ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 738/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 738/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor

de față, constată următoarele;

Prin Decizia civilă nr. 26A din data de 13

februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, a

respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta G.V. și pârâtul H.M.I.

împotriva Sentinței civile nr. 948 din 26 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul

București, secția a V-a civilă.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta

G.V. a chemat în judecată pe pârâtul H.M.I., solicitând instanței să dispună

mărirea remunerației din contractele de cesiune de drepturi de autor dintre

părți, conform art. 43 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, la nivelul beneficiilor

obținute de pârât, iar, în subsidiar, rezilierea contractelor, conform art. 41

alin. (1) din aceeași lege, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a susținut

că la momentul încheierii contractelor de cesiune cu pârâtul a fost indusă în

eroare cu privire la drepturile sale legale, respectiv remunerația acordată,

aflată în disproporție vădită față de beneficiile realizate de acesta, aspect

despre care a aflat ulterior, urmărind tirajele impresionante editate din opera

lui Mihail Sadoveanu. Spre exemplu, cărțile "Frații Jderi", 3 volume,

"Baltagul", "Cazul Eugeniței Costea" și "Creanga de

aur. Ostrovul lupilor" au fost editate și comercializate împreună cu

ziarul J.N., care are un tiraj mediu zilnic de vânzare de peste 40.000

exemplare, fiecare carte fiind vândută la peste 10 RON.

Reclamanta a arătat

că remunerația pe care a primit-o, în aceste condiții, este de cel puțin 10 ori

mai mică decât cea normal cuvenită, existând o disproporție evidentă între

remunerația primită și beneficiile pârâtului.

În subsidiar, s-a

solicitat să se constate că sunt informe contractele încheiate cu pârâtul,

deoarece nu conțin datele prevăzute imperativ de lege, a căror lipsă este

sancționată cu rezilierea contractului, așa cum prevede art. 41 alin. (1) din

Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.

În drept, cererea a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 43 alin. (3) și art. 41 alin. (1) din

Legea nr. 8/1996.

Prin Sentința civilă

nr. 948 din 26 aprilie 2012, Tribunalul a admis acțiunea și a majorat

remunerația stabilită în favoarea reclamantei prin contractele de cesiune de

autor asupra operei literare a scriitorului Mihail Sadoveanu, contracte

încheiate la 22 august 2010 și 5 noiembrie 2010, la 1/8 din veniturile obținute

de pârât privind valorificarea drepturilor cesionate, obligând pârâtul la plata

către reclamanta a remunerației restante în cuantum de 14.500 euro.

În motivarea

sentinței s-au reținut următoarele:

Între părți s-au

încheiat două contracte de cesiune drepturi de autor având ca obiect cesiunea

exclusivă a cotei de 1/8 din drepturile patrimoniale de autor asupra operei

literare a scriitorului Mihail Sadoveanu; primul contract s-a încheiat la 22

august 2010 pe o perioadă de 2 ani, prețul cesiunii fiind stabilit la 1.000

euro/an, urmând ca plata să se efectueze în lei, iar cel de-al doilea la 05

noiembrie 2010 pentru o durată de 5 ani, prețul cesiunii fiind de 1,00 euro/an

cu plata în RON.

Pentru a stabili

contravaloarea drepturilor cesionate, părțile nu au avut în vedere o valoare

estimativă a drepturilor patrimoniale de autor ce urmau să fie valorificate,

astfel că prețul stabilit inițial are un caracter pur aleatoriu.

Potrivit art. 43

alin. (3) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor, în cazul unei

disproporții evidente între remunerația autorului operei și beneficiile celui

care a obținut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicita

organelor jurisdicționale competente revizuirea contractului sau mărirea

convenabilă a remunerației.

În raport de aceste

dispoziții și ținând seama de valoarea operei sadoveniene, instanța a apreciat

că prețul cesiunii stabilit inițial prin cele două contracte nu a avut în

vedere valoarea drepturilor cesionate și câștigurile efective ale cesionarului,

pentru a se păstra o proporție rezonabilă între drepturile celor două părți în

contract, astfel că sumele prevăzute ca preț al cesiunii o prejudiciază în mod

evident pe reclamantă, fiind foarte mici.

