ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1756/2015

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 15 februarie 2011 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta CN P.R. S.A. (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „C.N.P.R.”) a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, anularea Deciziei nr. 52 din 16 decembrie 2010 și absolvirea reclamantelor de plata amenzilor aplicate prin actul administrativ atacat, iar, în subsidiar, modificarea Deciziei nr. 52 din 16 decembrie 2010, în sensul diminuării amenzii, în urma aplicării corecte a mecanismului legal de individualizare a pedepsei.

Cererea de intervenție formulată în cauză În cauză, a fost formulată cerere de intervenție de către SC M. SRL, cerere care a fost calificată ca accesorie, în sprijinul apărării pârâtului și respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea din 20 martie 2012. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 4139 din 20 decembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta CN P.R. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, și a anulat în parte Decizia nr. 52/2010 în ce privește cuantumul amenzii, pe care l-a redus de la 103.373.320 lei la 89.015.914 lei.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut următoarele: Prin Decizia nr. 52 din 16 decembrie 2010, Consiliul Concurenței a constatat încălcarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) lit. c) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 102 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene de către C.N.P.R. prin următoarele fapte de tratament discriminatoriu: - tratamentul preferențial acordat întreprinderii SC I.G. S.A.

în raport cu concurenții acestei întreprinderi, în intervalul de timp 14 iulie 2005 - 01 august 2009, pe piața relevantă a serviciului poștal standard de trimitere internă de publicitate prin poștă adresată, extins în intervalul de timp 1 mai 2009 - 1 august 2009 pe piața relevantă a serviciului poștal standard de trimitere internă de corespondență neprioritară, prezentată la punctele de acces ale rețelei poștale de către întreprinderi (intermediari și de către expeditori - persoane juridice); - acordarea reducerilor tarifare în mod discriminatoriu în intervalul de timp 1 martie 2008 - 1 august 2009, ca urmare a aplicării politicii C.N.P.R.

din perioada 1 martie 2008 - 1 august 2009 privitoare la acordarea reducerilor tarifare pentru furnizarea serviciului poștal standard de trimitere internă de publicitate prin poștă adresată și a serviciului poștal standard de trimitere internă de corespondență neprioritară, prezentată la punctele de acces ale rețelei poștale de către întreprinderi (intermediari și de către expeditori - persoane juridice). În temeiul art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reclamanta C.N.P.R.

a fost sancționată cu amenda în sumă de 103.373.320 lei, reprezentând 7,2% din cifra de afaceri totală a acestei întreprinderi pe anul 2009. În ceea ce privește definirea pieței relevante, prin decizia contestată, Consiliul Concurenței a constatat că faptele de tratament discriminatoriu au fost săvârșite pe două piețe relevante: - piața relevantă a serviciului poștal standard de trimitere internă de publicitate prin poștă adresată, numită și „piața serviciului I.”; - piața relevantă a serviciului poștal standard de trimitere internă de corespondență neprioritară, prezentată la punctele de acces ale rețelei poștale de către întreprinderi (intermediari/integratori și de către expeditori - persoane juridice), numită și „piața serviciului de corespondență comercială”.

Obiectul serviciului I. îl constituie trimiterea internă de publicitate prin poștă adresată (cu precizarea numelui și adresei destinatarului). Obiectul serviciului de corespondență comercială îl constituie trimiterea internă de corespondență între întreprinderi și clienții acestora (alte întreprinderi sau utilizatori finali ai produselor/ serviciilor) – corespondență comercială („cel mai frecvent facturi”- se menționează în decizia Consiliului Concurenței). Serviciul poștal este furnizat în regim de viteză neprioritar. Ambele servicii poștale sunt interne, „standard”, (de bază) în general, incluse în sfera serviciului universal (prin care se înțelege furnizarea permanentă a serviciilor poștale, la anumite standarde de calitate, în orice punct de pe teritoriul României, la tarife accesibile tuturor utilizatorilor).

Serviciile poștale neincluse în sfera serviciului universal se numesc servicii poștale expres, acestea având atașate servicii suplimentare și o viteză de circulație în rețeaua poștală mai mare decât cele din categoria standard. Reclamanta contestă decizia sub aspectul definirii pieței relevante, arătând că, în mod eronat și cu încălcarea standardului cerut de legea concurenței, au fost identificate două piețe relevante distincte acolo unde nu există de fapt decât o singură piață. În esență, reclamanta invocă: substituibilitatea serviciilor I., respectiv de corespondență comercială, criticând neaplicarea testului „monopolistului ipotetic" („testul S.S.N.I.P.” - Small but Significant Non-transitory Increase in Price); faptul că cele două servicii au fluxuri tehnologice identice, reflectate într-o structură de costuri identică a C.N.P.R.; faptul că politica de reduceri tarifare practicată de C.N.P.R., respectiv existența dreptului rezervat al C.N.P.R.

cu privire la anumite categorii de trimiteri interne, nu sunt de natură să înlăture substituibilitatea celor două servicii. Curtea de apel a constatat că autoritatea pârâtă a făcut o analiză completă a elementelor care stau la baza definirii pieței relevante, examinând caracteristicile produsului și a utilizării acestuia, politica de preț, barierele structurale și legale, concurența reală și potențială.

În raport cu dispozițiile pct. I.4 teza întâi din anexa la Instrucțiunile privind definirea pieței relevante, aprobate prin Ordinul președintelui Consiliului Concurenței nr. 388/2010 (denumite în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Instrucțiunile privind definirea pieței relevante”), referitoare la definirea pieței relevante, Consiliul Concurenței a reținut corect faptul că cele două servicii satisfac nevoi diferite - serviciul I., destinat comercianților, vizează acoperirea nevoilor de marketing și publicitate, procesându-se un număr mare de trimiteri cu conținut identic, în timp ce serviciul de corespondență comercială se adresează publicului larg, pentru satisfacerea nevoilor de comunicare, nefiind condiționat de numărul de trimiteri.

