ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5470/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5470/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Suceava, la data de 23 februarie 2012, reclamanta S.A., în

contradictoriu cu pârâții Statul român prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România SA București și Comisia de verificare a drepturilor

de proprietate și acordare a despăgubirilor Șcheia, a solicitat anularea

Hotărârii nr. 47 din 26 octombrie 2011 prin care s-a dispus plata sumei de

1.319 RON cu titlu de despăgubiri pentru exproprierea imobilului situat în

comuna Șcheia, jud. Suceava, în suprafață de 1069 mp și obligarea pârâtei

expropriatoare la plata sumei reale cuvenite cu titlul de despăgubiri,

respectiv suma de 40.000 euro sau echivalentul în lei la data plății.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că este

proprietara terenului în baza titlului de proprietate nr. x/1996 iar oferta de

despăgubire cuprinsă în hotărârea contestată nu reprezintă valoarea reală a

imobilului expropriat în contextul în care acesta este situat la o distanță de

300 mp de stația "P." și de circa 120 mp de ultima locuință

construită și la 80 mp de DN 17 și face parte dintr-un trup de 4800 mp,

diferența rămasă neexpropriată fiind împărțită efectiv de lucrarea de

investiție ce urmează a se efectua pierzând din valoarea lor, una din parcele

rămânând fără cale de acces (549 mp).

Pârâta Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., în calitate de

reprezentantă a Statului Român, a formulat întâmpinare, prin care a arătat că

nu este întemeiată pretenția reclamantei privind plata unei despăgubiri în sumă

de 38 euro/mp sau 40.000 euro în total dat fiind faptul că, potrivit raportului

de evaluare întocmit în procedura administrativă, terenul în cauză este situat

în extravilanul com. Șcheia, la locul numit "S.", are destinația de

teren arabil, nu beneficiază de nici un fel de utilități (rețelele de

electricitate, apă, termoficare, gaze, canalizare, telefonie, televiziune fiind

inexistente), iar distanța față de mijloacele de transport în comun și de

unitățile comerciale din zonă este de peste 500 m. Față de elementele de

individualizare sus-menționate și față de faptul că la data exproprierii piața

imobiliară din zonă suferise un declin accentuat, ofertele de cumpărare fiind

reduse, iar prețurile de vânzare fiind mult mai mici decât cele practicate în

anii 2008 - 2009, a apreciat că despăgubirea solicitată de reclamanți este

nejustificată.

Prin Sentința civilă

nr. 206 din 29 ianuarie 2013 Tribunalul Suceava a admis în parte contestația; a

desființat în parte Hotărârea nr. 47 din 26 octombrie 2011 emisă de către

secund-pârâtă în Dosarul nr. 90/2011; a obligat prim-pârâtul la plata către

reclamantă, cu titlu de despăgubiri civile, a sumei de 19.777 euro în

echivalent lei la data plății efective; a obligat prim-pârâtul la plata către

reclamantă a sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a adopta

această soluție, prima instanță a reținut că prin Hotărârea nr. 47 din 26

octombrie 2011 emisă de Comisia de verificare a dreptului de proprietate și

acordare a despăgubirilor Șcheia s-a dispus plata sumei de 1.319 RON în

favoarea reclamantei S.A. cu titlu de despăgubire pentru exproprierea

imobilului situat în com. Șcheia, jud. Suceava, identic cu parcela nr. x din CF

y, compus din teren liber de construcții, în suprafață de 1069 mp.

Potrivit art. 22

alin. (1) din Legea nr. 255/2010 cu modificările și completările ulterioare,

expropriatul poate contesta hotărârea de expropriere sub aspectul cuantumului

despăgubirii acordate, iar conform art. 22 alin. (3) din lege acțiunea se

soluționează potrivit art. 21 - art. 27 din Legea nr. 33/1994 în ceea ce

privește stabilirea despăgubirii.

Art. 26 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 33/1994 (lege-cadru generală în materie de expropriere) la

care legea specială (nr. 255/2010) face trimitere, deci aplicabil speței,

stabilește criteriile pentru determinarea cuantumului despăgubirii, stipulând

că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul

cauzat proprietarului sau altor persoane interpuse și că la calcularea

cuantumului despăgubirilor experții, precum și instanța de judecată trebuie să

țină seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel

în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de

expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului, sau după caz, altor

persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.

