CASE OF WIESER v. AUSTRIA

RESPONDENT

AUT

HOTĂRÂRE

22.02.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 3;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses award - domestic and Convention proceedings

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF WIESER v. AUSTRIA (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

Reclamantul s-a născut în 1958 și trăiește în Dornbirn. După informațiile penale depuse de soția reclamantului, Curtea Regională Feldkirch, la 9 februarie 1998, a emis un mandat de arestare împotriva reclamantului și un mandat de căutare a casei sale. Reclamantul a fost suspectat că a fost atacată corporal și a violat soția sa, că a amenințat-o cu o armă de foc, că a fost atacată sexual pe fiica sa vitregă minoră și că a fost în posesia unor videoclipuri pornografice pentru copii. Mandatul de arestare a subliniat că există motive pentru a presupune că reclamantul va reacționa cu „rezistență masivă” la arestarea sa și că „încearcă să evadeze urmărirea penală”. La 9 februarie 1998, în jur de 23.45 ore, șase ofițeri de poliție ai forței de lucru speciale (Sondereinsatzgruppe) ale Altach gendarmerie a intrat în casa reclamantului. Ofițerii erau echipați cu vești antiglonț și scuturi. Mai ales, purtau măști. Reclamantul susține că înainte de a intra în casa sa, a observat două persoane suspecte, și anume două dintre ofițeri, care rezistau în jurul parcării sale. Prin urmare, s-a înarmat cu un cuțit de bucătărie Totuși, când poliția a intrat în casa lui, a aruncat imediat cuțitul și-a ținut mâinile în sus. 10. Ofițerii de poliție au forțat reclamantul la pământ și l-au încătușat. 11. Reclamantul susține că a recunoscut ofițerii de poliție pe emblemele lor și a declarat imediat că nu va face nimic și va colabora cu poliția. Un ofițer i-a răspuns că ar fi mai bine să facă acest lucru altfel el ar fi fost "aleget". 12. Reclamantul a fost ulterior pus pe o masă în care a fost dezbrăcat dezbrăcat, căutat arme și îmbrăcat din nou. Potrivit reclamantului, el a fost închis la ochi în acest timp. După șoc al arestării sale, reclamantul a urinat în hainele sale. Ofițerii de poliție, în ciuda cererilor repetate ale reclamantului, a refuzat să-l lase să-și schimbe hainele. 13. Reclamantul susține că a fost din nou forțat la sol, unde a rămas timp de aproximativ 15 minute în timp ce unii ofițeri de poliție a căutat casa lui. Potrivit reclamantului el a fost întins fata în jos în timp ce un ofițer de poliție a apăsat genunchiul pe partea din spate a gâtului. Acest ofițer de poliție a spus reclamantului: „Nu vă mișcați, altfel sunteți morți.” El mai sus susține că a fost doar atunci când a fost ridicat că, fără a da alte motive, a fost spus că a fost arestat. 14. Reclamantul a fost dus ulterior la secția de poliție Altach unde a fost interogat până la ora 3,40 când a fost eliberat și dus înapoi la casa lui. 15. În timpul arestării și detenției, reclamantul a rămas încătușat. La cererea sa, totuși, cătușele au fost acoperite cu o haină când au plecat din casă și au fost mai târziu atașate în fața lui în loc de la spate. 16. La 10 februarie 1998, reclamantul a fost din nou auzit de gendarmerie. La 11 februarie 1998, el a pregătit o notă pentru dosarul în care a descris evenimentele în cauză. Cu toate acestea, el nu a făcut nici o referire la faptul că a fost împachetat în timp ce a fost dezbrăcat. 17. Procedura penală împotriva reclamantului a fost întreruptă la 25 iunie 1998. 