ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3410/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3410/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față,

În

baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 117 din 19 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Harghita,

instanța a dispus următoarele:

În

baza art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. d) C.

pen., cu aplicarea art. 99 C. pen. a fost condamnat inculpatul S.V.P. la:

- 9 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de omor calificat. în baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut

starea de arest preventiv a inculpatului.

În

baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată

ziua reținerii 29 iulie 2011 și perioada arestării începând din data de 30 iulie

2011, la zi.

A fost obligat inculpatul în solidar cu

părțile responsabile civilmente S.E. și R.R. să plătească părții vătămate G.K. suma

de 3.500 RON despăgubiri materiale reprezentând cheltuielile de înmormântare pentru

minorul victimă G.L. și suma de 2.500 RON, cu titlul de daune morale.

A constatat că partea vătămată G.I. nu

s-a constituit parte civilă, în cauză.

În

baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul în

solidar cu părțile responsabil civilmente să plătească suma de 3.371,6 RON cheltuieli

judiciare statului, din care suma de 700 RON reprezentând onorariu apărător din

oficiu, în faza de urmărire penală și de judecată se va avansa Baroului Harghita

din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut următoarele:

La data de 05 martie 2012, minorul G.L.,

locuia împreună cu mama sa, G.K., de cca. 3 săptămâni - o lună, în locuința improvizată

a familiei inculpatului S.V.P., situată în Miercurea Ciuc, în cartierul de rromi.

Conform susținerilor numitei G.K., aceasta

a fost răpită de către inculpat, așa cum există o tradiție la rromi, iar copilul,

provenit dintr-o relație anterioară, a fost adus ceva mai târziu, la dorința, manifestată

expres, a mamei.

În

locuința în care s-a petrecut fapta, compusă din 2 camere

mici, au locuit astfel, inculpatul și concubina sa, G.K., împreună cu victima, părinții

inculpatului, respectiv S.E. și R.R., R.O. - sora inculpatului, și alți trei frați

cu vârste între 2 și 5 ani, precum și martorul M.I., singura persoană care nu face

parte din familie.

Date fiind constatările preliminare transmise

de Medicina Legală, conform cărora moartea minorului G.L. a fost violentă, ea datorându-se

unei hemoragii interne, consecutive unei rupturi hepatice, precum și concluziile

conform cărora leziunile ar fi putut avea o vechime de maximum 24 ore, având în

vedere și mediul în care s-a produs agresiune, întrucât toate părțile implicate

negau că ar fi comis fapta sau că ar fi avut cunoștință despre modalitatea de producere,

cercetarea din cadrul urmăririi penale a avut, ca punct central, activități din

ultimele 24 de ore din viața victimei, ale ocupanților locuinței din strada Primăverii,

atitudinea acestora față de victimă, precum și, extrem de important, stabilirea

persoanei care a avut posibilitatea efectivă de a lovi victima, fără a fi văzută.

Perimetrul cercetărilor fiind astfel delimitat,

s-a stabilit că activitatea adulților din familia inculpatului S.V.P., în ziua de

19 iulie 2011, s-a derulat astfel, în sensul celor reținute în cadrul anchetei fiind,

în primul rând, mărturia credibilă a singurei persoane care nu face parte din niciuna

din cele două familii, respectiv martorul M.I.

- până la orele 18.00, victima a fost în

supravegherea mai multor persoane, alternativ (niciodată nu a rămas cu copilul un

singur adult) și a fost prezent și martorul mai sus amintit.

- în

jurul orelor 17.30, au plecat către gara din Miercurea Ciuc,

G.I. (tatăl lui K.) împreună cu părinții inculpatului și doi minori.

- în jurul orei 18.00, G.K. și R.O. - sora

inculpatului, s-au deplasat la piața agroalimentară din Miercurea Ciuc pentru a

cumpăra alimente, precum și pentru a lua de la farmacie medicamente care să-i scadă

febra victimei G.L. (de remarcat că acesta împreună cu un alt minor, zis M., aveau

o febră ușoară), în acest interval de timp, copilul a fost vioi, s-a jucat și a

mâncat normal, conform spuselor martorului și ale mamei copilului.

- în curtea locuinței au rămas inculpatul,

victima și încă un minor, precum și martorul M.I.; după plecarea celor două femei

la piață, martorul s-a deplasat și el, pentru circa 20 de minute, pentru a aduce

apă minerală de la un izvor natural.

