ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5046/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la nr. 2588/105/2008, la data de 23 aprilie 2008, contestatorul B.V.E. a solicitat, în contradictoriu cu intimata P.C. Gura Vitioarei, să se dispună anularea Dispoziției nr. 560/2002, ca fiind netemeinică și nelegală; obligarea intimatei la emiterea unei noi dispoziții care să cuprindă răspunsul la notificarea pe care a formulat-o pentru terenul în suprafață de 3000 m.p., precum și la plata sumei de 10.000 lei cu titlul de daune cominatorii.

În motivarea contestației, s-a învederat că la data de 25 septembrie 2001 contestatorul și vărul său, B.S.I., au formulat cerere prin care au solicitat intimatei despăgubiri pentru imobilul situat în comuna Gura Vitioarei, județul Prahova, ce a aparținut autorului lor B.I., având în vedere că acea construcție era degradată în proporție de 75 %. Totodată, a fost solicitată și restituirea în natură a terenului aferent, imobilele fiind trecute abuziv în proprietatea statului ca efect al Decretului - Lege nr. 83/1949.

S-a mai susținut, că, la data de 23 martie 2008, după mai multe solicitări verbale adresate reprezentanților pârâtei, i-a fost comunicată dispoziția atacată care este nelegală pentru că nu cuprinde răspunsul la ambele capete de cerere, impunându-se ca întreaga sumă ce reprezintă contravaloarea degradărilor produse imobilului, între data emiterii dispoziției și până în prezent, să cadă în sarcina părții adverse din culpa căreia nu a putut intra în posesia bunului. La termenul din 01 aprilie 2009, contestatorul a precizat că solicită despăgubiri pentru imobilul casă de locuit ce are 6 camere, conform înscrisurilor ce emană de la D.J. Prahova - Arhivele Naționale, fiind compus din 4 camere, cămara și hol, precum și stabilirea acestor despăgubiri prin actualizarea sumelor reprezentând valoarea bunurilor la momentul preluării cu indicele de inflație.

La termenul de judecată din 29 aprilie 2009, contestatorul a precizat că formulează cerere de chemare în judecată a vărului său B.S.I., împreună cu care a formulat notificarea, dispunându-se introducerea în cauza a acestuia. Prin sentința nr. 973 pronunțată la 5 mai 2009, Tribunalul Prahova a admis în parte contestația formulată de contestatorul B.V.E. și în parte cererea de chemare în judecata a altei persoane formulată de contestator, în contradictoriu cu intervenientul B.S.I., și a obligat intimata-pârâtă P.C.

Gura Vitioarei la plata sumei de 159.802,2 lei către contestator și intervenient, reprezentând despăgubiri prin efectul angajării răspunderii sale civile delictuale, pentru degradarea imobilului-construcție, situat în comuna Gura Vitioarei, sat Gura Vitioarei, jud. Prahova, restituit în natură prin Dispoziția nr. 560 din 25 septembrie 2002 a Primarului comunei Gura Vitioarei, conform raportului de expertiza în specialitatea construcții civile întocmit de expert C.M.; a obligat intimata P.C.

Gura Vitioarei să soluționeze notificarea contestatorului și a intervenientului pentru restituirea în natură a terenului de 3000 m.p., solicitat în mod expres prin cererea înregistrată sub nr. 4499 din 19 decembrie 2001, prin emiterea unei dispoziții, și a obligat intimata la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere, către contestator și intervenient, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri și până la emiterea dispoziției indicate mai sus, respingându-se în rest contestația, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că prin notificarea formulată de contestatorul B.V.E.

și de intervenientul B.S.l., în calitate de moștenitori ai defunctului B.l., înregistrată sub nr. 4499 din 19 decembrie 2001 la Primăria comunei Gura Vitioarei, aceștia au solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în comuna Gura Vitioarei, ce a aparținut autorului lor și a fost expropriat în mod abuziv prin Decretul nr. 83/1949, dar și restituirea terenului aferent. Ulterior, intervenientul B.S.l. a formulat notificarea înregistrată sub nr. 103 din 14 februarie 2002 la Biroul Executorului Judecătoresc N.E.M., solicitând să i se restituie în natură imobilul situat în comuna Gura Vitioarei, reprezentat de o casă de locuit, proprietatea unchiului său, obținută prin moștenire de la defunctul B.M.

