ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2214/2013

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 81 din 04 mai 2012, Tribunalul Vaslui l-a condamnat pe inculpatul T.I. la următoarele pedepse:

- 10 (zece) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen.;

- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În temeiul prevederilor art. 65 alin. (2) C. pen., coroborat cu art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 a aplicat inculpatului T.I. pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale pe o durată de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei principale pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare si pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi asociat sau administrator al unei societăți comerciale pe o durată de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei principale, pe care inculpatul o va executa.

Pe durata executării pedepsei a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) (dreptul de a avea calitatea de asociat sau administrator al unei societăți comerciale) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen.

În temeiul prevederilor art. 14 și 346 C. proc. pen., a admis acțiunea civilă formulată de A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Vaslui si, în consecință, obligă inculpatul la plata către această parte civilă a sumei de 863.806 lei, reprezentând impozit pe profit în cuantum de 394.883 și TVA în cuantum de 468.923 lei, cu dobânzi si penalități aferente de la data scadenței debitului până la data de 10 martie 2010.

A menținut măsura sechestrului asigurător instituit în timpul urmăririi penale prin ordonanța nr. 461/P/2009 din data de 15 septembrie 2009 în vederea reparării prejudiciului, asupra imobilului situat în Vaslui, str. Cuza Vodă.

În temeiul prevederilor art. 348 C. proc. pen., coroborate cu prevederile art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., a dispus anularea declarației de inactivitate din data de 13 iunie 2008.

În temeiul art. 7 alin. (2) raportat la art. 21 lit. g) din Legea nr. 26/1990 a dispus înregistrarea în Registrul Comerțului a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) (dreptul de a ocupa funcția de administrator sau asociat în cadrul unei persoane juridice) C. pen., după rămânerea definitivă a prezentei sentințe penale.

Potrivit art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, a dispus comunicarea unei copii a dispozitivului acestei hotărâri judecătorești către O.N.R.C. București după rămânerea definitivă a prezentei sentințe penale.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că inculpatul T.I., în luna ianuarie 2007, a înființat societatea comercială SC P. SRL Vaslui, societate comercială care a fost înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J/37/10/2007. Inculpatul a avut calitatea de asociat unic si administrator al acestei societăți comerciale până la data de 9 decembrie 2008, când inculpatul i-a cesionat martorului S.B., părțile sociale deținute în cadrul societății comerciale mai sus arătate, retrăgându-se si din funcția de administrator al acesteia.

După cum rezultă din mențiunile comunicate de către O.R.C., SC P. SRL a avut ca principal obiect de activitate comercializarea pieilor de bovină în stare brută, având sediul declarat în Vaslui, str. Cuza Vodă, si un punct de lucru deschis în localitatea Hemeius, jud. Bacău.

În fapt, societatea și-a desfășurat activitatea în spațiul din Vaslui, str. Al. Vlahuță, aparținând SC P. SRL Giurgiu, punct de lucru Vaslui care i-a fost predate de către martorul G.S., administratorul societății mai sus arătate, care, de asemenea, i-a încredințat spre folosire, cum el însuși recunoaște si cum rezultă si din facturile completate de către inculpat în desfășurarea activităților comerciale, si un autoturism, inculpatul folosind si alte autoturisme aparținând altor colaboratori.

În luna martie 2009, SC P. SRL a fost supusă unei verificări financiar contabile de către G.F. Vaslui. În această împrejurare s-a stabilit faptul că inculpatul T.I. îi cesionase părțile sociale deținute în cadrul societății încă din data de 9 decembrie 2008, numitului S.B., si că, după această dată, societatea nu a mai avut activitate pe raza județului Vaslui.

De asemenea, prin același act de control, s-a reținut că, în perioada ianuarie 2007 - septembrie 2008, societatea administrată de către inculpat realizase venituri totale de 2.468.016 lei, constând în livrări către diverși beneficiari din care 1.582.892 lei în anul 2007 si 885.124 lei în anul 2008 pe care nu le declarase la organul fiscal, respective la A.F.P. Vaslui, că nu a depus la organul fiscal declarațiile informative semestriale privind livrările si achizițiile efectuate pe teritoriul României (cod 394), raportările contabile la 30 iunie 2007, 30 iunie 2008 si situațiile financiare anuale (bilanț prescurtat, contul de profit si de pierdere etc.) la data de 31 decembrie 2007.

