ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4965/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 237/2012 din 29 martie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 11 pct. 5 din Ordinul ministrului justiției nr. 399/2007 și a art. 4 din Decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 307/2007 invocată de reclamantul S.A., în contradictoriu cu pârâții Penitenciarul Craiova, Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Dolj, Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor și a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 11 pct. 5 din Ordinul ministrului justiției nr. 399/2007 și a dispozițiilor art. 4 alin. (3) și (4) din Decizia nr. 307 din 25 ianuarie 2007 emisă de directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Pentru a motiva această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că excepția inadmisibilității invocată de Administrația Națională a Penitenciarelor este neîntemeiată, deoarece pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepției de nelegalitate și actele administrative cu caracter normativ, în virtutea principiului de drept potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte juridice, fiind neîndoielnic că, dacă legiuitorul a creat un mijloc de apărare pe calea excepției de nelegalitate pentru actele de autoritate individuale, cu atât mai mult un asemenea mijloc de apărare trebuie oferit subiectelor de drept în legătură cu actele normative. Nu a fost reținută inadmisibilitatea nici prin prisma faptului că cele două acte nu mai produc efecte după abrogarea O.G.

nr. 64/2006 prin art. 48 alin. (1) din Capitolul VI al Legii nr. 33/2009, întrucât actul administrativ a produs efecte juridice în perioada de activitate a O.G. nr. 64/2006 ce nu au fost înlăturate prin abrogare, iar acțiunea de fond depinde de legalitatea actului respectiv. Pe fond, s-a constatat că dispozițiile contestate sunt nelegale pentru că vin în contradicție și adaugă în mod nepermis la dispozițiile O.U.G. nr. 64/2006 și Legii nr. 293/2004, acte normative cu forță superioară și în aplicarea cărora au fost emise. Din interpretarea dispozițiilor art. 16 din O.G.

nr. 64/2006 și art. 43 din Legea nr. 293/2004, instanța de fond a subliniat că textele reglementează modul de plată a muncii suplimentare necompensate cu timp liber în următoarele 30 de zile, fără a distinge după cum este vorba de lucru în ture sau nu, se raportează exclusiv la orele suplimentare, ora fiind singura unitate de timp prevăzută de legiuitor pentru calculul sporului ce trebuie acordat pentru munca suplimentară. S-a reținut că o astfel de modalitate de calcul nu este prevăzută nici în legislația muncii cu care se completează Legea nr. 293/2004, atât C. muncii, cât și dispozițiile comunitare aplicabile, având în vedere noțiunea de ore suplimentare a căror compensare cu timp liber ori plată o reglementează, iar nu noțiunea de zile lucrate suplimentar.

Aplicând acest algoritm de calcul se ajunge practic la situația în care dispozițiile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 sunt deturnate de la scopul pentru care au fost edictate în cazul funcționarilor publici care își desfășoară activitatea în ture, funcționari care, din rațiuni lipsite de orice suport legal, sunt privați de drepturile salariale cuvenite pentru o parte din orele suplimentar efectuate pentru simplul motiv că acestea reprezintă o fracțiune mai mică decât durata normală a programului zilnic de 8 ore.

Chiar dacă, așa cum susține pârâtul Ministerul Justiției și prevede art. 44 (în prezent art. 46) din Legea nr. 293/2004, modul de organizare a timpului de lucru este atributul conducerii Administrației Naționale a Penitenciarelor și a entităților din subordinea acestora, iar organizarea programului de lucru în ture reclamă o modalitate diferită de calcul a drepturilor salariale cuvenite pentru munca prestată peste durata normată a timpului de lucru, Curtea a considerat că aceste împrejurări nu justifică derogarea de la principiul legalității, ca principiu de bază al statului de drept.

