ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 816/2013

Învinuitului C.F. i-a eliberat adeverința nr. X1 din 24 mai 2006 din partea SC S.P. SRL în vederea obținerii unui credit de la SC T.C. SA. S-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 24 mai 2006 în valoare de 862,22 euro. Aceluiași învinuit i-a eliberat și adeverința din 20 aprilie 2006 din partea SC S.P. SRL, în baza căreia s-a încheiat cu SC T.C. SA contractul de vânzare-cumpărare de mărfuri cu plata în rate din 20 aprilie 2006, în valoare de 1.563,89 euro.

Învinuitei P.E. i-a eliberat adeverința nr. X3 din 25 mai 2006 din partea SC S.P. SRL în vederea obținerii unui credit de la SC C.I. SA. S-a încheiat contractul de credit de consum din 26 mai 2006 în valoare de 5.905 RON , bunurile fiind ridicate cu factura din 26 mai 2006.

Învinuitului P.R. i-a eliberat adeverința nr. X4 din 1 iunie 2006 din partea SC S.P. SRL pentru obținerea unui credit de la SC C.I. SA. S-a încheiat contractul de credit de consum din 2 iunie 2006 în valoare de 5.859 RON, bunurile fiind ridicate cu factura din 2 iunie 2006.

Învinuitului I.M.C. i-a eliberat adeverința nr. X5 din 29 mai 2006 din partea SC S.P. SRL pentru obținerea unui credit de la SC T.C. SA. S-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 29 mai 2006 pentru suma de 3.178,37 RON.

Învinuitei P.M. i-a eliberat adeverința nr. X6 din 18 mai 2006 din partea SC S.P. SRL, pentru obținerea unui credit de la SC C.I. SA. S-a încheiat contractul de credit de consum din 19 mai 2006 pentru suma de 6.22,52 RON, bunurile fiind ridicate cu factura din 19 mai 2006. I-a eliberat și adeverința din 19 mai 2006 din partea SC S.P. SRL pentru a obține credit de la SC T.C. SA. S-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de bunuri cu plata în rate din 19 mai 2006 pentru suma de 1.555,64 euro. Tot aceleiași învinuite i-a eliberat și adeverința din 13 iunie 2006 din partea SC S.P. SRL pentru a obține credit de la SC T.C. SA cu scopul cumpărării de bunuri cu plata în rate, credit ce nu a fost aprobat.

Învinuitului C.M. i-a eliberat adeverința nr. X9 din 27 iunie 2006 din partea SC S.P. SRL în vederea obținerii unui credit de la SC T.C. SA în vederea cumpărării de bunuri cu plata în rate, credit ce nu a fost aprobat.

Învinuitului I.F. i-a eliberat adeverința nr. X10 din 29 mai 2006 din partea SC S.P. SRL pentru a obține credit de la SC T.C. SA S-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de bunuri cu plata în rate din 29 mai 2006 pentru suma de 1.535,71 euro.

Învinuitei P.F. i-a eliberat adeverința nr. X11 din 29 august 2006 din partea SC M.C. SRL în vederea obținerii unui credit de la SC T.C. SA pentru cumpărare bunuri cu plata în rate, credit ce nu a fost aprobat. B. Învinuitului S.T., în prezent decedat, i-a eliberat adeverința nr. X12 din 7 iunie 2006 din partea SC S.P. SRL în vederea obținerii unui credit de la SC T.C. SA pentru cumpărare bunuri cu plata în rate, credit ce nu a fost aprobat.

Învinuitului T.M.I. i-a eliberat adeverința nr. X13 din 6 iunie 2006 din partea SC S.P. SRL pentru obținerea unui credit de la SC T.C. SA , adeverință ce nu a fost folosită și nici creditul nu a fost acordat.

Învinuitului C.M.I. i-a eliberat adeverința nr. X14 din 18 aprilie 2006 din partea SC S.P. SRL pentru obținerea unui credit de la SC T.C. SA. S-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare bunuri cu plata în rate din 18 aprilie 2006 pentru suma de 1.723,69 euro.

Învinuitului S.C. i-a eliberat adeverința nr. X15 din 5 mai 2006 din partea SC S.P. SRL în vederea obținerii unui credit de la SC T.C. SA. S-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare bunuri cu plata în rate din 8 mai 2006 pentru suma de 5.788,77 RON.

