ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1241/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1241/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra
recursului de față:
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea
de chemare în judecată și sentința instanței de fond.
Prin
încheierea de ședință din data de 27 martie 2012, Tribunalul București, secția
a III-a civilă, a sesizat această secție cu excepția de nelegalitate a
punctului 2.3 și a punctului 3.2.4 din Prescripția tehnică PT C 3-2003, ediția
1, "Cerințe tehnice privind utilizarea recipientelor - butelii cu
capacitatea până la 26 litri pentru GPL" aprobată prin Ordinul Ministrului
Industriei și Resurselor nr. 86/2003 și modificată prin Ordinul nr. 210/2003 și
prin Ordinul nr. 304/2005 și cu privire la art. 8 alin. (3) din H.G. nr.
941/2003 raportat la dispozițiile art. 36 și 90 din Legea nr. 84/1998, art. 108
Constituția României și art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a
Drepturilor Omului.
Excepția
a fost invocată de reclamantele SC O.P. SA (O.P.) și SC P.L. SA (P.L.) în
contradictoriu cu pârâții SC D.G.B. (D.G.), Oficiul de Stat pentru Invenții și
Mărci (OSIM), în litigiul ce face obiectul Dosarului nr. 56502/3/2010 al
Tribunalul București, secția a III-a civilă.
În
motivarea excepției s-a arătat, în esență, că dispozițiile criticate pentru
nelegalitate impun un regim al exercitării dreptului la marcă în materia
comercializării GPL încărcat în butelii mai restrictive și derogator de la
regimul exercitării dreptului la marcă așa cum este el stabilit cu titlul
general prin Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.
Au
fost introduși în cauză emitenții actelor administrative ce fac obiectul
excepției, respectiv Guvernul României și Ministerul Economiei, Comerțului și
Mediului de Afaceri (MECMA) - succesor al Ministerului Industriei și Resurselor
(MIR). Ulterior, a fost scos din cauză pârâtul OSIM.
Prin
întâmpinările depuse, pârâții au invocat inadmisibilitatea excepției de
nelegalitate și, în subsidiar, au solicitat respingerea excepției ca
neîntemeiată. MECMA a invocat și prematuritatea excepției de nelegalitate.
Prin
concluziile scrise depuse la dosar la termenul din 12 septembrie 2012,
reclamantele au completat motivele excepției de nelegalitate, invocând, în
esență, încălcări ale prevederilor Legii nr. 24/2000.
Prin
Sentința nr. 6813 din 28 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a
VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile inadmisibilității
și prematurității.
A
respins excepția de nelegalitate formulată de reclamantele SC O.P. SA (O.P.) și
SC P.L. SA (P.L.), în contradictoriu cu pârâții SC D.G.B. (D.G.), Guvernul
României, și Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, ca neîntemeiată.
Pentru
a hotărî astfel, prima instanță a apreciat cu privire la excepția
inadmisibilității excepției de nelegalitate, invocată de către pârâți, Curtea a
apreciat-o drept neîntemeiată și a respins-o ca atare, întrucât, față de
dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost
interpretate și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, actele
administrative normative pot fi atacate oricând, inclusiv prin intermediul
excepției de nelegalitate, atâta timp cât textul legal nu distinge.
A
considerat ca neîntemeiată și excepția prematurității, în condițiile în care
dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 prevăd expres că în cazul
excepției de nelegalitate nu este obligatorie plângerea prealabilă.
Cu
privire la excepția de nelegalitate, Curtea a apreciat că nu este întemeiată,
pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel,
Curtea reținut că Ordinul MIR nr. 86/2003 prin care a fost aprobată prescripția
tehnică PT C 3-2003 a fost emis în baza art. 3 lit. e) H.G. nr. 19/2001 (în
vigoare la acea dată). Potrivit acestui text legal, Ministerul Industriei și
Resurselor exercită funcția de reglementare în domeniile industriei și
resurselor, asigurând elaborarea cadrului juridic corespunzător pentru activitățile
din domeniile specifice. Acesta este deci actul normativ pe baza și în
executarea căruia a fost emisă prescripția tehnică menționată, fiind, ca
urmare, respectate dispozițiile art. 73 alin. (1) și (2) din Legea nr. 24/2000.
