ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5102/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5102/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul excepției de nelegalitate
Prin cererea formulată la data de 6 ianuarie
2012, în Dosarul nr. 59066/3/2010, aflat pe rolul Tribunalului București,
secția a III-a civilă, reclamanții SC O.M.V.P. SA și SC P.L.P.G. SA au invocat,
în contradictoriu cu pârâții SC E.T.A.G. SRL, Guvernul României și Ministerul
Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, în condițiile art. 4 din Legea
nr. 554/2004 excepția de nelegalitate a pct. 2.3 și a pct. 3.2.4 din
Prescripția tehnică PT C 3-2003, ediția 1, "Cerințe tehnice privind
utilizarea recipientelor - butelii cu capacitatea până la 26 litri pentru
GPL" aprobată prin Ordinul Ministrului Industriei și Resurselor nr.
86/2003 și modificată prin Ordinul nr. 210/2003 și prin Ordinul nr. 304/2005 și
cu privire la art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003.
Reclamanții au
susținut că aceste dispoziții impun un regim al exercitării dreptului la marcă
în materia comercializării GPL încărcat în butelii mai restrictiv și derogator
de la regimul exercitării dreptului la marcă așa cum este el stabilit cu titlul
general prin Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.
Hotărârea
instanței de fond
Prin Sentința civilă
nr. 4983 din 14 septembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a
contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate a pct. 2.3
și a pct. 3.2.4 din Prescripția tehnică PT C 3-2003, aprobată prin Ordinul
Ministrului Industriei și Resurselor nr. 86/2003 și a art. 8 alin. (3) din H.G.
nr. 941/2003
Pentru a hotărî
astfel, prima instanță, examinând dispozițiile pct. 2.3 și 3.2.4 din PT C-3
2003, ce fac obiectul excepției de nelegalitate, a reținut că PT C-3 2003,
raportat la Ordinul nr. 304/2005 prin norma de trimitere cuprinsă la pct. 2.3,
instituie obligații și drepturi în sarcina, respectiv în beneficiul
comercianților cu GPL prin referire la criteriul personalizării.
Astfel, pe de o
parte, pct. 3.2.4 limitează interdicția umplerii cu GPL la buteliile
personalizate ale unui comerciant concurent, ceea ce înseamnă, într-o
interpretare per a contrario că pct. 3.2.4 legitimează actele de umplere cu GPL
efectuate de un comerciant cu privire la orice recipiente nepersonalizate. Pe
de altă parte, procedura de personalizare a buteliilor reglementată de pct. 2.3
și Ordinul I.S.C.I.R. nr. 304/2005 la care trimite pct. 2.3 reglementează
aprobarea de către I.S.C.I.R. a unui model format din elemente distinctive.
Din analiza
dispozițiilor metodologiei aprobată prin Ordinul nr. 304/2005 rezultă că
aceasta reglementează în realitate, în mod distinct de identificarea prin
poansonare a buteliilor, o procedură de personalizare, ce presupune solicitarea
de către un operator economic autorizat pentru umplerea buteliilor a
"acordului I.S.C.I.R. privind modelul (tipul) de personalizare a
buteliilor proprii împreună cu un document cu prezentarea tuturor elementelor
distinctive prin care stația de umplere/punctul de lucru al stației de umplere
propune modelul de personalizare (vopsire, aplicarea unei sigle înregistrate;
elemente constructive - decupări de forme diferite, imprimări în postament sau
garda de protecție nedemontabilă - care nu afectează cerințele minime ale
normelor de execuție - standarde, reglementări tehnice, etc. - pentru butelii,
aprobate la nivel național)".
Noțiunea de "butelii
nepersonalizate" are o accepțiune proprie PT C-3 2003 și metodologiei
menționate, fără corespondent în legislația națională și europeană contemporană
Ordinului nr. 86/2003 și Ordinului nr. 304/2005 sau ulterioară și de asemenea
fără legătură cu conformitatea tehnică a buteliei.