În aceste condiții se

impune revizuirea contractelor, în sensul de a stabili remunerația prin

raportare la veniturile cesionarului, respectiv la cota de 1/8 din veniturile

obținute de pârât prin valorificarea drepturilor cesionate.

Reclamanta, în

calitate de moștenitoare a drepturilor de autor, așa cum rezultă din

certificatul de moștenitor din 05 mai 1992 eliberat de Notariatul de Stat Local

Sector 1, se subrogă în drepturile autorului și poate culege remunerația la

care se referă art. 43 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, astfel că aceste

dispoziții sunt incidente și în ceea ce o privește.

În raport de datele

furnizate de pârât privind beneficiul realizat din publicarea operelor

cesionate și cu care reclamanta a fost de acord, instanța l-a obligat pe acesta

să-i plătească remunerația restantă în cuantum de 14.500 euro, calculată în

raport de noul preț revizuit, care reprezintă 1/8 din veniturile cesionarului

obținute prin valorificarea drepturilor cedate.

Această sumă a fost

stabilită prin raportare la suma de 172.000 euro declarată de pârât, față de

care cota de 1/8 reprezintă 21.500 euro, din care s-a scăzut suma de 7.000

euro, primită de reclamantă.

Analizând sentința

primei instanțe, în limita cererilor de apel formulate de ambele părți, Curtea

a reținut următoarele:

Critica referitoare

la omisiunea primei instanțe de a se pronunța asupra cererii de reziliere a

contractelor de cesiune, invocată de ambele părți în apel este inadmisibilă,

întrucât potrivit art. 281 C. proc. civ., completarea hotărârii nu poate fi

cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art 281 - 281

2

.

Cu privire la apelul

declarat de reclamantă.

Critica privind

eroarea în aprecierea valorii remunerației, în sensul că beneficiile din

contractul de editare nu puteau fi luate ca reper și în cazul celui de-al

doilea contract de cesiune, este nefondată.

Obiectul cauzei îl

reprezintă mărirea remunerației pentru cele două contracte de cesiune, probele

din cauză indicând ca beneficii ale cesionarului din valorificarea drepturilor

cedate de reclamantă sumele reprezentând preț al contractului de editare, în

raport de care tribunalul a mărit remunerația cesiunii.

Susținerea

reclamantei, în sensul că prețul contractului de editare reprezintă

echivalentul beneficiilor cesionarului rezultate doar din primul contract de

cesiune, este lipsită de suport probator, nefiind administrate dovezi care să

confirme o altă situație de fapt decât cea reținută de prima instanță.

Cu privire la apelul

pârâtului

Este nefondată

critica referitoare la aplicarea art. 43 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, prin

care s-a susținut că reclamanta, neavând calitatea de autor al operei, nu poate

solicita revizuirea contractului sau mărirea remunerației.

Art. 43 din Legea

8/1996 prevede că "(1) Remunerația cuvenită în temeiul unui contract de

cesiune a drepturilor patrimoniale se stabilește prin acordul părților.

Cuantumul remunerației se calculează fie proporțional cu încasările provenite

din utilizarea operei, fie în sumă fixă sau în orice alt mod. (2) Când

remunerația nu a fost stabilită prin contract, autorul poate solicita organelor

jurisdicționale competente, potrivit legii, stabilirea remunerației. Aceasta se

va face avându-se în vedere sumele plătite uzual pentru aceeași categorie de

opere, destinația și durata utilizării, precum și alte circumstanțe ale

cazului. (3) În cazul unei disproporții evidente între remunerația autorului

operei și beneficiile celui care a obținut cesiunea drepturilor patrimoniale,

autorul poate solicita organelor jurisdicționale competente revizuirea

contractului sau mărirea convenabilă a remunerației. (4) Autorul nu poate să

renunțe anticipat la exercițiul dreptului prevăzut la alin. (3)."