În
opinia Curții, nu sunt încălcate nici dispozițiile art. 74 din același act
normativ, dat fiind că, în raport cu cele arătate mai sus, prescripția tehnică
se conformează și exigențelor acestui text legal. În raport de sensul larg al
noțiunii "prescripție tehnică" și în lipsa unei definiții legale.
Curtea nu a achiesat la susținerea reclamantei după care pct. 2.3. și 3.2.4.
din prescripție ar excede obiectului reglementării.
Curtea
a constatat că reclamantele susțin în mod generic că actele normative ce fac
obiectul excepției de nelegalitate conțin limitări și derogări de la regimul
juridic al mărcii, fără a indica însă în mod concret ce dispoziții din Legea
nr. 84/1998 sunt încălcate prin procedura de personalizare a buteliilor GPL. De
asemenea, contrar susținerilor reclamantelor, Curtea a reținut că din
interpretarea per a contrario a pct. 3.2.4. din PT C 3-2003 nu rezultă că
proprietarul unor butelii nepersonalizate ar fi privat de exercitarea
atributelor dreptului său la marcă - textul nu face vreo referire la
interdicția exercitării dreptului menționat. Același raționament este valabil
și în privința dispozițiilor art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003 în
condițiile în care o interpretare -per a contrario corectă a acestui text legal
determină concluzia conform căreia utilizarea buteliilor GPL poate fi
interzisă, limitată sau împiedicată din considerente ce nu se referă la
echipamentul sub presiune ca atare, deci și din considerente ce țin de
exercitarea dreptului la marcă.
Recursurile
declarate în cauză
Împotriva
acestei hotărâri au declarat recurs SC G.L.D. SA și O.P. SA, criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie.
Prin
recursul său SC O.P. SA a susținut, în esență că potrivit jurisprudenței
constante a instanțelor de contencios administrativ, verificarea legalității
unui act administrativ implică raportarea la dispozițiile legale în vigoare la
momentul emiterii actului. În cazul de față, legalitatea pct. 2.3 și 3.2.4 din
PT C 3-2003 trebuie analizată prin raportare la dispozițiile legale în vigoare
la data de 13 februarie 2003 - data emiterii Ordinului ministrului industriei
și resurselor nr. 86/2003 - la data de 01 aprilie 2003 - data emiterii
Ordinului nr. 340/2005, care prin art. I pct. 2 a modificat din nou pct. 2.3
din PT C 3-2003.
A
susținut recurenta că ministrul industriei și resurselor a emis Ordinul nr.
86/2003 pentru aprobarea prescripției tehnice PT C 3-2003 - în cuprinsul căreia
se regăsește prevederea ce face obiectul prezentei excepții de nelegalitate -
la data de 13 februarie 2003.
Acesta
a fost modificat și completat ulterior prin Ordinul ministrului industriei și
resurselor nr. 210/2003, Ordinul nr. 461/2004 și Ordinul nr. 461/2004 și
Ordinul nr. 340/2005.
Atât
Ordinul nr. 86/2003, cât și ordinele subsecvente de modificare și completare au
fost emise în aplicarea H.G. nr. 1340/2001 privind organizarea și funcționarea
ISCIR, respectiv în temeiul H.G. nr. 19/2001 privind organizarea și
funcționarea Ministerului Industriei și Resurselor.