Art. 27 din Legea nr.

33/1994, la care de asemenea se face trimitere în vederea soluționării cauzei,

stabilește că pentru fixarea despăgubirii instanța compară rezultatul

expertizei cu oferte și cu pretențiile formulate de părți, despăgubirea

acordată neputând fi mai mică decât cea oferită de către expropriator și nici

mai mare decât cea solicitată de către expropriat.

În speță,

expropriatorul a oferit pentru terenul expropriat suma de 1.319 RON,

expropriatul a pretins suma de 38 euro/mp, în timp ce prin raportul de

expertiză întocmit în cauză de către comisia de experți compusă din expert

V.M., I.R. și A.M., s-a propus într-o variantă suma de 534 euro (0,5 euro/mp)

prin raportare la expertiza actualizată a Camerei Notarilor Publici Suceava,

iar într-o altă variantă suma de 19.777 euro (18,50 euro/mp) prin raportare la

valoarea de piață după Standardele Internaționale de Evaluare.

Într-adevăr, pentru

determinarea prețului de piață experții nu au avut în vedere tranzacții

concrete, raportându-se la oferte de tranzacționare, pentru terenuri similare

sau comparabile, însă în răspunsul la obiecțiuni pe acest aspect și-au

argumentat "alegerea", arătând că sursele de informare aflate la

dispoziția experților, posibile și credibile - bănci, agenții imobiliare,

primărie, intermedia, presa de specialitate, localnici, nu au oferit informații

despre tranzacțiile încheiate, ceea ce confirmă caracterizarea de piață

imobiliară inactivă față de perioada anterioară 2008 - 2010, că puținele

tranzacții efective nu sunt credibile, date fiind diferențele nejustificat de

mari de prețuri de vânzare, astfel că folosirea ofertelor este singura

rațională și se bazează pe încrederea care trebuie atribuită datelor faptice și

a ipotezelor utilizate (Standardele Internaționale de Evaluare 2011, IVS -

Cadru general).

S-a reținut că

experții au învederat împrejurarea că, potrivit acelorași Standarde

Internaționale, atunci când nu există tranzacții efective suficiente cu

terenuri libere comparabile sau când datele obținute din tranzacțiile efectuate

nu sunt credibile și/sau nu pot fi verificate prin evaluare, se pot folosi și

prețurile cerute prin ofertele de vânzare sau prețurile oferite prin cererile

de cumpărare de terenuri comparabile.

Instanța a mai

considerat că nu se poate reține că experții ar fi "ignorat"

tranzacțiile concrete ci nu le-au identificat ca și surse credibile de

informare, astfel că trebuie să țină cont de concluziile acestora, cu atât mai

mult cu cât sunt unanime, au o bază legală (S.I.E. 2011), iar expropriatorul,

deși le-a pus sub semnul îndoielii, nu a oferit cel puțin un exemplu de

tranzacție concretă similară ori comparabilă.

Așadar instanța și-a

însușit raportul de expertiză prin care s-a stabilit o valoare de piață de

18,50 euro/mp, valoare rezonabilă având în vedere caracteristicile concrete ale

terenului, faptul că se află relativ aproape de orașul Suceava, la cca 5 km de

Primărie, într-o zonă pretabilă pentru destinații diverse, inclusiv

rezidențiale.

În ceea ce privește

data evaluării, prima instanță a stabilit că în mod corect a fost avută în

vedere data întocmirii raportului de expertiză față de prevederile exprese în

acest sens ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Expropriatorul a

solicitat a fi menținută despăgubirea inițială, cerere cu care instanța nu a

fost de acord.

Astfel, suma propusă

cu titlu de despăgubiri, 5.526 RON, a fost stabilită prin raportul de evaluare

teren întocmit de către P.F.A. C.C., în procedura prealabilă exproprierii

efective conform art. 11 alin. (7), (8) din Legea nr. 255/2010 și art. 8 din

Normele de aplicare a legii, evaluatorul raportându-se la expertizele întocmite

și actualizate ale Camerei Notarilor Publici.