Este adevărat că

textul enunțat folosește termenul "autor", însă acesta trebuie

coroborat cu art. 39 alin. (3) din lege, care prevede posibilitatea cesiunii

drepturilor patrimoniale ale titularului dreptului de autor. În calitate de

moștenitoare a autorului, reclamanta are calitate de titular al dreptului de

autor, subrogându-se în drepturile patrimoniale ale autorului, fiind astfel

beneficiară a remunerației prevăzute de art. 43, așa cum corect a reținut

tribunalul.

Din moment ce

reclamanta a avut calitatea de parte a contractului de cesiune, obiectul fiind

cota de 1/8 din drepturile patrimoniale de autor asupra operei literare a

scriitorului Mihail Sadoveanu, are inclusiv posibilitatea de a solicita mărirea

remunerației cuvenită cedentului în condițiile art. 43 alin. (3) din Legea nr.

8/1996.

Nefondată este și

critica referitoare la modalitatea de apreciere a disproporției dintre

beneficiul obținut de cedent și remunerația cesionarului.

Potrivit art. 43

alin. (1) din Legea nr. 8/1996, cuantumul remunerației se calculează fie

proporțional cu încasările provenite din utilizarea operei, fie în sumă fixă

sau în orice alt mod, astfel că prima instanță a avut ca reper beneficiile

realizate de cesionar din publicarea operelor cesionate, beneficii rezultând

din contractul de editare a operelor sadoveniene, încheiat cu SC G.E.A. SRL și

cota parte deținută de reclamantă din drepturile patrimoniale, în calitate de

moștenitoare a autorului.

Suma totală cu titlu

de remunerație a fost stabilită de tribunal pentru cele două contracte de

cesiune, contracte ce vizează perioadele 22 august 2010 - 22 august 2012 și 22

august 2012 - 22 august 2017 inclusiv. În aceste împrejurări, suma de 21.500

euro cu titlu de remunerație a cesiunii apare ca echitabilă, prețul contractului

de editare depus la dosar fiind considerat echivalentul beneficiilor obținute

de cesionar din valorificarea drepturilor cedate de reclamantă pentru întregul

interval de timp prevăzut în cele două contracte de cesiune.

Nu se poate ține

seama de calculul efectuat de apelantul pârât, potrivit căruia beneficiul real

este mai mic decât prețul menționat în contractul de editare, ca urmare a

faptului că a primit suma de 125.733 euro, în loc de suma prevăzută în contract

de 172.000 euro, și a achitării de către acesta a impozitului și taxei pe

valoare adăugată. Neîndeplinirea obligației de plată de către editor este o

chestiune de executare a contractului de editare, ce nu poate influența

cuantumul remunerației datorate în temeiul contractelor de cesiune ce fac

obiectul prezentului litigiu.

Nefondată este și

susținerea privind caracterul aleatoriu al celor două contracte de cesiune,

care ar fi influențat astfel remunerația cuvenită cedentului. Existența unui

litigiu cu privire la calitatea de moștenitor a cedentei nu caracterizează

contractul de cesiune având ca obiect cota parte din drepturile de autor ca

fiind contract aleatoriu, existența și întinderea prestațiilor datorate de

către părți putând fi apreciate chiar la momentul încheierii contractului, cu

obligația cedentului de a-l garanta pe cesionar în privința drepturilor

transmise.

Este irelevant

argumentul neefectuării demersurilor de valorificare a operei sadoveniene de

către cedentă în aprecierea valorii remunerației cesiunii, ce poate fi

stabilită de părți în orice mod, prin negociere, și cenzurată de instanță în

situația lipsei evidente de proporție între remunerația autorului operei și

beneficiile celui care a obținut cesiunea.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs ambele părți.

I. Reclamanta G.V. a.

susținut prin cererea de recurs incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., arătând următoarele:

Suma indicată de

către pârât, aferentă contractului de editare, a fost câștigată pe parcursul

primului contract de cesiune, deoarece la data semnării contractului de

editare, al doilea contract de cesiune nu era semnat și nu intrase în vigoare.

În aceste condiții,

din valoarea aferentă contractului de editare trebuie dedusă numai remunerația

încasată în baza primului contract de cesiune.

