ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4912/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată la 4 octombrie

2010, reclamanții E.D.M. și E.N.G. au solicitat ca, în contradictoriu cu

pârâții Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și M.M.J. să

fie anulată Decizia nr. 781 din 12 octombrie 2006 emisă de primul pârât, prin

care s-a constatat că nu există date ori documente de la Serviciul Român de

Securitate, din care să rezulte calitatea celui de-al doilea pârât de lucrător

sau de colaborator al securității, în sensul legii.

Reclamanții au

solicitat și obligarea pârâtului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității să prezinte lista cu specimene de semnătură ale celor care au

semnat decizia contestată.

Prin cererea de completare

a acțiunii, reclamanții au solicitat obligarea pârâtului Serviciul Român de

Informații să transmită dosarul de informator al pârâtului M.M.J., motivând că

la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a fost transmis în

mod premeditat un dosar care nu cuprinde elementele necesare pentru stabilirea

activității pârâtului, persoana fizică, de colaborare cu poliția politică, în

scopul înlăturării răspunderii sale penale pentru declarația de necolaborare cu

securitatea, semnată de cel devenit parlamentar și ulterior, europarlamentar.

Prin cererea de

precizare a acțiunii, depusă la data de 25 ianuarie 2012, reclamanții au

solicitat introducerea în cauză a Primului Ministru și a Președintelui

României, pentru că nu desecretizează dosarele privind pe cei care trebuie

verificați în mod temeinic pentru a ocupa importante funcții în stat ori în

foruri internaționale, funcții în care ar trebui să lupte pentru garantarea

drepturilor omului și nu pentru valoarea drepturilor fundamentale ale românilor.

Reclamanții au

invocat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III din

Titlul XVI din Legea nr. 247/2005, susținând că sunt contrare prevederilor art.

124, art. 125, art. 126, art. 15, art. 16, art. 5, art. 6 și art. 24 din

Constituția României.

de fond

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a pronunțat

Sentința civilă nr. 500 din 25 ianuarie 2012, prin care a admis cererea de

sesizare a Curții Constituționale și a sesizat Curtea Constituțională cu

excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. III Titlul XVI din Legea

nr. 247/2005, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29

alin. (1), alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Instanța de fond a

respins că tardive cererile reclamanților de completare, întregire și precizare

a acțiunii, cu motivarea că, acestea au fost formulate cu extinderea cadrului

procesual și la alte părți cu depășirea termenului prevăzut de art. 132 C.

proc. civ.

Prin aceeași

sentință, a fost respinsă că nefondată acțiunea formulată de reclamanți,

constatându-se legalitatea Deciziei nr. 781 din 12 octombrie 2006, prin care

pârâtul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a constatat

că pârâtul M.M.J. nu a fost agent/colaborator al poliției politice comuniste.

Din înscrisurile

avute în vedere de către emitentul actului contestat și care au fost depuse la

dosarul cauzei, conform dispozițiilor art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008, s-a

reținut că nu au existat date sau documente care să ateste calitatea pârâtului

de colaborator al securității.

Astfel, s-a reținut

că, din centralizatorul privind pe M.M.J. - verificările din oficiu - Camera

Deputaților cu nr. S/DI/I/695 din 26 septembrie 2006 și nr. S/BJ/351 din 2

octombrie 2006, rezultă că Direcția de Investigații a Consiliului Național

pentru Studierea Arhivelor Securității, în urma cerificărilor în bazele de

date: E - DI, SEAPP, DOIU, CECO, a consemnat că nu au rezultat date

suplimentare referitoare la M.M.J.

Față de această

situație de fapt, în sensul că nu există niciun indiciu din care să se poată

aprecia că ar mai exista și alte date ori informații despre pârâtul M.M.J. și

care să nu fi fost înaintate de Serviciul Român de Informații la solicitarea

Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, instanța de fond a

constatat că nu se bazează pe nicio probă susținerile reclamanților că asemenea

documente nu au fost transmise în mod premeditat.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe, precum și împotriva încheierii din data de 25 ianuarie 2012, prin

care a fost respinsă cererea de recuzare a judecătorului fondului, au formulat

recurs reclamanții E.N.G. și E.D.M.

Încheierea din data

de 25 ianuarie 2012 a fost criticată de recurenți, cu motivarea că a fost

greșit respinsă cererea de recuzare pe care au formulat-o împotriva

judecătorului fondului.

Hotărârea pronunțată

pe fondul cauzei a fost criticată pentru aplicarea greșită a legii,

susținându-se că au fost greșit respinse atât cererea de chemare în judecată,

cât și cererile depuse ulterior pentru completarea și precizarea acțiunii.

Recurenții au arătat

că, instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 132 C. proc. civ.,

considerând fără temei că au fost tardiv formulate cererile de completare și de

precizare a acțiunii, deși acestea au fost depuse înainte de prima zi de

înfățișare.

Recurenții au

susținut că este nelegală și netemeinică și soluția de menținere a Deciziei nr.

