ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3662/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Judecata în primă instanță Prin sentința civilă nr. 193 din 14 februarie 2006 Tribunalul București, secția a IV- a civilă, a admis atât acțiunea principală formulată de reclamanta SC E.B. SA, în contradictoriu cu pârâții I.A., Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci - O.S.I.M. și cu intervenienta Institutul de Studii și Cercetări E. SA, cât și cererea de intervenție a acesteia, și a dispus anularea brevetului de invenție nr. B1 cu titlul „Procedeu și instalație pentru preîncălzirea apei de adaos", având ca titular pe pârâtul I.A. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a reținut următoarele: Din raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul desemnat de instanță, V.M., rezultă că soluțiile tehnice aflate în litigiu au un grad minim de originalitate și nu se pot încadra în categoria celor brevetabile.

În cel mai bun caz, poate fi vorba de raționalizări prin aplicarea unor scheme existente în literatura de specialitate. Metodologia utilizată în cadrul expertizei realizate de dl. C.G. are o serie de imperfecțiuni, care nu permit o apreciere corectă a eventualelor economii. Datele numerice utilizate în cadrul expertizei nu sunt conforme cu realitatea: prețul real al energiei termice sub formă de abur, conform A.N.R.E. este mai mic decât valoarea folosită în raportul de expertiză tehnică. Prin folosirea unor date de intrare mai apropiate de realitate, Tribunalul a constatat că soluția propusă, deși are un efect benefic asupra procesului de degazare, poate conduce chiar la pierderi, și nu la economii în bilanțul energetic și cel economic asociat acestuia.

Judecata în apel Prin decizia nr. 235 A din 23 octombrie 2008 Curtea de Apel București, secția a IX- a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins ca nefondate apelurile declarate împotriva sentinței de pârât și reclamantă. În cursul judecării apelului, s-a încuviințat cererea pârâtului de efectuare a unei noi expertize, cu reluarea obiectivelor avute în vedere la prima instanță, dar și cu un nou obiectiv propus de pârât, anume de a se stabili dacă schema instalației prezentată în articolul pretins a conține una dintre anterioritățile invocate prin cererea de chemare în judecată este funcțională sau are doar caracter teoretic. S-a dispus ca lucrarea să fie efectuată de către experți în specialitatea termoenergetică.

S-au formulat de către ambii apelanți obiecțiuni la raport, încuviințate de instanță; răspunsurile experților la obiecțiunile formulate au fost cuprinse în suplimente la rapoartele de expertiză atașate la dosar. Pentru a respinge ambele apeluri, Curtea a avut în vedere următoarele considerente: În ceea ce privește apelul pârâtului I.A., cea mai mare parte a criticilor formulate sunt legate de raportul de expertiză tehnică întocmit în cursul judecății în primă instanță de către expert V.M., ale cărui concluzii au fost însușite în totalitate prin sentința pronunțată.

Dat fiind faptul că în această fază procesuală a fost încuviințată și administrată o nouă expertiză tehnică, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost efectuată chiar de către specialiști din domeniul termoenergetică, au rămas fără obiect criticile apelantului legate de specialitatea expertului V., de conținutul lucrării realizate de acesta și de modul de respectare a dispozițiilor legale privind cerințele de brevetabilitate a unei invenții. Reanalizând fondul cauzei în raport de expertiza de specialitate efectuată în apel, în limitele cererii deduse judecății, ținând seama de toate susținerile și apărările părților formulate în ambele faze procesuale, inclusiv din motivele de apel, în scopul determinării îndeplinirii cerințelor de brevetabilitate prevăzute de Legea nr. 64/1991, Curtea de apel a reținut că la data depozitului național reglementar nu era îndeplinită condiția noutății, în sensul că soluția tehnică descrisă de brevet era conținută în stadiul tehnicii.

Față de revendicările cuprinse în brevetul de invenție, s-au invocat drept elemente de anterioritate, care exclud noutatea invenției, trei publicații apărute înainte de data depunerii cererii de înregistrare a brevetului la data de 21 martie 1995, respectiv: articolul „O nouă soluție de preîncălzire, înainte de degazorul de 1,2 bari, a apei dedurizate de adaos în rețelele de termoficare", scris de ing. G.C., publicat în nr. X/1994 al revistei „Producerea, transportul și distribuția energiei electrice și termice"; „îndreptarul inginerului energetician din întreprinderile industriale" apărut la Editura T. în anul 1984, autorii fiind cadre universitare binecunoscute din Universitatea P. București; „Exploatarea instalațiilor de turbine cu abur", publicație apărută la editura E., Moscova, 1958, difuzată și prin rețeaua de librării din România.

Conform art. 8 din Legea nr. 64/1991, „o invenție este nouă dacă nu este cuprinsă în stadiul tehnicii" - alin. (1), stadiul tehnicii cuprinzând „toate cunoștințele care au devenit accesibile publicului printr-o descriere scrisă sau orală, prin folosire ori prin orice alt mijloc, până la data depozitului cererii de brevet de invenție sau a priorității recunoscute" - alin. (2). Actul normativ invocat - ca și celelalte ce vor fi reținute ca incidente în cauză - interesează în forma de la momentul depozitului reglementar, 21 martie 1995, în aplicarea principiului de aplicare în timp a legii tempus regit actum, care presupune ca orice acte juridice, cum este și brevetul de invenție, să fie încheiate sub imperiul legii în vigoare; de asemenea, cauzele de nulitate sunt cele prevăzute de aceeași lege; legile ulterior adoptate ori modificările actelor normative existente nu pot produce, în principiu, efecte retroactive asupra actelor juridice prin prisma celor două aspecte menționate-încheierea actului și cauzele de nulitate a acestuia.

