ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3662/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3662/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Judecata

în primă instanță

Prin sentința civilă nr. 193 din 14 februarie

2006 Tribunalul București, secția a

IV-

a

civilă, a admis atât acțiunea principală formulată de reclamanta SC E.B. SA, în

contradictoriu cu pârâții I.A., Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci - O.S.I.M.

și cu intervenienta Institutul de Studii și Cercetări E. SA, cât și cererea de intervenție

a acesteia, și a dispus anularea brevetului de invenție nr. B1 cu titlul „Procedeu

și instalație pentru preîncălzirea apei de adaos", având ca titular pe pârâtul

I.A.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul

a reținut următoarele:

Din raportul de expertiză întocmit în cauză

de expertul desemnat de instanță, V.M., rezultă că soluțiile tehnice aflate în litigiu

au un grad minim de originalitate și nu se pot încadra în categoria celor brevetabile.

În cel mai bun caz, poate fi vorba de raționalizări prin aplicarea unor scheme existente

în literatura de specialitate.

Metodologia utilizată în cadrul expertizei

realizate de dl. C.G. are o serie de imperfecțiuni, care nu permit o apreciere corectă

a eventualelor economii.

Datele numerice utilizate în cadrul expertizei

nu sunt conforme cu realitatea: prețul real al energiei termice sub formă de abur,

conform A.N.R.E. este mai mic decât valoarea folosită în raportul de expertiză tehnică.

Prin folosirea unor date de intrare mai

apropiate de realitate, Tribunalul a constatat că soluția propusă, deși are un efect

benefic asupra procesului de degazare, poate conduce chiar la pierderi, și nu la

economii în bilanțul energetic și cel economic asociat acestuia.

Judecata

în apel

Prin decizia nr. 235 A din 23 octombrie

2008 Curtea de Apel București, secția a

IX-

a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală,

a respins ca nefondate apelurile declarate împotriva sentinței de pârât și reclamantă.

În cursul judecării apelului, s-a încuviințat

cererea pârâtului de efectuare a unei noi expertize, cu reluarea obiectivelor avute

în vedere la prima instanță, dar și cu un nou obiectiv propus de pârât, anume de

a se stabili dacă schema instalației prezentată în articolul pretins a conține una

dintre anterioritățile invocate prin cererea de chemare în judecată este funcțională

sau are doar caracter teoretic.

S-a dispus ca lucrarea să fie efectuată

de către experți în specialitatea termoenergetică.

S-au formulat de către ambii apelanți obiecțiuni

la raport, încuviințate de instanță; răspunsurile experților la obiecțiunile formulate

au fost cuprinse în suplimente la rapoartele de expertiză atașate la dosar.

Pentru a respinge ambele apeluri, Curtea

a avut în vedere următoarele considerente:

În ceea ce privește apelul pârâtului I.A.,

cea mai mare parte a criticilor formulate sunt legate de raportul de expertiză tehnică

întocmit în cursul judecății în primă instanță de către expert V.M., ale cărui concluzii

au fost însușite în totalitate prin sentința pronunțată.

Dat fiind faptul că în această fază procesuală

a fost încuviințată și administrată o nouă expertiză tehnică, cu atât mai mult cu

cât aceasta a fost efectuată chiar de către specialiști din domeniul termoenergetică,

au rămas fără obiect criticile apelantului legate de specialitatea expertului V.,

de conținutul lucrării realizate de acesta și de modul de respectare a dispozițiilor

legale privind cerințele de brevetabilitate a unei invenții.

Reanalizând fondul cauzei în raport de

expertiza de specialitate efectuată în apel, în limitele cererii deduse judecății,

ținând seama de toate susținerile și apărările părților formulate în ambele faze

procesuale, inclusiv din motivele de apel, în scopul determinării îndeplinirii cerințelor

de brevetabilitate prevăzute de Legea nr. 64/1991, Curtea de apel a reținut că la

data depozitului național reglementar nu era îndeplinită condiția noutății, în sensul

că soluția tehnică descrisă de brevet era conținută în stadiul tehnicii.

Față de revendicările cuprinse în brevetul

de invenție, s-au invocat drept elemente de anterioritate, care exclud noutatea

invenției, trei publicații apărute înainte de data depunerii cererii de înregistrare

a brevetului la data de 21 martie 1995, respectiv: articolul „O nouă soluție de

preîncălzire, înainte de degazorul de 1,2 bari, a apei dedurizate de adaos în rețelele

de termoficare", scris de ing. G.C., publicat în nr. X/1994 al revistei „Producerea,

transportul și distribuția energiei electrice și termice"; „îndreptarul inginerului

energetician din întreprinderile industriale" apărut la Editura T. în anul

1984, autorii fiind cadre universitare binecunoscute din Universitatea P. București;

„Exploatarea instalațiilor de turbine cu abur", publicație apărută la editura

E., Moscova, 1958, difuzată și prin rețeaua de librării din România.

Conform art. 8 din Legea nr. 64/1991, „o

invenție este nouă dacă nu este cuprinsă în stadiul tehnicii" - alin. (1),

stadiul tehnicii cuprinzând „toate cunoștințele care au devenit accesibile publicului

printr-o descriere scrisă sau orală, prin folosire ori prin orice alt mijloc, până

la data depozitului cererii de brevet de invenție sau a priorității recunoscute"

- alin. (2).

Actul normativ invocat - ca și celelalte

ce vor fi reținute ca incidente în cauză - interesează în forma de la momentul depozitului

reglementar, 21 martie 1995, în aplicarea principiului de aplicare în timp a legii

tempus regit actum, care presupune ca orice acte juridice, cum este și brevetul

de invenție, să fie încheiate sub imperiul legii în vigoare; de asemenea, cauzele

de nulitate sunt cele prevăzute de aceeași lege; legile ulterior adoptate ori modificările

actelor normative existente nu pot produce, în principiu, efecte retroactive asupra

actelor juridice prin prisma celor două aspecte menționate-încheierea actului și

cauzele de nulitate a acestuia.

