutate ale

trimiterilor de corespondență”, reclamanta susținând că nu se poate concluziona

că simpla inexistență a dreptului rezervat pe piața serviciului Infadres

determină condiții concurențiale diferite față de piața serviciului de

corespondență comercială.

Curtea de apel a

constatat că pârâtul a reținut dreptul exclusiv al C.N.P.R. de a presta

servicii poștale având ca obiect trimiteri de corespondență de o anumită

greutate și valoare în cadrul analizei elementelor care stau la baza definirii

pieței relevante (pct. 70 al Deciziei), acest drept rezervat constituind o

barieră legală pe piața respectivă, avută în vedere în mod corect în cadrul

evaluării constrângerilor concurențiale.

Argumentul

reclamantei cu privire la identitatea fluxurilor tehnologice pentru cele două

servicii nu este reținut ca determinant pentru dovedirea substituibilității

celor două servicii, având în vedere ansamblul elementelor care stau la baza

definirii pieței relevante, în sensul celor reținute în precedent.

Faptul că

întreprinderea SC M. SRL a substituit în 2005, după momentul majorării

tarifelor serviciului Infadres, acest serviciu cu cel de corespondență

comercială, nu poate fi avut în vedere ca argument determinant în dovada

substituibilității.

Astfel, ulterior

datei de 18 aprilie 2005, C.N.P.R. a majorat tariful serviciului Infadres la

nivelul serviciului de trimitere de corespondență, pe considerentul că

prestarea acestor servicii incumbă aceleași cheltuieli. Odată cu majorarea

tarifului pentru serviciul Infadres, s-a modificat și grila de reduceri

tarifare, acestea fiind, față de cea anterioară, semnificativ mai mici, fiind

acordate pentru volume mai mari decât cele stabilite anterior acestei majorări.

Grilele de reduceri

tarifare corespunzătoare furnizării celor două servicii au rămas totuși

diferite.

SC M. SRL a prezentat

trimiterile de publicitate prin poștă adresată la punctul de acces al rețelei C.N.P.R.

ca trimiteri de corespondență, fiind consolidate volumele acestora.

Din analiza datelor

culese de către Consiliul Concurenței a rezultat că acest comportament al SC M.

SRL este unul singular, nefiind identificate alte întreprinderi care să fi

realizat o asemenea substituibilitate între cele două servicii.

Din data de 03 martie

2008, C.N.P.R. a stabilit o nouă grilă de reduceri tarifare privitoare la

fiecare din cele două servicii în parte. Din analiza acestor grile tarifare

rezultă că C.N.P.R. tratează în mod favorabil trimiterile de publicitate

Infadres prin: acordarea de reduceri de tarife mai mari decât cele acordate

pentru trimiterile de corespondență, la același volum; acordarea de reduceri

tarifare pentru volume mai mici”.

Reclamanta a invocat

dispozițiile Instrucțiunilor privind definirea pieței relevante, conform cărora

„evaluarea substituibilității la nivelul cererii presupune determinarea gamei

de produse considerate de către consumator ca fiind substituibile”. La pct. 13

din Instrucțiunile privind definirea pieței relevante se arată că, „Pentru a

realiza acest lucru se poate utiliza testul S.S.N.I.P. Testul S.S.N.I.P.

încearcă să identifice cea mai restrânsă piață relevantă în care un monopolist

ipotetic ar putea practica în mod profitabil o creștere mică, dar semnificativă

(de obicei, se ia în considerare o creștere a prețului între 5% și 10%) și de

durată a prețului prin evaluarea reacțiilor clienților la această creștere.

Acest test poate furniza indicații cu privire la elementele de fapt necesare

definirii pieței relevante”.

Consiliul Concurenței

a invocat prevederile pct. 17 din Instrucțiunile privind definirea pieței

relevante și a arătat că Testul S.S.N.I.P. este un instrument utilizat cu

precădere în cazurile de concentrare economică, în vederea identificării

piețelor relevante, care ia în considerare numai modul în care consumatorii

reacționează la o creștere redusă, dar semnificativă și netemporară a prețului

produselor/serviciilor. Însă testul SSNIP prezintă o serie de limitări

semnificative, care pot afecta concluziile analizei concurențiale. Astfel,

premisa esențială pe care se bazează acest test este dată de un mediu economic

caracterizat de prețuri aproximativ concurențiale, prin urmare nefiind potrivit

pentru piețe oligopolistice sau monopolistice. Acest fapt este subliniat și în

documentul Comisiei Europene (DG Competition discussion paper on the

application of Article 82 of the Treaty to exclusionary abuses ) ce a stat la

baza Orientărilor Comisiei Europene privind prioritățile Comisiei în aplicarea

articolului 82 din Tratatul CE la practicile de excludere abuzivă a întreprinderilor

dominante).

În condițiile

existenței unei puteri de piață considerabile, prețurile tind să fie mai mari,

iar creșterile de preț pot induce substituibilitatea unui produs cu altfel de

produse, deși acestea nu sunt în mod real substituenți efectivi. Acest

fapt poate conduce la definirea în mod eronat a unei piețe relevante mai largi

și la concluzia eronată că nu există putere pe piață, în condițiile în care

motivul este reprezentat tocmai de exploatarea acelei puteri de piață

substanțiale.

Curtea de apel a

reținut că sunt corecte argumentele pârâtului, întrucât creșterea tarifelor

pentru serviciul Infadres a condus la o substituibilitate unidirecțională (doar

a serviciului Infadres cu cel de corespondență comercială, nu și invers),

pentru anumite trepte de volum.

