ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3262/2015

Decizia nr. 3262/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanței

Prin decizia nr. 350 din 08 aprilie 2014 a Tribunalului Galați, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/233/2011 s-a dispus sesizarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, cu excepția de nelegalitate a dispozițiilor pct. 3.2.14 alin. (1) din Prescripția tehnică PT C 3-2003, aprobată prin Ordinul Ministrului Industriei și Resurselor nr. 86/2003, cu modificările și completările ulterioare, excepție invocată de reclamanta SC A. SRL.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 3127/2/2014 din 08 mai 2014.

Prin sentința civilă nr. 2478 din 24 septembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de nelegalitate formulată de reclamantul SC A. SRL în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor - Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Galați, ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele aspecte:

Ordinul a cărui nelegalitate se invocă a fost emis în baza și în executarea unor hotărâri de guvern care conferea ISCIR competența de a elabora prescripții tehnice referitoare la exploatarea buteliilor GPL, iar MIR competența de a emite reglementări cu caracter normativ în domeniul petrolului și al gazelor.

Este nefondată susținerea reclamantei că trebuia să existe o lege sau o hotărâre de guvern care să cuprindă minime prevederi referitoare la cerințele tehnice de utilizare a acestor recipiente sub presiune, în condițiile în care cele două hotărâri de guvern de mai sus acordau în competența MIR și ISCIR emiterea/elaborarea unor astfel de reglementări.

Totodată, Curtea a reținut că prevederea de la pct. 3.2.14 din PT C-3 2003 se limitează la a stabili un aspect referitor la exploatarea buteliilor GPL, în concret a modului în care se realizează schimbul acestor recipiente între consumatori și agenții economici din domeniu, astfel că prin această prevedere nu se depășește domeniul de reglementare acordat prin H.G. nr. 1340/2001 și H.G. nr. 19/2001, și cu atât mai mult nu se încalcă prevederi cuprinse în acte normative cu forță juridică superioare și care nu au fost precizate de reclamantă.

Referitor la faptul că reglementarea nu se referă la asigurarea securității tehnice, ci la comercializarea buteliilor, Curtea reține, pe de o parte, că emitentul actului atacat și autoritatea care l-a elaborat, aveau o competență mai largă de reglementare, care nu se limita la a asigura securitatea tehnică a buteliilor GPL, iar pe de altă parte, prin obligarea agenților economici de a primi buteliile cu defecte de la consumatori, se urmărea tocmai asigurarea securității în utilizarea acestor recipiente, prin repararea sau scoaterea din uz a acestor butelii.

Curtea a reținut că prin obligarea agenților economici de a primi butelii nepersonalizate cu defecte în schimbul unor butelii fără defecte este determinat agentul economic să facă unele cheltuieli pentru repararea buteliei sau chiar înlocuirea acestora, de natură a reduce profitul agenților economici, însă, în același timp agentul economic obține un avantaj atât din vânzarea respectivei butelii cât și din faptul că în schimbul buteliei nepersonalizate consumatorului i se poate da o butelie personalizată, pe care ulterior nu o mai poate schimba decât la respectivul agent economic sau cu consimțământul acestuia. Prin urmare, nu se poate reține ca fiind dovedită atingerea vreunui drept de proprietate al agenților economici, prin obligarea acestora să schimbe buteliile nepersonalizate cu defecte, în lipsa unor date concrete privind pierderile suferite de agenții economici din domeniu.

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta SC A. SRL a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, societatea recurentă susține că Ordinul nr. 86/2003 a fost emis în lipsa unui temei legal (de drept material), invocarea dispozițiilor H.G. nr. 19/2001 privind organizarea și funcționarea Ministerului Industriei și Resurselor fiind pur formală.

Totodată, susține că prevederile art. 3.2.14 din PT C-3 2003 exced obiectului tehnic al reglementării aprobată prin Ordinul nr. 86/2003, ceea ce încalcă dispozițiile art. 74 din Legea nr. 24/2000 (forma în vigoare la data emiterii actului atacat) potrivit cărora ordinele trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conține soluții care să contravină prevederilor acestora, impunând în mod abuziv condiții de comercializare care nu au legătură cu asigurarea securității tehnice a recipientelor sub presiune.

S-a mai susținut și că prevederile art. 3.2.14 din PT C-3 2003, în interpretarea criticată, încalcă art. 41 alin, (1), (2) și (3) raportat la art. 49 din Constituția României din 1991 privind restrângerea exercițiului dreptului de proprietate, creând premisele unei exproprieri nelegale.

S-a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul admiterii excepției de nelegalitate.

Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate de recurentă precum și de reglementările legale incidente inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În fapt, recurenta - reclamantă SC A. SRL a invocat excepția de nelegalitate a pct. 3.2.14 alin. (1) din PT C3-2003, solicitând constatarea nelegalității acestor dispoziții din Prescripția tehnică, în măsura în care acestea se interpretează în sensul că agenții economici au obligația de a oferi consumatorilor în schimbul buteliilor nepersonalizate, goale, cu orice grad de uzură, chiar dacă vor trebui casate, butelii noi, încărcate cu gaz petrolier lichefiat, proprietatea agenților economici respectivi, fără nicio contraprestație din partea consumatorilor, în raport cu prevederile art. 73 și 74 din Legea nr. 24/2000 și art. 41 alin. (1), (2), (3) raportat la art. 49 din Constituția României.

Prevederile pct. 3.2.14 alin. (1) din PT C3-2003 "Cerințe tehnice privind utilizarea recipientelor - butelii cu capacitatea până la 26 litri pentru GPL", aprobată prin Ordinul Ministrului Industriei și Resurselor nr. 86/2003, cu modificările și completările ulterioare, au următorul conținut: "3.2.14. Agenții economici au obligația de a primi numai buteliile proprietatea lor, ale altor agenți economici, dar numai cu consimțământul scris al acestora, și altele nepersonalizate, cu orice grad de uzură, coroziune sau deformații, chiar dacă vor trebui să fie casate".

Învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate, instanța de contencios administrativ are de verificat concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora au fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituția, republicată și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată.

În speță, prin motivele invocate in susținerea excepției de nelegalitate și reluate în motivele de recurs, autoarea excepției a solicitat instanțelor de contencios administrativ să analizeze, pe calea excepției de nelegalitate, un act administrativ normativ ale cărui dispoziții, apreciate neclare de către reclamantă, ar fi susceptibile de mai multe interpretări.

Or, în speță nu este vorba despre un „refuz” al instanței de fond de a soluționa excepția, ci, în limitele sesizării potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, instanța a stabilit că verificarea nelegalității unui act administrativ nu se poate realiza la o interpretare care ar putea fi dată dispozițiilor acelui act la un anumit moment și într-un anumit context.

Cu alte cuvinte, instanța are de analizat concordanța unui act juridic care produce efecte cu o forță juridică inferioară față de actul juridic care produce efecte cu forță juridică superioară, recurenta - reclamantă trebuind să individualizeze în motivarea excepției de nelegalitate textele legale care au fost încălcate la momentul emiterii actului administrativ dedus judecății pe această cale procedurală, texte raportat la care instanța de contencios administrativ ar examina legalitatea actelor administrative atacate.

Astfel, se apreciază ca nefondate susținerile recurentei, faptul că a fost indicat în preambulul ordinului atacat H.G. nr. 19/2001 neprezentând relevanță sub aspectul dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, acest act normativ reglementând atribuția ministrului de a emite ordine în exercitarea prerogativelor ce îi revin ca urmare a funcției de reglementare în domeniul industriei și resurselor.

Înalta Curte reține că, în rândul competentelor ISCIR se număra elaborarea de prescripții tehnice în aplicarea reglementarilor din domeniul său de activitate, cu respectarea prevederilor Legii nr. 608/2001. În plus, în temeiul art. 3 al H.G. nr. 1340/2001, în realizarea obiectului său de activitate, ISCIR elaborează, actualizează și publica prescripții tehnice privind proiectarea, omologarea, construirea, montarea, repararea, întreținerea, exploatarea, transportul, depozitarea, manipularea și verificarea instalațiilor, aparatelor, componentelor, dispozitivelor de siguranța, materialelor și mijloacelor de control, precum și prescripții tehnice privind examinarea și autorizarea sudorilor, a personalului care executa examinări nedistructive și a personalului de exploatare pentru instalațiile prevăzute în anexa nr. 1. Prescripțiile tehnice se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, cele enunțate încadrându-se în seria atribuțiilor specifice definite de Guvernul României. Pe cale de consecință, elaborarea prescripțiilor se înscrie atât în rangul competentelor, cât și în rândul atribuțiilor ISCIR.

Nici critica privind încălcarea dispozițiilor art. 74 din Legea nr. 24/2000, în sensul că prevederile atacate exced obiectului tehnic al reglementării ordinului, impunând în mod abuziv condiții de comercializare nu este fondată, textul contestat referindu-se la „gradul de uzură, coroziune sau deformații (al buteliilor) , chiar dacă vor trebui să fie casate”, efectele invocate de către reclamantă și modalitatea de aplicare in concret, potrivit interpretării date, fiind aspecte ce vizează fondul cauzei, astfel cum a reținut și prima instanță.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză

,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SRL împotriva sentinței civile nr. 2478 din 24 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII- a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2015.