Raportat
la prevederile imperative ale art. 40 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 privind
organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, este evident
însă că obiectul de reglementare al H.G. nr. 19/2001 este limitat la stabilirea
rolului, funcțiilor, atribuțiilor, structurii organizatorice și numărului de
posturi al Ministrului Industriei și Resurselor, astfel încât indicarea acestui
act administrativ drept temei al adoptării Ordinului nr. 86/2003 are un rol pur
formal, putând servi cel mult scopului de legitimare formală a abilității
Ministerului Industriei și Resurselor de a emite actul atacat, dar nicidecum
scopului de a indica actul substanțial pe baza și în executarea căruia a fost
emisă PT C 3-2003.
Această
concluzie se desprinde și din dispozițiile exprese ale art. 2 lit. b) din H.G.
nr. 340/2001, potrivit cărora ISCIR "elaborează prescripții tehnice în
aplicarea reglementărilor din domeniul său de activitate", ceea ce
presupune existența prealabilă a unui temei de drept material în aplicarea
căruia ar putea fi adoptată o prescripție tehnică.
Or,
în acest context, a precizat recurenta trebuie avute în vedere dispozițiile
imperative ale art. 73 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică
legislativă pentru elaborarea acte-normative (forma în vigoare la data emiterii
actului atacat) referitoare la actele date în executarea unui act normativ,
potrivit cărora "(1) Ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte
asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale
administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative
autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a
ordonanțelor Guvernului. (2) în preambulul acestor acte se indică expres actul
normativ superior pe care se întemeiază." Acest text de lege se
circumscrie principiului constituțional al ierarhiei actelor normative
consacrat de art. 107 din Constituția României din 1991 (aplicabilă la data
emiterii actului atacat), potrivit căruia un organ al administrației publice
centrale, cum este în speță Ministerul Industriei și Resurselor, are puteri de
reglementare secundare, condiționate de existența prealabilă a unei prevederi
principale cuprinsă într-un act normativ de nivel superior.
Pe
cale de consecință, se poate afirma că în anul 2003, la data emiterii
dispoziției criticate, nu există cadru legal primar, neexistând nici o lege,
nici măcar o hotărâre a guvernului care să cuprindă minime prevederi
referitoare la cerințele tehnice de utilizare a acestor recipiente sub
presiune.
De
altfel, dovada inexistenței unei legislații primare aplicabil buteliilor GPL
constă tocmai în adoptarea O.U.G. nr. 126/2011 aprobată prin Legea nr. 92/2012,
prin care s-a urmărit în realitate remedierea acestei grave carențe
legislative, normele nou adoptate fiind cuprinse într-un act normativ având
forța juridică a legii.
Sub
aspectul verificării respectării limitelor de reglementare prin Ordinul nr.
86/2003, recurenta a solicitat instanței să aibă în vedere dispozițiile art. 74
din Legea nr. 24/2000 (forma în vigoare la data emiterii actului atacat) referitoare
la sfera reglementării, care dispun în mod imperativ că "Ordinele,
instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul
stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu vot
conține soluții care să contravină prevederilor acestora." Acest text de
lege fixează limitele obiectului de reglementare al ordinului la obiectul de
reglementare al actului în temeiul căruia a fost emis, asigurând deopotrivă și
premisele pentru efectuarea controlului judecătoresc.
Recurenta
a susținut că în opinia sa, indicarea actului organic al Ministerului
Industriei și Resurselor (respectiv al ISCIR) pentru stabilirea unor norme de
conduită adresate comercianților cu GPL, este insuficientă și inutilă, privând
instanța de contencios administrativ de posibilitatea de a efectua un control
judecătoresc efectiv al acrului infra-legislativ. Cu toate acestea, chiar dacă
s-ar admite că Ordinul nr. 86/2003 putea fi emis în temeiul atribuției generice
a ISCIR de a elabora prescripții tehnice, dispoziția criticată depășește
limitele unei reglementări tehnice.
Astfel,
chiar și în absența unei definiții legale a noțiunii de "prescripție
tehnică", este evident că aceasta se referă strict la anumite
"instrucțiuni scrise cuprinzând condițiile tehnice care trebuie respectate
la proiectarea, verificarea sau executarea unui sistem tehnic", aceasta
fiind de altfel definiția "prescripției" din Dicționarul explicativ
al limbii române, ediția 1998.
