ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7800/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 94 din 20 martie 2012,

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamantul

Municipiul Târgoviște prin Primar în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi

a României, acțiune având ca obiect anularea încheierii din 7 octombrie 2011

emisă de pârâtă și a Deciziei nr. 33/2011 a Camerei de Conturi Dâmbovița.

În motivarea acestei

hotărâri, prima instanță a apreciat corecte constatările pârâtei în sensul că

entitatea auditată nu ar fi respectat prevederile art. 14 alin. (2) și (3),

art. 22 alin. (1), art. 23 alin. (1) și art. 54 alin. (6) din Legea nr.

273/2006, pct. 1 alin. (12) din O.M.F. nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor

metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor

instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea

angajamentelor bugetare și legale și art. 5 din O.U.G. nr. 119/1999

(republicată) privind controlul intern și controlul financiar preventiv, art.

23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006.

Împotriva Sentinței

nr. 94 din 20 martie 2012 a declarat recurs reclamantul Municipiul Târgoviște

prin Primar, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii contestației

și anulării încheierii din 7 octombrie 2011 emisă de Curtea de Conturi a

României și a Deciziei nr. 33/2011 emisă de Camera de Conturi Dâmbovița cu

privire la pct. 17, 18 și 19.

În motivarea cererii

de recurs s-a susținut, referitor la pct. 17, cele semnalate de reprezentanții

Curții de Conturi la momentul întocmirii Deciziei nr. 33/2011 sunt

nejustificate, întrucât din verificarea situațiilor de plată reiese clar faptul

că toate sumele declarate de auditorii publici externi, ca "încasate

nelegal" de firmele SC T.C. SRL și respectiv SC C. SRL, au fost recuperate

integral prin noile facturi fiscale emise și transmise în deconturile

justificative către MDRT. De asemenea, sumele decontate de la bugetul de stat

de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) pentru lucrările

suplimentare la obiectivele Reabilitarea termică a blocurilor de locuințe

Târgoviște, nu au fost solicitate spre returnare până la data de 31 decembrie

2010 și nu au fost calculate penalități pentru facturile stornate și cuprinse

în deconturile justificative, iar în această situație nu se poate pune în

discuție existența unor plăți suplimentare în raport de obiectul și valoarea

totală a contractului.

În ceea ce privește

situația reținută la pct. 18, s-a arătat că auditorii financiari ai Curții de

Conturi au confundat criteriul de atribuire al contractelor de achiziție

publică "prețul cel mai scăzut" cu prețul materialelor intrate în

operă, că ulterior atribuirii contractului autoritatea competentă nu poate

cenzura prețurile la care se aprovizionează prestatorul și că, în final,

devizul a fost același.

În fine, referitor la

pct. 19, recurenta a susținut că lucrările care fac obiectul acestei măsuri au

fost realizate la termen, doar factura întocmindu-se la o dată ulterioară.

Hotărârea instanței

de fond a fost criticată pentru faptul că s-a rezumat la a enumera motivele

invocate de pârâtă prin întâmpinare sau prin obiecțiunile formulate la raportul

de expertiză, fără a face referire la susținerile recurentei-reclamante sau la

concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză.

Examinând cu

prioritate excepția tardivității recursului, invocată de această instanță din

oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru următoarele

considerente:

Ca regulă, potrivit

dispozițiilor art. 301 C. proc. civ., "termenul de recurs este de 15 zile

de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel" iar art. 20

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 arată că "hotărârea pronunțată în primă

instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la

comunicare."

Or, din examinarea

înscrisurilor depuse în recurs, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant a

formulat recurs la data de 14 iunie 2012, în condițiile în care hotărârea

recurată a fost comunicată acestuia la data de 18 aprilie 2012 și, față de

dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, termenul în care legea

procedurală permitea declararea recursului, în cauză, s-a împlinit la data de 4

mai 2012.

Cum în cauză nu s-a

făcut nici dovada existenței vreuneia din situațiile prevăzute de art. 103

alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea

dispozițiilor art. 103 alin. (1) teza I C. proc. civ., cu consecința

respingerii recursului ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Municipiul

Târgoviște prin Primar împotriva Sentinței civile nr. 94 din 20 martie 2012 a

Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și

fiscal ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 decembrie 2013.

Procesat de GGC - CL