Învinuitei I.D. i-a eliberat adeverința nr. X16 din 14 aprilie 2006 din partea SC S.P. SRL în vederea obținerii unui credit de la SC C.I. SA. S-a încheiat contractul pentru credit de consum din 17 aprilie 2006 în valoare de 8.277,38 RON. Aceleiași învinuite i-a eliberat și adeverința nr. X17 din 21 aprilie 2006 din partea SC S.P. SRL în vederea obținerii unui credit de la SC T.C. SA. A fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare bunuri cu plata în rate din 21 aprilie 2006 pentru suma de 1.484,25 euro.

Învinuitei B.G.E. i-a eliberat adeverința nr. X18 din 29 august 2006 din partea SC M.C. SRL fiind folosită la încheierea contractului de credit din 2006, în baza căruia beneficiat de un card de credit în sumă de 3.500 RON, prejudiciul fiind achitat de învinuită.

Învinuitului V.T. i-a eliberat adeverința nr. X19 din 29 august 2006, eliberată de SC M.C. SRL în vederea obținerii unui credit de consum de la SC T.C. SA, credit ce nu a fost aprobat. Prin sentință, s-a reținut că, din raportul de expertiză din 9 februarie 2011 întocmit de Serviciul de Criminalistică din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj, rezultă că pe majoritatea adeverințelor false, semnăturile de la rubrica „reprezentantul societății comerciale” au fost executate de către inculpatul B.G. Faptele mai sus precizate, a reținut instanța, sunt dovedite cu: procesul-verbal de sesizare din oficiu din data de 27 octombrie 2006, încheiat de către organele de poliție, sesizarea din 29 noiembrie 2006 a SC O. SA, Sucursala Gorj și contractul de asigurare a riscurilor pentru neplată, adeverințele de venituri false, eliberate celor 15 învinuiți și contactele pentru credit de consum sau de vânzare-cumpărare a unor bunuri cu plata în rate, încheiate în baza acestora cu SC T.C. SA și SC C.I. SA, declarațiile învinuitului B.G. din 20 noiembrie 2006 și 25 ianuarie 2007, date în fața organelor de poliție, în prezența unui apărător din oficiu, prin care recunoaște că a devenit administratorul celor două societății comerciale și că a eliberat adeverințele de venituri persoanelor menționate, declarațiile învinuiților C.F., P.E., P.R., I.M.C., P.M., C.M.l, I.F., P.F., S.T., T.M.I., C.M.I., S.C., I.D., B.G.E. și V.T., care recunosc că au încheiat contracte de credit de consum și de vânzare-cumpărarea unor bunuri cu plata în rate, folosindu-se de adeverințe de venituri eliberate de către inculpatul B.G. și în care se consemnau aspecte necorespunzătoare adevărului, precum și raportul de expertiză criminalistică a scrisului din 9 februarie 2001 întocmit de Serviciul de Criminalistică din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Gorj. Aceste fapte, a constatat instanța, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41-art. 42 C. pen. și art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41-art. 42 C. pen. De asemenea din probele administrate în cauză, s-a reținut că inculpatul se mai face vinovat și de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005, constând în aceea că, în calitate de administrator al SC S.P. SRL Târgu-Jiu, a refuzat să prezinte la control documentele fiscale ale societății, în vederea stabilirii obligațiilor datorate bugetului general consolidat al statului. Ca situație de fapt, s-a reținut că, la data de 10 martie 2006, martorii S.I. și S.C.D., asociați ai SC S.P. SRL , au cesionat învinuitului B.G. părțile sociale ale societății, acesta devenind administrator. Actul adițional încheiat în fața notarului public a fost înregistrat la Registrul Comerțului Gorj, ocazie cu care inculpatul a stabilit sediul societății în Târgu-Jiu, str. D., județul Gorj. Inculpatul a fost somat de 3 ori, prin adresele din 12 iunie 2006, din 20 iunie 2006 și din 17 iulie 2006 să se prezinte la sediul D.G.F.P. Gorj, în zilele de 16 iunie 2006, 23 iunie 2006 și 7 august 2006, cu documentele de înființare ale societății, registrul unic de control, bilanțurile și evidențele contabile, însă nu a dat curs acestor somații. Această faptă, a constata instanța, este probată cu adresa din 29 septembrie 2006 a D.G.F.P. Gorj, procesul-verbal din 1 septembrie 2006 încheiat de inspectori din cadrul D.G.F.P. Gorj, hotărârea din 10 martie 2006 și actul adițional din 10 martie 2006, prin care învinuitul a preluat SC S.P. SRL și a declarat sediul acesteia, somațiile din datele de 12 iunie 2006, 20 iunie 2006 și 17 iulie 2006, prin care organele fiscale l-au invitat la sediul D.G.F.P. Gorj, cu actele societăți și documentele fiscale, declarația