ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5120/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5120/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 266/2012 din 2
aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și
fiscal, a fost respinsă excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 11 pct. 5
din ordinul Ministerului Justiției nr. 399/2007 și art. 4 din decizia
Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor din 25
ianuarie 2007, invocată de reclamantul G.M.C., în contradictoriu cu pârâții
Penitenciarul Craiova, Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a
Finanțelor Publice Dolj, Ministerul Justiției, Ministrul Justiției,
Administrația Națională a Penitenciarelor și Directorul General al Administrației
Naționale a Penitenciarelor.
Pentru a pronunța această
soluție, instanța de fond a reținut că inadmisibilitatea excepției de nelegalitate
invocată de pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor este neîntemeiată,
deoarece natura juridică de act administrativ unilateral cu caracter normativ a
ordinului Ministerului Justiției nr. 399/2007 și a Deciziei Directorului General
al Administrației Naționale a Penitenciarelor din 2007 nu atrage inadmisibilitatea
excepției de nelegalitate.
Interpretarea logică a
fortiori a dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 conduce la aceeași concluzie,
mai ales că și practica constantă a Înaltei Curți este în același sens.
A fost reținută ca neîntemeiată
și susținerea pârâtei Administrația Națională a Penitenciarelor, potrivit cu care
verificarea legalității unui act administrativ unilateral pe calea excepției de
nelegalitate poate fi făcută oricând, dar numai în perioada de valabilitate a actului
normativ în baza căruia a fost emis, întrucât abrogarea nu produce efecte în privința
legalității actului, ci cu privire la momentul până la care acesta produce efecte
juridice.
Instanța a reținut că
reclamantul invocă nelegalitatea dispozițiilor pct. 11.5 din ordinul Ministerului
Justiției nr. 399/C/2007 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.G.
nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici cu statut
special din sistemul administrației penitenciare, aprobată prin Legea nr. 462/2006
și a art. 4 alin. (3) și (4) din decizia Directorului General al Administrației
Naționale a Penitenciarelor din 25 ianuarie 2007, în raport de art. 16 din O.G.
nr. 64/2006 și art. 43 din Legea nr. 293/2004, după renumerotare art. 45.
Pe fond, instanța a reținut
că excepția de nelegalitate este neîntemeiată, deoarece ordinul Ministerului Justiției
nr. 399/C/2007 conține chiar normele metodologice de aplicare a ordonanței și scopul
lor a fost expunerea în concret a modului în care se realizează salarizarea pentru
orele lucrate suplimentar.
Din motivarea excepției
de nelegalitate rezultă că singura critică a reclamantului vizează faptul că prevederile
ordinului contravin prin adăugare la dispozițiile legale, întrucât „nu se transformă
orele lucrate suplimentar în zile lucrate suplimentar”, căci, procedând astfel,
se produc prejudicii rezultând din modul de remunerare a acestora, dar instanța
de fond a considerat că aceste susțineri sunt nefondate, pentru că art. 45 are în
vedere ca unități de timp nu doar ora, ci și ziua, săptămâna și respectiv luna,
iar la pct. 11.5 din ordinul Ministerului Justiției nr. 339/2007 emitentul a arătat
modul concret de calcul al orelor și respectiv zilelor lucrate suplimentar.
Chiar și propoziția de
la pct. 11.5 lit. c) „fracțiunile de zile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează”
nu adaugă la lege, căci nu instituie prin ea însăși o procedură diferită de calcul
orelor/zilelor lucrate suplimentar, iar instanța de fond a arătat că ea nu este
în măsură să schimbe, să deturneze scopul și sensul prevederilor legii.
S-a reținut că este evident
că actele emise pe baza și în executarea unor alte acte normative nu trebuie să
se rezume la o simplă preluare formală a dispozițiilor acestora din urmă, ci trebuie
să ofere soluții concrete pentru punerea în executare a acestora, urmând însă scopul
și spiritul legii.
Mai mult, dispozițiile
art. 11.5 din ordinul Ministerului Justiției nr. 399/2007 reglementează situația
specială a „lucrului în tură”, or, alin. (3) al art. 45 din Legea nr. 293/2004 prevede
că „în cazul în care, pentru anumite categorii profesionale, durata programului
normal de lucru este stabilită prin dispoziții legale specifice, se vor aplica aceste
dispoziții legale”, iar a înlătura pe calea excepției de nelegalitate prevederile
care reglementează o situație specială pentru care legea trimite la dispozițiile
speciale, echivalează practic cu imposibilitatea punerii în executare chiar a normelor
legale, fapt care contravine prevederilor art. 108 alin. (2) din Constituție și
art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.
Împotriva acestei sentințe
a declarat recurs reclamantul G.M.C., solicitând admiterea recursului și modificarea
sentinței recurate în sensul admiterii excepției de nelegalitate invocate.
În motivele de recurs
se critică soluția ca fiind nelegală, întrucât dispozițiile art. 11 pct. 5 din ordinul
Ministerului Justiției nr. 399/2007 și a art. 4 din decizia Directorului General
al Administrației Naționale a Penitenciarelor din /2007 sunt nelegale, venind în
contradicție și adăugând la lege, în speța de față fiind vorba de O.U.G. nr. 64/2006
și Legea nr. 293/2006.