- la întoarcerea martorului, cei doi copii,

care rămăseseră cu inculpatul, erau așezați jos, în curte, și mâncau cartofi; victima

s-a ridicat, s-a clătinat, iar martorul M.I. a strigat la inculpat să ajute copilul.

Inculpatul l-a luat în brațe și l-a așezat în casă, pe un pat improvizat.

- la scurt timp s-a întors G.K., care,

văzând starea copilului, a strigat că inculpatul l-a omorât și plângând a alertat

cu ajutorul telefonului unei vecine, Serviciul de Ambulanță.

În parte, cele relatate mai sus, sunt confirmate

și de către inculpat și familia sa, cu câteva excepții. Astfel:

- inculpatul a susținut că a plecat împreună

cu martorul M.I. pentru a aduce iarbă, lucru infirmat ferm de martor; de asemenea,

inculpatul a susținut că băiețelul rămăsese cu mama lui, susțineri ce sunt infirmate

de către martor și sora inculpatului.

- inculpatul susține că nu a lovit niciodată

victima, lucru care nu este susținut de martorul M.I. și mama copilului, care au

arătat că inculpatul lovea în mod repetat și nemotivat victima.

- atitudinea inculpatului, după constatarea

decesului de către medicii legiști și anunțarea organelor de poliție, a fost de

teamă, manifestând prin fuga de la fața locului.

Inculpatul S.V.P., a încercat să arunce

vina morții copilului pe seama mamei acestuia, însă aceste relatări nu sunt sustenabile

datorită faptului că: s-a stabilit că nu avea posibilitatea să lovească victima;

a crescut copilul până la doi ani în familia părinților săi și copilul era sănătos

când a fost adus în familia inculpatului; a încercat să salveze copilul atunci când

a aflat despre starea lui, ceea ce inculpatul nu a făcut.

În

fața primei instanțe inculpatul nu a recunoscut săvârșirea

faptei, susținând că nu el l-a lovit pe minorul G.L., nici măcar nu s-a apropiat

de el.

Susține că în ziua de 19 iulie 2011, copilul

i-a fost lăsat în grijă de către mama sa, acesta fiind bolnav, împreună cu martorul

M.P., căruia i-a spus că victima este bolnavă.

Întrucât

minorul nu se putea deplasa, l-a dus să

bea apă și a văzut că îi este rău, el arătându-i mamei copilului și spunându-i să-l

ducă la medic sau măcar la urgență, însă aceasta i-a explicat că minorul nu are

carnet de sănătate.

La această discuție a asistat și bunicul

matern al minorului, partea vătămată G.I. și alte persoane de etnie rromă, pe care

însă nu le cunoaște.

Inculpatul precizează că înainte de cele

întâmplate în data de 19 iulie 2011, mama copilului i-a spus că acesta ar fi bolnav,

dar că a trântit copilul de pământ și a văzut că avea o vânătaie pe piept, aceasta

provenind de la faptul că mama l-a lovit.

Ca urmare, susține că el nu l-a agresat

pe minor, ci mama acestuia și ca urmare, nu se consideră vinovat de moartea acestuia.

Inculpatul susține că atunci când i s-a

prezentata materialul de urmărire penală a recunoscut fapta și a luat vina asupra

sa întrucât a fost agresat, dar nu în fața procurorului și a organelor de poliție.

Partea vătămată G.K. - mama victimei, s-a

constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.500 RON, reprezentând contravaloarea

cheltuielilor de înmormântare ale acesteia și suma de 2.500 RON cu titlu de daune

morale, însă cealaltă parte vătămată - G.I., a declarat că nu se constituie ca parte

civilă în cauză în calitate de bunic al victimei, neavând nicio pretenție față de

inculpat.

Martora B.M., a susținut că ea a chemat

ambulanța la solicitarea unui grup de rromi care aveau un copil în brațe, iar la

confruntarea cu martora R.O., aceasta a confirmat că într-adevăr B.M. a chemat salvarea,

fapt pe care aceasta nu l-a putut confirma respectiv dacă B.O. avea copilul în brațe

sau nu, un aspect fiind cert că inculpatul nu se afla în grupul de persoane care

erau cu copilul.

Anterior confruntării, martora B.O. a declarat

că nu-și aduce aminte când s-a întâmplat fapta, dar în ziua respectivă era acasă

și mama copilului, inculpatul fiind plecat, mama fiind cea care a trântit copilul

de pământ, copilul plângându-se că-l doare capul și zona abdominală, aceasta agresând

minorul și anterior zilei în care acesta a decedat, chiar în fața martorului M.I.