Legalitatea actelor administrative supuse cenzurii instanței se examinează prin raportare la actele normative cu forță juridică superioară, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 și s-a apreciat că legalitatea nu poate fi raportată la diversele împrejurări care ar rezolva aplicarea unui tratament diferențiat și fără o justificare obiectivă pentru personalul din cadrul administrației penitenciarelor ce își desfășoară activitatea în ture, față de ceilalți salariați. 2. Recursurile exercitate în cauză Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Penitenciarul Craiova, Ministerul Justiției, D.G.F.P.

Dolj în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice și Administrația Națională a Penitenciarelor. I. Prin recursul formulat, Penitenciarul Craiova a solicitat admiterea recursului, în principal, casarea sentinței și, în subsidiar, modificarea acesteia în sensul respingerii excepției de nelegalitate invocate. S-a apreciat că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2), motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., deoarece cauza a fost soluționată fără a fi citați emitenții actelor a căror excepție de nelegalitate a fost invocată, respectiv Ministerul Justiției și directorul general al Agenției Naționale a Penitenciarelor și, de aceea, se impune casarea cu trimitere spre rejudecare.

Soluția instanței de fond a fost criticată și pentru greșita soluționare a excepției inadmisibilității excepției de nelegalitate pentru că vizează un act administrativ normativ, a excepției tardivității raportat la art. 48 alin. (1) din Capitolul VI al Legii nr. 330/2009 care a abrogat O.G. nr. 64/2006 și a excepției lipsei de interes pentru că prin abrogarea textului interesul reclamantului nu mai este actual. Pe fondul cauzei, recurentul a apreciat că se impune respingerea excepției de nelegalitate ca neîntemeiată, deoarece Ordinul nr. 399/2007 și Decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 307/2007 care statuează, în esență, aceleași reglementări ca și art. 45 din Statut, stabilesc în același timp, însă, distincția dintre orele suplimentare efectuate în cazul lucrului în ture și cele efectuate în cazul programului normal.

S-a apreciat că nici propoziția „Fracțiunile de zile rezultate ca lucrate suplimentar, se neglijează”, nu este în afara prevederilor legale în condițiile în care ea se încadrează în limitele stabilite ca mod de calcul al orelor suplimentare prin art. 11 al Ordinului ministrului justiției nr. 339/2007, astfel că nu este în măsură să schimbe, să deturneze scopul și sensul prevederilor legale. II. Ministerul Justiției a criticat soluția instanței de fond ca fiind nelegală prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului, casarea sentinței și respingerea cererii formulate. În motivele de recurs s-a arătat că cele susținute de instanța de fond sunt greșite deoarece art. 11 din Ordinul ministrului justiției nr. 399/2007 stabilește un mod de calcul pentru situația specială a lucrului în ture, pentru determinarea orelor suplimentare și trebuie avut în vedere ce reprezintă lucrul în ture potrivit C. muncii.

Ținând cont că situația lucrului în ture este un specială, prin ordin s-a stabilit expres modul de calcul, fără a aduce atingere însă normei legale și nici în Ordinul nr. 399/2007 și nici în Decizia nr. 307/2007 nu se face referire la un mod de calcul prin raportare la zile suplimentare, așa cum susține reclamantul. Faptul că pct. 11 din Ordinul ministrului justiției nr. 399/2007 s-a arătat modul concret de calcul al orelor, respectiv zilelor suplimentare, nu înseamnă că s-ar fi adăugat la lege, ci s-a dezvoltat conținutul noțiunilor de ore/zi ca lucrate suplimentar folosite în cuprinsul legii, organizând executarea acestora. III. În recursul declarat de D.G.F.P.

