SECȚIUNEA A DOUA CAUZA TÜKET Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Tulkens președinte dnii A.B. Baka Cabral Barreto Türmen Ugrekhelidze mei Mularoni, Jočienė, judecători, și dl Dolle, graffière de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 6 februarie 2007, Rend la hotărârea pe care o reprezintă, adoptat la această dată a hotărârii la originea cauzei se găsește o cerere (n 38891/03) îndreptată împotriva Republicii Turcia, printre care și o asociație de consumatori de drept turcă, Tüketici Bilincini Geliștirma Dernei reclamanta, a sesizat Curtea la 11 noiembrie 2003 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor la La 8 martie 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, aceasta a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și bunul întemeiat al cauzei. CIRCONSTANCE DE LA luat în considerare faptul că reclamanta a fost fondată în 1997 și își are sediul la Istanbul. La 17 aprilie 1998, aceasta sesizează Tribunalul de Comerț din Kad aköy în vederea obținerii unei abrogări a unei practici de facturare a societății Türk Telecom A.Ș. , pe care o consideră contrară dispozițiilor legii. La 23 februarie 2001, Tribunalul de Comerț s-a declarat incompetent în materie La 23 martie 2001, instanța consumatorului și-a declinat competența în beneficiul instanței de comerț. La 8 iunie 2001, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea instanței consumatorului și a decis că acesta este competent să se pronunțe în cauza în cauză. La 12 iulie 2002, instanța consumatorului a respins cererea reclamantei. 10. La 20 februarie 2003, Curtea de Casație a confirmat hotărârea de primă instanță. 11. La 16 iunie 2003, aceasta a respins recursul în rectificarea hotărârii pronunțate de reclamantă. Recurenta susține că durata procedurii nu a respectat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum este formulat în partea sa relevantă Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Cu privire la admisibilitate 13. Guvernul invită Curtea să respingă cererea în temeiul articolului 35 alineatul (1) din Convenție pentru nerespectarea termenului de șase luni. În opinia sa, acest termen a început să curgă începând cu 20 februarie 2003, data hotărârii Curții de Casație. 14. Curtea constată că Curtea de Casație a respins recursul în rectificarea hotărârii la 16 iunie 2003. Această decizie a fost notificată recurentei la 25 iulie 2003. Prin urmare, prin intermediul sesizării Curții la 11 noiembrie 2003, lit. (a) a îndeplinit cerința art. 35 alin. (1) din Convenție. Prin urmare, este necesar să se respingă excepția. 15. Curtea constată că Tribunalul nu este în mod clar întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de neconformare. Pe fond 16. Curtea constată că părțile trebuie să stabilească punctul de plecare al perioadei care urmează să fie luată în considerare în ziua sesizării Tribunalului de Comerț din Kadćköy, și anume 17 aprilie 1998 17. În ceea ce privește stabilirea datei la care s-a încheiat procedura, Curtea amintește jurisprudența sa potrivit căreia o procedură în litigiu cu privire la eroarea materială nu intră, în principiu, în domeniul de aplicare al articolului 6 din convenție, în măsura în care această procedură nu vizează nici să soluționeze o contestație pe baza unui drept de caracter civil, nici să se pronunțe asupra binelui întemeiat al unei acuzații în materie penală ( Wiot c. France , n 43722/98, § 22, 7 ianuarie 2003 și Mehmet Özel și alții c. Turcia , n 50913/99 , § 34, 26 aprilie 2005). Cu toate acestea, Curtea arată că, în speță, acțiunea în rectificare introdusă de recurentă nu viza încuviințarea unei erori materiale, ci anularea unei practici de facturare a societății Türk Telecom A.Ș. Prin urmare, Curtea consideră că trebuie luată în considerare faza de rectificare (a se vedea Kök c. Turcia, nr 1855/02, § 39, 19 octombrie 2006). 18. Curtea constată că procedura a început la 17 aprilie 1998 și sa se încheie la 16 iunie 2003. În consecință, aceasta a durat aproximativ cinci ani și două luni la două grade de instanță, care au examinat în repetate rânduri cauza. 19. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDH 1999 II). 20. Curtea constată că durata procedurii în ansamblul său, având în vedere numărul de instanțe care au examinat cauza, nu este în sine irațională. Cu toate acestea, Curtea constată că instanțele naționale au avut nevoie de mai mult de trei ani numai pentru a-și stabili competența rațională în materie 21. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön Õ a furnizat nicio explicație sau argumentare convingătoare cu privire la acest termen care pare în mod evident nerațional 22. Aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona Curții că, în circumstanțele cauzei, cauza recurentei nu a fost ascultată într-un termen rezonabil. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție. II. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să Õ Õ Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Pagubă 24. reclamanta solicită 10 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul material și 40 25. Guvernul contestă aceste pretenții. 26. Curtea nu a primit o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, acționând în mod echitabil, aceasta consideră că este necesar să se acorde reclamantei 750 EUR pentru daune morale. 950 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții. 28. Guvernul contestă aceste pretenții. 29. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 500 EUR și acordul acordat recurentei. Interese moratorii 30. Curtea consideră că este adecvat să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE ACESURI, CURȚA, ÎN L Statul pârât trebuie să plătească reclamantei în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 750 EUR (șapte sute cincizeci de euro) pentru daune morale și 500 EUR (cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, care trebuie convertită în noi cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 27 februarie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle Tulkens Grefier Președinte
DEUXIÈME SECTION
TÜKETİCİ BİLİNCİNİ GELİȘTİRME DERNEĞİ c.
TURQUIE
(
Requête n
o
38891/03)
ARRÊT
27 février 2007
27/05/2007
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Tüketici Bilincini Geliștirme Derneği c. Turquie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
M
me
F.