Aprobarea de către
I.S.C.I.R. a caracterului distinctiv al unui model, modelul de personalizarea
și reglementarea condițiilor de comercializare a buteliilor GPL prin
condiționarea dreptului de umplere a acestora de existența sau inexistența unui
model distinctiv aprobat de către I.S.C.I.R. (desigur cu plata corespunzătoare
a tarifelor aplicate de I.S.C.I.R. în funcție de numărul de butelii
personalizate) exced sferei de reglementare a unei prescripții tehnice.
Curtea a apreciat că
nu există nicio justificare de ordin tehnic, care să corespundă asigurării
conformității tehnice a unui recipient sub presiune - acestea fiind limitele
reglementării prin Ordinul nr. 86/2003 - pentru măsurile dispuse prin pct. 2.3
și 3.2.4 din PT C-3 2003.
A arătat că aceste
dispoziții reprezintă ingerințe în activitatea profesioniștilor din lanțul de
distribuție fără legătură cu proprietățile de securitate ale buteliilor.
Aplicarea pe butelie a unui model distinctiv aprobat de către I.S.C.I.R., în
mod distinct de aplicarea unui poanson de identificare a buteliei, nu este de
natură să se încadreze în sfera stabilirii cerințelor tehnice de fabricare, de
verificare și funcționare a aparatelor sub presiune, iar reglementarea
subsecventă a condițiilor de comercializare în funcție de faptul că s-a
exercitat sau nu această opțiune (personalizarea fiind facultativă potrivit
pct. 2.3 din PT C-3 2003) nu are nicio justificare de ordin tehnic.
A mai concluzionat
instanța fondului că, depășind scopul declarat încă de la pct. 1.1 al PT
C3-2003, acesta cuprinde și o serie de prevederi care exced domeniului de
reglementare stabilit și specific unei prescripții tehnice, tinzând să
stabilească reguli speciale în ceea ce privește aplicarea mărcii pe aceste
butelii GPL, reguli care sunt derogatorii de la Legea nr. 84/1998, dreptul
comun în materie.
Astfel, în materia
buteliilor GPL, agenții economici care au obținut protecția mărcii lor prin
înregistrarea mărcii la O.S.I.M. nu ar putea să folosească această marcă în mod
liber și firesc prin aplicarea ei pe butelie ci, pentru a-și personaliza
buteliile, ar trebuie să recurgă la această procedură de personalizare impusă
de PT C3-2003, iar în lipsa acordului I.S.C.I.R. nici nu ar putea proceda la
aplicarea propriei mărci pe butelie.
De asemenea, singurul
obstacol în calea folosirii unor butelii GPL ca recipient gol de agenții
economici care activează pe piața de umplere și comercializarea butelii GPL ar
fi personalizarea acestor butelii, după procedura de la pct. 2.3. Per a contrario,
atâta vreme cât o butelie nu este personalizată după procedura de la pct. 2.3
ea poate fi folosită liber de orice agent economic. Astfel, potrivit acestui
text legal, aplicarea unei mărci comerciale aparținând unui agent economic,
aplicarea care este făcută în exercițiul liber și neîngrădit al dreptului său
la marcă nu are nicio relevanță și nu este de natură să împiedice folosirea
acelei butelii de către un alt agent economic.
Instanța de fond a
apreciat că dispozițiile art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003 tind, de
asemenea, la îngrădirea dreptului la marcă și la încălcarea regimului juridic
al acesteia, așa cum a fost el consolidat prin Legea nr. 84/1998, câtă vreme
arată că, o dată îndeplinite anumite cerințe, normele care asigură protecția
dreptului la marcă pot fi ignorate.
Calea de atac
exercitată
Împotriva Sentinței
nr. 4983 din 14 septembrie 2012 au declarat recurs pârâții SC E.G. SRL,
Guvernul României și Ministerul Economiei, solicitând modificarea acesteia în
sensul respingerii excepției de nelegalitate ca nefondată.
a. Recursul pârâtei
SC E.G. SRL
În motivarea
recursului, s-a susținut, în esență, că judecătorul fondului a făcut o
interpretare eronată a textului normativ și o confuzie între personalizarea
buteliilor (care se face prin poansonare, confirmată prin poansonarea unui
număr de înmatriculare al I.S.C.I.R.) și dreptul agentului economic de a aplica
în mod liber orice semn de identificare dorește, inclusiv marca autorizată.