Dolj în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice, s-a susținut lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice motivat de faptul că acesta nu este autoritatea emitentă a actelor împotriva cărora se ridică excepția de nelegalitate și s-a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice. Pe fondul cauzei, s-a arătat că instanța de fond trebuia să analizeze concordanțe actului administrativ supus analizei cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și în executarea cărora a fost emis. După prezentarea dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 293/2004, a dispozițiilor a căror excepție de nelegalitate a fost invocată, s-a subliniat că dispozițiile art. 11 din Ordinul ministrului justiției nr. 399/2007 și Decizia nr. 307/2007 nu exced cadrului legal stabilit de către Legea nr. 293/2004 și de O.G.

nr. 64/2006, fiind norme metodologice de aplicare a O.G. nr. 64/2006 și nu norme prin care se adaugă la lege, așa cum susține reclamantul și că actele emise în baza și în executarea unor alte acte normative nu trebuie să se rezume la o simplă preluare formală a prevederilor acestora, oferind dispoziții care să respecte scopul și spiritul legii. S-a solicitat admiterea recursului și respingerea excepției de nelegalitate ca neîntemeiată. IV. În recursul declarat de Administrația Națională a Penitenciarelor s-a arătat că hotărârea este nelegală, fiind afectată de nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivele de recurs se arată că faptul că emitentul normelor metodologice de aplicare a O.G.

nr. 64/2006 a arătat modul concret de calcul al orelor lucrate suplimentar și nu înseamnă că a adăugat la lege, ci doar a detaliat, a dezvoltat conținutul noțiunilor de ore/zile lucrate suplimentar utilizate în cuprinsul prevederilor legii. Au fost redate dispozițiile art. 45 alin. (4) din Legea nr. 293/2004 și a pct. 11.4 și 11.5 din Ordinul ministrului justiției nr. 399/2007 și s-a subliniat că în pct. 11.4 au fost reluate dispozițiile art. 45 alin. (4) din lege, iar la pct. 11.5 a fost stabilită efectiv formula de calcul utilizată pentru determinarea numărului de ore lucrate suplimentar și modalitatea de plată a acestora. Chiar și ultima teză a pct. 11.5 nu adaugă la lege, căci nu instituie prin ea însăși o procedură diferită de calcul al orelor lucrate suplimentar ea fiind subsumată aplicării prevederilor arătate mai sus și nu este în măsură să schimbe, să deturneze scopul și sensul prevederilor legale.

S-a solicitat admiterea recursului și pe fond, respingerea excepției de nelegalitate ca fiind neîntemeiată. 3. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenți și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., față de materialul probator și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile nu sunt fondate, pentru considerentele expuse în continuare, cu precizarea prealabilă că, în măsura în care se referă la aceleași chestiuni de drept, criticile formulate de recurenți vor fi grupate și li se va răspunde prin argumente comune. Înalta Curte constată în legătură cu excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, că susținerile recurentei D.G.F.P.

Dolj sunt nefondate. Excepția de nelegalitate a fost invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în care apăreau ca părți reclamantul și pârâtul Penitenciarul Craiova, în calitate de recurent și pârâții Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice. Conform art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, modificată, „instanța de contencios administrativ se pronunță după procedura de urgență, în speță publică, cu citarea părților și a emitentului actului”. Pentru că Ministerul Finanțelor Publice a avut calitatea de parte în dosarul de fond în cadrul căruia a fost invocată excepția de nelegalitate și în raport de dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, se constată că acesta are calitate procesuală pasivă iar excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice va fi respinsă ca neîntemeiată.

Instanța de control judiciar constată că nici criticile din recursul declarat de Penitenciarul Craiova privind incidența dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu sunt fondate. Conform art. 304 pct. 5 C. proc. civ. se poate dispune casarea sentinței când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., iar art. 105 alin. (2) C. proc. civ., prevede că „actele îndeplinite neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie”.

Deși recurentul Penitenciarul Craiova susține încălcarea acestor norme întrucât instanța de fond nu a citat Ministerul Justiției și nici pe directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, respectiv cei care au emis actele administrative a căror nelegalitate este invocată pe calea excepției, în cauză nu suntem în prezența incidenței art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar hotărârea instanței de fond nu este nelegală întrucât printr-o eventuală necitare a unei alte părți, nu au fost vătămate drepturile și interesele Penitenciarului Craiova, parte care a fost legal citată. De altfel, în fața instanței de fond a fost citat Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor, instituții publice ce sunt reprezentate de Ministerul Justiției și directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, astfel că nu se impune casarea sentinței atacate.

