ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 751/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 751/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 258 din 06 februarie

2013, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins cererea formulată

de reclamantul A.C.B., în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului

București și Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată.

A dispus amendarea

reclamantului cu suma de 500 RON, în temeiul art. 723 C. proc. civ. raportat la

art. 1081 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de

29 septembrie 2011, reclamantul A.C.B. a chemat în judecată pe pârâții Primăria

Municipiului București prin Primar General și Ministerul Finanțelor Publice,

pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună repunerea în situația

anterioară anulării contractului de vânzare-cumpărare din 16 decembrie 1996

încheiat cu Primăria Municipiului București și să fie obligați pârâții la

restituirea diferenței de preț a imobilului din str. G., sector 1, București,

în cuantum de 507.555,83 lei (RON), calculat până la valoarea actuală a

prețului de piață, că preluarea imobilului de către stat în anul 1950 s-a

efectuat cu titlu valabil și că încheierea și executarea contractului de

vânzare-cumpărare din 16 decembrie 1995 a fost efectuată cu respectarea

prevederilor Legii nr. 112/1995, iar reclamantul, în calitate de cumpărător, a

dat dovadă de bună-credință.

În motivarea acțiunii

a arătat că, prin Sentința civilă nr. 15225 din 19 iunie 2006 a Judecătoriei

Sector 1 București, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost obligată Primăria

Municipiului București să achite reclamantului sporul de valoare adus

imobilului în discuție, iar Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat, prin

repunerea în situația anterioară, să-i restituie prețul ce l-a achitat.

Conform prevederilor

art. 501 (1) din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr.

1/2009, proprietarii, ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu

respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au

fost desființate prin hotărâri judecătorești irevocabile, au dreptul la

restituirea prețului de piață al imobilelor, conform standardelor

internaționale de evaluare.

Cu notificările nr.

1426 din 05 iulie 2011 și 1427 din 07 iulie 2011 reclamantul a solicitat

pârâtelor să-i restituie diferența de preț, dar aceste demersuri au rămas fără

rezultat.

Reclamantul a

formulat apărări cu privire la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în

baza Legii nr. 112/1995, cu respectarea dispozițiilor legale.

Considerentele

hotărârii judecătorești nr. 397 din 24 februarie 03 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă, nu prezintă autoritate de lucru judecat, ele reprezintă

doar o motivație a instanței, față de dispozitivul ce l-a dat prin această

hotărâre, prin care a constatat nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare. Conform situației reale, imobilul a fost preluat cu titlu

valabil. Hotărârea nu prezintă autoritate de lucru judecat sub acest aspect și

pentru că acțiunea de față are alt obiect, fiind vorba de diferență preț, sumă

care nu se suprapune în materialitatea ei cu suma inițial acordată.

Întrucât au fost

respectate prevederile Legii nr. 112/1995, cu ocazia încheierii contractului de

vânzare-cumpărare, reclamantul a concluzionat că a dat dovadă de bună-credință.

Conform prevederilor

art. 501 (2) din Legea nr. 10/2001, în cadrul Dosarului nr. 62920/3/2010 al

Tribunalului București, secția a V-a civilă, cu nr. anterior 3802/299/2099 al

Judecătoriei Sector 1 București, s-a efectuat o expertiză judiciară pentru

stabilirea prețului de piață al imobilului, care a concluzionat că prețul de

piață este de 120.000 euro, adică 508.700 RON, sumă din care reclamantul a

scăzut suma de 1114,17 RON, pentru care are hotărâre judecătorească, respectiv

Sentința civilă nr. 15.225 din 19 octombrie 2006 a Judecătoriei Sector 1

București, rămasă definitivă și irevocabilă, fapt pentru care, în prezenta

cerere a solicitat restituirea sumei de 507.555,83 RON.

