ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 431/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 431/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

În baza actelor și

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 13 din 22 ianuarie

2014, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-a admis

cererea formulată de autoritățile judiciare din Franța cu privire la executarea

mandatului european de arestare emis de Tribunalul de Mare Instanță din

Bordeaux - Franța, Referință nr. Parchet 13066000019, nr. dosar urmărire penală

- 613/03, la data de 15 ianuarie 2014, cu privire la persoana solicitată

D.F.I., aflat în Arestul IPJ Maramureș și, în consecință:

În baza art. 103

alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus arestarea persoanei

solicitate D.F.I. pe o perioadă de 29 de zile începând cu data de 22 ianuarie

2014 și până la 19 februarie 2014 în baza mandatului european de arestare emis

de Tribunalul de Mare Instanță din Bordeaux - Franța, la data de 15 ianuarie

2014, referință nr. Parchet 13066000019, nr. dosar urmărire penală - 613/03.

În baza art. 107 din

Legea nr. 302/2004 republicată s-a dispus predarea persoanei solicitate D.F.I.

către autoritățile judiciare din Franța, ca urmare a executării mandatului

european de arestare emis de Tribunalul de Mare Instanță din Bordeaux - Franța,

la data de 15 ianuarie 2014, referință nr. Parchet 13066000019, nr. dosar

urmărire penală - 613/03.

În baza art. 97 alin.

(2) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus predarea cetățeanului român

cu condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de

libertate față de acesta, să fie transferat în România pentru executarea

pedepsei.

În baza art. 87 din

Legea nr. 302/2004, republicată, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina

statului.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța Curții de Apel Cluj, a reținut următoarele:

Prin sesizarea

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, înregistrată la 21 ianuarie 2013,

sub nr. de mai sus, s-a solicitat arestarea pe o durată de 29 zile, a persoanei

solicitate D.F.I. începând cu data de 22 ianuarie 2014 și până la data de 19

februarie 2014, sesizarea având la bază mandatul european de arestare nr.

13066000019 - 613/03, emis de Tribunalul de Mare Instanță din Bordeaux -

Franța, la data de 15 ianuarie 2014.

La dosarul cauzei a

fost atașat mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate

de Tribunalul de Mare Instanță din Bordeaux - Franța, tradus în limba română.

Analizând sesizarea,

în baza actelor și lucrărilor înaintate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Cluj, Curtea a constatat următoarele:

La data de 20

ianuarie 2014, Biroul SIRENE Național din Franța a introdus o semnalare pe

numele persoanei solicitate D.F.I., solicitându-se arestarea acesteia în

vederea predării către autoritățile judiciare franceze, la semnalare fiind

atașat și mandatul european de arestare care a stat la baza introducerii

semnalării. La aceeași dată, a fost sesizat și Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Cluj, în a cărui circumscripție existau indicii a fi localizată persoana

solicitată.

S-a procedat la

depistarea, identificarea și ulterior la audierea și reținerea de către

procuror pentru 24 de ore a persoanei solicitate D.F.I., în condițiile art. 101

din Legea nr. 302/2004.

Persoana solicitată a

fost prezentată în fața instanței la data de 21 ianuarie 2014, cu propunerea de

luare a măsurii arestării față de aceasta pe o durată de 29 zile, în vederea

predării acesteia autorităților judiciare din Franța.

Persoana solicitată

fiind audiată în fața instanței, a declarat că a înțeles motivele pentru care

s-a emis mandatul european de arestare, dar că nu dorește să fie predată

autorităților judiciare franceze, pentru că nu este vinovat de comiterea faptelor

ce fac obiectul mandatului european de arestare și, de asemenea că, nu renunță

la regula specialității prev. de art. 115 din Legea nr. 302/2004, ce i-a fost

adusă la cunoștință de instanță.

În cuprinsul

mandatului european se reține, în esență, ca stare de fapt că:

În dosar cu nr.

Parchet 13066000019, Nr. dosar urmărire penală - 613/03 - Parchetul de pe lângă

Tribunalul de Mare Instanță din Bordeaux - Franța, se efectuează o anchetă ce

vizează o serie de furturi de tractoare agricole comise noaptea, în detrimentul

unor societăți de comercializare a mașinilor agricole în perioada 25 aprilie

2012 - 21 noiembrie 2013, îndeosebi la: ST. L. - D.N., A., A., A., F., C., R.,

V., C., V. - în total 42 tractoare, cauzându-se un prejudiciu de mai mult de 3

milioane euro. Investigațiile au stabilit că faptele au fost comise de cetățeni

români, care se deplasau în Franța pentru a comite furturile, tractoarele fiind

ulterior transportate cu camionul în Ungaria, unde erau cosmetizate și

revândute, însoțite de documente falsificate. Persoana solicitată a fost

identificată ca autor al furtului și tăinuitor în trei cazuri.