Tot nefondate sunt și criticile din motivele de recurs ale aceluiași recurent (Penitenciarul Craiova) referitoare la greșita soluționare a excepției inadmisibilității, tardivității și lipsei de interes. Astfel, în privința excepției inadmisibilității excepției de nelegalitate pentru că aceasta ar viza un act administrativ cu caracter normativ, soluția instanței de fond este legală și temeinică. În conformitate cu dispozițiile alin. (2) ale art. 4 din Legea nr. 554/2004 „instanța de contencios administrativ se pronunță, după procedura de urgență, în ședință publică, cu citarea părților și a emitentului. În cazul în care excepția de nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ”.

Într-adevăr, legiuitorul în art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 face trimitere în privința analizării legalității la actele administrative cu caracter individual ceea ce ar putea conduce la concluzia că s-ar limita posibilitatea invocării excepției de nelegalitate la actul administrativ unilateral cu caracter individual, însă, în cuprinsul alin. (2) al art. 4 este folosită sintagma „act administrativ unilateral” fără a se mai face distincție între cel normativ și cel individual, fiind evident că omisiunea legiuitorului cu privire la excepția de nelegalitate a actelor normative nu constituie fine de neprimire a excepției pentru aceste acte.

Conform principiului de drept, potrivit căruia legea se interpretează în sensul de a produce efecte, iar nu în sensul înlăturării efectelor sale, se apreciază că și în actuala reglementare actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în procedura excepției de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din Legea contenciosului administrativ. Astfel, actele administrative cu caracter normativ pot fi supuse controlului de legalitate în cadrul procedurii excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat, modificarea având rolul de a include în sfera actelor și pe cele individuale, iar nu de a le exclude pe cele normative.

În plus, principiul coerenței legislative impune soluția admisibilității excepției de nelegalitate atât pentru actele individuale, cât și pentru cele normative, pentru ca acest mijloc de apărare să nu își piardă funcția pentru care a fost creat. Dacă legiuitorul a înțeles să pună la îndemâna justițiabililor un mijloc de apărare pe cale de excepție pentru acte individuale, pe baza argumentului de logică juridică a fortiori, un asemenea mijloc de apărare trebuie oferit părților și în privința actelor normative a căror adresabilitate este generală și ale căror efecte se pot produce ori constata nu doar imediat după emiterea lor, ci și mult ulterior acestui moment.

De altfel, din reglementarea aparentă a Legii nr. 554/2004, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 262/2007, nu rezultă nici un argument în favoarea ideii că legiuitorul ar fi urmărit instituirea unui regim juridic diferit în privința actului administrativ cu caracter individual, față de actul administrativ cu caracter normativ, în ceea ce privește includerea acestora în sfera actelor administrative ce pot face obiectul excepției de nelegalitate. Această concluzie apare cu atât mai întemeiată în contextul în care actul administrativ cu caracter normativ poate fi atacat, în principiu, oricând [art. 7 alin. (1 1 )], pe calea unei acțiuni principale, condiții în care, în virtutea principiului qui potest plus, potest minus, părții îi va fi deschisă și calea excepției, ca instrument prin care se urmărește, în esență, înlăturarea efectelor unui act administrativ considerat nelegal.

Înalta Curte are în vedere și practica constantă la nivelul secției de contencios administrativ și fiscal, în sensul că ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 262/2007, s-au soluționat pe fond excepțiile de nelegalitate invocate cu privire la actele administrative cu caracter normativ. Nici excepția tardivității excepției de nelegalitate, excepție invocată prin raportare la art. 48 alin. (1), Capitolul VI al Legii nr. 330/2008, nu este fondată. Faptul că actul administrativ a cărui nelegalitate a fost invocată nu mai este în vigoare ca urmare a abrogării O.G. nr. 64/2006, în baza căruia au fost emise, nu duce la tardivitatea excepției de nelegalitate, excepție care, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „poate fi cercetată oricând în timpul unui proces”, astfel că, fiind un mijloc de apărare, legea nu îi fixează un termen în care să poată fi invocată, singura condiție fiind existența unui proces.