În fine, organul de inspecție fiscală a reținut și împrejurarea că pentru perioada 2007-2008, inculpatul a declarat prin deconturile trimestriale de TVA, achiziții de mărfuri în valoare totală de 2.649.648 lei, dar aceste livrări de mărfuri nu sunt reale, drept pentru care nu pot fi considerate a fi cheltuieli deductibile fiscal potrivit prevederilor art. 21 alin. (4) din Legea nr. 571/2003.

Prima instanță a reținut că, în perioada ianuarie 2007-decembrie 2008, SC P. SRL, așa cum rezultă din extrasele de cont cu rulaje de bani, facturile emise, ridicările de numerar, plățile făcute prin bancă si cu chitanță, dar si din depozițiile administratorilor societăților comerciale cu care SC P. SRL a avut relații comerciale, care au fost audiați ca si martori în cauză, rezultă faptul că societatea administrată de către inculpat a desfășurat activitate comercială, natura relațiilor comerciale constând în comerțul de piei de bovină, confecționare de uși si ferestre din material pvc si piese auto.

Din expertiza fiscală efectuată în cursul judecății cauzei, precum si din cea contabilă efectuată în cursul urmăririi penale rezultă faptul că, în perioada ianuarie 2007 - decembrie 2008, SC P. SRL a avut relații comerciale cu SC P. SRL Giurgiu, de la care a încasat, ca si contravaloare (preț) a mărfurilor livrate, suma totală de 4.110.004 lei, SC G.P.C. SRL, de la care a încasat, ca si contravaloare a pieilor de bovină cumpărate anterior, suma de 284.583 lei, SC C.M. SRL, de la care societatea administrată de către inculpate a încasat suma de 97.900 lei, ca și preț al bunurilor vândute anterior, SC C. SRL Vaslui, de la care SC P. SRL a încasat suma de 3.470 lei, SC R.C. Caras Severin de la care societatea administrată de către inculpate a încasat suma de 16.000 lei, SC R. SRL Vaslui, de la care SC P. SRL a încasat suma de 4800 lei, SC V. SRL Vaslui de la care s-a încasat suma de 87 lei.

Expertul fiscal a arătat că încasările totale în perioada mai sus arătată au fost în sumă totală de 4.519.564 lei, din care suma de 4.492.487 lei a fost încasată prin bancă de la partenerii comerciali mai sus arătați, 4.229.587 lei în contul SC P. SRL si 262.900 lei în contul personal a inculpatului T.I., si prin casierie suma de 27.077 lei.

Atât din cuprinsul expertizei fiscale efectuate în cursul judecății, dar si din cuprinsul expertizei contabile efectuate în cursul urmăririi penale rezultă faptul că, în lipsa unor evidențe contabile care să dovedească contrariul (adică registru de casă, balanță de verificare, bilanț contabil, ultimele nefiind depuse nici la organul fiscal competent, deși exista o obligație legală în acest sens), adică a unor documente financiar contabile, rezultă faptul că operațiunile comerciale mai sus arătate, nu au fost înregistrate în registrul de casă întocmit potrivit legislație în vigoare, adică nu au fost înregistrare în contabilitatea SC P. SRL.

Realitatea operațiunilor comerciale mai sus arătate rezultă si din coroborarea celorlalte probe administrate în cauză.

Astfel, din extrasele de cont comunicate de către unitatea bancară a rezultat faptul că, în perioada ianuarie 2007 - decembrie 2008, banii încasați de către persoana juridică SC P. SRL sunt în sumă de 229.587 lei, iar sumele retrase din contul acesteia sunt în sumă de 4.205.500 lei, iar sumele încasate de către persoana fizică T.I. sunt în sumă de 262.900 lei, cele retrase prin bancă din același cont fiind de 4.205.640 lei.

Din concluziile raportului de constatare tehnico-științifică grafică nr. 31619 din 2 decembrie 2009 reiese faptul că inculpatul a executat scrisul si a semnat majoritatea facturilor si chitanțelor emise de SC P. SRL către beneficiarii livrărilor de mărfuri realizate de SC P. SRL, împrejurare care dovedește odată în plus că inculpatul a realizat livrările de mărfuri în discuție.