martorului S.C.D. care menționează că a cesionat învinuitului SC S.P. SRL, ocazie cu care i-a predat documentele contabile și ștampila societății. Prima instanță a reținut, din probele administrate în cauză, că inculpatul se mai face vinovat și de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, faptă constând în aceea că în calitate le administrator al SC M.C. SRL Târgu-Jiu, s-a sustras de a îndeplinirea obligațiilor fiscale și a efectuării verificărilor financiare, prin declararea fictivă a sediului societății. În acest sens, constat că, la data de 27 iulie 2006, martorul M.T.S., administratorul SC M.C. SRL Târgu-Jiu, a cesionat părțile sociale ale societății învinuitului B.G., acesta devenind administrator. Prin actul adițional, încheiat în fața notarului public, s-a schimbat sediul societății din municipiul Târgu-Jiu, str. C., în municipiul Târgu-Jiu, str. E.T., făcându-se mențiunile necesare în Registrul Comerțului Gorj. Astfel, în perioada 30-31 octombrie 2006, inspectori din cadrul D.G.F.P. Gorj s-au deplasat la sediul SC M.C. SRL din municipiul Târgu-Jiu, str. E.T., pentru a efectua o inspecție fiscală generală. S-a constatat că la această adresă nu funcționează sediul societății și nici nu se desfășoară vreo activitate comercială de către aceasta. Martorul T.I., proprietarul imobilului, a declarat că la data de 1 august 2006 a închiriat acest spațiu inculpatului B.G., însă a reziliat contractul deoarece acesta nu l-a folosit și nici nu a achitat chiria. Organele fiscale l-au căutat pe inculpatul B.G. și la domiciliul său din comuna D., satul T., însă nu a fost găsit. Instanța de fond a considerat că inculpatul a declarat sediul societății la adresa unde a închiriat spațiul comercial doar pentru a se conforma dispozițiilor Legii nr. 31/1990 și pentru a se efectua înregistrările la Oficiul Comerțului Gorj, însă scopul său a fost cel menționat anterior. Această faptă, a arătat instanța, este probată cu adresa din 21 noiembrie 2006 a D.G.F.P. Gorj, prin care se sesizează faptul că inculpatul a declarat fictiv sediul SC M.C. SRL, procesul-verbal din 31 octombrie 2006 încheiat de inspectori din cadrul D.G.F.P. Gorj prin care se atestă că s-au deplasat la sediul declarat al societății pentru efectuarea unei inspecții fiscale generale, procesul-verbal din 6 octombrie 2006 al D.G.F.P. Gorj, somațiile din data de 9 octombrie 2006 adresate de D.G.F.P. Gorj învinuitului B.G., declarația martorului M.T.S. care menționează că a înstrăinat SC M.C. SRL inculpatului, declarația martorului T.I. care arată că a închiriat inculpatului spațiul din str. E.T. pentru sediul societății, hotărârea și actul adițional încheiat în fața notarului public prin care inculpatul a devenit administratorul SC M.C. SRL și a stabilit sediul acesteia. S-a precizat că, deși a fost citat în mod legal la fiecare termen de judecată, inculpatul nu s-a prezentat la instanță pentru a fi prezentat, fiind dat și în urmărire internațională, prin mandatul european de arestare din 4 ianuarie 2011, emis de Judecătoria Târgu-Jiu, întrucât se sustrage de la executarea unei pedepse privative de libertate, dispusă prin sentința penală nr. 1186 din 8 iunie 2010 a Judecătoriei Târgu-Jiu, definitivă prin decizia penală nr. 297 A din 27 septembrie 2010 a Tribunalului Gorj, fiind condamnat tot pentru infracțiuni de înșelăciune și fals. Instanța a apreciat că inculpatul B.G. are cunoștință de învinuirile care i se aduc, întrucât a fost audiat de organele de poliție, în prezența unui apărător din oficiu când era deținut în Penitenciarul Târgu-Jiu, ocazie cu care a declarat că a devenit administratorul SC S.P. SRL și SC M.C. SRL, că a semnat și ștampilat adeverințe de venituri către diferite persoane, că a declarat la Registrul Comerțului Gorj sediile celor două societăți comerciale și că nu a desfășurat activități economice. La data de 2 septembrie 2009, în timp ce se afla în Penitenciarul Craiova, organele de poliție, în prezența unui apărător din oficiu, i-au fost aduse la cunoștință învinuirea și încadrarea juridică a faptelor, însă nu a fost de acord să dea declarație, fiind întocmit proces-verbal în acest sens. Instanța a reținut că faptele comise de inculpat sunt în concurs real și au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie, primul termen al recidivei constituindu-l pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 6484 din 28 decembrie 2005 a Judecătoriei Târgu-Jiu. De asemenea, s-a considerat că faptele comise de inculpat, în prezenta cauză, sunt