ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1241/2014

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cererea de chemare în judecată și sentința instanței de fond. Prin încheierea de ședință din data de 27 martie 2012, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a sesizat această secție cu excepția de nelegalitate a punctului 2.3 și a punctului 3.2.4 din Prescripția tehnică PT C 3-2003, ediția 1, "Cerințe tehnice privind utilizarea recipientelor - butelii cu capacitatea până la 26 litri pentru GPL" aprobată prin Ordinul Ministrului Industriei și Resurselor nr. 86/2003 și modificată prin Ordinul nr. 210/2003 și prin Ordinul nr. 304/2005 și cu privire la art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003 raportat la dispozițiile art. 36 și 90 din Legea nr. 84/1998, art. 108 Constituția României și art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Excepția a fost invocată de reclamantele SC O.P. SA (O.P.) și SC P.L. SA (P.L.) în contradictoriu cu pârâții SC D.G.B. (D.G.), Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), în litigiul ce face obiectul Dosarului nr. 56502/3/2010 al Tribunalul București, secția a III-a civilă. În motivarea excepției s-a arătat, în esență, că dispozițiile criticate pentru nelegalitate impun un regim al exercitării dreptului la marcă în materia comercializării GPL încărcat în butelii mai restrictive și derogator de la regimul exercitării dreptului la marcă așa cum este el stabilit cu titlul general prin Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice. Au fost introduși în cauză emitenții actelor administrative ce fac obiectul excepției, respectiv Guvernul României și Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri (MECMA) - succesor al Ministerului Industriei și Resurselor (MIR).

Ulterior, a fost scos din cauză pârâtul OSIM. Prin întâmpinările depuse, pârâții au invocat inadmisibilitatea excepției de nelegalitate și, în subsidiar, au solicitat respingerea excepției ca neîntemeiată. MECMA a invocat și prematuritatea excepției de nelegalitate. Prin concluziile scrise depuse la dosar la termenul din 12 septembrie 2012, reclamantele au completat motivele excepției de nelegalitate, invocând, în esență, încălcări ale prevederilor Legii nr. 24/2000. Prin Sentința nr. 6813 din 28 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile inadmisibilității și prematurității. A respins excepția de nelegalitate formulată de reclamantele SC O.P.

SA (O.P.) și SC P.L. SA (P.L.), în contradictoriu cu pârâții SC D.G.B. (D.G.), Guvernul României, și Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a apreciat cu privire la excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, invocată de către pârâți, Curtea a apreciat-o drept neîntemeiată și a respins-o ca atare, întrucât, față de dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost interpretate și în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, actele administrative normative pot fi atacate oricând, inclusiv prin intermediul excepției de nelegalitate, atâta timp cât textul legal nu distinge. A considerat ca neîntemeiată și excepția prematurității, în condițiile în care dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 prevăd expres că în cazul excepției de nelegalitate nu este obligatorie plângerea prealabilă.

Cu privire la excepția de nelegalitate, Curtea a apreciat că nu este întemeiată, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare. Astfel, Curtea reținut că Ordinul MIR nr. 86/2003 prin care a fost aprobată prescripția tehnică PT C 3-2003 a fost emis în baza art. 3 lit. e) H.G. nr. 19/2001 (în vigoare la acea dată). Potrivit acestui text legal, Ministerul Industriei și Resurselor exercită funcția de reglementare în domeniile industriei și resurselor, asigurând elaborarea cadrului juridic corespunzător pentru activitățile din domeniile specifice. Acesta este deci actul normativ pe baza și în executarea căruia a fost emisă prescripția tehnică menționată, fiind, ca urmare, respectate dispozițiile art. 73 alin. (1) și (2) din Legea nr. 24/2000.

În opinia Curții, nu sunt încălcate nici dispozițiile art. 74 din același act normativ, dat fiind că, în raport cu cele arătate mai sus, prescripția tehnică se conformează și exigențelor acestui text legal. În raport de sensul larg al noțiunii "prescripție tehnică" și în lipsa unei definiții legale. Curtea nu a achiesat la susținerea reclamantei după care pct. 2.3. și 3.2.4. din prescripție ar excede obiectului reglementării. Curtea a constatat că reclamantele susțin în mod generic că actele normative ce fac obiectul excepției de nelegalitate conțin limitări și derogări de la regimul juridic al mărcii, fără a indica însă în mod concret ce dispoziții din Legea nr. 84/1998 sunt încălcate prin procedura de personalizare a buteliilor GPL.