Art.
13 din Legea nr. 24/2000 instituie principiul integrării actului normativ în
ansamblul legislației, în sensul că "Actul normativ trebuie să se
integreze organic în sistemul legislației, scop în care: a) proiectul de act
normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau
de același nivel, cu care se afla în conexiune; b) proiectul de act normativ,
întocmit pe baza unui act de nivel superior, nu poate depăși limitele
competenței instituite prin acel act și nici nu poate contraveni principiilor
și dispozițiilor acestuia; c) proiectul de act normativ trebuie să fie corelat
cu reglementările comunitare și cu tratatele internaționale la care România
este parte".
Chiar
și dintr-un examen sumar al reglementărilor tehnice aprobate prin Ordinul
ministrului industriei și resurselor nr. 113/2001, respectiv al prevederilor
directivelor mai sus citate rezultă că acestea se limitează la stabilirea
caracteristicilor tehnice de fabricare, de verificare și funcționare a
aparatelor sub presiune.
Prescripțiile
tehnice se referă la stabilirea unor specificații tehnice esențiale pe care
trebuie să le îndeplinească buteliile GPL pentru a fi conforme utilizării în
condiții de siguranță, mai precis cerințe tehnice privind proiectarea
buteliilor, fabricarea buteliilor, verificarea/inspecția tehnică a buteliilor,
procedura de evaluare a conformității finalizată prin aplicarea unui marcaj de
conformitate și prezumția de conformitate tehnică a buteliilor care poartă
acest marcaj.
Metodologia
menționată la pct. 2.3 din PT C 3-2003 a fost aprobată prin Ordinul ISCIR nr.
304/2005, emis în temeiul aceleiași H.G. nr. 1340/2001 privind organizarea și
funcționarea ISCIR.
Astfel
cum rezultă din cuprinsul normelor mai sus citate, PT C 3-2003 raportat la
Ordinul nr. 304/2005 prin norma de trimitere cuprinsă la pct. 2.3 instituie
obligații și drepturi în sarcina, respectiv în beneficiul comercianților cu GPL
prin referire la criteriul personalizării.
Pe
de o parte, pct. 3.2.4 limitează interdicția umplerii cu GPL la buteliile
personalizate ale unui comerciant concurent, ceea ce înseamnă, într-o
interpretare per a contrario că pct. 3.2.4 legitimează (actele de umplere cu
GPL efectuate de un comerciant cu privire la orice recipiente nepersonalizate.
Pe de altă parte, procedura de personalizare a buteliilor reglementată de pct.
2.3 și Ordinul ISCIR nr. 304/2005 la care trimite pct. 2.3 reglementează
aprobarea de către ISCIR a unui model format din elemente distinctive.
A
mai precizat recurenta că din analiza dispozițiilor metodologiei aprobată prin
Ordinul nr. 304/2005 rezultă că aceasta reglementează în realitate, în mod
distinct de identificarea prin poansonare a buteliilor, o procedură de
personalizare, ce presupune solicitarea de către un operator economic autorizat
pentru umplerea buteliilor a "acordului ISCIR privind modelul (tipul) de
personalizare a buteliilor proprii împreună cu un document cu prezentarea
tuturor elementelor distinctive prin care stația de umplere/punctul de lucru al
stației de umplere propune modelul de personalizare (vopsire, aplicarea unei
sigle înregistrate; elemente constructive - decupări de forme diferite,
imprimări în postament sau garda de protecție nedemontabilă - care nu afectează
cerințele minime ale normelor de execuție - standarde, reglementări tehnice,
etc. - pentru butelii, aprobate la nivel național)"
Recurenta
a mai susținut că depășind scopul declarat încă de la punctul 1.1 al PT C
3-2003, PT C 3-2003 cuprinde și o serie de prevederi care exced domeniu de
reglementare stabilit și specific unei prescripții tehnice, tinzând să
stabilească reguli speciale în ceea ce privește aplicarea mărcii pe aceste
butelii GPL, reguli care sunt derogatorii de la Legea nr. 84/1998, dreptul
comun în materie.