În cauză s-au invocat trei documente cu

caracter de anterioritate.

Potrivit regulii 32 B alin. (2) din H.G.

nr. 152/1992 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind

brevetele de invenție, în vigoare la momentul depozitului reglementar, la aprecierea

activității inventive, se stabilește stadiul tehnicii din care se formează un mozaic

de soluții tehnice ce se compară, în totalitatea lui, cu revendicările.

În cazul în care se invocă lipsa noutății

invenției, potrivit regulii 32 A alin. (2) și (3) din același act normativ, materialele

din stadiul tehnicii nu pot fi luate în considerare decât individual, pentru fiecare

invenție; nu sunt opozabile materialele din stadiul tehnicii în sistem mozaic, lucru

valabil și în situația unui grup de invenții care respectă unitatea invenției, avându-se

în vedere fiecare invenție în parte.

Dat fiind că în speță se invocă lipsa noutății,

Curtea de apel a considerat că doar articolul „O nouă soluție de preîncălzire, înainte

de degazorul de 1,2 bari, a apei dedurizate de adaos în rețelele de termoficare",

scris de ing. G.C. și publicat în nr. X/1994 al revistei „Producerea, transportul

și distribuția energiei electrice și termice" este relevant din punct de vedere

al anteriorității, fiind cel mai apropiat din punct de vedere tehnic de invenția

în discuție, fapt necontestat de către niciuna dintre părțile litigante și rezultat

din ambele rapoarte de expertiză întocmite de experții în termoenergetică.

Pârâtul I.A. a contestat apariția și difuzarea

efectivă a revistei respective în luna noiembrie 1994, adică a lunii imediat următoare

celei evocate de numărul X indicat în revistă.

O asociere între data apariției sau difuzării

și cea a numărului revistei ar fi posibilă numai dacă s-ar fi dovedit modul de apariție

al revistei, în speță lunar, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză, caz în care vor

fi avute în vedere probele administrate efectiv.

La sfârșitul art. din revistă, se menționează

de către redactorul P.I. că acest articol a intrat în redacție în luna noiembrie

1994, ceea ce ar însemna că a fost publicat după această dată.

Prin adresa din 26 ianuarie 2005 emisă

de Filiala Institutul de Cercetări și Modernizări Energetice I. SA - regăsită la

dosar în setul de acte depus chiar de către pârât, se arată că, dintr-o greșeală

de dactilografiere, s-a menționat faptul că ar fi intrat în redacție în luna noiembrie

1994, în realitate, nr. X/1994 al revistei fiind definitivat în cursul lunii octombrie

1994 și distribuit beneficiarilor în luna noiembrie 1994.

Afirmațiile din această adresă, ce reprezintă

un act autentic, semnată fiind de directorul general al instituției emitente în

exercitarea atribuțiilor sale, calitate oficială confirmată prin aplicarea ștampilei

instituției, beneficiază de o prezumție relativă de adevăr, în aplicarea art. 1173

C. civ. (nu până la înscrierea în fals, nefiind vorba despre constatări personale

ale funcționarului superior).

Această forță probantă se impune cu atât

mai mult cu cât înscrisul provine de la instituția care reprezintă continuatoarea

persoanei juridice care gestiona în anul 1994 difuzarea revistei „Producerea, transportul

și distribuția energiei electrice și termice", respectiv R.

Dovada contrară celor menționate în adresă

nu a fost efectuată; dimpotrivă, celelalte înscrisuri le confirmă.

Astfel, pârâtul a susținut că, în fapt,

revista nu a apărut până la sfârșitul anului 2004, bazându-se pe prezumții desprinse

din mai multe împrejurări: revista nu poartă codul specific, alocat publicației,

RR, pe care îl prezintă unele dintre numerele ulterioare, începând cu nr. M/1996;

are coperți lucioase realizate de R.C. București, deși acea societate nu exista

în 1994-1995; are nr. de comandă 88.805, superior celui care ar fi corespuns anului

1994, la nivelul anilor 1996-1997.

Aceste prezumții, bazate pe fapte plauzibile,

unele dovedite (cum este codul de numerotare standardizată), nu infirmă cele menționate

în adresa I., deoarece vizează alte fapte.

Nu este exclus ca, astfel cum arată apelantul,

după anul 1996, să se fi luat măsuri pentru difuzarea revistei conform reglementării

în vigoare, reprezentate de Legea nr. 111/1995 privind constituirea, organizarea

și funcționarea depozitului legal de documente, indiferent de suport, însemnând

adoptarea unui cod unic ISSN, ce permite identificarea publicației în spațiile de

informare accesibile publicului larg, inclusiv pentru numere anterioare ale revistei,

cum este și cel de față.

Ceea ce este relevant, și a fost arătat

chiar de către pârât, este că revista a fost efectiv editată, exclusiv pentru uz

intern, în perioada anterioară înscrierii sale în circuitul informațional larg,

urmare a includerii sale obligatorii în depozitul legal de documente după noiembrie

uz intern, ceea ce înseamnă nu numai că a existat în materialitatea sa, dar a și

fost difuzată, pe un circuit restrâns.

Această precizare se coroborează cu mențiunile

din adresa I., în sensul că în anul 1994, contractarea abonamentelor la revista

„Producerea, transportul și distribuția energiei electrice și termice" se făcea

centralizat de către R. iar, în vederea difuzării, R. stabilea tirajele pentru direcțiile

generale, diviziile și institutele de studii, proiectare și cercetare subordonate

(ISPE, ISPH etc).