În cauză s-au invocat trei documente cu caracter de anterioritate. Potrivit regulii 32 B alin. (2) din H.G. nr. 152/1992 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, în vigoare la momentul depozitului reglementar, la aprecierea activității inventive, se stabilește stadiul tehnicii din care se formează un mozaic de soluții tehnice ce se compară, în totalitatea lui, cu revendicările. În cazul în care se invocă lipsa noutății invenției, potrivit regulii 32 A alin. (2) și (3) din același act normativ, materialele din stadiul tehnicii nu pot fi luate în considerare decât individual, pentru fiecare invenție; nu sunt opozabile materialele din stadiul tehnicii în sistem mozaic, lucru valabil și în situația unui grup de invenții care respectă unitatea invenției, avându-se în vedere fiecare invenție în parte.

Dat fiind că în speță se invocă lipsa noutății, Curtea de apel a considerat că doar articolul „O nouă soluție de preîncălzire, înainte de degazorul de 1,2 bari, a apei dedurizate de adaos în rețelele de termoficare", scris de ing. G.C. și publicat în nr. X/1994 al revistei „Producerea, transportul și distribuția energiei electrice și termice" este relevant din punct de vedere al anteriorității, fiind cel mai apropiat din punct de vedere tehnic de invenția în discuție, fapt necontestat de către niciuna dintre părțile litigante și rezultat din ambele rapoarte de expertiză întocmite de experții în termoenergetică. Pârâtul I.A. a contestat apariția și difuzarea efectivă a revistei respective în luna noiembrie 1994, adică a lunii imediat următoare celei evocate de numărul X indicat în revistă.

O asociere între data apariției sau difuzării și cea a numărului revistei ar fi posibilă numai dacă s-ar fi dovedit modul de apariție al revistei, în speță lunar, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, caz în care vor fi avute în vedere probele administrate efectiv. La sfârșitul art. din revistă, se menționează de către redactorul P.I. că acest articol a intrat în redacție în luna noiembrie 1994, ceea ce ar însemna că a fost publicat după această dată.

Prin adresa din 26 ianuarie 2005 emisă de Filiala Institutul de Cercetări și Modernizări Energetice I. SA - regăsită la dosar în setul de acte depus chiar de către pârât, se arată că, dintr-o greșeală de dactilografiere, s-a menționat faptul că ar fi intrat în redacție în luna noiembrie 1994, în realitate, nr. X/1994 al revistei fiind definitivat în cursul lunii octombrie 1994 și distribuit beneficiarilor în luna noiembrie 1994. Afirmațiile din această adresă, ce reprezintă un act autentic, semnată fiind de directorul general al instituției emitente în exercitarea atribuțiilor sale, calitate oficială confirmată prin aplicarea ștampilei instituției, beneficiază de o prezumție relativă de adevăr, în aplicarea art. 1173 C. civ.

(nu până la înscrierea în fals, nefiind vorba despre constatări personale ale funcționarului superior). Această forță probantă se impune cu atât mai mult cu cât înscrisul provine de la instituția care reprezintă continuatoarea persoanei juridice care gestiona în anul 1994 difuzarea revistei „Producerea, transportul și distribuția energiei electrice și termice", respectiv R. Dovada contrară celor menționate în adresă nu a fost efectuată; dimpotrivă, celelalte înscrisuri le confirmă. Astfel, pârâtul a susținut că, în fapt, revista nu a apărut până la sfârșitul anului 2004, bazându-se pe prezumții desprinse din mai multe împrejurări: revista nu poartă codul specific, alocat publicației, RR, pe care îl prezintă unele dintre numerele ulterioare, începând cu nr. M/1996; are coperți lucioase realizate de R.C.

București, deși acea societate nu exista în 1994-1995; are nr. de comandă 88.805, superior celui care ar fi corespuns anului 1994, la nivelul anilor 1996-1997. Aceste prezumții, bazate pe fapte plauzibile, unele dovedite (cum este codul de numerotare standardizată), nu infirmă cele menționate în adresa I., deoarece vizează alte fapte. Nu este exclus ca, astfel cum arată apelantul, după anul 1996, să se fi luat măsuri pentru difuzarea revistei conform reglementării în vigoare, reprezentate de Legea nr. 111/1995 privind constituirea, organizarea și funcționarea depozitului legal de documente, indiferent de suport, însemnând adoptarea unui cod unic ISSN, ce permite identificarea publicației în spațiile de informare accesibile publicului larg, inclusiv pentru numere anterioare ale revistei, cum este și cel de față.

Ceea ce este relevant, și a fost arătat chiar de către pârât, este că revista a fost efectiv editată, exclusiv pentru uz intern, în perioada anterioară înscrierii sale în circuitul informațional larg, urmare a includerii sale obligatorii în depozitul legal de documente după noiembrie 1995. În acest sens, apelantul a arătat că între 1991 și 1995 revista a fost de uz intern, ceea ce înseamnă nu numai că a existat în materialitatea sa, dar a și fost difuzată, pe un circuit restrâns.

Această precizare se coroborează cu mențiunile din adresa I., în sensul că în anul 1994, contractarea abonamentelor la revista „Producerea, transportul și distribuția energiei electrice și termice" se făcea centralizat de către R. iar, în vederea difuzării, R. stabilea tirajele pentru direcțiile generale, diviziile și institutele de studii, proiectare și cercetare subordonate (ISPE, ISPH etc). Concluzia care se desprinde din cele arătate este că, înainte ca difuzarea revistei să fie reglementată potrivit normelor în vigoare, a fost difuzată printr-un sistem propriu, asigurat de R., în mod centralizat - conform cu sistemul de organizare a industriei energiei electrice de acel moment - în care au fost incluse și institutele de studii, proiectare și cercetare subordonate.