Martora B.J. susține că nu a văzut incidentul

doar când copilul a fost dus cu salvarea, însă înainte de incident, dimineața s-a

întâlnit la piață cu mama copilului și cu martora R.O., copilul nefiind cu acestea,

dar ele grăbindu-se întrucât luaseră pentru copil două supozitoare întrucât acesta

avea febră mare, susținând că nici inculpatul și nici o altă persoană din familie

nu ar fi lovit copilul.

În

ceea ce privește martorul M.I., declarația dată în fața instanței

este contradictorie cu cea dată în faza de urmărire penală.

Astfel, în fața instanței acesta susține

că nu l-a văzut pe inculpat lovindu-l pe minor, dar nici pe concubina acestuia,

mama copilului, deși anterior, cu două zile înainte, ar fi văzut un fapt de o asemenea

natură.

La data când s-a întâmplat decesul victimei

susține că nu era de față, fiind plecat și ajungând acasă când deja poliția venise

la fața locului, și inițial că inculpatul a fost cu el, dar că a plecat nu știe

unde, iar acasă cu copilul a rămas mama sa.

În

faza de urmărire penală acest martor a declarat că până la

data decesului minorului la văzut pe inculpat de mai multe ori lovindu-l pe acesta

și pe mamă.

În

ziua de 19 iulie 2011, a lipsit de acasă în jurul orei 18.00,

după ce anterior plecaseră K., părinții inculpatului și sora acestuia O.a la piața

alimentară și după medicamente pentru minorul care avea febră.

Până la ora când a plecat, minorul era

bine, vioi și s-a jucat cu el, iar după ce el a plecat minorul a rămas cu inculpatul

și cu fratele inculpatului, însă la întoarcere copilul nu a mai putut să meargă,

s-a clătinat, inculpatul ducându-l în casă.

Peste câteva minute a ajuns acasă și mama

copilului care l-a luat în brațe, fiind avertizată de inculpat că copilul nu se

simte bine și, mama țipând la inculpat că i-a omorât copilul, însă acesta nu i-a

răspuns.

Martorul infirmă afirmația inculpatului

cum că ar fi plecat împreună să aducă iarbă și la întoarcere K. ar fi bătut copilul,

însă adevărul este cel declarat înainte, cum că el și inculpatul nu au părăsit casa

decât când a plecat după apă minerală și în niciun caz împreună.

Martorul susține că în urmă cu un an, inculpatul

și fratele său l-au luat cu forța de pe stradă și l-au dus la Gheorgheni unde locuiau

și unde a stat până în data de 19 iulie 2011 când au intervenit organele de poliție,

el neavând voie să plece singur, întrucât îi încasau ajutorul de stat pe care îl

primește întrucât este nevăzător de gradul

I

și suferă de epilepsie.

Inculpatul recunoaște că acest martor locuia

împreună cu familia sa și susține că în ziua în care a murit copilul erau plecați

împreună, mama copilului fiind cea care a rămas cu acesta, iar când a venit acasă

a început să lovească copilul.

Prin decizia penală nr. 61/A din 11 iulie

2012 Curtea de apel a admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Harghita împotriva sentinței penale nr. 117 din 19 martie 2012 pronunțată

de Tribunalul Harghita.

Desființează parțial hotărârea atacată

și rejudecând cauza pe latura penală:

În

baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen, aplică inculpatului S.V.P.

pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a

II-a,

b), d), e) C. pen.

În

baza art. 175 alin. (1) teza finală rap. la art. 65 C. pen.,

aplică aceluiași inculpat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a,

b),

d), e) C. pen., pe o perioadă de 4 ani.

Dispune prelevarea de la inculpat a probelor

biologice necesare în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național

de Date Genetice Judiciare, odată cu rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare,

în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea

Sistemului Național de Date Genetice Judiciare raportat la art. 4 alin. (1) lit.

b) din aceeași lege.

Dispune informarea inculpatului cu privire

la cele de mai sus, în temeiul art. 5 alin. (5) din legea enunțată.

Menține celelalte dispoziții din sentința

atacată, care nu contravin prezentei decizii.