II. Pârâtul H.M.I. a

formulat următoarele critici prin cererea de recurs, prin care a susținut că

s-au aplicat greșit dispozițiile legale, fiind incident motivul prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

a. Încheierea celor

două contracte de cesiune se află sub protecția dispozițiilor art. 969 C. civ.,

forma în vigoare la data semnării (art. 1270 alin. (1) din noul C. civ.),

potrivit cărora contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile

contractante.

Aceste prevederi

legale stabilesc regula că odată ce acordul de voință al părților a fost

perfectat, acestea nu pot reveni asupra prevederilor contractuale, urmând ca

respectiva convenție să își producă efectele până la încetare, prin acordul

părților ori din cauze autorizate de lege.

b. Aplicarea dispozițiilor

art. 43 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 a fost extinsă, deși această norma

juridică este una de excepție de la regula obligativității contractelor, fiind

astfel de strictă interpretare și aplicare.

Față de dispozițiile

art. 969 C. civ., art. 43 alin. (3) din lege prevede o excepție, dispunând că

în cazul unei disproporții evidente între remunerația autorului operei și

beneficiile celui care a obținut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul

poate solicita organelor jurisdicționale competente revizuirea contractului sau

mărirea convenabilă a remunerației.

Norma legală în

discuție prevede că cererea de revizuire a contractului sau de mărire a

remunerației poate fi făcută de autor, iar intimata-reclamantă din aceasta

cauză nu are această calitate, art. 3 alin. (1) din lege prevăzând că este

autor persoana fizică care au creat opera.

La încheierea celor

două contracte, intimata-reclamantă avea calitatea de titular al dreptului de

autor, iar distincția dintre noțiunea de autor și cea de titular al drepturilor

de autor este prevăzută chiar de art. 39 alin. (1) din lege care dispune că

autorul sau titularul dreptului de autor poate ceda prin contract altor

persoane numai drepturile sale patrimoniale.

Dacă legiuitorul ar

fi dorit să acorde acest drept și titularului de drepturi patrimoniale de autor

ar fi făcut referire și la acesta, astfel cum se face referire la titularii de

drepturi de autor și în alte articole din Legea nr. 8/1996, cum ar fi art. 39

alin. (1), art. 121 alin. (1), art. 123 alin. (1) etc.

Cu încălcarea acestor

dispoziții legale și a principiului aplicării cu prioritate a normei speciale,

instanța de apel a considerat ca fiind neîntemeiat motivul de apel aferent.

Dreptul

intimatei-reclamante de a fi parte în contracte de cesiune nu este contestat în

niciun fel, dar acest drept nu echivalează cu posibilitatea acordata de lege

autorului de a cere revizuirea contractului de cesiune.

Întrucât titularii

drepturilor de autor (moștenitori sau chiar cesionari) nu au avut nicio

contribuție la crearea operei, nu pot beneficia de protecția sporită acordată

de art. 43 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, fiindcă nici nu pot pretinde vreun

drept moral cu privire la operă.

c. În ceea ce

privește presupusa disproporție între beneficiul său și remunerația autorului,

instanța de apel a înlăturat în mod greșit criticile formulate.

S-a analizat

disproporția dintre "beneficiul obținut de cedent și remunerația

cesionarului", deși legea face vorbire de disproporția dintre

"remunerația autorului operei și beneficiile celui ce a obținut

cesiunea", lucru care influențează întregul raționament.

Instanța nu a

analizat beneficiul pe care l-a obținut efectiv, ci a luat în calcul doar ceea

ce ar fi putut obține în urma valorificării operei sadoveniene.

Din suma de 172.000

euro, prevăzută în contractul de editare, a primit doar 549.453,28 RON (125.733

euro, suma calculată potrivit cursului BNR de 4,37 RON/euro), potrivit

facturilor fiscale depuse la dosarul cauzei.

Această sumă trebuie

cenzurată, întrucât, a plătit conform legii TVA-ul aferent și impozitul

datorat, pe care intimata-reclamantă nu le va mai plăti în cazul în care sumele

sunt obținute ca efect ai unei hotărâri judecătorești.

