ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 751/2014

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 258 din 06 februarie 2013, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins cererea formulată de reclamantul A.C.B., în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului București și Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată. A dispus amendarea reclamantului cu suma de 500 RON, în temeiul art. 723 C. proc. civ. raportat la art. 1081 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 29 septembrie 2011, reclamantul A.C.B.

a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului București prin Primar General și Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună repunerea în situația anterioară anulării contractului de vânzare-cumpărare din 16 decembrie 1996 încheiat cu Primăria Municipiului București și să fie obligați pârâții la restituirea diferenței de preț a imobilului din str. G., sector 1, București, în cuantum de 507.555,83 lei (RON), calculat până la valoarea actuală a prețului de piață, că preluarea imobilului de către stat în anul 1950 s-a efectuat cu titlu valabil și că încheierea și executarea contractului de vânzare-cumpărare din 16 decembrie 1995 a fost efectuată cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, iar reclamantul, în calitate de cumpărător, a dat dovadă de bună-credință.

În motivarea acțiunii a arătat că, prin Sentința civilă nr. 15225 din 19 iunie 2006 a Judecătoriei Sector 1 București, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost obligată Primăria Municipiului București să achite reclamantului sporul de valoare adus imobilului în discuție, iar Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat, prin repunerea în situația anterioară, să-i restituie prețul ce l-a achitat. Conform prevederilor art. 501 (1) din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, proprietarii, ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, conform standardelor internaționale de evaluare.

Cu notificările nr. 1426 din 05 iulie 2011 și 1427 din 07 iulie 2011 reclamantul a solicitat pârâtelor să-i restituie diferența de preț, dar aceste demersuri au rămas fără rezultat. Reclamantul a formulat apărări cu privire la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, cu respectarea dispozițiilor legale. Considerentele hotărârii judecătorești nr. 397 din 24 februarie 03 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, nu prezintă autoritate de lucru judecat, ele reprezintă doar o motivație a instanței, față de dispozitivul ce l-a dat prin această hotărâre, prin care a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare. Conform situației reale, imobilul a fost preluat cu titlu valabil.

Hotărârea nu prezintă autoritate de lucru judecat sub acest aspect și pentru că acțiunea de față are alt obiect, fiind vorba de diferență preț, sumă care nu se suprapune în materialitatea ei cu suma inițial acordată. Întrucât au fost respectate prevederile Legii nr. 112/1995, cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare, reclamantul a concluzionat că a dat dovadă de bună-credință.

Conform prevederilor art. 501 (2) din Legea nr. 10/2001, în cadrul Dosarului nr. 62920/3/2010 al Tribunalului București, secția a V-a civilă, cu nr. anterior 3802/299/2099 al Judecătoriei Sector 1 București, s-a efectuat o expertiză judiciară pentru stabilirea prețului de piață al imobilului, care a concluzionat că prețul de piață este de 120.000 euro, adică 508.700 RON, sumă din care reclamantul a scăzut suma de 1114,17 RON, pentru care are hotărâre judecătorească, respectiv Sentința civilă nr. 15.225 din 19 octombrie 2006 a Judecătoriei Sector 1 București, rămasă definitivă și irevocabilă, fapt pentru care, în prezenta cerere a solicitat restituirea sumei de 507.555,83 RON.

S-a mai considerat, de către reclamant, că nu este cazul să fie scăzută și contravaloarea îmbunătățirilor ce i-au fost acordate prin aceeași sentință, deoarece prezenta expertiză s-a efectuat în baza tuturor înscrisurilor folosite în dosar și în special a Borderoului fostului Sfat Popular al Raionului IV Stalin și a Sentinței nr. 15.225/2006 a Judecătoriei Sector 1 București. În drept reclamantul și-a întemeiat cererea pe prevederile art. 501 (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată inclusiv prin Legea nr. 1/2009, pe prevederile Legii nr. 112/1995, dispozițiile C. proc. civ. Analizând probele administrate în cauză, tribunalul a apreciat că cererea este neîntemeiată.

