ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5384/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5384/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea din 3 iulie 2009, astfel cum a

fost precizată și modificată ulterior, reclamantul P.D. a chemat în judecată pe

pârâții Administrația Națională Apele Române - Direcția Apelor Argeș Vedea și

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru revendicarea terenului

extravilan, în suprafață de 88.754 mp înscris în CF a Comunei Bulbucata și a

luciului de apă "teren extravilan - baltă" în suprafață de 36.181 mp

din aceeași solă și carte funciară, sub nr. cadastral x.

În motivare, a arătat

că este proprietarul celor două suprafețe de teren extravilan în suprafață

totală de 124.935 mp, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat în

13 decembrie 2006 de Biroul Notarului Public S.F., prin care SC V.A. SRL i le-a

vândut cu prețul de 260.000 euro. La rândul său, SC V.A. SRL a devenit proprietara

terenului prin cumpărare de la Comuna Bulbucata, în baza contractului de

vânzare-cumpărare autentificat în 17 decembrie 2003 la Biroul Notarului Public

D.C.. Comuna Bulbucata era proprietara terenului în baza hotărârii Consiliului

local din 28 octombrie 2003, prin care s-a hotărât trecerea în proprietatea

privată a Comunei Bulbucata a suprafeței de 15,01 ha, din tarlaua 8 a Comunei

Bulbucata.

A arătat că a

intentat prezenta acțiune întrucât Direcția Apelor Argeș Vedea, prin adresele

din 6 august 2008 și din 10 august 2008, îi contestă dreptul de proprietate,

pretinzând că ridicarea topografică teren extravilan, Comuna Bulbucata,

constituie patrimoniu public al statului, deoarece face parte din Lacul de

Acumulare Falcău, ce include digul de contur Coteni. Or, acest teren făcea

parte din domeniul privat al Comunei Bulbucata ce a fost scos la licitație când

l-a cumpărat SC V.A. SRL, care s-a și intabulat cu el, astfel încât, i-a

transmis valabil dreptul de proprietate prin contractul de vânzare-cumpărare sus-citat.

Prin întâmpinare,

Direcția Apelor Vedea a solicitat respingerea acțiunii, pretinzând că terenul

ce formează obiectul litigiului, face parte din Acumularea Falcău, ce are o

suprafață totală de 83,1 ha și este de interes național, fiind proiectată și executată

de Oficiul de Gospodărire a Apelor Ilfov în perioada 1980 - 1984, în baza

Decretului prezidențial de expropriere nr. 69/1979. Lacul de Acumulare Falcău

și barajele acestuia fac parte din domeniul public al statului în baza art. 11

și a Anexei 1 pct. 18 din Legea nr. 213/1998. Conform Legii apelor nr.

107/1996, Statul Român deține monopolul asupra resurselor de apă, acestea fiind

date în administrarea Administrației Naționale Apele Române.

În raport de cele de

mai sus, pârâta Direcția Apelor Vedea a intentat cerere de arătare a

titularului dreptului, solicitând introducerea în cauză a Statului Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de intervenient în interes propriu.

Reclamantul a

formulat cerere de chemare în garanție pentru evicțiune a SC V.A. SRL de la

care a pretins sumele de 277.136 euro (260.000 euro prețul din contract și

17.136 euro contravaloarea contractului de prestări servicii cu SC M.A. SRL) și

30.098 RON reprezentând contravaloarea facturii din 12 februarie 2008 (16.184 RON)

și a cheltuielilor legate de încheierea contractului de vânzare-cumpărare

(4.693 RON taxă judiciară de timbru, 2.121 RON taxă de publicitate imobiliară

și 7.100 RON onorariu notar).

Prin întâmpinare,

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția

necompetenței teritoriale a Judecătoriei Pitești, potrivit art. 8 alin. (1) C.

proc. civ.

Prin Sentința civilă

nr. 1848 din 26 ianuarie 2010, Judecătoria Pitești, secția civilă a declinat

competența în favoarea Tribunalului Argeș, secția civilă, în baza art. 8 alin.

(1) C. proc. civ.

Prin Sentința civilă

nr. 178 din 7 septembrie 2010, Tribunalul Argeș, secția civilă a declinat

competența de soluționare a cererilor în favoarea Tribunalului Giurgiu, secția

civilă, pe considerentul că, în raport de precizarea temeiului juridic al

acțiunii, competentă să soluționeze cauza este instanța de la locul situării

imobilului, conform art. 13 alin. (1) C. proc. civ.

În fața acestei

instanțe, reclamantul a formulat cerere de chemare în garanție și a Comunei

Bulbucata, județul Giurgiu, în raport de care a emis aceleași pretenții ca și

împotriva SC V.A. SRL, în ipoteza în care va cădea în pretenții în raport de

Statul Român.

Ambele chemate în

garanție au fost introduse în cauză.

Prin Sentința civilă

nr. 159 din 25 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția civilă,

s-a respins acțiunea formulată împotriva pârâtelor Administrația Națională

Apele Române - Direcția Apelor Argeș Vedea și Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice și s-a admis cererea de arătare a titularului dreptului

formulată de Direcția Apelor Argeș Vedea, precum și cererea de chemare în

garanție a SC V.A. SRL formulată de reclamant.

Chemata în garanție

SC V.A. SRL a fost obligată să plătească reclamantului, în temeiul art. 1337 și

următoarele C. civ., 260.000 euro (contravaloarea în lei la cursul de schimb al

BNR din ziua plății efective), reprezentând valoarea contractului de

vânzare-cumpărare din 13 decembrie 2006, 4.693 RON taxă de timbru, 2.121 RON

taxă de publicitate imobiliară și 7.100 RON onorariu notar, taxe aferente

încheierii contractului sus-menționat, 17.136 euro (contravaloarea în lei la

cursul de schimb al BNR din ziua plății efective) și 16.184 RON, reprezentând

contravaloare contract de prestări servicii din 24 iulie 2007 încheiat de

reclamant cu SC M.M.A. SRL.