În atare condiții,

beneficiul real pe care l-a obținut este de 75.439,80 euro, rezultat din scăderea

din suma de 125.733 euro a 30.175,92 euro (TVA-ul datorat) și 20.117,28 euro

(impozitul de 16%).

Din această sumă,

cota de 1/8 a intimatei reprezintă 9.429,97 euro, iar odată cu încheierea

contractelor de cesiune de drepturi i-a achitat deja suma de 7.000 euro.

Este evident că nu

există o disproporție între suma de 9429,97 euro (cota-parte reprezentând

valoarea drepturilor patrimoniale cesionate de intimata-reclamantă) și suma de

7.000 euro (remunerația reclamantei), în sensul dispozițiilor legale.

În stabilirea

beneficiului realizat trebuie să se țină cont de faptul că numai recurentul a

întreprins demersuri pentru valorificarea operei sadoveniene pe timpul și pe

cheltuiala proprie, în timp ce intimata-reclamantă nu a putut dovedi niciun

demers de acest fel.

d. Instanța de apel a

considerat că nu se poate vorbi despre caracterul aleatoriu al contractelor de

cesiune, chiar dacă dreptul cedentei era contestat în fața instanțelor

judecătorești.

La data încheierii

primului contract de cesiune, 22 august 2010, drepturile intimatei-reclamante

asupra operei literare a scriitorului Mihail Sadoveanu aveau un caracter incert

și aceasta deoarece prin Sentința civilă nr. 1497 din 22 decembrie 2009

Tribunalul București, secția a III-a civilă, a constatat nulitatea

certificatului de moștenitor nr. 826 din 30 mai 1992 emis de Notariatul de Stat

al Sectorului 1 București, în baza căruia intimata-reclamantă G.V. deținea cota

de 1/8 din drepturile de autor asupra operei literare a scriitorului Mihail

Sadoveanu, la cererea reclamantei C.

A încheiat acest

contract de cesiune asumându-și riscul ca intimata-reclamantă G.V. să piardă

cota-parte de 1/8 din drepturile de autor asupra operei literare a scriitorului

Mihail Sadoveanu, risc ce s-a reflectat și în prețul contractului, iar

intimata-reclamantă nu putea la acel moment să cesioneze aceste drepturi altei

persoane, întrucât nicio editură nu putea să își asume un astfel de risc.

În urma negocierilor

purtate, la insistențele repetate ale intimatei-reclamante determinate de nevoi

personale, s-a convenit încheierea celui de-al doilea contract de cesiune pe o

perioadă de 5 ani, contra sumei totale de 5000 euro/21.250 RON, deși contractul

inițial era încă în vigoare, cesiunea producând efecte până la data de 22

august 2012.

Nici cu această

ocazie drepturile intimatei-reclamante nu aveau un caracter cert, întrucât deși

prin decizia de apel se schimbase sentința primei instanța în sensul

respingerii în tot a acțiunii, intimata-reclamantă C. formulase recurs, care a

fost respins la data de 11 octombrie 2011.

În plus, prin

niciunul din cele două contracte intimata-reclamantă nu și-a asumat obligația

de a restitui remunerația primită în situația în care s-ar fi constatat prin

hotărâre judecătorească irevocabilă nulitatea certificatului de moștenitor în

baza căruia deținea cota de 1/8 din drepturile de autor în discuție.

Ambele contracte au

avut astfel un caracter aleatoriu, ce s-a reflectat în prețul convenit,

întrucât întinderea prestațiilor nu a fost cunoscută de părți la încheiere, depinzând

de un eveniment viitor și incert, respectiv de modul de soluționare a cauzei ce

forma obiectul Dosarului nr. 4523/3/2009, aflat atunci pe rolul Curții de Apel

București, secția a IX-a.

Reclamanta a formulat

întâmpinare la recursul declarat de pârât, prin care a contestat pretențiile

acestuia, arătând că acestea au fost soluționate în mod corect de prima

instanță, cu excepția celor învederate prin propriul recurs; susținerile

recurentului referitoare la TVA le contestă, cu referire la dispozițiile art.

152 din Codul fiscal, în forma în vigoare anterior și ulterior datei de 1 iulie

2012.

