ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5046/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5046/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul

Tribunalului Prahova la nr. 2588/105/2008, la data de 23 aprilie 2008,

contestatorul B.V.E. a solicitat, în contradictoriu cu intimata P.C. Gura

Vitioarei, să se dispună anularea Dispoziției nr. 560/2002, ca fiind

netemeinică și nelegală; obligarea intimatei la

emiterea unei noi dispoziții

care să cuprindă răspunsul la notificarea

pe care a formulat-o pentru terenul în suprafață de 3000 m.p., precum și la

plata sumei de 10.000 lei cu titlul de daune cominatorii.

În motivarea contestației, s-a învederat

că la data de 25 septembrie 2001 contestatorul și vărul său, B.S.I., au

formulat cerere prin care au solicitat intimatei despăgubiri pentru imobilul

situat în comuna Gura Vitioarei, județul Prahova, ce a aparținut autorului lor

B.I., având în vedere că acea construcție era degradată în proporție de 75 %.

Totodată, a fost

solicitată și restituirea în natură a terenului aferent,

imobilele fiind trecute abuziv în

proprietatea statului ca efect al Decretului - Lege nr. 83/1949.

S-a mai susținut, că, la data de 23

martie 2008, după mai multe solicitări verbale adresate reprezentanților

pârâtei, i-a fost comunicată dispoziția atacată care este nelegală pentru că nu

cuprinde răspunsul la ambele capete de cerere, impunându-se ca întreaga sumă ce

reprezintă contravaloarea degradărilor produse imobilului, între data emiterii

dispoziției și până în prezent, să cadă în sarcina părții adverse din culpa

căreia nu a putut intra în posesia bunului.

La termenul din

01 aprilie 2009, contestatorul a precizat că solicită

despăgubiri pentru imobilul casă de

locuit ce are 6 camere, conform înscrisurilor ce emană de la D.J. Prahova -

Arhivele

Naționale, fiind compus din 4

camere, cămara și hol, precum și stabilirea

acestor despăgubiri prin

actualizarea sumelor reprezentând valoarea

bunurilor

la momentul preluării cu indicele de inflație.

La termenul de

judecată din 29 aprilie 2009, contestatorul a precizat că

formulează cerere de chemare în

judecată a vărului său B.S.I., împreună cu care a formulat notificarea,

dispunându-se introducerea în cauza a acestuia.

Prin sentința nr. 973 pronunțată la 5

mai 2009, Tribunalul Prahova a admis în parte contestația formulată de

contestatorul B.V.E. și în parte cererea de chemare în judecata a altei

persoane formulată de contestator, în contradictoriu cu intervenientul B.S.I.,

și a obligat intimata-pârâtă P.C. Gura Vitioarei la plata sumei de 159.802,2

lei către contestator și intervenient,

reprezentând

despăgubiri prin efectul angajării răspunderii sale civile

delictuale,

pentru degradarea imobilului-construcție, situat în comuna Gura Vitioarei, sat

Gura Vitioarei, jud. Prahova, restituit în natură prin Dispoziția nr. 560 din

25 septembrie 2002 a Primarului comunei Gura Vitioarei, conform raportului de

expertiza în specialitatea construcții civile întocmit de expert C.M.; a

obligat intimata P.C. Gura Vitioarei să soluționeze notificarea contestatorului

și a intervenientului pentru restituirea în natură a terenului de 3000 m.p.,

solicitat în mod expres prin cererea înregistrată sub nr. 4499 din 19

decembrie 2001, prin emiterea unei dispoziții, și

a obligat intimata la plata

de daune cominatorii în cuantum de 100 lei

pe zi de întârziere, către contestator și intervenient, începând cu data

pronunțării prezentei hotărâri și până la emiterea dispoziției indicate mai

sus, respingându-se în rest contestația, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut, în esență, că prin notificarea formulată de contestatorul B.V.E.

și de intervenientul B.S.l., în calitate de moștenitori ai defunctului B.l.,

înregistrată sub nr. 4499 din 19 decembrie

2001

la Primăria comunei Gura Vitioarei, aceștia au solicitat acordarea de

despăgubiri

pentru imobilul situat în comuna Gura Vitioarei, ce a aparținut autorului lor

și a fost expropriat în mod abuziv prin Decretul nr. 83/1949, dar și

restituirea terenului aferent.