18. Între timp, la 3 martie 1998, reclamantul s-a plâns la Grupul administrativ independent Vorarlberg (Unabhänggiger Verwaltungs-senat) că tratamentul pe care l-a suferit în timpul arestării sale și la secția de poliție a constituit tratamente inumane și degradante, în contravenție cu art. 3 din Convenție. El s-a referit la stripping-ul de către ofițeri de poliție, forțarea la sol în timp ce un ofițer a împins genunchiul la spatele gâtului său, amenințările de către ofițeri și refuzul de a-l lăsa să-și schimbe hainele ude. El în sfârșit se plângea că încătușarea lui nu a fost necesară deoarece el a fost cooperativ și nu a arătat nici un semn de rezistență în tot timpul timpului. 19. Comitetul administrativ independent a organizat două audieri la 8 și 28 iulie 1998. El a interogat reclamantul, directorul Autorității de Securitate Publică Vorarlberg (Sicherheitsdirektor), ofițerul de poliție care conducea misiunea, un alt ofițer de poliție care a asistat arestarea reclamantului și ofițerul de poliție care a interogat reclamantul la secția de poliție Altach. Ofițerii de poliție au susținut că soția reclamantului le-a informat că reclamantul a fost violent, consumat cu regularitate alcool, a fost în posesie de o armă de foc și a participat la antrenament pentru luptă de mână la mână de câțiva ani. Se presupune că i-a primit soția de mai multe ori cu o armă în mână atunci când intra în casă. Soția reclamantului a avertizat poliția că reclamantul “a fost în stare să facă orice”. 20. Doi ofițeri care au participat la arestarea reclamantului au confirmat că reclamantul a fost cercetat cu striptease. Un ofițer a explicat că acest lucru a fost făcut pentru siguranța lor și a reclamantului și pentru a găsi arma. Reclamantul a fost informat cu privire la mandatul de arestare și căutare înainte de a fi dezbracat. După căutarea striptease reclamantul a fost așezat pe o canapea. Celălalt ofițer a declarat că după căutarea striptease reclamantul a fost pus și ținut pe podea. El a refuzat, totuși, că cineva a abordat gâtul reclamantului cu genunchiul său. Ambii ofițeri au confirmat că reclamantul nu a arătat nici un semn de rezistență și au negat că reclamantul a fost amenințat de a fi „să fie eliminat”. Ofițerul care a auzit reclamantul de la secția de poliție a susținut că nu a redus încătăturile reclamantului deoarece, în o parte din timpul în care a fost singur cu reclamantul de la secția de poliție. 21. La 6 noiembrie 1998, comitetul administrativ independent a respins plângerile reclamantului, constatând că ofițerii de poliție au acționat pe baza unui mandat de arestare și nu au depășit instrucțiunile judecătorului de investigare. Cătușarea reclamantului a fost o măsură însoțitoare necesară pentru arestarea reclamantului din cauza rezistenței presupuse și a evadat. În acest context, nu s-a putut considera, de asemenea, excesiv, faptul că reclamantul a fost suspectat că este în posesia armelor. În continuare, reclamațiile reclamantului cu privire la amenințarea, reținerea prin apăsarea unui genunchi la spatele gâtului și refuzul de a-l lăsa să își schimbe hainele ude au fost, chiar presupunând că acuzațiile reclamantului au fost adevărate, de nici o relevanță pentru procedurile în cauză, deoarece se referă pur și simplu la modalitatea de procedură în timpul unei arestări autorizate și au fost atribuibile instanței. La 22 februarie 1999, Curtea Constituțională a refuzat să se ocupe de plângerea reclamantului. 23. Reclamantul a depus o plângere la Curtea Administrativă în care a repetat observațiile făcute în fața Comitetului Administrativ Independente. La 21 decembrie 2000, Curtea Administrativă a acordat parțial plângerea reclamantului. A anulat decizia comitetului administrativ independent în ceea ce privește refuzul ofițerilor de poliție de a lăsa reclamantul să își schimbe hainele și a trimis cazul înapoi la comitetul pentru o examinare suplimentară. 