ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5318/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

procesual.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC G.T.

SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Deva, anularea

Deciziei de impunere din 5 septembrie 2012, emisă de pârât, și a Dispoziției

nr. 2157/2012 a Primarului Municipiului Deva, suspendarea executării actelor

contestate, precum și obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru

punerea în aplicare a actelor contestate.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, prin Decizia de impunere din 5 septembrie 2012 s-au

stabilit în sarcina sa obligații suplimentare față de bugetul local al

Municipiului Deva în sumă de 422.621,80 RON și accesorii în sumă de 238.424,19

RON reprezentând:

- impozit pe clădiri

aferent anilor 2007 - 2012 în sumă de 348.595 RON și accesorii de 184.782,69

RON;

- impozit pe

mijloacele de transport pentru anii 2005 - 2012 în sumă de 1.444,80 RON și

accesorii de 1.238,01 RON;

- impozit pe teren

aferent anilor 2007 - 2012 în sumă de 72.582 RON și accesorii în sumă de

52.403,49 RON.

Ulterior, prin

Dispoziția nr. 2157/2012 a Primarului Municipiului Deva a fost respinsă

contestația sa împotriva deciziei de impunere sus-menționate.

Reclamanta a

susținut, în esență, că decizia de impunere nu este motivată sub aspectul

modului de calcul al debitului imputat, neputând, astfel, fi verificată

corectitudinea stabilirii impozitului, că actul contestat încalcă dreptul său

la proprietate, principiul neretroactivității legii, principiul egalității în

drepturi și nediscriminării, criticând și modul de stabilire a impozitului pe

clădiri apreciat ca datorat.

neconstituționalitate invocată.

La data de 6

februarie 2012, reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate a

dispozițiilor art. 215 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. și a

dispozițiilor O.U.G. nr. 51/2008, solicitând instanței de fond sesizarea Curții

Constituționale cu soluționarea excepției.

În motivarea acestei

cereri, reclamanta a susținut că dispozițiile criticate încalcă prevederile

art. 16, art. 20 alin. (1), art. 21, art. 24, art. 48 alin. (2) și art. 127 din

Constituția României, criticând, pe de o parte, instituirea cauțiunii și modul

de stabilire al acesteia de către instanțele judecătorești și arătând, pe de

altă parte, că O.U.G. nr. 51/2008 instituie un tratament diferit și implicit

discriminatoriu între persoanele fizice și cele juridice.

instanței de fond

Prin Sentința nr. 93

din 6 martie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, a suspendat executarea Deciziei de impunere nr.

30787/2012, emisă de Consiliul Local Deva, până la soluționarea irevocabilă a

cauzei și totodată a respins cererea reclamantei SC G.T. SRL privind sesizarea

Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 215 din O.G. nr. 92/2003 privind C. procedură fiscală și O.U.G. nr.

51/2008, privind ajutorul public judiciar în materie civilă.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a arătat că prin Încheierea din 6 februarie 2013 a fost admisă

cererea reclamantei privind reducerea cauțiunii la suma de 2.000 RON, iar

reclamanta a făcut dovada achitării ei prin recipisa de consemnare, condiții în

care în speță nu mai există niciun interes în sesizarea Curții Constituționale,

pe acest aspect.

A mai arătat curtea

de apel că o eventuală pronunțare cu privire la neconstituționalitatea

dispozițiilor art. 215 din O.G. nr. 92/2003 nu ar mai avea niciun efect cu

privire la soluționarea cauzei de vreme ce cauțiunea a fost achitată iar

cererea de suspendare soluționată.

Instanța fondului a

apreciat totodată că cererea de sesizare a Curții Constituționale referitor la

dispozițiile O.U.G. nr. 51/2008, este inadmisibilă, cu motivarea că actul

normativ indicat vizează în exclusivitate persoanele fizice și nu este deci

incident în prezenta cauză.

exercitată

Împotriva Încheierii,

respectiv a sentinței din data de 6 martie 2013 a formulat recurs reclamanta SC

G.T. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul

respingerii excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 din

O.U.G. nr. 92/2003.

În esență, prin

motivele de recurs dezvoltate, au fost înfățișate următoarele critici în raport

de soluția primei instanțe asupra excepției de neconstituționalitate invocată:

- în mod incorect a

reținut instanța de fond finele de neprimire statuat prin art. 29 alin. (1) din

Legea nr. 47/1992, mai cu seamă că prevederea cuprinsă în art. 215 din O.G. nr.

