ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5773/2010

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 17

decembrie  2008, sub nr. 48563/3/200 reclamantul N.L. a chemat în judecată Statul

Român prin M.F.P. și Guvernul României, solicitând instanței pronunțarea unei

sentințe prin care să se constate că, prin sentință, a fost discriminat de

pârâți, care nu au respectat principiile prevăzute de art. 1 alin. (3) și (5)

și art. 16 alin. (1) și (2) din Constituția României, când au emis actele de

înstrăinare a acțiunilor deținute de Statul Român la B.C.R.; să fie obligați pârâții să îi vândă în aceleași condiții și la același preț un număr

egal cu cel al acțiunilor oferite și vândute fostului președinte al B.C.R. - N.D.

și să repare gravul prejudiciu moral și material pe care l-au produs

reclamantului prin această discriminare.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a susținut că pârâtul Guvernul României, printr-o serie

de acte adoptate ilegal, a făcut posibilă vânzarea pachetului de acțiuni de 8%

din capitalul social al B.C.R., cu excluderea abuzivă a celorlalți salariați,

care munceau sau care munciseră în economia națională, printre care se număra

și reclamantul.

Prin această

excludere, reclamantul a susținut că a suferit în mod evident un grav

prejudiciu material și moral, ce se impune a fi acoperit de către pârâți.

În drept, a invocat

dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5) și art. 16 alin. (1) și (2) din

Constituția României și Convențiile europene în materie Prin sentința civilă nr.

97 din 23 ianuarie 2009, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

declarat nulă cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, în

conformitate cu dispozițiile art. 133 alin. (1) C. proc. civ.

Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

învestită cu soluționarea apelului declarat de reclamant prin Decizia nr. 106/ A

din 15 februarie 2010, a admis calea de atac, a desființat sentința și a trimis

cauza spre rejudecare la aceeași instanță cu motivarea că instanța era obligată

să dispună citarea reclamantului în vederea suplinirii lipsei semnăturii de pe

cererea de chemare în judecată.

Împotriva deciziei a

declarat recurs pârâtul, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. cu motivarea că dispozițiile art. 133 alin. (1) C. proc. civ. au fost

corect aplicate de prima instanță atunci când a constatat nulitatea cererii de

chemare în judecată.

Intimatul-reclamant

prin concluziile orale a invocat excepțialipsei calității active a

recurentului.

Înalta Curte,

analizând cu prioritate excepția invocată conform art. 137 C. proc. civ., va

constata caracterul nefondat al acesteia, dat fiind calitatea de parte în

proces a recurentei, ce îi conferă vocația de a exercita căile de atac permise

de lege.

Recursul este

nefondat.

Conform dispozițiilor

art. 133 alin. (2) C. proc. civ., lipsa semnăturii pe o cerere de chemare în

judecată poate fi împlinită în tot cursul judecății, iar dacă pârâtul invocă

această lipsă, reclamantul trebuie să semneze cel mai târziu la prima zi de

înfățișare următoare, iar când este prezent în instanță, în chiar ședința în

care a fost invocată nulitatea.

Acest text de lege

reglementează în mod clar posibilitatea acoperirii nulității cererii de chemare

în judecată prevăzută la alin. (1) din același articol, prin semnarea acesteia

de către reclamant, fie în tot cursul judecății, fie până la prima zi de

înfățișare următoare, în cazul în care lipsa a fost invocată de pârât și se

aplică indiferent de faptul că pârâtul a solicitat sau nu judecarea cauzei în

lipsă.

În aplicarea acestei

dispoziții și a dispozițiilor art. 129 pct. 5 C. proc. civ., care reglementează

rolul activ al judecătorului, instanța de fond, constatând lipsa semnăturii

reclamantului pe cererea de chemare în judecată, era obligată să dispună

citarea acestuia în vederea suplinirii acestei lipse, în conformitate cu

dispozițiile art. 133 alin. (1) C. proc. civ., și numai dacă acesta nu s-ar fi

prezentat pentru a suplini această lipsă, putea constata nulitatea acțiunii.

Înalta Curte pentru

considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată

excepția lipsei calității procesuale active a pârâtului recurent invocată de

reclamantul N.L.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. a

Municipiului București împotriva Deciziei civile nr. 106/ A din 15 februarie 2010

a Curții de Apel

București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 noiembrie 2010.