ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4012/2012

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 616 din 6 august 2010,Tribunalul București, secția I penală,

în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, a condamnat pe

inculpatul I.R.M., la pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare pentru

infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 10 ani.

În baza art. 7 alin. (1)-(3) din Legea

nr. 39/2003, privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, a fost

condamnat inculpatul I.R.M. la o pedeapsă de 7 ani închisoare pentru

infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat

inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 10 ani.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din

durata pedepsei pronunțate timpul reținerii și al arestării preventive de la

data de 08 iulie 2009 la 04 decembrie 2009.

În baza art. 17 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de

droguri, s-a dispus confiscarea sumei de 400 euro, ridicată de la inculpatul I.R.M.

și indisponibilizată la D.G.P.M.B. - S.C.J.S.E.O. conform dovezii din 15 iulie 2009.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul

a reținut că inculpatul I.R.M. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor

de constituire a unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunii

de trafic de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc, prev. de

art. 7 alin. (1)-(3) din Legea nr. 39/2003 și art. 2 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen., constând în aceea că în perioada februarie - iulie 2009 împreună

cu inculpații I.N. zis „N.G.", N.D.L. zisă „D.", D.F. zisă „B.",

B.S.N. zisă „S.", S.V.A. zis „S.", I.D., I.M., M.A. zis „M." ș.a.,

a constituit un grup infracțional organizat în scopul de a obține beneficii materiale

de pe urma săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, iar în aceeași

perioadă a procurat, deținut, oferit, pus în vânzare și distribuit diferite cantități

de heroină.

Având în vedere strategia adoptată de liderii

grupului infracțional organizat, de a nu intra în contact direct cu persoanele care

cumpărau droguri, pentru a nu fi surprinși în flagrant delict de către organele

de urmărire penală, în cauză au putut fi efectuate cumpărări autorizate de heroină

numai de la membrii grupului infracțional aflați pe palierul trei al grupului, activitatea

infracțională a întregului grup fiind monitorizată prin interceptarea convorbirilor

telefonice purtate de către aceștia.

Instanța de fond a stabilit că vinovăția

inculpaților se întemeiază pe următoarele mijloace de probă: declarațiile martorului

denunțător N.R.I., declarații care se coroborează cu procesele-verbale de constatare

a infracțiunilor flagrante, de percheziție domiciliară și corporală, procesele-verbale

de redare a convorbirilor telefonice dintre inculpați, înregistrate, cu rapoartele

de constatare tehnico - științifică întocmite în cauză, indicate anterior, precum

și cu declarațiile martorului C.E. zis „E.", și declarațiile inculpaților S.R.E.,

zis „P.", S.V., B.S.N., N.D.L., A.G., S.R.E., S.V., D.G. care au înțeles să

aibă o atitudine sinceră pe parcursul urmăririi penale și au recunoscut, cel puțin

inițial, săvârșirea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată, descriind

și activitatea infracțională a celorlalți inculpați.

Instanța a mai reținut că inculpatul este

necunoscut cu antecedente penale fiind însă sancționat cu amendă administrativă

în 2008 pentru lovire, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește aplicarea pedepsele

complementară și cea accesorie, Tribunalul a reținut că natura faptei săvârșite,

ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenței

unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzută de

art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., respectiv dreptul de a alege și a fi ales în

autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție

implicând exercițiul autorității de stat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

DIICOT și inculpatul I.R.M.

Reprezentantul Ministerului Public a arătat

că a criticat greșita aplicare a prevederilor art. 72 C. pen. și faptul că inculpatului

i s-a aplicat o pedeapsă mică în raport de infracțiunea comisă, de faptul că făcea

parte dintr-o grupare bine organizată, cu atribuții bine delimitate.

Inculpatul l.R.M. a solicitat achitarea

sa in temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.,

deoarece nu se face vinovat de comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa,

arătând că din probele administrate în faza de urmărire penală și în fața instanței

inculpatul ar fi comis infracțiunea de trafic de droguri și că s-ar fi constituit

intr-un grup infracțional.

În subsidiar a solicitat redozarea pedepsei

aplicate inculpatului, pe care o consideră prea severă în raport de infracțiunea

reținută în sarcina sa.

Prin decizia nr. 58 din 1 martie 2012,

Curtea de Apel București, secția I penală, a respins ca nefondate, apelurile formulate

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție DIICOT - STB și inculpatul

I.R.M. împotriva sentinței penale nr. 616 din 06 august 2010 pronunțată de Tribunalul

București, secția I penală, în Dosarul nr. 38906/3/2009.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea

a stabilit că față de activitatea infracțională a inculpatului, așa cum a fost expusă

anterior, în condițiile în care acesta a racolat consumatorii de droguri cu scopul

de a-i determina să vândă pentru sine, în schimbul unor doze de heroină, față de

perioada de timp, de numărul mare de persoane implicate și de beneficiile materiale

dobândite de inculpați în urma comercializării heroinei, de ordinul sutelor de milioane

de lei vechi zilnic, aceasta a constatat că pedeapsa aplicată de prima instanță,

de 12 ani închisoare, este necesară pentru a fi atins scopul preventiv, educativ

și sancționator al pedepsei.