Ulterior, intervenientul B.S.l. a

formulat notificarea înregistrată sub nr. 103 din 14 februarie 2002 la Biroul

Executorului Judecătoresc N.E.M., solicitând să i se restituie în natură imobilul

situat în comuna Gura Vitioarei, reprezentat de o casă de locuit, proprietatea

unchiului său, obținută prin moștenire de la defunctul B.M.

S-a mai reținut că, la aceeași data,

intervenientul a formulat o altă notificare înregistrata la intimată sub nr. 659,

în numele moștenitorilor defunctului B.l., pretinzând retrocedarea casei din

comuna Gura

Vitioarei și despăgubiri pentru

celelalte anexe gospodărești.

Prin Dispoziția nr. 560 din 25

septembrie 2002 emisă de Primarul comunei Gura Vitioarei, s-a dispus

restituirea în natură a imobilului compus din casă de locuit formată din 4

camere, galerie, cămară și beci, situată în comuna Gura Vitioarei, sat Gura

Vitioarei, județul Prahova către cei doi notificatori, apreciindu-se că sunt

îndeplinite condițiile instituite de art. 9 și următoarele din Legea nr. 10/2001.

Această

dispoziție a fost comunicată contestatorului B.V.

E. abia la data de 23 martie 2008, prin poștă, potrivit

copiei

plicului de expediere aflată la

dosar, fără ca intimata să fi probat

realizarea comunicării la o data

anterioară, ceea ce a condus la concluzia că prezenta contestație a fost

formulată în termen legal.

S-a mai reținut că, la origine, acest

imobil a aparținut lui B.M., fiind supus împărțelii, alături de restul

bunurilor acestuia, prin actul de partaj voluntar autentificat prin procesul

verbal nr. 2 din 19

februarie 1945 la

Judecătoria de Pace Mixtă Slănic, în baza căruia numitul

B.l. a dobândit

în lotul său terenul situat în comuna Gura Vitioarei în suprafața de cca. 3000

m.p. pe care se afla o casă, o magazie de vară, un grajd și povarnă, bunuri

expropriate conform Decretului nr. 83 din 02 martie 1949, potrivit extrasului

din tabelul nominal de proprietari expropriați din județul Prahova, însoțit de

adresa nr. 2195 din

10 martie 1949 a D.A.J. -

Serviciul Agricol Prahova,

dar și din fișa clădirii cu nr. 122, toate

eliberate de D.J.P.A.N.

S-a mai reținut, că din raportul de

expertiză în specialitatea

construcții

civile, întocmit în cauză de expert C.M., rezultă că

imobilul cu

destinație de casă de locuit pretinsă de contestator și

intervenient se afla într-o stare avansată de degradare, de 97 %,

valoare de

înlocuire a acestui bun

imobil fiind determinată, potrivit prețurilor pieței libere, la nivelul sumei

de 177.588 lei, la care trebuie aplicată o corecție

negativă de 10 %

pentru zona de amplasament (adică suma de 17.755,8 lei) rezultând suma de

159.802,2 lei.

În legătura cu aceasta construcție cu

destinație de casa de locuit, tribunalul a constatat că, potrivit art. 9 alin.

(l) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în

posesia cui se află, se

restituie în natură

în starea în care se aflau la data cererii de restituire și

libera de

orice sarcini.

Acest text de lege fixează data

cererii de restituire ca moment în raport cu care se determină starea în care

trebuie să fie restituit imobilul,

însă dacă

piere ori se degradează chiar din motive neimputabile persoanei

juridice

deținătoare, aceasta va răspunde față de persoana

îndreptățită de restituirea în natură cu excepția cazului în care ar

putea demonstra că bunul ar fi pierit chiar dacă s-ar fi aflat în posesia

efectivă a

persoanei îndreptățite.

Fundamentul răspunderii este dat de

faptul că în măsura în care cererea de restituire este fondată, persoana

deținătoare, fie în calitate de proprietar actual, când preluarea s-a făcut cu

titlu valabil, fie în calitate de posesor neproprietar, daca preluarea s-a

făcut fără titlu valabil, este obligată să predea imobilul persoanei

îndreptățite.

S-a mai reținut,

că B.V.E. și B.S.I. au

făcut

demersuri pentru redobândirea imobilului în litigiu încă din anul 1993, când li

s-a comunicat de către intimată că locuința servește populația comunei, în

incinta sa fiind amplasat un concentrator telefonic, dar și în baza Legii nr.

112/1995, conform cererii înregistrată sub nr. 1078

din 31 mai 1996, ce a

fost respinsă prin Hotărârea nr. 405 din 21

aprilie 1997 a Comisiei Județene Prahova pentru aplicarea Legii nr. 112/1995,

întrucât s-a apreciat ca bunul pretins a fost preluat în proprietatea statului

ca

exploatație agricolă, astfel încât nu

făcea obiectul actului normativ arătat.