Cererea de chemare în

garanție a Comunei Bulbucata prin Primar și a Consiliului Local Bulbucata, a

fost respinsă, ca inadmisibilă.

Chemata în garanție

SC V.A. SRL a fost obligată să plătească reclamantului suma de 19.893 RON cu

titlul de cheltuieli de judecată din care 14.888 RON taxă judiciară de timbru,

5 RON timbru judiciar și 5.000 RON onorariu de avocat.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat în 13 decembrie 2006 de B.N.P. S.F. - București, SC V.A. SRL a

vândut reclamantului P.D. terenul extravilan în suprafață de 88.754 mp

intabulat în Cartea Funciară a localității Bulbucata, sub numărul cadastral

provizoriu x, cu Încheierea nr. 1273 din 29 iunie 2004 a Judecătoriei Bolintin

Vale, pentru prețul de 260.000 euro, achitat în întregime.

Vânzătoarea SC V.A.

SRL a dobândit, la rândul său, terenul înstrăinat, prin cumpărare de la Comuna

Bulbucata, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 17

decembrie 2003 de B.N.P. D.C. - București, completat cu Codicil autentificat

din 24 iunie 2004 de același birou notarial, acte intabulate în Cartea Funciară

a Comunei Bulbucata, cu Încheierea nr. 31 din 14 ianuarie 2004 a Judecătoriei

Bolintin Vale.

Ulterior

achiziționării terenului, reclamantul a demarat formalitățile pentru realizarea

unui complex rezidențial, sens în care a stabilit raporturi contractuale cu o

societate de profil, respectiv SC "M.M.A." SRL București, care în

vederea realizării proiectului, trebuia să obțină toate avizele necesare, să

întocmească documentația tehnică necesară în vederea emiterii acestora (PUZ

etc.).

Cu această ocazie,

s-a comunicat către SC "M.M.A." SRL, de către Administrația Națională

Apele Române - Direcția Apelor Argeș Vedea, că terenul respectiv, se suprapune

parțial cu terenul din Acumularea Falcău, inclusiv digul de contur Coteni și

care se află în patrimoniul public al statului, fiind în administrarea

Administrației Naționale Apele Române, conform H.G. nr. 1705/2008 anexa 12,

reactualizată în luna februarie 2008, în conformitate cu documentația topo

cadastrală pentru înscrierea în cartea funciară.

Fiind învestită cu

soluționarea acțiunii în revendicare, instanța a procedat la compararea

titlurilor părților, respectiv cel al reclamantului - constituit din contractul

de vânzare-cumpărare încheiat cu SC V.A. SRL autentificat sub nr. 776 din 13

decembrie 2006 de B.N.P. S.F. - București și cel al pârâtului Statul Român prin

Ministerul Finanțelor, care a invocat și a dovedit că terenul în litigiu face

parte din Acumularea Făcău, care are o suprafață totală de 83,1 ha, rezultată

din exproprierea realizată prin Decretul nr. 69/1979, din care 71,70 ha este

ocupată de Lacul de acumulare Facău, iar diferențele de 11,4 ha o reprezintă

albia minoră, această suprafață fiind inclusă, începând cu anul 2000, în toate

hotărârile de guvern pentru aprobarea inventarului bunurilor care alcătuiesc

domeniul public al statului.

Situația juridică și

de fapt a terenului invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

și Administrația Națională Apele Române - Direcția Apelor Argeș Vedea, rezultă

nu numai din susținerile acestora și actele depuse la dosar (Decret

Prezidențial, extras de Carte funciară nr. 664/N com. Bulbucata), dar și din

concluziile raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză de expert tehnic

judiciar V.M., care confirmă faptul că terenul în litigiu se constituie în fapt

din Acumularea Făcău.

Or, în astfel de

situație, este evident că terenul respectiv face parte din domeniul public al

Statului Român, conform actelor sus-menționate, dar și potrivit dispozițiilor

Legii nr. 213/1998, care precizează în Anexa ce cuprinde bunurile care

alcătuiesc domeniul public al Statului la art. I pct. 18 că "lacurile de acumulare

și barajele acestora, în cazul în care activitatea de producere a energiei

electrice este racordată la sistemul energetic național, sau cele cu tranșe

pentru atenuarea undelor de viitură" fac parte din domeniul public al

Statului, în condițiile în care se susține de către pârâte că Acumularea Făcău

este o lucrare hidrotehnică cu multiple roluri, printre care asigurarea și

atenuarea undelor de viitură de pe Valea Ilfovăț, ea fiind realizată cu fonduri

de la buget și cuprinsă în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public

al statului, astfel cum a fost el aprobat prin hotărârea de guvern, începând cu

H.G. nr. 1045/2000 și terminând cu H.G. nr. 2060/2006 și H.G. nr. 1705/2006

anexa 12; în H.G. nr. 15/2004 și ulterior nr. 2060/2006, fiind nominalizată

Acumularea Făcău și digul de contur Coteni.

Pe de altă parte,

referitor la contractul de vânzare-cumpărare exhibat ca titlu de către

reclamant, tribunalul a reținut că la baza acestuia a stat un alt contract

încheiat între SC V.A. SRL și Comuna Bulbucata, respectiv contractul de

vânzare-cumpărare autentificat în 17 decembrie 2003 de B.N.P. D.C. - București,

prin care aceasta din urmă a înstrăinat terenul în litigiu, pe care anterior

hotărâse a-l trece în proprietatea privată a Comunei Bulbucata, conform Hotărârii

Consiliului Local nr. 18 din 28 octombrie 2003.