S-a mai reținut că, la aceeași data, intervenientul a formulat o altă notificare înregistrata la intimată sub nr. 659, în numele moștenitorilor defunctului B.l., pretinzând retrocedarea casei din comuna Gura Vitioarei și despăgubiri pentru celelalte anexe gospodărești. Prin Dispoziția nr. 560 din 25 septembrie 2002 emisă de Primarul comunei Gura Vitioarei, s-a dispus restituirea în natură a imobilului compus din casă de locuit formată din 4 camere, galerie, cămară și beci, situată în comuna Gura Vitioarei, sat Gura Vitioarei, județul Prahova către cei doi notificatori, apreciindu-se că sunt îndeplinite condițiile instituite de art. 9 și următoarele din Legea nr. 10/2001. Această dispoziție a fost comunicată contestatorului B.V.

E. abia la data de 23 martie 2008, prin poștă, potrivit copiei plicului de expediere aflată la dosar, fără ca intimata să fi probat realizarea comunicării la o data anterioară, ceea ce a condus la concluzia că prezenta contestație a fost formulată în termen legal. S-a mai reținut că, la origine, acest imobil a aparținut lui B.M., fiind supus împărțelii, alături de restul bunurilor acestuia, prin actul de partaj voluntar autentificat prin procesul verbal nr. 2 din 19 februarie 1945 la Judecătoria de Pace Mixtă Slănic, în baza căruia numitul B.l. a dobândit în lotul său terenul situat în comuna Gura Vitioarei în suprafața de cca. 3000 m.p. pe care se afla o casă, o magazie de vară, un grajd și povarnă, bunuri expropriate conform Decretului nr. 83 din 02 martie 1949, potrivit extrasului din tabelul nominal de proprietari expropriați din județul Prahova, însoțit de adresa nr. 2195 din 10 martie 1949 a D.A.J.

- Serviciul Agricol Prahova, dar și din fișa clădirii cu nr. 122, toate eliberate de D.J.P.A.N. S-a mai reținut, că din raportul de expertiză în specialitatea construcții civile, întocmit în cauză de expert C.M., rezultă că imobilul cu destinație de casă de locuit pretinsă de contestator și intervenient se afla într-o stare avansată de degradare, de 97 %, valoare de înlocuire a acestui bun imobil fiind determinată, potrivit prețurilor pieței libere, la nivelul sumei de 177.588 lei, la care trebuie aplicată o corecție negativă de 10 % pentru zona de amplasament (adică suma de 17.755,8 lei) rezultând suma de 159.802,2 lei. În legătura cu aceasta construcție cu destinație de casa de locuit, tribunalul a constatat că, potrivit art. 9 alin. (l) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află, se restituie în natură în starea în care se aflau la data cererii de restituire și libera de orice sarcini.

Acest text de lege fixează data cererii de restituire ca moment în raport cu care se determină starea în care trebuie să fie restituit imobilul, însă dacă piere ori se degradează chiar din motive neimputabile persoanei juridice deținătoare, aceasta va răspunde față de persoana îndreptățită de restituirea în natură cu excepția cazului în care ar putea demonstra că bunul ar fi pierit chiar dacă s-ar fi aflat în posesia efectivă a persoanei îndreptățite. Fundamentul răspunderii este dat de faptul că în măsura în care cererea de restituire este fondată, persoana deținătoare, fie în calitate de proprietar actual, când preluarea s-a făcut cu titlu valabil, fie în calitate de posesor neproprietar, daca preluarea s-a făcut fără titlu valabil, este obligată să predea imobilul persoanei îndreptățite.