S-a mai considerat,

de către reclamant, că nu este cazul să fie scăzută și contravaloarea

îmbunătățirilor ce i-au fost acordate prin aceeași sentință, deoarece prezenta

expertiză s-a efectuat în baza tuturor înscrisurilor folosite în dosar și în

special a Borderoului fostului Sfat Popular al Raionului IV Stalin și a

Sentinței nr. 15.225/2006 a Judecătoriei Sector 1 București.

În drept reclamantul

și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 501 (1) și (2) din Legea nr.

10/2001, astfel cum a fost modificată inclusiv prin Legea nr. 1/2009, pe

prevederile Legii nr. 112/1995, dispozițiile C. proc. civ.

Analizând probele

administrate în cauză, tribunalul a apreciat că cererea este neîntemeiată.

Astfel, conform art.

50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.

1/2009 "restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2

1

) se

face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar

constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările

ulterioare". Prin aceste dispoziții s-a prevăzut că restituirea prețului

de piață al imobilelor sau a prețului actualizat, în cazul contractelor de vânzare-cumpărare

desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de

către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în

temeiul art. 13 din Legea nr. 112/1995.

Prin noțiunea de

"contracte desființate" legiuitorul a avut în vedere atât situația în

care cumpărătorii au fost deposedați de bunul, obiect al contractului de

vânzare-cumpărare, ca urmare a admiterii unei acțiuni în anulare, cât și

ipoteza în care a fost admisă acțiunea în revendicare, promovată de foștii proprietari

(aspect ce rezultă cu claritate din dispozițiile art. 20 alin. (2

1

)

din Legea nr. 10/2001, conform cărora "(...) chiriașii care au cumpărat cu

bună-credință imobilele în care locuiesc și ale căror contracte de

vânzare-cumpărare au fost desființate, fie ca urmare a unei acțiuni în anulare,

fie ca urmare a unei acțiuni în revendicare (...)".

Motivul pentru care

legiuitorul a înțeles să stabilească în sarcina Ministerului Finanțelor Publice

obligația de a restitui foștilor chiriași prețul actualizat sau prețul de piață

pentru apartamentele cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995, și, prin aceasta,

și calitatea procesuală pasivă a acestuia în astfel de acțiuni, este evident

dacă avem în vedere că fondul extrabugetar constituit conform art. 13 din Legea

nr. 112/1995 se alimenta din sumele obținute din vânzarea apartamentelor ce nu

s-au restituit în natură foștilor proprietari, după deducerea comisionului de

1% din valoarea apartamentelor. Prin urmare, deși vânzarea apartamentelor se

făcea de unitățile administrativ-teritoriale, prin unitățile specializate,

prețul era încasat de Ministerul Finanțelor Publice.

Întrucât aspectul

privind încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 la data încheierii

contractului de vânzare-cumpărare cu reclamantul a fost soluționat cu putere de

lucru judecat prin Decizia civilă nr. 397 din 24 februarie 2003, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, irevocabilă, fiind unul dintre

considerentele care explica și, ca urmare, fac corp comun cu dispozitivul, iar aspectul

pozitiv al puterii de lucru judecat împiedica repunerea sa în discuție,

instanța a apreciat că cererea reclamantului privind constatarea că încheierea

respectivului contract s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Legii nr.

112/1995 nu mai poate fi reluată.

Față de această

situație, în speță devin aplicabile dispozițiile art. 50 alin. (2) și (3) din

Legea nr. 10/2001, potrivit cărora chiriașii ale căror contracte de

vânzare-cumpărare au fost încheiate cu eludarea dispozițiilor Legii nr.

112/1995 au dreptul la restituirea prețului actualizat, care urmează să se facă

de Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul

art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.