În ceea ce privește
excepția de nelegalitate a pct. 3.2.4. și art. 8 alin. (3) din H.G. nr.
941/2003, în prezent abrogată prin O.U.G. nr. 126/2011, s-a arătat că acestea
nu au o incidență în cauza supusă judecății, aflată pe rolul Tribunalului
București, nefiind determinante în soluționarea acesteia, și că excepția
trebuia respinsă ca inadmisibilă sub acest aspect.
b. Recursul pârâtului
Guvernul României
Acest recurent a
arătat că H.G. nr. 941/2003 privind stabilirea condițiilor de introducere pe
piață și utilizarea repetată a echipamentelor sub presiune transportabile, cu
modificările și completările ulterioare, care transpunea în legislația
națională Directiva nr. 1999/36/EC a Consiliului Uniunii Europene a fost
abrogată de O.U.G. nr. 126/2011 privind echipamentele sub presiune
transportabile, care transpune Directiva nr. 2012/35/CE a Parlamentului
European și a Consiliului Uniunii Europene.
A mai arătat că H.G.
nr. 941/2003 este legal și temeinic adoptat, raportat la dispozițiile în baza
cărora a fost emis, și anume art. 107 din Constituție și prevederile Acordului
european instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitățile
Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles
la 1 februarie 1993, ratificat prin Legea nr. 20/1993, fiind respectate și
dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative, precum și cele cuprinse în Regulamentul privind
procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare
Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 555/2001.
A mai susținut că
atât H.G. nr. 941/2003 cât și O.U.G. nr. 126/2011, precum și actele
administrative subsecvente, se referă exclusiv la specificațiile tehnice pe
care trebuie să le îndeplinească aceste produse cu scopul de a îmbunătăți
siguranța, neputându-se reține efecte în ceea ce privește dreptul la marcă sau
încălcarea regimului juridic al acesteia.
c. Recursul pârâtului
Ministerul Economiei
La rândul său, acest
recurent a susținut că H.G. nr. 941/2003 este legal și temeinic adoptat,
raportat la dispozițiile în baza cărora a fost emis, fiind respectate și
dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru
elaborarea actelor normative și că invocarea reglementărilor tehnice privind
echipamentele sub presiune transportabile, în speța de față, nu este relevantă
în privința regimului proprietății bunului, respectiv a buteliilor GPL, în
situația în care acestea au fost reținute de un alt operator în vederea
reîncărcării.
Soluția instanței
de recurs
Analizând actele și
înscrisurile dosarului, raportat la susținerile părților și dispozițiile legale
incidente, Înalta Curte constată următoarele:
a. Recursurile
pârâților Ministerul Economiei și SC E.G. SRL
Aceste recursuri sunt
tardiv formulate și vor fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează.
Ca regulă, potrivit
dispozițiilor art. 301 din C. proc. civ., "termenul de recurs este de 15
zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel."
În speță, obiectul
cererii reclamanților-intimați îl constituie excepția de nelegalitate a unor
dispoziții cuprinse în acte administrative, invocată în temeiul dispozițiilor
art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Dispozițiile
imperative ale art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 arată că hotărârea prin
care instanța de contencios administrativ se pronunță asupra excepției de
nelegalitate poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Or, din examinarea
înscrisurilor depuse în recurs, Înalta Curte constată că intimații-pârâți au
formulat recurs la data de 10 octombrie 2012, în condițiile în care sentința
recurată a fost comunicată, ambilor, la data de 25 septembrie 2012 și, față de
dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, termenul în care legea
procedurală permitea declararea recursului, în cauză, s-a împlinit la data de 1
octombrie 2012.
Susținerile
recurentului Ministerul Economiei privind menționarea, în dispozitivul
hotărârii atacate, a unui termen de recurs de 15 zile, nu sunt de natură a duce
la respingerea excepției tardivității, câtă vreme termenul de recurs de 5 zile
este expres și imperativ prevăzut de norma legală sus-citată și nemo censetur
ignorare legem.