Pentru a decide astfel instanța de apel

a reținut sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reținută - pornind de

la conținutul materialului probator administrat pe parcursul desfășurării procesului

penal în fața primei instanțe - hotărârea instanței de fond nu comportă niciun fel

de critică, fiind justă soluția la care s-a oprit prima instanță, respectiv la condamnarea

inculpatului la pedeapsa principală cu închisoarea. Pentru a face o asemenea apreciere,

instanța de control judiciar consideră că din conținutul materialului probator administrat

rezultă fără putință de tăgadă faptul că inculpatul se face vinovat de comiterea

faptei penale reținute în sarcina sa, în modalitatea descrisă.

Sub aspectul aplicării disp. art. 72 C.

pen, Curtea apreciază că instanța de fond a făcut o justă apreciere și o corectă

aplicare a acestor criterii, stabilind pedeapsa principală la 9 ani închisoare.

Critica adusă de procuror este întemeiată,

deoarece pedeapsa aplicată de prima instanță nu poate primi altă modalitate de executare

decât cea în regim de detenție, ceea ce impune aplicarea disp. art. 71 rap. la

art. 64 lit. a) teza a

II-a,

b) C. pen.

Chiar dacă inculpatul era minor la data

săvârșirii faptei, aplicarea pedepsei accesorii este obligatorie, în acest sens

pronunțându-se și Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, prin decizia

nr. 51/2007.

Față de natura faptei, respectiv uciderea

de către inculpat a copilului concubinei sale, aflat în grija și întreținerea sa,

Curtea apreciază că se impune și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.

d), e) C. pen, ca pedeapsă accesorie, respectiv drepturile părintești și dreptul

de a fi tutore sau curator.

Pe lângă critica adusă de parchet, constatăm

că, potrivit disp. art. 175 alin. (1) teza finală C. pen., este obligatorie și aplicarea

pedepsei complementare, fiind întrunite condițiile cerute de art. 65 alin. (1),

(2) C. pen, astfel încât vom aplica inculpatului pe o perioadă de 4 ani și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) teza a

II-a,

b), d), e) C. pen.

În

sfârșit, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare,

inculpatului urmează să-i fie prelevate probele biologice necesare în vederea introducerii

profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, în baza

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului

Național de Date Genetice Judiciare raportat la art. 4 alin. (1) lit. b) din aceeași

lege, fiind informat despre prelevare, în temeiul art. 5 alin. (5) din legea enunțată.

Inculpatul susține în apel că nu el este

persoana care ar fi lovit minorul.

Această apărare a fost formulată și în

fața primei instanțe.

În

acord cu prima instanță, reținem că, deși inculpatul nu a

fost văzut în momentul în care a lovit copilul în intervalul de timp cuprins între

plecarea martorului M, după apă și întoarcerea acestuia și a mamei minorului, este

dovedit mai presus de price dubiu că inculpatul a rămas singur cu copilul, mama

acestuia fiind plecată cu sora inculpatului, R.O., să cumpere printre altele și

medicamente pentru copilul care avea febră.

Chiar și în fața instanței de apel, martorul

M. a declarat că în momentul în care a plecat după apă. Copilul se simțea relativ

bine (având doar febră) și se juca în curte cu un alt copil.

Văzând și concluziile raportului medico-legal,

potrivit cărora cauza medicală a morții a fost hemoragia internă după ruptură hepatică

cu hemoperitoneu, ca urmare a leziunilor toraco-abdominale produse prin lovituri

directe și prin comprimarea regiunii toraco-abdominale între două planuri dure,

existând legătură directă de cauzalitate, Curtea constată că acestea sunt rezultatul

loviturilor aplicate de inculpat victimei în intervalul în care s-a aflat singur

cu minorul și nicidecum nu pot fi rezultatul pretinselor lovituri aplicate de mamă

minorului în zilele anterioare, așa cum susține apărarea.

Martorul M. a manifestat o atitudine oscilantă

în fața instanței de apel, ca și în fața primei instanțe, susținând că nu l-ar fi

văzut pe inculpat lovind copilul anterior, însă pentru considerentele reținute de

judecătorul fondului, vom înlătura această susținere și vom reține declarația dată

în faza de urmărire penală, pe care de altfel martorul și-o menține în întregime,

iar afirmația făcută în fața Curții, cum că pasajul în care redă lovirea copilului

ar fi o adăugire făcută de organele de poliție nu poate fi primită, cu atât mai

mult cu cât respectivul pasaj se află chiar în mijlocul paginii pe care este redată

declarația martorului.