781 din 12 octombrie 2006, act care se impunea să fie anulat și să se constate

calitatea intimatului M.M.J. de colaborator cu poliția politică.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând actele și

lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru următoarele

considerente:

Prin încheierea dată

în ședința camerei de consiliu din 25 ianuarie 2012, cererea formulată de

recurenții-reclamanți pentru recuzarea judecătorului fondului a fost

soluționată în conformitate cu prevederile art. 31 C. proc. civ. și în

consecință, nu există un motiv întemeiat pentru a fi casată sau modificată.

Hotărârea dată

fondului pricinii este legală și temeinică, fiind pronunțată printr-o

interpretare corectă a dispozițiilor legale în raport cu elementele de fapt

concrete ale cauzei.

Astfel, tardivitatea

cererilor de completare, întregire și precizare a acțiunii a fost constatată de

instanța de fond printr-o aplicare corectă a dispozițiilor art. 132 alin. (1)

C. proc. civ., care prevăd că, la prima zi de înfățișare, instanța va putea da

reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum și

pentru a propune noi dovezi, caz în care se va dispune amânarea pricinii și

comunicarea cererii modificate.

În sensul

dispozițiilor art. 134 C. proc. civ., este socotită că fiind prima zi de

înfățișare aceea în care părțile, legal citate, pot pune concluzii.

În cauză, s-a reținut

întemeiat că, față de data la care a fost formulată cererea de chemare în

judecată - 4 octombrie 2010, urmată de formularea de apărări și de

administrarea probei cu înscrisuri, la termenele din 16 noiembrie 2011 și de 25

ianuarie 2012, când s-au depus cererile de completare, pricina nu se mai afla

la prima zi de înfățișare.

Critica formulată de

recurenți cu privire la soluția de respingere că tardive a cererilor

completatoare este neîntemeiată, fiind rezultatul unei confuzii între acordarea

mai multor termene și prima zi de înfățișare, care nu corespunde întotdeauna

primului termen de judecată al cauzei.

Neefectuarea până la

prima zi de înfățișare a actelor de procedură necesare pentru a întregi cadrul

inițial al procesului atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a le mai

îndeplini și instanța de fond a stabilit judicios în prezenta cauză că,

recurenții-reclamanți nu au respectat normele procedurale sus-menționate pentru

completarea cererii lor de chemare în judecată, atât sub aspectul obiectului,

cât și în ceea ce privește părțile în litigiu.

De asemenea, se

constată că este legală și temeinică soluția de respingere a acțiunii în

anulare formulată de recurenții-reclamanți cu privire la Decizia nr. 781 din 12

octombrie 2006 emisă de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității.

Instanța de fond a

constatat corect legalitatea acestei decizii față de lipsa oricărei probe care

să susțină afirmațiile recurenților-reclamanți, precum și faptul că,

inexistența documentelor nu poate conduce la concluzia că intimatul M.M.J. ar

fi fost agent/colaborator al securității.

Pe baza înscrisurilor

de la dosar, s-a reținut dimpotrivă că, intimatul M.M.J. a fost persoană

urmărită informativ de securitate, fără însă a rezulta și situația că acesta ar

fi fost colaborator sau agent al securității.

Criticile din recurs

cu privire la prorogarea până la data de 11 iulie 2013 a termenului pentru

înregistrarea prin mijloace audio-video a ședințelor de judecată nu pot fi

cercetate de instanța de control judiciar, întrucât acestea au constituit

obiectul excepției de neconstituționalitate invocată de către

recurenții-reclamanți cu privire la dispozițiile art. II din O.U.G. nr. 23/2012

pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul

judecătorilor și procurorilor, precum și pentru prorogarea termenului prevăzut

la art. III din Titlul XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniul

proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. Această excepție

de neconstituționalitate a fost respinsă că neîntemeiată prin Decizia nr. 637

din 14 iunie 2012 a Curții Constituționale, cu motivarea că, prorogarea termenului

pentru înregistrarea prin mijloace audio-video a ședințelor de judecată s-a

realizat în vederea unei bune administrări a justiției, că serviciu public,

ținând seama de gravele consecințe de ordin procedural care ar putea apărea în

activitatea de judecată, din cauza inexistenței suportului tehnic necesar și

care ar putea fi invocate în cadrul proceselor aflate pe rolul instanțelor de

judecată.

Pentru considerentele

care au fost expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare

a sentinței și a încheierii atacate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1)

C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge

prezentul recurs că nefondat, fără a se mai impune examinarea celorlalte

susțineri din recurs, care sunt străine de obiectul cauzei și nu se încadrează

în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., reprezentând în

realitate afirmații cu caracter general, prezentate de recurenții-reclamanți

pentru exprimarea nemulțumirilor lor cu privire la modul de soluționare a altor

dosare sau cereri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de E.D.M. și E.N.G. împotriva Sentinței nr. 500 din

25 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, și a încheierii din 25 ianuarie 2012 a aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 aprilie 2013.

Procesat

de GGC - NN