Analizând recursurile

formulate, Înalta Curte constată următoarele:

I. Recursul declarat

de reclamantă este nefondat.

Situația de fapt

aferentă relațiilor contractuale dintre părți, reținută în cauză, nu este

contestată.

Astfel, părțile au

încheiat două contracte de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor - unul

la data de 22 august 2010, pentru o perioadă de 2 ani și pentru care reclamanta

a primit 2000 euro, iar al doilea la data de 5 noiembrie 2010 pentru o perioadă

de 5 ani, care intra în vigoare la data expirării primului, respectiv data de

22 august 2012 și pentru care reclamanta a primit 5000 euro. Obiectul ambelor

contracte încheiate este același și îl constituie cesiunea exclusivă a cotei de

1/8 din drepturile patrimoniale de autor asupra operei literare a scriitorului

Mihail Sadoveanu, deținută de cedenta-reclamantă.

Pârâtul a încheiat la

data de 3 noiembrie 2010 contractul de editare a operelor sadoveniene cu SC

G.E.A. SRL, cu referire la contractul de cesiune încheiat la data de 22 august

2010, prin care s-a convenit un preț de 172.000 euro, plătibili în RON la

cursul BNR din ziua plății.

Concluzia instanței

de apel în sensul că beneficiile cesionarului din valorificarea drepturilor

cedate de reclamantă, pentru ambele contracte, sunt sumele reprezentând prețul

contractului de editare nu atrage incidența în cauză a motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct 8 C. proc. civ. Cel de-al doilea contract a intrat în

vigoare la data la care a expirat primul, iar clauza referitoare la obiectul

contractului, cu trimitere la "opera literară a scriitorului Mihail

Sadoveanu" nu duce decât la concluzia că prin cel de-al doilea s-a

prelungit, de fapt, primul, ambele fiind vizate în derularea contractului de

editare.

În mod corect s-au

avut în vedere astfel la aplicarea dispozițiilor legale relevante remunerațiile

totale, deja încasate de către reclamantă, ceea ce impune înlăturarea și a

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

II. Recursul declarat

de pârât este fondat, impunând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre

rejudecare, în limitele ee se vor arăta în cele ce urmează.

a. Prin soluționarea

cauzei în temeiul dispozițiilor relevante din Legea nr. 8/1996 nu se încalcă

dispozițiile art. 969 C. civ., forma în vigoare la data semnării contractelor

de cesiune, atât timp cât intervenția instanței este autorizată de lege,

respectiv art. 43 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, dispoziție specială ce se aplică

cu prioritate față de dreptul comun în materia convențiilor - situație de

excepție confirmată, de altfel, chiar de către pârâtul-recurent.

b. S-a apreciat în

mod corect că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 43 alin. (3) din Legea

nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, nepunându-se problema

unei extinderi nejustificate a aplicării acestuia asupra cazului dedus

judecății, pentru a fi atrasă incidența motivului de recurs invocat, respectiv

pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

Potrivit acestei

dispoziții legale, "În cazul unei disproporții evidente între remunerația

autorului operei și beneficiile celui care a obținut cesiunea drepturilor

patrimoniale, autorul poate solicita organelor jurisdicționale competente

revizuirea contractului sau mărirea convenabilă a remunerației. "

Norma legală prevede

că cererea de revizuire a contractului sau de mărire a remunerației poate fi

făcută de autor, însă aceasta nu afectează dreptul pretins de

cedenta-reclamantă, distincția făcută în cadrul criticii aferente fiind

nejustificată în contextul în discuție.

Reclamanta-recurentă

nu are calitatea de autor al operelor cu privire la care s-au încheiat

contractele de cesiune, în sensul art. 3 din Legea nr. 8/1996, ci de titular al

drepturilor patrimoniale aferente operei literare a scriitorului Mihail

Sadoveanu, în calitatea sa de moștenitor al autorului, căruia i-au aparținut

drepturile patrimoniale de autor, calitate confirmată în litigiul declanșat de

C.