25. Curtea Administrativă a respins restul plângerii reclamantului și a remarcat că ofițerii de poliție au fost confruntați cu o persoană suspectată de crime severe care se presupunea că era în posesia unei arme de foc și a fost instruită în luptă manuală și care, în plus, ținea un cuțit în timpul întâlnirii cu ei. Prin urmare, încătușarea și descărcarea completă a reclamantului, precum și presupusa fixare și amenințare de către ofițerii de poliție nu au depășit instrucțiunile judecătorului de investigare. Curtea nu a considerat deținerea reclamantului timp de aproximativ patru ore și încătușarea sa în timpul acestei perioade ca fiind excesivă. În cele din urmă, Comisia a remarcat că, în ciuda comportamentului calm și cooperativ al reclamantului, există motive să creadă că reclamantul, odată eliberat din cătușele sale, va încerca să evadeze sau să utilizeze forța. Curtea administrativă a remarcat în cele din urmă că reclamantul nu a formulat plângerea că ofițerii au fost mascați în fața comitetului administrativ independent. Cu toate acestea, această plângere a fost inadmisibilă în orice fel, deoarece nu se referă la un act de autoritate administrativă directă și de coerciție (Ausübung unmittelbarer verwaltungsbehördlicher Befehls- und Zwangsgewalt). 26. La 3 mai 2001, Comitetul administrativ independent Vorarlberg a constatat că refuzul ofițerilor de poliție de a lăsa reclamantul să-și schimbe hainele ude nu a fost acoperit de instrucțiunile judecătorului de investigare care a ordonat arestarea reclamantului și constituie tratamente inumane sau degradante în încălcarea articolului 3 din Convenție. Reclamantul a primit ulterior compensații în valoare de aproximativ 2.400 euro. 27. Secțiunea 139-149 din Codul de Procedură Penală (Strafprozeß-ordnung) se referă la căutarea locurilor și persoanelor și la confiscarea obiectelor. 28. Secțiunea 139 § 2 prevede că căutarea unei persoane și a hainelor sale este, printre altele, admisibilă atunci când această persoană este suspectată de o infracțiune. 29. Potrivit secțiunii 140 §§ 1 și 2, o căutare ar trebui efectuată în general numai după ce persoana în cauză a fost auzită, și numai dacă persoana sau obiectele căutate nu sunt furnizate în mod voluntar și dacă motivele care au dus la căutare nu au fost eliminate. Nu este necesar să audă persoane cu reputație proastă, sau să aibă o astfel de audiere în cazul în care există pericol în întârziere. 30. Secțiunea 140 § 3 prevede, în general, că o căutare poate fi efectuată numai pe baza unui mandat de căutare motivat eliberat de un judecător. 31. Secțiunea 142 § 1 prevede că atunci când se efectuează cercetări de locații și persoanelor orice tulburare și hărțuire a persoanei în cauză care nu este strict necesară trebuie evitată. Cercetările trebuie efectuate în ceea ce privește normele de decență. În temeiul articolului 67a § 1 din Legea privind procedura administrativă generală (Allgemeines Verwaltungs-verfahrensgesetz), panourile administrative independente au competența de a examina, printre altele, plângerile persoanelor care au susținut o încălcare a drepturilor lor rezultată din act de compulsiune administrativă directă (Ausübang unmittelbarer verwaltungsbehördlicher Befehls- und Zwangsgewalt). Potrivit jurisprudenței relevante și al actelor de învățământ ale organelor administrative care se bazează pe un ordin judecătoresc nu sunt atribuibile autorităților administrative, ci judecătorilor. Cu toate acestea, un astfel de act este atribuibil autorităților administrative atunci când ordinul judiciar a fost depășit în mod evident.