Conform art. 28 din O.G. nr. 31/2002 privind serviciile poștale, „Publicitatea prin poștă trebuie să conțină un marcaj distinctiv care să asigure identificarea acesteia ca atare, pe ambalajul trimiterii sau pe trimiterea în sine, în condiții stabilite de autoritatea de reglementare”, iar nerespectarea acestei obligații reprezintă contravenție, conform art. 58 pct. 20 din aceeași ordonanță a Guvernului. Deci există un regim juridic distinct ce rezultă din obligația de identificare și marcare a trimiterilor Infadres. În conformitate cu dispozițiile art. 2 lit. j) din O.G. nr. 31/2002, trimiteri poștale trebuie să îndeplinească o condiție legată de numărul lor, respectiv trebuie expediate unui număr semnificativ de destinatari, stabilit de autoritatea de reglementare, în același punct de acces, prin aceeași expediție.

Pentru serviciul de corespondență comercială, legislația nu condiționează prestarea acestuia de „existența unui număr semnificativ de destinatari”. Împrejurarea că, potrivit contractelor încheiate între C.N.P.R. și întreprinderi, în vederea obținerii de reduceri tarifare, persoanele juridice cărora le-a fost alocat un număr TP se obligau să prezinte unui număr minim de trimiteri de corespondență din aceeași categorie pe expediție (pct. 54 din Decizie) nu este echivalentă condiției legale pentru trimiterile de publicitate prin poștă („dacă aceste trimiteri sunt expediate unui număr semnificativ de destinatari, stabilit de autoritatea de reglementare”).

Pentru prestarea serviciului de trimitere de corespondență, în cazul trimiterilor cu greutatea sub 50 g și tarif 2 lei, legiuitorul a stabilit necesitatea prestării acestuia de către un furnizor de serviciu universal, stabilind un drept rezervat în acest sens, atribuit reclamantei de către Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (A.N.C.O.M.), în timp ce pentru serviciul de publicitate prin poștă nu există o astfel de exclusivitate.

Este nefondată critica reclamantei referitoare la faptul că pârâtul a considerat că nu este necesară o segmentare a piețelor relevante în funcție de treptele de greutate, cu motivarea „dreptul rezervat determină condiții concurențiale suficient de uniforme pe această piață relevantă, indiferent de treptele de greutate ale trimiterilor de corespondență”, reclamanta susținând că nu se poate concluziona că simpla inexistență a dreptului rezervat pe piața serviciului Infadres determină condiții concurențiale diferite față de piața serviciului de corespondență comercială. Curtea de apel a constatat că pârâtul a reținut dreptul exclusiv al C.N.P.R.

de a presta servicii poștale având ca obiect trimiteri de corespondență de o anumită greutate și valoare în cadrul analizei elementelor care stau la baza definirii pieței relevante (pct. 70 al Deciziei), acest drept rezervat constituind o barieră legală pe piața respectivă, avută în vedere în mod corect în cadrul evaluării constrângerilor concurențiale. Argumentul reclamantei cu privire la identitatea fluxurilor tehnologice pentru cele două servicii nu este reținut ca determinant pentru dovedirea substituibilității celor două servicii, având în vedere ansamblul elementelor care stau la baza definirii pieței relevante, în sensul celor reținute în precedent. Faptul că întreprinderea SC M. SRL a substituit în 2005, după momentul majorării tarifelor serviciului Infadres, acest serviciu cu cel de corespondență comercială, nu poate fi avut în vedere ca argument determinant în dovada substituibilității.

Astfel, ulterior datei de 18 aprilie 2005, C.N.P.R. a majorat tariful serviciului Infadres la nivelul serviciului de trimitere de corespondență, pe considerentul că prestarea acestor servicii incumbă aceleași cheltuieli. Odată cu majorarea tarifului pentru serviciul Infadres, s-a modificat și grila de reduceri tarifare, acestea fiind, față de cea anterioară, semnificativ mai mici, fiind acordate pentru volume mai mari decât cele stabilite anterior acestei majorări. Grilele de reduceri tarifare corespunzătoare furnizării celor două servicii au rămas totuși diferite. SC M. SRL a prezentat trimiterile de publicitate prin poștă adresată la punctul de acces al rețelei C.N.P.R. ca trimiteri de corespondență, fiind consolidate volumele acestora.

Din analiza datelor culese de către Consiliul Concurenței a rezultat că acest comportament al SC M. SRL este unul singular, nefiind identificate alte întreprinderi care să fi realizat o asemenea substituibilitate între cele două servicii. Din data de 03 martie 2008, C.N.P.R. a stabilit o nouă grilă de reduceri tarifare privitoare la fiecare din cele două servicii în parte. Din analiza acestor grile tarifare rezultă că C.N.P.R. tratează în mod favorabil trimiterile de publicitate Infadres prin: acordarea de reduceri de tarife mai mari decât cele acordate pentru trimiterile de corespondență, la același volum; acordarea de reduceri tarifare pentru volume mai mici”. Reclamanta a invocat dispozițiile Instrucțiunilor privind definirea pieței relevante, conform cărora „evaluarea substituibilității la nivelul cererii presupune determinarea gamei de produse considerate de către consumator ca fiind substituibile”.

La pct. 13 din Instrucțiunile privind definirea pieței relevante se arată că, „Pentru a realiza acest lucru se poate utiliza testul S.S.N.I.P. Testul S.S.N.I.P. încearcă să identifice cea mai restrânsă piață relevantă în care un monopolist ipotetic ar putea practica în mod profitabil o creștere mică, dar semnificativă (de obicei, se ia în considerare o creștere a prețului între 5% și 10%) și de durată a prețului prin evaluarea reacțiilor clienților la această creștere. Acest test poate furniza indicații cu privire la elementele de fapt necesare definirii pieței relevante”. Consiliul Concurenței a invocat prevederile pct. 17 din Instrucțiunile privind definirea pieței relevante și a arătat că Testul S.S.N.I.P.

este un instrument utilizat cu precădere în cazurile de concentrare economică, în vederea identificării piețelor relevante, care ia în considerare numai modul în care consumatorii reacționează la o creștere redusă, dar semnificativă și netemporară a prețului produselor/serviciilor. Însă testul SSNIP prezintă o serie de limitări semnificative, care pot afecta concluziile analizei concurențiale. Astfel, premisa esențială pe care se bazează acest test este dată de un mediu economic caracterizat de prețuri aproximativ concurențiale, prin urmare nefiind potrivit pentru piețe oligopolistice sau monopolistice. Acest fapt este subliniat și în documentul Comisiei Europene (DG Competition discussion paper on the application of Article 82 of the Treaty to exclusionary abuses ) ce a stat la baza Orientărilor Comisiei Europene privind prioritățile Comisiei în aplicarea articolului 82 din Tratatul CE la practicile de excludere abuzivă a întreprinderilor dominante).