92/2003, privind C. proc. fisc. avea legătură cu fondul cauzei;

- accesul direct la

jurisdicția constituțională este garantat iar respingerea excepției a încălcat

art. 6 alin. (1) al Convenției Europene a Drepturilor Omului, având în vedere

că decizia Curții Constituționale putea influența rezultatul litigiului aflat

pe rolul instanței de judecată;

- au fost încălcate

prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și ale art. 23 alin. (6)

din același act normativ, cu referire la cazurile de inadmisibilitate ale

excepției și totodată instanța a respins cererea de sesizare a Curții

Constituționale în vederea pronunțării asupra excepției, fără nicio motivare.

considerentele Înaltei Curți asupra recursului promovat

Recursul nu este

fondat.

Înalta Curte,

examinând Sentința nr. 93 din 6 martie 2013 (recurenta a denumit-o Încheierea

din 6 martie 2013) sub aspectul soluționării cererii de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215

din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., în limitele învestirii prin

motivele de recurs reține că nu sunt întemeiate criticile recurentei, ce pot fi

circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., în considerarea celor în continuare arătate.

Prin Sentința nr. 93

din 6 martie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ

și fiscal, deliberând asupra cererilor formulate de recurenta-reclamantă SC

G.T. SRL, a admis cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere din 5

septembrie 2012, emisă de autoritatea pârâtă și a suspendat executarea acestui

act administrativ fiscal până la soluționarea irevocabilă a cauzei și totodată

s-a pronunțat și asupra solicitării de sesizare a Curții Constituționale pentru

soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 din

O.G. nr. 92/2003 ca și a O.U.G. nr. 51/2008, privind ajutorul public judiciar

în materie civilă.

Instanța de fond,

prin sentința atacată, a respins această din urmă cerere a reclamantei-recurente,

reținând în ceea ce privește O.U.G. nr. 51/2008, inadmisibilitatea solicitării

în considerarea cadrului de reglementare ce vizează exclusiv persoanele fizice,

nu și pe cele juridice.

Cu referire la art.

215 din O.G. nr. 92/2003, instanța de fond, prin considerentele sentinței, a

reținut că în cauză nu mai subzistă niciun interes în sesizarea Curții

Constituționale față de măsurile dispuse în sensul reducerii cauțiunii la suma

de 2.000 RON și achitării acesteia de către societatea reclamantă.

Înalta Curte, față de

criticile recurentei-reclamante ce vizează numai această din urmă prevedere

legală, reține că judecătorul fondului a dat o justă și legală dezlegare

cererii de sesizare a Curții Constituționale, cu soluționarea excepției de

neconstituționalitate invocată, în contextul aprecierii și analizării

elementelor de fapt și de drept, concrete ale cauzei.

Excepția de

neconstituționalitate invocată, cu referire la art. 215 din O.G. nr. 92/2003, a

vizat cerința depunerii unei cauțiuni în cazul solicitării suspendării de

executare a actului administrativ fiscal, astfel cum bine s-a reținut și de

prima instanță.

În condițiile în care

judecătorul învestit cu soluționarea cererii de suspendare a executării actului

administrativ fiscal, pe de o parte, prin încheierea din 6 martie 2013, a admis

cererea de reducere a cuantumului cauțiunii prevăzute chiar de art. 215 din

O.G. nr. 92/2003, iar pe de alta, prin sentința din 6 martie 2013, a admis și

cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere din 5 septembrie 2012,

în mod evident rezultă că interesul în sesizarea Curții Constituționale nu mai

poate fi demonstrat.

Orice demers în

justiție, indiferent de forma pe care acesta o îmbracă, sau de partea

procesuală de la care provine, trebuie să fie util și să justifice scopul

judecății. Prin exercitarea unei acțiuni sau formularea unei cereri pe

fundamentul interesului, se tinde la obținerea unui remediu.

Din perspectiva

acestor considerațiuni cu valoare de principiu, raportat la situația factuală

sus-arătată, Înalta Curte observă că prima instanță a dat o interpretare

logico-rațională prevederilor art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, în

sensul că în cauza de față inadmisibilitatea cererii de sesizare a decurs,

practic, din lipsa unui interes direct și personal, înțelegându-se că prin

demersul în justiție trebuie să se asigure propriile interese litigioase și nu

salvgardarea legii în general, ceea ce însă recurenta nu a mai putut demonstra,

raportat la măsurile procesuale dispuse de prima instanță.

Apreciind așadar că

soluția adoptată de prima instanță, pe aspectul supus verificării instanței de

recurs, este legală și deplin justificată, Înalta Curte reținând totodată și

netemeinicia criticilor recurentei, va respinge ca nefondat recursul promovat,

conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC G.T. SRL împotriva Sentinței civile nr. 93 din 6 martie 2013 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 21 mai 2013.

Procesat de GGC - AS