ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5470/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5470/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând, în
condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată
următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului Suceava, la data de 23 februarie 2012, reclamanta S.A., în
contradictoriu cu pârâții Statul român prin Compania Națională de Autostrăzi și
Drumuri Naționale din România SA București și Comisia de verificare a drepturilor
de proprietate și acordare a despăgubirilor Șcheia, a solicitat anularea
Hotărârii nr. 47 din 26 octombrie 2011 prin care s-a dispus plata sumei de
1.319 RON cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea imobilului situat în
comuna Șcheia, jud. Suceava, în suprafață de 1069 mp și obligarea pârâtei
expropriatoare la plata sumei reale cuvenite cu titlul de despăgubiri,
respectiv suma de 40.000 euro sau echivalentul în lei la data plății.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că este
proprietara terenului în baza titlului de proprietate nr. x/1996 iar oferta de
despăgubire cuprinsă în hotărârea contestată nu reprezintă valoarea reală a
imobilului expropriat în contextul în care acesta este situat la o distanță de
300 mp de stația "P." și de circa 120 mp de ultima locuință
construită și la 80 mp de DN 17 și face parte dintr-un trup de 4800 mp,
diferența rămasă neexpropriată fiind împărțită efectiv de lucrarea de
investiție ce urmează a se efectua pierzând din valoarea lor, una din parcele
rămânând fără cale de acces (549 mp).
Pârâta Compania
Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., în calitate de
reprezentantă a Statului Român, a formulat întâmpinare, prin care a arătat că
nu este întemeiată pretenția reclamantei privind plata unei despăgubiri în sumă
de 38 euro/mp sau 40.000 euro în total dat fiind faptul că, potrivit raportului
de evaluare întocmit în procedura administrativă, terenul în cauză este situat
în extravilanul com. Șcheia, la locul numit "S.", are destinația de
teren arabil, nu beneficiază de nici un fel de utilități (rețelele de
electricitate, apă, termoficare, gaze, canalizare, telefonie, televiziune fiind
inexistente), iar distanța față de mijloacele de transport în comun și de
unitățile comerciale din zonă este de peste 500 m. Față de elementele de
individualizare sus-menționate și față de faptul că la data exproprierii piața
imobiliară din zonă suferise un declin accentuat, ofertele de cumpărare fiind
reduse, iar prețurile de vânzare fiind mult mai mici decât cele practicate în
anii 2008 - 2009, a apreciat că despăgubirea solicitată de reclamanți este
nejustificată.
Prin Sentința civilă
nr. 206 din 29 ianuarie 2013 Tribunalul Suceava a admis în parte contestația; a
desființat în parte Hotărârea nr. 47 din 26 octombrie 2011 emisă de către
secund-pârâtă în Dosarul nr. 90/2011; a obligat prim-pârâtul la plata către
reclamantă, cu titlu de despăgubiri civile, a sumei de 19.777 euro în
echivalent lei la data plății efective; a obligat prim-pârâtul la plata către
reclamantă a sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a adopta
această soluție, prima instanță a reținut că prin Hotărârea nr. 47 din 26
octombrie 2011 emisă de Comisia de verificare a dreptului de proprietate și
acordare a despăgubirilor Șcheia s-a dispus plata sumei de 1.319 RON în
favoarea reclamantei S.A. cu titlu de despăgubire pentru exproprierea
imobilului situat în com. Șcheia, jud. Suceava, identic cu parcela nr. x din CF
y, compus din teren liber de construcții, în suprafață de 1069 mp.
Potrivit art. 22
alin. (1) din Legea nr. 255/2010 cu modificările și completările ulterioare,
expropriatul poate contesta hotărârea de expropriere sub aspectul cuantumului
despăgubirii acordate, iar conform art. 22 alin. (3) din lege acțiunea se
soluționează potrivit art. 21 - art. 27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce
privește stabilirea despăgubirii.
Art. 26 alin. (1) și
(2) din Legea nr. 33/1994 (lege-cadru generală în materie de expropriere) la
care legea specială (nr. 255/2010) face trimitere, deci aplicabil speței,
stabilește criteriile pentru determinarea cuantumului despăgubirii, stipulând
că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul
cauzat proprietarului sau altor persoane interpuse și că la calcularea
cuantumului despăgubirilor experții, precum și instanța de judecată trebuie să
țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel
în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de
expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului, sau după caz, altor
persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.
