ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3850/2013

Deliberând asupra cauzei de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 359 din 09 august 2013 pronunțată de Tribunalul Prahova, au fost condamnați inculpații:

1.N.C. (recidivist) la:

- 1(un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. combinat cu art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320

1

alin. (7). C. proc. pen., infracțiunea de dare de mită (fapta din 27 martie 2012);

- 6 (șase) luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 74

2

alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., instigare la infracțiunea de introducere de bunuri și obiecte interzise în penitenciar (fapt din 27 martie 2012).

Conform art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 (un) an închisoare.

Potrivit art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an aplicată prin Sentința penală nr. 807 din 8 decembrie 2010 a Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin Decizia penală nr. 705 din 31 martie 2011 a Curții de Apel București, pedeapsă pe care o va executa alături de pedeapsa stabilită prin prezenta hotărâre, astfel că inculpatul va executa pedeapsa de 2(doi) ani închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 lit. a), b) C. pen. cu excepția dreptului de a alege.

Conform art. 350 C. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 14 aprilie 2013 la zi;

- 1 (un) an închisoare, pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 26, raportat la art. 255 alin. (1) C. pen., combinat cu art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., complicitate la infracțiunea de dare de mită (fapta din 27 martie 2011);

- 3(trei) luni închisoare, în baza art. 26, raportat la art. 20 C. pen. combinat cu art. 74

2

alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și 320

1

alin. (7) C. proc. pen. prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 74

2

alin. (1) și (2) din Legea nr. 275/2006, complicitate la tentativă de introducere de bunuri interzise în penitenciar, faptă din 27 martie 2013.

Conform art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 1(un) an închisoare.

Potrivit art. 86

4

, coroborat cu art. 83 C. pen. s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 680 din 14 martie 2012 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin Decizia penală nr. 2.407 din 13 decembrie 2012 a Curții de Apel București, pedeapsă pe care inculpatul o va executa alături de pedeapsa aplicată prin prezenta, astfel că, în final inculpatul va executa pedeapsă de 4(patru) ani închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și 64 lit. a), b) C. pen. cu excepția dreptului de a alege.

Conform art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea și arestarea preventivă de la 14 aprilie 2013 la zi.

Potrivit art. 255 alin. (4) C. pen. coroborat cu art. 254 alin. (3) C. pen. s-a dispus confiscarea sumei de 100 euro consemnată la C.B. Sucursala Ploiești conform recipisei nr. 1078352/1 din 29 aprilie 2013, aflată la dosarul de urmărire penală.

Conform art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea bunurilor interzise în spațiul de detenție și aflate în cadrul Camerei de Corpuri Delicte din cadrul Tribunalului Prahova, conform procesului-verbal încheiat în 29 aprilie 2013 și aflat la dosarul de urmărire penală.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

În ziua de 11 martie 2013 în jurul orelor 12:30 în timp ce se afla în curtea de plimbare inculpatul N.C. l-a abordat pe agentul șef de penitenciar L.C. căruia i-a promis suma de 50 euro pentru a-i aduce săptămânal câte un telefon mobil. Inculpatul N.C. a mai solicitat și alte obiecte și bunuri interzise arătând că în acest fel L.C. ar mai putea obține un salariu în fiecare lună.

Lucrătorul de penitenciar a declinat oferta și a raportat imediat situația administrației iar în ziua de 12 martie 2013 a formulat denunț la procuror.

Urmare a acestei situații și în condițiile autorizării instanței de judecată L.C. a continuat convorbirile cu N.C. dându-i de înțeles că ar accepta oferta acestuia.

Astfel, în data de 15 martie 2013 când a fost din nou abordat de deținutul N.C. care i-a solicitat numărul de telefon pentru a-l pune în legătură cu "un tovarăș" care să aducă bunurile interzise și banii, L.C. a comunicat numărul personal.

N.C. a luat legătura cu inculpatul P.V.A. din București și l-a rugat să-i procure un telefon mobil și alte bunuri interzise și să le aducă în Ploiești unde să le înmâneze lucrătorului de penitenciar căruia, pentru serviciul ce urma să-l facă să-i dea suma de 100 euro.

P.V.A. s-a conformat solicitării, a cumpărat bunurile solicitate și în data de 26 martie 2013 l-a contactat telefonic pe L.C. și l-a rugat să-l aștepte a doua zi la ieșirea din serviciu pentru a-i înmâna bunurile pentru inculpatul N.C. și banii promiși.

La data de 27 martie 2013 agentul șef de penitenciar L.C. a ieșit din serviciu la ora 19:00 și în uniformă a mers la întâlnirea cu inculpatul P.V.A. în imediata vecinătate a Penitenciarului Ploiești.

Inculpatul P.A. care s-a deplasat din București la Ploiești cu autoturismul marca L., culoare alb, împreună cu încă patru persoane ce nu au cunoscut demersul acestuia, a înmânat lucrătorului de penitenciar o geantă în care se aflau 4 cutii cu steroizi, o sticluță cu parfum, 2 telefoane mobile, un încărcător telefon mobil, un pet cu țuică, două perechi perdele transparente, o husă.