Această soluție se

desprinde și din interpretarea per a contrario a art. 50

1

din

același act normativ, care prevede dreptul la restituirea prețului de piață al

imobilelor numai în favoarea proprietarilor ale căror contracte de

vânzare-cumpărare, desființate prin hotărâri judecătorești definitive și

irevocabile, au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

Prin Sentința civilă

nr. 15225 din 19 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1

București, definitivă și irevocabilă, s-a dispus obligarea pârâtului Ministerul

Finanțelor Publice la plata, către reclamantul din prezenta cauză, a sumei de

1144,17 RON, actualizată în raport de rata inflației până la data plății

efective, suma reprezentând prețul la care reclamantul a cumpărat imobilul în

temeiul Legii nr. 112/1995.

În cauza de față

reclamantul a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, solicitând

instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului

să-i plătească valoarea de piață actuală a imobilului de care a fost deposedat.

Conform art. 50

1

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 "proprietarii ale căror contracte de

vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu

modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al

imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare".

Astfel, pentru a se

acorda despăgubiri la valoarea de piață a imobilului, este necesară

îndeplinirea cumulativă a două condiții, respectiv: prima condiție este ca

aceste contracte să fi fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.

112/1995, iar cea de-a doua condiție este ca ele să fi fost desființate prin

hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

În cazul de față,

reclamantul a dovedit că, prin Decizia nr. 397/2003 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă, s-a constatat nulitatea contractului de

vânzare-cumpărare din 16 decembrie 1996, hotărârea judecătorească fiind

definitivă și irevocabilă, însă nulitatea actului juridic s-a pronunțat tocmai

pentru că actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu încălcarea

dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, situație care atrage

reaua-credință din partea cumpărătorului.

Cum nu se poate

reține că actul de vânzare-cumpărare nr. 2177/22796 din 16 decembrie 1996,

desființat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, a fost

încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995, tribunalul a constatat că nu este

îndeplinită una dintre condițiile de bază pentru admiterea cererii, conform art.

50

1

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel că cererea reclamantului

a fost respinsă ca neîntemeiată.

Referitor la capătul

de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtului Municipiul București la

plata diferenței dintre prețul de piață și prețul actualizat al imobilului,

instanța a apreciat că despăgubirile de care pot beneficia foștii chiriași ale

căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile sunt cele stabilite prin Legea nr.

10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, dispoziții legale

cu caracter special și care urmează a fi aplicate cu prioritate, conform

regulii specialia generalibus derogant, față de reglementarea de drept comun

privind răspunderea vânzătorului pentru evicțiune.

Nu se poate reține

nici obligația pârâtului Municipiul București de plată a despăgubirilor pe

temeiul răspunderii civile delictuale întrucât între părți s-au stabilit

raporturi juridice contractuale, iar răspunderea civilă contractuală are caracter

special și regulile sale se aplică cu prioritate față de răspunderea civilă

delictuală, ce reprezintă dreptul comun în materia răspunderii civile.

De altfel,

reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, temei

juridic în baza căruia numai Ministerul Finanțelor Publice poate fi obligat fie

la prețul actualizat, fie la valoarea de piață a imobilului.

În consecință, față

de cele mai sus expuse, tribunalul a apreciat că soluția care se impune este

aceea a respingerii cererii ca neîntemeiată.

Prin Decizia civilă

nr. 122 A din 19 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări

sociale, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva

hotărârii, reținând următoarele:

Prin cererea de

chemare în judecată, reclamantul a solicitat repunerea în situația anterioară

anulării contractului de vânzare-cumpărare din 16 decembrie 1997, în sensul

obligării pârâților Primăria municipiului București prin primarul general și

Ministerul Finanțelor Publice la restituirea diferenței de preț al imobilului

al cărui contract de cumpărare s-a anulat, în cuantum de 507.555,83 RON,

calculat până la valoarea actuală a prețului de piață, arătând că, prin Sentința

civilă nr. 15225 din 19 octombrie 2006 a Judecătoriei sectorului 1 București

din Dosar nr. 25684/299/2005, Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat la

repunerea în situația anterioară doar prin restituirea prețului achitat iar

Primăria municipiului București a fost obligată la plata sporului de valoare

adus de reclamant imobilului.