Astfel, art. 2 lit.

j)) teza a doua din O.G. nr. 31/2002, „Nu constituie publicitate prin poștă: - chitanțele,

facturile, situațiile financiare și alte mesaje având un conținut diferit; -

trimiterile poștale care conțin în afară de publicitate prin poștă și alte

trimiteri în același ambalaj”, or expeditorul are obligația de a respecta

condițiile de conținut al trimiterilor prevăzute de lege.

Conform art. 58 alin.

(2) din O.G. nr. 31/2002, „Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu

sunt săvârșite în astfel de condiții încât să constituie, potrivit legii

penale, infracțiuni: introducerea în trimiterile poștale cu tarif inferior a

unor trimiteri poștale pentru care sunt stabilite tarife superioare sau tarife

care prin însumare depășesc tariful trimiterii în care au fost introduse”.

Pentru aceste

considerente, Curtea de apel a apreciat că nu se poate reține

substituibilitatea celor două servicii poștale.

Cu privire la poziția

dominantă a C.N.P.R. pe aceste piețe relevante, Consiliul Concurenței a reținut

că C.N.P.R. a majorat constant tarifele serviciilor, factor comportamental ce

indică poziția dominantă a C.N.P.R. Au fost avute în vedere barierele de ordin

legal - dreptul rezervat C.N.P.R. cu privire la serviciile poștale care fac obiectul

trimiterii de corespondență internă de 50g (la momentul deschiderii

investigației limita de greutate fiind de 100g) care protejează această

întreprindere de concurența din partea operatorilor poștali alternativi în ceea

ce privește aceste servicii (aceștia fiind obligați să perceapă un preț minim

pentru serviciile poștale în cauză, ceea ce determină neatractivitatea ofertei

acestora); dreptul rezervat a fost identificat de operatorii poștali

alternativi respondenți la chestionarele Consiliului Concurenței ca fiind o

barieră majoră la intrarea pe piața serviciilor poștale standard care au ca

obiect trimiterile de corespondență - și de ordin structural - costurile mari

date de edificarea unei rețele poștale similare cu C.N.P.R.; deținerea de către

C.N.P.R. a unei infrastructuri la nivel național ce asigură ubicuitate acestei

întreprinderi; notorietatea, situații de fapt reținute pe larg în decizia

contestată, la pct. 5.2.2. și 5.2.3.

Astfel, C.N.P.R. este

singura întreprindere care deține o infrastructură la nivel național, în timp

ce marea majoritate a operatorilor alternativi au o acoperire regională (un

ansamblu de localități). Deși o parte a operatorilor alternativi și-au extins

rețelele poștale (prin dobândirea controlului asupra unor operatori poștali

alternativi și/sau prin încheierea de contracte de agent cu alți operatori

poștali) totuși, gradul de acoperire a acestor rețele la nivel național este

redus în comparație cu rețeaua poștală a C.N.P.R. De asemenea, o parte a

operatorilor poștali alternativi folosesc rețeaua C.N.P.R. în cazul în care nu

au puncte de prezență în localitățile respective sau percep un tarif majorat

pentru distribuirea trimiterilor în localitățile respective.

Din investigațiile

efectuate de Consiliul Concurenței a rezultat că operatorii alternativi s-au

focalizat pe furnizarea serviciilor poștale de tip expres (numite generic și

servicii de curierat) ce au prețuri mai mari decât serviciile ce fac parte din

piețele relevante. Principalul motiv pentru care agenții economici s-au

orientat către serviciile poștale expres este acela că aceste servicii au

valoare adăugată mare, ce permite o recuperare mai rapidă a capitalului

investit.

Consiliul Concurenței

a reținut Comunicarea Comisiei privind aplicarea normelor de concurență în sectorul

poștal și privind evaluarea anumitor măsuri de stat cu privire la serviciile

poștale (98/C 39/02), secțiunea Poziția dominantă pct. 2.6., în sensul că

„operatorul poștal care se bucură de drepturi exclusive (n.n. dreptul rezervat)

este, datorită drepturilor exclusive care îi sunt acordate, singurul operator

care controlează o rețea poștală publică care acoperă întreg teritoriul

statului membru în cauză, acest operator deține o poziție dominantă în sensul

articolului 86 din Tratat pe piața națională a distribuirii trimiterilor de

corespondență. Distribuirea este serviciul către utilizator care permite

realizarea de importante economii de scară, iar operatorul care furnizează

acest serviciu este, de asemenea, în majoritatea cazurilor, în poziție dominantă

pe piețele serviciilor de colectare, sortare și transport ale corespondentei.

În afară de aceasta, întreprinderea care asigură distribuirea, în special în

cazul în care ea exploatează, de asemenea, incintele oficiului postai, are

importantul avantaj de a fi considerată de utilizatori ca principal

întreprindere poștală întrucât este cea mai ușor de remarcat și reprezintă,

prin urmare, prima alegere în mod natural”.

Argumentul

reclamantei referitor la faptul că procentele reținute de Consiliul Concurenței

ca reprezentând cotele pe piața trimiterilor de corespondență internă (95,82%

în 2005, 98,39% în 2006, 95,5% în 2007, 96,25% în 2008, respectiv 91,28% în

2009) reprezintă cote agregate, deci o medie a cotelor deținute de companie pe

diferitele piețe componente ale pieței trimiterilor interne, nu poate sta la

baza anulării deciziei, în condițiile în care poziția de monopol a reclamantei

a fost reținută pe baza unui complex de împrejurări și acțiuni, astfel cum s-a

reținut mai sus.