The applicant was born in 1958 and lives in Dornbirn. 7. Upon criminal information laid by the applicant's wife, the Feldkirch Regional Court, on 9 February 1998, issued an arrest warrant against the applicant and a search warrant of his house. The applicant was suspected of having bodily assaulted and raped his wife, of having threatened her with a firearm, of having sexually assaulted his minor stepdaughter and of being in possession of child pornographic videos. The arrest warrant pointed out that there were reasons to assume that the applicant would react with “massive resistance” upon his arrest and would “try to escape prosecution”. 8. On 9 February 1998 at around 23.45 hours six police officers of the special task force (Sondereinsatzgruppe) of the Altach gendarmerie entered the applicant's house. The officers were equipped with bullet-proof vests and shields. Further, they wore masks. 9. The applicant submits that before the police entered his house, he had observed two suspicious persons, namely two of the officers, lingering around his parking. He had, therefore, armed himself with a kitchen knife However, when the police entered his house he immediately dropped the knife and held his hands up. 10. The police officers forced the applicant to the ground and handcuffed him. 11. The applicant submits that he had recognised the police officers on their emblems and had declared at once that he would not do anything and collaborate with the police. An officer allegedly replied to him that he would better do so otherwise he would be “picked off”. 12. The applicant was subsequently laid on a table where he was stripped naked, searched for arms and dressed again. According to the applicant he was blindfolded during this time. Upon the shock of his arrest the applicant had urinated in his clothes. The police officers, despite the applicant's repeated requests, refused to let him change his clothes. 13. The applicant submits that he was then again forced to the ground where he remained for about 15 minutes while some of the police officers searched his house. According to the applicant he was lying face down while a police officer pressed his knee on the back of his neck. This police officer allegedly told the applicant: “Don't move, otherwise you are dead.” He further submits that it was only when he was lifted up that, without giving any further reasons, he was told that he was arrested. 14. The applicant was subsequently taken to the Altach police station where he was questioned until about 3.40 a.m. when he was released and taken back to his house. 15. During all of the time of his arrest and detention the applicant remained handcuffed. Upon his request, however, the handcuffs were covered with a garment when leaving the house and were later attached in his front instead behind his back. 16. On 10 February 1998 the applicant was again heard by the gendarmerie. On 11 February 1998 he prepared a note for the file in which he described the events at issue. He made, however, no reference to the fact that he had been blindfolded while stripped. 17. The criminal proceedings against the applicant were discontinued on 25 June 1998. 18. Meanwhile, on 3 March 1998, the applicant complained to the Vorarlberg Independent Administrative Panel (Unabhängiger Verwaltungs-senat) that the treatment he had suffered during his arrest and at the police station amounted to inhuman and degrading treatment contrary to Article 3 of the Convention. He referred to his stripping by the police officers, the forcing to the ground while an officer pressed his knee against the back of his neck, the threats by the officers and the refusal to let him change his wet clothes. He finally complained that his handcuffing had not been necessary as he had been cooperative and had not shown any sign of resistance during all of the time. 19. The Independent Administrative Panel held two hearings on 8 and 28 July 1998. It questioned the applicant, the director of the Vorarlberg Public Security Authority (Sicherheitsdirektor), the police officer who had headed the mission, another police officer who had assisted the applicant's arrest and the police officer who had questioned the applicant at the Altach police station. The police officers submitted that the applicant's wife had informed them that the applicant was violent, regularly consumed alcohol, was in possession of a fire-arm and had attended training for hand-to-hand combat for several years. He had allegedly received his wife several times with a weapon in his hand when she was entering the house. The applicant's wife had warned the police that the applicant “was up to do anything”. 20. The two officers who had participated in the applicant's arrest confirmed that the applicant had been strip-searched. One officer explained that this had been done for their and the applicant's safety and in order to find the weapon. The applicant had been informed about the arrest and search warrant before being undressed. After the strip search the applicant had been seated on a sofa. The other officer stated that after the strip search the applicant had been laid and held on the floor. He denied, however, that somebody had approached the applicant's neck with his knee. Both officers confirmed that the applicant had not shown any sign of resistance and denied that the applicant had been threatened to “be picked off”. The officer who had heard the applicant at the police station submitted that he had not lessened the applicant's handcuffs because during some of the time he had been alone with the applicant at the police station. 