În art. 11 din
ordinul Ministerului Justiției nr. 399/2007, mai exact pct. 5 și art. 4 alin.
(3) și (4) din decizia nr. 307/2007 se ajunge la o situație aberantă, întrucât recurentul-reclamant
are un număr de ore lucrate suplimentar, dar acestea sunt transformate în zile lucrate
suplimentar, iar dintr-o tură de 12 ore sau un multiplu de 12 ore se împarte la
8 ore, apărând zile suplimentare, iar fracțiile de zile rezultate suplimentar se
neglijează.
S-a susținut că nu se
transformă orele lucrate suplimentar în zile lucrate suplimentar, iar instanța de
fond a interpretat în mod eronat dispozițiile legii, întrucât a acceptat ca un mod
de calcul să fie contrar dispozițiilor legale.
Atâta timp cât legea stipulează
într-un anumit sens nu este admis ca alte acte normative, inferioare în grad legii,
să dispună contrariul, să adauge sau să modifice, ci doar trebuie să vină în aplicarea
legii.
Intimații Penitenciarul
Craiova, Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Directorul
General al Administrației Naționale a Penitenciarelor, domnul M.D. au formulat întâmpinare
și au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând cauza și sentința
atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente,
inclusiv cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul
este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Excepția de nelegalitate
a dispozițiilor pct. 11.5 din ordinul Ministerului Justiției nr. 399/C/2007 și a
dispozițiilor art. 4 alin. (3) și (4) din decizia nr. 307 din 25 ianuarie 2007 emisă
de Direcția Generală a Administrației Naționale a Penitenciarelor a fost invocată
pe motiv că acestea ar contraveni dispozițiilor Legii nr. 293/2004 și O.G. nr. 64/2006.
Potrivit art. 16 din O.G.
nr. 64/2006 „pentru orele prestate de funcționarii publici cu statut special din
sistemul administrației penitenciare peste durata normală a timpului de lucru, în
zilele de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, potrivit legii, nu se
lucrează, sunt aplicabile prevederile art. 43 din Legea nr. 293/2004, cu modificările
și completările ulterioare”.
Art. 43 din Legea nr.
293/2004, la care face trimitere art. 16 din O.G. nr. 64/2006, are în actuala reglementare
nr. 45 și prevede că: „(1) Durata normală a programului de lucru este de 8 ore pe
zi și de 40 de ore pe săptămână. (2) Programul de lucru al personalului din compartimentele
a căror activitate impune prezența în serviciu mai mult de 8 ore se stabilește de
către directorii unităților, în raport cu necesitățile operative, asigurându-se
respectarea timpului de lucru legal. (3) În cazul în care, pentru anumite categorii
profesionale, durata programului normal de lucru este stabilită prin dispoziții
legale specifice, se vor aplica aceste dispoziții legale. (4) Orele prestate de
funcționarii publici din sistemul administrației penitenciare peste durata normală
a timpului de lucru se compensează cu timp liber corespunzător. În cazul în care
compensarea muncii suplimentare cu timp liber corespunzător nu a fost posibilă în
următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, orele suplimentare se vor plăti,
în luna următoare, cu un spor din salariul de bază, după cum urmează:
a) 75% din salariul de
bază pentru primele două ore de depășire a duratei normale a zilei de lucru;
b) 100% din salariul de
bază pentru orele următoare. Cu un spor de 100% se plătesc și orele lucrate în zilele
de repaus săptămânal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările
în vigoare, nu se lucrează”.
În baza acestor texte
a fost emis ordinul Ministerului Justiției nr. 399/C/2007 pentru aprobarea normelor
metodologice de aplicare a O.G. nr. 64/2006 privind salarizarea și alte drepturi
ale funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor,
aprobată prin Legea nr. 462/2006, care la pct. 11.5 prevede că: „În cazul lucrului
în ture, orele prestate peste durata normală a timpului de lucru, conform pontajului
lunar, se vor plăti astfel: a) Total ore lucrate conform pontaj – total ore lucrătoare
din lună = ore lucrate suplimentar; b) Ore lucrate suplimentar/8 ore pe zi = număr
de zile lucrate suplimentar; c) Primele două ore din fiecare zi lucrată suplimentar
se plătesc cu un spor de 75% din salariul de bază iar diferența până la opt ore
se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază. Fracțiunile de zile rezultate
ca lucrate suplimentar se neglijează.”
A fost emisă însă și Decizia
Directorului General al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 307 din
25 ianuarie 2007 privind plata orelor suplimentare efectuate de către funcționarii
publici cu statut special și personalul civil din sistemul administrației penitenciarelor,
în care art. 4 alin. (3) și (4) au următorul conținut: (3) „În cazul lucrului în
ture, numărul orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru, conform
pontajului lunar, se calculează astfel: Total ore lucrate conform pontaj–total ore
lucrătoare din lună = ore lucrate suplimentar; Ore lucrate suplimentar/8 ore pe
zi = număr de zile lucrate suplimentar”. (4) „Primele două ore din fiecare zi lucrată
suplimentar se plătesc cu un spor de 75% din salariul de bază iar diferența până
la opt ore se plătește cu un spor de 100% din salariul de bază. Fracțiunile de zile
se neglijează”.