Art. 27 din Legea nr.
33/1994, la care de asemenea se face trimitere în vederea soluționării cauzei,
stabilește că pentru fixarea despăgubirii instanța compară rezultatul
expertizei cu oferte și cu pretențiile formulate de părți, despăgubirea
acordată neputând fi mai mică decât cea oferită de către expropriator și nici
mai mare decât cea solicitată de către expropriat.
În speță,
expropriatorul a oferit pentru terenul expropriat suma de 1.319 RON,
expropriatul a pretins suma de 38 euro/mp, în timp ce prin raportul de
expertiză întocmit în cauză de către comisia de experți compusă din expert
V.M., I.R. și A.M., s-a propus într-o variantă suma de 534 euro (0,5 euro/mp)
prin raportare la expertiza actualizată a Camerei Notarilor Publici Suceava,
iar într-o altă variantă suma de 19.777 euro (18,50 euro/mp) prin raportare la
valoarea de piață după Standardele Internaționale de Evaluare.
Într-adevăr, pentru
determinarea prețului de piață experții nu au avut în vedere tranzacții
concrete, raportându-se la oferte de tranzacționare, pentru terenuri similare
sau comparabile, însă în răspunsul la obiecțiuni pe acest aspect și-au
argumentat "alegerea", arătând că sursele de informare aflate la
dispoziția experților, posibile și credibile - bănci, agenții imobiliare,
primărie, intermedia, presa de specialitate, localnici, nu au oferit informații
despre tranzacțiile încheiate, ceea ce confirmă caracterizarea de piață
imobiliară inactivă față de perioada anterioară 2008 - 2010, că puținele
tranzacții efective nu sunt credibile, date fiind diferențele nejustificat de
mari de prețuri de vânzare, astfel că folosirea ofertelor este singura
rațională și se bazează pe încrederea care trebuie atribuită datelor faptice și
a ipotezelor utilizate (Standardele Internaționale de Evaluare 2011, IVS -
Cadru general).
S-a reținut că
experții au învederat împrejurarea că, potrivit acelorași Standarde
Internaționale, atunci când nu există tranzacții efective suficiente cu
terenuri libere comparabile sau când datele obținute din tranzacțiile efectuate
nu sunt credibile și/sau nu pot fi verificate prin evaluare, se pot folosi și
prețurile cerute prin ofertele de vânzare sau prețurile oferite prin cererile
de cumpărare de terenuri comparabile.
Instanța a mai
considerat că nu se poate reține că experții ar fi "ignorat"
tranzacțiile concrete ci nu le-au identificat ca și surse credibile de
informare, astfel că trebuie să țină cont de concluziile acestora, cu atât mai
mult cu cât sunt unanime, au o bază legală (S.I.E. 2011), iar expropriatorul,
deși le-a pus sub semnul îndoielii, nu a oferit cel puțin un exemplu de
tranzacție concretă similară ori comparabilă.
Așadar instanța și-a
însușit raportul de expertiză prin care s-a stabilit o valoare de piață de
18,50 euro/mp, valoare rezonabilă având în vedere caracteristicile concrete ale
terenului, faptul că se află relativ aproape de orașul Suceava, la cca 5 km de
Primărie, într-o zonă pretabilă pentru destinații diverse, inclusiv
rezidențiale.
În ceea ce privește
data evaluării, prima instanță a stabilit că în mod corect a fost avută în
vedere data întocmirii raportului de expertiză față de prevederile exprese în
acest sens ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.
Expropriatorul a
solicitat a fi menținută despăgubirea inițială, cerere cu care instanța nu a
fost de acord.
Astfel, suma propusă
cu titlu de despăgubiri, 5.526 RON, a fost stabilită prin raportul de evaluare
teren întocmit de către P.F.A. C.C., în procedura prealabilă exproprierii
efective conform art. 11 alin. (7), (8) din Legea nr. 255/2010 și art. 8 din
Normele de aplicare a legii, evaluatorul raportându-se la expertizele întocmite
și actualizate ale Camerei Notarilor Publici.