S-a reținut că aceste

expertize notariale sunt însă doar orientative.

Cât privește suma de

38 euro/mp pretinsă de către expropriat, s-a reținut că este nerealistă,

nejustificată, nesusținută de nicio probă, dimpotrivă infirmată prin raportul

comisiei de experți.

În concluzie, s-a

conchis că expropriatorul datorează expropriatului cu titlu de despăgubiri

civile suma de 19.777 euro în echivalent lei la data plății efective, fără a

scădea despăgubirea stabilită prin hotărârea contestată câtă vreme nu s-a făcut

dovada plății ei.

În baza art. 274 C.

proc. civ., expropriatorul a fost obligat să plătească expropriatului

cheltuieli de judecată în sumă de 1.500 RON compusă din onorariul aferent

expertizei achitat în contul experților R.I. și M.V.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâtul Statul român - prin Compania Națională de

Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București, solicitând

modificarea ei parțială, în sensul respingerii cererii de anulare a hotărârii

de expropriere și înlăturării obligației de plată a cheltuielilor de judecată.

Instanța a calificat

calea de atac ca fiind apel, și nu recurs.

În motivarea apelului

pârâtul a arătat că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a legii și

interpretarea eronată a probatoriului administrat.

Valoarea

despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru terenul expropriat a fost corect

stabilită în cadrul procedurii administrative prealabile emiterii hotărârii de

expropriere, concluzia contrară a instanței de fond fiind nelegală.

Pârâtul a invocat în

acest sens art. 5 alin. (1), art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010,

art. 8 alin. (1) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010,

dispoziții conform cărora prin raportul de evaluare întocmit de evaluator C.C.

valoarea terenului expropriat a fost corect stabilită la suma de 0,3 euro/mp,

corespunzător valorii determinate prin expertiza întocmită în anul 2011 de

Camera Notarilor Publici Suceava pentru terenurile arabile extravilane situate

pe raza com. Șcheia.

Prin Decizia nr. 9

din data de 26 martie 2011, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a respins,

ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Statul român - prin Compania Națională

de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA București.

Pentru a se pronunța

astfel instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Art. 5 alin. (1),

art. 11 alin. (7) și (8) din Legea nr. 255/2010 și art. 8 alin. (1) din H.G.

nr. 53/2011 reglementează faptul că în cadrul procedurii administrative

prealabile emiterii hotărârii de expropriere, raportul de evaluare se

întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de Camerele

notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind

Codul fiscal, astfel cum susține și apelantul și cum s-a procedat și în procedura

administrativă din prezenta cauză, raportul de evaluare realizat de evaluatorul

C.C. având în vedere aceste dispoziții legale.

Instanța nu a

contestat susținerea apelantului în sensul că, în materie de expropriere, Legea

nr. 255/2010 este norma specială (cadrul aplicabil fiind indicat în art. 1),

iar Legea nr. 33/1994 reprezintă norma generală, care se aplică doar în

situația în care nu există reglementări derogatorii, conform principiului

"specialia generalibus derogant".

S-a reținut că

apelantul este în eroare privitor la susținerea că în cauză nu există o

reglementare derogatorie de la aplicarea legii speciale (reglementare care

trimite la legea generală) pentru stabilirea despăgubirii atunci când cuantumul

acesteia se contestă în instanță.

Astfel, s-a statuat

că prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale din care

nu rezultă limitarea invocată de apelant (aplicarea legii generale doar sub

aspect procedural). Art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 face trimitere,

pentru stabilirea despăgubirii, la art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994, deci

inclusiv la art. 26 din Legea nr. 33/1994 care prevede expres cum se calculează

despăgubirea.

În măsura în care

legiuitorul ar fi dorit doar aplicarea regulilor de procedură din Legea nr.

33/1994, era suficient să facă trimitere doar la art. 21 - 24 din Legea nr.

33/1994 (care prevăd instanța competentă, obligativitatea prezenței

procurorului, persoanele care se citează, căile de atac, efectul înțelegerii

părților/unor părți, posibilitatea exproprierii totale), nefiind necesară

trimiterea la art. 25 - 27 din Legea nr. 33/1994. Or, o dispoziție legală

trebuie interpretată în sensul în care poate produce un efect, nu în sensul în

care nu are nicio aplicabilitate.

