ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 738/2014

Asupra recursurilor de față, constată următoarele; Prin Decizia civilă nr. 26A din data de 13 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanta G.V. și pârâtul H.M.I. împotriva Sentinței civile nr. 948 din 26 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta G.V. a chemat în judecată pe pârâtul H.M.I., solicitând instanței să dispună mărirea remunerației din contractele de cesiune de drepturi de autor dintre părți, conform art. 43 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, la nivelul beneficiilor obținute de pârât, iar, în subsidiar, rezilierea contractelor, conform art. 41 alin. (1) din aceeași lege, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a susținut că la momentul încheierii contractelor de cesiune cu pârâtul a fost indusă în eroare cu privire la drepturile sale legale, respectiv remunerația acordată, aflată în disproporție vădită față de beneficiile realizate de acesta, aspect despre care a aflat ulterior, urmărind tirajele impresionante editate din opera lui Mihail Sadoveanu. Spre exemplu, cărțile "Frații Jderi", 3 volume, "Baltagul", "Cazul Eugeniței Costea" și "Creanga de aur. Ostrovul lupilor" au fost editate și comercializate împreună cu ziarul J.N., care are un tiraj mediu zilnic de vânzare de peste 40.000 exemplare, fiecare carte fiind vândută la peste 10 RON. Reclamanta a arătat că remunerația pe care a primit-o, în aceste condiții, este de cel puțin 10 ori mai mică decât cea normal cuvenită, existând o disproporție evidentă între remunerația primită și beneficiile pârâtului.

În subsidiar, s-a solicitat să se constate că sunt informe contractele încheiate cu pârâtul, deoarece nu conțin datele prevăzute imperativ de lege, a căror lipsă este sancționată cu rezilierea contractului, așa cum prevede art. 41 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 43 alin. (3) și art. 41 alin. (1) din Legea nr. 8/1996. Prin Sentința civilă nr. 948 din 26 aprilie 2012, Tribunalul a admis acțiunea și a majorat remunerația stabilită în favoarea reclamantei prin contractele de cesiune de autor asupra operei literare a scriitorului Mihail Sadoveanu, contracte încheiate la 22 august 2010 și 5 noiembrie 2010, la 1/8 din veniturile obținute de pârât privind valorificarea drepturilor cesionate, obligând pârâtul la plata către reclamanta a remunerației restante în cuantum de 14.500 euro.

În motivarea sentinței s-au reținut următoarele: Între părți s-au încheiat două contracte de cesiune drepturi de autor având ca obiect cesiunea exclusivă a cotei de 1/8 din drepturile patrimoniale de autor asupra operei literare a scriitorului Mihail Sadoveanu; primul contract s-a încheiat la 22 august 2010 pe o perioadă de 2 ani, prețul cesiunii fiind stabilit la 1.000 euro/an, urmând ca plata să se efectueze în lei, iar cel de-al doilea la 05 noiembrie 2010 pentru o durată de 5 ani, prețul cesiunii fiind de 1,00 euro/an cu plata în RON. Pentru a stabili contravaloarea drepturilor cesionate, părțile nu au avut în vedere o valoare estimativă a drepturilor patrimoniale de autor ce urmau să fie valorificate, astfel că prețul stabilit inițial are un caracter pur aleatoriu.

Potrivit art. 43 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor, în cazul unei disproporții evidente între remunerația autorului operei și beneficiile celui care a obținut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicita organelor jurisdicționale competente revizuirea contractului sau mărirea convenabilă a remunerației. În raport de aceste dispoziții și ținând seama de valoarea operei sadoveniene, instanța a apreciat că prețul cesiunii stabilit inițial prin cele două contracte nu a avut în vedere valoarea drepturilor cesionate și câștigurile efective ale cesionarului, pentru a se păstra o proporție rezonabilă între drepturile celor două părți în contract, astfel că sumele prevăzute ca preț al cesiunii o prejudiciază în mod evident pe reclamantă, fiind foarte mici.