S-a reținut că aceste
expertize notariale sunt însă doar orientative.
Cât privește suma de
38 euro/mp pretinsă de către expropriat, s-a reținut că este nerealistă,
nejustificată, nesusținută de nicio probă, dimpotrivă infirmată prin raportul
comisiei de experți.
În concluzie, s-a
conchis că expropriatorul datorează expropriatului cu titlu de despăgubiri
civile suma de 19.777 euro în echivalent lei la data plății efective, fără a
scădea despăgubirea stabilită prin hotărârea contestată câtă vreme nu s-a făcut
dovada plății ei.
În baza art. 274 C.
proc. civ., expropriatorul a fost obligat să plătească expropriatului
cheltuieli de judecată în sumă de 1.500 RON compusă din onorariul aferent
expertizei achitat în contul experților R.I. și M.V.
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs pârâtul Statul român - prin Compania Națională de
Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București, solicitând
modificarea ei parțială, în sensul respingerii cererii de anulare a hotărârii
de expropriere și înlăturării obligației de plată a cheltuielilor de judecată.
Instanța a calificat
calea de atac ca fiind apel, și nu recurs.
În motivarea apelului
pârâtul a arătat că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a legii și
interpretarea eronată a probatoriului administrat.
Valoarea
despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru terenul expropriat a fost corect
stabilită în cadrul procedurii administrative prealabile emiterii hotărârii de
expropriere, concluzia contrară a instanței de fond fiind nelegală.
Pârâtul a invocat în
acest sens art. 5 alin. (1), art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010,
art. 8 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010,
dispoziții conform cărora prin raportul de evaluare întocmit de evaluator C.C.
valoarea terenului expropriat a fost corect stabilită la suma de 0,3 euro/mp,
corespunzător valorii determinate prin expertiza întocmită în anul 2011 de
Camera Notarilor Publici Suceava pentru terenurile arabile extravilane situate
pe raza com. Șcheia.
Prin Decizia nr. 9
din data de 26 martie 2011, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a respins,
ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Statul român - prin Compania Națională
de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București.
Pentru a se pronunța
astfel instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Art. 5 alin. (1),
art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010 și art. 8 alin. (1) din H.G.
nr. 53/2011 reglementează faptul că în cadrul procedurii administrative
prealabile emiterii hotărârii de expropriere, raportul de evaluare se
întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de Camerele
notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind
Codul fiscal, astfel cum susține și apelantul și cum s-a procedat și în procedura
administrativă din prezenta cauză, raportul de evaluare realizat de evaluatorul
C.C. având în vedere aceste dispoziții legale.
Instanța nu a
contestat susținerea apelantului în sensul că, în materie de expropriere, Legea
nr. 255/2010 este norma specială (cadrul aplicabil fiind indicat în art. 1),
iar Legea nr. 33/1994 reprezintă norma generală, care se aplică doar în
situația în care nu există reglementări derogatorii, conform principiului
"specialia generalibus derogant".
S-a reținut că
apelantul este în eroare privitor la susținerea că în cauză nu există o
reglementare derogatorie de la aplicarea legii speciale (reglementare care
trimite la legea generală) pentru stabilirea despăgubirii atunci când cuantumul
acesteia se contestă în instanță.
Astfel, s-a statuat
că prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale din care
nu rezultă limitarea invocată de apelant (aplicarea legii generale doar sub
aspect procedural). Art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 face trimitere,
pentru stabilirea despăgubirii, la art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, deci
inclusiv la art. 26 din Legea nr. 33/1994 care prevede expres cum se calculează
despăgubirea.
În măsura în care
legiuitorul ar fi dorit doar aplicarea regulilor de procedură din Legea nr.
33/1994, era suficient să facă trimitere doar la art. 21 - 24 din Legea nr.
33/1994 (care prevăd instanța competentă, obligativitatea prezenței
procurorului, persoanele care se citează, căile de atac, efectul înțelegerii
părților/unor părți, posibilitatea exproprierii totale), nefiind necesară
trimiterea la art. 25 - 27 din Legea nr. 33/1994. Or, o dispoziție legală
trebuie interpretată în sensul în care poate produce un efect, nu în sensul în
care nu are nicio aplicabilitate.