În concluzie, s-a

reținut că pentru calculul despăgubirii, prima instanță a aplicat corect

dispozițiile legii generale (art. 26 - 27 din Legea nr. 33/1994) la care face

trimitere legea specială (art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010), principiul

"specialia generalibus derogant" nefiind încălcat.

Întrucât raportul de

evaluare întocmit de expropriator în cadrul procedurii administrative

prealabile emiterii hotărârii are în vedere expertizele întocmite și

actualizate de Camerele notarilor publici și nu reflectă valoarea de piață a

terenului expropriat, astfel cum arată evaluatorul, instanța de apel a

constatat că valoarea indicată nu corespunde dispozițiilor art. 26 din Legea

nr. 33/1994, în mod corect fiind înlăturată de prima instanță.

În ce privește

valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat de comisia de experți,

instanța a constatat că nu constituie o încălcare a art. 26 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994 faptul că experții au folosit și oferte de vânzare, iar nu doar

prețuri rezultate din contracte de vânzare-cumpărare.

S-a reținut că textul

de lege se referă la "prețul cu care se vând imobilele de același

fel", ceea ce nu însemnă că nu pot fi luate în considerare și ofertele de

vânzare în lipsa unor tranzacții efective și suficiente cu terenuri comparabile

(tranzacții care nu au fost identificate în cauză) ori când datele obținute de

la tranzacțiile efectuate nu sunt credibile și/sau nu pot fi verificate pentru

evaluare. Instanța de apel a apreciat că textul se referă și la prețurile

cerute în ofertele de vânzare, care nu pot fi apreciate ca nereale, interesul

vânzătorilor fiind să își înstrăineze bunul.

Totodată s-a avut în

vedere și faptul că nici apelantul nu a demonstrat că s-au pus la dispoziția

experților contracte de vânzare-cumpărare de la data întocmirii raportului de

expertiză-15 august 2012 (conform art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994)

având ca obiect terenuri din extravilan din localitatea Șcheia, pe care

experții nu le-au avut în vedere.

În altă ordine de

idei instanța de apel a reținut că nu pot servi drept piese de comparație

contractele de vânzare-cumpărare depuse în apel întrucât nu sunt din anul 2012,

când s-a efectuat raportul de expertiză, ci sunt mult anterioare acestei date

și dacă ar fi avute în vedere s-ar încălca dispozițiile art. 26 alin. (2) din

Legea nr. 33/1994 care precizează care este momentul în raport de care se

stabilesc despăgubirile ("data întocmirii raportului de expertiză").

S-a mai reținut că

este nefondată susținerea apelantului în sensul că obiecțiunile formulate sub

acest aspect (neluarea în calcul a tranzacțiilor concrete) au fost înlăturate

nejustificat, în condițiile în care prima instanță a arătat că aceste

tranzacții concrete nu au fost ignorate, ci nu au fost identificate drept surse

credibile de informații.

În ce privește

aplicarea coeficienților de individualizare, s-a reținut că aceste critici sunt

generice, apelantul neaducând alte argumente pertinente pentru modificarea

acestor procente, iar experții, potrivit Standardelor Internaționale de

Evaluare, aplicând metode cantitative și/sau calitative pentru analiza

diferențelor și estimarea corecțiilor.

În concluzie,

instanța de apel a constatat că prețul de 18,50 euro/mp determinat prin

expertiza întocmită de comisia de experți evaluatori reprezintă o dreaptă

despăgubire pentru reclamanta-intimată, iar despăgubirea stabilită de prima

instanță, în condițiile art. 27 din Legea nr. 33/1994 respectă prevederile

imperative ale art. 26 din acest act normativ.

Cu privire la critica

ce vizează cheltuielile de judecată s-a reținut că în mod corect s-a făcut

aplicarea art. 274 C. proc. civ. și nu a dispozițiilor art. 276 C. proc. civ.