în concurs cu cele pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală nr. 1186 din 8 iunie 2010 a Judecătoriei Târgu-Jiu pronunțată în Dosarul nr. 1201/318/2010. Din adresa din data de 30 noiembrie 2011 a Penitenciarului de Maximă Siguranță Craiova, a reținut instanța că, inculpatul a fost arestat la data de 16 aprilie 2007 având de executat o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de furt conform mandatului de executare a pedepsei închisorii din 5 aprilie 2007 emis de Judecătoria Târgu-Jiu în baza sentinței penale nr. 6848 din 28 decembrie 2005 pronunțată în Dosarul nr. 11507/2005 și a fost liberat la data de 1 februarie 2010 conform expirării pedepsei (din pedeapsa de 3 ani i-au fost scăzute 73 de zile). S-a constatat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată motiv pentru care, s-a arătat în sentință, se impune condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii orientată spre moderat. De asemenea, s-a menționat că vor fi reținute în sarcina inculpatului dispozițiile art. 37 lit. a) C. pen., iar pentru infracțiunile prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) C. pen. și pentru art. 290 C. pen., vor fi aplicate dispozițiile art. 41-art. 42 C. pen., faptele fiind comise în baza aceleiași rezoluții infracționale. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termenul prevăzut de lege, atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj cât și inculpatul B.G., Ministerul Public criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate deoarece instanța a aplicat o pedeapsă prea mică inculpatului și pentru că nu a anulat toate actele civile încheiate subsecvent și în baza adeverințelor false emise de inculpat, iar inculpatul a criticat sentința pentru netemeinicie susținând că i-a fost aplicată o pedeapsă prea mare, deși trebuia să i se rețină circumstanțe atenuante. Prin decizia nr. 122 din 6 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost respinse apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și de inculpatul B.G., împotriva sentinței penale nr. 223 de la data de 13 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția penală, în Dosarul cu nr. 7372/95/2011, ca nefondate. A fost obligat recurentul-inculpat la plata sumei de 240 RON cheltuieli judiciare către stat, din care, 200 RON onorariu apărător oficiu către Baroul Dolj, se avansează din fondul Ministerului Justiției, prin Curtea de Apel Craiova. Pentru a hotăra astfel, instanța de apel, cu privire la critica greșitei individualizări a pedepsei formulată atât de Ministerul Public cât și de inculpat, a considerat că este nefondată, neimpunându-se nici majorarea pedepsei și nici reducerea ei, prin reținerea de circumstanțe atenuante, deoarece chiar dacă inculpatul este recidivist prin comiterea aceluiași tip de infracțiuni, faptele deduse judecății în prezenta cauză sunt concurente deja cu alte fapte pentru care a primit o pedeapsă cu închisoarea mai mică decât cea aplicată în prezent, iar actuala pedeapsă a închisorii nu este situată la minimul special de 3 ani. Curtea a reținut, în ceea ce-l privește pe inculpat, că nici critica acestuia nu este fondată deoarece la proporționalizarea pedepsei, potrivit art. 72 C. pen. și art. 18 1 alin. (2) C. pen., a fost avut în vedere nu numai modul și mijloacele de săvârșire a faptelor și gradul efectiv de implicare a inculpatului în comiterea lor, dar și urmarea produsă, stadiul recuperării prejudiciului, perioada de timp în care au fost comise, cât și datele negative ce caracterizează persoana acestuia, inclusiv faptul că acesta este recidivist și s-a specializat în comiterea aceluiași tip de infracțiune de rezultat. Or, a constata instanța de apel, din probele administrate nu există dovedită existența vreunei împrejurări favorabile inculpatului care să reprezinte o circumstanță atenuantă conform art. 74 alin. (1) și alin. (2) C. pen. Sub aspectul laturii civile, s-a constatat ca părțile vătămate s-au constituit părți civile în procesul penal cu suma de 16.121,99 euro pentru SC T.C. SA. și respectiv 3.454,62 RON pentru SC E.K.R. SRL, constituite din dobândă, credit principal și penalități contractuale, actualizată până la data plații efective a debitului, reprezentând daunele suferite ca urmare a activității infracționale a inculpatului, respectiv neachitarea împrumuturilor contractate în baza contractelor de credit. Curtea a constatat, astfel, că părțile civile au înțeles să solicite plata despăgubirilor pentru nerestituirea creditului