Reglementarea din

alin. (1) al art. 39 al legii, în sensul că "autorul sau titularul

dreptului de autor poate ceda prin contract altor persoane numai drepturile

sale patrimoniale" nu poate avea decât semnificația recunoașterii

dreptului de a cesiona pentru ambele categorii și a stabilirii obiectului

cesiunii, care nu poate fi reprezentat decât de drepturile patrimoniale ale

autorului.

Faptul că, de

exemplu, în art. 39 din lege, când se prezintă efectele contractelor de cesiune

cu privire la dreptul de utilizare ulterioară a operei, se face referire la

titularul dreptului de autor, iar în art. 43, în discuție, la autor, nu

înseamnă că între cele două noțiuni s-a făcut distincția sugerată de către

pârâtul-recurent. Acceptând teza susținută de către recurent ar însemna ca

autorul care încheie un contract de cesiune să nu fie supus obligației impusă

de alin. (4) al art. 39, care este în sensul că în cazul cesiunii exclusive,

însuși titularul dreptului de autor nu mai poate utiliza opera în modalitățile,

pe termenul și pentru teritoriul convenite cu cesionarul și nici nu mai poate

transmite dreptul respectiv unei alte persoane.

Nu este decât de

necorelare a terminologiei, fiind vorba, de fapt, de titularul drepturilor

patrimoniale care pot fi cedate, care poate fi ori autorul, ori o altă persoană

care dobândește această calitate fie prin efectul legii - moștenitorul,

exemplul în speță, fie pe temei convențional - cesionarul, care în cazul

cesiunii neexclusive poate ceda dreptul său unei alte persoane, însă cu

consimțământul expres al cedentului.

Distincția nu s-ar

justifica cu atât mai mult cu cât pot exista situații, cum este cel în speță,

în care intervenția autorului în sensul învederat de către pârâtul-recurent

nici nu ar fi posibilă, dată fiind modalitatea în care reclamanta-recurentă a

devenit titulara drepturilor patrimoniale ale acestuia, cedate prin cele două

contracte încheiate între părți. Nu s-ar justifica o astfel de interpretare

nici în ipoteza în care, de exemplu, cesionarul cedează la rândul său dreptul

pe care îl deține, printr-un contract care cuprinde și clauze referitoare la

remunerația care i se cuvine cedentului, autorul nefiind în niciun fel

beneficiar.

Pe de altă parte,

dreptul în discuție trebuie recunoscut părții contractante, distincția între

cele două categorii neputând fi acceptată.

Se mai susține și că

dacă legiuitorul ar fi dorit să acorde dreptul conferit autorului prin norma în

discuție și titularului de drepturi patrimoniale de autor ar fi făcut referire

și la acesta, astfel cum se face referire la titularii de drepturi de autor și

în alte articole din Legea nr. 8/1996, cum ar fi și art. 121 alin. (1), art.

123 alin. (1) etc. Aceste articole cuprind însă sub noțiunea de "titulari

ai drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe" atât autorul cât și un

alt titular al drepturilor de autor, referindu-se la modul de exercitare a

drepturilor conferite de lege, neexistând temei în a exclude autorul de la

regimul acestora - art. 121 alin. (1) prevede că titularii drepturilor de autor

sau ai drepturilor conexe își pot exercita drepturile lor pentru autorizarea

sau interzicerea retransmisiei prin cablu numai prin intermediul unui organism

de gestiune colectivă, în vreme ce în art. 123 alin. (1) se subliniază că

titularii dreptului de autor și ai drepturilor conexe își pot exercita

drepturile recunoscute prin prezenta lege în mod individual sau, pe bază de

mandat, prin organismele de gestiune colectivă, în condițiile prezentei legi.

c. În ceea ce

privește însă soluționarea cauzei din perspectiva dispozițiilor art. 43 alin.

(3) din lege, relativ la intervenția asupra remunerației stabilită prin

contractele de cesiune, critica de recurs este, în parte, fondată.

În aplicarea acestor

norme, este necesar să se stabilească dacă între remunerația stabilită prin

contractul de cesiune și beneficiile cesionarului există o disproporție

evidentă.