Referitor la excepția lipsei de interes tot prin raportare la abrogarea O.G. nr. 64/2006, se constată că soluția instanței de fond este legală și temeinică. Interesul, ca și condiția de exercitare a acțiunii civile, este îndeplinit în cauză. Așa cum și instanța de fond a reținut și cum s-a pronunțat constant instanța supremă, nu rămâne lipsită de interes excepția de nelegalitate a unui act administrativ chiar dacă acesta a fost abrogat în măsura în care, până la momentul ieșirii din vigoare, acesta a produs efecte ce afectează interesul unei persoane, iar abrogarea nu are efecte asupra drepturilor recunoscute prin actul normativ anterior abrogării. Criticile recurenților vizând soluția de admitere a excepției de nelegalitate invocată sunt nefondate.

Excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 11 pct. 5 din Ordinul ministrului justiției nr. 399/2007 și a dispozițiilor art. 4 alin. (3) și (4) din Decizia nr. 307 din 25 ianuarie 2007 emisă de Direcția Generală a Administrației Naționale a Penitenciarelor a fost invocată pentru că ar contraveni dispozițiilor Legii nr. 293/2004 și O.G. nr. 64/2006. Potrivit art. 16 din O.G. nr. 64/2006 „pentru orele prestate de funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru, în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează, sunt aplicabile prevederile art. 43 din Legea nr. 293/2004, cu modificările și completările ulterioare”.

Art. 43 din Legea nr. 293/2004 la care face trimitere art. 16 din O.G. nr. 64/2006 are în actuala reglementare nr. 45 și prevede că: „(1) Durata normală a programului de lucru este de 8 ore pe zi și de 40 de ore pe săptămână. (2) Programul de lucru al personalului din compartimentele a căror activitate impune prezența în serviciu mai mult de 8 ore se stabilește de către directorii unităților, în raport cu necesitățile operative, asigurându-se respectarea timpului de lucru legal. (3) În cazul în care, pentru anumite categorii profesionale, durata programului normal de lucru este stabilită prin dispoziții legale specifice, se vor aplica aceste dispoziții legale. (4) Orele prestate de funcționarii publici din sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru se compensează cu timp liber corespunzător.

În cazul în care compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti, în luna următoare, cu un spor din salariul de bază, după cum urmează: a) 75% din salariul de bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru; b) 100% din salariul de bază pentru orele următoare. Cu un spor de 100% se plătesc și orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează”. În baza acestor texte a fost emis Ordinul ministrului justiției nr. 399/C/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G.

nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, aprobată prin Legea nr. 462/2006 care la pct. 11.5 prevede că: „În cazul lucrului în ture, orele prestate peste durata normală a timpului de lucru, conform pontajului lunar, se vor plăti astfel: a) Total ore lucrate conform pontaj - total ore lucrătoare din lună = ore lucrate suplimentar; b) Ore lucrate suplimentar/8 ore pe zi = număr de zile lucrate suplimentar; c) Primele două ore din fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de 75% din salariul de bază iar diferența până la opt ore se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază.

Fracțiunile de zile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează.” A fost emisă însă și Decizia directorului general al Autorității Naționale a Penitenciarelor nr. 307 din 25 ianuarie 2007 privind plata orelor suplimentare efectuate de către funcționarii publici cu statut special și personalul civil din sistemul administrației penitenciarelor care la art. 4 alin. (3) și (4) prevede: Alin. (3) „În cazul lucrului în ture, numărul orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru, conform pontajului lunar, se calculează astfel: Total ore lucrate conform pontaj - total ore lucrătoare din lună = ore lucrate suplimentar; Ore lucrate suplimentar/8 ore pe zi = număr de zile lucrate suplimentar”.