S-a menționat de

asemenea, că faptele ce fac obiectul mandatului constituie, potrivit Codului

penal francez infracțiunile de: participare la un grup infracțional în vederea

pregătirii unei infracțiuni, prev. de art. 450-1 alin. (1) și (2) și ped. de

art. 450-1 alin. (2), art. 450-3, art. 450-5 C. pen. francez, furt comis în

bandă organizată, prev. de art. 311-9 alin. (1)r art. 311-1, art. 132-71 și

ped. de art. 311-9 alin. (1), art. 311-14, art. 311-15 C. pen. francez și

tăinuire în bandă organizată a bunurilor furate în grup organizat, prev. de

art. 311-1 alin. (1) și (2), art. 311-9 alin. (1), art. 311-1, art. 132-71 și

ped. de art. 321-1 alin. (3), art. 321-3, art. 321-4, art. 311-9 alin. (1),

art. 321-9, art. 321-10, art. 311-14, art. 311-15 C. pen. francez.

Pedeapsa maximă care

se poate aplica, potrivit legii franceze, pentru aceste infracțiuni este de 15

ani închisoare.

Curtea a apreciat

neîntemeiate apărările persoanei solicitate, în sensul că nu sunt îndeplinite

condițiile legale pentru a admite sesizarea autorităților judiciare franceze,

sub următoarele aspecte și pentru considerentele ce s-au arătat în continuare.

S-a arătat astfel, că

există anumite inadvertențe în mandat, în sensul că, deși se arată inițial că

trei infracțiuni formează obiectul mandatului - participare la un grup

infracțional în vederea pregătirii unei infracțiuni, furt comis în bandă

organizată și tăinuire în bandă organizată a bunurilor furate în grup

organizat, la secțiunea privind „marcarea căsuțelor corespunzătoare

infracțiunilor pedepsite de legea franceză cu o pedeapsă de cel puțin 3 ani,

așa cum sunt definite de dreptul francez" - mai apare o infracțiune -

trafic de vehicule furate. Așa fiind, este afectat principiul specialității,

nefiind clar mandatul, sub aspectul faptelor pentru care este anchetată:

persoana solicitată.

Chestiunea invocată,

a apreciat Curtea, este o problemă de limbaj juridic și de definire a unei

fapte, conform dreptului fiecărui stat, care nu afectează nicicum valabilitatea

mandatului și, în nici un caz, nu dă posibilitatea încălcării principiului

specialității, întrucât, la capitolul privind - INFRACȚIUNILE - pct. E din

mandat, sunt menționate trei infracțiuni, iar la secțiunea privind „marcarea

căsuțelor corespunzătoare infracțiunilor pedepsite de legea franceză cu o

pedeapsă de cel puțin 3 ani, așa cum sunt definite de dreptul francez - sunt

menționate tot trei infracțiuni, cu deosebirea că, una dintre ele apare cu o

altă denumire - în loc de tăinuire în bandă organizată a bunurilor furate în

grup organizat, apare cu denumirea de trafic de vehicule furate, ceea ce, și

potrivit dreptului român, înseamnă același lucru - printre altele, așa cum se

susține că s-a întâmplat în cauză, valorificarea bunurilor furate.

Or, regula

specialității prev. de art. 115 din Legea nr. 302/2004 face referire la fapte

comise anterior predării în baza unui mandat european și, nu la infracțiuni,

fiind irelevantă așadar, denumirea acestora, potrivit legislației fiecărui stat

membru.

S-a invocat, de

asemenea, faptul că mandatul european nu este suficient de clar sub aspectul

conținutului prev. de art. 86 lit. e) din Legea nr. 302/2004,în sensul că nu

sunt menționate clar circumstanțele în care au fost comise infracțiunile,

momentul, locul, gradul de implicare a persoanei solicitate.

Din lecturarea

conținutului mandatului, se poate observa că toate aceste elemente sunt

menționate - intervalul aproximativ al desfășurării activității presupus

infracționale - 25 aprilie 2012 - 21 noiembrie 2013, locurile de comitere -

localitățile din Franța, calitatea și implicarea în care persoana solicitată a

participat la această activitate - autor și tăinuitor.

S-a mai invocat că,

și în ipoteza în care faptele din mandat s-ar fi comis, sunt indicii, potrivit

susținerilor persoanei solicitate, că acestea, oricum s-ar fi desfășurat pe

teritoriul României, așa încât s-ar impune anchetarea acesteia în România,

potrivit legii române, în baza principiului teritorialității legii penale

române.