conform dispozițiilor contractuale, lucru menționat expres în cererile de constituire, deoarece dacă ar fi optat pentru răspunderea civilă delictuală acestea aveau doar dreptul la suma acordată cu titlu de credit, actualizată conform dobânzii legale sau, eventual, a ratei inflației. Curtea de Apel Craiova a considerat că instanța de fond a apreciat, legal și temeinic, că opțiunea părților civile, în sensul tragerii la răspundere civilă contractuală a inculpatului, participant în calitate de complice la infracțiunea de înșelăciune, este îndreptățită și că nu o poate cenzura, în cauză nefiind incidență nici o cauză de nulitate absolută a contractului, care să poată fi invocată și din oficiu, deoarece operează principiul disponibilității, exprimat de părțile civile potrivit art. 14 și art. 15 C. proc. pen., dispoziții care prevăd că latura civilă alăturate celei penale se soluționează potrivit legii civile, respectiv potrivit art. 112 raportat la art. 130 alin. ultim C. proc. civ. Astfel, a subliniat instanța de prim control judiciar, înșelăciunea în contracte echivalează cu dolul, ca și viciu de consimțământ, care poate atrage nulitatea relativă a unui act juridic, nulitate care nu poate fi invocată și pronunțată de instanță din oficiu întrucât, și în cazul în care acțiunea civilă este alăturată celei penale, ea continuă sa fie guvernată de principiul disponibilității. Or, în speță, a constata instanța de apel, părțile civile contractante induse în eroare, nu au înțeles să se prevaleze de această cauza de nulitate, ci dimpotrivă, a solicitat aplicarea dispozițiilor contractuale. De altfel, nici beneficiarii finanțărilor bănești și cu atât mai puțin inculpatul nu s-ar fi putut prevala de împrejurările încheierii contractului, având în vedere că nimeni nu poate invoca propria culpă în vederea producerii de consecințe juridice favorabile lui (nemo auditur propriam turpirudinem allegans). Contractul de credit nefiind unul intuitu personae, a apreciat instanța, nu poate fi invocată nici eroarea asupra persoanei contractantului, pentru a se constata nulitatea absolută a contractului de credit, calitatea de salariat a debitorului nefiind decât o măsură de prevedere pentru finanțator, pentru care nu ar fi prezentat nici o importanță și care nu s-ar fi sesizat ca beneficiarii împrumutului au prezentat niște acte false emise de inculpat, în condițiile în care aceste persoane ar fi achitat ratele potrivit dispozițiilor contractelor. De asemenea, s-a mai arătat, că anularea contractului pentru cauză ilicită s-ar fi impus doar în cazul în care ar fi putut fi reținută și reaua-credință a părților civile, neexistentă însă în cauză. În consecință, a apreciat instanța, anularea actelor subsecvente emiterii adeverințelor de salarizare false nu este legală, deoarece s-ar schimba, contrar voinței părților civile, temeiul juridic al acțiunii civile alăturate celei penale, prin transformarea unei răspunderi contractuale într-o răspundere delictuală. Împotriva deciziei au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și de inculpatul B.G. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., susținând că s-a făcut o greșită aplicare a legii, instanța stabilind în mod greșit pedeapsa principală pe care inculpatul B.G. urmează să o execute, aceasta fiind de 5 ani și 10 luni închisoare, iar nu de 5 ani și 6 luni închisoare. În esență, s-a arătat că primul termen al recidivei îl constituie pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 4001 din data de 8 septembrie 2004 a Judecătoriei Târgu- Jiu, iar nu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 6484 din data de 28 decembrie 2005 a Judecătoriei Târgu-Jiu. Totodată, urmare constatării concursului de infracțiuni, în temeiul art. 34, art. 35 și art. 36 alin. (2) C. pen., trebuia să se descontopească pedeapsa aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 6484 din 28 decembrie 2005 a Judecătoriei Târgu-Jiu și pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 1186 din 8 iunie 2010 a Judecătoriei Târgu-Jiu, în pedepsele componente și sporul de 4 luni, iar după contopirea acestora cu pedepsele aplicate în rezenta cauză, și adăugarea sporului de 4 luni stabilit prin sentința nr. 1186 din 8 iunie 2010, precum și a sporului aplicat în prezenta cauză, să se stabilească că inculpatului are de executat pedeapsa de 5 ani și 10 luni închisoare și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) C. pen., ca pedeapsă accesorie. Inculpatul B.G. a promovat calea de atac, la