ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4093/2012

Asupra contestației în anulare de

față;

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 125/ P din 19

decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze

penale cu minori și de familie, în baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C.

proc. pen., s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta M.C.

împotriva rezoluțiilor nr. 833/P/ 2010 din data de 17 mai 2011 și nr.

205/11/2/2011 din data de 7 iulie 2011 ale Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Constanța.

Împotriva acestei sentințe, petenta a

declarat recurs, care a fost respins, ca inadmisibil, prin decizia penală nr.

1309 din 25 aprilie 2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 896/36/2011.

Împotriva deciziei menționate, Ia data

3 mai 2012, petenta M.C. a formulat contestație în anulare, susținând că

decizia contestată este netemeinică și nelegală.

Examinând cererea de contestație în

anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.

Contestația în anulare este o cale

extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi

înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii și nulități

relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și

limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii

acesteia o pot formula, contribuind astfel la consolidarea principiului

stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

Potrivit dispozițiilor art. 386 C.

proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație

în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții

pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost

îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la

termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în

imposibilitate de a se prezenta

și

de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

c)

când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei

cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1)

lit. f) - i)

1

, cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au

pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea recursului sau

la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost

ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1)

1

ori art. 385

16

alin. (1) C. proc. pen.

Conform dispozițiilor art. 391 alin. (1)

C. proc. pen., contestația în anulare, întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit.

a) - c) și e) C. proc. pen., este supusă unei verificări prealabile judecării

în fond a acesteia, astfel că, înainte de a se pronunța asupra cererii de

contestație, instanța este obligată să examineze admisibilitatea în principiu a

cererii.

În această etapă procesuală instanța

este obligată să examineze dacă cererea introdusă privește o hotărâre

definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut în art. 388 C. proc. pen.,

dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul din cele limitativ

prevăzute în art. 386 C. proc. pen. și dacă în sprijinul contestației s-au

depus ori se invocă dovezi existente la dosar toate aceste condiții trebuind a

fi îndeplinite cumulativ.

Analizând actele și lucrările

dosarului, înalta Curte de Casație și Justiție constată că hotărârea a cărei

anulare se solicită nu face parte din categoria celor prevăzute de art. 386

alin. (1) C. proc. pen.

Potrivit acestui din urmă articol,

contestația în anulare poate fi formulată numai împotriva hotărârilor penale

definitive.

Înțelesul sintagmei „hotărâri penale

definitive”, dat de legiuitor, este de hotărâri prin care a fost soluționat

fondul cauzei. în prezenta cauză, decizia atacată de contestatoare nu a vizat

aspecte legate de fondul cauzei, instanța pronunțându-se doar cu privire la

admisibilitatea căii de atac a recursului declarat de aceasta.

Totodată, este de menționat că, în

susținerea cererii, contestatoarea nu a invocat expres motivul pe care se

sprijină contestația, iar susținerile acesteia nu pot fi calificate și

încadrate în niciuna dintre dispozițiile art. 386 din C. proc. pen.

În consecință, Înalta Curte va

respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea M.C.

împotriva deciziei penale nr. 1309 din 25 aprilie 2012 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 896/36/2011.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația

în anulare formulată de contestatoarea M.C. împotriva deciziei penale nr. 1309

din 25 aprilie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,

pronunțată în Dosarul nr. 896/36/2011.

Obligă contestatoarea la plata sumei

de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11

decembrie 2012.