S-a reținut că nu

poate fi primită această aserțiune în sprijinul refuzului de executare a

mandatului, pe de o parte, pentru că nu sunt nici un fel de date la dosar că

este vorba de fapte comise pe teritoriul României, iar pe de altă parte, chiar

așa fiind, nu ar avea prioritate acest principiu, față de tratele

internaționale la care România este parte, dispozițiile art. 8 C. proc. pen.

nefiind aplicabile în această ipoteză, conform art. 12 C. proc. pen.

De asemenea, nu s-a

probat nici existența în derulare a unei anchete similare pe teritoriul

Ungariei, față de persoana solicitată, pentru aceleași fapte și, chiar reală

fiind această ipoteză, ea nu constituie oricum, motiv de refuz a executării

mandatului, nici opțional, nici obligatoriu, în sensul disp. art. 98 din Legea

nr. 302/2004.

Cât privește

împrejurarea că persoana solicitată ar face obiectul unei proceduri penale în

România pentru aceleași fapte care au motivat mandatul european de arestare,

întrucât la locuința acesteia s-a efectuat o percheziție domiciliară - Curtea a

constatat că, nici acest motiv nu subzistă, pentru că, pe de o parte,

percheziția efectuată la 17 ianuarie 2014 s-a realizat în baza unei comisii

rogatorii solicitate de autoritățile franceze, tocmai în dosarul în care a fost

emis și prezentul mandat european, conform documentelor comunicate de parchet

și aflate la dosar. Pe de altă parte, chiar dacă persoana solicitată ar face

obiectul unei proceduri penale în România pentru aceleași fapte, această

împrejurare este un motiv opțional de refuzare a executării mandatului, prev.

de art. 98 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, instituit tocmai în

interesul finalizării unei proceduri deja începute pe teritoriul României,

interes care să și fie manifestat de organele care instrumentează respectiva

procedură.

În consecință, având

în vedere că:

- infracțiunile care

au motivat emiterea mandatului european de arestare sunt pedepsite de către

legislația statului emitent cu pedepse privative de libertate, a căror durată

maximă este mai mare de 3 ani;

- că sunt infracțiuni

dintre cele care nu sunt supuse verificării îndeplinirii condiției dublei

incriminări;

- nu este incident în

cauză vreun motiv opțional sau obligatoriu de refuz a executării mandatului.

Văzând îndeplinite

așadar, condițiile prev. de art. 86 și 96 din Legea nr. 302/2004, precum și

lipsa motivelor de refuz de executare prev. de art. 98 din aceeași lege și,

ținând seama și de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării

mandatului european de arestare, în virtutea disp. art. 107 din lege, Curtea a

admis cererea formulată de autoritățile judiciare din Franța cu privire la

executarea mandatului european de arestare emis de Tribunalul de Mare Instanță

din Bordeaux - Franța, în sensul celor evocate anterior.

Sentința a fost

recurată de persoana solicitată D.F.I.

Apărătorul ales al

recurentului persoană solicitată a criticat sentința recurată și a solicitat în

principal, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea

de Apel Cluj în vederea solicitării de garanții suplimentare, privitoare la

transferul în România în vederea executării pedepsei în caz de condamnare la o

pedeapsă privativă de libertate.

În subsidiar, a

solicitat casarea sentinței recurate și în rejudecare, respingerea cererii

formulată de autoritățile judiciare din Franța cu privire la executarea

mandatului european de arestare emis de Tribunalul de Mare Instanță din

Bordeaux - Franța, cu privire la persoana solicitată D.F.I. Întrucât mandatul

european nu este suficient de clar sub aspectul conținutului prev. de art. 86

lit. e) din Legea nr. 302/2004, în sensul că nu sunt menționate clar

circumstanțele în care au fost comise infracțiunile, momentul, locul, gradul de

implicare a persoanei solicitate, cât și față de împrejurarea că există motiv

de refuz de executare prev. de art. 98 din Legea nr. 302/2004, respectiv,

există indicii, că actele de executare ale pretinsei fapte s-ar fi desfășurat

pe teritoriul României, așa încât s-ar impune anchetarea acesteia în România,

potrivit legii române, în baza principiului teritorialității legii penale

române.

Examinând hotărârea

atacată, atât prin prisma motivelor invocate de apărătorul ales, cât și din

oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3)C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat.

În cauză, se constată

că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 86 și 96 din Legea nr. 302/2004,

precum și lipsa motivelor de refuz de executare prev. de art. 98 din aceeași

lege și, ținând seama și de toate împrejurările cauzei și de necesitatea

executării mandatului european de arestare, se reține că, niciuna dintre

criticile formulate de apărare nu sunt fondate.