De asemenea, contrar susținerilor reclamantelor, Curtea a reținut că din interpretarea per a contrario a pct. 3.2.4. din PT C 3-2003 nu rezultă că proprietarul unor butelii nepersonalizate ar fi privat de exercitarea atributelor dreptului său la marcă - textul nu face vreo referire la interdicția exercitării dreptului menționat. Același raționament este valabil și în privința dispozițiilor art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003 în condițiile în care o interpretare -per a contrario corectă a acestui text legal determină concluzia conform căreia utilizarea buteliilor GPL poate fi interzisă, limitată sau împiedicată din considerente ce nu se referă la echipamentul sub presiune ca atare, deci și din considerente ce țin de exercitarea dreptului la marcă.

Recursurile declarate în cauză Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs SC G.L.D. SA și O.P. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin recursul său SC O.P. SA a susținut, în esență că potrivit jurisprudenței constante a instanțelor de contencios administrativ, verificarea legalității unui act administrativ implică raportarea la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului. În cazul de față, legalitatea pct. 2.3 și 3.2.4 din PT C 3-2003 trebuie analizată prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la data de 13 februarie 2003 - data emiterii Ordinului ministrului industriei și resurselor nr. 86/2003 - la data de 01 aprilie 2003 - data emiterii Ordinului nr. 340/2005, care prin art. I pct. 2 a modificat din nou pct. 2.3 din PT C 3-2003.

A susținut recurenta că ministrul industriei și resurselor a emis Ordinul nr. 86/2003 pentru aprobarea prescripției tehnice PT C 3-2003 - în cuprinsul căreia se regăsește prevederea ce face obiectul prezentei excepții de nelegalitate - la data de 13 februarie 2003. Acesta a fost modificat și completat ulterior prin Ordinul ministrului industriei și resurselor nr. 210/2003, Ordinul nr. 461/2004 și Ordinul nr. 461/2004 și Ordinul nr. 340/2005. Atât Ordinul nr. 86/2003, cât și ordinele subsecvente de modificare și completare au fost emise în aplicarea H.G. nr. 1340/2001 privind organizarea și funcționarea ISCIR, respectiv în temeiul H.G. nr. 19/2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Industriei și Resurselor.

Raportat la prevederile imperative ale art. 40 alin. (1) din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, este evident însă că obiectul de reglementare al H.G. nr. 19/2001 este limitat la stabilirea rolului, funcțiilor, atribuțiilor, structurii organizatorice și numărului de posturi al Ministrului Industriei și Resurselor, astfel încât indicarea acestui act administrativ drept temei al adoptării Ordinului nr. 86/2003 are un rol pur formal, putând servi cel mult scopului de legitimare formală a abilității Ministerului Industriei și Resurselor de a emite actul atacat, dar nicidecum scopului de a indica actul substanțial pe baza și în executarea căruia a fost emisă PT C 3-2003.

Această concluzie se desprinde și din dispozițiile exprese ale art. 2 lit. b) din H.G. nr. 340/2001, potrivit cărora ISCIR "elaborează prescripții tehnice în aplicarea reglementărilor din domeniul său de activitate", ceea ce presupune existența prealabilă a unui temei de drept material în aplicarea căruia ar putea fi adoptată o prescripție tehnică.

Or, în acest context, a precizat recurenta trebuie avute în vedere dispozițiile imperative ale art. 73 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea acte-normative (forma în vigoare la data emiterii actului atacat) referitoare la actele date în executarea unui act normativ, potrivit cărora "(1) Ordinele cu caracter normativ, instrucțiunile și alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor și ai celorlalte organe ale administrației publice centrale de specialitate sau ale autorităților administrative autonome se emit numai pe baza și în executarea legilor, a hotărârilor și a ordonanțelor Guvernului.