Concluzia care se desprinde din cele arătate

este că, înainte ca difuzarea revistei să fie reglementată potrivit normelor în

vigoare, a fost difuzată printr-un sistem propriu, asigurat de R., în mod centralizat

- conform cu sistemul de organizare a industriei energiei electrice de acel moment

- în care au fost incluse și institutele de studii, proiectare și cercetare subordonate.

Or, pârâtul avea la acea dată calitatea

de salariat al ISPE, situație în care ar fi putut lua efectiv cunoștință despre

conținutul revistei, care îi era accesibil.

Accesul pentru public la un material a

cărui apartenență la stadiul tehnicii este disputată, la care se referă art. 8 din

lege, nu este asigurat numai prin punerea acestuia la dispoziția publicului larg,

respectiv prin biblioteci, librării etc, în baza unor contracte de editare și difuzare,

ci și prin orice alt mijloc de răspândire a informației, cu condiția să fie destinat

unui public determinat, indiferent cât de numeros.

Această cerință este îndeplinită în cazul

sistemului de difuzare propriu practicat de R., care viza, în principal, pe toți

funcționarii din unitățile și instituțiile subordonate, dar și din institutele de

învățământ superior cu profil tehnic, din București și din provincie, pe bază de

abonamente, fără vreo legătură cu Biblioteca Națională sau cu Biblioteca Academiei

Române, de la care apelantul a obținut și a depus la dosar relații privind intrarea

revistei în evidențele lor.

Pe de altă parte, soluția tehnică prezentată

în revistă a fost cunoscută cel puțin la nivelul Institutului de Studii și Proiectări

Energetice (ISPE) și al Filialei E. București, până la data cererii de constituire

a depozitului reglementar al brevetului - 21 martie 1995 - după cum rezultă din

înscrisurile de la dosar depuse în mai multe rânduri, ceea ce atestă popularizarea

informațiilor din materialul publicistic până la acea dată.

Astfel, la F.E.B. au ajuns două solicitări,

aproape concomitent, cu surse diferite, de aplicare a unui proiect de modificare

a soluției de preîncălzire a apei de adaos: pe de o parte, C.E.T. București Vest

a depus referatul înregistrat sub nr. 394 din 22 februarie 1995, prin care a propus

o asemenea modificare a soluției de preîncălzire a apei la intrarea în degazorul

de apă dedurizată de adaos în rețeaua de termoficare prin montarea unor preîncălzitori

de suprafață de tip apă-apă, ceea ce atestă că îi era cunoscută una dintre soluțiile

vehiculate la acel moment, fie cea din revistă, fie cea a autorului brevetului.

În același timp, I.S.P.E. a depus, la rândul

său, un referat înregistrat sub nr. 1769 din 24 februarie 1995, prin care a comunicat

posibilitatea înlocuirii PAD- urilor abur-apă cu PAD-uri apă-apă, cu care, însă,

s-a învederat că institutul nu este de acord. În urma aprobării date de F.E.B.,

s-a ajuns la o soluție mixtă aplicată în practică.

După 1996 soluția cuprinsă în articolul

din revistă a fost aplicată în mai multe centrale, respectiv la C.E.T. Grozăvești,

C.E.T. București Vest, C.E.T. Progresu și C.E.T. București Sud. Aceasta semnifică,

după cum s-a arătat, că soluția utilizării schimbătorilor de căldură de tip apă-apă

cu plăci pentru preîncălzirea apei de adaos a fost cunoscută la nivelul instituțiilor

din cadrul R. până la data de 21 martie 1995, atestând că a fost accesibilă publicului

în sensul art. 8 din lege.

Prevăzând în art. 8 din Legea nr. 64/1991

cerința noutății brevetului în raport cu stadiul tehnicii, legiuitorul a avut în

vedere ca în stadiul tehnicii să se regăsească nu invenția ca atare, ci o lucrare

care reproduce ansamblul invenției în elementele esențiale.

Așadar, compararea între soluțiile tehnice

se face prin prisma caracteristicilor tehnice ce reprezintă esența invenției, respectiv

a materialului din stadiul tehnicii, pentru stabilirea punctelor comune, implicit,

a celor de diferențiere.

Un asemenea obiectiv l-a avut și expertiza

tehnică încuviințată, constatându-se că cei trei experți din specialitatea termoenergetică

nu au ajuns la un punct de vedere unitar, concluziile lor fiind expuse în două rapoarte

diferite, cu câte un supliment, ca răspuns la un obiectiv încuviințat și neanalizat.

Curtea, analizând conținutul acestora,

a dat eficiență rapoartelor întocmite de experții C.M. și S.A.C., înlăturându-le

pe cele ale expertului S.V., nu numai pentru faptul că opinia acestuia este minoritară,

ci și pentru modul concret în care rapoartele acestui expert au fost întocmite.

Astfel, la întrebarea esențială adresată

de instanță, anume cea a elementelor comune din cele două lucrări tehnice supuse

comparării, expertul S. practic nu a răspuns, rezumându-se a preciza sumar în ce

constă fiecare dintre schemele instalațiilor comparate și conchizând în sensul că

între cele două scheme nu există asemănare „decât poate ca desen", deși cele

două scheme nu au fost efectiv comparate.

Pe lângă modul impropriu de realizare a

expertizei, în absența comparării instalațiilor tehnice, se observă că expertul

a minimalizat rolul pe care un desen îl are în explicarea, descrierea unei lucrări

tehnice brevetate sau potențial brevetabile, ajungând la o soluție contrară celei

desprinse din dispozițiile legale incidente.

Astfel, din regula 16 a Regulamentului

de aplicare a legii (forma din H.G. nr. 152/1992), rezultă că desenele sunt necesare

în măsura în care contribuie la înțelegerea invenției și a elementelor de noutate

ale ei, ceea ce atestă că asemănarea desenelor reprezintă un indiciu pentru similitudinile

dintre instalațiile însele.