În aceste condiții se impune revizuirea contractelor, în sensul de a stabili remunerația prin raportare la veniturile cesionarului, respectiv la cota de 1/8 din veniturile obținute de pârât prin valorificarea drepturilor cesionate. Reclamanta, în calitate de moștenitoare a drepturilor de autor, așa cum rezultă din certificatul de moștenitor din 05 mai 1992 eliberat de Notariatul de Stat Local Sector 1, se subrogă în drepturile autorului și poate culege remunerația la care se referă art. 43 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, astfel că aceste dispoziții sunt incidente și în ceea ce o privește. În raport de datele furnizate de pârât privind beneficiul realizat din publicarea operelor cesionate și cu care reclamanta a fost de acord, instanța l-a obligat pe acesta să-i plătească remunerația restantă în cuantum de 14.500 euro, calculată în raport de noul preț revizuit, care reprezintă 1/8 din veniturile cesionarului obținute prin valorificarea drepturilor cedate.

Această sumă a fost stabilită prin raportare la suma de 172.000 euro declarată de pârât, față de care cota de 1/8 reprezintă 21.500 euro, din care s-a scăzut suma de 7.000 euro, primită de reclamantă. Analizând sentința primei instanțe, în limita cererilor de apel formulate de ambele părți, Curtea a reținut următoarele: Critica referitoare la omisiunea primei instanțe de a se pronunța asupra cererii de reziliere a contractelor de cesiune, invocată de ambele părți în apel este inadmisibilă, întrucât potrivit art. 281 C. proc. civ., completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art 281 - 281 2 . Cu privire la apelul declarat de reclamantă. Critica privind eroarea în aprecierea valorii remunerației, în sensul că beneficiile din contractul de editare nu puteau fi luate ca reper și în cazul celui de-al doilea contract de cesiune, este nefondată.

Obiectul cauzei îl reprezintă mărirea remunerației pentru cele două contracte de cesiune, probele din cauză indicând ca beneficii ale cesionarului din valorificarea drepturilor cedate de reclamantă sumele reprezentând preț al contractului de editare, în raport de care tribunalul a mărit remunerația cesiunii. Susținerea reclamantei, în sensul că prețul contractului de editare reprezintă echivalentul beneficiilor cesionarului rezultate doar din primul contract de cesiune, este lipsită de suport probator, nefiind administrate dovezi care să confirme o altă situație de fapt decât cea reținută de prima instanță. Cu privire la apelul pârâtului Este nefondată critica referitoare la aplicarea art. 43 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, prin care s-a susținut că reclamanta, neavând calitatea de autor al operei, nu poate solicita revizuirea contractului sau mărirea remunerației.

Art. 43 din Legea 8/1996 prevede că "(1) Remunerația cuvenită în temeiul unui contract de cesiune a drepturilor patrimoniale se stabilește prin acordul părților. Cuantumul remunerației se calculează fie proporțional cu încasările provenite din utilizarea operei, fie în sumă fixă sau în orice alt mod. (2) Când remunerația nu a fost stabilită prin contract, autorul poate solicita organelor jurisdicționale competente, potrivit legii, stabilirea remunerației. Aceasta se va face avându-se în vedere sumele plătite uzual pentru aceeași categorie de opere, destinația și durata utilizării, precum și alte circumstanțe ale cazului. (3) În cazul unei disproporții evidente între remunerația autorului operei și beneficiile celui care a obținut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicita organelor jurisdicționale competente revizuirea contractului sau mărirea convenabilă a remunerației.

(4) Autorul nu poate să renunțe anticipat la exercițiul dreptului prevăzut la alin. (3)." Este adevărat că textul enunțat folosește termenul "autor", însă acesta trebuie coroborat cu art. 39 alin. (3) din lege, care prevede posibilitatea cesiunii drepturilor patrimoniale ale titularului dreptului de autor. În calitate de moștenitoare a autorului, reclamanta are calitate de titular al dreptului de autor, subrogându-se în drepturile patrimoniale ale autorului, fiind astfel beneficiară a remunerației prevăzute de art. 43, așa cum corect a reținut tribunalul. Din moment ce reclamanta a avut calitatea de parte a contractului de cesiune, obiectul fiind cota de 1/8 din drepturile patrimoniale de autor asupra operei literare a scriitorului Mihail Sadoveanu, are inclusiv posibilitatea de a solicita mărirea remunerației cuvenită cedentului în condițiile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 8/1996.

