ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5102/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul excepției de nelegalitate Prin cererea formulată la data de 6 ianuarie 2012, în Dosarul nr. 59066/3/2010, aflat pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanții SC O.M.V.P. SA și SC P.L.P.G. SA au invocat, în contradictoriu cu pârâții SC E.T.A.G. SRL, Guvernul României și Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, în condițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 excepția de nelegalitate a pct. 2.3 și a pct. 3.2.4 din Prescripția tehnică PT C 3-2003, ediția 1, "Cerințe tehnice privind utilizarea recipientelor - butelii cu capacitatea până la 26 litri pentru GPL" aprobată prin Ordinul Ministrului Industriei și Resurselor nr. 86/2003 și modificată prin Ordinul nr. 210/2003 și prin Ordinul nr. 304/2005 și cu privire la art. 8 alin. (3) din H.G.

nr. 941/2003. Reclamanții au susținut că aceste dispoziții impun un regim al exercitării dreptului la marcă în materia comercializării GPL încărcat în butelii mai restrictiv și derogator de la regimul exercitării dreptului la marcă așa cum este el stabilit cu titlul general prin Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 4983 din 14 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate a pct. 2.3 și a pct. 3.2.4 din Prescripția tehnică PT C 3-2003, aprobată prin Ordinul Ministrului Industriei și Resurselor nr. 86/2003 și a art. 8 alin. (3) din H.G.

nr. 941/2003 Pentru a hotărî astfel, prima instanță, examinând dispozițiile pct. 2.3 și 3.2.4 din PT C-3 2003, ce fac obiectul excepției de nelegalitate, a reținut că PT C-3 2003, raportat la Ordinul nr. 304/2005 prin norma de trimitere cuprinsă la pct. 2.3, instituie obligații și drepturi în sarcina, respectiv în beneficiul comercianților cu GPL prin referire la criteriul personalizării. Astfel, pe de o parte, pct. 3.2.4 limitează interdicția umplerii cu GPL la buteliile personalizate ale unui comerciant concurent, ceea ce înseamnă, într-o interpretare per a contrario că pct. 3.2.4 legitimează actele de umplere cu GPL efectuate de un comerciant cu privire la orice recipiente nepersonalizate.

Pe de altă parte, procedura de personalizare a buteliilor reglementată de pct. 2.3 și Ordinul I.S.C.I.R. nr. 304/2005 la care trimite pct. 2.3 reglementează aprobarea de către I.S.C.I.R. a unui model format din elemente distinctive. Din analiza dispozițiilor metodologiei aprobată prin Ordinul nr. 304/2005 rezultă că aceasta reglementează în realitate, în mod distinct de identificarea prin poansonare a buteliilor, o procedură de personalizare, ce presupune solicitarea de către un operator economic autorizat pentru umplerea buteliilor a "acordului I.S.C.I.R.

privind modelul (tipul) de personalizare a buteliilor proprii împreună cu un document cu prezentarea tuturor elementelor distinctive prin care stația de umplere/punctul de lucru al stației de umplere propune modelul de personalizare (vopsire, aplicarea unei sigle înregistrate; elemente constructive - decupări de forme diferite, imprimări în postament sau garda de protecție nedemontabilă - care nu afectează cerințele minime ale normelor de execuție - standarde, reglementări tehnice, etc. - pentru butelii, aprobate la nivel național)". Noțiunea de "butelii nepersonalizate" are o accepțiune proprie PT C-3 2003 și metodologiei menționate, fără corespondent în legislația națională și europeană contemporană Ordinului nr. 86/2003 și Ordinului nr. 304/2005 sau ulterioară și de asemenea fără legătură cu conformitatea tehnică a buteliei.

Aprobarea de către I.S.C.I.R. a caracterului distinctiv al unui model, modelul de personalizarea și reglementarea condițiilor de comercializare a buteliilor GPL prin condiționarea dreptului de umplere a acestora de existența sau inexistența unui model distinctiv aprobat de către I.S.C.I.R. (desigur cu plata corespunzătoare a tarifelor aplicate de I.S.C.I.R. în funcție de numărul de butelii personalizate) exced sferei de reglementare a unei prescripții tehnice. Curtea a apreciat că nu există nicio justificare de ordin tehnic, care să corespundă asigurării conformității tehnice a unui recipient sub presiune - acestea fiind limitele reglementării prin Ordinul nr. 86/2003 - pentru măsurile dispuse prin pct. 2.3 și 3.2.4 din PT C-3 2003. A arătat că aceste dispoziții reprezintă ingerințe în activitatea profesioniștilor din lanțul de distribuție fără legătură cu proprietățile de securitate ale buteliilor.