În ceea ce privește rapoartele de expertiză

întocmite de experții C.M. și S.A.C., Curtea a constatat că acestea au fost realizate

cu acuratețe, răspunzându-se la obiect cerințelor formulate.

Referirea la revendicări s-a făcut individual,

pentru fiecare în parte, potrivit regulilor 32 A și 15 din Regulamentul de aplicare

a legii, constatându-se că elementele tehnice considerate noi, conținute în revendicările

1 și 2 din brevet sunt identice cu cele conținute în soluția tehnică prezentată

în articol.

Astfel, procedeul „pentru preîncălzirea

apei de adaos" prezentat în revendicarea 1 din brevet este identic celui prezentat

în articol; în ambele soluții acest procedeu constă în „preîncălzirea apei de adaos

care se face cu apă degazată" preluată din rezervorul degazorului și constituie

principalul element comun, considerat în brevet drept o noutate.

De asemenea, instalația „preîncălzirea

apei de adaos care se face cu apă degazată" prezentată în revendicarea 2 din

brevet este identică celei din schema de funcționare din figura 2 conținută în articol,

existând în ambele soluții un element tehnic de bază comun, considerat o noutate,

respectiv schimbătorul de căldură cu plăci de tip apă-apă racordat pe intrare și

ieșire la circuitele existente de apă de adaos și apă degazată, prin care se preîncălzește

apa de adaos.

Experții au menționat în plus, răspunzând

celui de-al 2-lea obiectiv al lucrării încuviințate, că soluția prezentată în revistă

este funcțională, contrar susținerilor apelantului - pârât, pentru argumente pur

tehnice, redate ca atare în raportul de expertiză.

Pe baza acestor constatări tehnice, a căror

exactitate nu poate fi verificată de câtre instanță - sarcina acesteia fiind numai

aceea de a dezlega problemele de drept pe baza constatărilor tehnice ale experților

- Curtea a constatat că brevetul nu îndeplinește cerința noutății, întrucât elementele

tehnice considerate noi în brevet, în privința ambelor revendicări ale acestuia,

sunt identice cu cele din lucrarea prezentată în materialul publicistic ce a servit

drept bază de comparare, ceea ce determină identitatea principiului de funcționare

și a înseși invenției, operând efectul devolutiv al apelului exercitat.

Curtea a constatat că vizează exclusiv neacordarea cheltuielilor de judecată de

către prima instanță, care a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 274

C. proc. civ. și că nu se impune recunoașterea cheltuielilor suportate de către

reclamantă în cursul judecății în primă instanță, întrucât acestea au constat în

onorariul pentru expertiza ce nu a mai fost valorificată în această fază procesuală

în verificarea legalității sentinței, în apel procedându-se la efectuarea unei noi

expertize de specialitate a cărei plată a fost suportată potrivit dispozițiilor

acestei instanțe.

Judecata

în recurs

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

numai pârâtul I.A., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

În motivarea cererii, recurentul a redat

pe larg istoricul brevetării invenției și pe cel al judecății, susținând că este

autorul soluției tehnice în litigiu, pe care a prezentat-o conducerii I.S.P.E. cu

referatul din data de 19 decembrie 1994, împreună cu propunerea ca această instituție

să preia calitatea de titular al invenției. În acest sens, instituția urma să întocmească

documentele necesare și să depună la O.S.I.M., în termenul legal de 60 de zile,

cererea de acordare a brevetului de invenție pe numele I.S.P.E., dar, cum aceasta

nu a fost de acord, pârâtul s-a adresat el însuși O.S.I.M. pentru eliberarea brevetului.

Analizând probele administrate în cauză

și omologând exclusiv concluziile raportului de expertiză întocmit de experții C.M.

și S.A.C., instanța a respins în mod greșit apelul său, reținând greșit existența

unei anteriorități, constând în articolul „O nouă soluție de preîncălzire înainte

de degazorul de 1,2 bari a apei dedurizate de adaos în rețelele de termoficare",

publicat de directorul C.E.T. Progresul, ing. G.C.

Soluția astfel pronunțată este lipsită

de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv art. 8 din Legea

nr. 64/1991, forma în vigoare la momentul brevetării.

Față de motivarea instanței de apel cu

privire la soluția pronunțată, având în vedere situația de fapt, probatoriile administrate

în cauză, prin raportare la prevederile Legii nr. 64/1991 și la cele ale H.G.

nr. 152/1992 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991 privind

brevetele de invenție, pe de o parte, în mod greșit s-a considerat ca fiind distrugătoare

de noutate soluția cuprinsă în articolul „O nouă soluție de preîncălzire înainte

de degazorul de 1,2 bar a apei dedurizate de adaos în rețelele de termoficare"

al inginerului G.C., iar pe de altă parte tot în mod eronat s-a considerat ca fiind

identice cele două soluții analizate adică cea brevetată și cea cuprinsă în articolul

în discuție.

Cu privire la primul aspect, singura probă

considerată de instanță fiind suficientă și pertinentă pentru a infirma noutatea

invenției brevetate este adresa din 26 ianuarie 2005 emisă de Filiala Institutul

de Cercetări și Modernizări Energetice I. SA, în care se precizează că, dintr-o

greșeală de dactilografiere, s-a menționat faptul că nr. X/1994 al revistei „Producerea,

transportul și distribuția energiei electrice și termice" ar fi intrat în redacție

în luna noiembrie 1994, dar că în realitate acest număr al revistei ar fi fost definitivat

în cursul lunii octombrie 1994 și distribuit beneficiarilor în noiembrie 1994.