În cuprinsul acestei

hotărâri se face vorbire de includerea în domeniul privat al Primăriei Comunei

Bulbucata a unei suprafețe de 15,01 ha, teren neproductiv situat în tarlaua 8,

fără a se face însă vreo precizare despre modul cum acest teren a intrat în

proprietatea Comunei Bulbucata, nefiind specificate documentele ce au stat la

baza emiterii respectivei hotărâri.

Deși pentru suprafața

în litigiu există carte funciară atât pe numele reclamantului deschisă în 2006,

cât și al Statului Român prin Administrația Națională a Apelor Române deschisă

în 2007, acest fapt nu este de natură a conduce automat la concluzia că titlul

reclamantului este mai caracterizat, câtă vreme, așa cum am precizat, Statul

Român și-a dovedit dreptul de proprietate obținut anterior reclamantului,

acesta fiindu-i conferit și de Legea nr. 213/1998, câtă vreme afectațiunea

terenului este una ce atrage includerea terenului în categoria bunurilor ce fac

parte din domeniul public al Statului și oricum îl face impropriu folosirii lui

în alte scopuri.

În aceste condiții,

tribunalul a respins acțiunea în revendicare îndreptată împotriva pârâților

Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Administrația Națională Apele Române

- Direcția Apelor Argeș Vedea.

Cât privește cererea

de chemare în garanție a SC V.A. SRL, instanța a reținut că aceasta este

întemeiată câtă vreme, prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu

reclamantul, aceasta s-a obligat să răspundă pentru evicțiune în condițiile

legii, respectiv art. 1337 C. civ.

În speță, în primul

rând, a intervenit o tulburare de drept, adică terțul evingător a invocat un

drept real, care în concurs cu dreptul cumpărătorului, conduce la deposedarea

acestuia din urmă; în al doilea rând se cere ca evicțiunea să aibă o cauză

anterioară vânzării, iar în al treilea rând cauza evicțiunii să nu fie

cunoscută de cumpărător la încheierea contractului, întrucât în caz contrar

și-ar fi asumat riscul acestuia.

În cauză, sunt

îndeplinite și celelalte cerințe legale, căci există o cauză anterioară

vânzării, a evicțiunii, respectiv dreptul statului asupra terenului exista la

data încheierii contractului dintre reclamant și pârâta SC V.A. SRL,

afectațiunea terenului fiind aceeași; cât privește faptul cunoașterii de către

cumpărător a cauzei evicțiunii nu s-a făcut nici o dovadă în acest. Dimpotrivă,

acesta a susținut și dovedit că a aflat despre situația terenului la momentul

când a demarat proiectul imobiliar pentru care achiziționase terenul.

Prin urmare, raportat

la aceste aspecte, tribunalul a reținut că evicțiunea s-a produs, astfel că

vânzătorul, în speță SC V.A. SRL, a fost obligată să restituie

cumpărătorului-reclamantul P.D., în temeiul art. 1337 și art. 1341 C. civ., cu

titlu de daune interese, prețul contractului de vânzare-cumpărare autentificat

din 13 decembrie 2006 de B.N.P. S.F., respectiv suma de 260.000 euro

(reprezentând la data încheierii contractului 892.346 RON, calculat la cursul

BNR din ziua respectivă), spezele aferente încheierii acestui contract, mai

exact 4.693 RON taxă timbru, 2.121 RON taxă de publicitate imobiliară și 7.100

RON onorariu notar - (conform chitanțelor de plată de la dosar Judecătoria

Pitești, atașat prezentului dosar, precum și sumele de 17.136 euro și 16.184

RON, reprezentând contravaloare contract de prestări servicii din 24 iulie 2007

încheiat cu SC "M.M.A." SRL în vederea întocmirii documentației

pentru proiectul ce urma a fi realizat pe terenul în litigiu.

De asemenea, în baza

art. 274 C. proc. civ. chemata în garanție SC V.A. SRL a fost obligată și la

plata cheltuielilor de judecată către reclamant, din care 14.888 RON taxă de

timbru, 5 RON timbru judiciar și 5.000 RON onorariu avocat.

Cererea de chemare în

garanție a Comunei Bulbucata prin Primar și a Consiliului Local Bulbucata, a

fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât potrivit art. 60 C. proc. civ., partea

poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se

îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții - în speță SC V.A. SRL

(raporturile juridice fiind stabilite între reclamant, în calitate de

cumpărător și aceasta în calitate de vânzător) - cel chemat în garanție putând,

la rândul său, să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea,

eventual să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții, ceea ce în

speță nu s-a întâmplat, SC V.A. SRL neformulând o astfel de cerere în ceea ce-i

privește pe Comuna Bulbucata prin Primar și Consiliul Local al Comunei

Bulbucata.

Împotriva sentinței

au declarat apel reclamantul și chemata în garanție SC V.A. SRL.

În susținerea

motivelor de netemeinicie și nelegalitate invocate, reclamantul a pretins că:

- terenul nu a intrat

legal în proprietatea statului, întrucât Decretul de expropriere nr. 69/1979 nu

și-a produs efecte juridice căci, chiar și sub imperiul vechii Constituții,

trebuia să fie publicat în M. Of. Mai mult, terenul ce urma a se prelua de la

Comuna Bulbucata, în suprafață de 193.000 mp, nu a fost individualizat. La art.

6 alin. (1) din decretul de expropriere rezultă că suprafața de 87.000 mp teren

era scoasă din producția agricolă a Comunei Bulbucata numai provizoriu și nu

definitiv;

- hotărârile de

guvern reținute de instanța de fond ca făcând dovada dreptului de proprietate

nu sunt constitutive de drepturi, câtă vreme bunurile incluse în inventarul

astfel întocmit, nu face parte din categoria celor prevăzute în Legea nr.