În condițiile existenței unei puteri de piață considerabile, prețurile tind să fie mai mari, iar creșterile de preț pot induce substituibilitatea unui produs cu altfel de produse, deși acestea nu sunt în mod real substituenți efectivi. Acest fapt poate conduce la definirea în mod eronat a unei piețe relevante mai largi și la concluzia eronată că nu există putere pe piață, în condițiile în care motivul este reprezentat tocmai de exploatarea acelei puteri de piață substanțiale. Curtea de apel a reținut că sunt corecte argumentele pârâtului, întrucât creșterea tarifelor pentru serviciul Infadres a condus la o substituibilitate unidirecțională (doar a serviciului Infadres cu cel de corespondență comercială, nu și invers), pentru anumite trepte de volum.

Astfel, art. 2 lit. j)) teza a doua din O.G. nr. 31/2002, „Nu constituie publicitate prin poștă: - chitanțele, facturile, situațiile financiare și alte mesaje având un conținut diferit; - trimiterile poștale care conțin în afară de publicitate prin poștă și alte trimiteri în același ambalaj”, or expeditorul are obligația de a respecta condițiile de conținut al trimiterilor prevăzute de lege. Conform art. 58 alin. (2) din O.G. nr. 31/2002, „Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să constituie, potrivit legii penale, infracțiuni: introducerea în trimiterile poștale cu tarif inferior a unor trimiteri poștale pentru care sunt stabilite tarife superioare sau tarife care prin însumare depășesc tariful trimiterii în care au fost introduse”.

Pentru aceste considerente, Curtea de apel a apreciat că nu se poate reține substituibilitatea celor două servicii poștale. Cu privire la poziția dominantă a C.N.P.R. pe aceste piețe relevante, Consiliul Concurenței a reținut că C.N.P.R. a majorat constant tarifele serviciilor, factor comportamental ce indică poziția dominantă a C.N.P.R. Au fost avute în vedere barierele de ordin legal - dreptul rezervat C.N.P.R.

cu privire la serviciile poștale care fac obiectul trimiterii de corespondență internă de 50g (la momentul deschiderii investigației limita de greutate fiind de 100g) care protejează această întreprindere de concurența din partea operatorilor poștali alternativi în ceea ce privește aceste servicii (aceștia fiind obligați să perceapă un preț minim pentru serviciile poștale în cauză, ceea ce determină neatractivitatea ofertei acestora); dreptul rezervat a fost identificat de operatorii poștali alternativi respondenți la chestionarele Consiliului Concurenței ca fiind o barieră majoră la intrarea pe piața serviciilor poștale standard care au ca obiect trimiterile de corespondență - și de ordin structural - costurile mari date de edificarea unei rețele poștale similare cu C.N.P.R.; deținerea de către C.N.P.R.

a unei infrastructuri la nivel național ce asigură ubicuitate acestei întreprinderi; notorietatea, situații de fapt reținute pe larg în decizia contestată, la pct. 5.2.2. și 5.2.3. Astfel, C.N.P.R. este singura întreprindere care deține o infrastructură la nivel național, în timp ce marea majoritate a operatorilor alternativi au o acoperire regională (un ansamblu de localități). Deși o parte a operatorilor alternativi și-au extins rețelele poștale (prin dobândirea controlului asupra unor operatori poștali alternativi și/sau prin încheierea de contracte de agent cu alți operatori poștali) totuși, gradul de acoperire a acestor rețele la nivel național este redus în comparație cu rețeaua poștală a C.N.P.R.

De asemenea, o parte a operatorilor poștali alternativi folosesc rețeaua C.N.P.R. în cazul în care nu au puncte de prezență în localitățile respective sau percep un tarif majorat pentru distribuirea trimiterilor în localitățile respective. Din investigațiile efectuate de Consiliul Concurenței a rezultat că operatorii alternativi s-au focalizat pe furnizarea serviciilor poștale de tip expres (numite generic și servicii de curierat) ce au prețuri mai mari decât serviciile ce fac parte din piețele relevante. Principalul motiv pentru care agenții economici s-au orientat către serviciile poștale expres este acela că aceste servicii au valoare adăugată mare, ce permite o recuperare mai rapidă a capitalului investit.

Consiliul Concurenței a reținut Comunicarea Comisiei privind aplicarea normelor de concurență în sectorul poștal și privind evaluarea anumitor măsuri de stat cu privire la serviciile poștale (98/C 39/02), secțiunea Poziția dominantă pct. 2.6., în sensul că „operatorul poștal care se bucură de drepturi exclusive (n.n. dreptul rezervat) este, datorită drepturilor exclusive care îi sunt acordate, singurul operator care controlează o rețea poștală publică care acoperă întreg teritoriul statului membru în cauză, acest operator deține o poziție dominantă în sensul articolului 86 din Tratat pe piața națională a distribuirii trimiterilor de corespondență. Distribuirea este serviciul către utilizator care permite realizarea de importante economii de scară, iar operatorul care furnizează acest serviciu este, de asemenea, în majoritatea cazurilor, în poziție dominantă pe piețele serviciilor de colectare, sortare și transport ale corespondentei.

În afară de aceasta, întreprinderea care asigură distribuirea, în special în cazul în care ea exploatează, de asemenea, incintele oficiului postai, are importantul avantaj de a fi considerată de utilizatori ca principal întreprindere poștală întrucât este cea mai ușor de remarcat și reprezintă, prin urmare, prima alegere în mod natural”. Argumentul reclamantei referitor la faptul că procentele reținute de Consiliul Concurenței ca reprezentând cotele pe piața trimiterilor de corespondență internă (95,82% în 2005, 98,39% în 2006, 95,5% în 2007, 96,25% în 2008, respectiv 91,28% în 2009) reprezintă cote agregate, deci o medie a cotelor deținute de companie pe diferitele piețe componente ale pieței trimiterilor interne, nu poate sta la baza anulării deciziei, în condițiile în care poziția de monopol a reclamantei a fost reținută pe baza unui complex de împrejurări și acțiuni, astfel cum s-a reținut mai sus.