21. On 6 November 1998 the Independent Administrative Panel rejected the applicant's complaints. It found that the police officers had acted on the basis of an arrest warrant and had not exceeded the instructions of the investigating judge. The handcuffing of the applicant had been a necessary accompanying measure to the applicant's arrest because of the applicant's assumed resistance and escape. Against this background also the stripping of the applicant could not be regarded as excessive, especially as the applicant was suspected to be in the possession of weapons. The applicant's further complaints about the threatening, the holding down by pressing a knee against the back of his neck and the refusal to let him change his wet clothes were, even assuming that the applicant's allegations were true, of no relevance for the proceedings at issue as they concerned merely the way of proceeding during an authorised arrest and were attributable to the court. A review of lawfulness did not fall within the Independent Administrative Panel's competence. 22. On 22 February 1999 the Constitutional Court declined to deal with the applicant's complaint. 23. The applicant filed a complaint with the Administrative Court in which he repeated his submissions made before the Independent Administrative Panel. He further complained about the fact that the intervening officers had been masked. 24. On 21 December 2000 the Administrative Court partly granted the applicant's complaint. It quashed the Independent Administrative Panel's decision insofar as the refusal of the police officers to let the applicant change his clothes was concerned and remitted the case back to the Panel for further examination. 25. The Administrative Court dismissed the remainder of the applicant's complaint. It noted that the police officers had been confronted with a person suspected of severe crimes who was allegedly in possession of a firearm and was trained in hand-to-hand combat and who, furthermore, was holding a knife when meeting them. The handcuffing and complete stripping of the applicant and the alleged fixation and threatening by the police officers did not, therefore, exceed the instructions of the investigating judge. The court did not consider the applicant's detention for some four hours and his handcuffing during this period of time as excessive either. It noted in the latter regard that, despite the applicant's calm and cooperative behaviour, there was reason to believe that the applicant once liberated from his handcuffs would try to escape or use force. The Administrative Court finally noted that the applicant had not raised the complaint that the officers had been masked before the Independent Administrative Panel. This complaint was, however, inadmissible in any way as it did not concern an act of direct administrative authority and coercion (Ausübung unmittelbarer verwaltungsbehördlicher Befehls- und Zwangsgewalt). 26. On 3 May 2001 the Vorarlberg Independent Administrative Panel found that the police officers' refusal to let the applicant change his wet clothes had not been covered by the instructions of the investigating judge who had ordered the applicant's arrest and constituted inhuman or degrading treatment in breach of Article 3 of the Convention. The applicant subsequently received compensation in the amount of approximately 2,400 euros. 27. Sections 139 to 149 of the Code of Criminal Procedure (Strafprozeß-ordnung) concern the search of premises and persons and the seizure of objects. 28. Section 139 § 2 stipulates that a search of a person and his clothes is inter alia admissible when this person is suspected of a crime. 29. According to section 140 §§ 1 and 2, a search should in general only be carried out after the person concerned has been heard, and only if the person or objects searched are not voluntarily rendered and if the reasons leading to the search have not been eliminated. It is not required to hear persons of bad reputation, or to have such a hearing where there is danger in delay. 30. Section 140 § 3 states, as a rule, that a search may only be carried out on the basis of a reasoned search warrant issued by a judge. 31. Section 142 § 1 stipulates that when searches of premises and persons are carried out any disturbance and harassment of the person concerned which is not strictly necessary has to be avoided. Searches have to be carried out in respect of the rules of decency. By virtue of section 67a § 1 of the General Administrative Procedure Act (Allgemeines Verwaltungs-verfahrensgesetz), Independent Administrative Panels have jurisdiction, inter alia, to examine complaints from persons alleging a violation of their rights resulting from act of direct administrative compulsion (Ausübung unmittelbarer verwaltungsbehördlicher Befehls- und Zwangsgewalt). According to relevant jurisprudence and doctrine acts of administrative organs which are based on a court order are not attributable to the administrative authorities, but to the courts. Such an act is, however, attributable to the administrative authorities when the judicial order has been manifestly exceeded.

§ Cauze similare