Astfel chiar dacă

instanța de fond nu a amânat cauza pentru a solicita garanții suplimentare ca

în situația în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate față de

persoana solicitată aceasta să fie transferată în România pentru executarea

pedepsei, se constată că, atât în considerentele sentinței penale pronunțate

cât și în dispozitivul acesteia se regăsesc dispozițiile art. 97 alin. (2) din

Legea nr. 302/2004, potrivit cărora, cetățeanul român va fi predat cu condiția

ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate față de

acesta, să fie transferat în România pentru executarea pedepsei.

Cu privire la cel

de-al doilea motiv de recurs, se reține că mandatul european de arestare

cuprinde toate mențiunile prev. de art. 86 lit. e) din Legea nr. 302/2004, în

sensul că sunt arătate clar circumstanțele în care au fost comise

infracțiunile, momentul, locul, gradul de implicare a persoanei solicitate,

intervalul de timp aproximativ al desfășurării activității presupus

infracționale - 25 aprilie 2012 - 21 noiembrie 2013, date ce permit instanței

să calculeze eventualele termene de prescripție a faptelor și un eventual refuz

la predare, de asemenea sunt indicate locul de comitere a faptelor

-localitățile din Franța, calitatea și participarea persoanei solicitată la

pretinsa activitate infracțională - autor și tăinuitor.

Cu privire la cel

de-al treilea motiv de recurs, se constată că nu există niciun caz de refuz la

predare, dispozițiile art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 nefiind

incidente în cauză.

Aceste dispoziții

legale ar fi avut aplicabilitate în cauză doar dacă, aceleași fapte reținute în

sarcina persoanei solicitate s-ar fi săvârșit pe teritoriul României, or, la

dosar nu s-a depus nicio dovadă în sensul susținerilor recurentului persoană

solicitată, pe de-o parte, iar pe de altă parte, chiar reale dacă s-ar dovedi a

fi susținerile recurentului, nu ar avea prioritate acest principiu, față de

tratatele internaționale la care România este parte, dispozițiile art. 3 C.

pen. nefiind aplicabile în această ipoteză, conform art. 12 C. proc. pen.

De asemenea, corect

s-a reținut că nu s-a probat nici existența unei anchete similare pe teritoriul

Ungariei, față de persoana solicitată, pentru aceleași fapte și, chiar reală

fiind această susținere, nici aceasta nu constituie, motiv de refuz al executării

mandatului, nici opțional, nici obligatoriu, în sensul dispozițiilor art. 98

din Legea nr. 302/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 300/2013.

Așadar se constată că

infracțiunile care au motivat emiterea mandatului european de arestare sunt

pedepsite de către legislația statului emitent cu pedepse privative de

libertate, a căror durată maximă este mai mare de 3 ani; că sunt infracțiuni

dintre cele care nu sunt supuse verificării îndeplinirii condiției dublei

incriminări și că nu este incident în cauză vreun motiv opțional sau

obligatoriu de refuz a executării mandatului, astfel că în mod temeinic și

legal s-a admis cererea formulată de autoritățile judiciare din Franța cu

privire la executarea mandatului european de arestare emis de Tribunalul de

Mare Instanță din Bordeaux - Franța, Referință nr. Parchet 13066000019, nr.

dosar urmărire penală - 613/03, la data de 15 ianuarie 2014, cu privire la

persoana solicitată D.F.I., aflat în Arestul IPJ Maramureș și, în consecință:

Totodată, în mod

corect, în baza art. 103 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a

dispus arestarea persoanei solicitate D.F.I. pe o perioadă de 29 de zile

începând cu data de 22 ianuarie 2014 și până la 19 februarie 2014 în baza

mandatului european de arestare emis de Tribunalul de Mare Instanță din

Bordeaux - Franța, la data de 15 ianuarie 2014, referință nr. Parchet

13066000019, nr. dosar urmărire penală - 613/03.

De asemenea, în cauză

sunt incidente disp. art. 107 din Legea nr. 302/2004 republicată în conformitate

cu care s-a dispus predarea persoanei solicitate D.F.I. către autoritățile

judiciare din Franța, ca urmare a executării mandatului european de arestare

emis de Tribunalul de Mare Instanță din Bordeaux - Franța, la data de 15

ianuarie 2014, referință nr. Parchet 13066000019, nr. dosar urmărire penală -

613/03 cu condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de

libertate față de acesta, să fie transferat în România pentru executarea

pedepsei.

Față de aceste

considerente Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., va respinge ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată

D.F.I. împotriva Sentinței penale nr. 13 din 22 ianuarie 2014 a Curții de Apel

Cluj, secția penală și de minori.

Va obliga recurentul

persoană solicitată la plata sumei de 360 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 160 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de persoana solicitată D.F.I. împotriva Sentinței penale nr.

13 din 22 ianuarie 2014 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul

persoană solicitată la plata sumei de 360 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 160 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 februarie 2014.

Procesat de GGC - LM