Curtea de apel a reținut că nu sunt fondate criticile referitoare la împrejurarea că „deși nu deține date cu privire la volumul pieței serviciilor de corespondență comercială (par. 146), Consiliul aproximează că volumele procesate de SC I.M. SRL sunt nesemnificative față de cele procesate de C.N.P.R., fără a preciza în concret care sunt aceste volume”, față de faptul că C.N.P.R. nu a furnizat Consiliului Concurenței date din care să rezulte dimensiunea volumelor trimiterilor de corespondență care au făcut obiectul serviciului poștal standard de trimitere neprioritară furnizat întreprinderilor, pârâtul reținând informațiile comunicate de C.N.P.R. în sensul că „persoanele juridice dețin în realitate cca.

90% din trafic, diferența față de 64,69% reprezentând-o trimiterile prezentate bucată cu bucată sau serii mici, prin oficiile poștale. De asemenea, datele transmise de C.N.P.R. cu privire la structura traficului poștal de corespondență generat de principalii clienți ai C.N.P.R., arată că ponderea trimiterilor de corespondență care fac obiectul dreptului rezervat este practic de 100%”. Prima instanță a reținut că pârâtul a realizat o analiză temeinică a elementelor de fapt și de drept relevante pentru stabilirea poziției pe piața relevantă, fiind avute în vedere datele comunicate de autoritatea de reglementare (A.N.C.O.M.), structura concurențială - cotele de piață și stabilitatea acestora în timp, barierele la intrare pe piețele relevante, gradul de integrare verticală, maturitatea pieței, ubicuitatea și notorietatea serviciului furnizat, puterea de contracarare a cumpărătorilor.

În consecință, instanța a apreciat că nu poate fi reținută concluzia că poziția de monopol a C.N.P.R. a fost reținută pe baza unor date contradictorii și conținând informații nerelevante. Conform art. 6 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996, „Este interzisă folosirea în mod abuziv a unei poziții dominante deținute de către unul sau mai mulți agenți economici pe piața românească ori pe o parte substanțială a acesteia, prin recurgerea la fapte anticoncurențiale, care au ca obiect sau pot avea ca efect afectarea activității economice ori prejudicierea consumatorilor. Asemenea practici abuzive pot consta, în special, în: c) aplicarea, în privința partenerilor comerciali, a unor condiții inegale la prestații echivalente, provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în poziția concurențială”.

La data de 20 ianuarie 2005, C.N.P.R. a încheiat cu I.C. - cadru de colaborare nr. 101/306 din 20 ianuarie 2005 referitoare la distribuirea produselor tipografice I. prin intermediul rețelei de unități teritoriale ale C.N.P.R., urmând ca produsele tipografice I. și cantitățile de produse ce trebuiau distribuite, precum și condițiile de distribuire (inclusiv tarifele și reducerile tarifare aplicabile, precum și condițiile de plată a acestora) să fie individualizate prin acte adiționale. La data de 30 iunie 2005, între C.N.P.R.

și I. s-a încheiat Actul adițional 1 la Convenția-cadru de colaborare nr. 101/306 din 20 ianuarie 2005, prin care I. beneficiază de următoarele condiții contractuale: - tarifele de bază erau cele din oferta publică a C.N.P.R.; - reducerile tarifare erau mai avantajoase decât cele prevăzute în oferta publică a C.N.P.R., respectiv: - reduceri cu 5% mai mari pe fiecare treaptă de volum decât cele din oferta publică a C.N.P.R.; - o nouă treaptă de reduceri pentru volume mai mari de 3.000.000 trimiteri/lună (32,5% dacă trimiterile erau prezentate sortate în funcție de reședință județ/rest județ, respectiv 37,5% dacă trimiterile erau prezentate sortate în funcție de codul poștal). - plata serviciilor către C.N.P.R.

se realiza în termen de 10 zile de la data emiterii facturii; - nu se solicita constituirea unei garanții bancare pentru garantarea plății serviciilor furnizate de C.N.P.R., în schimbul următoarelor obligații în sarcina I.: a) de a pune la dispoziția C.N.P.R. - Casa de Expediție a unui spațiu și dotare logistică în cadrul firmei în vederea recepționării, prelucrării și prezentării trimiterilor Infadres (în acest spațiu funcționând Casa de Expediții - Centru de prelucrare Odorheiul Secuiesc); b) de a transporta pe cheltuiala proprie trimiterile poștale până la Centrele Regionale de Tranzit ale Direcțiilor Regionale de Poștă ce aparțin C.N.P.R. La data de 14 iulie 2005, între C.N.P.R. și I. s-a încheiat Actul adițional 2 (fila 3984 dosar) la Convenția-cadru de colaborare nr. 101/306 din 20 ianuarie 2005, prin care se stipulează că C.N.P.R.

este de acord să aplice următoarea politică de prețuri în relația cu I.: a) reducerile tarifare acordate de C.N.P.R. întreprinderii I. erau în cuantum de 32,5% în cazul efectuării trimiterilor pe reședință de județ/rest județ, respectiv de 37,5% în cazul efectuării sortării trimiterilor pe cod poștal, fiind uniforme (același cuantum în fiecare lună) indiferent de volumele lunare depuse. Volumul lunar de trimiteri prezentat în sistem TP urma să fie înregistrat și contabilizat pe perioada de 15 august 2005 - 15 octombrie 2006, astfel încât la sfârșitul acestei perioade, volumul să fie cel puțin egal cu 36 milioane de bucăți; b) în cazul în care volumul de trimiteri menționat nu va fi asigurat, C.N.P.R.