Astfel, conform art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 1/2009 "restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2 1 ) se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare". Prin aceste dispoziții s-a prevăzut că restituirea prețului de piață al imobilelor sau a prețului actualizat, în cazul contractelor de vânzare-cumpărare desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 din Legea nr. 112/1995.

Prin noțiunea de "contracte desființate" legiuitorul a avut în vedere atât situația în care cumpărătorii au fost deposedați de bunul, obiect al contractului de vânzare-cumpărare, ca urmare a admiterii unei acțiuni în anulare, cât și ipoteza în care a fost admisă acțiunea în revendicare, promovată de foștii proprietari (aspect ce rezultă cu claritate din dispozițiile art. 20 alin. (2 1 ) din Legea nr. 10/2001, conform cărora "(...) chiriașii care au cumpărat cu bună-credință imobilele în care locuiesc și ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate, fie ca urmare a unei acțiuni în anulare, fie ca urmare a unei acțiuni în revendicare (...)". Motivul pentru care legiuitorul a înțeles să stabilească în sarcina Ministerului Finanțelor Publice obligația de a restitui foștilor chiriași prețul actualizat sau prețul de piață pentru apartamentele cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995, și, prin aceasta, și calitatea procesuală pasivă a acestuia în astfel de acțiuni, este evident dacă avem în vedere că fondul extrabugetar constituit conform art. 13 din Legea nr. 112/1995 se alimenta din sumele obținute din vânzarea apartamentelor ce nu s-au restituit în natură foștilor proprietari, după deducerea comisionului de 1% din valoarea apartamentelor.

Prin urmare, deși vânzarea apartamentelor se făcea de unitățile administrativ-teritoriale, prin unitățile specializate, prețul era încasat de Ministerul Finanțelor Publice. Întrucât aspectul privind încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu reclamantul a fost soluționat cu putere de lucru judecat prin Decizia civilă nr. 397 din 24 februarie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, irevocabilă, fiind unul dintre considerentele care explica și, ca urmare, fac corp comun cu dispozitivul, iar aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat împiedica repunerea sa în discuție, instanța a apreciat că cererea reclamantului privind constatarea că încheierea respectivului contract s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 nu mai poate fi reluată.

Față de această situație, în speță devin aplicabile dispozițiile art. 50 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 au dreptul la restituirea prețului actualizat, care urmează să se facă de Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995. Această soluție se desprinde și din interpretarea per a contrario a art. 50 1 din același act normativ, care prevede dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor numai în favoarea proprietarilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare, desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

Prin Sentința civilă nr. 15225 din 19 octombrie 2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă și irevocabilă, s-a dispus obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata, către reclamantul din prezenta cauză, a sumei de 1144,17 RON, actualizată în raport de rata inflației până la data plății efective, suma reprezentând prețul la care reclamantul a cumpărat imobilul în temeiul Legii nr. 112/1995. În cauza de față reclamantul a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului să-i plătească valoarea de piață actuală a imobilului de care a fost deposedat.

Conform art. 50 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 "proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare". Astfel, pentru a se acorda despăgubiri la valoarea de piață a imobilului, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții, respectiv: prima condiție este ca aceste contracte să fi fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, iar cea de-a doua condiție este ca ele să fi fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

În cazul de față, reclamantul a dovedit că, prin Decizia nr. 397/2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a constatat nulitatea contractului de vânzare-cumpărare din 16 decembrie 1996, hotărârea judecătorească fiind definitivă și irevocabilă, însă nulitatea actului juridic s-a pronunțat tocmai pentru că actul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, situație care atrage reaua-credință din partea cumpărătorului. Cum nu se poate reține că actul de vânzare-cumpărare nr. 2177/22796 din 16 decembrie 1996, desființat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, a fost încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995, tribunalul a constatat că nu este îndeplinită una dintre condițiile de bază pentru admiterea cererii, conform art. 50 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel că cererea reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată.