Aceste bunuri, interzise în spațiul de detenție conform Legii nr. 275/2006, urmau a fi introduse în Penitenciar de L.C., serviciu pentru care P.V.A., conform înțelegerii cu N.C. i-a dat suma de 100 euro (respectiv două bancnote cu valoare de 50 euro).

Bunurile și banii au fost predate de L.C. procurorului de caz iar inculpatului N.C. i s-a spus că, momentan, urmare a unor schimbări în structura personalului nu pot fi introduse în spațiul de detenție.

Enervat că nu primește bunurile inculpatul N.C. a cerut restituirea acestora împreună cu suma de 100 euro. Cum L.C. a fost de acord, în data de 14 aprilie 2013 P.A. s-a deplasat din nou la Ploiești unde a fost surprins de lucrătorii de poliție și procuror.

Inculpatul N.C. a cunoscut în mod evident atât faptul că bunurile cerute nu sunt permise în penitenciar, cât și funcția deținută de L.C.

Situația este relativ identică și pentru inculpatul P.V.A., care, anterior fusese reținut pentru comiterea unei infracțiuni de furt și cunoștea regulamentul penitenciar.

De altfel, modalitatea în care urma să introducă în spațiul de detenție bunurile nu lasă dubiu în ce privește conștiința acestuia că săvârșește un fapt ilicit.

În ce privește cunoașterea funcției deținute de L.C., din convorbirile cu N.C. rezultă fără dubiu că P.V.A. a cunoscut că este supraveghetor pe secția de detenție. De altfel s-a întâlnit cu L.C., îmbrăcat în uniformă imediat ce acesta a ieșit din serviciu în vecinătatea sediului Penitenciarului Ploiești.

Situația de fapt, astfel cum a fost expusă mai sus, rezultă fără putință de tăgadă din probele administrate în cauza, acestea coroborându-se și cu declarațiile inculpaților, care au recunoscut în totalitate săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lor, astfel cum acestea au fost descrise prin actul de sesizare.

În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului N.C. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită și instigare la introducerea de bunuri interzise în penitenciar de o persoană din sistemul administrației penitenciare, prev. de art. 255 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000; și art. 25 C. pen. rap. la art. 742 alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006.

De asemenea, fapta comisă de inculpatul P.V.A., care în data de 27 martie 2013, la solicitarea inculpatului N.C., i-a remis agentului șef de penitenciar L.C. suma de 100 euro pentru ca acesta să introducă în locul de deținere bunuri interzise conform Legii nr. 275/2006, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la dare de mită, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 255 alin. (1) C. pen. comb. cu art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce privește infracțiunea de complicitate la introducerea de bunuri interzise în penitenciar de o persoană din sistemul administrației penitenciare prev. art. 26 C. pen. rap. la art. 74

2

alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006, tribunalul apreciază că încadrarea juridică a faptei este de complicitate la tentativă de introducere de bunuri în penitenciar, având în vedere împrejurarea că bunurile interzise la deținere nu au mai ajuns în Penitenciarul Ploiești la inculpatul N.C., ci au fost predate de agentul de penitenciar procurorului, infracțiunea nefiind consumată.

În faza de cercetare judecătorească, la termenul de judecată din 11 iunie 2013, inculpații N.C. și P.V.A. au declarat că recunosc în totalitate săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, solicitând judecarea potrivit procedurii prevăzută de art. 320

1

C. proc. pen. Au arătat inculpații că au cunoștință de probele administrate în cauza, își însușesc probatoriile administrate și nu doresc administrarea de alte probatorii.

Totodată, la individualizarea pedepselor instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., potrivit cărora în cazul urmării procedurii prevăzute de art. 320

1

C. proc. pen. pedepsele se reduc cu o treime.

În raport de criteriile arătate, instanța a aplicat inculpaților pedepse cu închisoarea, într-un cuantum corespunzător, apt spre a atinge scopul preventiv-educativ și sancționator al pedepsei, apreciind totodată, în raport de circumstanțele personale ale inculpaților că scopul preventiv educativ nu poate fi atins decât prin privarea de libertate a acestora.

De asemenea, la individualizarea pedepselor instanța de fond a ținut seama și de starea de recidivă a inculpaților și care denotă perseverență infracțională și periculozitate sporită.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe.lângă Tribunalul Prahova și inculpatul P.A.V., care au criticat-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova a apreciat că prin sentința penală pronunțată s-a dispus în mod greșit schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de complicitate la introducerea de bunuri interzise în penitenciar prevăzuta de art. 26 C. pen. rap. la art. 74

2

alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006 în infracțiunea de complicitate la tentativa de introducere de bunuri interzise la deținere în penitenciar prevăzută de art. 26 C. pen. rap. la art. 20 C. pen. combinat cu art. 74

2

alin. (1), (2) din Legea nr. 275/2006.