În concluzie, s-a
reținut că pentru calculul despăgubirii, prima instanță a aplicat corect
dispozițiile legii generale (art. 26 - 27 din Legea nr. 33/1994) la care face
trimitere legea specială (art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010), principiul
"specialia generalibus derogant" nefiind încălcat.
Întrucât raportul de
evaluare întocmit de expropriator în cadrul procedurii administrative
prealabile emiterii hotărârii are în vedere expertizele întocmite și
actualizate de Camerele notarilor publici și nu reflectă valoarea de piață a
terenului expropriat, astfel cum arată evaluatorul, instanța de apel a
constatat că valoarea indicată nu corespunde dispozițiilor art. 26 din Legea
nr. 33/1994, în mod corect fiind înlăturată de prima instanță.
În ce privește
valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat de comisia de experți,
instanța a constatat că nu constituie o încălcare a art. 26 alin. (2) din Legea
nr. 33/1994 faptul că experții au folosit și oferte de vânzare, iar nu doar
prețuri rezultate din contracte de vânzare-cumpărare.
S-a reținut că textul
de lege se referă la "prețul cu care se vând imobilele de același
fel", ceea ce nu însemnă că nu pot fi luate în considerare și ofertele de
vânzare în lipsa unor tranzacții efective și suficiente cu terenuri comparabile
(tranzacții care nu au fost identificate în cauză) ori când datele obținute de
la tranzacțiile efectuate nu sunt credibile și/sau nu pot fi verificate pentru
evaluare. Instanța de apel a apreciat că textul se referă și la prețurile
cerute în ofertele de vânzare, care nu pot fi apreciate ca nereale, interesul
vânzătorilor fiind să își înstrăineze bunul.
Totodată s-a avut în
vedere și faptul că nici apelantul nu a demonstrat că s-au pus la dispoziția
experților contracte de vânzare-cumpărare de la data întocmirii raportului de
expertiză-15 august 2012 (conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994)
având ca obiect terenuri din extravilan din localitatea Șcheia, pe care
experții nu le-au avut în vedere.
În altă ordine de
idei instanța de apel a reținut că nu pot servi drept piese de comparație
contractele de vânzare-cumpărare depuse în apel întrucât nu sunt din anul 2012,
când s-a efectuat raportul de expertiză, ci sunt mult anterioare acestei date
și dacă ar fi avute în vedere s-ar încălca dispozițiile art. 26 alin. (2) din
Legea nr. 33/1994 care precizează care este momentul în raport de care se
stabilesc despăgubirile ("data întocmirii raportului de expertiză").
S-a mai reținut că
este nefondată susținerea apelantului în sensul că obiecțiunile formulate sub
acest aspect (neluarea în calcul a tranzacțiilor concrete) au fost înlăturate
nejustificat, în condițiile în care prima instanță a arătat că aceste
tranzacții concrete nu au fost ignorate, ci nu au fost identificate drept surse
credibile de informații.
În ce privește
aplicarea coeficienților de individualizare, s-a reținut că aceste critici sunt
generice, apelantul neaducând alte argumente pertinente pentru modificarea
acestor procente, iar experții, potrivit Standardelor Internaționale de
Evaluare, aplicând metode cantitative și/sau calitative pentru analiza
diferențelor și estimarea corecțiilor.
În concluzie,
instanța de apel a constatat că prețul de 18,50 euro/mp determinat prin
expertiza întocmită de comisia de experți evaluatori reprezintă o dreaptă
despăgubire pentru reclamanta-intimată, iar despăgubirea stabilită de prima
instanță, în condițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994 respectă prevederile
imperative ale art. 26 din acest act normativ.
Cu privire la critica
ce vizează cheltuielile de judecată s-a reținut că în mod corect s-a făcut
aplicarea art. 274 C. proc. civ. și nu a dispozițiilor art. 276 C. proc. civ.