În drept a fondat

cererea pe dispozițiile art. 50

1

alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Prin Decizia civilă

nr. 397 din 24 februarie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IV-a Civilă în Dosarul nr. 3141/2001, s-a constatat nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare nr. 2177/22796 din 16 decembrie 1997 încheiat

de A.C.B. și astfel a fost obligată Primăria municipiului București să lase

reclamanților B.I.M. și O.T. în deplină proprietate și liniștită posesie

imobilul (situație confirmată și de înscrisul de la dosar prima instanță depus

de reclamant prin avocată - Sentința civilă nr. 15225 din 19 octombrie 2006 a

Judecătoriei sectorului 1 București din Dosar nr. 25684/299/2005).

Criticile

reclamantului din apel constând în faptul că prima instanță din procesul de

față ar fi stabilit greșit că imobilul ar fi fost preluat de stat fără titlu

valabil și ar fi ignorat că acesta ar fi fost de bună-credință la încheierea

contractului de vânzare-cumpărare, sunt nefondate.

În Dosarul nr.

62920/3/2010, exista deja o hotărâre judecătorească pronunțată de către prima

instanță învestită în acest sens și acea hotărâre judecătorească este cea care

a reiterat considerentele cu autoritate de lucru judecat, ale procesului de

anulare a contractului de vânzare-cumpărare (Decizia nr. 397/2003 a Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă) și, astfel, a reținut reaua-credință a

reclamantului la încheierea contractului de cumpărare a imobilului și că actul

juridic nu s-a încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995, ci cu încălcarea

art. 9 din acea lege.

Astfel, ca urmare, și

sentința din dosarul de față, pe baza autorității de lucru judecat din procesul

de anulare a contractului de vânzare-cumpărare (Decizia nr. 397/2003 a Curții

de Apel București, secția a IV-a civilă) în care reclamantul a fost parte și pe

care l-a pierdut, a reținut reaua-credință a reclamantului la încheierea

contractului de cumpărare a imobilului și că actul nu s-a încheiat cu

respectarea Legii nr. 112/1995, ci cu încălcarea art. 9 din acea lege. Ca

atare, sentința apelată a respectat Decizia nr. 397/2003 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă, nefiind posibile a se pronunța o soluție

contrară celei care a finalizat un proces care a tranșat deja cu autoritate de

lucru judecat încălcarea Legii nr. 112/1995 și astfel a dispus anularea lui.

Curtea a reținut ca

fiind nefondate criticile apelantului-reclamant vizând soluția primei instanțe

din procesul de față privind restituirea prețului de piață al apartamentului ce

a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare anulat prin Decizia nr. 397

din 24 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, cu

deducerea din aceasta a prețului actualizat acordat de Sentința nr. 15225 din

19 octombrie 2006 (contract a cărui încheiere cu nerespectarea prevederilor

Legii nr. 112/1996 a fost relevată și prin Sentința civilă nr. 15225 din 19

octombrie 2006 cu privire la imobilul care nu putea face obiectul Legii nr.

112/1995, care reglementa doar cumpărarea imobilelor preluate cu titlu de stat,

nu a celor preluate fără titlu).

Art. 50 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001 dispune "Cererile sau acțiunile în justiție privind

restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de

vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au

fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt

scutite de taxe de timbru." Alin. (3) prevede: "(3) Restituirea

prețului prevăzut la alin. (2) și (2

1

) se face de către Ministerul

Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13

alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare".

Apelantul-reclamant a

susținut, prin criticile sale, ca temei juridic al cererii de chemare în

judecată, dispozițiile art. 50

1

și art. 50 alin. (2

1

) din

Legea nr. 10/2001, republicată, după modificarea adoptată prin Legea nr.

1/2009, formă a legii intrată în vigoare la data de 6 februarie 2009.