S-a mai reținut, că B.V.E. și B.S.I. au făcut demersuri pentru redobândirea imobilului în litigiu încă din anul 1993, când li s-a comunicat de către intimată că locuința servește populația comunei, în incinta sa fiind amplasat un concentrator telefonic, dar și în baza Legii nr. 112/1995, conform cererii înregistrată sub nr. 1078 din 31 mai 1996, ce a fost respinsă prin Hotărârea nr. 405 din 21 aprilie 1997 a Comisiei Județene Prahova pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, întrucât s-a apreciat ca bunul pretins a fost preluat în proprietatea statului ca exploatație agricolă, astfel încât nu făcea obiectul actului normativ arătat.

Prin urmare, s-a apreciat că prin aceste cereri succesive formulate de contestator și intervenient pentru restituire în natură a imobilului construcție, au operat punerea în întârziere a unității deținătoare care avea obligația să depună toate diligentele pentru ca bunul să nu se degradeze în mod nejustificat, raportat la o utilizare normală a acestuia, conform art. 1079 și art. 1080 C. civ., riscul degradării, trecând asupra intimatei. În ceea ce privește terenul în suprafața de 3000 m.p., tribunalul a constatat că în mod greșit prin dispoziția atacată nu s-a soluționat notificarea moștenitorilor defunctului B.I., prin care s-a solicitat și retrocedarea acestui bun în mod expres, la data de 19 decembrie 2001, sub nr. 4499, chiar dacă nu a fost adresată prin intermediul executorului judecătoresc, în condițiile în care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în recurs în interesul legii, că o astfel de notificare este valabilă.

Prin decizia civilă nr. 169 din 28 octombrie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de pârâta P.C. Gura Vitioarei, prin primar; a desființat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Prahova, reținând, în esență, următoarele: Obiectul prezentei cereri de chemare în judecată l-a constituit anularea Dispoziției nr. 560/2002 si solicitarea reclamantului de a fi obligată pârâta la emiterea unei noi dispoziții care să cuprindă răspunsul la notificarea depusă pe ambele capete de cerere, respectiv atât pe imobilul construcție, cât și pe terenul în suprafață de 3000 m.p. aferent acesteia, cu obligarea la plata daunelor cominatorii.

Deși în cuprinsul hotărârii, Tribunalul Prahova a apreciat că la termenul din data de 01 aprilie 2009 contestatorul a precizat că solicită despăgubiri pentru imobilul casa de locuit compusă din 6 camere, conform înscrisurilor ce emană de la D.J. Prahova - Arhivele Naționale, precum și stabilirea acestor despăgubiri prin actualizarea sumelor, reprezentând valoarea bunului la momentul preluării actualizată cu indicele de inflație, din lecturarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei nu a rezultat existența unei cereri completatoare formulată în condițiile art. 114 alin. (2) sau art. 132 C. proc. civ.

Chiar și în cazul în care s-ar considera că prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei reclamantul și-ar fi completat cererea de chemare în judecată, s-a observat că acesta a susținut în mod permanent că prin decizia contestată nu trebuia să se procedeze la restituirea în natură a imobilului, întrucât acesta era demolat, ci trebuiau acordate măsuri reparatorii în echivalent, respectiv despăgubiri bănești. Ca atare, reclamantul a invocat greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 și nicidecum prevederile dreptului comun, respectiv prevederile art. 998 – art. 999 C. civ., privind angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei pentru fapta ilicită.

Pronunțându-se în baza unui temei de drept care nu a fost invocat de către reclamant, instanța de fond nu numai că a încălcat principiul disponibilității părților, principiu ce guvernează procesul civil, ci s-a și pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, omițând a analiza cererea prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate de către reclamant. Aceasta echivalează cu o nepronunțare asupra fondului care, în condițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., impune desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Prahova. De asemenea, s-a reținut că reclamantul a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 3000 m.p. aferent construcției, prin notificarea adresată pârâtei, dar că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii sale, astfel încât decizia atacată este nelegală și sub acest aspect.

S-a conchis, că, raportat la solicitarea reclamantului expusă anterior, Tribunalul Prahova nu a motivat în niciun fel legalitatea sau nu a Dispoziției nr. 560/2002, raportat la conținutul notificărilor formulate atât de către reclamant, cât și de intervenientul din prezenta cauză, lipsa totală a motivării sub acest aspect echivalând, de asemenea, cu o nepronunțare asupra fondului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul B.V.E. și intervenientul B.S.l., indicând ca temei legal al criticilor formulate art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în dezvoltarea acestora a arătat următoarele: Instanța de apel a admis apelul declarat de pârâta P.C.