Pe lângă faptul că mențiunile din adresă

apar ca fiind fabricate tocmai pentru a susține cauza intimatei reclamante, calificarea

de „act autentic" dată de instanță acestui înscris, în raport de care toate

și oricare dintre susținerile și probele invocate și solicitate de recurentul pârât

nu au mai fost luate în seamă, nu face decât să confirme faptul că prezumția instanței

este una greșită.

Analiza instanței, în virtutea rolului

său activ, ar fi trebuit completată prin cercetări logice, menite a conduce la aflarea

adevărului, în sensul de a se verifica dacă nr. X/1994 a existat sau a fost efectiv

distribuit, respectiv dacă pentru nr. X/1994 al revistei a existat documentația

necesară editării și difuzării, respectiv comanda nr. K8.805 de editare a revistei

(numărul de comandă fiind menționat pe coperta revistei), contract de editare și

de difuzare, contracte cu beneficiarii, documente de transport, documente contabile

care să ateste cheltuielile efectuate pentru editarea și difuzarea revistei etc.

Totodată, au fost ignorate practic probele

invocate de recurentul pârât prin care se face dovada faptului că revista în care

a fost publicat articolul considerat drept anterioritate a intrat la Biblioteca

Academiei Române (începând cu nr. 7/1995), conform adresei din 29 mai 2006, precum

și a faptului că, de la momentul editării până la momentul aducerii la cunoștința

publicului - inclusiv atunci când este vorba de un circuit restrâns-, orice publicație

parcurge cel puțin câteva luni, aspect care rezultă și din conținutul adresei

din mai 2006 a Bibliotecii Naționale, care precizează că revista a

intrat

în bibliotecă după anul 2006 (începând cu nr. 10/2005), ambele înscrisuri la care

s-a făcut referire fiind depuse la dosarul cauzei.

Or, ignorând cele două adrese, instanța

de apel a eliminat practic prevederile art. 41 ale Decretului nr. 17/1949 pentru

editarea și difuzarea cărții (articol abrogat la data de 30 ianuarie 1996 prin Legea

nr. 111/1995), care statua că „întreprinderile de editură și tipografiile sunt obligate

să trimită bibliotecilor specificate mai jos, un număr de exemplare, din lucrările

editate sau tipărite de de, după cum urmează: a) Câte două exemplare din toate publicațiile,

bibliotecii Academiei Republicii Populare Române (...). Astfel, primul exemplar

al revistei „Producerea, transportul și distribuția energiei electrice și termice"

a intrat colecția Bibliotecii Academiei Române începând cu anul 1995, respectiv

nr. 7/1995.

Fără a ține seama de aspectele sus arătate,

dovedite de către recurentul pârât cu înscrisurile existente la dosar, instanța

a prezumat, pe baza unui singur înscris considerat drept act autentic, faptul că

revista a fost adusă la cunoștința publicului.

Primul număr al revistei care a intrat

în biblioteca I.S.P.E. (recurentul pârât fiind angajat la I.S.P.E. la momentul formulării

cererii de brevet) este numărul 1/1997, contrar celor reținute de instanța de apel,

în sensul că recurentul pârât I.A. ar fi avut posibilitatea de a lua cunoștință

de conținutul nr. X/1994 al revistei în calitatea sa de angajat al I.S.P.E. la nivelul

anului 1994.

Din analiza pe care instanța o face cu

referire la cele două rapoarte de expertiză tehnică întocmite rezultă fără putință

de tăgadă faptul că s-a considerat ca fiind corect raportul întocmit de experții

C.M. și S.A.C. exclusiv pentru motive de formă, și nu pentru conținutul acestuia,

instanța reținând pe de o parte că opinia expertului S.V. este minoritară, iar pe

de altă parte că raportul de expertiză înlăturat ar aborda un mod impropriu de realizare

a expertizei, deși însăși instanța arată mai departe că exactitatea constatărilor

tehnice ale experților nu poate fi verificată de către aceasta și în condițiile

în care concluziile raportului de expertiză înlăturat este susținut cu argumente

tehnice solide, prezentate în trei volume anexă la raport.

Astfel, contrar celor reținute de către

instanța de apel față de raportul de expertiză întocmit de experții C.M. și S.A.C.

aceștia nu fac altceva decât să descrie sumar și subiectiv elemente descrise în

articol și în schema publicată comparând cu elemente existente în brevet. Făcând

o comparație semantică și nici într-un caz tehnică, cei doi experți nu sesizează

diferențele evidente dintre soluția propusă prin intermediul revistei, care precizează

fără echivoc că acesta funcționează doar cu apă dedurizată, în timp ce soluția din

brevet este funcțională atât cu apă degazată, cât și cu apă fierbinte, aspect esențial

de diferențiere între cele două soluții.

De altfel, pornind de la o analiză sumară

și neargumentată tehnic și practic, cei doi experți ajung în mod absolut arbitrar

la concluzia că cele două soluții sunt identice, când în realitate soluția descrisă

în articolul inginerului G. nu este funcțională în mod practic, astfel cum se arată,

cu argumente, în expertiza efectuată de expert tehnic

V.

S., care precizează că orice specialist care lecturează articolul

cu pricina realizează că el tratează doar ca o idee posibilitatea utilizării schimbătoarelor

în plăci, aducând ca argumente posibile avantaje, însă fără o finalizare sau o concepție

practică, fiind un articol pur teoretic, cu trimitere la specialiști pentru a fundamenta

o soluție tehnică.

Totodată, potrivit concluziilor raportului

de expertiză întocmit în cauză de expertul tehnic V.S., schema brevetată este funcțională

tocmai datorită faptului că este dotată cu toate regulatoarele necesare de debit,

presiune și temperatură, care fac posibilă funcționarea în parametri a instalației,

în timp ce schemei prezentate în articolul inginerului G. îi lipsesc elemente esențiale

pentru funcționare, respectiv pompele de termoficare treapta

I

și

II

și cazanele de apă fierbinte (CAF-uri). Acest aspect reținut

de către expertul V.S. a fost efectiv eliminat, deși reprezintă un alt element,

esențial (întrucât ține de funcționarea soluției) de diferențiere.