Criticile sunt

nefondate, în mod legal prima instanță constatând că în speță nu sunt

îndeplinite condițiile acordării valorii de piață a imobilului de către

Ministerul Finanțelor Publice, care necesită să fi fost încheiat contractul cu

respectarea prevederilor Legii nr. 112/1996, ceea ce nu era cazul în speță

tocmai față de cele stabilite cu putere de lucru judecat (art. 1200 alin. (1)

pct. 4 vechiul C. civ.) în procesul în care reclamantul a fost parte - Decizia

nr. 397 din 24 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Curtea a constatat că

sunt corecte și legale considerentele primei instanțe referitoare la încheierea

contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului cu nerespectarea

prevederilor Legii nr. 112/1996, prima instanță în mod corect constatând că

dispozițiile art. 50

1

și art. 50 alin. (2

1

) din Legea nr.

10/2001, republicată, nu sunt incidente situației de fapt reținute în cauză cu

privire la contractul încheiat de reclamant cu nerespectarea prevederilor Legii

nr. 112/1996, chestiune ce a fost relevată și prin Sentința civilă nr. 15225

din 19 octombrie 2006 a Judecătoriei sectorului 1 București, în care

apelantul-reclamant a fost parte.

Astfel, art. 50

1

din legea specială prevede: "Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare,

încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările

ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și

irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit

conform standardelor internaționale de evaluare."

Premisele lui

presupun: încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu respectarea

prevederilor Legii nr. 112/1995, dar și desființarea prin hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă a acestui contract.

Desființarea, în mod

obișnuit, conform reglementărilor consacrate anterior putea îmbrăca forma

nulității sau rezoluțiunii unui act juridic, ea referindu-se în aceste cauze la

desființarea actului cu efecte complete, atât retroactive pentru trecut (ex

tunc), cât și viitoare (ex nunc).

Art. 50 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001 dispune "Cererile sau acțiunile în justiție privind

restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de

vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au

fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt

scutite de taxe de timbru."

Totodată, art. 50

alin. (2

1

) din același act normativ (introdus prin Legea nr. 1/2009)

prevede: "Cererile sau acțiunile în justiție având ca obiect restituirea

prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare

încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările

ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și

irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru."

Deși cele două norme

au ca obiect stabilirea regimului fiscal al formulării unor cereri și acțiuni

în justiție, prevăzând facilitatea scutirii de plata taxelor judiciare de

timbru, se poate stabili concluzia că la momentul anului 2009, când a fost

introdus art. 50 alin. (2

1

) prin Legea nr. 1/2009, legiuitorul

admite coexistența celor două tipuri de acțiuni speciale ai căror titulari sunt

cumpărătorii în baza Legii nr. 112/1995 care se îndreaptă cu acțiune în

pretenții bănești împotriva Ministerului Finanțelor Publice:

- Cererile sau

acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de

chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu

eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, și

- Cererile sau

acțiunile în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al

imobilelor (pierdute în acțiuni în revendicare cu fostul proprietar deposedat

de stat), privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea

prevederilor Legii nr. 112/1995.

În prima situație,

norma legală folosește o terminologie a raporturilor juridice de după

constatarea lipsei de validitate a contractului de vânzare-cumpărare, în

considerarea teoretică a unei repuneri a părților în situația anterioară,

întrucât calitatea precedentă a cumpărătorilor în baza Legii nr. 112/1995 a

fost aceea de chiriași, astfel cum norma îi desemnează pe destinatarii ei,

situație în care este stabilită legal obligația restituirii prețului plătit

actualizat cu inflația. Plata în asemenea caz a valorii de piață a imobilului

ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză. Restituirea prețului plătit,

actualizat cu inflația, reprezintă în acest caz despăgubirea rezonabilă

cuvenită legal.