Alin. (4) „Primele două ore din fiecare zi lucrată suplimentar se plătesc cu un spor de 75% din salariul de bază iar diferența până la opt ore se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază. Fracțiunile de zile se neglijează”. În cadrul procedurii excepției de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ trebuie analizată în funcție de actele normative cu forță juridică superioară în baza cărora au fost emise, în raport cu principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, principiu consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată.

Instanța de fond a admis excepția de nelegalitate apreciind că textele din actele administrative cu forță juridică inferioară, adaugă la cele în baza cărora au fost emise. Nu vor fi reținute susținerile recurentului Ministerul Justiției, potrivit cărora prin art. 11 din Ordinul ministrului justiției nr. 399/2007 s-ar stabili un mod de calcul pentru situația specială a lucrului în ture, pentru determinarea orelor suplimentare, întrucât dacă s-ar aprecia că organizarea programului de lucru în ture ar reclama o modalitate diferită de calcul a drepturilor salariale cuvenite pentru munca prestate peste durata normală a timpului de lucru, atunci normele metodologice tot trebuie să respecte dispozițiile legale incidente.

De altfel, chiar în art. 43 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 [actual art. 45 alin. (3)] se prevede că „În cazul în care pentru anumite categorii profesionale durata programului normal de lucru este stabilită prin dispoziții legale specifice, se vor aplica aceste dispoziții legale”. Dacă ar fi existat dispoziții legale specifice pentru programul de lucru în ture, atunci trebuiau precizate acele dispoziții pentru a putea verifica dacă normele metodologice de aplicare sunt conforme acestora, dar pentru că nu au fost indicate astfel de dispoziții legale specifice, nu se poate aprecia decât că prin Ordinul ministrului justiției nr. 399/2007 trebuiau aprobate normele metodologice de punere în aplicare a art. 43 din Legea nr. 293/2004, text care nu face nicio referire la lucrul în ture.

Dacă legiuitorul ar fi dorit să reglementeze în mod diferit plata pentru munca prestată peste durata normală a timpului de lucru în cazul „lucrului în ture” ar fi putut să o facă, mai ale că O.G. nr. 64/2006 privea salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor. În lipsa unei mențiuni exprese în O.G. nr. 64/2006 sau în art. 43 din Legea nr. 293/2006 privind plata pentru munca prestată peste durata normală a timpului de lucru în ture, nici în Normele metodologice sau într-o decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nu se putea stabili o modalitate diferită decât cea prevăzută de lege. Cum art. 43 din Legea nr. 293/2004 nu precizează că vreo fracțiune de zile rezultate ca lucrate suplimentar s-ar neglija, nici actele administrative de punere în aplicare a acestei legi nu puteau conține o astfel de reglementare.

Deși toți recurenții încearcă să demonstreze că nici teza ultimă a textelor a căror nelegalitate a fost invocată: „Fracțiile de zile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează” nu este în afara prevederilor legale, totuși din verificarea textelor legale care au stat la baza emiterii actelor administrative contestate - art. 16 din O.G. nr. 64/2006 și art. 43 alin. (4) din Legea nr. 293/2004, rezultă că nu există o asemenea prevedere și că prin această reglementare e ajunge la situația ca o parte din munca prestată peste durata normală a timpului de lucru să nu poată fi plătită, deși sunt respectate dispozițiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 293/2004, iar scopul legii este acela de a plăti orele suplimentare.

Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi respinse recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de D.G.F.P. Dolj, în numele și pentru Ministerul Finanțelor Publice, de Ministerul Justiției, de Administrația Națională a Penitenciarelor și de Penitenciarul Craiova, împotriva sentinței nr. 237/2012 din 29 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2012.