și-a rezervat dreptul de a acorda reducerile tarifare corespunzătoare volumului înregistrat, potrivit grilei de reduceri tarifare cuprinse în Actul adițional 1 la Convenția-cadru de colaborare, iar I. s-a obligat să achite diferențe între tariful achitat și tariful recalculat de către C.N.P.R. în situația dată, la care se va aplica o penalitate de 20%, exclusiv TVA. Obligațiile I. rămâneau cele stipulate în Actul adițional 1. La data de 11 august 2005 C.N.P.R.

a acordat I. un număr TP unic pentru expedierea, începând cu 15 august 2005, atât în nume propriu, cât și în numele clienților săi, a următoarelor categorii de trimiteri poștale: a) publicitate prin posta - Infadres (materiale de reclamă, marketing sau publicitate, care conțin mesaje identice, cu excepția numelui și adresei destinatarului), b) imprimate (ziare, periodice, cărți, cataloage, hărți geografice, partituri muzicale), c) trimiteri de corespondență simplă sau cu serviciile suplimentare „recomandat" și „recomandat plus confirmare de primire". Curtea de apel a constatat că pârâtul a realizat o evaluare corectă a probatoriului administrat, criticile reclamantei nefiind fondate. Din analiza conținutului contractelor încheiate de C.N.P.R.

cu SC M. SRL, pe de o parte, respectiv cu I., pe de altă parte, rezultă că C.N.P.R. furnizează celor două întreprinderi aceleași servicii, deosebirea dintre contraprestații constând în aceea că I. are obligația realizării unei prestații suplimentare, cea privitoare la transportul, pe cheltuiala I., a trimiterilor poștale până la Centrele Regionale de Tranzit ale Direcțiilor Regionale de Poșta ce aparțin C.N.P.R.. Din comparația grilelor de reduceri tarifare acordate I. (prevăzute în Actul adițional 1) și respectiv SC M. SRL (publicate pe pagina de internet a C.N.P.R.), rezultă că acestea erau cu 5% mai mari în cazul I. decât cele acordate SC M. SRL pentru prestarea aceluiași serviciu Infadres.

Rezultă că această obligație suplimentară a I. a fost evaluată de către C.N.P.R. la valoarea de 5% din cuantumul valorii aferente volumului de trimiteri poștale (pct. 250 Decizie). În ceea ce privește grila de reduceri tarifare care a făcut obiectului actului adițional nr. 1, reclamanta a comunicat-o către A. (Asociația Română de Marketing Direct) la data de 18 mai 2005 (fila 2367). Astfel cum s-a menționat mai sus, oferta conținea o treaptă de reduceri (maxime) pentru volume mai mari de 3.000.000 de trimiteri/pe lună - de 32,5% (dacă trimiterile erau prezentate sortate în funcție de reședință județ/rest județ), respectiv 37,5% (dacă trimiterile erau prezentate sortate în funcție de codul poștal).

Aceste reduceri tarifare maxime au fost acordate întreprinderii I., conform actului adițional nr. 2, încheiat la 14 zile de la semnarea primului act adițional, în alte condiții. Aceste condiții nu au fost oferite nici unei alte întreprinderi, în condițiile în care I. beneficia de maximul reducerilor tarifare prevăzut în Actul Adițional 1, de 32,5%, respectiv 37,5% pe lună indiferent de volumul lunar realizat, dacă îndeplinea condiția de volum de 36 milioane de trimiteri într-un termen de 14 luni (intervalul 15 august 2005 - 15 octombrie 2006), iar, în cazul nerealizării acestui volum, obligația I. era de a achita diferența între tariful achitat și cel recalculat de către C.N.P.R., la care se aplica o penalitate de 20%.

Curtea de apel a înlăturat argumentele reclamantei în sensul că „reducerile oferite prin Actul adițional nr. 1 erau justificate prin prisma economiilor pe care C.N.P.R. le putea realiza ca urmare a furnizării de către I. a serviciului de transport al trimiterilor, cuantificate la 5% din valoarea trimiterilor, iar reducerile oferite prin Actul adițional nr. 2 erau acordate în considerarea economiilor realizate de C.N.P.R. în condițiile angajamentului I. de a prezenta un volum foarte mare de trimiteri și de a asigura transportul acestora către unitățile C.N.P.R.”. Reducerile maxime oferite conform Actului adițional nr. 1 erau, de asemenea, acordate în considerarea economiilor realizate de C.N.P.R.

în condițiile angajamentului I. de a prezenta un volum foarte mare de trimiteri și de a asigura transportul acestora către unitățile C.N.P.R. Prima instanță a constatat că în mod corect s-a reținut prin actului administrativ contestat că acordarea în avans, pe un interval lung de timp, de reduceri tarifare maxime, indiferent de volumele lunare realizate, fără a se adăuga alte contraprestații în sarcina I. sau a se modifica cele existente, este de natură să constituie un avantaj concurențial semnificativ al întreprinderii I. în raport cu concurenții săi, conducând la posibilitatea I. de a stabili o strategie pe termen lung în ceea ce privește furnizarea serviciilor sale concurente cu cele ale lui Mailers.

Pentru a permite I. să realizeze ținta de volum stabilită pentru a beneficia de reducerile tarifare maxime convenite, deși actul adițional nr. 2 stabilea sancțiuni în cazul nerealizării acestui volum, intervalul de monitorizare de 14 luni a fost extins cu o lună și jumătate (15 august 2005 - 30 noiembrie 2006), astfel cum rezultă din informațiile transmise de C.N.P.R. (intervalul de monitorizare ulterioară fiind de un an - 01 decembrie 2006 - 01 decembrie 2007). Din analiza proiectului de contract propus de reclamantă întreprinderii SC M. SRL la 28 februarie 2007, rezultă că societatea trebuia să garanteze realizarea unui volum de 9 milioane de trimiteri în intervalul de timp de trei luni.

Este adevărat că ținta de volum stabilită în actul adițional nr. 2, de 36 milioane, era superioară celei de 9 milioane de trimiteri, însă termenul acordat de 14 luni, majorat la 15 luni și jumătate, față de 3 luni, cu plata uniformă a reducerilor tarifare maxime, este evident că a permis I. stabilirea unei strategii în alte condiții, posibilitate pe care concurenții săi nu au avut-o.

Curtea de apel a apreciat că nu poate fi reținut argumentul că, atâta timp cât nu au accesat oferta trimisă A.R.M.A.D., se înțelegea că întreprinderile concurente I. nu ar fi avut cum să îndeplinească cerințele stabilite prin actul adițional nr. 2. Această concluzie se bazează pe evaluarea reclamantei, fără să lase celorlalți intermediari/integratori posibilitatea de a analiza aceste condiții, de a-și evalua și stabili strategiile în funcție de aceleași cerințe: acordarea în avans pe termenul de 14 luni a reducerilor tarifare maxime, cu îndeplinirea condiției de volum de 36 milioane de trimiteri, sub sancțiunea plății penalităților.