Nefondată este și critica referitoare la modalitatea de apreciere a disproporției dintre beneficiul obținut de cedent și remunerația cesionarului. Potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, cuantumul remunerației se calculează fie proporțional cu încasările provenite din utilizarea operei, fie în sumă fixă sau în orice alt mod, astfel că prima instanță a avut ca reper beneficiile realizate de cesionar din publicarea operelor cesionate, beneficii rezultând din contractul de editare a operelor sadoveniene, încheiat cu SC G.E.A. SRL și cota parte deținută de reclamantă din drepturile patrimoniale, în calitate de moștenitoare a autorului. Suma totală cu titlu de remunerație a fost stabilită de tribunal pentru cele două contracte de cesiune, contracte ce vizează perioadele 22 august 2010 - 22 august 2012 și 22 august 2012 - 22 august 2017 inclusiv.

În aceste împrejurări, suma de 21.500 euro cu titlu de remunerație a cesiunii apare ca echitabilă, prețul contractului de editare depus la dosar fiind considerat echivalentul beneficiilor obținute de cesionar din valorificarea drepturilor cedate de reclamantă pentru întregul interval de timp prevăzut în cele două contracte de cesiune. Nu se poate ține seama de calculul efectuat de apelantul pârât, potrivit căruia beneficiul real este mai mic decât prețul menționat în contractul de editare, ca urmare a faptului că a primit suma de 125.733 euro, în loc de suma prevăzută în contract de 172.000 euro, și a achitării de către acesta a impozitului și taxei pe valoare adăugată. Neîndeplinirea obligației de plată de către editor este o chestiune de executare a contractului de editare, ce nu poate influența cuantumul remunerației datorate în temeiul contractelor de cesiune ce fac obiectul prezentului litigiu.

Nefondată este și susținerea privind caracterul aleatoriu al celor două contracte de cesiune, care ar fi influențat astfel remunerația cuvenită cedentului. Existența unui litigiu cu privire la calitatea de moștenitor a cedentei nu caracterizează contractul de cesiune având ca obiect cota parte din drepturile de autor ca fiind contract aleatoriu, existența și întinderea prestațiilor datorate de către părți putând fi apreciate chiar la momentul încheierii contractului, cu obligația cedentului de a-l garanta pe cesionar în privința drepturilor transmise. Este irelevant argumentul neefectuării demersurilor de valorificare a operei sadoveniene de către cedentă în aprecierea valorii remunerației cesiunii, ce poate fi stabilită de părți în orice mod, prin negociere, și cenzurată de instanță în situația lipsei evidente de proporție între remunerația autorului operei și beneficiile celui care a obținut cesiunea.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți. I. Reclamanta G.V. a. susținut prin cererea de recurs incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., arătând următoarele: Suma indicată de către pârât, aferentă contractului de editare, a fost câștigată pe parcursul primului contract de cesiune, deoarece la data semnării contractului de editare, al doilea contract de cesiune nu era semnat și nu intrase în vigoare. În aceste condiții, din valoarea aferentă contractului de editare trebuie dedusă numai remunerația încasată în baza primului contract de cesiune. II. Pârâtul H.M.I. a formulat următoarele critici prin cererea de recurs, prin care a susținut că s-au aplicat greșit dispozițiile legale, fiind incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. a. Încheierea celor două contracte de cesiune se află sub protecția dispozițiilor art. 969 C. civ., forma în vigoare la data semnării (art. 1270 alin. (1) din noul C. civ.), potrivit cărora contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante. Aceste prevederi legale stabilesc regula că odată ce acordul de voință al părților a fost perfectat, acestea nu pot reveni asupra prevederilor contractuale, urmând ca respectiva convenție să își producă efectele până la încetare, prin acordul părților ori din cauze autorizate de lege. b. Aplicarea dispozițiilor art. 43 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 a fost extinsă, deși această norma juridică este una de excepție de la regula obligativității contractelor, fiind astfel de strictă interpretare și aplicare.

Față de dispozițiile art. 969 C. civ., art. 43 alin. (3) din lege prevede o excepție, dispunând că în cazul unei disproporții evidente între remunerația autorului operei și beneficiile celui care a obținut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicita organelor jurisdicționale competente revizuirea contractului sau mărirea convenabilă a remunerației. Norma legală în discuție prevede că cererea de revizuire a contractului sau de mărire a remunerației poate fi făcută de autor, iar intimata-reclamantă din aceasta cauză nu are această calitate, art. 3 alin. (1) din lege prevăzând că este autor persoana fizică care au creat opera.