Or, pârâtul avea la acea dată calitatea de salariat al ISPE, situație în care ar fi putut lua efectiv cunoștință despre conținutul revistei, care îi era accesibil. Accesul pentru public la un material a cărui apartenență la stadiul tehnicii este disputată, la care se referă art. 8 din lege, nu este asigurat numai prin punerea acestuia la dispoziția publicului larg, respectiv prin biblioteci, librării etc, în baza unor contracte de editare și difuzare, ci și prin orice alt mijloc de răspândire a informației, cu condiția să fie destinat unui public determinat, indiferent cât de numeros.

Această cerință este îndeplinită în cazul sistemului de difuzare propriu practicat de R., care viza, în principal, pe toți funcționarii din unitățile și instituțiile subordonate, dar și din institutele de învățământ superior cu profil tehnic, din București și din provincie, pe bază de abonamente, fără vreo legătură cu Biblioteca Națională sau cu Biblioteca Academiei Române, de la care apelantul a obținut și a depus la dosar relații privind intrarea revistei în evidențele lor. Pe de altă parte, soluția tehnică prezentată în revistă a fost cunoscută cel puțin la nivelul Institutului de Studii și Proiectări Energetice (ISPE) și al Filialei E. București, până la data cererii de constituire a depozitului reglementar al brevetului - 21 martie 1995 - după cum rezultă din înscrisurile de la dosar depuse în mai multe rânduri, ceea ce atestă popularizarea informațiilor din materialul publicistic până la acea dată.

Astfel, la F.E.B. au ajuns două solicitări, aproape concomitent, cu surse diferite, de aplicare a unui proiect de modificare a soluției de preîncălzire a apei de adaos: pe de o parte, C.E.T. București Vest a depus referatul înregistrat sub nr. 394 din 22 februarie 1995, prin care a propus o asemenea modificare a soluției de preîncălzire a apei la intrarea în degazorul de apă dedurizată de adaos în rețeaua de termoficare prin montarea unor preîncălzitori de suprafață de tip apă-apă, ceea ce atestă că îi era cunoscută una dintre soluțiile vehiculate la acel moment, fie cea din revistă, fie cea a autorului brevetului. În același timp, I.S.P.E. a depus, la rândul său, un referat înregistrat sub nr. 1769 din 24 februarie 1995, prin care a comunicat posibilitatea înlocuirii PAD- urilor abur-apă cu PAD-uri apă-apă, cu care, însă, s-a învederat că institutul nu este de acord.

În urma aprobării date de F.E.B., s-a ajuns la o soluție mixtă aplicată în practică. După 1996 soluția cuprinsă în articolul din revistă a fost aplicată în mai multe centrale, respectiv la C.E.T. Grozăvești, C.E.T. București Vest, C.E.T. Progresu și C.E.T. București Sud. Aceasta semnifică, după cum s-a arătat, că soluția utilizării schimbătorilor de căldură de tip apă-apă cu plăci pentru preîncălzirea apei de adaos a fost cunoscută la nivelul instituțiilor din cadrul R. până la data de 21 martie 1995, atestând că a fost accesibilă publicului în sensul art. 8 din lege. Prevăzând în art. 8 din Legea nr. 64/1991 cerința noutății brevetului în raport cu stadiul tehnicii, legiuitorul a avut în vedere ca în stadiul tehnicii să se regăsească nu invenția ca atare, ci o lucrare care reproduce ansamblul invenției în elementele esențiale.

Așadar, compararea între soluțiile tehnice se face prin prisma caracteristicilor tehnice ce reprezintă esența invenției, respectiv a materialului din stadiul tehnicii, pentru stabilirea punctelor comune, implicit, a celor de diferențiere. Un asemenea obiectiv l-a avut și expertiza tehnică încuviințată, constatându-se că cei trei experți din specialitatea termoenergetică nu au ajuns la un punct de vedere unitar, concluziile lor fiind expuse în două rapoarte diferite, cu câte un supliment, ca răspuns la un obiectiv încuviințat și neanalizat. Curtea, analizând conținutul acestora, a dat eficiență rapoartelor întocmite de experții C.M. și S.A.C., înlăturându-le pe cele ale expertului S.V., nu numai pentru faptul că opinia acestuia este minoritară, ci și pentru modul concret în care rapoartele acestui expert au fost întocmite.

Astfel, la întrebarea esențială adresată de instanță, anume cea a elementelor comune din cele două lucrări tehnice supuse comparării, expertul S. practic nu a răspuns, rezumându-se a preciza sumar în ce constă fiecare dintre schemele instalațiilor comparate și conchizând în sensul că între cele două scheme nu există asemănare „decât poate ca desen", deși cele două scheme nu au fost efectiv comparate. Pe lângă modul impropriu de realizare a expertizei, în absența comparării instalațiilor tehnice, se observă că expertul a minimalizat rolul pe care un desen îl are în explicarea, descrierea unei lucrări tehnice brevetate sau potențial brevetabile, ajungând la o soluție contrară celei desprinse din dispozițiile legale incidente.