În ceea ce privește

remunerația, art. 43 alin. (1) din lege prevede că aceasta se stabilește prin

acordul părților, iar cuantumul se calculează fie proporțional cu încasările

provenite din utilizarea operei, fie în sumă fixă sau în orice alt mod.

Remunerația

cedentului rezultă din contracte, fiind stabilită în sumă fixă.

În ceea ce privește

beneficiile cesionarului, s-a apreciat în mod corect că trebuie avută în vedere

întreaga sumă din contractul de editare, deoarece aceasta reflectă venitul său;

acesta este venitul obținut în urma încheierii contractului de editare, cu

privire la care pârâtul-recurent nu s-a prevalat de aspecte ce țin de

neexecutare/încetare sau de afectare a drepturilor sale de termene sau

condiții.

Aceste venituri nu

reprezintă însă beneficiul care trebuie avut în vedere la soluționarea cauzei,

întrucât cele două noțiuni din distincte, iar în calculul celei din urmă

trebuie avute în vedere și excluse cheltuielile aferente.

Cesionarul

(pârâtul-recurent) susține că pentru veniturile din contractul de editare

efectuează anumite plăți, respectiv TVA și impozit, care, într-adevăr, sunt de

natură a influența cuantumul beneficiului vizat de norma legală incidență.

Acesta a mai susținut

și că demersurile pentru valorificarea operei sadoveniene s-au făcut pe

cheltuiala proprie, de natură a afecta beneficiul său, apărare înlăturată de

instanța de apel cu argumentul că aceasta nu poate fi cenzurată în lipsa

evidentă de proporție între remunerația stabilită și beneficiile celui ce a

obținut cesiunea.

Pentru stabilirea

corectă a beneficiilor cesionarului, anterior aprecierii "disproporției

evidente" la care face trimitere norma legală, era necesară includerea în

calcul și a acestor cheltuieli, în măsura în care sunt aferente veniturilor de

referință și cu toate verificările care se impun pentru acceptarea în cauză.

Acestea sunt reperele

care oferă premisele verificării existenței sau nu a unei "disproporții

evidente" între remunerația stabilită prin contractul de cesiune și

beneficiile cesionarului, metoda procentuală de calcul nefiind contestată.

Aceste argumente

susțin incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ,

și conturează concluzia unei incomplete stabiliri a situației de fapt, din

perspectiva art. 314 C. proc. civ., impunând casarea deciziei și trimiterea

cauzei spre rejudecare la instanța de apel - care va aprecia și relevanța

apărării reclamantei referitoare la TVA, formulată prin întâmpinare.

d. Față de

caracteristicile unui contract aleatoriu, în mod corect s-a reținut că cele

două contracte de cesiune nu au această natură, incertitudinea dreptului

cedentului afectând actul cu o condiție suspensivă, reprezentată de confirmarea

acestuia în justiție, care odată intervenită îl consolidează retroactiv.

Lipsa unor clauze de

despăgubire a cesionarului în ipoteza infirmării în justiție a dreptului

cedentei nu conferă contractelor un caracter aleatoriu și nu prezintă relevanță

în cauză, din perspectiva dispozițiilor legale incidente.

Caracterul incert al

dreptului cedentului ar fi putut influența remunerația stabilită prin acordul

părților, dar această susținere, prin ea însăși, nu este suficientă pentru a

confirma apărarea formulată.

În consecință, în

considerarea argumentelor arătate în analiza recursului declarat de reclamantă

și sub pct. c în analiza recursului declarat de pârât, Înalta Curte urmează să

respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă și să admită recursul

declarat de pârât cu aplicarea și a dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. Se va casa, în parte, decizia și se va trimite cauza la aceeași instanță

pentru rejudecarea apelului formulat de pârât, în limitele subliniate,

menținându-se celelalte dispoziții ale deciziei cu privire la modul de

soluționare a apelului declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta G.V. împotriva Deciziei nr. 26A din

data de 13 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Admite recursul

declarat de pârâtul H.M.I. împotriva aceleiași decizii.

Casează, în parte,

decizia recurată și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea

apelului formulat de pârât.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 martie 2014.

Procesat

de GGC - NN