data de 16 iunie 2012, considerând că este recurs peste termen și învederând că a lipsit la toate termenele de judecată atât în fond și în apel, cât și la pronunțare. Pe fondul recursului, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., susținând că, în mod greșit, s-au reținut infracțiunile prevăzute de art. 4 și art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005, întrucât lipsește latura subiectivă a infracțiunilor. În acest sens, a arătat că, în cursul lunilor iunie-iulie 2006, nu a semnat primirea vreunei somații de la D.G.F.P. Gorj și, că practic, societatea nu a desfășurat niciun fel de activitate comercială, astfel că nu dispunea de niciun act contabil. Referitor la sediul societății, a precizat că, nedesfășurând nicio activitate economică, nu a achitat chiria pentru sediul închiriat de firmă la adresa din str. E.T., Târgu-Jiu, așa încât contractul de închiriere a fost reziliat. Nu se poate reține că a declarat sediul ficitv, acesta fiind cel real. Pentru aceste motive, în privința celor două infracțiuni, a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen. În temeiul art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., inculpatul a cerut redozarea pedepsei pentru complicitate la infracțiune, apreciind că pedeapsa de 5 ani închisoare este prea mare față de prejudiciul produs, împrejurările concrete în care s-a săvârșit fapta și folosul efectiv obținut. Cu prioritate, verificând condițiile recursului peste termen prevăzut de art. 385 3 raportat la art. 365 C. proc. pen., Înalta Curte constată, în baza actelor dosarului, că acestea sunt îndeplinite, recurentul inculpat B.G. lipsind la toate termenele de judecată în primă instanță și în apel, precum și la pronunțare. Cumulativ, este întrunită și cerința referitoare la termen, respectiv ca recursul să nu fie declarat mai târziu decât 10 zile de la data începerii executării pedepsei, executarea pedepsei nefiind începută de către inculpat. Înalta Curte constată că nu este întemeiată susținerea procurorului că recursul declarat de inculpat este în termen, întrucât comunicarea copiei dispozitivului deciziei pronunțate în apel s-a efectuat cu respectarea dispozițiilor legale, prin afișare la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârșit infracțiunea, având în vedere că inculpatul figurează în baza de date a D.E.P.A.B.D. cu domiciliul ce rezultă din actele dosarului, pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare s-a consemnat că inculpatul și-a schimbat domiciliul și noua adresă de locuit este necunoscută, iar nici măcar în recurs, prin intermediul apărătorului ales al inculpatului, nu s-a putut afla adresa la care inculpatul poate fi contactat, deși acesta din urmă avea obligația să anunțe, organelor judiciare, schimbarea domiciliului. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a invocat, ca motiv de nelegalitate, subscris cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., aplicarea greșită a pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare în loc de 5 ani și 10 luni închisoare, care s-ar fi impus, după cum a arătat procurorul, dacă se stabilea corect primul termen al recidivei și infracțiunile cu care cele din prezenta cauză se află în concurs și se contopeau pedepsele cu respectarea dispozițiilor legale. Diferit de această critică susținută la acest moment procesual, în apel, procurorul a invocat greșita individualizare a pedepsei și omisiunea anulării tuturor actelor considerate, de acuzare, ca fiind false. În aceste condiții, se constată că procurorul și-a întemeiat recursul pe un motiv care nu a format obiectul judecății în apel, deoarece solicitarea formulată în fața Curții de Apel Craiova, privind majorarea cuantumului pedepsei, a avut la bază critici care vizau netemeinicia pedepsei aplicate, iar nu aspecte de legalitate a stabilirii cuantumului acesteia, ca în recurs. A analiza motivul de recurs al Parchetului, după ce o asemenea critică nu a fost susținută și pe calea apelului, ar însemna a lipsi inculpatul de o cale de atac cu privire la această chestiune de drept ce are legătură cu legalitatea pedepsei aplicate, considerente pentru care, Înalta Curte apreciază că recursul promovat de procuror este neîntemeiat. Este adevărat că apelul devoluează integral cauza și că instanța de apel avea posibilitatea să verifice sub toate aspectele, de fapt și de drept, sentința pronunțată în cauză, dar dispozițiile art. 385 15 pct. 2 C. proc. pen. nu permit casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare în situația cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., iar admiterea recursului promovat de procuror și casarea atât a deciziei cât și a sentinței, în sensul cerut de procuror, ar aduce atingere dreptului la un proces echitabil, după cum s-a arătat, prin lipsirea inculpatului de o cale de atac în legătură cu un aspect invocat pentru prima dată în recurs. Motivul de recurs al inculpatului privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 4 și art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, sub aspectul formei de vinovăție cerută de lege, este neîntemeiat. Împrejurarea că inculpatul nu a semnat primirea vreunei somații de la D.G.F.P. Gorj și că SC S.P. SRL Târgu-Jiu nu a desfășurat niciun fel de activitate comercială, astfel că nu dispunea de niciun act contabil, pe care să-l prezinte la control, cum a susținut inculpatul, nu dovedesc lipsa de vinovăție cu care a acționat acesta în comiterea infracțiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005. Elementele constitutive ale acestei infracțiuni sunt întrunite și din punct de vedere subiectiv, ținând cont de hotărârea din 10 martie 2006 și actul adițional prin care inculpatul a preluat SC S.P. SRL și a declarat sediul acesteia, declarația martorului S.C.D. care a arătat că a cesionat inculpatului societatea comercială și că i-a predat documentele contabile și ștampila societății, precum și somațiile din 12 iunie 2006, 20 iunie 2006 și 17 iulie 2006 prin care organele fiscale l-au invitat la sediul D.G.F.P. Gorj cu actele societății și documetele fiscale. Recurentul inculpat, în calitatea sa de administrator al SC S.P. SRL, avea obligația de a prezenta documentele fiscale ale societății în vederea stabilirii obligațiilor datorate bugetului general consolidat al statului. De asemenea, inculpatul a săvârșit cu intenție infracțiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 deoarece a declarat fictiv sediul SC M.C. SRL Târgu-Jiu, sustrăgându-se astfel, de la îndeplinirea obligațiilor fiscale și a efectuării verificărilor financiare, dovadă fiind hotărârea și actul adițional prin care inculpatul a devenit administratorul SC M.C. SRL și a stabilit sediul acesteia, declarația martorului M.T.S. că a înstrăinat societatea inculpatului, procesul-verbal al inspectorilor fiscali din cadrul D.G.F.P. Gorj prin care se arată că s-au deplasat la sediul societății pentru inspecție fiscală și prin care s-a constatat că la adresa din str. E.T. din Târgu-Jiu nu funcționează societatea, declarația martorului T.I. care a relatat că a reziliat contractul de închiriere a spațiului indicat ca sediu al societății pentru că nu s-a plătit chiria. Ca atare, cererea inculpatului de achitare pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005 și infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, este neîntemeiată, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., situația de fapt reținută de instanța de apel relevând fără tăgadă, că recurentul inculpat a acționat cu vinovăția în forma prevăzută de lege. În privința individualizării pedepsei, se precizează că aceasta nu este un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate. De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului, său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana inculpatului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate. Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei inculpatului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni. Ținând cont de aceste criterii, se consideră că s-a realizat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului B.G. care este recidivist, fiind anterior condamnat definitiv pentru mai multe infracțiuni, de natură diferită, perseverența sa infracțională fiind demonstrată și prin concursul de infracțiuni ce face obiectul prezentei cauze și forma continuată a infracțiunii de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Având în vedere, totodată, că pedeapsa aplicată pentru complicitate la înșelăciune în convenții este evident orientată spre minimul special de 3 ani închisoare, Înalta Curte apreciază că nu se justifică reducerea pedepsei aplicate, neexistând motive întemeiate pentru casarea deciziei în baza art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, precum și recursul peste termen declarat de inculpatul B.G. împotriva deciziei penale nr. 122 din 6 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul intimat inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.