Curtea de apel a

reținut că nu sunt fondate criticile referitoare la împrejurarea că „deși nu

deține date cu privire la volumul pieței serviciilor de corespondență

comercială (par. 146), Consiliul aproximează că volumele procesate de SC I.M.

SRL sunt nesemnificative față de cele procesate de C.N.P.R., fără a preciza în

concret care sunt aceste volume”, față de faptul că C.N.P.R. nu a furnizat

Consiliului Concurenței date din care să rezulte dimensiunea volumelor

trimiterilor de corespondență care au făcut obiectul serviciului poștal

standard de trimitere neprioritară furnizat întreprinderilor, pârâtul reținând

informațiile comunicate de C.N.P.R. în sensul că „persoanele juridice dețin în

realitate cca. 90% din trafic, diferența față de 64,69% reprezentând-o

trimiterile prezentate bucată cu bucată sau serii mici, prin oficiile poștale.

De asemenea, datele transmise de C.N.P.R. cu privire la structura traficului

poștal de corespondență generat de principalii clienți ai C.N.P.R., arată că

ponderea trimiterilor de corespondență care fac obiectul dreptului rezervat

este practic de 100%”.

Prima instanță a

reținut că pârâtul a realizat o analiză temeinică a elementelor de fapt și de

drept relevante pentru stabilirea poziției pe piața relevantă, fiind avute în

vedere datele comunicate de autoritatea de reglementare (A.N.C.O.M.), structura

concurențială - cotele de piață și stabilitatea acestora în timp, barierele la

intrare pe piețele relevante, gradul de integrare verticală, maturitatea

pieței, ubicuitatea și notorietatea serviciului furnizat, puterea de

contracarare a cumpărătorilor. În consecință, instanța a apreciat că nu poate

fi reținută concluzia că poziția de monopol a C.N.P.R. a fost reținută pe baza

unor date contradictorii și conținând informații nerelevante.

Conform art. 6 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 21/1996, „Este interzisă folosirea în mod abuziv a unei

poziții dominante deținute de către unul sau mai mulți agenți economici pe

piața românească ori pe o parte substanțială a acesteia, prin recurgerea la

fapte anticoncurențiale, care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea

activității economice ori prejudicierea consumatorilor. Asemenea practici

abuzive pot consta, în special, în: c) aplicarea, în privința partenerilor

comerciali, a unor condiții inegale la prestații echivalente, provocând în

acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în poziția concurențială”.

La data de 20

ianuarie 2005, C.N.P.R. a încheiat cu I.C. - cadru de colaborare nr. 101/306

din 20 ianuarie 2005 referitoare la distribuirea produselor tipografice I. prin

intermediul rețelei de unități teritoriale ale C.N.P.R., urmând ca produsele

tipografice I. și cantitățile de produse ce trebuiau distribuite, precum și

condițiile de distribuire (inclusiv tarifele și reducerile tarifare aplicabile,

precum și condițiile de plată a acestora) să fie individualizate prin acte

adiționale.

La data de 30 iunie 2005,

între C.N.P.R. și I. s-a încheiat Actul adițional 1 la Convenția-cadru de colaborare nr. 101/306 din 20 ianuarie 2005, prin care I. beneficiază de

următoarele condiții contractuale:

- tarifele de bază

erau cele din oferta publică a C.N.P.R.;

- reducerile tarifare

erau mai avantajoase decât cele prevăzute în oferta publică a C.N.P.R.,

respectiv:

- reduceri cu 5% mai

mari pe fiecare treaptă de volum decât cele din oferta publică a C.N.P.R.;

- o nouă treaptă de

reduceri pentru volume mai mari de 3.000.000 trimiteri/lună (32,5% dacă

trimiterile erau prezentate sortate în funcție de reședință județ/rest județ,

respectiv 37,5% dacă trimiterile erau prezentate sortate în funcție de codul

poștal).

- plata serviciilor

către C.N.P.R. se realiza în termen de 10 zile de la data emiterii facturii;

- nu se solicita constituirea

unei garanții bancare pentru garantarea plății serviciilor furnizate de C.N.P.R.,

în schimbul următoarelor obligații în sarcina I.: a) de a pune la dispoziția C.N.P.R.

- Casa de Expediție a unui spațiu și dotare logistică în cadrul firmei în

vederea recepționării, prelucrării și prezentării trimiterilor Infadres (în

acest spațiu funcționând Casa de Expediții - Centru de prelucrare Odorheiul

Secuiesc); b) de a transporta pe cheltuiala proprie trimiterile poștale până la Centrele Regionale de Tranzit ale Direcțiilor Regionale de Poștă ce aparțin C.N.P.R.