Apoi, din procesul verbal încheiat la data de 27 martie 2009 de către A.F.P. pentru contribuabili mijlocii Bistrița rezultă faptul că, efectuându-se verificarea relațiilor comerciale derulate între SC P. SRL și SC G.P. SRL Bistrița pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 30 iunie 2007 (jurnale de cumpărări, facturi, documente de plată si fisa contului de furnizori), s-a constatat că în perioada mai sus arătată societatea comercială cu sediul social în Bistrița a cumpărat de la societatea comercială administrată de către inculpat piei de bovine în valoare totală de 284.582 lei, din care TVA în valoare de 45.438 lei, piei care au fost recepționate prin întocmirea unor note de recepție si redate în jurnalul de cumpărări, iar valoarea facturilor a fost achitată prin bancă cu ordine de plată.

Pe de altă parte, din nota de constatare nr. 602179 din 16 iulie 2009 întocmită de către G.F. Caraș Severin rezultă faptul că efectuându-se verificarea relațiilor comerciale derulate între SC P. SRL și SC R.C. SRL a pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2008 (jurnale de cumpărări, facturi, documente de plată și fisa contului de furnizori), s-a constatat că în perioada mai sus arătată societatea comercială cu sediul social în jud. Caraș Severin a cumpărat de la societatea comercială administrată de către inculpat piei de bovine în valoare totală de 16.000 lei, contravaloarea facturilor fiind achitată în numerar.

Mai mult decât atât, nici chiar inculpatul T.I., nu a negat realitatea operațiunilor comerciale, respectiv a încasărilor descrise mai sus, dar acesta a învederat cu prilejul audierii sale din cursul urmăririi penale, că aceste operațiuni comerciale au fost înregistrate în contabilitatea societății, contabilitate care a fost predată martorului S.B., cu prilejul cesionării societății.

Prima instanță a relevat faptul că această apărare a învinuitului nu poate fi primită deoarece este infirmată de depoziția martorului S.B., dar si de lipsa unui document de predare primire încheiat între părți în care să fie individualizate în amănunt documentele contabile predate.

Astfel, martorul S.B. a învederat faptul că nu a primit evidența contabilă a SC P. SRL la data de 9 noiembrie 2008, când a preluat această societate comercială, ci doar trei documente contabile, respectiv bilanțul prescurtat la data de 31 decembrie 2007, înregistrat la A.F.P. sub nr. 19726 din 7 iunie 2008, situația activelor, datoriilor si capitalurilor proprii la data de 30 iunie 2008, înregistrată la A.F.P. Vaslui sub nr. 2398 din 15 septembrie 2008, situația activelor, datoriilor si capitalurilor proprii la data de 30 iunie 2007 înregistrată la A.F.P. Vaslui sub nr. 2192 din 8 septembrie 2007.

Verificându-se realitatea acestor documente, care au fost depuse și la O.R.C. Vaslui, odată cu cesionarea societății, s-a stabilit faptul că aceste documente nu fuseseră niciodată depuse la A.F.P. Vaslui, în dosarul fiscal al societății nefiind identificat nici un bilanț fiscal, iar în registrele de la compartimentul bilanțuri la numerele 2192 din 8 septembrie 2007 și 2398 din 15 septembrie 2008 sunt înregistrate bilanțurile contabile depuse de alte două societăți comerciale, respectiv SC E.B. SRL și SC I. SRL, iar nr. 19726 din 7 iunie 2008 nu fusese alocat, iar în registrele de la secretariat având numerele mai sus arătate sunt înregistrate alte documente.

Mai mult, din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 178725 din 30 august 2010 rezultă faptul că impresiunile de ștampilă de pe cele trei documente mai sus arătate nu sunt aplicate prin folosirea ștampilei societății, ci sunt falsificate cu ajutorul tehnicii de calcul, fiind realizate la imprimantă.

Din aceeași expertiză fiscală rezultă faptul că SC P. SRL nu a declarat venituri în sumă de 1.151.653 lei, a declarat în plus cheltuieli pentru care nu există documente justificative în cuantum de 1.061.525 lei, nu a declarat tva de plată în valoare de 218.811 lei, a majorat fără documente tva-ul deductibil cu 503.403 lei, reducând tva-ul de plată. Practic, concluzionează expertul contabil faptul că nu s-a declarat o bază impozabilă pentru plata impozitului pe profit în cuantum de 2.213.16 lei si în declararea eronată, prin diminuarea taxei, a unui tva de plată către bugetul de stat cu 722.214 lei.

Prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin neînregistrarea contabilă a operațiunilor fiscale în perioada 15 ianuarie 2007 - 8 decembrie 2008, potrivit expertizei fiscale efectuate în cauză, este în cuantum de 1.075.070 lei, constând în impozit pe profit în valoare de 353.599 lei, și tva în valoare de 721.471 lei.

La stabilirea prejudiciului cauzat bugetului de stat nu au fost avute în vedere, ca si cheltuieli deductibile, la stabilirea cuantumului impozitului pe profit și a tva-ului aferent, cheltuielile individualizate prin borderourile de achiziții de materii prime, piei animale, de la producători individuali, borderouri în valoare totală de 1.476.505 lei, în temeiul cărora au si fost realizate retragerile de numerar direct de la ghișeul băncii, retrageri în valoare de 1.379.500 lei.

Aceste cheltuieli nu au fost avute în vedere de prima instanță ca si cheltuieli deductibile la stabilirea impozitului pe profit si a tva-ului, în aplicare prevederilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal deoarece din probele administrate atât în faza urmăririi penale, cât si în cursul cercetării judecătorești rezultă faptul că aceste cheltuieli nu sunt reale, fiind fictive.

Astfel, efectuându-se verificări cu privire la persoanele menționate în borderourile de achiziții materii prime, ca fiind persoanele care au vândut societății administrate de către inculpat piei de bovine brute, s-a stabilit că din totalul de 140 persoane, în cazul a 49 de persoane CNP-ul nu era valid, iar în cazul a 94 CNP-ul era corect, dar 26 dintre acestea se refereau la alte persoane decât cele menționate în borderouri.

La această concluzie a ajuns prima instanță mai ales având în vedere depozițiile martorilor

N.V., D.C., I.P.C., G.S., D.V.M., D.F.C., B.M., I.A., B.D., S.N.R., B.G., A.J., Ț.T., C.R.I., B.A., B.V., N.G., D.T. și A.V.

, persoane fizice care apar în borderourile de achiziții ca fiind persoanele care ar fi vândut societății administrate de către inculpat piei de bovine, care au afirmat că nu îl cunosc pe inculpat, că nu au comercializat nici inculpatului, nici societății administrate de către acesta, SC P. SRL piei de bovine, ei nefiind crescători de animale.

Tribunalul a reținut, de asemenea, că, în dosarul fiscal al SC P. SRL, depus la A.F.P. a fost identificată o declarație de inactivitate, depusă la organul fiscal la data de 13 iunie 2008, prin care inculpatul T.I., în calitate de administrator si asociat unic al SC P. SRL declara, pe propria răspundere, faptul că această societate comercială nu a desfășurat activitate de la data înființării, ianuarie 2007, și până la data de 31 iulie 2007.

Prima instanță a reținut faptul că această declarație este nereală deoarece din probatoriul administrat în cauză rezultă contrariu.

Astfel, din mențiunile cuprinse în extrasele de cont cu rulaje de bani care au fost comunicate de către unitatea bancară, în facturile emise, din ridicările de numerar, plățile făcute prin bancă si cu chitanță, din depozițiile administratorilor societăților comerciale cu care SC P. SRL a avut relații comerciale, care au fost audiați ca si martori în cauză, din constatările întocmite de către organele de inspecție fiscală din județele Bistrița Năsăud și Caraș Severin, precum si din concluziile expertizei contabile si a expertizei fiscale efectuate în cauză rezultă faptul că societatea administrată de către inculpatul T.I. SC P. SRL a desfășurat activități comerciale constând majoritar în comerțul cu piei de bovine.

Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 32044 din 6 ianuarie 2010 reiese faptul că scrisul si semnătura din cuprinsul declarației de inactivitate depusă la data de 13 iunie 2008 la A.F.P. Vaslui îi aparțin inculpatului T.I.

În aceste condiții, prima instanță a reținut faptul că, dincolo de orice dubiu, din probatoriul administrat în cauză rezultă că declarația de inactivitate depusă la data de 13 iunie 2008 la A.F.P. Vaslui de către inculpat este necorespunzătoare adevărului, fiind formulată în scopul exclusiv de a se sustrage societatea pe care o administra de la plata taxelor si impozitelor datorate bugetului de stat și de a evita efectuarea unui control fiscal.

