ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2138/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată la Curtea de Apel Ploiești sub nr. 814/42/2011, reclamanta U.A.T.M.

Târgoviște a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.C.V.U.F.C. din Cadrul M.D.R.T.

suspendarea executării procesului verbal de constatare nr. 59428 din 05 august

2011 încheiat la data de 04 august 2011 de către D.C.V.U.F.C. privind

constatarea neregulilor și stabilirea creanței bugetare, până la soluționarea

irevocabilă a contestației împotriva acestui act administrativ, în baza

prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În motivarea cererii,

s-a arătat faptul că, prin procesul verbal de constatare nr. 59428 din 05

august 2011, încheiat în urma verificărilor efectuate cu privire la Contractul de finanțare nr. 523 din 03 septembrie 2009 privind proiectul „Consolidare,

reabilitare și modernizare C.N.C.C. (corp A + B) Târgoviște al cărui beneficiar

este U.A.T.M. Târgoviște, s-a stabilit un debit în sumă totală de 1.574.363,01

lei, constând în cheltuieli neeligibile aferente desfășurării acestui proiect.

A susținut reclamanta

că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004,

respectiv „cazul bine justificat” și „iminența producerii unei pagube”.

În drept, cererea a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, O.U.G. nr. 66/2011.

Prin sentința nr. 317

din 10 noiembrie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă,

contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, cererea de

suspendare formulată în contencios administrativ de reclamanta U.A.T.M. Târgoviște,

prin reprezentanți legali, în contradictoriu cu pârâta D.C.V.U.F.C. din cadrul

M.D.R.T.

A dispus restituirea

cauțiunii în sumă de 31.487,26 lei, depusă cu Ordinul de Plată ne. A 110 din 4

noiembrie 2011.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

- prin procesul

verbal de constatare încheiat de D.C.V.U.F.C. la data de 04 august 2011,

privind contractul de finanțare 523 din 03 septembrie 2011 având ca beneficiar

U.A.T.M. Târgoviște jud. Dâmbovița, privind „Consolidarea, reabilitarea și

modernizarea C.N.C.C. (corp A+B) Târgoviște s-au constatat unele nereguli, așa

cum rezultă din procesul verbal, pentru care s-a stabilit ca beneficiarul

datorează autorității competente în gestionarea fondurilor comunitare un debit

în valoare de 1.574.363,01 lei, fonduri ce trebuiesc rambursate, creanța

bugetară având ca scadență 30 de zile de la data comunicării titlului.

- În urma verificării

privind progresul proiectului s-au constatat unele nereguli constând în

executarea lucrărilor la pardoseli din parchet și lucrările la învelitoare care

au fost realizate altfel de cum prevedea caietul de sarcini, motiv pentru care

cheltuielile decontate au fost constatate neeligibile.

- Reclamanta prin

cererea cu care a investit instanța, nu contestă cele stabilite prin procesul

verbal, dar arată că nu s-au încălcat prevederile O.U.G. nr. 34/2006 și H.G. nr.

925/2006, în sensul nerespectării prevederilor contractuale sau cele prevăzute

în caietul de sarcini și memoriul tehnic, arătând că fiecare lucrare a fost

executată în baza unor note tehnice cu acordul proiectantului de specialitate.

Executarea lucrărilor în acest fel, susține reclamanta nu este de natură să

atragă consecințe asupra fondurilor alocate, atâta timp cât bugetul alocat nu a

fost depășit.

Pe baza aceste situații

de fapt, prima instanță a reținut că din dispozițiile art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, rezultă că

suspendarea executării

unui act administrativ este o măsură vremelnică și provizorie și se poate

dispune în cazul în care sunt cumulativ îndeplinite cerințele legale expres

prevăzute, cazul bine justificat și iminenta pagubă.

A

constatat curtea de apel că, în cauză, față de actele dosarului și susținerile

părților, aparent nu se poate deduce îndeplinită condiția existenței cazului

bine justificat, neexistând indicii care să ducă la o îndoială serioasă în

privința legalității actului administrativ, respectiv la constatările stabilite

prin procesul verbal. Aceasta, întrucât chiar reclamanta recunoaște că

lucrările ce fac obiectul constatărilor au fost efectuate așa cum se arată în

procesul verbal, dar numai cu ocazia administrării probatoriilor și analizei

asupra fondului cauzei se poate stabili dacă modalitatea de executare respectă

caietul de sarcini care a stat la baza atribuirii contractului, și dacă cheltuielile

efectuate în acest sens sunt sau nu eligibile.