Sub un alt aspect, în motivele de apel s-a invocat greșita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpaților. Cu privire la acest considerent, parchetul a arătat că, potrivit art. 72 C. pen. la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile pârtii generale ale C. pen., de limitele de pedeapsă din partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, criterii care demonstrează netemeinicia pedepselor aplicate celor 2 inculpați.

Prin Decizia penală nr. 214 din 4 noiembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și de inculpatul P.V.A.

A fost menținută arestarea preventivă a inculpaților P.V.A. și N.C. și a fost dedusă din pedepsele aplicate acestora durata reținerii și arestării preventive de la data de 14 aprilie 2013, la zi.

Inculpatul P.V.A. a fost obligat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON reprezintă onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

S-a dispus ca suma de 100 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu inculpatului N.C., să fie avansată din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

Pentru a decide astfel instanța de control judiciar a apreciat că rezultatul socialmente periculos, incriminat de art. 74

1

din Legea nr. 275/2006, și anume introducerea de bunuri interzise în penitenciar, nu s-a produs, deoarece, bunurile predate de inculpatul P. agentului-șef de penitenciar nu au ajuns în locul de detenție, spre a fi folosite de condamnatul N.C. Prin urmare, s-a reținut că nu pot fi avute în vedere susținerile Ministerului Public, care a apreciat că la momentul predării bunurilor, fapta s-a consumat pentru inculpatul P., tocmai datorită considerentului că elementul obiectiv al infracțiunii reținute (introducerea în penitenciar a acelor bunuri) nu s-a produs.

Mai mult, așa cum în mod corect a constatat și instanța de fond, nu se pot aplica prevederile art. 20 C. pen. pentru autorul faptei (N.C.) și să se rețină fapta consumată pentru complicele acestuia. Aceasta, întrucât modalitatea tentativei se analizează în funcție de rezultatul produs, iar nu de circumstanțele și activitatea participanților.

Nici ultimul argument adus de apelant s-a arătat că nu este relevant, sub acest aspect, deoarece prin schimbarea încadrării juridice nu s-a produs o înlăturare a caracterului penal al faptei inculpatului P., (tentativa fiind și ea incriminată de C. pen.), iar inculpatului aplicându-i-se o pedeapsă pentru fapta sa.

În ce privește ce-a de-a doua critică referitoare la greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților, s-a observat că prima instanță, cu ocazia individualizării și dozării pedepselor aplicate pentru faptele de mai sus, a ținut cont în primul rând de principiile și criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., dar și de gradul concret de pericol social al infracțiunilor săvârșite, evidențiat prin prisma circumstanțelor reale - împrejurările și modalitățile de comitere a acestora, săvârșirea faptelor de mai multe persoane împreună, cu participarea unei persoane ce deținea calitatea de agent de penitenciar, precum și de circumstanțele personale ale fiecărui inculpat.

Împotriva acestei decizii inculpații P.V.A. și N.C. au declarat, în termen legal, recursul de față, prin care, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., au solicitat, o reindividualizare a pedepselor în sensul reducerii acestora.

Examinând recursul declarat de sus-numitul inculpat prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie la 4 noiembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., astfel cum acestea au fost modificate prin actul normativ menționat.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat o limitare a evoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

Critica inculpatului vizând reindividualizarea pedepselor în sensul reducerii cuantumului acestora nu intră sub incidența cazului de casare prevăzut de art. 38

5

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., neputând fi examinată nici în raport cu pct. 14 al aceluiași articol, câtă vreme este evident că, în realizarea aceluiași scop, de a include în sfera controlului judiciar exercitat de instanța de recurs numai aspecte de drept, a fost modificat și pct. 14 al art. 385

9

C. proc. pen., stabilindu-se că hotărârile sunt supuse casării doar atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, reglementându-se, așadar, un caz de casare exclusiv de nelegalitate, astfel încât netemeinicia deciziei atacate - sub singurul aspect al individualizării pedepsei - nu mai poate fi invocată în recurs.

Pentru considerentele expuse, avându-se în vedere și faptul că, verificându-se decizia atacată în raport cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existența altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la casare, urmează ca recursul declarat de inculpatul P.V.A. împotriva Deciziei penale nr. 214 din 4 noiembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, să fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1, lit. b) C. proc. pen.

Potrivit art. 385

1

alin. (4) C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute la art. 362 nu au folosit calea apelului.

Persoanele prevăzute în art. 362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunțată în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, numai dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare.

Așa fiind, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul N.C. este inadmisibil întrucât acesta nu a exercitat calea de atac a apelului, apel care a fost declarat numai de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și de coinculpatul P.V.A. și care a fost respins prin Decizia penală nr. 214 din 4 noiembrie 2013, sentința fondului căpătând caracter definitiv.

Față de aceste considerente, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge ca inadmisibil recursul declarat de inculpatul N.C.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V.A. împotriva Deciziei penale nr. 214 din 4 noiembrie 2013 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul N.C. împotriva aceleiași decizii penale.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpaților durata reținerii și arestării preventive de la 14 aprilie 2013 la 4 decembrie 2013.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 decembrie 2013.

Procesat de GGC - AM