213/1998;

- din actele

dosarului nu rezultă că terenul în discuție ar face parte din categoria

definită prin art. 3 din Legea apelor nr. 107/1996, căci nu rezultă dacă albia

minoră are o lungime mai mare de 5 km și nici dacă bazinul hidrografic în

discuție are mai mult de 10 m. De asemenea, nu există dovezi că acest teren ar

fi inclus în H.G. nr. 1326 din 27 decembrie 2001;

- greșit instanța nu

a acordat preferabilitate dreptului de proprietate al reclamantului atâta vreme

cât acesta a fost intabulat anterior intabulării pretinsului drept al statului;

- reclamantul a fost

de bună-credință la data încheierii contractului și s-a aflat într-o eroare

comună și invincibilă în raport de actele de proprietate prezentate și de lipsa

intabulării statului în cartea funciară.

Chemata în garanție

SC V.A. SRL a pretins că:

- statul nu deține

titlu de proprietate asupra terenului din litigiu, întrucât din Decretul de

expropriere nr. 69/1979 nu reiese că acesta ar fi fost expropriat;

- instanța nu a luat

în considerare că prin Sentința penală nr. 183 din 30 martie 2005 a

Judecătoriei Bolintin Vale, inculpații asociați ai SC V.A. SRL au fost achitați

și nici nu a pus în discuție celelalte probe aflate la dosarul cauzei;

- nu sunt întrunite

condițiile evicțiunii, căci la data de 13 decembrie 2006, când a vândut terenul

către reclamant, nu exista nici un litigiu cu privire la acesta, iar Statul

Român nu era intabulat;

- greșit i-a fost

antrenată răspunderea pentru evicțiunea totală, în condițiile în care aceasta

este parțială, căci numai o parte a terenului revendicat se suprapune cu cel al

statului;

- plata sumelor de

17.136 euro și 16.184 RON nu se justifică, întrucât contractul cu M.C.A. SRL nu

a fost adus la îndeplinire, în condițiile în care acțiunea a fost respinsă, iar

onorariul de 5.000 RON este nejustificat de mare.

Prin Decizia civilă

nr. 405 A din 16 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV - a

civilă a respins ca nefondate apelurile formulate de apelantul-reclamant P.D.

și de apelanta chemată în garanție SC V.A. SRL împotriva Sentinței civile nr.

159 din 25 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția civilă.

Pentru a hotărî

astfel instanța de apel a reținut în considerente următoarele argumente:

Referitor la motivele

de apel comune din cele două apeluri, instanța a constatat că, prin Decretul

prezidențial nr. 69 din 20 februarie 1979, s-a aprobat obiectivul de investiții

"Acumulări în sistemul Ilfovăț". În scopul realizării obiectivului

propus, s-a aprobat scoaterea din producția agricolă a terenurilor în suprafață

de 1.956.300 mp, din care 1.869.300 mp definitiv și 87.000 mp până la 31

decembrie 1980, conform planurilor de situație și a tabelelor anexate.

Din tabelul anexat

decretului (Dosar nr. 8898/280 din 3 iulie 2009 al Judecătoriei Pitești)

rezultă că de la Comuna Bulbucata s-a scos definitiv din producția agricolă

suprafața de 193.000 mp teren. Astfel fiind, motivul de apel privind scoaterea

temporară din producția agricolă a terenului preluat de la CAP Bulbucata este

neîntemeiat.

Din probele

administrate în fața instanței de apel nu a rezultat că Decretul prezidențial

nr. 69 din 20 februarie 1979 ar fi fost publicat în Buletinul Oficial.

Din examinarea art.

69 din Constituția din anul 1965, în vigoare la data exproprierii, rezultă că

numai decretele normative se publicau în Buletinul Oficial al Republicii

Socialiste România.

Or, Decretul

prezidențial sus-citat nu are un caracter normativ și nu a făcut parte din

categoria celor care, pentru a produce efecte juridice, trebuie să fie publicat

în Buletinul Oficial. De altfel, din exemplarul depus în apel rezultă că acesta

avea un caracter secret.

Terenul care a făcut

obiectul acestui decret făcea parte din proprietatea cooperativelor agricole de

producție și constituia proprietate cooperatistă, nefiind preluat din

patrimoniul unor persoane fizice care să impună plata unei juste despăgubiri în

condițiile art. 12 din aceeași Constituție, pentru ca preluarea să poată fi

considerată valabilă.

În plus, prin

Constituția din acea perioadă nu exista echivalentul art. 78 din Constituția

din anul 2003, prin care se prevede că, legea se publică în M. Of. al României

și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o altă dată

ulterioară prevăzută în textul ei.

Așa fiind,

exproprierea s-a realizat prin punerea în executare a Decretului de expropriere

și fără a fi necesară publicarea lui, pentru a produce efecte juridice.

Scopul realizării

obiectivului "Acumulări în sistemul Ilfovăț" a constat în: irigații,

piscicultură și atenuarea viiturii, astfel cum rezultă din documentația atașată

decretului de expropriere depusă la dosarul cauzei în apel.

După realizarea

investiției "Acumulări în sistemul Ilfovăț", aceasta era considerată

proprietate de stat și în baza art. 7 din Constituția din anul 1965, conform cu

care, bogățiile de orice natură ale subsolului ... apele, izvoarele de energie

naturală, ... sunt proprietate de stat.

Prin art. 136 alin.

(3) din Constituția României din anul 2003, în vigoare, apele cu potențial

energetic ... fac obiectul exclusiv al proprietății publice.

În afară de acestea,

conform art. 3 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, aparțin domeniului

public apele de suprafață cu albiile lor minore, cu lungimi mai mari de 5 km și

cu bazine hidrografice care depășesc suprafața de 10 km

2

, malurile

și cuvetele lacurilor ... .

Din raportul de

expertiză tehnică întocmit de expert V.M. în fața primei instanțe, rezultă că,

în urma suprapunerii peste ortofotoplanul existent la OCPI Giurgiu,

coordonatele celor două numere cadastrale ale proprietății reclamantului P.D.