Prin urmare, s-a apreciat că prin

aceste cereri succesive formulate de contestator și intervenient pentru

restituire în natură a imobilului construcție, au operat punerea în întârziere

a unității deținătoare care avea obligația să depună toate diligentele pentru

ca bunul să nu se

degradeze în mod

nejustificat, raportat la o utilizare normală a acestuia, conform art. 1079 și art.

1080 C. civ., riscul degradării, trecând asupra

intimatei.

În ceea ce privește terenul în

suprafața de 3000 m.p., tribunalul a constatat că în mod greșit prin dispoziția

atacată nu s-a soluționat notificarea moștenitorilor defunctului B.I., prin

care s-a solicitat și retrocedarea acestui bun în mod expres, la data de 19

decembrie 2001, sub nr. 4499, chiar dacă nu a fost adresată prin intermediul

executorului judecătoresc, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și

Justiție a

statuat în recurs în interesul

legii, că o astfel de notificare este valabilă.

Prin decizia civilă nr. 169 din 28

octombrie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a admis apelul formulat de pârâta P.C. Gura Vitioarei,

prin primar; a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la

Tribunalul Prahova, reținând, în esență, următoarele:

Obiectul prezentei cereri de chemare

în judecată l-a constituit anularea Dispoziției nr. 560/2002 si solicitarea

reclamantului de a fi obligată pârâta la emiterea unei noi dispoziții care să

cuprindă răspunsul la notificarea depusă pe ambele capete de cerere, respectiv

atât pe imobilul construcție, cât și pe terenul în suprafață de 3000 m.p.

aferent acesteia, cu obligarea la plata daunelor cominatorii.

Deși în cuprinsul hotărârii,

Tribunalul Prahova a apreciat că la termenul din data de 01 aprilie 2009

contestatorul a precizat că solicită despăgubiri pentru imobilul casa de locuit

compusă din 6 camere, conform înscrisurilor ce emană de la D.J. Prahova - Arhivele

Naționale, precum și stabilirea acestor despăgubiri prin actualizarea sumelor,

reprezentând valoarea bunului la momentul preluării actualizată cu indicele de

inflație, din lecturarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei nu a rezultat

existența unei cereri completatoare formulată în condițiile art. 114 alin. (2)

sau art. 132 C. proc. civ.

Chiar și în cazul în care s-ar

considera că prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei reclamantul și-ar

fi completat cererea de chemare în judecată, s-a observat că acesta a susținut

în mod permanent că prin decizia contestată nu trebuia să se procedeze la

restituirea în natură a imobilului, întrucât acesta era demolat, ci trebuiau

acordate

măsuri reparatorii în echivalent,

respectiv despăgubiri bănești.

Ca atare, reclamantul

a invocat greșita aplicare a dispozițiilor Legii

nr. 10/2001 și nicidecum prevederile dreptului comun,

respectiv

prevederile art. 998 – art. 999 C.

civ., privind angajarea răspunderii civile

delictuale a pârâtei pentru

fapta ilicită.

Pronunțându-se în baza unui temei de

drept care nu a fost invocat de către reclamant, instanța de fond nu numai că a

încălcat principiul disponibilității părților, principiu ce guvernează procesul

civil, ci s-a și pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, omițând a analiza

cererea prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate de către reclamant.

Aceasta echivalează cu o nepronunțare

asupra fondului care, în condițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., impune

desființarea

hotărârii atacate și

trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Prahova.

De asemenea, s-a reținut că

reclamantul a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 3000

m.p. aferent construcției, prin

notificarea

adresată pârâtei, dar că prima instanță nu s-a pronunțat asupra

cererii sale, astfel încât decizia atacată este

nelegală și sub acest aspect.

S-a conchis, că, raportat la

solicitarea reclamantului expusă anterior, Tribunalul Prahova nu a motivat în

niciun fel legalitatea sau nu a Dispoziției nr. 560/2002, raportat la conținutul

notificărilor formulate atât de către reclamant, cât și de intervenientul din

prezenta cauză, lipsa totală a motivării sub acest aspect echivalând, de

asemenea, cu o nepronunțare asupra fondului.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul B.V.E. și intervenientul B.S.l., indicând ca temei

legal al criticilor formulate art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., iar în

dezvoltarea acestora a arătat următoarele:

Instanța de apel a admis apelul

declarat de pârâta P.C. Gura

Vitioarei,

prin primar, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre

rejudecare

instanței de fond, în mod greșit, cu motivarea că prima instanță s-a pronunțat

pe baza unui temei de drept care nu a fost invocat și asupra a ceea ce nu s-a

cerut, omițând astfel să analizeze acțiunea principală prin prisma motivelor de

fapt și de drept invocate de către reclamanți.