La data de 14 iulie 2005,

între C.N.P.R. și I. s-a încheiat Actul adițional 2 (fila 3984 dosar) la Convenția-cadru de colaborare nr. 101/306 din 20 ianuarie 2005, prin care se stipulează că C.N.P.R.

este de acord să aplice următoarea politică de prețuri în relația cu I.:

a) reducerile

tarifare acordate de C.N.P.R. întreprinderii I. erau în cuantum de 32,5% în

cazul efectuării trimiterilor pe reședință de județ/rest județ, respectiv de

37,5% în cazul efectuării sortării trimiterilor pe cod poștal, fiind uniforme

(același cuantum în fiecare lună) indiferent de volumele lunare depuse. Volumul

lunar de trimiteri prezentat în sistem TP urma să fie înregistrat și

contabilizat pe perioada de 15 august 2005 - 15 octombrie 2006, astfel încât la

sfârșitul acestei perioade, volumul să fie cel puțin egal cu 36 milioane de

bucăți;

b) în cazul în care

volumul de trimiteri menționat nu va fi asigurat, C.N.P.R. și-a rezervat

dreptul de a acorda reducerile tarifare corespunzătoare volumului înregistrat,

potrivit grilei de reduceri tarifare cuprinse în Actul adițional 1 la Convenția-cadru de colaborare, iar I. s-a obligat să achite diferențe între tariful achitat

și tariful recalculat de către C.N.P.R. în situația dată, la care se va aplica

o penalitate de 20%, exclusiv TVA.

Obligațiile I.

rămâneau cele stipulate în Actul adițional 1.

La data de 11 august 2005

C.N.P.R. a acordat I. un număr TP unic pentru expedierea, începând cu 15 august

2005, atât în nume propriu, cât și în numele clienților săi, a următoarelor

categorii de trimiteri poștale:

a) publicitate prin

posta - Infadres (materiale de reclamă, marketing sau publicitate, care conțin

mesaje identice, cu excepția numelui și adresei destinatarului),

b) imprimate (ziare,

periodice, cărți, cataloage, hărți geografice, partituri muzicale),

c) trimiteri de corespondență

simplă sau cu serviciile suplimentare „recomandat" și „recomandat plus

confirmare de primire".

Curtea de apel a

constatat că pârâtul a realizat o evaluare corectă a probatoriului administrat,

criticile reclamantei nefiind fondate.

Din analiza

conținutului contractelor încheiate de C.N.P.R. cu SC M. SRL, pe de o parte,

respectiv cu I., pe de altă parte, rezultă că C.N.P.R. furnizează celor două

întreprinderi aceleași servicii, deosebirea dintre contraprestații constând în

aceea că I. are obligația realizării unei prestații suplimentare, cea

privitoare la transportul, pe cheltuiala I., a trimiterilor poștale până la Centrele Regionale de Tranzit ale Direcțiilor Regionale de Poșta ce aparțin C.N.P.R..

Din comparația

grilelor de reduceri tarifare acordate I. (prevăzute în Actul adițional 1) și

respectiv SC M. SRL (publicate pe pagina de internet a C.N.P.R.), rezultă că

acestea erau cu 5% mai mari în cazul I. decât cele acordate SC M. SRL pentru

prestarea aceluiași serviciu Infadres.

Rezultă că această

obligație suplimentară a I. a fost evaluată de către C.N.P.R. la valoarea de 5%

din cuantumul valorii aferente volumului de trimiteri poștale (pct. 250

Decizie).

În ceea ce privește

grila de reduceri tarifare care a făcut obiectului actului adițional nr. 1, reclamanta

a comunicat-o către A. (Asociația Română de Marketing Direct) la data de 18 mai

2005 (fila 2367).

Astfel cum s-a

menționat mai sus, oferta conținea o treaptă de reduceri (maxime) pentru volume

mai mari de 3.000.000 de trimiteri/pe lună - de 32,5% (dacă trimiterile erau

prezentate sortate în funcție de reședință județ/rest județ), respectiv 37,5%

(dacă trimiterile erau prezentate sortate în funcție de codul poștal).

Aceste reduceri

tarifare maxime au fost acordate întreprinderii I., conform actului adițional nr.

2, încheiat la 14 zile de la semnarea primului act adițional, în alte condiții.

Aceste condiții nu au fost oferite nici unei alte întreprinderi, în condițiile

în care I. beneficia de maximul reducerilor tarifare prevăzut în Actul

Adițional 1, de 32,5%, respectiv 37,5% pe lună indiferent de volumul lunar

realizat, dacă îndeplinea condiția de volum de 36 milioane de trimiteri într-un

termen de 14 luni (intervalul 15 august 2005 - 15 octombrie 2006), iar, în

cazul nerealizării acestui volum, obligația I. era de a achita diferența între

tariful achitat și cel recalculat de către C.N.P.R., la care se aplica o

penalitate de 20%.

Curtea de apel a

înlăturat argumentele reclamantei în sensul că „reducerile oferite prin Actul

adițional nr. 1 erau justificate prin prisma economiilor pe care C.N.P.R. le

putea realiza ca urmare a furnizării de către I. a serviciului de transport al

trimiterilor, cuantificate la 5% din valoarea trimiterilor, iar reducerile

oferite prin Actul adițional nr. 2 erau acordate în considerarea economiilor

realizate de C.N.P.R. în condițiile angajamentului I. de a prezenta un volum

foarte mare de trimiteri și de a asigura transportul acestora către unitățile C.N.P.R.”.

Reducerile maxime

oferite conform Actului adițional nr. 1 erau, de asemenea, acordate în

considerarea economiilor realizate de C.N.P.R. în condițiile angajamentului I.

de a prezenta un volum foarte mare de trimiteri și de a asigura transportul

acestora către unitățile C.N.P.R.