La încheierea celor două contracte, intimata-reclamantă avea calitatea de titular al dreptului de autor, iar distincția dintre noțiunea de autor și cea de titular al drepturilor de autor este prevăzută chiar de art. 39 alin. (1) din lege care dispune că autorul sau titularul dreptului de autor poate ceda prin contract altor persoane numai drepturile sale patrimoniale. Dacă legiuitorul ar fi dorit să acorde acest drept și titularului de drepturi patrimoniale de autor ar fi făcut referire și la acesta, astfel cum se face referire la titularii de drepturi de autor și în alte articole din Legea nr. 8/1996, cum ar fi art. 39 alin. (1), art. 121 alin. (1), art. 123 alin. (1) etc. Cu încălcarea acestor dispoziții legale și a principiului aplicării cu prioritate a normei speciale, instanța de apel a considerat ca fiind neîntemeiat motivul de apel aferent.

Dreptul intimatei-reclamante de a fi parte în contracte de cesiune nu este contestat în niciun fel, dar acest drept nu echivalează cu posibilitatea acordata de lege autorului de a cere revizuirea contractului de cesiune. Întrucât titularii drepturilor de autor (moștenitori sau chiar cesionari) nu au avut nicio contribuție la crearea operei, nu pot beneficia de protecția sporită acordată de art. 43 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, fiindcă nici nu pot pretinde vreun drept moral cu privire la operă. c. În ceea ce privește presupusa disproporție între beneficiul său și remunerația autorului, instanța de apel a înlăturat în mod greșit criticile formulate. S-a analizat disproporția dintre "beneficiul obținut de cedent și remunerația cesionarului", deși legea face vorbire de disproporția dintre "remunerația autorului operei și beneficiile celui ce a obținut cesiunea", lucru care influențează întregul raționament.

Instanța nu a analizat beneficiul pe care l-a obținut efectiv, ci a luat în calcul doar ceea ce ar fi putut obține în urma valorificării operei sadoveniene. Din suma de 172.000 euro, prevăzută în contractul de editare, a primit doar 549.453,28 RON (125.733 euro, suma calculată potrivit cursului BNR de 4,37 RON/euro), potrivit facturilor fiscale depuse la dosarul cauzei. Această sumă trebuie cenzurată, întrucât, a plătit conform legii TVA-ul aferent și impozitul datorat, pe care intimata-reclamantă nu le va mai plăti în cazul în care sumele sunt obținute ca efect ai unei hotărâri judecătorești. În atare condiții, beneficiul real pe care l-a obținut este de 75.439,80 euro, rezultat din scăderea din suma de 125.733 euro a 30.175,92 euro (TVA-ul datorat) și 20.117,28 euro (impozitul de 16%).

Din această sumă, cota de 1/8 a intimatei reprezintă 9.429,97 euro, iar odată cu încheierea contractelor de cesiune de drepturi i-a achitat deja suma de 7.000 euro. Este evident că nu există o disproporție între suma de 9429,97 euro (cota-parte reprezentând valoarea drepturilor patrimoniale cesionate de intimata-reclamantă) și suma de 7.000 euro (remunerația reclamantei), în sensul dispozițiilor legale. În stabilirea beneficiului realizat trebuie să se țină cont de faptul că numai recurentul a întreprins demersuri pentru valorificarea operei sadoveniene pe timpul și pe cheltuiala proprie, în timp ce intimata-reclamantă nu a putut dovedi niciun demers de acest fel. d. Instanța de apel a considerat că nu se poate vorbi despre caracterul aleatoriu al contractelor de cesiune, chiar dacă dreptul cedentei era contestat în fața instanțelor judecătorești.

La data încheierii primului contract de cesiune, 22 august 2010, drepturile intimatei-reclamante asupra operei literare a scriitorului Mihail Sadoveanu aveau un caracter incert și aceasta deoarece prin Sentința civilă nr. 1497 din 22 decembrie 2009 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a constatat nulitatea certificatului de moștenitor nr. 826 din 30 mai 1992 emis de Notariatul de Stat al Sectorului 1 București, în baza căruia intimata-reclamantă G.V. deținea cota de 1/8 din drepturile de autor asupra operei literare a scriitorului Mihail Sadoveanu, la cererea reclamantei C. A încheiat acest contract de cesiune asumându-și riscul ca intimata-reclamantă G.V.

să piardă cota-parte de 1/8 din drepturile de autor asupra operei literare a scriitorului Mihail Sadoveanu, risc ce s-a reflectat și în prețul contractului, iar intimata-reclamantă nu putea la acel moment să cesioneze aceste drepturi altei persoane, întrucât nicio editură nu putea să își asume un astfel de risc.