Aplicarea pe butelie a unui model distinctiv aprobat de către I.S.C.I.R., în mod distinct de aplicarea unui poanson de identificare a buteliei, nu este de natură să se încadreze în sfera stabilirii cerințelor tehnice de fabricare, de verificare și funcționare a aparatelor sub presiune, iar reglementarea subsecventă a condițiilor de comercializare în funcție de faptul că s-a exercitat sau nu această opțiune (personalizarea fiind facultativă potrivit pct. 2.3 din PT C-3 2003) nu are nicio justificare de ordin tehnic. A mai concluzionat instanța fondului că, depășind scopul declarat încă de la pct. 1.1 al PT C3-2003, acesta cuprinde și o serie de prevederi care exced domeniului de reglementare stabilit și specific unei prescripții tehnice, tinzând să stabilească reguli speciale în ceea ce privește aplicarea mărcii pe aceste butelii GPL, reguli care sunt derogatorii de la Legea nr. 84/1998, dreptul comun în materie.

Astfel, în materia buteliilor GPL, agenții economici care au obținut protecția mărcii lor prin înregistrarea mărcii la O.S.I.M. nu ar putea să folosească această marcă în mod liber și firesc prin aplicarea ei pe butelie ci, pentru a-și personaliza buteliile, ar trebuie să recurgă la această procedură de personalizare impusă de PT C3-2003, iar în lipsa acordului I.S.C.I.R. nici nu ar putea proceda la aplicarea propriei mărci pe butelie. De asemenea, singurul obstacol în calea folosirii unor butelii GPL ca recipient gol de agenții economici care activează pe piața de umplere și comercializarea butelii GPL ar fi personalizarea acestor butelii, după procedura de la pct. 2.3. Per a contrario, atâta vreme cât o butelie nu este personalizată după procedura de la pct. 2.3 ea poate fi folosită liber de orice agent economic.

Astfel, potrivit acestui text legal, aplicarea unei mărci comerciale aparținând unui agent economic, aplicarea care este făcută în exercițiul liber și neîngrădit al dreptului său la marcă nu are nicio relevanță și nu este de natură să împiedice folosirea acelei butelii de către un alt agent economic. Instanța de fond a apreciat că dispozițiile art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003 tind, de asemenea, la îngrădirea dreptului la marcă și la încălcarea regimului juridic al acesteia, așa cum a fost el consolidat prin Legea nr. 84/1998, câtă vreme arată că, o dată îndeplinite anumite cerințe, normele care asigură protecția dreptului la marcă pot fi ignorate. 3. Calea de atac exercitată Împotriva Sentinței nr. 4983 din 14 septembrie 2012 au declarat recurs pârâții SC E.G.

SRL, Guvernul României și Ministerul Economiei, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii excepției de nelegalitate ca nefondată. a. Recursul pârâtei

SC E.G. SRL

În motivarea recursului, s-a susținut, în esență, că judecătorul fondului a făcut o interpretare eronată a textului normativ și o confuzie între personalizarea buteliilor (care se face prin poansonare, confirmată prin poansonarea unui număr de înmatriculare al I.S.C.I.R.) și dreptul agentului economic de a aplica în mod liber orice semn de identificare dorește, inclusiv marca autorizată. În ceea ce privește excepția de nelegalitate a pct. 3.2.4. și art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003, în prezent abrogată prin O.U.G. nr. 126/2011, s-a arătat că acestea nu au o incidență în cauza supusă judecății, aflată pe rolul Tribunalului București, nefiind determinante în soluționarea acesteia, și că excepția trebuia respinsă ca inadmisibilă sub acest aspect.

b. Recursul pârâtului Guvernul României Acest recurent a arătat că H.G. nr. 941/2003 privind stabilirea condițiilor de introducere pe piață și utilizarea repetată a echipamentelor sub presiune transportabile, cu modificările și completările ulterioare, care transpunea în legislația națională Directiva nr. 1999/36/EC a Consiliului Uniunii Europene a fost abrogată de O.U.G. nr. 126/2011 privind echipamentele sub presiune transportabile, care transpune Directiva nr. 2012/35/CE a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene. A mai arătat că H.G.

nr. 941/2003 este legal și temeinic adoptat, raportat la dispozițiile în baza cărora a fost emis, și anume art. 107 din Constituție și prevederile Acordului european instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, ratificat prin Legea nr. 20/1993, fiind respectate și dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 555/2001. A mai susținut că atât H.G. nr. 941/2003 cât și O.U.G.

nr. 126/2011, precum și actele administrative subsecvente, se referă exclusiv la specificațiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească aceste produse cu scopul de a îmbunătăți siguranța, neputându-se reține efecte în ceea ce privește dreptul la marcă sau încălcarea regimului juridic al acesteia. c. Recursul pârâtului Ministerul Economiei La rândul său, acest recurent a susținut că H.G. nr. 941/2003 este legal și temeinic adoptat, raportat la dispozițiile în baza cărora a fost emis, fiind respectate și dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și că invocarea reglementărilor tehnice privind echipamentele sub presiune transportabile, în speța de față, nu este relevantă în privința regimului proprietății bunului, respectiv a buteliilor GPL, în situația în care acestea au fost reținute de un alt operator în vederea reîncărcării.