Referitor la capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtului Municipiul București la plata diferenței dintre prețul de piață și prețul actualizat al imobilului, instanța a apreciat că despăgubirile de care pot beneficia foștii chiriași ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sunt cele stabilite prin Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, dispoziții legale cu caracter special și care urmează a fi aplicate cu prioritate, conform regulii specialia generalibus derogant, față de reglementarea de drept comun privind răspunderea vânzătorului pentru evicțiune.

Nu se poate reține nici obligația pârâtului Municipiul București de plată a despăgubirilor pe temeiul răspunderii civile delictuale întrucât între părți s-au stabilit raporturi juridice contractuale, iar răspunderea civilă contractuală are caracter special și regulile sale se aplică cu prioritate față de răspunderea civilă delictuală, ce reprezintă dreptul comun în materia răspunderii civile. De altfel, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, temei juridic în baza căruia numai Ministerul Finanțelor Publice poate fi obligat fie la prețul actualizat, fie la valoarea de piață a imobilului. În consecință, față de cele mai sus expuse, tribunalul a apreciat că soluția care se impune este aceea a respingerii cererii ca neîntemeiată.

Prin Decizia civilă nr. 122 A din 19 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva hotărârii, reținând următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat repunerea în situația anterioară anulării contractului de vânzare-cumpărare din 16 decembrie 1997, în sensul obligării pârâților Primăria municipiului București prin primarul general și Ministerul Finanțelor Publice la restituirea diferenței de preț al imobilului al cărui contract de cumpărare s-a anulat, în cuantum de 507.555,83 RON, calculat până la valoarea actuală a prețului de piață, arătând că, prin Sentința civilă nr. 15225 din 19 octombrie 2006 a Judecătoriei sectorului 1 București din Dosar nr. 25684/299/2005, Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat la repunerea în situația anterioară doar prin restituirea prețului achitat iar Primăria municipiului București a fost obligată la plata sporului de valoare adus de reclamant imobilului.

În drept a fondat cererea pe dispozițiile art. 50 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Prin Decizia civilă nr. 397 din 24 februarie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a Civilă în Dosarul nr. 3141/2001, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2177/22796 din 16 decembrie 1997 încheiat de A.C.B. și astfel a fost obligată Primăria municipiului București să lase reclamanților B.I.M. și O.T. în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul (situație confirmată și de înscrisul de la dosar prima instanță depus de reclamant prin avocată - Sentința civilă nr. 15225 din 19 octombrie 2006 a Judecătoriei sectorului 1 București din Dosar nr. 25684/299/2005).

Criticile reclamantului din apel constând în faptul că prima instanță din procesul de față ar fi stabilit greșit că imobilul ar fi fost preluat de stat fără titlu valabil și ar fi ignorat că acesta ar fi fost de bună-credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, sunt nefondate. În Dosarul nr. 62920/3/2010, exista deja o hotărâre judecătorească pronunțată de către prima instanță învestită în acest sens și acea hotărâre judecătorească este cea care a reiterat considerentele cu autoritate de lucru judecat, ale procesului de anulare a contractului de vânzare-cumpărare (Decizia nr. 397/2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă) și, astfel, a reținut reaua-credință a reclamantului la încheierea contractului de cumpărare a imobilului și că actul juridic nu s-a încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995, ci cu încălcarea art. 9 din acea lege.

Astfel, ca urmare, și sentința din dosarul de față, pe baza autorității de lucru judecat din procesul de anulare a contractului de vânzare-cumpărare (Decizia nr. 397/2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă) în care reclamantul a fost parte și pe care l-a pierdut, a reținut reaua-credință a reclamantului la încheierea contractului de cumpărare a imobilului și că actul nu s-a încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995, ci cu încălcarea art. 9 din acea lege. Ca atare, sentința apelată a respectat Decizia nr. 397/2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, nefiind posibile a se pronunța o soluție contrară celei care a finalizat un proces care a tranșat deja cu autoritate de lucru judecat încălcarea Legii nr. 112/1995 și astfel a dispus anularea lui.