S-a
mai precizat, de asemenea că atât Ordinul nr. 86/2003 al Ministrului Industriei
și Resurselor prin care a fost aprobată PT C 3-2003 cât și H.G. nr. 941/2003
sunt acte administrative normative, care se adoptă în baza și în vederea
executării legii.
Aceste
acte administrative normative au forță juridică inferioară unei legi. Pe cale
de consecință ele nu pot deroga de la lege și nu pot adăuga condiții noi,
neprevăzute de lege. Cu atât mai mult, astfel de acte normative nu pot modifica
sau adăuga la o lege care un domeniu de reglementare cu totul diferit.
Mai
mult preeminența dreptului de proprietate industrială față de principiul
liberei circulații a bunurilor care consacră în mod expres chiar în art. 36 al
Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, în care se arată:
dispozițiile articolelor 34 și 35 nu se opun interdicțiilor sau restricțiilor
la import, la export sau de tranzit, justificate pe motive de morală publică,
de ordine publică, de siguranță publică, de protecție a sănătății și a vieții
persoanelor și a animalelor sau de conservare a plantelor, de protejare a unor
bunuri de patrimoniu național ca valoare artistică, istorică sau arheologică
sau de protecției a proprietății industriale și comerciale. De altfel
importanța protecției dreptului la marcă este recunoscută și în jurisprudența
Curții de Justiție a Uniunii Europene care în cadrul unor hotărâri pronunțate
în procedura întrebărilor preliminare a statuat că orice încălcare a dreptului
de proprietate intelectuală reprezintă o situație de excepție care poate fi
făcută doar cu o justificare temeinică.
Potrivit
jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, proprietatea intelectuală
reprezintă unul din aspectele dreptului de proprietate. Astfel toate garanțiile
prevăzute de art. 1 a Protocolului I la Convenția Europeană a Drepturilor
Omului se aplică în mod corespunzător și proprietății intelectuale. Or dreptul
la marcă este una dintre formele de proprietate intelectuală. Pe cale de
consecință, o normă legală care ar impune cu privire la un anumit produs un
regim de circulație care ar încălca dreptul la marcă legal înregistrat cu
privire la acel produs ar contraveni însăși prevederilor Convenției Europene a
Drepturilor Omului și Constituției României.
În
considerarea celor de mai sus recurenta a precizat că este evident că, în
măsura în care impun un regim al exercitării dreptului la marcă în materia
buteliilor LPG mai restrictiv și derogator de la regimul exercitării dreptului
la marcă așa cum este el stabilit cu titlul general prin Legea nr. 84/1998,
pct. 2.3 și punctul 3.2.4 din Prescripția tehnică PT C 3-2003 aprobată prin
Ordinul ministrului și resurselor nr. 86/2003 și art. 8 alin. (3) din H.G. nr.
941/2003 sunt nelegale.
La
data de 04 martie 2014, reclamantul SC G.L.D. SA a formulat cerere de renunțare
la recursul declarat împotriva Sentinței nr. 6813 din 28 noiembrie 2012 a
Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
în temeiul dispozițiilor art. 246 C. proc. civ.
Considerentele
Înaltei Curți de Casație și Justiție
Înalta
Curte sesizată cu soluționarea recursului declarat de SC G.L.D. SA împotriva
Sentinței nr. 6813 din 28 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a
VIII-a contencios administrativ și fiscal, mai înainte de a cerceta motivele
invocate, constată că recurentul a formulat o cerere de renunțare la judecarea
recursului.
Manifestarea
de voință în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, care
nu este supusă cenzurii Înaltei Curți, conform principiului disponibilității
care guvernează procesul civil.