Astfel, din regula 16 a Regulamentului de aplicare a legii (forma din H.G. nr. 152/1992), rezultă că desenele sunt necesare în măsura în care contribuie la înțelegerea invenției și a elementelor de noutate ale ei, ceea ce atestă că asemănarea desenelor reprezintă un indiciu pentru similitudinile dintre instalațiile însele. În ceea ce privește rapoartele de expertiză întocmite de experții C.M. și S.A.C., Curtea a constatat că acestea au fost realizate cu acuratețe, răspunzându-se la obiect cerințelor formulate. Referirea la revendicări s-a făcut individual, pentru fiecare în parte, potrivit regulilor 32 A și 15 din Regulamentul de aplicare a legii, constatându-se că elementele tehnice considerate noi, conținute în revendicările 1 și 2 din brevet sunt identice cu cele conținute în soluția tehnică prezentată în articol.

Astfel, procedeul „pentru preîncălzirea apei de adaos" prezentat în revendicarea 1 din brevet este identic celui prezentat în articol; în ambele soluții acest procedeu constă în „preîncălzirea apei de adaos care se face cu apă degazată" preluată din rezervorul degazorului și constituie principalul element comun, considerat în brevet drept o noutate. De asemenea, instalația „preîncălzirea apei de adaos care se face cu apă degazată" prezentată în revendicarea 2 din brevet este identică celei din schema de funcționare din figura 2 conținută în articol, existând în ambele soluții un element tehnic de bază comun, considerat o noutate, respectiv schimbătorul de căldură cu plăci de tip apă-apă racordat pe intrare și ieșire la circuitele existente de apă de adaos și apă degazată, prin care se preîncălzește apa de adaos.

Experții au menționat în plus, răspunzând celui de-al 2-lea obiectiv al lucrării încuviințate, că soluția prezentată în revistă este funcțională, contrar susținerilor apelantului - pârât, pentru argumente pur tehnice, redate ca atare în raportul de expertiză. Pe baza acestor constatări tehnice, a căror exactitate nu poate fi verificată de câtre instanță - sarcina acesteia fiind numai aceea de a dezlega problemele de drept pe baza constatărilor tehnice ale experților - Curtea a constatat că brevetul nu îndeplinește cerința noutății, întrucât elementele tehnice considerate noi în brevet, în privința ambelor revendicări ale acestuia, sunt identice cu cele din lucrarea prezentată în materialul publicistic ce a servit drept bază de comparare, ceea ce determină identitatea principiului de funcționare și a înseși invenției, operând efectul devolutiv al apelului exercitat.

2. În ceea ce privește apelul reclamantei, Curtea a constatat că vizează exclusiv neacordarea cheltuielilor de judecată de către prima instanță, care a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. și că nu se impune recunoașterea cheltuielilor suportate de către reclamantă în cursul judecății în primă instanță, întrucât acestea au constat în onorariul pentru expertiza ce nu a mai fost valorificată în această fază procesuală în verificarea legalității sentinței, în apel procedându-se la efectuarea unei noi expertize de specialitate a cărei plată a fost suportată potrivit dispozițiilor acestei instanțe. Judecata în recurs Împotriva acestei decizii a declarat recurs numai pârâtul I.A., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În motivarea cererii, recurentul a redat pe larg istoricul brevetării invenției și pe cel al judecății, susținând că este autorul soluției tehnice în litigiu, pe care a prezentat-o conducerii I.S.P.E. cu referatul din data de 19 decembrie 1994, împreună cu propunerea ca această instituție să preia calitatea de titular al invenției. În acest sens, instituția urma să întocmească documentele necesare și să depună la O.S.I.M., în termenul legal de 60 de zile, cererea de acordare a brevetului de invenție pe numele I.S.P.E., dar, cum aceasta nu a fost de acord, pârâtul s-a adresat el însuși O.S.I.M. pentru eliberarea brevetului. Analizând probele administrate în cauză și omologând exclusiv concluziile raportului de expertiză întocmit de experții C.M.

și S.A.C., instanța a respins în mod greșit apelul său, reținând greșit existența unei anteriorități, constând în articolul „O nouă soluție de preîncălzire înainte de degazorul de 1,2 bari a apei dedurizate de adaos în rețelele de termoficare", publicat de directorul C.E.T. Progresul, ing. G.C. Soluția astfel pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv art. 8 din Legea nr. 64/1991, forma în vigoare la momentul brevetării. Față de motivarea instanței de apel cu privire la soluția pronunțată, având în vedere situația de fapt, probatoriile administrate în cauză, prin raportare la prevederile Legii nr. 64/1991 și la cele ale H.G.

nr. 152/1992 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind brevetele de invenție, pe de o parte, în mod greșit s-a considerat ca fiind distrugătoare de noutate soluția cuprinsă în articolul „O nouă soluție de preîncălzire înainte de degazorul de 1,2 bar a apei dedurizate de adaos în rețelele de termoficare" al inginerului G.C., iar pe de altă parte tot în mod eronat s-a considerat ca fiind identice cele două soluții analizate adică cea brevetată și cea cuprinsă în articolul în discuție.

Cu privire la primul aspect, singura probă considerată de instanță fiind suficientă și pertinentă pentru a infirma noutatea invenției brevetate este adresa din 26 ianuarie 2005 emisă de Filiala Institutul de Cercetări și Modernizări Energetice I. SA, în care se precizează că, dintr-o greșeală de dactilografiere, s-a menționat faptul că nr. X/1994 al revistei „Producerea, transportul și distribuția energiei electrice și termice" ar fi intrat în redacție în luna noiembrie 1994, dar că în realitate acest număr al revistei ar fi fost definitivat în cursul lunii octombrie 1994 și distribuit beneficiarilor în noiembrie 1994. Pe lângă faptul că mențiunile din adresă apar ca fiind fabricate tocmai pentru a susține cauza intimatei reclamante, calificarea de „act autentic" dată de instanță acestui înscris, în raport de care toate și oricare dintre susținerile și probele invocate și solicitate de recurentul pârât nu au mai fost luate în seamă, nu face decât să confirme faptul că prezumția instanței este una greșită.