Curtea a reținut ca fiind nefondate criticile apelantului-reclamant vizând soluția primei instanțe din procesul de față privind restituirea prețului de piață al apartamentului ce a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare anulat prin Decizia nr. 397 din 24 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, cu deducerea din aceasta a prețului actualizat acordat de Sentința nr. 15225 din 19 octombrie 2006 (contract a cărui încheiere cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1996 a fost relevată și prin Sentința civilă nr. 15225 din 19 octombrie 2006 cu privire la imobilul care nu putea face obiectul Legii nr. 112/1995, care reglementa doar cumpărarea imobilelor preluate cu titlu de stat, nu a celor preluate fără titlu).

Art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 dispune "Cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxe de timbru." Alin. (3) prevede: "(3) Restituirea prețului prevăzut la alin. (2) și (2 1 ) se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare". Apelantul-reclamant a susținut, prin criticile sale, ca temei juridic al cererii de chemare în judecată, dispozițiile art. 50 1 și art. 50 alin. (2 1 ) din Legea nr. 10/2001, republicată, după modificarea adoptată prin Legea nr. 1/2009, formă a legii intrată în vigoare la data de 6 februarie 2009. Criticile sunt nefondate, în mod legal prima instanță constatând că în speță nu sunt îndeplinite condițiile acordării valorii de piață a imobilului de către Ministerul Finanțelor Publice, care necesită să fi fost încheiat contractul cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1996,

ceea ce nu era cazul în speță tocmai față de cele stabilite cu putere de lucru judecat (art. 1200 alin. (1) pct. 4 vechiul C. civ.) în procesul în care reclamantul a fost parte - Decizia nr. 397 din 24 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Curtea a constatat că sunt corecte și legale considerentele primei instanțe referitoare la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1996, prima instanță în mod corect constatând că dispozițiile art. 50 1 și art. 50 alin. (2 1 ) din Legea nr. 10/2001, republicată, nu sunt incidente situației de fapt reținute în cauză cu privire la contractul încheiat de reclamant cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1996, chestiune ce a fost relevată și prin Sentința civilă nr. 15225 din 19 octombrie 2006 a Judecătoriei sectorului 1 București, în care apelantul-reclamant a fost parte.

Astfel, art. 50 1 din legea specială prevede: "Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare." Premisele lui presupun: încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, dar și desființarea prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă a acestui contract. Desființarea, în mod obișnuit, conform reglementărilor consacrate anterior putea îmbrăca forma nulității sau rezoluțiunii unui act juridic, ea referindu-se în aceste cauze la desființarea actului cu efecte complete, atât retroactive pentru trecut (ex tunc), cât și viitoare (ex nunc).

Art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 dispune "Cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxe de timbru." Totodată, art. 50 alin. (2 1 ) din același act normativ (introdus prin Legea nr. 1/2009) prevede: "Cererile sau acțiunile în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru." Deși cele două norme au ca obiect stabilirea regimului fiscal al formulării unor cereri și acțiuni în justiție, prevăzând facilitatea scutirii de plata taxelor judiciare de timbru, se poate stabili concluzia că la momentul anului 2009, când a fost introdus art. 50 alin. (2 1 ) prin Legea nr. 1/2009,

legiuitorul admite coexistența celor două tipuri de acțiuni speciale ai căror titulari sunt cumpărătorii în baza Legii nr. 112/1995 care se îndreaptă cu acțiune în pretenții bănești împotriva Ministerului Finanțelor Publice: - Cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, și - Cererile sau acțiunile în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al imobilelor (pierdute în acțiuni în revendicare cu fostul proprietar deposedat de stat), privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

În prima situație, norma legală folosește o terminologie a raporturilor juridice de după constatarea lipsei de validitate a contractului de vânzare-cumpărare, în considerarea teoretică a unei repuneri a părților în situația anterioară, întrucât calitatea precedentă a cumpărătorilor în baza Legii nr. 112/1995 a fost aceea de chiriași, astfel cum norma îi desemnează pe destinatarii ei, situație în care este stabilită legal obligația restituirii prețului plătit actualizat cu inflația. Plata în asemenea caz a valorii de piață a imobilului ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză. Restituirea prețului plătit, actualizat cu inflația, reprezintă în acest caz despăgubirea rezonabilă cuvenită legal.