O altă dovadă a subiectivismului evident

al experților C.M. și S.A.C., acceptat de către instanță, este și împrejurarea că

se compară elemente tehnice comune dintre soluțiile din brevet și cele prezentate

în revista „îndreptarul inginerului energetician din întreprinderile industriale"

apărută în anul 1984 la Editura T. București, fără a preciza întreg conținutul

art.

Acești experți ajung astfel să emită concluzii

categorice, fără a își argumenta tehnic opinia, lucru constatat de altfel și de

instanță în momentul admiterii obiecțiunilor la raportul întocmit de aceștia, ceea

ce denotă că opinia celor doi experți era formată chiar înainte de cercetarea actelor

dosarului.

Cei doi experți, în completarea expertizei,

afirmă în mod cu totul absurd că revendicarea 1 din brevet este identică atât cu

soluția propusă în articolul „O nouă soluție de preîncălzire, înainte de degazorul

de 1,2 bar, a apei dedurizate de adaos în rețelele de termoficare", pretins

publicat în anul 1994, cât și cu soluția propusă în „îndreptarul inginerului energetician

din întreprinderile industriale" din anul 1984. Or, așa cum s-a arătat, pe

de o parte, soluția prevăzută în „îndreptarul inginerului energetician din întreprinderile

industriale" funcționează cu apă rece, în timp de soluția inginerului G.C.

funcționează cu apă caldă, iar, pe de altă parte, dacă s-ar considera drept corectă

această comparație, ar însemna că cele două soluții (cea a ing. G.C. și cea din

îndreptar) sunt identice, ceea ce este complet neadevărat, dat fiind modul în care

funcționează cele două instalații.

Motivele pentru care solicită recurentul

să se constatate, pe de o parte lipsa de anterioritate, iar pe de altă parte nefuncționalitatea

schemei realizată de ing. G. sunt următoarele:

În articolul inginerului G.C. s-au făcut

unele greșeli de calcul și de interpretare, erori recunoscute de autor și corectate

abia în anul 2004, prin articolul „Unele precizări la articolul: O nouă soluție

de preîncălzire, înaintea degazorului de 1,2 bar, a apei dedurizate de adaos în

rețelele de termoficare", articol publicat în numărul din ianuarie 2004 al

aceleiași reviste împreună cu schemele instalației în varianta clasică apă-abur

și în varianta apă-apă.

Schema instalației de preîncălzire a apei

dedurizate înainte de degazor prezentată în articolul pretins publicat în 1994 al

inginerului G.C. este nefuncțională deoarece:

Procesul de degazare se realizează în degazorul

de 1,2 bar numai la temperatura de fierbere a apei de 104°C temperatură care se

atinge prin preîncălzirea dinaintea degazorului și continuată în degazor cu optim

10-:15°C.

În degazor apa nu poate fi preîncălzită

cu peste 15°C datorită timpului scurt în care se scurge coloana de degazare prin

cădere liberă.

Preîncălzirea apei de adaos înainte de

degazor numai până la temperatura de 70°C conform schemei de instalație a inginerului

G.C., lasă pe seama degazorului continuarea încălzirii cu restul de 34°C ceea ce

este imposibil, și astfel temperatura de fierbere 104°C nu se atinge iar apa de

adaos străbate degazorul fără să se degazeze.

Schema respectivă a instalației nu asigură

reglajele obligatorii, respectiv reglajul debitului de abur introdus în degazor

în funcție de debitul apei de adaos, reglajul debitului apei adaos la intrarea în

degazor în funcție de nivelul lichidului din rezervorul degazorului și reglajul

debitului apei degazate spre preîncălzitorul apă-apă dinaintea degazorului, în funcție

de temperatura apei de adaos la intrarea în degazor care trebuie asigurată la valoarea

de 90-95°C

Purja continuă la un cazan de abur are

rolul ca, prin expandorul de purjă, să deverseze în canalizare impuritățile introduse

în cazan cu apa de alimentare, iar în schemele instalațiilor de gazare a apei de

adaos din articolul publicat de inginerul G.C. pentru corectarea erorilor strecurate

în cel din anul 1994, figurează soluția inexistentă la varianta clasică apă-abur

imposibilă la varianta noua apă-apă, prin care impuritățile colectate în expandorul

de purjă se introduc în circuit prin degazorul apei de adaos.

Prin introducerea în degazor a impurităților

selectate în expandorul de purjă s-ar anula efectul purjei continue de la cazanele

de abur și în foarte scurt timp concentrația de impurități, în continuă creștere,

ar fi condus la erodarea instalațiilor și în final la blocarea funcționării centralelor

electrice de termoficare.

Prin raportare la dispozițiile art. 8 din

Legea nr. 64/1991 și la regula 30 alin. (1) din H.G. nr. 152/1992 pentru aprobarea

Regulamentului de aplicare a legii, recurentul solicită admiterea recursului, modificarea

în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, iar pe fond respingerea

cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Intimații SC E. București SA, O.S.I.M.

și SC I.S.P.E. SA au depus la dosar întâmpinări, toți solicitând respingerea recursului

ca nefondat și menținerea hotărârii curții de apel ca fiind temeinică și legală.

În baza art. 305 C. proc. civ., recurentul

a solicitat proba cu înscrisuri noi, depunând în acest sens o serie de procese-verbale

și adrese pentru a dovedi că publicația prin care se pretinde că s-ar fi distrus

anterioritatea a fost accesibilă publicului cel mai devreme la sfârșitul lunii martie

1995, așadar după constituirea depozitului reglementar.