Prima instanță a

constatat că în mod corect s-a reținut prin actului administrativ contestat că

acordarea în avans, pe un interval lung de timp, de reduceri tarifare maxime,

indiferent de volumele lunare realizate, fără a se adăuga alte contraprestații

în sarcina I. sau a se modifica cele existente, este de natură să constituie un

avantaj concurențial semnificativ al întreprinderii I. în raport cu concurenții

săi, conducând la posibilitatea I. de a stabili o strategie pe termen lung în

ceea ce privește furnizarea serviciilor sale concurente cu cele ale lui

Mailers.

Pentru a permite I.

să realizeze ținta de volum stabilită pentru a beneficia de reducerile tarifare

maxime convenite, deși actul adițional nr. 2 stabilea sancțiuni în cazul

nerealizării acestui volum, intervalul de monitorizare de 14 luni a fost extins

cu o lună și jumătate (15 august 2005 - 30 noiembrie 2006), astfel cum rezultă

din informațiile transmise de C.N.P.R. (intervalul de monitorizare ulterioară

fiind de un an - 01 decembrie 2006 - 01 decembrie 2007).

Din analiza

proiectului de contract propus de reclamantă întreprinderii SC M. SRL la 28

februarie 2007, rezultă că societatea trebuia să garanteze realizarea unui

volum de 9 milioane de trimiteri în intervalul de timp de trei luni.

Este adevărat că

ținta de volum stabilită în actul adițional nr. 2, de 36 milioane, era

superioară celei de 9 milioane de trimiteri, însă termenul acordat de 14 luni,

majorat la 15 luni și jumătate, față de 3 luni, cu plata uniformă a reducerilor

tarifare maxime, este evident că a permis I. stabilirea unei strategii în alte

condiții, posibilitate pe care concurenții săi nu au avut-o.

Curtea de apel a

apreciat că nu poate fi reținut argumentul că, atâta timp cât nu au accesat

oferta trimisă A.R.M.A.D., se înțelegea că întreprinderile concurente I. nu ar

fi avut cum să îndeplinească cerințele stabilite prin actul adițional nr. 2.

Această concluzie se bazează pe evaluarea reclamantei, fără să lase celorlalți intermediari/integratori

posibilitatea de a analiza aceste condiții, de a-și evalua și stabili

strategiile în funcție de aceleași cerințe: acordarea în avans pe termenul de

14 luni a reducerilor tarifare maxime, cu îndeplinirea condiției de volum de 36

milioane de trimiteri, sub sancțiunea plății penalităților.

Faptul că I. era

singura în măsură să asigure transportul unei asemenea cantități de trimiteri

nu poate fi avut în vedere ca argument determinant în condițiile în care acest

fapt a stat la baza acordării unor reduceri cu 5% mai mari pe fiecare treaptă

de volum decât cele din oferta publică a C.N.P.R., conform actului adițional nr.

1.

Pentru aceste

considerente, instanța a reținut că este corectă concluzia că tratamentul

preferențial acordat I. a avut ca scop, dar și ca efect, fidelizarea acestei

întreprinderi, de natură să împiedice achiziționarea de servicii de la

concurenții C.N.P.R. de pe piața serviciilor poștale standard de trimitere

internă de publicitate prin poștă adresată. În condițiile unei poziții

dominante, această practică a fost reținută corect ca fiind abuzivă.

Tratamentul

preferențial acordat I. a condus la distorsionarea concurenței de pe piața din

amonte (piața serviciului de pregătire a trimiterilor de publicitate prin

poștă), având totodată un efect de excludere a concurenților C.N.P.R. de pe

piața din aval (în speță, de pe piața serviciului poștal standard de trimitere

internă de publicitate prin poștă adresată).

Această distorsionare

a concurenței de pe piața din amonte a creat premisele apariției în mod

artificial a unei poziții dominante pe această piață.

Potrivit unei

jurisprudențe constante a instanțelor europene, „noțiunea de folosire în mod

abuziv a unei poziții dominante este o noțiune obiectivă ce vizează

comportamentele unei întreprinderi în poziție dominantă care sunt de natură să

influențeze structura unei piețe unde gradul de concurență este deja redus

tocmai din cauza prezenței întreprinderii respective și care, prin recurgerea

la mijloace diferite de cele care guvernează o concurență normală între produse

și servicii pe baza prestațiilor operatorilor economici, au ca efect crearea de

obstacole în calea menținerii gradului de concurență existent încă pe piață sau

în calea dezvoltării acestei concurențe”.

Întreprinderea cu o

poziție dominantă are o responsabilitate specială de a nu îngădui ca, prin

comportamentul ei, să se afecteze adevărata concurență nedistorsionată (C.

322/81, NV Nederlandsche Bande - Industrie Michelin c. Comisie, hot. din 09

noiembrie 1983).

Astfel, în mod corect

pârâtul a apreciat că argumentul C.N.P.R. potrivit căruia nu a urmărit

producerea unui efect anticoncurențial nu este de natură a afecta calificarea

juridică a situației de fapt.