Analiza instanței, în virtutea rolului său activ, ar fi trebuit completată prin cercetări logice, menite a conduce la aflarea adevărului, în sensul de a se verifica dacă nr. X/1994 a existat sau a fost efectiv distribuit, respectiv dacă pentru nr. X/1994 al revistei a existat documentația necesară editării și difuzării, respectiv comanda nr. K8.805 de editare a revistei (numărul de comandă fiind menționat pe coperta revistei), contract de editare și de difuzare, contracte cu beneficiarii, documente de transport, documente contabile care să ateste cheltuielile efectuate pentru editarea și difuzarea revistei etc. Totodată, au fost ignorate practic probele invocate de recurentul pârât prin care se face dovada faptului că revista în care a fost publicat articolul considerat drept anterioritate a intrat la Biblioteca Academiei Române (începând cu nr. 7/1995), conform adresei din 29 mai 2006, precum și a faptului că, de la momentul editării până la momentul aducerii la cunoștința publicului - inclusiv atunci când este vorba de un circuit restrâns-, orice publicație parcurge cel puțin câteva luni, aspect care rezultă și din conținutul adresei din mai 2006 a Bibliotecii Naționale, care precizează că revista a intrat în bibliotecă după anul 2006 (începând cu nr. 10/2005), ambele înscrisuri la care s-a făcut referire fiind depuse la dosarul cauzei.

Or, ignorând cele două adrese, instanța de apel a eliminat practic prevederile art. 41 ale Decretului nr. 17/1949 pentru editarea și difuzarea cărții (articol abrogat la data de 30 ianuarie 1996 prin Legea nr. 111/1995), care statua că „întreprinderile de editură și tipografiile sunt obligate să trimită bibliotecilor specificate mai jos, un număr de exemplare, din lucrările editate sau tipărite de de, după cum urmează: a) Câte două exemplare din toate publicațiile, bibliotecii Academiei Republicii Populare Române (...). Astfel, primul exemplar al revistei „Producerea, transportul și distribuția energiei electrice și termice" a intrat colecția Bibliotecii Academiei Române începând cu anul 1995, respectiv nr. 7/1995.

Fără a ține seama de aspectele sus arătate, dovedite de către recurentul pârât cu înscrisurile existente la dosar, instanța a prezumat, pe baza unui singur înscris considerat drept act autentic, faptul că revista a fost adusă la cunoștința publicului. Primul număr al revistei care a intrat în biblioteca I.S.P.E. (recurentul pârât fiind angajat la I.S.P.E. la momentul formulării cererii de brevet) este numărul 1/1997, contrar celor reținute de instanța de apel, în sensul că recurentul pârât I.A. ar fi avut posibilitatea de a lua cunoștință de conținutul nr. X/1994 al revistei în calitatea sa de angajat al I.S.P.E. la nivelul anului 1994. Din analiza pe care instanța o face cu referire la cele două rapoarte de expertiză tehnică întocmite rezultă fără putință de tăgadă faptul că s-a considerat ca fiind corect raportul întocmit de experții C.M.

și S.A.C. exclusiv pentru motive de formă, și nu pentru conținutul acestuia, instanța reținând pe de o parte că opinia expertului S.V. este minoritară, iar pe de altă parte că raportul de expertiză înlăturat ar aborda un mod impropriu de realizare a expertizei, deși însăși instanța arată mai departe că exactitatea constatărilor tehnice ale experților nu poate fi verificată de către aceasta și în condițiile în care concluziile raportului de expertiză înlăturat este susținut cu argumente tehnice solide, prezentate în trei volume anexă la raport. Astfel, contrar celor reținute de către instanța de apel față de raportul de expertiză întocmit de experții C.M. și S.A.C. aceștia nu fac altceva decât să descrie sumar și subiectiv elemente descrise în articol și în schema publicată comparând cu elemente existente în brevet.

Făcând o comparație semantică și nici într-un caz tehnică, cei doi experți nu sesizează diferențele evidente dintre soluția propusă prin intermediul revistei, care precizează fără echivoc că acesta funcționează doar cu apă dedurizată, în timp ce soluția din brevet este funcțională atât cu apă degazată, cât și cu apă fierbinte, aspect esențial de diferențiere între cele două soluții.

De altfel, pornind de la o analiză sumară și neargumentată tehnic și practic, cei doi experți ajung în mod absolut arbitrar la concluzia că cele două soluții sunt identice, când în realitate soluția descrisă în articolul inginerului G. nu este funcțională în mod practic, astfel cum se arată, cu argumente, în expertiza efectuată de expert tehnic V. S., care precizează că orice specialist care lecturează articolul cu pricina realizează că el tratează doar ca o idee posibilitatea utilizării schimbătoarelor în plăci, aducând ca argumente posibile avantaje, însă fără o finalizare sau o concepție practică, fiind un articol pur teoretic, cu trimitere la specialiști pentru a fundamenta o soluție tehnică.