Cum în cauză nu s-a
făcut nici dovada existenței vreuneia din situațiile prevăzute de art. 103
alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea
dispozițiilor art. 103 alin. (1) teza I din C. proc. civ., cu consecința
admiterii excepției și respingerii ambelor recursuri ca tardiv formulate.
b. Recursul pârâtului
Guvernul României.
Acest recurs este
fondat și va fi admis.
Astfel, obiectul
excepției de nelegalitate dedusă judecății în prezenta cauză îl reprezintă pct.
2.3 și pct. 3.2.4 din Prescripția tehnică PT C 3-2003, ediția 1, "Cerințe
tehnice privind utilizarea recipientelor - butelii cu capacitatea până la 26
litri pentru GPL" aprobată prin Ordinul Ministrului Industriei și
Resurselor nr. 86/2003 și modificată prin Ordinul nr. 210/2003 și prin Ordinul
nr. 304/2005 și dispozițiile art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003.
Prevederile pct. 2.3
și 3.2.4 din PT C-3 2003 ce fac obiectul excepției de nelegalitate au următorul
conținut:
"2.3 Agenții
economici autorizați care fac dovada proprietății buteliilor pe baza
documentelor financiar-contabile pot să își personalizeze buteliile.
Personalizarea buteliilor se va face conform metodologiei privind
personalizarea recipientelor-butelii cu capacitate până la 26 litri pentru GPL
aprobată prin ordin al Inspectorului de stat șef al I.S.C.I.R. ăi publicată în
M. Of. al României. Partea I.
Agenții economici vor
solicita în scris la I.S.C.I.R. - I.N.S.P.E.C.I.T. aprobarea pentru
personalizare. Agentul economic va începe acțiunea de personalizare efectivă
numai după primirea confirmării scrise de la I.S.C.I.R. - I.N.S.P.E.C.T.
Adresa de solicitare
trebuie să cuprindă un tabel centralizator cu denumirea producătorului, seriile
și anii de fabricație.
Personalizarea se
poate efectua de către:
- I.T. I.S.C.I.R. în
raza căreia se află sediul agentului economic sau punctul de lucru al acestuia,
printr-un inspector de specialitate;
- responsabilul cu
supravegherea lucrărilor al agentului economic, pe baza unei împuterniciri
scrise primite de la I.T. I.S.C.I.R."
"3.2.4 Agenții
economici nu vor putea umple buteliile personalizate ale altui proprietar decât
cu consimțământul scris al acestuia".
La rândul lor,
dispozițiile art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003 prevăd că:
"Utilizarea,
inclusiv umplerea, depozitarea, golirea sau reumplerea:
a) echipamentelor sub
presiune transportabile, prevăzute la art. 2 lit. a), b) și c), care satisfac
cerințele prezentei hotărâri și poartă marcajul prevăzut la art. 12 alin. (1);
b)
recipientelor-butelii existente, care poartă marcajul prevăzut în Ordinul
ministrului industriei și resurselor nr. 113/2001, cu modificările ulterioare,
precum și marcajul și numărul de identificare prevăzut la art. 12 alin. (3),
care indică faptul că recipientele-butelii au fost supuse unei inspecții
periodice, nu poate fi interzisă, limitată sau împiedicată din considerente
referitoare la echipamentul sub presiune transportabil ca atare."
În motivarea
excepției de nelegalitate, reclamanții au susținut, în esență, că aceste
dispoziții impun un regim al exercitării dreptului la marcă în materia
comercializării GPL încărcat în butelii mai restrictiv și derogator de la regimul
exercitării dreptului la marcă așa cum este el stabilit cu titlul general prin
Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, argument ce
reprezintă, de altfel, și fundamentul raționamentului instanței de fond în ceea
ce privește aprecierea nelegalității dispozițiilor criticate.
Conform art. 4 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004, modificată, legalitatea unui act administrativ
nelegal cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi
cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la
cererea părții interesate.