și coordonatele numărului cadastral ale proprietății Administrația Națională

Apele Române - Direcția Apelor Argeș Vedea, rezultă că cele două planuri se

suprapun pe o suprafață de 120.601,65 mp, iar din planurile de situație atașate

și documentația aflată la dosar, rezultă că terenurile ce se includ în

obiectivul "Acumulări în sistemul Ilfovăț" este mult mai mare decât

suprafețele minime din albia minoră și bazinul hidrografic indicate prin

prevederile art. 3 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, respectiv 83,1 ha

din care 71,7 ha lacul de acumulare și 11,4 ha albia minoră.

Așa fiind, cea mai

mare parte a terenului ce formează obiectul litigiului, respectiv suprafața de

120.601,65 mp este proprietatea publică a Statului Român, în baza art. 3 alin.

(1) din Legea apelor nr. 107/1996.

De asemenea, Curtea

reține că același teren, ce face parte din obiectivul "Acumulări în

sistemul Ilfovăț" este proprietate publică a statului și în baza art. 3

alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică, conform cu care,

domeniul public al statului este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135

alin. (4) din Constituție, din cele prevăzute la pct. I din anexă, precum și

din alte bunuri de uz sau de interes public național, declarate ca atare prin

lege.

Conform pct. 18 din

Anexa 1 a legii, cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al

statului, domeniul public al statului este alcătuit și din lacurile de

acumulare și barajele acestuia, în cazul în care activitatea de producere a

energiei electrice este raportată la sistemul energetic național, sau cele cu

tranșe pentru atenuarea undelor de viituri.

Or, chiar din

documentația ce a însoțit decretul de expropriere rezultă că unul din scopul

realizării investiției constă în atenuarea undelor de viitură, în vederea

evitării inundațiilor în zonă.

Ca urmare, chiar dacă

terenul din litigiu nu ar fi fost inclus în inventarul bunurilor care fac parte

din proprietatea publică a statului, pe considerentul că pe acesta sunt

edificate lucrări de interes public național, face parte din domeniul public al

statului, în temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998.

Dar, mai mult decât

atât, Acumularea Falcău Ilfovăț este inclusă la inventarul bunurilor care

alcătuiesc domeniul public al statului din anexa nr. 12 la H.G. nr. 1020 bis

din 21 decembrie 2006.

Aceste hotărâri sunt

date în aplicarea Legii nr. 213/1998, astfel încât sunt producătoare de efecte

juridice, în sensul că atestă apartenența bunurilor indicate în anexele sale,

la proprietatea publică a statului.

Conform art. 25 alin.

(1) din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară,

înscrierile în cartea funciară își vor produce efectele de opozabilitate față

de terți de la data înregistrării cererilor.

În speță, înscrierea

autorului reclamantului, adică a lui SC V.A. SRL în cartea funciară datează din

anul 2003, deci, este anterioară înscrierii pârâtei Direcția Apelor Argeș Vedea,

din anul 2006.

Numai că, în baza

art. 26 din aceeași lege, dreptul de proprietate și cererea de drepturi reale

sunt opozabile față de terți, fără înscrierea în cartea funciară, când provin

din succesiune, accesiune, vânzare silită și uzucapiune. În aceleași condiții

sunt opozabile față de terți și drepturile reale dobândite de stat, prin

efectul legii, prin expropriere sau prin hotărâri judecătorești.

În speță, statul a

devenit proprietarul terenului și investiției din litigiu, prin expropriere și

prin efectul legii, astfel încât, dreptul său este opozabil față de terți,

deci, inclusiv față de reclamant și fără să fi fost înscris în cartea funciară.

Ca urmare, Curtea a

reținut că înscrierea inițială în cartea funciară a autorului reclamantului nu

constituie un criteriu de preferință în operațiunea de comparare a titlurilor

de proprietate.

Conform art. 1898

alin. (1) C. civ., buna-credință este credința posesorului că, cel de la care a

dobândit imobilul avea toate însușirile cerute de lege spre a-i putea transmite

proprietatea. Este destul ca buna-credință să fi existat în momentul câștigării

imobilului.

În cadrul acțiunii în

revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., instanța nu este

chemată să stabilească validitatea titlurilor părților, ci în urma comparării

acestora să stabilească preferabilitatea unuia dintre ele, cu luarea în

considerare și a titlurilor autorilor părților. Or, invocarea bunei-credințe și

a erorii comune și invincibile tind spre stabilirea validității și confirmarea

titlului de proprietate al reclamantului.

În speță, nu există o

cerere reconvențională prin care să se fi solicitat constatarea nulității

titlului reclamantului, pentru a se putea reproșa primei instanțe că nu a

verificat buna-credință a reclamantului și faptul că acesta s-ar fi aflat

într-o eroare comună și invincibilă la momentul încheierii contractului de

vânzare-cumpărare.

Pe bună dreptate,

prima instanță a acordat preferabilitate titlului de proprietate al statului,

care este mai vechi, respectiv din anul 1979.

În al doilea rând,

conform art. 9 din Legea nr. 213/1998, privind bunurile proprietate publică,

trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei

unități administrativ-teritoriale, se face la cererea consiliului județean, respectiv

a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local, după

caz, prin H.G.

În speță, nu există

nici un fel de dovezi în sensul că primul autor al reclamantului, respectiv

Comuna Bulbucata, ar fi devenit proprietara terenului în litigiu în baza

vreunei hotărâri de guvern. La dosarul cauzei nu există decât Hotărârea nr. 18

din 28 octombrie 2003 a Consiliului Local al Comunei Bulbucata, prin care se

dispune trecerea în domeniul privat al primăriei a suprafeței de 15,01 ha teren

neproductiv, situat în tarlaua nr. 8, ce urmează a fi concesionat, închiriat

sau vândut.