Pe parcursul procesului-penal, inculpatul

a încercat să inducă în eroare organele judiciare, prezentând mai multe variante,

înlăturate însă de probele aflate la dosar.

Astfel, deși a susținut că a plecat împreună

cu martorul M. să aducă iarbă, lucru infirmat categoric de martor, care a declarat

constant că a fost plecat singur după apă. A mai susținut că minorul a rămas singur

cu mama lui, susținere infirmată de către martor și sora inculpatului. Deși nu recunoaște

că a lovit vreodată victima, martorul M. și mama copilului au arătat că inculpatul

lovea în mod repetat și nemotivat victima. După constatarea decesului de către medicii

legiști și anunțarea organelor de poliție, inculpatul a manifestat o atitudine de

teamă, fugind de la fața locului.

Reținem de asemenea recunoașterea săvârșirii

faptei de către inculpat cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală de

către procuror, în prezența apărătorului desemnat din oficiu, a interpretului și

a asistentului social, astfel că orice pretinsă presiune sau amenințare exercitate

asupra inculpatului, sunt excluse.

Potrivit fișei de cazier judiciar, inculpatul

a suferit o condamnare anterioară la pedeapsa închisorii cu suspendare condiționată

pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat și este pusă în mișcare acțiunea

penală împotriva sa în alte două dosare de urmărire penală pentru săvârșirea unor

infracțiuni de tâlhărie, tot în cursul anului 2011, aspecte care în completarea

probelor din prezenta cauză privind atitudinea violentă manifestată de inculpat.

Împotriva deciziei penale a declarat recurs

inculpatul, cale de atac nemotivată în fapt și drept. Oral în fața instanței de

recurs acesta, prin apărătorul său, a susținut nevinovăția cu privire la fapta comisă

solicitând achitarea sa, reiterând apărarea din apel în sensul că nu el este persoana

care ar fi lovit minorul.

Examinând recursul prin prisma motivelor

invocate, dar și din oficiu, Înalta Curte constată că acesta este fondat însă numai

pentru cele ce se vor arăta în continuare:

Conform dispozițiilor art. 109 alin.

(3) C. pen., pedepsele complementare nu se aplică minorilor.

Verificând actele dosarului Înalta

Curte constată că inculpatul S.V.P., la data săvârșirii faptei deduse judecații,

era minor motiv pentru care, față de acesta sunt incidente dispozițiile art. 109

alin. (3) C. pen., astfel că sub acest aspect decizia recurată este lovită de nelegalitate.

Referitor la critica recurentului-inculpat

privind nevinovăția sa, Înalta Curte constată că este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-a comis o eroare

gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare

sau de condamnare.

Eroarea gravă de fapt poate exista numai

dacă se constată că situația de fapt reținută de prima instanță și menținută de

instanța de apel este în contradicție evidentă cu ceea ce rezultă din actele dosarului.

Pentru a constitui caz de casare eroarea trebuie să prezinte două atribute, și anume

să fie evidentă și esențială.

Existența erorii nu poate rezulta dintr-o

reapreciere a probelor administrate, ci numai dintr-o discordanță evidentă dintre

situația de fapt reținută și conținutul real al probelor.

Înalta Curte constată că nu există niciun

aspect esențial stabilit de instanțele anterioare care să vină în contradicție evidentă

și necontroversată cu ceea ce indică probele din dosar.

Reținând, așadar, incidența dispozițiilor

art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., Înalta Curte urmează ca,

numai în ceea ce privește aplicarea pedepsei complementare, să admită recursul,

să caseze decizia penală pronunțată de instanța de apel și sa înlăture dispoziția

privind aplicarea pedepsei complementare.

Potrivit dispozițiilor art. 385

17

alin. (4) cu referire la art. 383 alin. (2) și art. 88 C. proc. pen. urmează a se

deduce, din pedeapsa aplicată, durata prevenției de la 29 iulie 2011 la 23 octombrie

2012.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul

S.V.P. împotriva deciziei penale nr. 61/A din data de 11 iulie 2012 a Curții de

Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează în parte decizia recurată și rejudecând:

Înlătură dispoziția privind aplicarea pedepsei

complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza

a II-a, b), d), e) C. pen, pe o perioadă de 4 ani.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

timpul reținerii și arestării preventive de la 29 iulie 2011 la 23 octombrie 2012.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei

de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Onorariul interpretului de limbă maghiară,

echivalentul a 3 ore, se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 23

octombrie 2012.