Fapta inculpatului T.I., care, în calitate de administrator si asociat unic al SC P. SRL, în perioada ianuarie 200 7- 8 decembrie 2008, nu a înregistrat în evidența contabilă a societății pe care o administra, operațiunile comerciale efectuate si veniturile realizate în perioada mai sus arătată, sustrăgându-se, astfel, de la plata către stat a unei sume totale în cuantum de

1.075.070 lei, constând în impozit pe profit în valoare de 353.599 lei, și tva în valoare de 721.471 lei, la care se adaugă dobânzile si penalitățile aferente, a fost calificată de prima instanță ca

întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale.

Întrucât prin actul de sesizare al instanței nu s-a reținut în încadrarea juridică a faptei de evaziune fiscală și alin. (1) al normei de incriminare, adică al art. 9 din Legea nr. 241/2005, care practic, alături de lit. b), constituie norma de incriminare a infracțiuni,

în baza art. 334 C. proc. pen., va dispune schimbarea încadrării juridice a faptei de evaziune fiscală reținută în sarcina inculpatului T.I., pentru care acesta a fost trimis în judecată, din infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 în infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Fapta inculpatului T.I., care, în calitate de administrator si asociat unic al SC P. SRL, la data de 13 iunie 2008, prin declarația pe proprie răspundere depusă la A.F.P. Vaslui, deci la o instituție de stat, în vederea producerii de consecințe juridice, pentru sine, a declarat necorespunzător adevărului, că SC P. SRL nu a desfășurat activitate de la înființare, adică din luna ianuarie 2007, până la data de 31 decembrie 2007, a fost calificată de prima instanță ca infracțiune de fals în declarații prevăzută de art. 292 C. pen.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut că atitudinea subiectivă a inculpatului T.I. față de faptele săvârșite și urmările acestora se caracterizează prin intenție directă, ceea ce presupune că inculpatul a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptelor sale și la urmărit în momentul săvârșirii faptei.

Reținând vinovăția inculpatului în ceea ce privește infracțiunile anterior amintite,

prima instanță

l-a condamnat la câte o pedeapsă cu închisoarea în limitele prevăzute de textul incriminator.

La alegerea și individualizarea pedepselor, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și anume dispozițiile Părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute

art.

9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (închisoare de la 2ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi) și de art. 292 C. pen. (închisoare de la 3 luni la 2 ani și amenda), împrejurările concrete în care au fost săvârșite faptele, gradul concret de pericol social (concretizat în diminuarea bugetului de stat), perioada de timp în care inculpatul a încălcat legea penală, persoana inculpatului (care nu avea antecedente penale la momentul săvârșirii faptelor din prezenta cauză), întinderea prejudiciului cauzat prin activitatea sa infracțională (peste 100.000 lei), dar si faptul că, în lipsa evidenței contabile, la stabilirea cuantumului prejudiciului nu au fost avute în vedere si posibilele cheltuieli efectuate de inculpat în activitatea comercială, vârsta inculpatului.

Prima instanță a apreciat că simpla lipsă a antecedentelor penale la momentul săvârșirii faptelor din prezenta cauză nu este de natură a diminua periculozitatea socială a faptelor comise de către inculpat, astfel încât să permită aplicarea unor pedepse sub minimele speciale prevăzute de lege.

S-a apreciat, de asemenea, că scopul pedepsei, în egală măsură preventiv și educativ, poate fi atins doar prin executarea efectivă de către inculpatul T.I. a pedepsei rezultante de 2 (doi) ani închisoare.

Cu privire la latura civilă a cauzei, s-a reținut că

A.N.A.F. – D.G.F.P.J. Vaslui s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 863.806 lei reprezentând prejudiciul direct cauzat în dauna bugetului de stat, conform raportului de expertiză contabilă și suplimentului la raport, întocmite în faza de urmărire penală. A arătat că prejudiciul direct se compune din suma de 394.883 lei impozit pe profit si suma de 468.923, reprezentând T.V.A.

S-a solicitat, totodată, acordarea de dobânzi și penalități până la data achitării debitului, precum și, conform art. 163 C. proc. pen., luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor inculpatului.

În baza art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 998 și urm. C. civ., va obliga pe inculpatul T.I. la plata către partea civilă A.N.A.F. – D.G.F.P. a sumei de 863.806 lei (reținute prin expertiza contabilă efectuată în cursul urmăririi), reprezentând impozit pe profit în cuantum de 394.883 și tva în cuantum de 468.923 lei, cu dobânzi si penalități aferente de la data scadenței debitului până la data de 10 martie 2010, când împotriva acestei societăți comerciale s-a deschis procedura de insolvență.