Totodată, potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză de expertul tehnic V.S., schema brevetată este funcțională tocmai datorită faptului că este dotată cu toate regulatoarele necesare de debit, presiune și temperatură, care fac posibilă funcționarea în parametri a instalației, în timp ce schemei prezentate în articolul inginerului G. îi lipsesc elemente esențiale pentru funcționare, respectiv pompele de termoficare treapta I și II și cazanele de apă fierbinte (CAF-uri). Acest aspect reținut de către expertul V.S. a fost efectiv eliminat, deși reprezintă un alt element, esențial (întrucât ține de funcționarea soluției) de diferențiere. O altă dovadă a subiectivismului evident al experților C.M.

și S.A.C., acceptat de către instanță, este și împrejurarea că se compară elemente tehnice comune dintre soluțiile din brevet și cele prezentate în revista „îndreptarul inginerului energetician din întreprinderile industriale" apărută în anul 1984 la Editura T. București, fără a preciza întreg conținutul art. Acești experți ajung astfel să emită concluzii categorice, fără a își argumenta tehnic opinia, lucru constatat de altfel și de instanță în momentul admiterii obiecțiunilor la raportul întocmit de aceștia, ceea ce denotă că opinia celor doi experți era formată chiar înainte de cercetarea actelor dosarului.

Cei doi experți, în completarea expertizei, afirmă în mod cu totul absurd că revendicarea 1 din brevet este identică atât cu soluția propusă în articolul „O nouă soluție de preîncălzire, înainte de degazorul de 1,2 bar, a apei dedurizate de adaos în rețelele de termoficare", pretins publicat în anul 1994, cât și cu soluția propusă în „îndreptarul inginerului energetician din întreprinderile industriale" din anul 1984. Or, așa cum s-a arătat, pe de o parte, soluția prevăzută în „îndreptarul inginerului energetician din întreprinderile industriale" funcționează cu apă rece, în timp de soluția inginerului G.C. funcționează cu apă caldă, iar, pe de altă parte, dacă s-ar considera drept corectă această comparație, ar însemna că cele două soluții (cea a ing.

G.C. și cea din îndreptar) sunt identice, ceea ce este complet neadevărat, dat fiind modul în care funcționează cele două instalații. Motivele pentru care solicită recurentul să se constatate, pe de o parte lipsa de anterioritate, iar pe de altă parte nefuncționalitatea schemei realizată de ing. G. sunt următoarele: În articolul inginerului G.C. s-au făcut unele greșeli de calcul și de interpretare, erori recunoscute de autor și corectate abia în anul 2004, prin articolul „Unele precizări la articolul: O nouă soluție de preîncălzire, înaintea degazorului de 1,2 bar, a apei dedurizate de adaos în rețelele de termoficare", articol publicat în numărul din ianuarie 2004 al aceleiași reviste împreună cu schemele instalației în varianta clasică apă-abur și în varianta apă-apă.

Schema instalației de preîncălzire a apei dedurizate înainte de degazor prezentată în articolul pretins publicat în 1994 al inginerului G.C. este nefuncțională deoarece: Procesul de degazare se realizează în degazorul de 1,2 bar numai la temperatura de fierbere a apei de 104°C temperatură care se atinge prin preîncălzirea dinaintea degazorului și continuată în degazor cu optim 10-:15°C. În degazor apa nu poate fi preîncălzită cu peste 15°C datorită timpului scurt în care se scurge coloana de degazare prin cădere liberă. Preîncălzirea apei de adaos înainte de degazor numai până la temperatura de 70°C conform schemei de instalație a inginerului G.C., lasă pe seama degazorului continuarea încălzirii cu restul de 34°C ceea ce este imposibil, și astfel temperatura de fierbere 104°C nu se atinge iar apa de adaos străbate degazorul fără să se degazeze.

Schema respectivă a instalației nu asigură reglajele obligatorii, respectiv reglajul debitului de abur introdus în degazor în funcție de debitul apei de adaos, reglajul debitului apei adaos la intrarea în degazor în funcție de nivelul lichidului din rezervorul degazorului și reglajul debitului apei degazate spre preîncălzitorul apă-apă dinaintea degazorului, în funcție de temperatura apei de adaos la intrarea în degazor care trebuie asigurată la valoarea de 90-95°C Purja continuă la un cazan de abur are rolul ca, prin expandorul de purjă, să deverseze în canalizare impuritățile introduse în cazan cu apa de alimentare, iar în schemele instalațiilor de gazare a apei de adaos din articolul publicat de inginerul G.C.

pentru corectarea erorilor strecurate în cel din anul 1994, figurează soluția inexistentă la varianta clasică apă-abur imposibilă la varianta noua apă-apă, prin care impuritățile colectate în expandorul de purjă se introduc în circuit prin degazorul apei de adaos. Prin introducerea în degazor a impurităților selectate în expandorul de purjă s-ar anula efectul purjei continue de la cazanele de abur și în foarte scurt timp concentrația de impurități, în continuă creștere, ar fi condus la erodarea instalațiilor și în final la blocarea funcționării centralelor electrice de termoficare. Prin raportare la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 64/1991 și la regula 30 alin. (1) din H.G. nr. 152/1992 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a legii, recurentul solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Intimații SC E. București SA, O.S.I.M. și SC I.S.P.E. SA au depus la dosar întâmpinări, toți solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii curții de apel ca fiind temeinică și legală. În baza art. 305 C. proc. civ., recurentul a solicitat proba cu înscrisuri noi, depunând în acest sens o serie de procese-verbale și adrese pentru a dovedi că publicația prin care se pretinde că s-ar fi distrus anterioritatea a fost accesibilă publicului cel mai devreme la sfârșitul lunii martie 1995, așadar după constituirea depozitului reglementar. Analizând recursul, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: În primul rând, motivele pentru care în recurs se poate cere modificarea sau casarea unei hotărâri sunt cele expres și limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ. În motivarea cererii sale, recurentul formulează mai multe critici prin care își manifestă nemulțumirea față de modul cum au fost interpretate probele de către instanța de apel și față de situația de fapt astfel cum a fost reținută pe baza probelor administrate. Or, după abrogarea pct. 10 și 11 ale art. 304 C. proc. civ., asemenea critici nu mai pot fi analizate de instanța de recurs, care poate verifica numai dacă la situația de fapt astfel cum a fost stabilită au fost aplicate corect dispozițiile legale incidente.