În urma negocierilor purtate, la insistențele repetate ale intimatei-reclamante determinate de nevoi personale, s-a convenit încheierea celui de-al doilea contract de cesiune pe o perioadă de 5 ani, contra sumei totale de 5000 euro/21.250 RON, deși contractul inițial era încă în vigoare, cesiunea producând efecte până la data de 22 august 2012. Nici cu această ocazie drepturile intimatei-reclamante nu aveau un caracter cert, întrucât deși prin decizia de apel se schimbase sentința primei instanța în sensul respingerii în tot a acțiunii, intimata-reclamantă C. formulase recurs, care a fost respins la data de 11 octombrie 2011. În plus, prin niciunul din cele două contracte intimata-reclamantă nu și-a asumat obligația de a restitui remunerația primită în situația în care s-ar fi constatat prin hotărâre judecătorească irevocabilă nulitatea certificatului de moștenitor în baza căruia deținea cota de 1/8 din drepturile de autor în discuție.

Ambele contracte au avut astfel un caracter aleatoriu, ce s-a reflectat în prețul convenit, întrucât întinderea prestațiilor nu a fost cunoscută de părți la încheiere, depinzând de un eveniment viitor și incert, respectiv de modul de soluționare a cauzei ce forma obiectul Dosarului nr. 4523/3/2009, aflat atunci pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a. Reclamanta a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârât, prin care a contestat pretențiile acestuia, arătând că acestea au fost soluționate în mod corect de prima instanță, cu excepția celor învederate prin propriul recurs; susținerile recurentului referitoare la TVA le contestă, cu referire la dispozițiile art. 152 din Codul fiscal, în forma în vigoare anterior și ulterior datei de 1 iulie 2012. Analizând recursurile formulate, Înalta Curte constată următoarele: I. Recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Situația de fapt aferentă relațiilor contractuale dintre părți, reținută în cauză, nu este contestată. Astfel, părțile au încheiat două contracte de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor - unul la data de 22 august 2010, pentru o perioadă de 2 ani și pentru care reclamanta a primit 2000 euro, iar al doilea la data de 5 noiembrie 2010 pentru o perioadă de 5 ani, care intra în vigoare la data expirării primului, respectiv data de 22 august 2012 și pentru care reclamanta a primit 5000 euro. Obiectul ambelor contracte încheiate este același și îl constituie cesiunea exclusivă a cotei de 1/8 din drepturile patrimoniale de autor asupra operei literare a scriitorului Mihail Sadoveanu, deținută de cedenta-reclamantă.

Pârâtul a încheiat la data de 3 noiembrie 2010 contractul de editare a operelor sadoveniene cu SC G.E.A. SRL, cu referire la contractul de cesiune încheiat la data de 22 august 2010, prin care s-a convenit un preț de 172.000 euro, plătibili în RON la cursul BNR din ziua plății. Concluzia instanței de apel în sensul că beneficiile cesionarului din valorificarea drepturilor cedate de reclamantă, pentru ambele contracte, sunt sumele reprezentând prețul contractului de editare nu atrage incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct 8 C. proc. civ. Cel de-al doilea contract a intrat în vigoare la data la care a expirat primul, iar clauza referitoare la obiectul contractului, cu trimitere la "opera literară a scriitorului Mihail Sadoveanu" nu duce decât la concluzia că prin cel de-al doilea s-a prelungit, de fapt, primul, ambele fiind vizate în derularea contractului de editare.

În mod corect s-au avut în vedere astfel la aplicarea dispozițiilor legale relevante remunerațiile totale, deja încasate de către reclamantă, ceea ce impune înlăturarea și a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. II. Recursul declarat de pârât este fondat, impunând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, în limitele ee se vor arăta în cele ce urmează. a. Prin soluționarea cauzei în temeiul dispozițiilor relevante din Legea nr. 8/1996 nu se încalcă dispozițiile art. 969 C. civ., forma în vigoare la data semnării contractelor de cesiune, atât timp cât intervenția instanței este autorizată de lege, respectiv art. 43 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, dispoziție specială ce se aplică cu prioritate față de dreptul comun în materia convențiilor - situație de excepție confirmată, de altfel, chiar de către pârâtul-recurent.

b. S-a apreciat în mod corect că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, nepunându-se problema unei extinderi nejustificate a aplicării acestuia asupra cazului dedus judecății, pentru a fi atrasă incidența motivului de recurs invocat, respectiv pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. Potrivit acestei dispoziții legale, "În cazul unei disproporții evidente între remunerația autorului operei și beneficiile celui care a obținut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicita organelor jurisdicționale competente revizuirea contractului sau mărirea convenabilă a remunerației. " Norma legală prevede că cererea de revizuire a contractului sau de mărire a remunerației poate fi făcută de autor, însă aceasta nu afectează dreptul pretins de cedenta-reclamantă, distincția făcută în cadrul criticii aferente fiind nejustificată în contextul în discuție.