Împotriva menționatei

decizii a declarat și motivat recurs, în termen legal, pârâta Compania

Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA reprezentantă a

Statului român prevalându-se de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele

de recurs, pârâta a susținut că în mod greșit ambele instanțe au reținut că

valoarea stabilită prin raportul de expertiză efectuat în cauză ar reprezenta

valoarea de circulație a imobilului în litigiu la data exproprierii și că

aceasta ar fi fost calculată conform exigențelor impuse de art. 26 alin. (2)

din Legea nr. 33/1994.

Acest text de lege

face referire la prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același

fel în unitatea administrativ-teritorială, ceea ce înseamnă că pentru

stabilirea prețului real de circulație experții trebuiau să se raporteze la

tranzacții concrete cu imobile similare întrucât numai tranzacțiile autentice

și materializate prin întocmirea contractelor de vânzare-cumpărare pot reflecta

în mod real prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele.

Un alt motiv de

recurs vizează faptul că, în mod greșit instanța de apel a înlăturat critica

referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina

pârâtului.

Examinând recursul

prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată

că este fondat pentru considerentele ce se succed:

Modificarea unei

hotărâri se poate cere în considerarea dispozițiilor înscrise în art. 304 pct.

9 C. proc. civ., atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal

ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În baza acestui motiv

de recurs înscris în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-pârât formulează

critici ce vizează nerespectarea criteriilor înscrise în art. 26 din Legea nr.

33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică în ceea ce

privește stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantei-intimate.

Criticile formulate sub acest aspect sunt întemeiate.

Potrivit art. 26

alin. (1) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică "despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din

prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane", iar potrivit alin.

(2) al aceluiași articol "la calcularea cuantumului despăgubirilor,

experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod

obișnuit, imobilele de același fel și imobilele administrativ-teritoriale, la

data întocmirii raportului de expertiză ...".

Rezultă astfel că

textul mai sus menționat consacră metoda comparației directe astfel încât la

calcularea despăgubirilor cuvenite trebuie să se țină seama de prețurile cu

care se vând, în mod obișnuit, imobilele cu caracteristici similare amplasate

în aceeași unitate administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de

expertiză.

Se constată că în mod

greșit instanța de apel a reținut că pentru stabilirea despăgubirii ar fi

suficiente ofertele de vânzare în lipsa unor tranzacții efective cu terenuri

comparabile sau că datele obținute de la tranzacțiile efectuate nu sunt

credibile și/sau nu pot fi verificate pentru evaluare.

În egală măsură se

constată că la întocmirea raportului de expertiză din cauză nu au fost

verificate și identificate tranzacții concrete cu privire la imobile cu

caracteristici similare terenului expropriat, ci au fost avute în vedere doar

oferte de vânzare postate pe internet pentru terenuri asemănătoare, valoarea

despăgubirilor fiind calculată în raport de aceste oferte, după aplicarea unor

coeficienți de corecție care ar fi trebuit să reflecte deosebirile existente

între terenul expropriat și parcelele la care se referă anunțurile de vânzare

avute în vedere.

Instanța ar fi

trebuit dispună efectuarea unei expertize iar experții să aibă în vedere numai

contracte de vânzare-cumpărare întocmite în perioada de referință a evaluării.

Față de această

situație, Înalta Curte apreciază că nu s-a făcut dovada îndeplinirii

condițiilor unor dispoziții imperative în materia exproprierii, respectiv art.

26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 referitoare la modalitatea de calcul a

despăgubirilor, care fac trimitere la "prețurile obișnuite de

tranzacționare", operațiune pentru îndeplinirea căreia trebuie avute în vedere

mai multe prețuri de vânzare din perioada de referință a datei întocmirii

raportului de expertiză.

În consecință,

constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea art. 26 din

Legea nr. 33/1994, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât, va casa decizia

recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia

rejudecării, instanța de apel va dispune efectuarea unui nou raport de

expertiză, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 și va

administra, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea acelorași

prevederi legale și prin care să poată fi determinat prețul cu care se vând, în

mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială în

care se află terenul în litigiu, de la data întocmirii raportului de expertiză.

De asemenea, se va ține seama de toate mijloacele de apărare invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România SA București - reprezentantă a Statului român împotriva Deciziei nr. 9

din data de 26 martie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - CL