În cealaltă ipoteză - art. 50 alin. (2 1 ) coroborată cu art. 50 1 (citat și el anterior), legiuitorul însuși îi indică pe beneficiarii normei ca fiind proprietarii în baza Legii nr. 112/1995, potrivit situației acestora de participanți la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare în condițiile respectării prevederilor Legii nr. 112/1995, ipoteză în care este acordată valoarea de piață. În speță, constatând că reclamantul nu întrunește premisele aplicării art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, s-a reținut că în mod legal prima instanță a respins cererea de chemare în judecată din procesul de față, apelantul-reclamant obținând, așa cum i s-a cuvenit, prețul actualizat al apartamentului ce a făcut obiectul actului încheiat cu nerespectarea Legii nr. 112/1996, prin Sentința civilă nr. 15225 din 19 octombrie 2006 a Judecătoriei sectorului 1 București.

Împotriva sus-menționatei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care, invocând cazul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susținut că greșit s-a reținut că nu ar fi incidente cauzei dispozițiile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost introduse prin Legea nr. 1/2009. A arătat ca fiind greșit reținută autoritatea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 397/2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, întrucât nu considerentele unei hotărâri au această aptitudine legală, ci doar dispozitivul unei hotărâri judecătorești. Singura hotărâre judecătorească care ar fi putut avea autoritate de lucru judecat în cauză este Sentința civilă nr. 15225/2006 a Judecătoriei sector 1 București, prin care, alături de despăgubirile constând în îmbunătățirile aduse imobilului, s-a dispus și restituirea prețului bunului, actualizat în funcție de evoluția ratei inflației.

La acel moment nu era în vigoare dispoziția legală care să le permită restituirea valorii de piață a imobilului, încorporată în Legea nr. 1/2009, cererea constituind obiectul cauzei deduse judecății. Au fost respectate și dispozițiile art. 14 din Legea nr. 112/1995, întrucât a formulat cerere de cumpărare a bunului la data de 5 martie 1996 iar până în data de 26 mai 1996 moștenitorii nu au depus nicio cerere de retrocedare a imobilului. Contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat la data de 16 decembrie 1996, cu respectarea termenelor și condițiilor prevăzute de lege. Hotărârile au fost pronunțate cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 112/1995, deși s-a dovedit în cauză că apartamentul a fost vândut cu respectarea legii, bunul neputând fi restituit în natură fostului proprietar întrucât acesta nu-l locuia, cerință pretinsă de lege pentru restituirea/retrocedarea bunului.

Dispozițiile art. 9 și 14 din Legea nr. 112/1995 nu condiționează valabilitatea și legalitatea contractului de vânzare-cumpărare de buna-credință a cumpărătorilor, greșit reținută de instanțe a fi necesară. Singurul text de lege prin care legiuitorul condiționează încheierea contractului de vânzare-cumpărare de buna-credință a cumpărătorilor este art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, potrivit căruia, actele de înstrăinare a imobilelor preluate fără titlu valabil sunt lovite de nulitate absolută, afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credință. Or, în cauză s-a făcut dovada că imobilul în litigiu a fost preluat cu titlu valabil.

Mai mult, îmbunătățirile efectuate la imobil se constituie, în realitate, într-o reconstruire a imobilului, sens în care (după ce le-a evidențiat) a susținut necesitatea restituirii valorii de piață a bunului litigios. Ca urmare, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și, în urma rejudecării cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată deduse judecății. Recursul nu este fondat. Prin Decizia civilă nr. 397 din 24 februarie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare din 16 decembrie 1997 încheiat de către reclamanți, în calitate de cumpărători, cu Primăria municipiului București.