Reținând

faptul neîndeplinirii condiției existenței cazului bine justificat, curtea de

apel a apreciat cererea de suspendare ca fiind nefondată, chiar dacă prin

executarea actului administrativ, reclamantei în prezent i s-ar crea un

disconfort financiar și nu neapărat o pagubă atâta timp cât nu se poate stabili

în acest moment dacă suma este sau nu datorată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta U.A.T.M. Târgoviște, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, prin invocarea dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.

Prin criticile aduse

sentinței atacate, recurenta-reclamantă susține, în esență, că, în mod eronat,

prima instanță nu a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile cumulative

prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece aspectele

reținute în procesul-verbal de control sunt neconforme cu realitatea, iar actul

administrativ contestat reprezintă titlu de creanță ce poate fi pus în

executare de către autoritatea pârâtă, situație care ar afecta grav patrimoniul

și activitatea reclamantei.

Recursul este

nefondat.

Examinând

cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele

care vor fi arătate în continuare.

1.

Argumente de fapt și de drept relevante

Așa cum

rezultă din expunerea anterioară a lucrărilor din dosar, recurenta-reclamantă a

învestit instanța cu o acțiune în contencios administrativ pentru suspendarea executării

Procesului-verbal de constatare nereguli și stabilire creanțe bugetare nr. 59428

din 5 august 2011.

Măsura de suspendare a executării

actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14

din Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să asigure

protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în sarcina cărora actul

administrativ dă naștere unor obligații, până la evaluarea acestuia de către

instanța de contencios administrativ învestită cu acțiunea în anulare. Sau, așa

cum a reținut Curtea Constituțională [(decizia nr. 349 din 24 aprilie 2012 (M.

Of., nr. 394/13.06.2012)], „dreptul de a solicita suspendarea executării unui

act administrativ […]

constituie o garanție

procesuală aflată la îndemâna părții interesate pentru evitarea efectelor

negative pe care punerea în executare a actului administrativ unilateral a

cărui anulare s-a solicitat le-ar putea avea asupra acesteia”

Această măsură de protecție, care

înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă

numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege:

- cazul bine justificat, definit de art.

2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind

împrejurările

legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ

;

- paguba iminentă, definită de art. 2 alin.

(1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca fiind

prejudiciul

material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public

.

Îndeplinirea celor două condiții este

verificată în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a

aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de

partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea

prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă

iminența producerii unei pagube greu sau impozabil de înlăturat în ipoteza în

care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță.

Înalta Curte constată

că, în speță, prima instanță a interpretat și aplicat corect prevederile art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reținând neîndeplinirea condiției cazului bine

justificat, raportat la aspectul că nu s-a făcut dovada aparenței de

nelegalitate a actului administrativ, aspectele reliefate de reclamantă fiind

chestiuni ce țin de cercetarea pe fond a cauzei, situație ce excede limitelor

soluționării cererii de suspendare, impuse de dispozițiile art. 14 din legea

contenciosului administrativ.

De altfel, la

momentul soluționării prezentului recurs, prin sentința 53 din 16 februarie 2012,

Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, a respins

acțiunea reclamantei U.A.T.M. Târgoviște privind anularea actului administrativ

a cărui suspendare se solicită în prezenta cauză.

De aceea, cel puțin

la nivelul aparenței dreptului, în acord cu cele reținute de judecătorul primei

instanțe, Înalta Curte constată că nu există un indiciu de nelegalitate al

actului atacat.

În jurisprudența sa (spre exemplu,

decizia nr. 737 din 14 februarie 2012, pronunțată în dosarul nr. 1185/44/2011),

Înalta Curte a reținut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat care

să impună suspendarea unui act administrativ, instanța trebuie să își limiteze

verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au

capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de

care se bucură un act administrativ. Astfel de împrejurări vădite, de fapt

sau/și de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire

la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca

fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu

depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții

legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ,

modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului

administrativ.

Or, în cauză, în sensul celor expuse,

nu suntem în prezența unor împrejurări vădite de fapt sau de drept care să facă

dovada îndeplinirii cerinței referitoare la cazul bine justificat în sensul art.

14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În acest sens, Înalta Curte constată

că, prin cererea de chemare în judecată și probatoriul administrat, reclamanta

invocă motive de nelegalitate a actului contestat ce presupun o analiză în fond

a situației de fapt și a dispozițiilor legale incidente, care au stat la baza

emiterii actului contestat, examinare ce excede procedurii sumare de verificare

a

aparenței dreptului reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În concluzie,

Înalta Curte constată că sentința pronunțată de Curtea de apel este legală și

temeinică, nefiind identificate, în sensul art. 304 sau art. 304

1

C.

proc. civ., motive de modificare sau casare a hotărârii respective.

2.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul

din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de U.A.T.M. Târgoviște, împotriva Sentinței nr. 317 din 10 noiembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 3 mai 2012.