Acesta este considerentul pentru care criticile privitoare la împrejurarea că instanța de apel ar fi ignorat probele invocate de recurent, în sensul că revista în care s-a publicat articolul considerat anterioritate ar fi intrat la biblioteca Academiei Române după anul 1996 sau că instanța ar fi prezumat greșit, pe baza unui înscris considerat fără temei autentic, faptul că nr. X/1994 al revistei „Producerea, transportul și distribuția energiei electrice și termice" ar fi existat și ar fi fost adusă la cunoștința publicului în luna noiembrie 1994, nu vor fi analizate. În legătură cu acest aspect, recurentul însuși invocă netemeinicia deciziei, și nu nelegalitatea acesteia. Recurentul face referire la dispozițiile art. 8 din Legea nr. 64/1991, or, la situația de fapt reținută, instanța de apel a aplicat corect dispozițiile legale anterior menționate.

Astfel, a stabilit că, din perspectiva cerinței noutății, documentul care reprezintă anterioritatea îl constituie articolul „O nouă soluție de preîncălzire, înainte de degazorul de 1,2 bari, a apei dedurizate de adaos în rețelele de termoficare" scris de ing. G.C. și publicat în nr. X/1994 al revistei „Producerea , transportul și distribuția energiei electrice și termice". Și în apel recurentul a contestat apariția și difuzarea efectivă a respectivului număr din revistă în luna noiembrie 1994, adică în luna imediat următoare celei evocate de nr. X al revistei. Instanța de apel, analizând înscrisurile depuse la dosar și prezumțiile simple invocate de părți - și nu doar o singură adresă, cum pretinde recurentul - a ajuns la concluzia că între anii 1991 și 1995, revista a fost editată, dar pentru uz intern, ceea ce înseamnă că a existat în materialitatea sa și a fost și difuzată pe un circuit restrâns, la care însă inclusiv pârâtul I.A.

a avut acces, dat fiindcă era salariat al I.S.P.E. Critica potrivit căreia documentul în discuție nu putea fi considerat distructiv de noutate în sensul art. 8 din Legea nr. 64/1991, deoarece nu era accesibil publicului larg, reluată și în recurs, a fost corect înlăturată de către instanța de apel. Astfel, pentru a se considera că un document ce conține o soluție tehnică a fost adus la cunoștința publicului, aceasta nu presupune în mod necesar ca el să fi fost pus în circulație prin biblioteci sau librării, în baza unor contracte de editare și difuzare, ci prin orice alt mijloc de răspândire a informației. Din punct de vedere cantitativ, numărul persoanelor care alcătuiesc publicul nu are nicio relevanță.

Chiar și o persoană care are capacitatea de înțelegere și de comunicare - neținută de o clauză de confidențialitate - poate să constituie public, în sensul legii. Este de asemenea lipsită de relevanță scara la care informația a fost făcută accesibilă publicului. În practică (T381/87, O.E.B.) s-a decis că, chiar dacă numai o singură copie a unui document a fost plasată la o dată determinată pe raftul unei biblioteci, consecința legală este că documentul a devenit parte a stadiului tehnicii. În fine, nu prezintă interes dacă publicul a cunoscut efectiv informația care constituie anterioritatea, ci este suficient doar ca publicul să fi avut posibilitatea să ia cunoștință de ea.

Sub acest aspect, în mod just a observat Curtea de apel că publicarea într-o revistă de specialitate și difuzarea acesteia chiar pe un circuit restrâns, constituit din angajații unui institut de profil, întrunește cerința de publicitate prevăzută de lege drept condiție pentru considerarea respectivului document ca fiind distructiv de noutate. Curtea de apel a reținut mai mult - deși nu era necesar - că informația chiar a ajuns la cunoștința publicului, dovadă în acest sens fiind referatele prin care se propunea aplicarea noii soluții în economie. Faptul că informația apărută în revista de specialitate a devenit accesibilă publicului, inclusiv pârâtului care făcea parte din angajații cărora revista le era destinată, nu înseamnă că pârâtul a și luat cunoștință de ea sau că ar fi folosit-o ca sursă de inspirație.

Numai, că, din punct de vedere legal, soluția tehnică propusă spre brevetare de către pârât nu mai respecta cerința de a nu fi devenit accesibilă cunoașterii publicului anterior datei de depozit. 2. În ceea ce privește soluția tehnică propriu-zisă, brevetată de reclamant și, respectiv, propusă în documentul distructiv de noutate, hotărârea instanței de apel s-a întemeiat pe concluziile unei expertize tehnice de specialitate. Pentru a proceda astfel, Curtea de apel a înlăturat concluziile expertului S.V. și a dat eficiență concluziilor experților C.M. și S.A.C., iar considerentele pentru care a procedat astfel nu au fost de ordin exclusiv formal, cum susține recurentul. Astfel, pentru ca instanța să împărtășească opinia unui expert, ea trebuie să fie expusă coerent, logic, argumentat și, în primul rând, să răspundă întrebărilor adresate.