Instanța de apel a mai reținut că

atâta vreme cât la dosarul cauzei

nu există

înscrisuri din care să rezulte modificarea cererii principale în condițiile art.

114 sau 132 C. proc. civ., cererea de chemare în

judecată nu poate fi

considerată completată, chiar dacă în cuprinsul hotărârii pronunțate se arată

că aceasta a fost făcută la data de 1 aprilie 2009.

Or, procedând

astfel, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 132

C. proc. civ., care permit formularea

cererii prin care

reclamantul solicită

„valoarea obiectului pierdut sau pierit” și oral.

Prin urmare, instanța de apel și-a

întemeiat soluția greșit pe împrejurarea că, deși se consemnează cererea

reclamanților prin care

solicită valoarea

obiectului pierdut sau pierit, atâta vreme cât nu rezultă și

din acte,

ea nu poate fi considerată valabilă.

S-a mai arătat,

că prima instanță a analizat raportul juridic litigios și

în raport de prevederile Legii nr. 10/2001,

pronunțându-se asupra legalității Dispoziției nr. 560/2002, și a obligat pârâta

să emită o nouă

dispoziție prin care să

răspundă și cu privire la terenul în suprafață de

3.000 m.p. dar și la

plata de daune cominatorii în cuantum de 100 lei pe

zi de întârziere de la pronunțarea hotărârii și până la emiterea

dispoziției.

S-a conchis, că

decizia recurată este nelegală, fiind rezultatul unei

„greșite aplicări a legislației în

materie”, precum și a unei analize superficiale a întregului material probator.

Examinând decizia în limita criticilor

formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 5 C. proc. civ., instanța

constată

recursul formulat de reclamantul B.V.E.

și intervenientul

B.S.I., întemeiat, pentru următoarele considerente:

Deși nu arată expres, criticând

decizia recurată ca „fiind dată cu

aplicarea

greșită a legislației în materie” și față de soluția instanței de apel

de

admitere a apelului pârâtei P.C. Gura Vitioarei, desființarea sentinței apelate

și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță,

recurenții critică, implicit, decizia civilă recurată ca fiind dată cu

aplicarea

greșită a prevederilor art. 297 C. proc. civ., potrivit cărora

„în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat

procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa

părții care nu a fost legal citata, instanța de apel va desființa hotărârea

atacată și va trimite cauza spre rejudecare

primei instanțe”.

Potrivit dispozițiilor acestui text de

lege, instanța de apel trimite cauza spre rejudecare primei instanțe numai dacă

aceasta nu a pronunțat o hotărâre pe fondul litigiului, nerealizând, astfel,

tranșarea chestiunii litigioase deduse judecății în primul grad de jurisdicție

sau când judecata s-a făcut în lipsa părți care nu a fost legal citată.

Or, în speța, s-a reținut de către

instanța de apel că este incidență

prima

ipoteză reglementată de art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în mod

greșit,

deoarece prima instanța a cercetat fondul litigiului, tranșând chestiunea

litigioasă dedusă judecății, hotărârea pronunțată cuprinzând considerentele pe

care se întemeiază soluția pronunțată.

Mai mult, invocarea ipotezei acordării

a ceea ce nu s-a cerut de către prima instanță, pentru justificarea soluției

pronunțate în apel, de

admitere a apelului

și de trimitere a cauzei spre rejudecare, este nelegală,

deoarece prima

instanță numai în urma cercetării fondului cererii cu care a fost învestită

putea greși acordând mai mult decât s-a cerut prin acțiune.

Prin urmare,

instanța de apel a soluționat greșit apelul formulat de

pârâta P.C. Gura Vitioarei, prin

primar, fără a intra în cercetarea fondului, făcând o aplicare greșită a

prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse,

instanța, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., fără a mai analiza

celelalte critici formulate de reclamantul B.V.E. și intervenientul B.S.I., va

casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului pârâtei la

aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul B.V.E. și

intervenientul

B.S.l. împotriva deciziei nr. 169 din 28

octombrie

2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu

minori

și de familie.

Casează decizia

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

6 octombrie 2010.