ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2138/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești sub nr. 814/42/2011, reclamanta U.A.T.M. Târgoviște a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.C.V.U.F.C. din Cadrul M.D.R.T. suspendarea executării procesului verbal de constatare nr. 59428 din 05 august 2011 încheiat la data de 04 august 2011 de către D.C.V.U.F.C. privind constatarea neregulilor și stabilirea creanței bugetare, până la soluționarea irevocabilă a contestației împotriva acestui act administrativ, în baza prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004. În motivarea cererii, s-a arătat faptul că, prin procesul verbal de constatare nr. 59428 din 05 august 2011, încheiat în urma verificărilor efectuate cu privire la Contractul de finanțare nr. 523 din 03 septembrie 2009 privind proiectul „Consolidare, reabilitare și modernizare C.N.C.C.

(corp A + B) Târgoviște al cărui beneficiar este U.A.T.M. Târgoviște, s-a stabilit un debit în sumă totală de 1.574.363,01 lei, constând în cheltuieli neeligibile aferente desfășurării acestui proiect. A susținut reclamanta că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv „cazul bine justificat” și „iminența producerii unei pagube”. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, O.U.G. nr. 66/2011. Prin sentința nr. 317 din 10 noiembrie 2011, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, cererea de suspendare formulată în contencios administrativ de reclamanta U.A.T.M.

Târgoviște, prin reprezentanți legali, în contradictoriu cu pârâta D.C.V.U.F.C. din cadrul M.D.R.T. A dispus restituirea cauțiunii în sumă de 31.487,26 lei, depusă cu Ordinul de Plată ne. A 110 din 4 noiembrie 2011. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: - prin procesul verbal de constatare încheiat de D.C.V.U.F.C. la data de 04 august 2011, privind contractul de finanțare 523 din 03 septembrie 2011 având ca beneficiar U.A.T.M. Târgoviște jud. Dâmbovița, privind „Consolidarea, reabilitarea și modernizarea C.N.C.C. (corp A+B) Târgoviște s-au constatat unele nereguli, așa cum rezultă din procesul verbal, pentru care s-a stabilit ca beneficiarul datorează autorității competente în gestionarea fondurilor comunitare un debit în valoare de 1.574.363,01 lei, fonduri ce trebuiesc rambursate, creanța bugetară având ca scadență 30 de zile de la data comunicării titlului.

- În urma verificării privind progresul proiectului s-au constatat unele nereguli constând în executarea lucrărilor la pardoseli din parchet și lucrările la învelitoare care au fost realizate altfel de cum prevedea caietul de sarcini, motiv pentru care cheltuielile decontate au fost constatate neeligibile. - Reclamanta prin cererea cu care a investit instanța, nu contestă cele stabilite prin procesul verbal, dar arată că nu s-au încălcat prevederile O.U.G. nr. 34/2006 și H.G. nr. 925/2006, în sensul nerespectării prevederilor contractuale sau cele prevăzute în caietul de sarcini și memoriul tehnic, arătând că fiecare lucrare a fost executată în baza unor note tehnice cu acordul proiectantului de specialitate.

Executarea lucrărilor în acest fel, susține reclamanta nu este de natură să atragă consecințe asupra fondurilor alocate, atâta timp cât bugetul alocat nu a fost depășit. Pe baza aceste situații de fapt, prima instanță a reținut că din dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură vremelnică și provizorie și se poate dispune în cazul în care sunt cumulativ îndeplinite cerințele legale expres prevăzute, cazul bine justificat și iminenta pagubă. A constatat curtea de apel că, în cauză, față de actele dosarului și susținerile părților, aparent nu se poate deduce îndeplinită condiția existenței cazului bine justificat, neexistând indicii care să ducă la o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, respectiv la constatările stabilite prin procesul verbal.