Or, lipsa răspunsului argumentat la unele întrebări și minimalizarea rolului jucat de desene în compararea celor două documente au constituit o scădere, din punctul de vedere al instanței de apel, a lucrării întocmite de expertul S.V. Într-adevăr, desenele sunt considerate ca făcând parte din stadiul tehnicii și, la limită, pot constitui în anumite cazuri ele însele anterioritate; în speță, desenele completează articolul și, respectiv, revendicările descrise în brevet. Nu se poate reține, astfel, că instanța de apel ar fi preferat în mod discreționar un punct de vedere în detrimentul celuilalt, ci dimpotrivă, și-a motivat opțiunea. Altminteri, argumentele pentru care instanța de apel a dat mai multă greutate unei probe decât alteia, câtă vreme nu aduc în discuție aspecte de nelegalitate, nici nu pot fi cenzurate de către instanța de recurs deoarece, așa cum s-a arătat și anterior, nu se încadrează în prevederile art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ. Deși s-a arătat nemulțumit de opțiunea instanței de apel, nici recurentul însuși nu a fost în măsură să arate în care din cele 9 motive de recurs prevăzute de lege se încadrează criticile sale privitoare la evaluarea probei cu expertiză. 3. Pe fond, recurentul susține că documentul reținut ca anterioritate cuprinde o altă soluție tehnică decât cea brevetată de el, motiv pentru care nu se poate considera că existența lui distruge noutatea invenției, în sensul art. 8 din Legea nr. 64/1991. În forma în vigoare la data brevetării, textul prevedea că o invenție este nouă dacă nu este conținută în stadiul tehnicii, prin stadiul tehnicii înțelegându-se toate cunoștințele care au devenit accesibile publicului până la data înregistrării cererii de brevet sau a priorității recunoscute.

Argumentele aduse de recurent în sprijinul acestei aserțiuni sunt acelea că schema propusă de ing. G.C. cuprinde greșeli de calcul și de interpretare și este nefuncțională. Asupra acestor aspecte, de strictă specialitate, s-au pronunțat experții desemnați în faza procesuală anterioară, care au afirmat pe baza verificărilor efectuate, că soluția prezentată în revistă este funcțională, adică poate fi pusă în practică pentru obținerea rezultatului scontat. În ceea ce privește soluțiile tehnice propuse, s-a reținut că revendicarea 1 din brevet vizează un procedeu - „procedeu pentru preîncălzirea apei de adaos" și că acesta este identic celui prezentat în articol; în ambele soluții, acest procedeu constă în „preîncălzirea apei de adaos care se face cu apă degazată" preluată din rezervorul degazorului și constituie principalul element comun, considerat în brevet drept o noutate.

În ceea ce privește instalația care realizează „preîncălzirea apei de adaos care se face cu apă degazată", prezentată în revendicarea 2 din brevet s-a stabilită că este identică celei din schema de funcționare din figura 2 conținută în articol; ambele soluții conțin un element tehnic de bază comun, considerat o noutate, respectiv schimbătorul de căldură cu plăci de tip apă-apă racordat pe intrare și ieșire la circuitele existente de apă de adaos și apă degazată, prin care se preîncălzește apa de adaos. Procedând la această comparație, experții au stabilit care este conținutul dezvăluirii cererii de brevet, care este întinderea protecției, adică în ce constă noutatea a ceea ce s-a revendicat efectiv, care este anterioritatea relevantă din stadiul tehnicii și care este conținutul anteriorității.

Chiar dacă s-au referit și la o lucrare mai veche, anterioritatea pe care s-a bazat analiza a reprezentat-o articolul adus la cunoștința publicului în luna noiembrie 1994; acesta a fost și anterioritatea reținută de instanță, fără a i se putea reproșa o comparație cu mai multe documente, de tip mozaic. În urma analizei efectuate, nu s-a putut identifica o caracteristică esențială care să deosebească cei doi termeni de comparație și care să opereze în favoarea invenției, situație în care concluzia lipsei de noutate apare ca fiind corectă. Faptul că procesul de degazare se realizează în degazorul de 1,2 bari numai la temperatura de fierbere a apei de 104 grade Celsius, temperatură care se atinge prin preîncălzirea degazorului, ce nu se poate realiza cu peste 15 grade Celsius, din cauza timpului scurt în care se parcurge coloana de degazare prin cădere liberă, invocat de recurent, reprezintă o problemă de strictă specialitate tehnică.

Aceeași este situația și în ceea ce privește susținerea potrivit căreia schema instalației nu asigură reglajele obligatorii ale debitului de abur și debitului apei, precum și cea referitoare la rolul pe care îl joacă purja continuă la un cazan de aburi. Pentru a verifica realitatea acestor afirmații și a cenzura astfel opiniile exprimate de experți, instanța de recurs ar trebui să aibă cunoștințele de specialitate; or, motivul pentru care s-a apelat la părerea unor experți este tocmai acela că specificul cauzei necesită nu doar cunoștințe de drept, ci și de termodinamică, la un nivel care îl depășește pe cel al culturii generale.

Pentru aceste considerente și dat fiind că în această fază procesuală nu se mai pot administra alte probe decât cea cu înscrisuri, Înalta Curte constată că, la situația de fapt stabilită pe baza probelor administrate în fazele procesuale anterioare, Curtea de apel a aplicat corect prevederile art. 8 din Legea nr. 64/1991, nefiind incident art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menține decizia atacată și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul I.A. împotriva deciziei nr. 235/A din 23 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2010.