ÎCCJ, Secția I civilă
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
S-a luat în examinare cererea de strămutare formulată de petenții P.G.I. și P.L.E. La apelul nominal se prezintă petenta P.L.E., personal, precum și avocatul T.V. pentru intimatul P.G., lipsind petentul P.G.I. și intimatul Biroul Executorului Judecătoresc D.M. Ministerul Public este reprezentat de procuror L.D. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Procedura legal îndeplinită. Cererea a fost legal timbrată. Se referă de către magistratul asistent asupra faptului că, potrivit programului de evidență informatizată a instanțelor, Dosarul nr. 2957/288/2012 al Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, a cărui strămutare se solicită, a fost soluționat la data de 08 februarie 2013. De asemenea, se referă faptul că intimatul P.G.
a depus la 24 ianuarie 2013, întâmpinare și înscrisuri în dovedire, iar petenții au depus la data de 06 februarie 2013, precizări și înscrisuri. Totodată, se referă împrejurarea că, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, au mai fost înregistrate alte cereri de strămutare ce privesc aceleași părți și alte dosare, respectiv: 7907/1/2012, 7908/1/2012 pe rolul secției I civile, precum și nr. 7911/1/2012 și 7909/1/2012 pe rolul secției a II-a civile, acestea fiind în curs de soluționare. Petenta P.L.E. depune un set de înscrisuri în completarea probatoriului administrat în cauză, după care, având cuvântul asupra cererii de strămutare, solicită admiterea acesteia așa cum a fost formulată, pentru motivele de bănuială legitimă detaliate în cererea scrisă și prezentate verbal.
Avocatul T.V. pentru intimatul P.G. solicită respingerea cererii de strămutare ca rămasă fără obiect, având în vedere că dosarul de fond a fost soluționat, cu obligarea petenților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 RON reprezentând onorariu avocat, conform chitanței din 25 februarie 2013 pe care o depune la dosar. Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere a cererii de strămutare ca rămasă fără obiect. Analizând cererea, Deliberând cu privire la solicitarea intimatului P.G. privind cheltuielile de judecată, se reține, în raport de dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., că temeiul acordării acestora părții care a câștigat procesul este culpa procesuală a adversarului său, căzut în pretenții.
Or, respingerea cererii de strămutare nu demonstrează culpa procesuală și nu reprezintă o "cădere în pretenții", în sensul textului menționat. Astfel, cererea de strămutare este un incident procedural, pus de legiuitor la îndemâna părții care are îndoieli asupra imparțialității instanței pe rolul căreia se află litigiul. Ca atare, faptul că judecătorii învestiți cu cererea de strămutare au apreciat că soluționarea acesteia poate fi făcută în condiții de obiectivitate la instanța inițial sesizată, nu înseamnă că petentul are culpa procesuală la care se referă art. 274 alin. (1) C. proc. civ. De asemenea, respingerea cererii de strămutare nu înseamnă că partea care a cerut strămutarea a căzut în pretenții, deoarece, fiind incident procedural, judecata acesteia nu vizează fondul pretențiilor deduse judecății.
În plus, dosarul a cărui strămutare s-a solicitat prin prezenta a fost soluționat la 08 februarie 2013, ulterior formulării cererii. ÎNALTA CURTE,
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E Respinge cererea formulată de petenții P.G.I. și P.L.E. privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 2957/288/2012 al Tribunalului Vâlcea, secția I civilă. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul P.G. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2013. Procesat de GGC - NN
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.