Aceasta, întrucât chiar reclamanta recunoaște că lucrările ce fac obiectul constatărilor au fost efectuate așa cum se arată în procesul verbal, dar numai cu ocazia administrării probatoriilor și analizei asupra fondului cauzei se poate stabili dacă modalitatea de executare respectă caietul de sarcini care a stat la baza atribuirii contractului, și dacă cheltuielile efectuate în acest sens sunt sau nu eligibile. Reținând faptul neîndeplinirii condiției existenței cazului bine justificat, curtea de apel a apreciat cererea de suspendare ca fiind nefondată, chiar dacă prin executarea actului administrativ, reclamantei în prezent i s-ar crea un disconfort financiar și nu neapărat o pagubă atâta timp cât nu se poate stabili în acest moment dacă suma este sau nu datorată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta U.A.T.M. Târgoviște, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, prin invocarea dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ. Prin criticile aduse sentinței atacate, recurenta-reclamantă susține, în esență, că, în mod eronat, prima instanță nu a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, deoarece aspectele reținute în procesul-verbal de control sunt neconforme cu realitatea, iar actul administrativ contestat reprezintă titlu de creanță ce poate fi pus în executare de către autoritatea pârâtă, situație care ar afecta grav patrimoniul și activitatea reclamantei. Recursul este nefondat.

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi arătate în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Așa cum rezultă din expunerea anterioară a lucrărilor din dosar, recurenta-reclamantă a învestit instanța cu o acțiune în contencios administrativ pentru suspendarea executării Procesului-verbal de constatare nereguli și stabilire creanțe bugetare nr. 59428 din 5 august 2011. Măsura de suspendare a executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în sarcina cărora actul administrativ dă naștere unor obligații, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ învestită cu acțiunea în anulare.

Sau, așa cum a reținut Curtea Constituțională [(decizia nr. 349 din 24 aprilie 2012 (M. Of., nr. 394/13.06.2012)], „dreptul de a solicita suspendarea executării unui act administrativ […] constituie o garanție procesuală aflată la îndemâna părții interesate pentru evitarea efectelor negative pe care punerea în executare a actului administrativ unilateral a cărui anulare s-a solicitat le-ar putea avea asupra acesteia” Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege: - cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ ; - paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public . Îndeplinirea celor două condiții este verificată în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată,

care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau impozabil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță. Înalta Curte constată că, în speță, prima instanță a interpretat și aplicat corect prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reținând neîndeplinirea condiției cazului bine justificat, raportat la aspectul că nu s-a făcut dovada aparenței de nelegalitate a actului administrativ, aspectele reliefate de reclamantă fiind chestiuni ce țin de cercetarea pe fond a cauzei, situație ce excede limitelor soluționării cererii de suspendare, impuse de dispozițiile art. 14 din legea contenciosului administrativ.

De altfel, la momentul soluționării prezentului recurs, prin sentința 53 din 16 februarie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei U.A.T.M. Târgoviște privind anularea actului administrativ a cărui suspendare se solicită în prezenta cauză. De aceea, cel puțin la nivelul aparenței dreptului, în acord cu cele reținute de judecătorul primei instanțe, Înalta Curte constată că nu există un indiciu de nelegalitate al actului atacat. În jurisprudența sa (spre exemplu, decizia nr. 737 din 14 februarie 2012, pronunțată în dosarul nr. 1185/44/2011), Înalta Curte a reținut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța trebuie să își limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ. Or, în cauză, în sensul celor expuse, nu suntem în prezența unor împrejurări vădite de fapt sau de drept care să facă dovada îndeplinirii cerinței referitoare la cazul bine justificat în sensul art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În acest sens, Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată și probatoriul administrat, reclamanta invocă motive de nelegalitate a actului contestat ce presupun o analiză în fond a situației de fapt și a dispozițiilor legale incidente, care au stat la baza emiterii actului contestat, examinare ce excede procedurii sumare de verificare a aparenței dreptului reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004. În concluzie, Înalta Curte constată că sentința pronunțată de Curtea de apel este legală și temeinică, nefiind identificate, în sensul art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., motive de modificare sau casare a hotărârii respective. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de U.A.T.M. Târgoviște, împotriva Sentinței nr. 317 din 10 noiembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 mai 2012.