Faptul că I. era singura în măsură să asigure transportul unei asemenea cantități de trimiteri nu poate fi avut în vedere ca argument determinant în condițiile în care acest fapt a stat la baza acordării unor reduceri cu 5% mai mari pe fiecare treaptă de volum decât cele din oferta publică a C.N.P.R., conform actului adițional nr. 1. Pentru aceste considerente, instanța a reținut că este corectă concluzia că tratamentul preferențial acordat I. a avut ca scop, dar și ca efect, fidelizarea acestei întreprinderi, de natură să împiedice achiziționarea de servicii de la concurenții C.N.P.R. de pe piața serviciilor poștale standard de trimitere internă de publicitate prin poștă adresată. În condițiile unei poziții dominante, această practică a fost reținută corect ca fiind abuzivă.

Tratamentul preferențial acordat I. a condus la distorsionarea concurenței de pe piața din amonte (piața serviciului de pregătire a trimiterilor de publicitate prin poștă), având totodată un efect de excludere a concurenților C.N.P.R. de pe piața din aval (în speță, de pe piața serviciului poștal standard de trimitere internă de publicitate prin poștă adresată). Această distorsionare a concurenței de pe piața din amonte a creat premisele apariției în mod artificial a unei poziții dominante pe această piață.

Potrivit unei jurisprudențe constante a instanțelor europene, „noțiunea de folosire în mod abuziv a unei poziții dominante este o noțiune obiectivă ce vizează comportamentele unei întreprinderi în poziție dominantă care sunt de natură să influențeze structura unei piețe unde gradul de concurență este deja redus tocmai din cauza prezenței întreprinderii respective și care, prin recurgerea la mijloace diferite de cele care guvernează o concurență normală între produse și servicii pe baza prestațiilor operatorilor economici, au ca efect crearea de obstacole în calea menținerii gradului de concurență existent încă pe piață sau în calea dezvoltării acestei concurențe”.

Întreprinderea cu o poziție dominantă are o responsabilitate specială de a nu îngădui ca, prin comportamentul ei, să se afecteze adevărata concurență nedistorsionată (C. 322/81, NV Nederlandsche Bande - Industrie Michelin c. Comisie, hot. din 09 noiembrie 1983). Astfel, în mod corect pârâtul a apreciat că argumentul C.N.P.R. potrivit căruia nu a urmărit producerea unui efect anticoncurențial nu este de natură a afecta calificarea juridică a situației de fapt. La data de 10 martie 2008, între C.N.P.R. și I. s-a încheiat un nou contract prin care se modifică Convenția - cadru de colaborare nr. 101/306 din 20 ianuarie 2005, după cum urmează: - în cazul serviciului Infadres, C.N.P.R.

acorda reduceri tarifare astfel: (i) în cazurile în care beneficiarul (I.) era și expeditorul trimiterilor poștale (proprietarul trimiterilor poștale), discountul se acorda beneficiarului prin consolidarea (cumularea) volumelor expedițiilor proprii; (ii) în cazurile în care expeditorul era altul decât beneficiarul, dar prezentarea se realiza prin intermediul beneficiarului, discountul se acorda acestuia, însă doar pentru volumul aferent expeditorului înscris pe trimitere; - în cazul serviciului de corespondență comercială, C.N.P.R. acorda reduceri tarifare numai în cazul în care beneficiarul serviciului poștal de corespondență comercială era și expeditorul trimiterilor poștale (proprietarul trimiterilor poștale), respectiv titularul aprobării TP, prin consolidarea (cumularea) volumelor expedițiilor proprii; - grila de reduceri tarifare era cea publică, aplicată tuturor beneficiarilor C.N.P.R.; - termenul de plată a contravalorii facturilor emise de C.N.P.R.

era de 10 zile lucrătoare de la data emiterii facturii. Consiliul Concurenței a reținut la pct. 271 din decizia contestată că, din analiza facturilor, a rezultat că și ulterior datei de 01 martie 2008 I. beneficia de reduceri tarifare maxime (până în noiembrie 2008, inclusiv), acestea fiind acordate separat pe fiecare expeditor în parte. Începând cu luna martie a anului 2008, I. a beneficiat de reduceri tarifare de 3-4%, pentru volume (lunare) de trimiteri mai mici de 10.000 de trimiteri (chiar de ordinul sutelor și al miilor), dar și de reduceri tarifare de 40%. Prin urmare, politică tarifară a C.N.P.R. din perioada 01 martie 2008 - 01 august 2009 nu a afectat I.. De asemenea, spre deosebire de concurenții săi, începând cu luna mai a anului 2009, I. a beneficiat de un tratament preferențial din partea C.N.P.R.

în ceea ce privește reducerile tarifare pentru volumele de corespondență neprioritară (numită de C.N.P.R. și corespondență simplă) prezentate la punctele de acces ale C.N.P.R., primind o reducere tarifară de 16-20%, corespunzătoare volumului obținut prin consolidarea (însumarea) volumelor generate de mai mulți expeditori (reducerea tarifară acordată în luna iulie 2009 este mai mare decât cea corespunzătoare volumelor consolidate), cuantumul reducerii tarifare fiind menționat pe facturi ca fiind acordat în aceeași valoare fiecărui expeditor în parte. Reclamanta furnizează și servicii pe piața serviciului de pregătire a trimiterilor poștale (de corespondență și de publicitate prin poștă adresate - Infadres) prin sucursalele sale specializate (Casa de Expediții și Fabrica de Timbre), fiind o întreprindere integrată vertical, concurentă cu intermediarii.

În condițiile în care întreprinderile specializate concurente nu mai pot realiza beneficii de cost din cauza procesării unor volume separate, pe fiecare expeditor în parte (cel puțin în cazul serviciului poștal Infadres), costurile privitoare la serviciile poștale achiziționate de către întreprinderile concurente cu C.N.P.R. pe piața serviciilor de pregătire a trimiterilor poștale (în speță, intermediarii/integratorii) au crescut în mod artificial, rezultă că este distorsionată structura de cost a intermediarilor pentru furnizarea serviciilor lor de pregătire, comparativ cu cea a C.N.P.R. Astfel, C.N.P.R. a avut posibilitatea să-și extindă poziția sa dominantă de pe piețele serviciilor poștale standard care constituie piețele relevante, pe piețele serviciului de pregătire a trimiterilor poștale (de corespondență, Infadres).