La data de 10 martie 2008,

între C.N.P.R. și I. s-a încheiat un nou contract prin care se modifică

Convenția - cadru de colaborare nr. 101/306 din 20 ianuarie 2005, după cum

urmează:

- în cazul

serviciului Infadres, C.N.P.R. acorda reduceri tarifare astfel: (i) în cazurile

în care beneficiarul (I.) era și expeditorul trimiterilor poștale (proprietarul

trimiterilor poștale), discountul se acorda beneficiarului prin consolidarea

(cumularea) volumelor expedițiilor proprii; (ii) în cazurile în care

expeditorul era altul decât beneficiarul, dar prezentarea se realiza prin

intermediul beneficiarului, discountul se acorda acestuia, însă doar pentru

volumul aferent expeditorului înscris pe trimitere;

- în cazul

serviciului de corespondență comercială, C.N.P.R. acorda reduceri tarifare

numai în cazul în care beneficiarul serviciului poștal de corespondență

comercială era și expeditorul trimiterilor poștale (proprietarul trimiterilor

poștale), respectiv titularul aprobării TP, prin consolidarea (cumularea)

volumelor expedițiilor proprii;

- grila de reduceri

tarifare era cea publică, aplicată tuturor beneficiarilor C.N.P.R.;

- termenul de plată a

contravalorii facturilor emise de C.N.P.R. era de 10 zile lucrătoare de la data

emiterii facturii.

Consiliul Concurenței

a reținut la pct. 271 din decizia contestată că, din analiza facturilor, a

rezultat că și ulterior datei de 01 martie 2008 I. beneficia de reduceri

tarifare maxime (până în noiembrie 2008, inclusiv), acestea fiind acordate

separat pe fiecare expeditor în parte.

Începând cu luna

martie a anului 2008, I. a beneficiat de reduceri tarifare de 3-4%, pentru

volume (lunare) de trimiteri mai mici de 10.000 de trimiteri (chiar de ordinul

sutelor și al miilor), dar și de reduceri tarifare de 40%. Prin urmare,

politică tarifară a C.N.P.R. din perioada 01 martie 2008 - 01 august 2009 nu a

afectat I..

De asemenea, spre

deosebire de concurenții săi, începând cu luna mai a anului 2009, I. a

beneficiat de un tratament preferențial din partea C.N.P.R. în ceea ce privește

reducerile tarifare pentru volumele de corespondență neprioritară (numită de C.N.P.R.

și corespondență simplă) prezentate la punctele de acces ale C.N.P.R., primind

o reducere tarifară de 16-20%, corespunzătoare volumului obținut prin

consolidarea (însumarea) volumelor generate de mai mulți expeditori (reducerea

tarifară acordată în luna iulie 2009 este mai mare decât cea corespunzătoare

volumelor consolidate), cuantumul reducerii tarifare fiind menționat pe facturi

ca fiind acordat în aceeași valoare fiecărui expeditor în parte.

Reclamanta furnizează

și servicii pe piața serviciului de pregătire a trimiterilor poștale (de

corespondență și de publicitate prin poștă adresate - Infadres) prin

sucursalele sale specializate (Casa de Expediții și Fabrica de Timbre), fiind o

întreprindere integrată vertical, concurentă cu intermediarii.

În condițiile în care

întreprinderile specializate concurente nu mai pot realiza beneficii de cost

din cauza procesării unor volume separate, pe fiecare expeditor în parte (cel

puțin în cazul serviciului poștal Infadres), costurile privitoare la serviciile

poștale achiziționate de către întreprinderile concurente cu C.N.P.R. pe piața

serviciilor de pregătire a trimiterilor poștale (în speță,

intermediarii/integratorii) au crescut în mod artificial, rezultă că este

distorsionată structura de cost a intermediarilor pentru furnizarea serviciilor

lor de pregătire, comparativ cu cea a C.N.P.R.

Astfel, C.N.P.R. a

avut posibilitatea să-și extindă poziția sa dominantă de pe piețele serviciilor

poștale standard care constituie piețele relevante, pe piețele serviciului de

pregătire a trimiterilor poștale (de corespondență, Infadres).

Curtea de apel a

reținut constatările rezultate din analiza contractelor transmise Consiliului

Concurenței de către C.N.P.R., (pct. 335 Decizie) cu privire la faptul că, deși

întreprinderile prezintă volumele lor la anumite puncte de acces, în anumite

condiții (pre-sortate, condiționate), aceste întreprinderi nu primesc reduceri

tarifare dacă volumele lor nu se încadrează în una din treptele de volum din

schema de reduceri tarifare.

În consecință, faptul

că volumele unor astfel de expeditori nu sunt consolidate și astfel nu se pot

obține reduceri tarifare pentru astfel de expeditori, profită C.N.P.R. care nu

acordă reduceri tarifare și în considerarea acestor volume.

Prin urmare, C.N.P.R.

nu numai că percepe tariful poștal integral aferent trimiterilor respective,

dar și evita costuri legate de pre-sortarea, francarea (toate întreprinderile

care au încheiat contract cu C.N.P.R. privitor la serviciile poștale ale

acestei întreprinderi expediază trimiterile lor sub un număr TP acordat de C.N.P.R.)

și transportul trimiterilor către punctul de acces al rețelei sale poștale.

Această politică a C.N.P.R.

cu privire la acordarea reducerilor tarifare creează indirect o discriminare

între întreprinderile care generează volume mari de corespondență comercială și

care pot accesa direct reducerile tarifare, față de întreprinderile care

generează volume mici de corespondență comercială și care nu pot accesa direct

reducerile tarifare datorită condiției de volum, și nici indirect, datorită

faptului că intermediarii/integratorii nu puteau obține pentru acești

expeditori (întreprinderi) reduceri tarifare prin consolidarea volumelor de la

mai mulți asemenea expeditori.

În cazul serviciului

de corespondență comercială, situația era mai gravă, deoarece intermediarii/ integratorii

furnizau gratis întreprinderii C.N.P.R. serviciile pentru care în mod normal ar

fi obținut reduceri tarifare din partea acestei întreprinderi.