Analizând recursul, Înalta Curte constată

că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

În primul rând, motivele pentru care în

recurs se poate cere modificarea sau casarea unei hotărâri sunt cele expres și limitativ

prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

În motivarea cererii sale, recurentul formulează

mai multe critici prin care își manifestă nemulțumirea față de modul cum au fost

interpretate probele de către instanța de apel și față de situația de fapt astfel

cum a fost reținută pe baza probelor administrate.

Or, după abrogarea pct. 10 și 11 ale

art. 304 C. proc. civ., asemenea critici nu mai pot fi analizate de instanța de

recurs, care poate verifica numai dacă la situația de fapt astfel cum a fost stabilită

au fost aplicate corect dispozițiile legale incidente.

Acesta este considerentul pentru care criticile

privitoare la împrejurarea că instanța de apel ar fi ignorat probele invocate de

recurent, în sensul că revista în care s-a publicat articolul considerat anterioritate

ar fi intrat la biblioteca Academiei Române după anul 1996 sau că instanța ar fi

prezumat greșit, pe baza unui înscris considerat fără temei autentic, faptul că

nr. X/1994 al revistei „Producerea, transportul și distribuția energiei electrice

și termice" ar fi existat și ar fi fost adusă la cunoștința publicului în luna

noiembrie 1994, nu vor fi analizate.

În legătură cu acest aspect, recurentul

însuși invocă netemeinicia deciziei, și nu nelegalitatea acesteia.

Recurentul face referire la dispozițiile

art. 8 din Legea nr. 64/1991, or, la situația de fapt reținută, instanța de apel

a aplicat corect dispozițiile legale anterior menționate.

Astfel, a stabilit că, din perspectiva

cerinței noutății, documentul care reprezintă anterioritatea îl constituie articolul

„O nouă soluție de preîncălzire, înainte de degazorul de 1,2 bari, a apei dedurizate

de adaos în rețelele de termoficare" scris de ing. G.C. și publicat în nr.

X/1994 al revistei „Producerea , transportul și distribuția energiei electrice și

termice".

Și în apel recurentul a contestat apariția

și difuzarea efectivă a respectivului număr din revistă în luna noiembrie 1994,

adică în luna imediat următoare celei evocate de nr. X al revistei.

Instanța de apel, analizând înscrisurile

depuse la dosar și prezumțiile simple invocate de părți - și nu doar o singură adresă,

cum pretinde recurentul - a ajuns la concluzia că între anii 1991 și 1995, revista

a fost editată, dar pentru uz intern, ceea ce înseamnă că a existat în materialitatea

sa și a fost și difuzată pe un circuit restrâns, la care însă inclusiv pârâtul I.A.

a avut acces, dat fiindcă era salariat al I.S.P.E.

Critica potrivit căreia documentul în discuție

nu putea fi considerat distructiv de noutate în sensul art. 8 din Legea nr. 64/1991,

deoarece nu era accesibil publicului larg, reluată și în recurs, a fost corect înlăturată

de către instanța de apel.

Astfel, pentru a se considera că un document

ce conține o soluție tehnică a fost adus la cunoștința publicului, aceasta nu presupune

în mod necesar ca el să fi fost pus în circulație prin biblioteci sau librării,

în baza unor contracte de editare și difuzare, ci prin orice alt mijloc de răspândire

a informației.

Din punct de vedere cantitativ, numărul

persoanelor care alcătuiesc publicul nu are nicio relevanță. Chiar și o persoană

care are capacitatea de înțelegere și de comunicare - neținută de o clauză de confidențialitate

- poate să constituie public, în sensul legii.

Este de asemenea lipsită de relevanță scara

la care informația a fost făcută accesibilă publicului. În practică (T381/87, O.E.B.)

s-a decis că, chiar dacă numai o singură copie a unui document a fost plasată la

o dată determinată pe raftul unei biblioteci, consecința legală este că documentul

a devenit parte a stadiului tehnicii.

În fine, nu prezintă interes dacă publicul

a cunoscut efectiv informația care constituie anterioritatea, ci este suficient

doar ca publicul să fi avut posibilitatea să ia cunoștință de ea.

Sub acest aspect, în mod just a observat

Curtea de apel că publicarea într-o revistă de specialitate și difuzarea acesteia

chiar pe un circuit restrâns, constituit din angajații unui institut de profil,

întrunește cerința de publicitate prevăzută de lege drept condiție pentru considerarea

respectivului document ca fiind distructiv de noutate.

Curtea de apel a reținut mai mult - deși

nu era necesar - că informația chiar a ajuns la cunoștința publicului, dovadă în

acest sens fiind referatele prin care se propunea aplicarea noii soluții în economie.

Faptul că informația apărută în revista

de specialitate a devenit accesibilă publicului, inclusiv pârâtului care făcea parte

din angajații cărora revista le era destinată, nu înseamnă că pârâtul a și luat

cunoștință de ea sau că ar fi folosit-o ca sursă de inspirație.

Numai, că, din punct de vedere legal, soluția

tehnică propusă spre brevetare de către pârât nu mai respecta cerința de a nu fi

devenit accesibilă cunoașterii publicului anterior datei de depozit.

propriu-zisă, brevetată de reclamant și, respectiv, propusă în documentul distructiv

de noutate, hotărârea instanței de apel s-a întemeiat pe concluziile unei expertize

tehnice de specialitate.

Pentru a proceda astfel, Curtea de apel

a înlăturat concluziile expertului S.V. și a dat eficiență concluziilor experților

C.M. și S.A.C., iar considerentele pentru care a procedat astfel nu au fost de ordin

exclusiv formal, cum susține recurentul.

Astfel, pentru ca instanța să împărtășească

opinia unui expert, ea trebuie să fie expusă coerent, logic, argumentat și, în primul

rând, să răspundă întrebărilor adresate.