(2) în preambulul acestor acte se indică expres actul normativ superior pe care se întemeiază." Acest text de lege se circumscrie principiului constituțional al ierarhiei actelor normative consacrat de art. 107 din Constituția României din 1991 (aplicabilă la data emiterii actului atacat), potrivit căruia un organ al administrației publice centrale, cum este în speță Ministerul Industriei și Resurselor, are puteri de reglementare secundare, condiționate de existența prealabilă a unei prevederi principale cuprinsă într-un act normativ de nivel superior. Pe cale de consecință, se poate afirma că în anul 2003, la data emiterii dispoziției criticate, nu există cadru legal primar, neexistând nici o lege, nici măcar o hotărâre a guvernului care să cuprindă minime prevederi referitoare la cerințele tehnice de utilizare a acestor recipiente sub presiune.

De altfel, dovada inexistenței unei legislații primare aplicabil buteliilor GPL constă tocmai în adoptarea O.U.G. nr. 126/2011 aprobată prin Legea nr. 92/2012, prin care s-a urmărit în realitate remedierea acestei grave carențe legislative, normele nou adoptate fiind cuprinse într-un act normativ având forța juridică a legii.

Sub aspectul verificării respectării limitelor de reglementare prin Ordinul nr. 86/2003, recurenta a solicitat instanței să aibă în vedere dispozițiile art. 74 din Legea nr. 24/2000 (forma în vigoare la data emiterii actului atacat) referitoare la sfera reglementării, care dispun în mod imperativ că "Ordinele, instrucțiunile și alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu vot conține soluții care să contravină prevederilor acestora." Acest text de lege fixează limitele obiectului de reglementare al ordinului la obiectul de reglementare al actului în temeiul căruia a fost emis, asigurând deopotrivă și premisele pentru efectuarea controlului judecătoresc.

Recurenta a susținut că în opinia sa, indicarea actului organic al Ministerului Industriei și Resurselor (respectiv al ISCIR) pentru stabilirea unor norme de conduită adresate comercianților cu GPL, este insuficientă și inutilă, privând instanța de contencios administrativ de posibilitatea de a efectua un control judecătoresc efectiv al acrului infra-legislativ. Cu toate acestea, chiar dacă s-ar admite că Ordinul nr. 86/2003 putea fi emis în temeiul atribuției generice a ISCIR de a elabora prescripții tehnice, dispoziția criticată depășește limitele unei reglementări tehnice.

Astfel, chiar și în absența unei definiții legale a noțiunii de "prescripție tehnică", este evident că aceasta se referă strict la anumite "instrucțiuni scrise cuprinzând condițiile tehnice care trebuie respectate la proiectarea, verificarea sau executarea unui sistem tehnic", aceasta fiind de altfel definiția "prescripției" din Dicționarul explicativ al limbii române, ediția 1998. Art. 13 din Legea nr. 24/2000 instituie principiul integrării actului normativ în ansamblul legislației, în sensul că "Actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislației, scop în care: a) proiectul de act normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de același nivel, cu care se afla în conexiune; b) proiectul de act normativ, întocmit pe baza unui act de nivel superior, nu poate depăși limitele competenței instituite prin acel act și nici nu poate contraveni principiilor și dispozițiilor acestuia; c) proiectul de act normativ trebuie să fie corelat cu reglementările comunitare și cu tratatele internaționale la care România este parte". Chiar și dintr-un examen sumar al reglementărilor tehnice aprobate prin Ordinul ministrului industriei și resurselor nr. 113/2001, respectiv al prevederilor directivelor mai sus citate rezultă că acestea se limitează la stabilirea caracteristicilor tehnice de fabricare,

de verificare și funcționare a aparatelor sub presiune. Prescripțiile tehnice se referă la stabilirea unor specificații tehnice esențiale pe care trebuie să le îndeplinească buteliile GPL pentru a fi conforme utilizării în condiții de siguranță, mai precis cerințe tehnice privind proiectarea buteliilor, fabricarea buteliilor, verificarea/inspecția tehnică a buteliilor, procedura de evaluare a conformității finalizată prin aplicarea unui marcaj de conformitate și prezumția de conformitate tehnică a buteliilor care poartă acest marcaj. Metodologia menționată la pct. 2.3 din PT C 3-2003 a fost aprobată prin Ordinul ISCIR nr. 304/2005, emis în temeiul aceleiași H.G. nr. 1340/2001 privind organizarea și funcționarea ISCIR.