În cadrul procedurii excepției
de nelegalitate prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act
administrativ trebuie analizată în funcție de actele normative cu forță juridică
superioară în baza cărora au fost emise, în raport cu principiul ierarhiei și forței
juridice a actelor normative, principiu consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție
și art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă
pentru elaborarea actelor normative, republicată.
Instanța de fond a respins
excepția de nelegalitate, apreciind că dispozițiile a căror nelegalitate este invocată
sunt conforme cu actele normative în baza cărora au fost adoptate.
Însă, nu vor fi reținute
susținerile instanței de fond, potrivit cărora prin art. 11 din ordinul Ministerului
Justiției nr. 399/2007 s-ar stabili un mod de calcul pentru situația specială a
lucrului în ture, pentru determinarea orelor suplimentare, întrucât dacă s-ar aprecia
că organizarea programului de lucru în ture ar reclama o modalitate diferită de
calcul a drepturilor salariale cuvenite pentru munca prestată peste durata normală
a timpului de lucru, atunci normele metodologice tot ar trebui să respecte dispozițiile
legale incidente.
De altfel, chiar în
art. 43 alin. (3) din Legea nr. 293/2004 [actual 45 alin. (3)] se prevede că „În
cazul în care pentru anumite categorii profesionale durata programului normal de
lucru este stabilită prin dispoziții legale specifice, se vor aplica aceste dispoziții
legale”.
Dacă ar fi existat dispoziții
legale specifice pentru programul de lucru în ture, atunci trebuiau precizate acele
dispoziții, pentru a putea verifica dacă normele metodologice de aplicare sunt conforme
acestora, dar pentru că nu au fost indicate astfel de dispoziții legale specifice,
nu se poate aprecia decât că prin ordinul Ministerului Justiției nr. 399/2007 trebuiau
aprobate normele metodologice de punere în aplicare a art. 43 din Legea nr. 293/2004,
text care nu face nicio referire la lucrul în ture.
Dacă legiuitorul ar fi
dorit să reglementeze în mod diferit plata pentru munca prestată peste durata normală
a timpului de lucru în cazul „lucrului în ture” ar fi putut să o facă, mai ales
că O.G. nr. 64/2006 privea salarizarea și alte drepturi ale funcționarilor publici
cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor.
În lipsa unei mențiuni
exprese în O.G. nr. 64/2006, sau în art. 43 din Legea nr. 293/2004 privind plata
pentru munca prestată peste durata normală a timpului de lucru în ture, ori în Normele
metodologice sau într-o decizie a Directorului General al Administrației
Naționale a Penitenciarelor, nu se putea stabili o modalitate diferită decât cea
prevăzută de lege.
Cum art. 43 din Legea
nr. 293/2004 nu precizează că vreo fracțiune de zile rezultate ca lucrate suplimentar
s-ar neglija, nici actele administrative de punere în aplicare a acestei legi nu
puteau conține o astfel de reglementare.
Deși instanța de fond
încearcă să demonstreze că nici teza ultimă a textelor a căror nelegalitate a fost
invocată: „Fracțiile de zile rezultate ca lucrate suplimentar se neglijează” nu
este în afara prevederilor legale, totuși din verificarea textelor legale care au
stat la baza emiterii actelor administrative contestate, art. 16 din O.G. nr. 64/2006
și art. 43 alin. (4) din Legea nr. 293/2004, rezultă că nu există o asemenea prevedere
și că prin această reglementare se ajunge la situația ca o parte din munca prestată
peste durata normală a timpului de lucru să nu poată fi plătită, deși sunt respectate
dispozițiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 293/2004, iar scopul legii este acela
de a plăti orele suplimentare.
Pentru că hotărârea instanței
de fond a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de
art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în baza art. 312 C. proc. civ. și art. 20 din Legea
nr. 554/2004, va fi admis recursul, va fi modificată sentința atacată, în sensul
că va admite excepția de nelegalitate și va constata nelegalitatea dispozițiilor
art. 11 pct. 5 din ordinul Ministerului Justiției nr. 399/2007 emis de Directorul
General al Administrației Naționale a Penitenciarelor și a dispozițiilor art. 4
din decizia nr. 307 din 25 ianuarie 2007 emisă de Directorul General al Administrației
Naționale a Penitenciarelor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de G.M.C. împotriva sentinței nr. 266/2012 din 2 aprilie 2012 a Curții de Apel Craiova,
secția contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința atacată
în sensul că admite excepția de nelegalitate invocată de reclamantul G.M.C. și constată
nelegalitatea dispozițiilor art. 11 pct. 5 din ordinul Ministerului Justiției
nr. 399/2007 și a dispozițiilor art. 4 din decizia nr. 307 din 25 ianuarie 2007
emisă de Directorul General al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 4 decembrie 2012.