În cealaltă ipoteză -

art. 50 alin. (2

1

) coroborată cu art. 50

1

(citat și el

anterior), legiuitorul însuși îi indică pe beneficiarii normei ca fiind

proprietarii în baza Legii nr. 112/1995, potrivit situației acestora de

participanți la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare în condițiile

respectării prevederilor Legii nr. 112/1995, ipoteză în care este acordată

valoarea de piață.

În speță, constatând

că reclamantul nu întrunește premisele aplicării art. 50

1

din Legea

nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, s-a reținut că în mod legal

prima instanță a respins cererea de chemare în judecată din procesul de față,

apelantul-reclamant obținând, așa cum i s-a cuvenit, prețul actualizat al

apartamentului ce a făcut obiectul actului încheiat cu nerespectarea Legii nr.

112/1996, prin Sentința civilă nr. 15225 din 19 octombrie 2006 a Judecătoriei

sectorului 1 București.

Împotriva

sus-menționatei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru

nelegalitate, sens în care, invocând cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., a susținut că greșit s-a reținut că nu ar fi incidente

cauzei dispozițiile art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, astfel cum au

fost introduse prin Legea nr. 1/2009.

A arătat ca fiind

greșit reținută autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 397/2003 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, întrucât nu considerentele unei

hotărâri au această aptitudine legală, ci doar dispozitivul unei hotărâri

judecătorești.

Singura hotărâre

judecătorească care ar fi putut avea autoritate de lucru judecat în cauză este

Sentința civilă nr. 15225/2006 a Judecătoriei sector 1 București, prin care,

alături de despăgubirile constând în îmbunătățirile aduse imobilului, s-a

dispus și restituirea prețului bunului, actualizat în funcție de evoluția ratei

inflației. La acel moment nu era în vigoare dispoziția legală care să le

permită restituirea valorii de piață a imobilului, încorporată în Legea nr.

1/2009, cererea constituind obiectul cauzei deduse judecății.

Au fost respectate și

dispozițiile art. 14 din Legea nr. 112/1995, întrucât a formulat cerere de

cumpărare a bunului la data de 5 martie 1996 iar până în data de 26 mai 1996

moștenitorii nu au depus nicio cerere de retrocedare a imobilului. Contractul

de vânzare-cumpărare a fost încheiat la data de 16 decembrie 1996, cu

respectarea termenelor și condițiilor prevăzute de lege.

Hotărârile au fost

pronunțate cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 112/1995,

deși s-a dovedit în cauză că apartamentul a fost vândut cu respectarea legii,

bunul neputând fi restituit în natură fostului proprietar întrucât acesta nu-l

locuia, cerință pretinsă de lege pentru restituirea/retrocedarea bunului.

Dispozițiile art. 9

și 14 din Legea nr. 112/1995 nu condiționează valabilitatea și legalitatea

contractului de vânzare-cumpărare de buna-credință a cumpărătorilor, greșit

reținută de instanțe a fi necesară.

Singurul text de lege

prin care legiuitorul condiționează încheierea contractului de

vânzare-cumpărare de buna-credință a cumpărătorilor este art. 45 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, potrivit

căruia, actele de înstrăinare a imobilelor preluate fără titlu valabil sunt

lovite de nulitate absolută, afară de cazul în care actul a fost încheiat cu

bună-credință.

Or, în cauză s-a făcut

dovada că imobilul în litigiu a fost preluat cu titlu valabil.

Mai mult,

îmbunătățirile efectuate la imobil se constituie, în realitate, într-o

reconstruire a imobilului, sens în care (după ce le-a evidențiat) a susținut

necesitatea restituirii valorii de piață a bunului litigios.

Ca urmare, a

solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și, în urma

rejudecării cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată deduse judecății.

Recursul nu este

fondat.

Prin Decizia civilă

nr. 397 din 24 februarie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare din 16 decembrie 1997 încheiat de către reclamanți, în

calitate de cumpărători, cu Primăria municipiului București.