Curtea de apel a reținut constatările rezultate din analiza contractelor transmise Consiliului Concurenței de către C.N.P.R., (pct. 335 Decizie) cu privire la faptul că, deși întreprinderile prezintă volumele lor la anumite puncte de acces, în anumite condiții (pre-sortate, condiționate), aceste întreprinderi nu primesc reduceri tarifare dacă volumele lor nu se încadrează în una din treptele de volum din schema de reduceri tarifare. În consecință, faptul că volumele unor astfel de expeditori nu sunt consolidate și astfel nu se pot obține reduceri tarifare pentru astfel de expeditori, profită C.N.P.R. care nu acordă reduceri tarifare și în considerarea acestor volume. Prin urmare, C.N.P.R. nu numai că percepe tariful poștal integral aferent trimiterilor respective, dar și evita costuri legate de pre-sortarea, francarea (toate întreprinderile care au încheiat contract cu C.N.P.R.

privitor la serviciile poștale ale acestei întreprinderi expediază trimiterile lor sub un număr TP acordat de C.N.P.R.) și transportul trimiterilor către punctul de acces al rețelei sale poștale. Această politică a C.N.P.R. cu privire la acordarea reducerilor tarifare creează indirect o discriminare între întreprinderile care generează volume mari de corespondență comercială și care pot accesa direct reducerile tarifare, față de întreprinderile care generează volume mici de corespondență comercială și care nu pot accesa direct reducerile tarifare datorită condiției de volum, și nici indirect, datorită faptului că intermediarii/integratorii nu puteau obține pentru acești expeditori (întreprinderi) reduceri tarifare prin consolidarea volumelor de la mai mulți asemenea expeditori.

În cazul serviciului de corespondență comercială, situația era mai gravă, deoarece intermediarii/ integratorii furnizau gratis întreprinderii C.N.P.R. serviciile pentru care în mod normal ar fi obținut reduceri tarifare din partea acestei întreprinderi. Consolidarea volumelor mai multor expeditori permite intermediarului să dobândească beneficii de cost și sinergii ca urmare a implementării unui flux intern de activități de procesare a unor cantități mai mari de trimiteri poștale decât cele care s-ar obține pentru procesarea volumelor fiecărui client în parte. Pe de altă parte, expeditorii nu pot obține în mod direct reduceri tarifare din cauza volumelor relativ mici de trimiteri poștale (sub prima treaptă de volum prevăzută în schema reducerilor tarifare).

În condițiile neacordării reducerilor tarifare în considerarea volumului consolidat prin cumularea volumelor generate de mai mulți expeditori, ci fracționat, pe fiecare expeditor în parte, pe de o parte cresc artificial costurile serviciilor poștale, iar pe de altă parte se reduce semnificativ posibilitatea întreprinderilor de marketing direct/integratorilor de a obține reducerea costurilor serviciilor poștale ale clienților lor, acestea fiind dezavantajate din punct de vedere concurențial față C.N.P.R. (și față de I.) în ceea ce privește furnizarea serviciilor de marketing direct prin poștă.

Pe piața serviciului de corespondență comercială reducerile se acordau numai pentru trimiterile generate de către intermediar, deci numai pentru acele trimiteri pentru care intermediarul era și expeditorul acestora, spre deosebire de piața serviciului Infadres, unde reducerile tarifare se acordau în considerarea expeditorului trimiterilor respective (reducerile se acordau separat, în considerarea volumelor consolidate pe fiecare expeditor în parte, și nu pentru volumul total, cumulat, generat de toți expeditorii). Astfel, C.N.P.R.

oferea expeditorilor (inclusiv acelora care generau volume mari de trimiteri de corespondență) servicii de pregătire a trimiterilor poștale, precum și reducerea tarifelor pentru furnizarea serviciul poștal de corespondență comercială, deținând astfel un avantaj concurențial semnificativ față de intermediari, aceștia neavând posibilitatea de obținere de reduceri tarifare pentru expeditori, care să conducă la scăderea costurilor acestora privitoare la serviciul de corespondență comercială furnizat de către C.N.P.R. Curtea de apel a constatat că este corectă concluzia reținută prin actul administrativ atacat în sensul că prin aplicarea acestei politici de acordare a reducerilor tarifare, C.N.P.R.

are posibilitatea de excludere a concurenților săi (în speță, intermediarii) de pe piața din amonte (piața afectată de acest comportament). De asemenea, politica de acordare a reducerilor tarifare în ceea ce privește furnizarea serviciului poștal de pe această piață relevantă constituie un tratament discriminatoriu între intermediari, pe de o parte, și expeditorii care prezintă volume mari de trimiteri de corespondență, pe de altă parte. Totodată, instanța a apreciat că argumentul reclamantei referitor la cotele de piață mult inferioare deținute de Casa de Expediții și Fabrica de Timbre pe piața serviciului de pregătire a trimiterilor decât cele reținute de pârât pe baza datelor eronate comunicate de reclamantă, eroare cauzată de o confuzie cu privire la solicitările de date ale Consiliului Concurenței, nu poate sta la baza anulării deciziei.

Consiliul Concurenței a avut în vedere precizările reclamantei formulate în cursul audierii din data de 30 noiembrie 2010, precum și în observațiile la raportul de investigație, constatând că în lumina acestor precizări datele indică o distorsionare profundă a pieței din amonte prin faptul că I. a dobândit și a deținut în intervalul de timp 2006 - 2009 cote de piață ce instituie o prezumție de dominanță a acestei întreprinderi pe această piață. Prin decizia contestată s-a reținut, pe de altă parte, practica comunitară, conform căreia în scopul stabilirii unui abuz de poziție dominantă, nu este necesar să se demonstreze eliminarea oricărei prezențe concurențiale pe piață, ci trebuie să se stabilească că fapta în cauză riscă să elimine sau este de natură să elimine orice concurență efectivă de pe piață.