Reclamanta-recurentă nu are calitatea de autor al operelor cu privire la care s-au încheiat contractele de cesiune, în sensul art. 3 din Legea nr. 8/1996, ci de titular al drepturilor patrimoniale aferente operei literare a scriitorului Mihail Sadoveanu, în calitatea sa de moștenitor al autorului, căruia i-au aparținut drepturile patrimoniale de autor, calitate confirmată în litigiul declanșat de C. Reglementarea din alin. (1) al art. 39 al legii, în sensul că "autorul sau titularul dreptului de autor poate ceda prin contract altor persoane numai drepturile sale patrimoniale" nu poate avea decât semnificația recunoașterii dreptului de a cesiona pentru ambele categorii și a stabilirii obiectului cesiunii, care nu poate fi reprezentat decât de drepturile patrimoniale ale autorului.

Faptul că, de exemplu, în art. 39 din lege, când se prezintă efectele contractelor de cesiune cu privire la dreptul de utilizare ulterioară a operei, se face referire la titularul dreptului de autor, iar în art. 43, în discuție, la autor, nu înseamnă că între cele două noțiuni s-a făcut distincția sugerată de către pârâtul-recurent. Acceptând teza susținută de către recurent ar însemna ca autorul care încheie un contract de cesiune să nu fie supus obligației impusă de alin. (4) al art. 39, care este în sensul că în cazul cesiunii exclusive, însuși titularul dreptului de autor nu mai poate utiliza opera în modalitățile, pe termenul și pentru teritoriul convenite cu cesionarul și nici nu mai poate transmite dreptul respectiv unei alte persoane.

Nu este decât de necorelare a terminologiei, fiind vorba, de fapt, de titularul drepturilor patrimoniale care pot fi cedate, care poate fi ori autorul, ori o altă persoană care dobândește această calitate fie prin efectul legii - moștenitorul, exemplul în speță, fie pe temei convențional - cesionarul, care în cazul cesiunii neexclusive poate ceda dreptul său unei alte persoane, însă cu consimțământul expres al cedentului. Distincția nu s-ar justifica cu atât mai mult cu cât pot exista situații, cum este cel în speță, în care intervenția autorului în sensul învederat de către pârâtul-recurent nici nu ar fi posibilă, dată fiind modalitatea în care reclamanta-recurentă a devenit titulara drepturilor patrimoniale ale acestuia, cedate prin cele două contracte încheiate între părți.

Nu s-ar justifica o astfel de interpretare nici în ipoteza în care, de exemplu, cesionarul cedează la rândul său dreptul pe care îl deține, printr-un contract care cuprinde și clauze referitoare la remunerația care i se cuvine cedentului, autorul nefiind în niciun fel beneficiar. Pe de altă parte, dreptul în discuție trebuie recunoscut părții contractante, distincția între cele două categorii neputând fi acceptată.

Se mai susține și că dacă legiuitorul ar fi dorit să acorde dreptul conferit autorului prin norma în discuție și titularului de drepturi patrimoniale de autor ar fi făcut referire și la acesta, astfel cum se face referire la titularii de drepturi de autor și în alte articole din Legea nr. 8/1996, cum ar fi și art. 121 alin. (1), art. 123 alin. (1) etc. Aceste articole cuprind însă sub noțiunea de "titulari ai drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe" atât autorul cât și un alt titular al drepturilor de autor, referindu-se la modul de exercitare a drepturilor conferite de lege, neexistând temei în a exclude autorul de la regimul acestora - art. 121 alin. (1) prevede că titularii drepturilor de autor sau ai drepturilor conexe își pot exercita drepturile lor pentru autorizarea sau interzicerea retransmisiei prin cablu numai prin intermediul unui organism de gestiune colectivă, în vreme ce în art. 123 alin. (1) se subliniază că titularii dreptului de autor și ai drepturilor conexe își pot exercita drepturile recunoscute prin prezenta lege în mod individual sau, pe bază de mandat, prin organismele de gestiune colectivă, în condițiile prezentei legi.