Această hotărâre a

Consiliului Local Bulbucata, dată în afara cadrului legal și care a stat la

baza vânzării terenului către SC V.A. SRL și apoi, către reclamant, nu constituie

un titlu de proprietate preferabil celui al statului.

Curtea a analizat și

motivele de apel formulate de chemata în garanție SC V.A. SRL, ce nu sunt

comune cu cele din apel declarat de reclamant.

Astfel, a constatat

că prin Sentința penală nr. 183 din 20 martie 2005 a Judecătoriei Bolintin

Vale, inculpații V.M.E. și V.G. (asociați ai SC V.A. SRL) au fost achitați în

baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. pentru

săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, prevăzută și pedepsită de art.

220 C. pen., întrucât fapta nu există.

Instanța civilă nu

este chemată să se pronunțe asupra acestei infracțiuni, ce are drept obiect

posesia terenului, ci să stabilească preferabilitatea titlurilor exhibate de

părți referitoare la acesta.

Garanția contra

evicțiunii rezultând din fapta unui terț, îl obligă pe vânzător să-l apere pe

cumpărător, iar dacă nu reușește, să suporte consecințele evicțiunii,

indiferent că a fost de bună sau de rea-credință, în condițiile art. 1337 C.

civ.

Astfel fiind, chemata

în garanție, SC V.A. SRL nu se poate apăra contra evicțiunii, pe considerentul

că a cumpărat terenul în litigiu de la Comuna Bulbucata în urma unei licitații

public și, deci, a fost de bună-credință.

Pentru a fi antrenată

răspunderea pentru evicțiune, trebuie să existe o tulburare de drept din partea

terțului.

În speță, pârâții,

respectiv Statul Român și Administrația Națională Apele Române - Direcția

Apelor Argeș Vedea pretind un drept real asupra terenului din litigiu,

respectiv dreptul de proprietate publică și invocă legislația în vigoare,

includerea bunului în inventarul domeniului public al statului și înscrierea

dreptului în cartea funciară. Astfel fiind, evident, operează o tulburare de

drept din partea terțului evingător.

Vânzătorul este

garant numai dacă tulburarea din partea terțului are o cauză anterioară

vânzării.

În mod evident,

suntem în prezența unei cauze de tulburare anterioare vânzării, constând în

exproprierea terenului din litigiu din anul 1979, darea în folosință a obiectivului

"Acumulări în sistemul Ilfovăț", recepționarea acestei lucrări în

anul 1983 și declararea sa de utilitate publică prin afectațiune și

amplitudine, prin art. 3 din Legea apelor nr. 107/1996. Or, vânzarea invocată

de reclamant datează din anul 2006.

Din actele dosarului

nu rezultă că reclamantul ar fi cunoscut cauza evicțiunii, pentru ca vânzătorul

să poată fi dispensat de răspunderea pentru evicțiune, acesta pretinzând că a

aflat despre pretenția pârâților după încheierea contractului de prestări servicii

din 2008.

Faptul că evicțiunea

nu ar fi totală, în sensul că reclamantul ar fi revendicat suprafața de 124.935

mp teren, iar prin raportul de expertiză s-a constatat o suprapunere evidentă

de numai 20.601,65 mp teren, nu o dispensează pe chemata în garanție de plata

diferenței de preț, atâta vreme cât acțiunea în revendicare a fost respinsă în

totalitate și scopul cumpărării, constând în edificarea unui Ansamblu

rezidențial la Bulbucata nu a fost realizată.

Astfel fiind,

evicțiunea este totală și nu parțială, cum pretinde apelanta, așa încât, și

răspunderea operează pentru tot.

Reclamantul a făcut

dovada, cu contractul de prestări de servicii, facturile, chitanțele și

ordinele de plată, a efectuării cheltuielilor pentru obținerea autorizațiilor

necesare edificării proiectului său și a spezelor vânzării.

Dată fiind

complexitatea cauzei și valoarea litigiului, suma de 5.000 RON onorariu de

avocat nu putea fi redusă de judecător în temeiul art. 272 alin. (3) C. proc.

civ., cum pretinde chemata în garanție.

Împotriva acestei din

urmă hotărâri au formulat recurs reclamantul P.I. și chemata în garanție SC

V.A. SRL.

Recurentul-reclamant

a invocat cazurile prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.,

susținând în esență următoarele:

Instanța de apel a

interpretat și aplicat greșit dispozițiile Constituției din anul 1965, sub

imperiul căreia a fost adoptat Decretul prezidențial nr. 69/1979, întrucât

decretul în discuție este unul cu caracter normativ a cărui publicare în

Buletinul Oficial era obligatorie întrucât dispozițiile sale aveau un caracter

general obligatoriu și aveau ca finalitate un scop obștesc.

Că suntem în prezența

unui decret prezidențial rezultă nu numai din chiar textul și denumirea

acestuia dar și din faptul că sub același număr, 69/1979, Consiliul de Stat a

adoptat un alt decret privind majorarea alocației de stat pentru copii, act

normativ publicat în Buletinul Oficial nr. 18 din 2 martie 1979.

Instanța de apel a

greșit și atunci când a apreciat că, neprecizarea în mod expres, în Constituția

de la acea vreme, a momentului în care un act normativ intra în vigoare ar

echivala cu faptul că intrarea în vigoare nu este condiționată de publicarea în

Buletinul Oficial.

Ca să justifice, o

dată în plus, opinia conform căreia decretul în discuție nici nu ar fi trebuit

publicat, Curtea în mod greșit a reținut că acest decret ar fi avut un caracter

secret, întrucât Constituția din anul 1965 nu făcea o astfel de referire.

Instanța de apel a

făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr.

