ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6293/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 75 din 21 ianuarie 2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis contestația formulată de H.A.L. în contradictoriu cu Municipiul București, prin primar general, S.I., V.V. și H.G. A modificat în parte dispozițiile din 13 martie 2006 și din 26 martie 2007, emise de Municipiul București, prin primar general, în sensul că numărul notificării din 31 iulie 2001, iar contestatorul H.A.L. are calitatea de persoană îndreptățită și beneficiază de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul situat în București, sector 5, compus din teren în suprafață de 222,36 mp și construcție demolată, imposibil de restituit în natură. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin dispoziția din 2006, emisă de Primăria municipiului București, s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent notificatorilor S.I.

și V.V. Cererea formulată de H.A.L. și fratele acestuia, H.G., a fost respinsă, motivat de faptul că autoarea lor, H.E., a renunțat la succesiune după S.A. Prin dispoziția din 16 martie 2007 a fost rectificată prima dispoziție, în sensul că s-au acordat măsuri reparatorii și pentru construcția demolată care se afla pe acest teren la momentul naționalizării și s-a respins notificarea formulată de V.V., motivat de faptul că autoarea acesteia, H.E., este renunțătoare după defunctul S.A. Tribunalul a mai constatat că, prin declarație autentică, autoarea contestatorului, H.E., a declarat că „până în prezent nu am acceptat sub nici o formă succesiunea (...) și în conformitate cu dispozițiile art. 700 C. civ., urmează a fi considerată străină de succesiune", această declarație fiind dată după împlinirea termenului de opțiune succesorală.

În aceste condiții, succesibilul devine străin de succesiune prin neacceptare în termen, iar nu prin efectul renunțării. A mai reținut tribunalul, că este fără relevanță faptul că certificatul de moștenitor emis de pe urma lui S.A. o menționează pe autoarea contestatorului ca fiind străină de succesiune ca efect al declarației autentificate din 9 mai 1963, deoarece art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede că succesibilii care nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul legii speciale. Prin Decizia nr. 133/ A din 22 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții S.I.

și Municipiul București, prin primar general. Instanța de apel a reținut că tribunalul a constatat în mod corect că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită și beneficiază de măsuri reparatorii prin echivalent, față de împrejurarea că declarația dată de autoarea sa nu reprezintă o renunțare expresă la succesiune, care să justifice înlăturarea moștenitorului său de la moștenire. În cuprinsul declarației, autoarea reclamantului a arătat că până la 9 mai 1963 nu a acceptat sub nici o formă succesiunea, ceea ce nu înseamnă renunțare la succesiune. Inpotriza acestei decizii, în termen legal, au dedarat recurs pârâții Municipiul București, primarul general și S.I. Pârâtul Municipiul București a invocat în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și a arătat că înscrisurile avute în vedere de instanțele de judecată ca acte doveditoare ale dreptului de proprietate nu se întregesc cu înscrisuri originare, iar obligația de a depune actele doveditoare în termenul stabilit de lege revine reclamantului. Recurentul a mai arătat că reclamantul avea obligația de a face dovada că nu a încasat despăgubiri la momentul preluării terenului în proprietatea statului sau să declare pe proprie răspundere că nu a beneficiat de despăgubiri. Pârâtul S.I. a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5, 6 și 9 C. proc. civ. și a arătat, în esență, că declarația autentificată dată în anul 1963 are valoarea unei renunțări la succesiune, iar certificatul de moștenitor, potrivit art. 76 din Legea nr. 36/1995 face dovada deplină cu privire la calitatea și cotele moștenitorilor, inclusiv cu privire la mențiunile referitoare la succesibilii care nu au acceptat moștenirea sau care au renunțat la ea.

La data de 28 octombrie 2010, la B.N.P. M.P.A., pârâtul S.I. a dat declarația autentificată, prin care a arătat că „recunosc calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în temeiul Legii nr. 10/2001, a d-lui H.A.L., fiul lui H.E., acesta dobândind calitatea de moștenitor al lui S.A. prin beneficiul reglementat de art. 4 din Legea nr. 10/2001, prin formularea de notificări în termenul legal prevăzut". Analizând cele două recursuri declarate, Înalta Curte constată următoarele. Recursul dedarat de pârâtul Municipiul București, prin prinnr general, este nul, deoarece, deși cuprinde critici care ar permite încadrarea în dispozițiile art. 403 pct. 9 C. proc. civ., acestea nu au legătură cu cauza.

Astfel, problema de drept asupra căreia au trebuit să se pronunțe prima instanță și instanța de apel a fost aceea a calității de persoană îndreptățită a reclamantului la măsuri reparatorii, prin raportare la dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și declarația autentică dată de autorul reclamantului în anul 1963. Criticile formulate de recurent se referă la alte aspecte, cu totul străine de cauză, care vizează aplicarea dispozițiilor art. 22 și 5 din Legea nr. 10/2001. Or, așa cum s-a arătat nu aplicabilitatea acestor texte a constituit obiect de analiză al instanțelor de judecată, ci aplicarea prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Prin urmare, cuprinzând critici care nu au nici o legătură cu pricina, recursul declarat de acest pârât este nul.

In ceea ce priwste recursul declarat de pârâtul S.l., acesta este nefondat Astfel, se constată că, prin declarație autentificată la notar, S.l. a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii a reclamantului H.A.L. De altfel, la termenul sorocit pentru judecata cauzei în recurs, apărătorul desemnat de recurent a declarat că nu mai susține motivele de recurs, în condițiile în care nu poate prezenta instanței o cerere de renunțare la judecata căii de atac. Prin urmare, recursul declarat de recurent va fi respins ca nefondat, reținându-se că acesta a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului, iar această chestiune este singura în discuție în recursul declarat de pârât.

Prin urmare, față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General, împotriva Deciziei civile nr. 133/ A din 22 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul S.l. împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2010.