Tulkens
,
présidente
,
MM.
A.B.
Baka
,
I.
Cabral Barreto
,
R.
Türmen
,
M.
Ugrekhelidze
,
M
mes
A.
Mularoni,
D.
Jočienė,
juges,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 6 février 2007,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
38891/03) dirigée contre la République de Turquie dont une association de consommateurs de droit turc,
Tüketici Bilincini Geliștirme Derneği
(«
la requérante
»), a saisi la Cour le 11 novembre 2003 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
La requérante est représentée par M
e
le Gouvernement
») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.
3.
Le 8 mars 2006, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 § 3 de la Convention, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien fondé de l’affaire.
4.
La requérante a été fondée en 1997 et son siège se trouve à Istanbul.
5.
Le 17 avril 1998, elle saisit le tribunal de commerce de Kadıköy en vue d’obtenir l’abrogation d’une pratique de facturation de la société
Türk Telecom A.Ș.
, qu’elle estimait contraire aux dispositions de la loi.
6.
Le 23 février 2001, le tribunal de commerce se déclara incompétent
ratione materia
e et transmit le dossier au tribunal du consommateur d’Istanbul.
7.
Le 23 mars 2001, le tribunal du consommateur déclina sa compétence au profit du tribunal de commerce.
8.
Le 8 juin 2001, la Cour de cassation cassa le jugement du tribunal du consommateur et décida que celui-ci était compétent pour statuer dans l’affaire en cause.
9.
Le 12 juillet 2002, statuant sur le fond, le tribunal du consommateur débouta la requérante de sa demande.
10.
Le 20 février 2003, la Cour de cassation confirma le jugement de première instance.
11.
Le 16 juin 2003, elle rejeta le pourvoi en rectification de l’arrêt formé par la requérante.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
12.
La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
», tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé en sa partie pertinente
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
A.
Sur la recevabilité
13.
Le Gouvernement invite la Cour à rejeter la requête en vertu de l’article
35 § 1 de la Convention pour inobservation du délai de six mois. Selon lui, ce délai a commencé à courir dès le 20 février 2003, date de l’arrêt de la Cour de cassation.
14.
La Cour constate que la Cour de cassation a rejeté le pourvoi en rectification de l’arrêt le 16 juin 2003. Cette décision a été notifiée à la requérante le 25 juillet 2003. Dès lors, en saisissant la Cour le 11
novembre 2003, l’intéressée a satisfait à l’exigence de l’article 35 § 1 de la Convention. Il convient donc de rejeter l’exception.
15.
La Cour constate que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité.
B.
Sur le fond
16.
La Cour observe que les parties s’accordent à fixer le point de départ de la période à considérer au jour de la saisine du tribunal de commerce de Kadıköy, à savoir le 17 avril 1998.
17.
Concernant la détermination de la date à laquelle la procédure s’est achevée, la Cour rappelle sa jurisprudence selon laquelle une procédure en rectification d’erreur matérielle ne rentre pas en principe dans le champ d’application de l’article 6 de la Convention, dans la mesure où ladite procédure ne vise ni à trancher une contestation sur un droit de caractère civil, ni à statuer sur le bien fondé d’une accusation en matière pénale (
Wiot c.
France
, n
o
43722/98, § 22, 7 janvier 2003, et
Mehmet Özel et autres c.
Turquie
, n
o
50913/99, § 34, 26 avril 2005). Toutefois, la Cour relève qu’en l’espèce, le recours en rectification introduit par la requérante ne visait pas la rectification d’une erreur matérielle mais l’annulation d’une pratique de facturation de la société
Türk Telecom A.Ș.
, que l’intéressée estimait contraire à la loi. En conséquence, la Cour considère qu’il y a lieu de prendre en considération la phase relative à la rectification (voir
Kök c.
Turquie
, n
o
1855/02, § 39, 19 octobre 2006).
18.
La Cour observe que la procédure a commencé le 17 avril 1998 et s’est achevée le 16 juin 2003. En conséquence, elle a duré environ cinq ans et deux mois pour deux degrés de juridiction, qui ont examiné l’affaire à plusieurs reprises.
19.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes (voir, parmi d’autres,
Pélissier et Sassi c. France
[GC], n
o
25444/94, §
‑
II).
20.
La Cour constate que la durée de la procédure dans son ensemble, compte tenu du nombre d’instances qui ont examiné l’affaire, n’est pas en soi déraisonnable. Cependant, elle observe que les tribunaux nationaux ont mis plus de trois ans uniquement pour déterminer leur compétence
ratione materiae
.
21.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a fourni aucune explication ni argument convaincant sur ce délai qui apparait manifestement déraisonnable.
22.
Ces éléments suffisent à la Cour pour conclure que, dans les circonstances de la cause, la cause de la requérante n’a pas été entendue dans un délai raisonnable. Partant, il y a eu violation de l’article
6 §
1 de la Convention.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
23.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
24.
La requérante réclame 10
000 euros (EUR) au titre du préjudice matériel et 40
000 EUR au titre du préjudice moral qu’elle aurait subi.
25.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
26.
La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué, et rejette cette demande. En revanche, statuant en équité, elle estime qu’il y a lieu d’octroyer à la requérante 750
EUR pour dommage moral.
B.
Frais et dépens
27.
La requérante demande 3
950 EUR pour les frais et dépens encourus devant les juridictions internes et devant la Cour.
28.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
29.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. En l’espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 500 EUR et l’accorde à la requérante.
C.
Intérêts moratoires
30.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l
’
Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44 § 2 de la Convention, 750 EUR (sept cent cinquante euros) pour dommage moral et 500 EUR (cinq cents euros) au titre des frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 27 février 2007 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
S.
Dollé
F.
Tulkens
Greffière
Présidente