4. Soluția instanței de recurs Analizând actele și înscrisurile dosarului, raportat la susținerile părților și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: a. Recursurile pârâților Ministerul Economiei și SC E.G. SRL Aceste recursuri sunt tardiv formulate și vor fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează. Ca regulă, potrivit dispozițiilor art. 301 din C. proc. civ., "termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel." În speță, obiectul cererii reclamanților-intimați îl constituie excepția de nelegalitate a unor dispoziții cuprinse în acte administrative, invocată în temeiul dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Dispozițiile imperative ale art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 arată că hotărârea prin care instanța de contencios administrativ se pronunță asupra excepției de nelegalitate poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

Or, din examinarea înscrisurilor depuse în recurs, Înalta Curte constată că intimații-pârâți au formulat recurs la data de 10 octombrie 2012, în condițiile în care sentința recurată a fost comunicată, ambilor, la data de 25 septembrie 2012 și, față de dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, termenul în care legea procedurală permitea declararea recursului, în cauză, s-a împlinit la data de 1 octombrie 2012. Susținerile recurentului Ministerul Economiei privind menționarea, în dispozitivul hotărârii atacate, a unui termen de recurs de 15 zile, nu sunt de natură a duce la respingerea excepției tardivității, câtă vreme termenul de recurs de 5 zile este expres și imperativ prevăzut de norma legală sus-citată și nemo censetur ignorare legem.

Cum în cauză nu s-a făcut nici dovada existenței vreuneia din situațiile prevăzute de art. 103 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 103 alin. (1) teza I din C. proc. civ., cu consecința admiterii excepției și respingerii ambelor recursuri ca tardiv formulate. b. Recursul pârâtului Guvernul României. Acest recurs este fondat și va fi admis. Astfel, obiectul excepției de nelegalitate dedusă judecății în prezenta cauză îl reprezintă pct. 2.3 și pct. 3.2.4 din Prescripția tehnică PT C 3-2003, ediția 1, "Cerințe tehnice privind utilizarea recipientelor - butelii cu capacitatea până la 26 litri pentru GPL" aprobată prin Ordinul Ministrului Industriei și Resurselor nr. 86/2003 și modificată prin Ordinul nr. 210/2003 și prin Ordinul nr. 304/2005 și dispozițiile art. 8 alin. (3) din H.G.

nr. 941/2003. Prevederile pct. 2.3 și 3.2.4 din PT C-3 2003 ce fac obiectul excepției de nelegalitate au următorul conținut: "2.3 Agenții economici autorizați care fac dovada proprietății buteliilor pe baza documentelor financiar-contabile pot să își personalizeze buteliile. Personalizarea buteliilor se va face conform metodologiei privind personalizarea recipientelor-butelii cu capacitate până la 26 litri pentru GPL aprobată prin ordin al Inspectorului de stat șef al I.S.C.I.R. ăi publicată în M. Of. al României. Partea I. Agenții economici vor solicita în scris la I.S.C.I.R. - I.N.S.P.E.C.I.T. aprobarea pentru personalizare. Agentul economic va începe acțiunea de personalizare efectivă numai după primirea confirmării scrise de la I.S.C.I.R.

- I.N.S.P.E.C.T. Adresa de solicitare trebuie să cuprindă un tabel centralizator cu denumirea producătorului, seriile și anii de fabricație. Personalizarea se poate efectua de către: - I.T. I.S.C.I.R. în raza căreia se află sediul agentului economic sau punctul de lucru al acestuia, printr-un inspector de specialitate; - responsabilul cu supravegherea lucrărilor al agentului economic, pe baza unei împuterniciri scrise primite de la I.T. I.S.C.I.R." "3.2.4 Agenții economici nu vor putea umple buteliile personalizate ale altui proprietar decât cu consimțământul scris al acestuia". La rândul lor, dispozițiile art. 8 alin. (3) din H.G.