Odată cu
instituționalizarea excepției de nelegalitate, prin Legea nr. 554/2004,
instanța de contencios administrativ stabilește, în baza principiilor
legalității, ierarhiei și forței juridice a actelor normative, legalitatea unui
act administrativ pe calea acestei excepții.
Prin urmare, excepția
de nelegalitate presupune cenzurarea actelor administrative prin raportare la
legea în a cărei executare au fost emise.
Cu alte cuvinte, avem
de-a face cu consonanța unui act juridic care produce efecte cu o forță
juridică inferioară față de actul juridic care produce efecte cu forță juridică
superioară, fundamentul constituțional fiind reprezentat de art. 1 alin. (5),
coroborat cu art. 16 alin. (2) și, respectiv, cu art. 108 alin. (2) din
Constituție.
Așadar,
intimații-reclamanți trebuiau să individualizeze în motivarea excepției de
nelegalitate textele legale care au fost încălcate la momentul emiterii actului
administrativ dedus judecății pe această cale procedurală, texte raportat la
care instanța de contencios administrativ ar examina legalitatea actelor
administrative atacate.
Or, din examinarea
raționamentului instanței de fond, se constată, pe de o parte, că aceasta a
apreciat nelegalitatea prevederilor pct. 2.3 și 3.2.4 din PT C-3 2003 cu
referire la Ordinul I.S.C.I.R. nr. 304/2005 și la efectele pe care aplicarea
coroborată a acestora ar putea-o avea, făcând aprecieri asupra justificării
acestor prescripții raportat la limitele implicite Ordinului nr. 86/2003 și a
depășirii scopului declarat la pct. 1.1 al PT C3-2003, și concluzionând că atât
punctele criticate, cât și PT C-3 2003, în integralitatea sa, exced domeniului
de reglementare stabilit și specific unei prescripții tehnice.
Acest demers este
criticabil, prin faptul că instanța de contencios administrativ avea obligația
de a examina, în concret, modul în care dispozițiile criticate se abat de la
normele legale, cu forță juridică superioară, în executarea și în temeiul
cărora au fost emise.
Dispozițiile
criticate prevăd numai condițiile de introducere pe piață pentru echipamentele
sub presiune transportabile noi; condițiile privind inspecția periodică și
utilizarea repetată a acestor echipamente; procedurile de evaluare și
reevaluare a conformității în sistem modular.
Aceste dispoziții nu
stabilesc limitele, regimul juridic și protecția dreptului la marcă, aspect
reglementat, separat, de alte texte normative a căror aplicare nu exclude și nu
vine în contradicție, în mod direct, cu dispozițiile criticate pe calea
excepției de nelegalitate în prezenta speță.
Pe de altă parte,
aprecierea nelegalității art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003, dar și a
prevederilor pct. 2.3 și 3.2.4 din PT C-3 2003, nu se poate realiza raportat la
întregul corpus al Legii nr. 84/1998, sau la principii cu caracter general
promovate de această lege, cum, în speță, au făcut atât intimații-reclamanți,
cât și instanța de fond.
În fine, examinând
conținutul dispozițiilor contestate, prin raportare la actele normative cu
forța juridică superioară, relevante pentru domeniul reglementat, în temeiul și
executarea cărora au fost emise, conform principiului ierarhiei și forței
juridice actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția
României și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, Înalta Curte nu poate
reține elemente de nelegalitate a acestora.
În consecință,
considerând că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., va
admite recursul declarat de Guvernul României și va modifica sentința atacată,
în sensul că va respinge ca nefondată excepția de nelegalitate invocată de
reclamantele SC O.M.V.P. SA și SC G.L. & D. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca tardiv
formulate recursurile declarate de SC E.G. SRL București și Ministerul
Economiei împotriva Sentinței civile nr. 4983 din 14 septembrie 2012 a Curții
de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Admite recursul
declarat de Guvernul României împotriva aceleiași sentinței.
Modifică sentința
atacată în sensul că respinge ca nefondată excepția de nelegalitate invocată de
intimatele-reclamante SC O.M.V.P. SA și SC G.L. & D. SA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 23 aprilie 2013.
Procesat de GGC - AS