Văzând
dispozițiile prevăzute de art. 246 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu
care se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin
cerere scrisă și având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.,
Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecarea recursului declarat de de SC
G.L.D. SA împotriva Sentinței nr. 6813 din 28 noiembrie 2012 a Curții de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
În
ceea ce privește recursul declarat de SC O.P., Înalta Curte reține următoarele
considerente:
Obiectul
excepției de nelegalitate dedusă judecății în prezenta cauză îl reprezintă
punctul 2.3 și punctul 3.2.4 din Prescripția tehnică PT C 3-2003, ediția 1,
"Cerințe tehnice privind utilizarea recipientelor - butelii cu capacitatea
până la 26 litri pentru GPL" aprobată prin Ordinul Ministrului Industriei
și Resurselor nr. 86/2003 și modificată prin Ordinul nr. 210/2003 și prin
Ordinul nr. 304/2005 și dispozițiile art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003.
Prevederile
pct. 2.3 și 3.2.4 din PT C 3-2003 ce fac obiectul excepției de nelegalitate au
următorul conținut:
"2.3
Agenții economici autorizați care fac dovada proprietății buteliilor pe baza
documentelor financiar-contabile pot să își personalizeze buteliile.
Personalizarea buteliilor se va face conform metodologiei privind personalizarea
recipientelor-butelii cu capacitate până la 26 litri pentru GPL aprobată prin
ordin al Inspectorului de stat șef al ISCIR și publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I.
Agenții
economici vor solicita în scris la ISCIR-INSPECT aprobarea pentru
personalizare. Agentul economic va începe acțiunea de personalizare efectivă
numai după primirea confirmării scrise de la ISCIR-INSPECT.
Adresa
de solicitare trebuie să cuprindă un tabel centralizator cu denumirea
producătorului, seriile și anii de fabricație.
Personalizarea
se poate efectua de către:
-
IT ISCIR în raza căreia se afla sediul agentului economic sau punctul de lucru
al acestuia, printr-un inspector de specialitate;
-
responsabilul cu supravegherea lucrărilor al agentului economic, pe baza unei
împuterniciri scrise primite de la IT ISCIR."
"3.2.4
Agenții economici nu vor putea umple buteliile personalizate ale altui
proprietar decât cu consimțământul scris al acestuia".
La
rândul lor, dispozițiile art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003 prevăd că:
"Utilizarea,
inclusiv umplerea, depozitarea, golirea sau reumplerea:
a)
echipamentelor sub presiune transportabile, prevăzute la art. 2 lit. a), b) și
c), care satisfac cerințele prezentei hotărâri și poartă marcajul prevăzut la
art. 12 alin. (1);
b)
recipientelor-butelii existente, care poartă marcajul prevăzut în Ordinul
ministrului industriei și resurselor nr. 113/2001, cu modificările ulterioare,
precum și marcajul și numărul de identificare prevăzut la art. 12 alin. (3),
care indică faptul că recipientele-butelii au fost supuse unei inspecții
periodice, nu poate fi interzisă, limitată sau împiedicată din considerente
referitoare la echipamentul sub presiune transportabil ca atare."
În
motivarea excepției de nelegalitate, reclamanții au susținut, în esență, că
aceste dispoziții impun un regim al exercitării dreptului la marcă în materia
comercializării GPL încărcat în butelii mai restrictiv și derogator de la
regimul exercitării dreptului la marcă așa cum este el stabilit cu titlul
general prin Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice,
argument ce reprezintă, de altfel, și fundamentul raționamentului instanței de
fond în ceea ce privește aprecierea nelegalității dispozițiilor criticate.
Conform
art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, legalitatea unui act
administrativ nelegal cu caracter individual, indiferent de data emiterii
acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de
excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
Odată
cu instituționalizarea excepției de nelegalitate, prin Legea nr. 554/2004,
instanța de contencios administrativ stabilește, în baza principiilor
legalității, ierarhiei și forței juridice a actelor normative, legalitatea unui
act administrativ pe calea acestei excepții.