nr. 941/2003 prevăd că: "Utilizarea, inclusiv umplerea, depozitarea, golirea sau reumplerea: a) echipamentelor sub presiune transportabile, prevăzute la art. 2 lit. a), b) și c), care satisfac cerințele prezentei hotărâri și poartă marcajul prevăzut la art. 12 alin. (1); b) recipientelor-butelii existente, care poartă marcajul prevăzut în Ordinul ministrului industriei și resurselor nr. 113/2001, cu modificările ulterioare, precum și marcajul și numărul de identificare prevăzut la art. 12 alin. (3), care indică faptul că recipientele-butelii au fost supuse unei inspecții periodice, nu poate fi interzisă, limitată sau împiedicată din considerente referitoare la echipamentul sub presiune transportabil ca atare." În motivarea excepției de nelegalitate, reclamanții au susținut, în esență, că aceste dispoziții impun un regim al exercitării dreptului la marcă în materia comercializării GPL încărcat în butelii mai restrictiv și derogator de la regimul exercitării dreptului la marcă așa cum este el stabilit cu titlul general prin Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, argument ce reprezintă, de altfel, și fundamentul raționamentului instanței de fond în ceea ce privește aprecierea nelegalității dispozițiilor criticate.

Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, legalitatea unui act administrativ nelegal cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. Odată cu instituționalizarea excepției de nelegalitate, prin Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ stabilește, în baza principiilor legalității, ierarhiei și forței juridice a actelor normative, legalitatea unui act administrativ pe calea acestei excepții. Prin urmare, excepția de nelegalitate presupune cenzurarea actelor administrative prin raportare la legea în a cărei executare au fost emise.

Cu alte cuvinte, avem de-a face cu consonanța unui act juridic care produce efecte cu o forță juridică inferioară față de actul juridic care produce efecte cu forță juridică superioară, fundamentul constituțional fiind reprezentat de art. 1 alin. (5), coroborat cu art. 16 alin. (2) și, respectiv, cu art. 108 alin. (2) din Constituție. Așadar, intimații-reclamanți trebuiau să individualizeze în motivarea excepției de nelegalitate textele legale care au fost încălcate la momentul emiterii actului administrativ dedus judecății pe această cale procedurală, texte raportat la care instanța de contencios administrativ ar examina legalitatea actelor administrative atacate. Or, din examinarea raționamentului instanței de fond, se constată, pe de o parte, că aceasta a apreciat nelegalitatea prevederilor pct. 2.3 și 3.2.4 din PT C-3 2003 cu referire la Ordinul I.S.C.I.R.

nr. 304/2005 și la efectele pe care aplicarea coroborată a acestora ar putea-o avea, făcând aprecieri asupra justificării acestor prescripții raportat la limitele implicite Ordinului nr. 86/2003 și a depășirii scopului declarat la pct. 1.1 al PT C3-2003, și concluzionând că atât punctele criticate, cât și PT C-3 2003, în integralitatea sa, exced domeniului de reglementare stabilit și specific unei prescripții tehnice. Acest demers este criticabil, prin faptul că instanța de contencios administrativ avea obligația de a examina, în concret, modul în care dispozițiile criticate se abat de la normele legale, cu forță juridică superioară, în executarea și în temeiul cărora au fost emise. Dispozițiile criticate prevăd numai condițiile de introducere pe piață pentru echipamentele sub presiune transportabile noi; condițiile privind inspecția periodică și utilizarea repetată a acestor echipamente; procedurile de evaluare și reevaluare a conformității în sistem modular.

Aceste dispoziții nu stabilesc limitele, regimul juridic și protecția dreptului la marcă, aspect reglementat, separat, de alte texte normative a căror aplicare nu exclude și nu vine în contradicție, în mod direct, cu dispozițiile criticate pe calea excepției de nelegalitate în prezenta speță. Pe de altă parte, aprecierea nelegalității art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003, dar și a prevederilor pct. 2.3 și 3.2.4 din PT C-3 2003, nu se poate realiza raportat la întregul corpus al Legii nr. 84/1998, sau la principii cu caracter general promovate de această lege, cum, în speță, au făcut atât intimații-reclamanți, cât și instanța de fond.

În fine, examinând conținutul dispozițiilor contestate, prin raportare la actele normative cu forța juridică superioară, relevante pentru domeniul reglementat, în temeiul și executarea cărora au fost emise, conform principiului ierarhiei și forței juridice actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția României și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, Înalta Curte nu poate reține elemente de nelegalitate a acestora. În consecință, considerând că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat de Guvernul României și va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge ca nefondată excepția de nelegalitate invocată de reclamantele SC O.M.V.P.

SA și SC G.L. & D. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca tardiv formulate recursurile declarate de SC E.G. SRL București și Ministerul Economiei împotriva Sentinței civile nr. 4983 din 14 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva aceleiași sentinței. Modifică sentința atacată în sensul că respinge ca nefondată excepția de nelegalitate invocată de intimatele-reclamante SC O.M.V.P. SA și SC G.L. & D. SA. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2013. Procesat de GGC - AS