Gura Vitioarei, prin primar, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond, în mod greșit, cu motivarea că prima instanță s-a pronunțat pe baza unui temei de drept care nu a fost invocat și asupra a ceea ce nu s-a cerut, omițând astfel să analizeze acțiunea principală prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate de către reclamanți. Instanța de apel a mai reținut că atâta vreme cât la dosarul cauzei nu există înscrisuri din care să rezulte modificarea cererii principale în condițiile art. 114 sau 132 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată nu poate fi considerată completată, chiar dacă în cuprinsul hotărârii pronunțate se arată că aceasta a fost făcută la data de 1 aprilie 2009. Or, procedând astfel, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 132 C. proc.

civ., care permit formularea cererii prin care reclamantul solicită „valoarea obiectului pierdut sau pierit” și oral. Prin urmare, instanța de apel și-a întemeiat soluția greșit pe împrejurarea că, deși se consemnează cererea reclamanților prin care solicită valoarea obiectului pierdut sau pierit, atâta vreme cât nu rezultă și din acte, ea nu poate fi considerată valabilă. S-a mai arătat, că prima instanță a analizat raportul juridic litigios și în raport de prevederile Legii nr. 10/2001, pronunțându-se asupra legalității Dispoziției nr. 560/2002, și a obligat pârâta să emită o nouă dispoziție prin care să răspundă și cu privire la terenul în suprafață de 3.000 m.p. dar și la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere de la pronunțarea hotărârii și până la emiterea dispoziției.

S-a conchis, că decizia recurată este nelegală, fiind rezultatul unei „greșite aplicări a legislației în materie”, precum și a unei analize superficiale a întregului material probator. Examinând decizia în limita criticilor formulate ce permit încadrarea în art. 304 pct. 5 C. proc. civ., instanța constată recursul formulat de reclamantul B.V.E. și intervenientul B.S.I., întemeiat, pentru următoarele considerente: Deși nu arată expres, criticând decizia recurată ca „fiind dată cu aplicarea greșită a legislației în materie” și față de soluția instanței de apel de admitere a apelului pârâtei P.C. Gura Vitioarei, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, recurenții critică, implicit, decizia civilă recurată ca fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 297 C. proc.

civ., potrivit cărora „în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citata, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe”. Potrivit dispozițiilor acestui text de lege, instanța de apel trimite cauza spre rejudecare primei instanțe numai dacă aceasta nu a pronunțat o hotărâre pe fondul litigiului, nerealizând, astfel, tranșarea chestiunii litigioase deduse judecății în primul grad de jurisdicție sau când judecata s-a făcut în lipsa părți care nu a fost legal citată. Or, în speța, s-a reținut de către instanța de apel că este incidență prima ipoteză reglementată de art. 297 alin. (1) C. proc.

civ., în mod greșit, deoarece prima instanța a cercetat fondul litigiului, tranșând chestiunea litigioasă dedusă judecății, hotărârea pronunțată cuprinzând considerentele pe care se întemeiază soluția pronunțată. Mai mult, invocarea ipotezei acordării a ceea ce nu s-a cerut de către prima instanță, pentru justificarea soluției pronunțate în apel, de admitere a apelului și de trimitere a cauzei spre rejudecare, este nelegală, deoarece prima instanță numai în urma cercetării fondului cererii cu care a fost învestită putea greși acordând mai mult decât s-a cerut prin acțiune. Prin urmare, instanța de apel a soluționat greșit apelul formulat de pârâta P.C. Gura Vitioarei, prin primar, fără a intra în cercetarea fondului, făcând o aplicare greșită a prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc.

civ. Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., fără a mai analiza celelalte critici formulate de reclamantul B.V.E. și intervenientul B.S.I., va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului pârâtei la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul B.V.E. și intervenientul B.S.l. împotriva deciziei nr. 169 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2010.