Astfel cum rezultă din cuprinsul normelor mai sus citate, PT C 3-2003 raportat la Ordinul nr. 304/2005 prin norma de trimitere cuprinsă la pct. 2.3 instituie obligații și drepturi în sarcina, respectiv în beneficiul comercianților cu GPL prin referire la criteriul personalizării. Pe de o parte, pct. 3.2.4 limitează interdicția umplerii cu GPL la buteliile personalizate ale unui comerciant concurent, ceea ce înseamnă, într-o interpretare per a contrario că pct. 3.2.4 legitimează (actele de umplere cu GPL efectuate de un comerciant cu privire la orice recipiente nepersonalizate. Pe de altă parte, procedura de personalizare a buteliilor reglementată de pct. 2.3 și Ordinul ISCIR nr. 304/2005 la care trimite pct. 2.3 reglementează aprobarea de către ISCIR a unui model format din elemente distinctive.

A mai precizat recurenta că din analiza dispozițiilor metodologiei aprobată prin Ordinul nr. 304/2005 rezultă că aceasta reglementează în realitate, în mod distinct de identificarea prin poansonare a buteliilor, o procedură de personalizare, ce presupune solicitarea de către un operator economic autorizat pentru umplerea buteliilor a "acordului ISCIR privind modelul (tipul) de personalizare a buteliilor proprii împreună cu un document cu prezentarea tuturor elementelor distinctive prin care stația de umplere/punctul de lucru al stației de umplere propune modelul de personalizare (vopsire, aplicarea unei sigle înregistrate; elemente constructive - decupări de forme diferite, imprimări în postament sau garda de protecție nedemontabilă - care nu afectează cerințele minime ale normelor de execuție - standarde, reglementări tehnice, etc. - pentru butelii, aprobate la nivel național)" Recurenta a mai susținut că depășind scopul declarat încă de la punctul 1.1 al PT C 3-2003, PT C 3-2003 cuprinde și o serie de prevederi care exced domeniu de reglementare stabilit și specific unei prescripții tehnice, tinzând să stabilească reguli speciale în ceea ce privește aplicarea mărcii pe aceste butelii GPL, reguli care sunt derogatorii de la Legea nr. 84/1998, dreptul comun în materie.

S-a mai precizat, de asemenea că atât Ordinul nr. 86/2003 al Ministrului Industriei și Resurselor prin care a fost aprobată PT C 3-2003 cât și H.G. nr. 941/2003 sunt acte administrative normative, care se adoptă în baza și în vederea executării legii. Aceste acte administrative normative au forță juridică inferioară unei legi. Pe cale de consecință ele nu pot deroga de la lege și nu pot adăuga condiții noi, neprevăzute de lege. Cu atât mai mult, astfel de acte normative nu pot modifica sau adăuga la o lege care un domeniu de reglementare cu totul diferit.

Mai mult preeminența dreptului de proprietate industrială față de principiul liberei circulații a bunurilor care consacră în mod expres chiar în art. 36 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, în care se arată: dispozițiile articolelor 34 și 35 nu se opun interdicțiilor sau restricțiilor la import, la export sau de tranzit, justificate pe motive de morală publică, de ordine publică, de siguranță publică, de protecție a sănătății și a vieții persoanelor și a animalelor sau de conservare a plantelor, de protejare a unor bunuri de patrimoniu național ca valoare artistică, istorică sau arheologică sau de protecției a proprietății industriale și comerciale.

De altfel importanța protecției dreptului la marcă este recunoscută și în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene care în cadrul unor hotărâri pronunțate în procedura întrebărilor preliminare a statuat că orice încălcare a dreptului de proprietate intelectuală reprezintă o situație de excepție care poate fi făcută doar cu o justificare temeinică. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, proprietatea intelectuală reprezintă unul din aspectele dreptului de proprietate. Astfel toate garanțiile prevăzute de art. 1 a Protocolului I la Convenția Europeană a Drepturilor Omului se aplică în mod corespunzător și proprietății intelectuale. Or dreptul la marcă este una dintre formele de proprietate intelectuală.

