ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3379/2015

Decizia nr. 3379/2015

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, anularea Deciziei nr. 47 din 06 decembrie 2013 emisa de pârât și înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul; în subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului amenzii la suma de 12.555,32 lei, reprezentând 0,33% din cifra de afaceri realizata prin derularea contractelor incriminate ca anticoncurențiale, sau reducerea cuantumului amenzii la suma de 33.968,81 lei, reprezentând 0,33% din cifra de afaceri totala a anului 2012.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1452 din 12 mai 2014, a respins ca nefondate excepția tardivității și acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, indicând drept temei prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără însă a aduce critici sentinței recurate.

În motivarea căii de atac a fost redată integral cererea de chemare în judecată, solicitând admiterea recursului, schimbarea sentinței atacate și pe fond anularea Deciziei nr. 47 din 06 decembrie 2013 emise de pârât și înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul, în temeiul art. 7 din O.G. nr. 2/2001; în subsidiar, a solicitat reducerea cuantumului amenzii la suma de 12.555,32lei, reprezentând 0,33% din cifra de afaceri realizata prin derularea contractelor incriminate ca anticoncurențiale, sau reducerea cuantumului amenzii la suma de 33.968,81 lei, reprezentând 0,33% din cifra de afaceri totala a anului 2012.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Consiliul Concurenței a solicitat respingerea recursului ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

1.1. Argumente de fapt și de drept relevante

În speță, așa cum s-a reținut și în raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 23 iulie 2015, cererea de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din același cod.

Astfel, deși se invocă în cererea de recurs prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, recurenta nu indică și nu dezvoltă vreunul din motivele de recurs prevăzute de aceste texte de lege și nu aduce sentinței atacate vreo critică, ce ar putea fi încadrată într-unul din motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, susținerile recurentei, care în realitate sunt aceleași din cererea de chemare în judecată, nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate ca fiind motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, astfel cum prevăd dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., republicat.

Dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. prevăd că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., republicat, recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula recursul formulat, ținând seama și de prevederile art. 499 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței nr. 1452 din 12 mai 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2015.