La individualizarea pedepsei Curtea nu

a putut ignora nici periculozitatea de care a dat dovadă inculpatul, de manifestările

agresive care au determinat retragerea declarațiilor date de coinculpați, sub amenințarea

de a fi bătuți și agresați, nici modalitatea în care acesta a acționat, făcând foarte

dificilă dovedirea participării sale la comiterea faptelor, în ciuda implicării

sale deosebit de importante în traficul de heroină.

S-a mai apreciat că prima instanță a reținut

în mod corect că acesta nu se află la primul conflict cu legea penală, nefiind însă

recidivist, și a aplicat o pedeapsă în limitele prevăzute de lege, neexistând nici

un temei pentru ca acestuia să i se rețină vreo circumstanță atenuantă.

Curtea a constatat că activitatea infracțională

a inculpatului, de distribuire și comercializare a heroinei prin intermediari și

de racolare a consumatorilor de droguri cu scopul de a-i determina să vândă pentru

sine, în schimbul unor doze de heroină, beneficiile materiale dobândite de acesta

în urma activității infracționale, periculozitatea de care a dat dovadă prin manifestările

agresive care au determinat retragerea declarațiilor date de coinculpați, sub amenințarea

de a fi bătuți și agresați, precum și atitudinea procesuală a acestuia sunt suficient

sancționate prin pedeapsa aplicată de prima instanță, de 12 ani închisoare.

Împotriva acestei decizii, în termen legal,

a declarat recurs inculpatul l.R.M., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii

recurate și rejudecând diminuarea cuantumului pedepsei, prin coborârea pedepsei

aplicate de instanța de fond.

Examinând recursul declarat în cauză de

recurentul-inculpat l.R.M. Înalta Curte de Casație și Justiție prin prisma motivelor

invocate și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., reține

că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Printr-o judicioasă apreciere a probelor

administrate, instanța a stabilit o corectă situație de fapt și a dat o corespunzătoare

încadrare-juridică faptei cercetate.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea

și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui

cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social

al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează

sau agravează răspunderea penală.

În stabilirea unei pedepse care să reflecte

scopul și funcțiile pedepsei, prin raportare la aceste criterii generale de individualizare,

este necesar a se examina cumulativ atât circumstanțele reale de comitere a faptei,

cât și circumstanțele personale ale inculpatului.

Verificând hotărârile atacate, pe baza,

actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că instanțele de fond și

apel au făcut o corectă aplicare în speță a criteriilor de individualizare a pedepsei

aplicate, acordând semnificația cuvenită atât pericolului social al faptei raportat

la numărul de acte materiale reținute în sarcina inculpatului, cât și la datele

ce caracterizează persoana acestuia, a dat infracțiunii comise de inculpațt încadrarea

juridică corespunzătoare și a procedat la individualizarea pedepsei aplicate cu

respectarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. O reindividualizare

a pedepsei, astfel cum solicită recurentul-inculpat nu se justifică, scopul pedepsei,

astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., putând fi realizat prin executarea

pedepsei aplicate de instanța de fond de 12 ani închisoare, care corespunde sub

aspectul naturii (privativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și

potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana inculpatului,

cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenta sancțiunii.

În jurisprudența constantă a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, s-a stabilit că pedeapsa aplicată inculpatului trebuie

să aibă acea forță care să-i arate inculpatului că a greșit, să-l determine la reflecție

și să stimuleze în el dorința ca pe viitor să manifeste o conduită corectă, justețea

pedepsei fiind susceptibilă să-l determine să regrete fapta și să nu o mai repete.

O sancționare mai ușoară a inculpatului

nu ar fi în măsură să asigure scopul și funcțiile pedepsei, din perspectiva prevenției

generale și speciale, având în vedere că suntem în prezența săvârșirii unei fapte

deosebit de grave care impune o sancționare proporțională cu fapta și urmările acesteia.

Față de considerentele ce preced, urmează

ca recursul declarat în cauză să fie respins, ca nefondat, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar onorariul parțial al apărătorului desemnat

din oficiu pentru recurentul inculpat l.R.M., în sumă de 50 RON, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul l.R.M. împotriva deciziei penale nr. 58 din 1 martie 2012 a Curții

de Apel București, secția I penală.

Constată că inculpatul este arestat în

altă cauză.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON,

reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,

azi 5 decembrie 2012.