Or, lipsa răspunsului argumentat la unele

întrebări și minimalizarea rolului jucat de desene în compararea celor două documente

au constituit o scădere, din punctul de vedere al instanței de apel, a lucrării

întocmite de expertul S.V.

Într-adevăr, desenele sunt considerate

ca făcând parte din stadiul tehnicii și, la limită, pot constitui în anumite cazuri

ele însele anterioritate; în speță, desenele completează articolul și, respectiv,

revendicările descrise în brevet.

Nu se poate reține, astfel, că instanța

de apel ar fi preferat în mod discreționar un punct de vedere în detrimentul celuilalt,

ci dimpotrivă, și-a motivat opțiunea.

Altminteri, argumentele pentru care instanța

de apel a dat mai multă greutate unei probe decât alteia, câtă vreme nu aduc în

discuție aspecte de nelegalitate, nici nu pot fi cenzurate de către instanța de

recurs deoarece, așa cum s-a arătat și anterior, nu se încadrează în prevederile

art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Deși s-a arătat nemulțumit de opțiunea

instanței de apel, nici recurentul însuși nu a fost în măsură să arate în care din

cele 9 motive de recurs prevăzute de lege se încadrează criticile sale privitoare

la evaluarea probei cu expertiză.

reținut ca anterioritate cuprinde o altă soluție tehnică decât cea brevetată de

el, motiv pentru care nu se poate considera că existența lui distruge noutatea invenției,

în sensul art. 8 din Legea nr. 64/1991.

În forma în vigoare la data brevetării,

textul prevedea că o invenție este nouă dacă nu este conținută în stadiul tehnicii,

prin stadiul tehnicii înțelegându-se toate cunoștințele care au devenit accesibile

publicului până la data înregistrării cererii de brevet sau a priorității recunoscute.

Argumentele aduse de recurent în sprijinul

acestei aserțiuni sunt acelea că schema propusă de ing. G.C. cuprinde greșeli de

calcul și de interpretare și este nefuncțională.

Asupra acestor aspecte, de strictă specialitate,

s-au pronunțat experții desemnați în faza procesuală anterioară, care au afirmat

pe baza verificărilor efectuate, că soluția prezentată în revistă este funcțională,

adică poate fi pusă în practică pentru obținerea rezultatului scontat.

În ceea ce privește soluțiile tehnice propuse,

s-a reținut că revendicarea 1 din brevet vizează un procedeu - „procedeu pentru

preîncălzirea apei de adaos" și că acesta este identic celui prezentat în articol;

în ambele soluții, acest procedeu constă în „preîncălzirea apei de adaos care se

face cu apă degazată" preluată din rezervorul degazorului și constituie principalul

element comun, considerat în brevet drept o noutate.

În ceea ce privește instalația care realizează

„preîncălzirea apei de adaos care se face cu apă degazată", prezentată în revendicarea

2 din brevet s-a stabilită că este identică celei din schema de funcționare din

figura 2 conținută în articol; ambele soluții conțin un element tehnic de bază comun,

considerat o noutate, respectiv schimbătorul de căldură cu plăci de tip apă-apă

racordat pe intrare și ieșire la circuitele existente de apă de adaos și apă degazată,

prin care se preîncălzește apa de adaos.

Procedând la această comparație, experții

au stabilit care este conținutul dezvăluirii cererii de brevet, care este întinderea

protecției, adică în ce constă noutatea a ceea ce s-a revendicat efectiv, care este

anterioritatea relevantă din stadiul tehnicii și care este conținutul anteriorității.

Chiar dacă s-au referit și la o lucrare

mai veche, anterioritatea pe care s-a bazat analiza a reprezentat-o articolul adus

la cunoștința publicului în luna noiembrie 1994; acesta a fost și anterioritatea

reținută de instanță, fără a i se putea reproșa o comparație cu mai multe documente,

de tip mozaic.

În urma analizei efectuate, nu s-a putut

identifica o caracteristică esențială care să deosebească cei doi termeni de comparație

și care să opereze în favoarea invenției, situație în care concluzia lipsei de noutate

apare ca fiind corectă.

Faptul că procesul de degazare se realizează

în degazorul de 1,2 bari numai la temperatura de fierbere a apei de 104 grade Celsius,

temperatură care se atinge prin preîncălzirea degazorului, ce nu se poate realiza

cu peste 15 grade Celsius, din cauza timpului scurt în care se parcurge coloana

de degazare prin cădere liberă, invocat de recurent, reprezintă o problemă de strictă

specialitate tehnică.

Aceeași este situația și în ceea ce privește

susținerea potrivit căreia schema instalației nu asigură reglajele obligatorii ale

debitului de abur și debitului apei, precum și cea referitoare la rolul pe care

îl joacă purja continuă la un cazan de aburi.

Pentru a verifica realitatea acestor afirmații

și a cenzura astfel opiniile exprimate de experți, instanța de recurs ar trebui

să aibă cunoștințele de specialitate; or, motivul pentru care s-a apelat la părerea

unor experți este tocmai acela că specificul cauzei necesită nu doar cunoștințe

de drept, ci și de termodinamică, la un nivel care îl depășește pe cel al culturii

generale.

Pentru aceste considerente și dat fiind

că în această fază procesuală nu se mai pot administra alte probe decât cea cu înscrisuri,

Înalta Curte constată că, la situația de fapt stabilită pe baza probelor administrate

în fazele procesuale anterioare, Curtea de apel a aplicat corect prevederile

art. 8 din Legea nr. 64/1991, nefiind incident art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În baza art. 312 C. proc. civ., Înalta

Curte va menține decizia atacată și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâtul I.A. împotriva deciziei nr. 235/A din

23 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 11 iunie 2010.