Hotărârea judecătorească amintită a reținut, irevocabil, că imobilul în litigiu a fost dobândit de către reclamant în condiții de eludare a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, prin "fraudă la lege" exercitată de ambele părți contractante, dispoziții ce se impun și în cauza de față în virtutea principiului puterii lucrului judecat. În acest fel, ca efect pozitiv al puterii lucrului judecat, ceea ce s-a stabilit irevocabil într-un litigiu anterior se impune și în cauza de față, în legătură cu anularea irevocabilă a contractelor de vânzare-cumpărare și încheierea lor prin fraudă la lege, fiind inadmisibil a se contrazice printr-o nouă hotărâre cele reținute în legătură cu actele juridice menționate și modalitate încheierii lor.

De asemenea, este de necontestat că puterea lucrului judecat trebuie recunoscută numai dispozitivului hotărârii, dat fiind că doar acesta este susceptibil de a fi adus la îndeplinire pe calea executării silite. Considerentele hotărârii nu participă la autoritatea de lucru judecat, decât în măsura în care ele susțin sau lămuresc declarații de drepturi provocate de părți și cuprinse în dispozitiv. Prin urmare, deși considerentele nu au aptitudinea de a dobândi putere de lucru judecat, în măsura în care susțin și lămuresc dispozițiile cuprinse în dispozitiv, alături de acesta, capătă, din momentul rămânerii irevocabile a hotărârii, prezumția de adevăr stipulată de art. 1201 C. civ. care se impune părților litigante, în speță reclamantului.

Acesta nu poate face abstracție de motivele/argumentele ce vin să expliciteze/lămurească dispozitivul hotărârii prin care s-a desființat actul său de proprietate, contractul de vânzare-cumpărare. Corect nu s-a dat eficiența pretinsă hotărârii prin care s-a dispus obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la plata, către reclamantul în cauză, a sumei de 1144,17 RON, actualizată cu rata inflației, întrucât măsura menționată a fost determinată tocmai de desființarea/constatarea nulității absolute a contractului în temeiul hotărârii judecătorești indicate, în aplicarea principiului "restitutio in integrum", care impunea restituirea prestațiilor efectuate în temeiul contractului nul, respectiv, în cazul reclamantului, a prețului bunului.

Ceea ce este cert, în cauză, este că titlul reclamantului a fost judiciar și irevocabil desființat, context în care, nu mai pot fi repuse în discuție aspectele privind valabilitatea contractului, respectiv încheierea lui cu respectarea condițiilor prevăzute de Legea nr. 112/1995, cum legal a reținut curtea de apel. Or, pentru a fi incidente dispozițiile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, legea pretinde încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu respectarea condițiilor prevăzute de Legea nr. 112/1995. Interpretarea sistematică a dispozițiilor relevante din Legea nr. 10/2001, respectiv art. 50 alin. (2), alin. (2 1 ) și art. 50 1 , conduce la concluzia că nu în toate cazurile în care chiriașii-cumpărători au fost evinși (deposedați), în sens larg, se impune acordarea valorii de piață a imobilelor ce au format obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995.

În situația în care, reținându-se încheierea actului de transmisiune cu nesocotirea prevederilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, se dispune constatarea nulității actului încheiat în aceste condiții, nu sunt incidente dispozițiile legale invocate de reclamant ce constituie temeiul acțiunii, întrucât, așa cum legal a reținut curtea de apel, legea pretinde ca actele de transmisiune desființate să fi fost încheiate cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995. În consecință, față de cele ce preced, în temeiul art. 312 (1) C. proc. civ., recursul dedus judecății va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A.C.B. împotriva Deciziei nr. 122 A din 19 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX -a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 martie 2014. Procesat de GGC - NN