Hotărârea

judecătorească amintită a reținut, irevocabil, că imobilul în litigiu a fost

dobândit de către reclamant în condiții de eludare a dispozițiilor art. 9 din

Legea nr. 112/1995, prin "fraudă la lege" exercitată de ambele părți

contractante, dispoziții ce se impun și în cauza de față în virtutea

principiului puterii lucrului judecat. În acest fel, ca efect pozitiv al

puterii lucrului judecat, ceea ce s-a stabilit irevocabil într-un litigiu

anterior se impune și în cauza de față, în legătură cu anularea irevocabilă a

contractelor de vânzare-cumpărare și încheierea lor prin fraudă la lege, fiind

inadmisibil a se contrazice printr-o nouă hotărâre cele reținute în legătură cu

actele juridice menționate și modalitate încheierii lor.

De asemenea, este de

necontestat că puterea lucrului judecat trebuie recunoscută numai

dispozitivului hotărârii, dat fiind că doar acesta este susceptibil de a fi

adus la îndeplinire pe calea executării silite. Considerentele hotărârii nu

participă la autoritatea de lucru judecat, decât în măsura în care ele susțin

sau lămuresc declarații de drepturi provocate de părți și cuprinse în

dispozitiv.

Prin urmare, deși

considerentele nu au aptitudinea de a dobândi putere de lucru judecat, în

măsura în care susțin și lămuresc dispozițiile cuprinse în dispozitiv, alături

de acesta, capătă, din momentul rămânerii irevocabile a hotărârii, prezumția de

adevăr stipulată de art. 1201 C. civ. care se impune părților litigante, în

speță reclamantului. Acesta nu poate face abstracție de motivele/argumentele ce

vin să expliciteze/lămurească dispozitivul hotărârii prin care s-a desființat

actul său de proprietate, contractul de vânzare-cumpărare.

Corect nu s-a dat

eficiența pretinsă hotărârii prin care s-a dispus obligarea pârâtului

Ministerul Finanțelor Publice la plata, către reclamantul în cauză, a sumei de

1144,17 RON, actualizată cu rata inflației, întrucât măsura menționată a fost

determinată tocmai de desființarea/constatarea nulității absolute a

contractului în temeiul hotărârii judecătorești indicate, în aplicarea

principiului "restitutio in integrum", care impunea restituirea

prestațiilor efectuate în temeiul contractului nul, respectiv, în cazul

reclamantului, a prețului bunului.

Ceea ce este cert, în

cauză, este că titlul reclamantului a fost judiciar și irevocabil desființat,

context în care, nu mai pot fi repuse în discuție aspectele privind

valabilitatea contractului, respectiv încheierea lui cu respectarea condițiilor

prevăzute de Legea nr. 112/1995, cum legal a reținut curtea de apel.

Or, pentru a fi

incidente dispozițiile art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, legea

pretinde încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu respectarea

condițiilor prevăzute de Legea nr. 112/1995.

Interpretarea

sistematică a dispozițiilor relevante din Legea nr. 10/2001, respectiv art. 50

alin. (2), alin. (2

1

) și art. 50

1

, conduce la concluzia

că nu în toate cazurile în care chiriașii-cumpărători au fost evinși

(deposedați), în sens larg, se impune acordarea valorii de piață a imobilelor

ce au format obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii

nr. 112/1995.

În situația în care,

reținându-se încheierea actului de transmisiune cu nesocotirea prevederilor

art. 9 din Legea nr. 112/1995, se dispune constatarea nulității actului

încheiat în aceste condiții, nu sunt incidente dispozițiile legale invocate de

reclamant ce constituie temeiul acțiunii, întrucât, așa cum legal a reținut

curtea de apel, legea pretinde ca actele de transmisiune desființate să fi fost

încheiate cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

În consecință, față

de cele ce preced, în temeiul art. 312 (1) C. proc. civ., recursul dedus

judecății va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul A.C.B. împotriva Deciziei nr. 122 A

din 19 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX -a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 05 martie 2014.

Procesat

de GGC - NN