ÎCCJ, Secția I civilă
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenta I.V. La apelul nominal răspunde petenta I.V., personal, lipsind intimatele I.E., I.C.G. și G.A.G. Ministerul Public este reprezentat de procuror L.V. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul asistent face referatul cauzei și arată că cererea de strămutare a fost legal timbrată, comunicată intimatelor. Se mai arată că la data de 15 noiembrie 2013 intimata I.E. a depus note de ședință prin care solicită respingerea cererii de strămutare, invocând de asemenea, că în aceleași dosar, petenta a mai formulat o cerere de strămutare înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, declinată ulterior spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Se mai referă asupra faptului că potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 1354/336/2013 a cărui strămutare se solicită se află pe rolul Judecătoriei Vișeu de Sus și are termen de judecată la data de 4 decembrie 2013. Petenta, personal, depune la dosar copia Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 742 din 7 martie 2013 eliberat de Consiliul local al sectorului 5, București. Instanța constată că nu se poate reține susținerea intimatei I.E. privitoare la formularea unei alte cereri de strămutare în același dosar, având în vedere că respectiva cerere este aceeași cu cererea de față. Având cuvântul, petenta solicită admiterea cererii de strămutare pentru motivele invocate prin cererea de strămutare.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de admitere a cererii de strămutare. Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E Admite cererea formulată de petenta I.V., prin care solicită strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1354/336/2013 al Judecătoriei Vișeu de Sus. Strămută judecarea cauzei de la Judecătoria Vișeu de Sus, la Judecătoria Sighișoara. Păstrează actele de procedură îndeplinite de instanță înainte de strămutare. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2013. Procesat de GGC - LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.