Pentru aceste considerente, Curtea de apel a constatat că nu sunt fondate criticile aduse prin acțiune, cu privire la faptul că „deși Consiliul recunoaște că informațiile avute în vedere pentru calcularea cotei de piață a Casei de Expediții nu corespund realității, Consiliul a refuzat să își modifice concluziile, astfel încât acestea să corespundă evoluției reale înregistrate de către C.N.P.R. pe piața din amonte”. Consiliul Concurenței a reținut corect faptul că întreprinderile concurente pe piața serviciului de pregătire a trimiterilor de publicitate prin poștă nu au mai putut realiza beneficii de cost în condițiile neacordării reducerilor tarifare în considerarea volumului consolidat prin cumularea volumelor generate de mai mulți expeditori, ci fracționat, pe fiecare expeditor în parte, rezultând că a fost distorsionată structura de cost a serviciilor de pregătire furnizate de intermediari comparativ cu cea a serviciilor concurente furnizate de către C.N.P.R.

Pe de o parte au crescut artificial costurile serviciilor poștale, iar pe de altă parte s-a redus semnificativ posibilitatea întreprinderilor de marketing direct/integratorilor de a obține reducerea costurilor serviciilor poștale ale clienților lor, acestea fiind dezavantajate din punct de vedere concurențial față restrângerea concurenței de pe piața/piețele din amonte ca urmare ca urmare a excluderii concurenților C.N.P.R. de pe piața serviciilor de pregătire a trimiterilor poștale. Reclamanta a invocat regimul juridic de autorizare generală pentru furnizorii de servicii poștale, astfel cum este stabilit prin actele emise de autoritatea de reglementare A.N.R.C.T.I. (în prezent, A.N.C.O.M.) și dispozițiile art. 15 din O.G.

nr. 31/2002 privind serviciile poștale, conform cărora „Furnizarea serviciilor poștale se realizează în condițiile regimului de autorizare generală prevăzut de prezentul capitol.(2) Regimul de autorizare generală este regimul juridic adoptat de autoritatea de reglementare, care stabilește drepturile și obligațiile furnizorilor de servicii poștale, permițând furnizarea de servicii poștale fără obținerea unei decizii explicite din partea autorității de reglementare, prin notificarea intenției de a presta activități de furnizare a serviciilor poștale”. Acesta definea „serviciile de publicitate prin poștă” ca fiind caracterizate de existența unui volum minim de trimiteri poștale, depuse în același punct de acces, de către același expeditor, prin aceeași expediție (deciziile privind regimul de autorizare generală pentru furnizarea serviciilor poștale, respectiv: Decizia A.N.R.C.

nr. 118/2003 și, ulterior, Decizia A.N.R.C.T.I. nr. 2858/2007, până la modificarea survenită prin Decizia A.N.C.O.M. nr. 891/2009) și permitea acordarea de reduceri tarifare numai „în cazul unui volum mare de trimiteri de la același expeditor"- Decizia A.N.R.C.T.I. nr. 88/2004 privind desemnarea furnizorului de serviciu universal în domeniul serviciilor poștale. Conform art. 18 alin. (1) din Decizia președintelui A.N.R.C. nr. 88/2004 privind desemnarea furnizorului de serviciu universal în domeniul serviciilor poștale, „C.N.P.R. poate acorda facilități tarifare fundamentate pe costuri în cazul unui volum mare de trimiteri de la același expeditor, care fac obiectul serviciilor poștale prevăzute la art. 1 alin. (2), numai pe baza unui contract scris încheiat cu expeditorul”.

Instanța a constatat că, deși actul administrativ este emis de autoritatea de reglementare în 2004, politica tarifară respectivă a fost adoptată din 2008, fiind bazată pe o interpretare a actelor administrative cu caracter normativ fără să fie raportată la dispozițiile legale cu forță juridică superioară – O.G. nr. 31/2002 privind serviciile poștale, Directiva nr. 2002/39/CE, Legea concurenței. Mai mult, Decizia președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Comunicații nr. 88/EN/2004 a fost modificată prin Decizia nr. 1228 din 18 decembrie 2008, art. 18 alin. (1) fiind modificat în sensul că „C.N.P.R. poate acorda tarife speciale fundamentate pe costuri în cazul unui volum mare de trimiteri care fac obiectul serviciilor poștale prevăzute la art. 1 alin. (2)”.

Conform dispozițiilor art. 22 din O.G. nr. 31/2002: „Art. 22. - (1) Tarifele practicate de furnizorul de serviciu universal pentru serviciile din sfera serviciului universal pe care are obligația să le presteze trebuie să fie accesibile, transparente, nediscriminatorii și fundamentate în funcție de costuri. (…) (4) Furnizorul de serviciu universal poate aplica tarife speciale în cazul unui volum mare de trimiteri poștale. În această situație, acesta are obligația de a aplica principiile transparenței și nediscriminării atât cu privire la tarifele propriu-zise, cât și cu privire la condițiile asociate acestora.

(5) Stabilirea și practicarea tarifelor speciale prevăzute la alin. (4) trebuie să respecte următoarele condiții cumulative: a) stabilirea tarifelor speciale va ține seama de costurile ce sunt evitate, datorită volumului mare de trimiteri poștale, față de situația în care serviciul, incluzând întreaga gamă de prestații aferente colectării, sortării, transportului și livrării, s-ar referi la o singură trimitere poștală; b) tarifele speciale și condițiile asociate acestora se aplică în același mod atât în raport cu furnizori de servicii poștale diferiți, cât și în raport cu serviciile echivalente prestate de furnizorii de serviciu universal; c) tarifele speciale sunt practicate în mod nediscriminatoriu față de toți utilizatorii care folosesc serviciile poștale în condiții similare; d) tarifele speciale sunt făcute publice în condițiile stabilite de autoritatea de reglementare și pe cheltuiala furnizorului de serviciu universal.

(…)” Iar Directiva nr. 2002/39/CE de modificare a Directivei nr. 97/57/CE privind continuarea deschiderii spre concurență a serviciilor poștale ale Comunității prevede la articolul 12 alineatul 5 că: „de câte ori prestatorii de servicii universale aplică tarife speciale, de exemplu pentru serviciile prestate pentru întreprinderi, corespondență internă masivă sau colectori de corespondență de la mai mulți clienți, aceștia aplică principii de transparență și nediscriminare cu privire atât la tarife, cât și la condițiile aferente. Tarifele iau în considerare costurile evitate în raport cu serviciul standard care acoperă totalitatea prestărilor de servicii pentru colectar