Prin
urmare, excepția de nelegalitate presupune cenzurarea actelor administrative
prin raportare la legea în a cărei executare au fost emise.
Cu
alte cuvinte, avem de-a face cu consonanța unui act juridic care produce efecte
cu o forță juridică inferioară față de actul juridic care produce efecte cu
forță juridică superioară, fundamentul constituțional fiind reprezentat de art.
1 alin. (5), coroborat cu art. 16 alin. (2) și, respectiv, cu art. 108 alin.
(2) din Constituție.
Instanța
de contencios administrativ are obligația de a examina, în concret, modul în
care dispozițiile criticate se abat de la normele legale, cu forță juridică
superioară, în executarea și în temeiul cărora au fost emise.
Dispozițiile
criticate prevăd numai condițiile de introducere pe piață pentru echipamentele
sub presiune transportabile noi; condițiile privind inspecția periodică și
utilizarea repetată a acestor echipamente; procedurile de evaluare și
reevaluare a conformității în sistem modular.
Aceste
dispoziții nu stabilesc limitele, regimul juridic și protecția dreptului la
marcă, aspect reglementat, separat, de alte texte normative a căror aplicare nu
exclude și nu vine în contradicție, în mod direct, cu dispozițiile criticate pe
calea excepției de nelegalitate în prezenta speță.
Pe
de altă parte, aprecierea nelegalității art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003,
dar și a prevederilor pct. 2.3 și 3.2.4 din PT C 3-2003, nu se poate realiza
raportat la întregul corpus al Legii nr. 84/1998, sau la principii cu caracter
general promovate de această lege.
De
asemenea, Înalta Curte constată că recurenta susține în mod generic că actele
normative ce fac obiectul excepției de nelegalitate conțin limitări și derogări
de la regimul juridic al mărcii, fără a indica însă în mod concret ce dispoziții
din Legea nr. 84/1998 sunt încălcate prin procedura de personalizare a
buteliilor GPL. Din interpretarea per a contrario a pct. 3.2.4. din PT C 3-2003
nu rezultă că proprietarul unor butelii nepersonalizate ar fi privat de
exercitarea atributelor dreptului său la marcă - textul nu face vreo referire
la interdicția exercitării dreptului menționat. Același raționament este
valabil și în privința dispozițiilor art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003 în
condițiile în care o interpretare per a contrario corectă a acestui text legal
determină concluzia conform căreia utilizarea buteliilor GPL poate fi
interzisă, limitată sau împiedicată din considerente ce nu se referă la
echipamentul sub presiune ca atare, deci și din considerente ce țin de
exercitarea dreptului la marcă.
În
fine, examinând conținutul dispozițiilor contestate, prin raportare la actele
normative cu forța juridică superioară, relevante pentru domeniul reglementat,
în temeiul și executarea cărora au fost emise, conform principiului ierarhiei
și forței juridice actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din
Constituția României și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, Înalta Curte nu
poate reține elemente de nelegalitate a acestora.
În
concluzie, pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima
instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru va respinge
recursul declarat de SC O.P., ca nefondat.
În
conformitate cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentele
reclamante vor fi obligate la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de
prezentul recurs, potrivit facturii nr. 20140.10 aflată la fila 109 a
dosarului, către intimata pârâtă SC D.G.B. SRL.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Ia
act de renunțarea la judecata recursului declarat de SC G.L.D. SA împotriva
Sentinței nr. 6813 din 28 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a
VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Respinge
recursul declarat de SC O.P. SA împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.
Obligă
recurentele SC G.L.D. SA și SC O.P. SA la plata sumei de 1674 lei, reprezentând
cheltuieli de judecată, către intimata pârâtă SC D.G.B. SRL.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 12 martie 2014.
Procesat
de GGC - GV