Consolidarea

volumelor mai multor expeditori permite intermediarului să dobândească

beneficii de cost și sinergii ca urmare a implementării unui flux intern de

activități de procesare a unor cantități mai mari de trimiteri poștale decât

cele care s-ar obține pentru procesarea volumelor fiecărui client în parte. Pe

de altă parte, expeditorii nu pot obține în mod direct reduceri tarifare din

cauza volumelor relativ mici de trimiteri poștale (sub prima treaptă de volum

prevăzută în schema reducerilor tarifare).

În condițiile

neacordării reducerilor tarifare în considerarea volumului consolidat prin

cumularea volumelor generate de mai mulți expeditori, ci fracționat, pe fiecare

expeditor în parte, pe de o parte cresc artificial costurile serviciilor

poștale, iar pe de altă parte se reduce semnificativ posibilitatea

întreprinderilor de marketing direct/integratorilor de a obține reducerea

costurilor serviciilor poștale ale clienților lor, acestea fiind dezavantajate

din punct de vedere concurențial față C.N.P.R. (și față de I.) în ceea ce

privește furnizarea serviciilor de marketing direct prin poștă.

Pe piața serviciului

de corespondență comercială reducerile se acordau numai pentru trimiterile

generate de către intermediar, deci numai pentru acele trimiteri pentru care

intermediarul era și expeditorul acestora, spre deosebire de piața serviciului

Infadres, unde reducerile tarifare se acordau în considerarea expeditorului

trimiterilor respective (reducerile se acordau separat, în considerarea

volumelor consolidate pe fiecare expeditor în parte, și nu pentru volumul

total, cumulat, generat de toți expeditorii).

Astfel, C.N.P.R.

oferea expeditorilor (inclusiv acelora care generau volume mari de trimiteri de

corespondență) servicii de pregătire a trimiterilor poștale, precum și

reducerea tarifelor pentru furnizarea serviciul poștal de corespondență

comercială, deținând astfel un avantaj concurențial semnificativ față de

intermediari, aceștia neavând posibilitatea de obținere de reduceri tarifare

pentru expeditori, care să conducă la scăderea costurilor acestora privitoare

la serviciul de corespondență comercială furnizat de către C.N.P.R.

Curtea de apel a

constatat că este corectă concluzia reținută prin actul administrativ atacat în

sensul că prin aplicarea acestei politici de acordare a reducerilor tarifare, C.N.P.R.

are posibilitatea de excludere a concurenților săi (în speță, intermediarii) de

pe piața din amonte (piața afectată de acest comportament). De asemenea,

politica de acordare a reducerilor tarifare în ceea ce privește furnizarea

serviciului poștal de pe această piață relevantă constituie un tratament

discriminatoriu între intermediari, pe de o parte, și expeditorii care prezintă

volume mari de trimiteri de corespondență, pe de altă parte.

Totodată, instanța a

apreciat că argumentul reclamantei referitor la cotele de piață mult inferioare

deținute de Casa de Expediții și Fabrica de Timbre pe piața serviciului de

pregătire a trimiterilor decât cele reținute de pârât pe baza datelor eronate

comunicate de reclamantă, eroare cauzată de o confuzie cu privire la

solicitările de date ale Consiliului Concurenței, nu poate sta la baza anulării

deciziei.

Consiliul Concurenței

a avut în vedere precizările reclamantei formulate în cursul audierii din data

de 30 noiembrie 2010, precum și în observațiile la raportul de investigație,

constatând că în lumina acestor precizări datele indică o distorsionare

profundă a pieței din amonte prin faptul că I. a dobândit și a deținut în

intervalul de timp 2006 - 2009 cote de piață ce instituie o prezumție de

dominanță a acestei întreprinderi pe această piață.

Prin decizia

contestată s-a reținut, pe de altă parte, practica comunitară, conform căreia

în scopul stabilirii unui abuz de poziție dominantă, nu este necesar să se

demonstreze eliminarea oricărei prezențe concurențiale pe piață, ci trebuie să

se stabilească că fapta în cauză riscă să elimine sau este de natură să elimine

orice concurență efectivă de pe piață.

Pentru aceste

considerente, Curtea de apel a constatat că nu sunt fondate criticile aduse

prin acțiune, cu privire la faptul că „deși Consiliul recunoaște că

informațiile avute în vedere pentru calcularea cotei de piață a Casei de

Expediții nu corespund realității, Consiliul a refuzat să își modifice

concluziile, astfel încât acestea să corespundă evoluției reale înregistrate de

către C.N.P.R. pe piața din amonte”.

Consiliul Concurenței

a reținut corect faptul că întreprinderile concurente pe piața serviciului de

pregătire a trimiterilor de publicitate prin poștă nu au mai putut realiza

beneficii de cost în condițiile neacordării reducerilor tarifare în

considerarea volumului consolidat prin cumularea volumelor generate de mai

mulți expeditori, ci fracționat, pe fiecare expeditor în parte, rezultând că a

fost distorsionată structura de cost a serviciilor de pregătire furnizate de

intermediari comparativ cu cea a serviciilor concurente furnizate de către C.N.P.R.

Pe de o parte au crescut artificial costurile serviciilor poștale, iar pe de

altă parte s-a redus semnificativ posibilitatea întreprinderilor de marketing

direct/integratorilor de a obține reducerea costurilor serviciilor poștale ale

clienților lor, acestea fiind dezavantajate din punct de vedere concurențial

față restrângerea concurenței de pe piața/piețele din amonte ca urmare ca

urmare a excluderii concurenților C.N.P.R. de pe piața serviciilor de pregătire

a trimiterilor poștale.

