ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3198/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 9519 din 17 iunie 2009 a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC A.S.L.R. SRL București în contradictoriu cu pârâta SC U.F.M. SA București. În fundamentarea acestei soluții a fost examinată cu prioritate excepția prematurității acțiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare, stabilindu-se că aceasta este nefondată întrucât au fost îndeplinite prevederile imperative ale art. 720 1 C. proc. civ., pârâta cunoscând în principal pretențiile reclamantei. Asupra fondului cauzei, s-a apreciat că pretențiile reclamantei derivă dintr-un contract de închiriere, în raport de care locatorul reclamant era necesar să exhibe un titlu de proprietate pentru bunurile închiriate.

Chiar reclamanta a arătat, cu ocazia concluziilor cât și în susținerile scrise, că nu i-ar fi fost necesar titlul de proprietate pentru închiriere, dar în contractul încheiat cu pârâta s-a prevăzut la art. 22.1 o clauză referitoare la revocarea angajamentului de închiriere înainte de înmatricularea autovehiculului, ceea ce presupune că reclamanta a cumpărat aceste bunuri ce urmau ulterior a fi închiriate. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 211 din 28 aprilie 2010 a admis apelul reclamantei SC A.S.L.R. SRL București împotriva sentinței comerciale nr. 9519 din 17 iunie 2009 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a schimbat în tot această hotărâre și a admis în parte acțiunea, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 94.672,3 euro în echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune interese.

Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte pretenții ale reclamantei. În final, a fost obligată intimata la plata către apelantă a sumei de 10.854 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în fond și apel. Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că în baza acceptării ofertei de închiriere a unui număr de 100 de autovehicule marca D.L.M.L., dovedită prin contractul de închiriere pe termen lung nr. 0004080801 din 18 august 2008, între apelantă în calitatea de locator și intimată în calitatea de locatar s-a încheiat contractul de închiriere nr. 20097 din 20 august 2008, în care condițiile de locațiune au fost pe larg reglementate. La data de 27 august 2008 intimata a transmis apelantei un „acord de încetare a contractului”, cu care reclamanta nu a fost de acord.

Greșit prima instanță a reținut că era necesar a se face dovada că apelanta era deja proprietar al celor 100 de autoturisme, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, care impun calitatea de proprietar asupra unui vehicul celui care pretinde efectuarea operațiunii de înmatriculare. Astfel, locatorul nu trebuie să fie proprietarul bunului închiriat, iar intenția părților nu a fost cea de a impune apelantei să achiziționeze autovehiculele pentru a fi operantă clauza penală prevăzută la art. 22.1 din contract. Este suficient a se dovedi neîndeplinirea de către pârâtă a obligației asumate și potrivit clauzei penale reclamanta nu trebuie să mai probeze nici existența și nici întinderea prejudiciului.

Prejudiciul este consecința faptei ilicite a pârâtei, care constă tocmai în neexecutarea obligației contractuale. Împotriva deciziei comerciale nr. 211 din 28 aprilie 2010 au promovat recurs atât reclamanta SC A.S.L.R. SRL cât și pârâta SC U.F.M. SA, care au criticat pentru nelegalitate aceiași hotărâre judecătorească după cum urmează. Recurenta-reclamantă SC A.S.L.R. SRL a solicitat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii și capătului doi al cererii de chemare în judecată privind obligarea pârâtei la plata sumei de 53.805,27 RON reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,1% calculate la suma de 404.550,93 RON, de la scadență până la data de 10 martie 2008, precum și a sumei calculate în continuare cu titlu de penalități până la data achitării efective a sumei de 404.550,93 RON.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat faptul că în speță daunele cominatorii au fost stabilite nu pe cale judiciară ci pe cale convențională aceasta nefiind de natură a schimba concluzia că daunele compensatorii nu pot fi cumulate cu daunele moratorii. La rândul ei, recurenta pârâtă SC U.F.M. SA a solicitat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului și modificarea deciziei criticate, cu consecința respingerii ca nefondată a cererii de chemare în judecată a reclamantei. S-a evocat împrejurarea că la momentul încheierii contractului reclamanta nu numai că nu era proprietara celor 100 de autoturisme care au făcut obiectul contractului, dar nu deținea aceste autoturisme cu nici un titlu.