Împotriva menționatei
decizii a declarat și motivat recurs, în termen legal, pârâta Compania
Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA reprezentantă a
Statului român prevalându-se de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Dezvoltând motivele
de recurs, pârâta a susținut că în mod greșit ambele instanțe au reținut că
valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză ar reprezenta
valoarea de circulație a imobilului în litigiu la data exproprierii și că
aceasta ar fi fost calculată conform exigențelor impuse de art. 26 alin. (2)
din Legea nr. 33/1994.
Acest text de lege
face referire la prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același
fel în unitatea administrativ-teritorială, ceea ce înseamnă că pentru
stabilirea prețului real de circulație experții trebuiau să se raporteze la
tranzacții concrete cu imobile similare întrucât numai tranzacțiile autentice
și materializate prin întocmirea contractelor de vânzare-cumpărare pot reflecta
în mod real prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele.
Un alt motiv de
recurs vizează faptul că, în mod greșit instanța de apel a înlăturat critica
referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina
pârâtului.
Examinând recursul
prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată
că este fondat pentru considerentele ce se succed:
Modificarea unei
hotărâri se poate cere în considerarea dispozițiilor înscrise în art. 304 pct.
9 C. proc. civ., atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal
ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
În baza acestui motiv
de recurs înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât formulează
critici ce vizează nerespectarea criteriilor înscrise în art. 26 din Legea nr.
33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică în ceea ce
privește stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei-intimate.
Criticile formulate sub acest aspect sunt întemeiate.
Potrivit art. 26
alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate
publică "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din
prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane", iar potrivit alin.
(2) al aceluiași articol "la calcularea cuantumului despăgubirilor,
experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod
obișnuit, imobilele de același fel și imobilele administrativ-teritoriale, la
data întocmirii raportului de expertiză ...".
Rezultă astfel că
textul mai sus menționat consacră metoda comparației directe astfel încât la
calcularea despăgubirilor cuvenite trebuie să se țină seama de prețurile cu
care se vând, în mod obișnuit, imobilele cu caracteristici similare amplasate
în aceeași unitate administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de
expertiză.
Se constată că în mod
greșit instanța de apel a reținut că pentru stabilirea despăgubirii ar fi
suficiente ofertele de vânzare în lipsa unor tranzacții efective cu terenuri
comparabile sau că datele obținute de la tranzacțiile efectuate nu sunt
credibile și/sau nu pot fi verificate pentru evaluare.
În egală măsură se
constată că la întocmirea raportului de expertiză din cauză nu au fost
verificate și identificate tranzacții concrete cu privire la imobile cu
caracteristici similare terenului expropriat, ci au fost avute în vedere doar
oferte de vânzare postate pe internet pentru terenuri asemănătoare, valoarea
despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte, după aplicarea unor
coeficienți de corecție care ar fi trebuit să reflecte deosebirile existente
între terenul expropriat și parcelele la care se referă anunțurile de vânzare
avute în vedere.
Instanța ar fi
trebuit dispună efectuarea unei expertize iar experții să aibă în vedere numai
contracte de vânzare-cumpărare întocmite în perioada de referință a evaluării.
Față de această
situație, Înalta Curte apreciază că nu s-a făcut dovada îndeplinirii
condițiilor unor dispoziții imperative în materia exproprierii, respectiv art.
26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 referitoare la modalitatea de calcul a
despăgubirilor, care fac trimitere la "prețurile obișnuite de
tranzacționare", operațiune pentru îndeplinirea căreia trebuie avute în vedere
mai multe prețuri de vânzare din perioada de referință a datei întocmirii
raportului de expertiză.
În consecință,
constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din
Legea nr. 33/1994, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc.
civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât, va casa decizia
recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu ocazia
rejudecării, instanța de apel va dispune efectuarea unui nou raport de
expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și va
administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea acelorași
prevederi legale și prin care să poată fi determinat prețul cu care se vând, în
mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială în
care se află terenul în litigiu, de la data întocmirii raportului de expertiză.
De asemenea, se va ține seama de toate mijloacele de apărare invocate de părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din
România SA București - reprezentantă a Statului român împotriva Deciziei nr. 9
din data de 26 martie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.
Casează decizia
recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 26 noiembrie 2013.
Procesat de GGC - CL