Reclamanta a invocat

regimul juridic de autorizare generală pentru furnizorii de servicii poștale,

astfel cum este stabilit prin actele emise de autoritatea de reglementare A.N.R.C.T.I.

(în prezent, A.N.C.O.M.) și dispozițiile art. 15 din O.G. nr. 31/2002 privind

serviciile poștale, conform cărora „Furnizarea serviciilor poștale se

realizează în condițiile regimului de autorizare generală prevăzut de prezentul

capitol.(2) Regimul de autorizare generală este regimul juridic adoptat de

autoritatea de reglementare, care stabilește drepturile și obligațiile furnizorilor

de servicii poștale, permițând furnizarea de servicii poștale fără obținerea

unei decizii explicite din partea autorității de reglementare, prin notificarea

intenției de a presta activități de furnizare a serviciilor poștale”.

Acesta definea

„serviciile de publicitate prin poștă” ca fiind caracterizate de existența unui

volum minim de trimiteri poștale, depuse în același punct de acces, de către

același expeditor, prin aceeași expediție (deciziile privind regimul de

autorizare generală pentru furnizarea serviciilor poștale, respectiv: Decizia A.N.R.C.

nr. 118/2003 și, ulterior, Decizia A.N.R.C.T.I. nr. 2858/2007, până la

modificarea survenită prin Decizia A.N.C.O.M. nr. 891/2009) și permitea

acordarea de reduceri tarifare numai „în cazul unui volum mare de trimiteri de

la același expeditor"- Decizia A.N.R.C.T.I. nr. 88/2004 privind desemnarea

furnizorului de serviciu universal în domeniul serviciilor poștale.

Conform art. 18 alin.

(1) din Decizia președintelui A.N.R.C. nr. 88/2004 privind desemnarea furnizorului

de serviciu universal în domeniul serviciilor poștale, „C.N.P.R. poate acorda

facilități tarifare fundamentate pe costuri în cazul unui volum mare de

trimiteri de la același expeditor, care fac obiectul serviciilor poștale

prevăzute la art. 1 alin. (2), numai pe baza unui contract scris încheiat cu

expeditorul”.

Instanța a constatat

că, deși actul administrativ este emis de autoritatea de reglementare în 2004,

politica tarifară respectivă a fost adoptată din 2008, fiind bazată pe o

interpretare a actelor administrative cu caracter normativ fără să fie

raportată la dispozițiile legale cu forță juridică superioară – O.G. nr. 31/2002

privind serviciile poștale, Directiva nr. 2002/39/CE, Legea concurenței.

Mai mult, Decizia

președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Comunicații nr. 88/EN/2004

a fost modificată prin Decizia nr. 1228 din 18 decembrie 2008, art. 18 alin.

(1) fiind modificat în sensul că „C.N.P.R. poate acorda tarife speciale

fundamentate pe costuri în cazul unui volum mare de trimiteri care fac obiectul

serviciilor poștale prevăzute la art. 1 alin. (2)”.

Conform dispozițiilor

art. 22 din O.G. nr. 31/2002:

„Art. 22. - (1)

Tarifele practicate de furnizorul de serviciu universal pentru serviciile din

sfera serviciului universal pe care are obligația să le presteze trebuie să fie

accesibile, transparente, nediscriminatorii și fundamentate în funcție de

costuri. (…)

(4) Furnizorul de

serviciu universal poate aplica tarife speciale în cazul unui volum mare de

trimiteri poștale. În această situație, acesta are obligația de a aplica

principiile transparenței și nediscriminării atât cu privire la tarifele

propriu-zise, cât și cu privire la condițiile asociate acestora.

(5) Stabilirea și

practicarea tarifelor speciale prevăzute la alin. (4) trebuie să respecte

următoarele condiții cumulative:

a) stabilirea

tarifelor speciale va ține seama de costurile ce sunt evitate, datorită

volumului mare de trimiteri poștale, față de situația în care serviciul,

incluzând întreaga gamă de prestații aferente colectării, sortării,

transportului și livrării, s-ar referi la o singură trimitere poștală;

b) tarifele speciale

și condițiile asociate acestora se aplică în același mod atât în raport cu

furnizori de servicii poștale diferiți, cât și în raport cu serviciile

echivalente prestate de furnizorii de serviciu universal;

c) tarifele speciale

sunt practicate în mod nediscriminatoriu față de toți utilizatorii care

folosesc serviciile poștale în condiții similare;

d) tarifele speciale

sunt făcute publice în condițiile stabilite de autoritatea de reglementare și

pe cheltuiala furnizorului de serviciu universal. (…)”

Iar Directiva nr. 2002/39/CE

de modificare a Directivei nr. 97/57/CE privind continuarea deschiderii spre

concurență a serviciilor poștale ale Comunității prevede la articolul 12

alineatul 5 că: „de câte ori prestatorii de servicii universale aplică tarife

speciale, de exemplu pentru serviciile prestate pentru întreprinderi,

corespondență internă masivă sau colectori de corespondență de la mai mulți

clienți, aceștia aplică principii de transparență și nediscriminare cu privire

atât la tarife, cât și la condițiile aferente. Tarifele iau în considerare

costurile evitate în raport cu serviciul standard care acoperă totalitatea

prestărilor de servicii pentru colectar