c. În ceea ce privește însă soluționarea cauzei din perspectiva dispozițiilor art. 43 alin. (3) din lege, relativ la intervenția asupra remunerației stabilită prin contractele de cesiune, critica de recurs este, în parte, fondată. În aplicarea acestor norme, este necesar să se stabilească dacă între remunerația stabilită prin contractul de cesiune și beneficiile cesionarului există o disproporție evidentă. În ceea ce privește remunerația, art. 43 alin. (1) din lege prevede că aceasta se stabilește prin acordul părților, iar cuantumul se calculează fie proporțional cu încasările provenite din utilizarea operei, fie în sumă fixă sau în orice alt mod. Remunerația cedentului rezultă din contracte, fiind stabilită în sumă fixă.

În ceea ce privește beneficiile cesionarului, s-a apreciat în mod corect că trebuie avută în vedere întreaga sumă din contractul de editare, deoarece aceasta reflectă venitul său; acesta este venitul obținut în urma încheierii contractului de editare, cu privire la care pârâtul-recurent nu s-a prevalat de aspecte ce țin de neexecutare/încetare sau de afectare a drepturilor sale de termene sau condiții. Aceste venituri nu reprezintă însă beneficiul care trebuie avut în vedere la soluționarea cauzei, întrucât cele două noțiuni din distincte, iar în calculul celei din urmă trebuie avute în vedere și excluse cheltuielile aferente. Cesionarul (pârâtul-recurent) susține că pentru veniturile din contractul de editare efectuează anumite plăți, respectiv TVA și impozit, care, într-adevăr, sunt de natură a influența cuantumul beneficiului vizat de norma legală incidență.

Acesta a mai susținut și că demersurile pentru valorificarea operei sadoveniene s-au făcut pe cheltuiala proprie, de natură a afecta beneficiul său, apărare înlăturată de instanța de apel cu argumentul că aceasta nu poate fi cenzurată în lipsa evidentă de proporție între remunerația stabilită și beneficiile celui ce a obținut cesiunea. Pentru stabilirea corectă a beneficiilor cesionarului, anterior aprecierii "disproporției evidente" la care face trimitere norma legală, era necesară includerea în calcul și a acestor cheltuieli, în măsura în care sunt aferente veniturilor de referință și cu toate verificările care se impun pentru acceptarea în cauză. Acestea sunt reperele care oferă premisele verificării existenței sau nu a unei "disproporții evidente" între remunerația stabilită prin contractul de cesiune și beneficiile cesionarului, metoda procentuală de calcul nefiind contestată.

Aceste argumente susțin incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ, și conturează concluzia unei incomplete stabiliri a situației de fapt, din perspectiva art. 314 C. proc. civ., impunând casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel - care va aprecia și relevanța apărării reclamantei referitoare la TVA, formulată prin întâmpinare. d. Față de caracteristicile unui contract aleatoriu, în mod corect s-a reținut că cele două contracte de cesiune nu au această natură, incertitudinea dreptului cedentului afectând actul cu o condiție suspensivă, reprezentată de confirmarea acestuia în justiție, care odată intervenită îl consolidează retroactiv.

Lipsa unor clauze de despăgubire a cesionarului în ipoteza infirmării în justiție a dreptului cedentei nu conferă contractelor un caracter aleatoriu și nu prezintă relevanță în cauză, din perspectiva dispozițiilor legale incidente. Caracterul incert al dreptului cedentului ar fi putut influența remunerația stabilită prin acordul părților, dar această susținere, prin ea însăși, nu este suficientă pentru a confirma apărarea formulată. În consecință, în considerarea argumentelor arătate în analiza recursului declarat de reclamantă și sub pct. c în analiza recursului declarat de pârât, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă și să admită recursul declarat de pârât cu aplicarea și a dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. Se va casa, în parte, decizia și se va trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului formulat de pârât, în limitele subliniate, menținându-se celelalte dispoziții ale deciziei cu privire la modul de soluționare a apelului declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta G.V. împotriva Deciziei nr. 26A din data de 13 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale. Admite recursul declarat de pârâtul H.M.I. împotriva aceleiași decizii. Casează, în parte, decizia recurată și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului formulat de pârât. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2014. Procesat de GGC - NN