Pe cale de consecință, o normă legală care ar impune cu privire la un anumit produs un regim de circulație care ar încălca dreptul la marcă legal înregistrat cu privire la acel produs ar contraveni însăși prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și Constituției României. În considerarea celor de mai sus recurenta a precizat că este evident că, în măsura în care impun un regim al exercitării dreptului la marcă în materia buteliilor LPG mai restrictiv și derogator de la regimul exercitării dreptului la marcă așa cum este el stabilit cu titlul general prin Legea nr. 84/1998, pct. 2.3 și punctul 3.2.4 din Prescripția tehnică PT C 3-2003 aprobată prin Ordinul ministrului și resurselor nr. 86/2003 și art. 8 alin. (3) din H.G.

nr. 941/2003 sunt nelegale. La data de 04 martie 2014, reclamantul SC G.L.D. SA a formulat cerere de renunțare la recursul declarat împotriva Sentinței nr. 6813 din 28 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în temeiul dispozițiilor art. 246 C. proc. civ. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte sesizată cu soluționarea recursului declarat de SC G.L.D. SA împotriva Sentinței nr. 6813 din 28 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, mai înainte de a cerceta motivele invocate, constată că recurentul a formulat o cerere de renunțare la judecarea recursului. Manifestarea de voință în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, care nu este supusă cenzurii Înaltei Curți, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil.

Văzând dispozițiile prevăzute de art. 246 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă și având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecarea recursului declarat de de SC G.L.D. SA împotriva Sentinței nr. 6813 din 28 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În ceea ce privește recursul declarat de SC O.P., Înalta Curte reține următoarele considerente: Obiectul excepției de nelegalitate dedusă judecății în prezenta cauză îl reprezintă punctul 2.3 și punctul 3.2.4 din Prescripția tehnică PT C 3-2003, ediția 1, "Cerințe tehnice privind utilizarea recipientelor - butelii cu capacitatea până la 26 litri pentru GPL" aprobată prin Ordinul Ministrului Industriei și Resurselor nr. 86/2003 și modificată prin Ordinul nr. 210/2003 și prin Ordinul nr. 304/2005 și dispozițiile art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003. Prevederile pct. 2.3 și 3.2.4 din PT C 3-2003 ce fac obiectul excepției de nelegalitate au următorul conținut: "2.3 Agenții economici autorizați care fac dovada proprietății buteliilor pe baza documentelor financiar-contabile pot să își personalizeze buteliile.

Personalizarea buteliilor se va face conform metodologiei privind personalizarea recipientelor-butelii cu capacitate până la 26 litri pentru GPL aprobată prin ordin al Inspectorului de stat șef al ISCIR și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. Agenții economici vor solicita în scris la ISCIR-INSPECT aprobarea pentru personalizare. Agentul economic va începe acțiunea de personalizare efectivă numai după primirea confirmării scrise de la ISCIR-INSPECT. Adresa de solicitare trebuie să cuprindă un tabel centralizator cu denumirea producătorului, seriile și anii de fabricație.

Personalizarea se poate efectua de către: - IT ISCIR în raza căreia se afla sediul agentului economic sau punctul de lucru al acestuia, printr-un inspector de specialitate; - responsabilul cu supravegherea lucrărilor al agentului economic, pe baza unei împuterniciri scrise primite de la IT ISCIR." "3.2.4 Agenții economici nu vor putea umple buteliile personalizate ale altui proprietar decât cu consimțământul scris al acestuia". La rândul lor, dispozițiile art. 8 alin. (3) din H.G.

nr. 941/2003 prevăd că: "Utilizarea, inclusiv umplerea, depozitarea, golirea sau reumplerea: a) echipamentelor sub presiune transportabile, prevăzute la art. 2 lit. a), b) și c), care satisfac cerințele prezentei hotărâri și poartă marcajul prevăzut la art. 12 alin. (1); b) recipientelor-butelii existente, care poartă marcajul prevăzut în Ordinul ministrului industriei și resurselor nr. 113/2001, cu modificările ulterioare, precum și marcajul și numărul de identificare prevăzut la art. 12 alin. (3), care indică faptul că recipientele-butelii au fost supuse unei inspecții periodice, nu poate fi interzisă, limitată sau împiedicată din considerente referitoare la echipamentul sub presiune transportabil ca atare." În motivarea excepției de nelegalitate, reclamanții au susținut, în esență, că aceste dispoziții impun un regim al exercitării dreptului la marcă în materia comercializării GPL încărcat în butelii mai restrictiv și derogator de la regimul exercitării dreptului la marcă așa cum este el stabilit cu titlul general prin Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, argument ce reprezintă, de altfel, și fundamentul raționamentului instanței de fond în ceea ce privește aprecierea nelegalității dispozițiilor criticate.

Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, legalitatea unui act administrativ nelegal cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. Odată cu instituționalizarea excepției de nelegalitate, prin Legea nr. 554/2004, instanța de contencios administrativ stabilește, în baza principiilor legalității, ierarhiei și forței juridice a actelor normative, legalitatea unui act administrativ pe calea acestei excepții. Prin urmare, excepția de nelegalitate presupune cenzurarea actelor administrative prin raportare la legea în a cărei executare au fost emise.

Cu alte cuvinte, avem de-a face cu consonanța unui act juridic care produce efecte cu o forță juridică inferioară față de actul juridic care produce efecte cu forță juridică superioară, fundamentul constituțional fiind reprezentat de art. 1 alin. (5), coroborat cu art. 16 alin. (2) și, respectiv, cu art. 108 alin. (2) din Constituție. Instanța de contencios administrativ are obligația de a examina, în concret, modul în care dispozițiile criticate se abat de la normele legale, cu forță juridică superioară, în executarea și în temeiul cărora au fost emise. Dispozițiile criticate prevăd numai condițiile de introducere pe piață pentru echipamentele sub presiune transportabile noi; condițiile privind inspecția periodică și utilizarea repetată a acestor echipamente; procedurile de evaluare și reevaluare a conformității în sistem modular.

Aceste dispoziții nu stabilesc limitele, regimul juridic și protecția dreptului la marcă, aspect reglementat, separat, de alte texte normative a căror aplicare nu exclude și nu vine în contradicție, în mod direct, cu dispozițiile criticate pe calea excepției de nelegalitate în prezenta speță. Pe de altă parte, aprecierea nelegalității art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003, dar și a prevederilor pct. 2.3 și 3.2.4 din PT C 3-2003, nu se poate realiza raportat la întregul corpus al Legii nr. 84/1998, sau la principii cu caracter general promovate de această lege. De asemenea, Înalta Curte constată că recurenta susține în mod generic că actele normative ce fac obiectul excepției de nelegalitate conțin limitări și derogări de la regimul juridic al mărcii, fără a indica însă în mod concret ce dispoziții din Legea nr. 84/1998 sunt încălcate prin procedura de personalizare a buteliilor GPL.

Din interpretarea per a contrario a pct. 3.2.4. din PT C 3-2003 nu rezultă că proprietarul unor butelii nepersonalizate ar fi privat de exercitarea atributelor dreptului său la marcă - textul nu face vreo referire la interdicția exercitării dreptului menționat. Același raționament este valabil și în privința dispozițiilor art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 941/2003 în condițiile în care o interpretare per a contrario corectă a acestui text legal determină concluzia conform căreia utilizarea buteliilor GPL poate fi interzisă, limitată sau împiedicată din considerente ce nu se referă la echipamentul sub presiune ca atare, deci și din considerente ce țin de exercitarea dreptului la marcă.

În fine, examinând conținutul dispozițiilor contestate, prin raportare la actele normative cu forța juridică superioară, relevante pentru domeniul reglementat, în temeiul și executarea cărora au fost emise, conform principiului ierarhiei și forței juridice actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția României și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, Înalta Curte nu poate reține elemente de nelegalitate a acestora. În concluzie, pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru va respinge recursul declarat de SC O.P., ca nefondat. În conformitate cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurentele reclamante vor fi obligate la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs, potrivit facturii nr. 20140.10 aflată la fila 109 a dosarului, către intimata pârâtă SC D.G.B.

SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de renunțarea la judecata recursului declarat de SC G.L.D. SA împotriva Sentinței nr. 6813 din 28 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Respinge recursul declarat de SC O.P. SA împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat. Obligă recurentele SC G.L.D. SA și SC O.P. SA la plata sumei de 1674 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata pârâtă SC D.G.B. SRL. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2014. Procesat de GGC - GV