213/1998 și pct. 18 al Anexei nr. 1 la această lege, a dispozițiilor art. 3

alin. (1) din Legea nr. 107/1996 și art. 136 alin. (3) din Constituția din

2003, întrucât nu ne aflăm în situația în care să putem discuta despre apele cu

potențial energetic valorificabil și de interes național și nici în situația în

care să se pună problema despre lacul de acumulare și barajul acestuia, cu

activități de producere a energiei electrice racordată la sistemul energetic

național.

A mai susținut

recurentul-reclamant, că cele arătate mai sus sunt confirmate de autorizația

din 18 martie 2005 emisă de Administrația Națională Apele Române, aflată la

dosarul instanței de apel.

A mai arătat

recurentul-reclamant că motivarea instanței de apel, de la pagina 10 a deciziei

recurate, întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 213/1998, în sensul

că nu există dovada unei hotărâri de guvern prin care să se dispună trecerea

terenului în litigiu din domeniul public al statului în domeniul public al

unității administrativ-teritoriale, este rezultatul aplicării greșite a legii

și, în același timp, străină pricinii, întrucât nu a susținut că terenul ar fi

trecut din domeniul public al statului, în domeniul public al entității

administrativ-teritoriale, ceea ce ar fi condus la respectarea art. 9 din Legea

nr. 213/1998.

Recurentul-reclamant

a criticat hotărârea atacată ca nelegală și pentru că instanța, fără a analiza

în întregime primul motiv de apel, îl respinge ca nefondat, reținând în mod

direct că ne-am afla în fața unui decret de expropriere.

Aceasta fără a

răspunde criticilor aduse sentinței primei instanțe cu o motivare în totală

contradicție, cu concluzii la care însăși instanța ajunge în fondul unui

raționament de neînțeles și schimbând natura și înțelesul Decretului nr. 69/1979

dedus judecății.

Sub acest aspect,

recurentul-reclamant a arătat pe larg considerentele pentru care nu se poate

reține că am fi în fața unui decret de expropriere, ci a unui decret care sub

aspectul terenurilor ce interesează cauza pendinte, prevede numai scoaterea

unor terenuri din producția agricolă.

Că, în finalul

paginii 7 din decizia recurată, instanța reține în mod clar că prin Decretul

nr. 69/1979, s-a aprobat scoaterea din producția agricolă a suprafeței de 19,3

ha teren agricol de la comuna Bulbucata, pentru ca în continuarea aceleiași

idei, în primul paragraf al paginii 8, instanța să respingă primul motiv de

apel, ca și când singura critică formulată prin aceasta se referă la scoaterea

definitivă sau provizorie din producția agricolă.

Or, dacă instanța de

apel reține că ne aflăm în situația în care terenurile CAP Bulbucata nu au

făcut obiectul unei exproprieri, ci au fost doar scoase din producția agricolă,

atunci soluția legală ar fi fost de admitere a apelului.

Continuând critica

deciziei atacate cu privire la acest motiv, recurentul-reclamant a analizat

adresa nr. x/1997, "aviz favorabil" pentru ocuparea și scoaterea din

producția agricolă; avizul din 29 iunie 1978, pentru scoaterea din producția

agricolă vegetală a unei suprafețe de 206 ha, din care 186,93 ha pentru

acumulările de pe Valea Ilfovăț; un memoriu aflat la dosar, prin care se arată

suprafețele ce se scot definitiv din circuitul agricol, cu precizarea că pentru

acumularea Făcău se prevedea suprafața de 31,64 ha; proces-verbal încheiat la

data de 8 noiembrie 1977 la C.A.P. Bulbucata, din care se scoate temporar din

producția agricolă suprafața de 193.000 m.p., acte neanalizate de către

instanța de apel.

O altă critică adusă

hotărârii recurate se referă la faptul că instanța de apel a reținut în mod

greșit că în cauză ar fi aplicabile dispozițiile art. 26 din Legea cadastrului

nr. 7/1996, întrucât legea civilă nu retroactivează.

Aplicând greșit legea

pe întreaga structură a raționamentului juridic și interpretând greșit Decretul

nr. 69/1979, instanța de apel a concluzionat în mod greșit că titlul statului

fiind cel mai vechi, este preferabil, întrucât Decretul nr. 69/1971 nu a fost

un decret de expropriere, ceea ce înseamnă că el nu poate constitui un titlu

valabil de trecere a terenului în proprietatea statului.

A mai arătat

recurentul că instanța trebuia să aibă în vedere și să aplice toate principiile

și prezumțiile stabilite de lege, inclusiv principiul arătării drepturilor

subdobânditorului de bună credință și cu titlu oneros și principiul aparenței

în drept.

În consecință,

recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii în

sensul admiterii apelului și rejudecând cauza admiterea acțiunii în

revendicare.

Chemata în garanție

SC V.A. SRL nu și-a motivat recursul formulat și nici nu l-a timbrat.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate de către recurentul-reclamant P.D.,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Criticile

recurentului vor fi analizate din perspectiva cazului de modificare prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., neputând fi încadrate în raport de conținutul

lor, în cazurile descrise de la pct. 7 și 8 al aceluiași art. 304. La data de 3

iulie 2009 reclamantul P.D. a chemat în judecată pârâta Administrația Națională

"Apele Române" - Direcția Apelor Argeș Vedea, pentru ca, prin

hotărârea ce se va pronunța, întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ.,

să se constate existența dreptului său de proprietate asupra terenului

extravilan în suprafață de 88.757 mp (intabulată în cartea funciară a

localității Bulbucata) și a luciului de apă "teren extravilan -

boltă" în suprafață de 36.181 mp (intabulată în cartea funciară a

localității Bulbucata).

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat în esență, că terenul în litigiu a aparținut

comunei Bulbucata care, prin Hotărârea Consiliului Local din 28 septembrie 2009

a trecut 15,01 ha teren neproductiv, impropriu agriculturii, în domeniul privat

al comunei, cu destinația de a fi concesionat, închiriat sau vândut.