Clauza 22.1 din contractul din 20 august 2008 nu putea opera, deoarece reclamanta nu a achiziționat autoturismele și deci, nu avea cum să sufere un prejudiciu. A mai fost depusă o întâmpinare de către recurenta-reclamantă SC A.S.L.R. SRL prin care a cerut respingerea recursului declarat de pârâtă. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse prin cererile de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ambele recursuri ca nefondate, pentru următoarele considerente. Potrivit cererii de chemare în judecată, reclamanta SC A.S.L.R. SRL a cerut, în contradictoriu cu pârâta SC U.F.M.

SA obligarea acesteia la plata sumei de 404.550,93 RON cu titlu de despăgubiri, conform facturii din 23 octombrie 2008 și a sumei de 53.805,27 RON reprezentând penalități de întârziere în cuantum de 0,1% calculate la suma de 404.550,93 RON, de la scadență până la data de 10 martie 2009, precum și a sumei calculate în continuare cu titlu de penalități până la data achitării efective a sumei de 404.550,93 lei.

Este de necontestat că între părți a fost încheiat contractul cadru privind închirierea pe termen lung a vehiculelor nr. 20097 din 20 august 2008 prin care, de comun acord, au fost menționate drepturile și obligațiile asumate reciproc, condițiile de livrare, kilometrajul și durata contractului, întreținerea și reparațiile, garanțiile și asistența în caz de accident, asigurarea și regulile în cazul utilizării vehiculului în străinătate, modalitățile de evaluare a daunelor în urma accidentelor și a defecțiunilor severe, durata contractului și termenul de plată, anularea comenzii, prelungirea contractului de închiriere și rezilierea anticipată, precum și jurisdicția competentă. Nu poate fi primită teza acreditată de recurenta pârâtă SC U.F.M.

SA, expusă constant în întâmpinare și ulterior în motivele de recurs, potrivit căreia în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 22.1 din contractul din 20 august 2008, deoarece la momentul încheierii contractului și a semnării formularului de închiriere pe termen lung reclamanta nu era proprietara celor 100 de autoturisme. Amplu documentat și bine argumentat instanța de apel a stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părți, cu reala întindere a drepturilor și obligațiilor asumate reciproc de părți, constatând corect că nu pot fi aplicate în contextul expus dispozițiilor art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Astfel, a fost dată eficiență juridică art. 22 (1) din contract și anume că în cazul în care un angajament de închiriere este revocat de către SC U.F.M.

SA intempestiv, înainte de înmatricularea vehiculului, aceasta va trebui să plătească o penalitate egală cu 10% din prețul de listă plus opțiuni și/sau accesorii speciale, cu excepția cazului în care se specifică o altă înțelegere pe formularul de închiriere pe termen lung. Clauza penală inserată expres în contract produce efectele specifice conform voinței liber exprimate a părților, prejudiciul suferit de reclamantă fiind bine determinat și stabilit anticipat, în condițiile neexecutării obligațiilor contractuale. Nici critica adusă de recurenta reclamantă SC A.S.L.R. SRL nu este întemeiată, prin aceea că, față de obiectul contractului, calității părților și clauzelor menționate detaliat, cu trimitere în mod special la clauza penală analizată anterior, fac să nu fie posibilă obligarea pârâtei și la plata sumei penalităților de 0,1% aferente sumei principale, fiind respectate dispozițiile art. 1087 C. civ.

Pentru aceste rațiuni, urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC A.S.L.R. SRL și SC U.F.M. SA împotriva deciziei nr. 211 din 28 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, nefiind îndeplinită nici o cerință din cele prevăzute de reglementările cuprinse în art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta SC A.S.L.R. SRL București și de pârâta SC U.T.I.F.M. SA București împotriva deciziei nr. 211 din 28 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 7 octombrie 2010.