Scos la licitație,

acest teren, potrivit procesului-verbal de adjudecare din 10 decembrie 2003 a

fost câștigat de SC "V.A." SRL, aceasta din urmă înstrăinându-l

reclamantului prin contractul de vânzare-cumpărare din 13 decembrie 2006.

La data de 28 aprilie

2011 reclamantul a formulat o cerere precizatoare a acțiunii introductive prin

care a arătat că, obiectul acțiunii deduse judecății este o acțiune în

revendicare formulată în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul

Finanțelor, Administrația Națională Apele Române - Direcția Apelor Argeș Vedea

și chematul în garanție SC "V.A." SRL. În drept, reclamantul a

invocat dispozițiile art. 480 C. civ.

În raport de obiectul

cererii deduse judecății, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., atât

instanța de fond cât și cea de apel au făcut o corectă aplicare a regulilor de

drept ce guvernează această acțiune, în situația în care ambele părți invocă un

titlu de proprietate.

Reclamantul are

calitatea de proprietar a terenului în litigiu, conform contractului de

vânzare-cumpărare încheiat cu chemata în garanție SC "V.A." SRL,

contract autentificat în 13 decembrie 2006 de către B.N.P. S.F.

La baza acestui

titlu, invocat de reclamant a stat un alt contract încheiat între chemata în

garanție SC "V.A." SRL și comuna Bulbucata, respectiv contractul de

vânzare-cumpărare autentificat în 17 decembrie 2003, prin care aceasta din urmă

a înstrăinat terenul pe care anterior a dispus a-l trece în proprietatea

privată a comunei Bulbucata, așa cum rezultă din Hotărârea Consiliului Local

Bulbucata din 28 octombrie 2003.

În procedura

comparării titlurilor de proprietate în mod corect ambele instanțe au reținut

că nu există nicio dovadă din care să rezulte dreptul de proprietate al comunei

Bulbucata asupra terenului în litigiu, cu excepția unei hotărâri a Consiliului

Local dată în afara cadrului legal, ce nu constituie un titlu preferabil celui

al statului.

Nu poate fi primită

critica referitoare la faptul că instanțele au acordat în mod greșit

preferabilitate titlului de proprietate al pârâtului Statul Român.

Prioritatea titlului

pârâtului Statul Român a fost corect stabilită, întrucât imobilul în litigiu a

trecut în proprietate publică prin expropriere, pentru realizarea obiectivului

de investiții "Acumulare în sistemul Ilfovăț", potrivit Decretului

prezidențial de expropriere nr. 69 din 20 februarie 1979.

Acumularea Făcău face

parte integrantă din obiectivul de investiții mai sus menționat, fiind

amplasată pe teritoriul comunelor Bulbucata și Buturugeni, județul Giurgiu,

având o suprafață totală de 83,1 ha.

Așa cum rezultă din

actele dosarului această lucrare de investiții a rămas în patrimoniul public al

statului, conform art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 (anexa 1, pct. 18).

Acumularea Făcău este

nominalizată în mai multe Hotărâri de Guvern și în autorizațiile nr. 147 din 29

noiembrie 2004 de funcționare în condiții de siguranță a barajului Făcău, a

lacului de acumulare, a construcțiilor și instalațiilor anexă, nr. 1141 din 18

martie 2005 emisă de A.N.A.R. și nr. 72 din 17 august 2005, emisă de Agenția

Protecția Mediului Giurgiu.

Conform Legii nr.

107/1996, cu modificările și completările ulterioare, Statul Român deține

monopolul asupra resurselor de apă, acestea fiind date în administrarea

Administrației Naționale Apele Române.

În aceste condiții,

este nefondată critică potrivit căreia, Statul Român nu ar avea un titlu

valabil întrucât dreptul de expropriere nu ar fi fost publicat în Buletinul

Oficial de la acea vreme.

În conformitate cu

prevederile constituționale, principalele acte normative erau legile adoptate

de Marea Adunare Națională și decretele emise de Prezidiul Marii Adunări

Naționale.

Prin urmare,

exproprierea s-a realizat prin punerea în aplicare a Decretului nr. 69 din 20

februarie 1979.

Nefondată este și

critica recurentului-reclamant referitoare la reținerea greșită a dispozițiilor

art. 26 din Legea cadastrului nr. 7/1996, întrucât dreptul de proprietate al

Statului Român este opozabil față de terți fără înscriere în cartea funciară

când provine printre altele și din exproprieri (art. 26).

În ceea ce privește

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., când hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii

ori străine de natura pricinii, Înalta Curte constată că și această critică

este nefondată.

Hotărârea instanței

de apel este amplu motivată în fapt și în drept și cuprinde argumentele pe baza

cărora judecătorii au pronunțat soluția recurată.

Deși

recurentul-reclamant a invocat și dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, întrucât nu se

referă la interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății, ci la

modul de aplicare a legii, după cum s-a arătat în cele de mai sus.

Față de obiectul

acțiunii și de dispozițiile Legii nr. 146/1997, instanța de recurs a dispus ca

recurenta chemată în garanție, SC "V.A." SRL să achite taxa judiciară

de timbru în sumă de 7.444 RON și 5 RON timbru judiciar.

Citată, cu mențiunea

de a achita taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, recurenta nu s-a

conformat acestor dispoziții.

Așa fiind, în temeiul

art. 1 și art. 20 din Legea nr. 146/1997, va dispune anularea ca netimbrat a

recursului formulat de chemata în garanție SC "V.A." SRL.

Potrivit art. 312

alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul formulat de

reclamantul P.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul P.D. împotriva Deciziei civile 405 A din 16 noiembrie

2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Anulează ca netimbrat

recursul declarat de chemata în garanție SC V.A. SRL împotriva aceleiași

decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - CL