Deși prin expertiza fiscală efectuată în cursul judecății a rezultat că prejudicial cauzat s

tatului este în valoare de 1.075.070 lei, reprezentând impozit pe profit în valoare de 353.599 lei și taxă pe valoarea adăugată în valoare de 721.471 lei, obligații fiscale care au un cuantum mărit raportat la cel stabilit în cursul urmăririi penale, cum partea civilă nu si-a mărit cuantumul pretenții față de constituirea inițială de parte civilă, prima instanță, pentru respectarea principiului disponibilității, a obligat pe inculpat la plata sumelor cu care A.N.A.F. s-a constituit parte civilă.

Inculpatul nu a fost obligat la plata către partea civilă a prejudiciului indirect constând în majorări de întârziere si penalități după data de 10 martie 2010, când societatea SC P. SRL a intrat în stare de insolvență, prin sentința 128/ F din 10 martie 2010 a Tribunalului Vaslui deoarece,

potrivit prevederilor art. art. 117 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în vigoare la data exigibilității impozitelor mai sus arătate, p

entru obligațiile fiscale neplătite la termen, atât înainte, cât și după deschiderea procedurii de reorganizare judiciară, se datorează dobânzi și penalități de întârziere până la data deschiderii procedurii de faliment. Pentru obligațiile fiscale născute după data deschiderii procedurii de faliment și neplătite la termen nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere.

În aceste condiții, s-a reținut că, întrucât societatea SC P. SRL, care între timp a și fost radiată din O.R.C. nu ar fi datorat majorări si penalități de întârziere după intrarea în insolvență cu privire le debitele anterioare referitoare la impozitele datorate bugetului de stat, nici inculpatul nu poate fi obligat la plata majorărilor si penalităților de întârziere cu privire la debitele constând în impozitul pe profit în

cuantum de 394.883 lei și tva în cuantum de 468.923 lei,

de la plata cărora SC P. SRL s-a sustras prin săvârșirea de către inculpată a infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Împotriva sentinței penale indicate mai sus au declarat apel inculpatul T.I. și partea civilă A.N.A.F.

Inculpatul

T.I.

a criticat sentința atât în latură penală, cât și în latură civilă, solicitând

achitarea sa pentru infracțiunea de evaziune fiscală în temeiul art.

10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., susținând că evidențele contabile, registre de casă, registre de vânzări (în cadrul cărora au fost înregistrate operațiunile comerciale derulate de SC P. SRL), au existat în materialitatea lor, dar de activitatea de înregistrare a evidenței contabile se ocupa o altă persoană, J.C., care și depunea la A.F.P. Vaslui bilanțurile contabile certificate de expert contabil autorizat I.P.C. În susținerea solicitării de achitare pe acest temei inculpatul a mai arătat că în decembrie 2008 a cesionat părțile sociale ale SC P. SRL numitului S.B., prilej cu care a fost încheiat și un proces verbal de predare-primire, în care s-a specificat faptul că, inculpatul i-a predat acestuia următoarele înscrisuri: actele juridice ale societății, ștampila și actele contabile ale societății - facturiere, borderouri, chitanțiere, bilanțuri, balanțe, documente depozitate în sacoșe.

S-a arătat, de asemenea, că existența documentelor contabile

reiese în mod clar din împrejurarea că, în lipsa acestora, expertul contabil I.P.C. nu ar fi putut întocmi și depune bilanțurile și balanțele aferente.

În subsidiar, inculpatul a solicitat achitarea

în temeiul

art. 10 alin. (1) lit. d)

C. proc. pen., susținând că nu a avut intenția de a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, de vreme ce

pentru fiecare sumă încasată de la societățile partenere, inculpatul întocmea factură fiscală, situație în care este ilogică

împrejurarea că, facturile fiscale erau întocmite, în schimb nu erau înregistrate în registrele de vânzări.

În ceea ce privește infracțiunea

de fals în declarații

, inculpatul a solicitat achitarea

în temeiul

art. 10 alin. (1) lit. d)

C. proc. pen., susținând că în condițiile în care pentru anul 2007 a fost întocmit bilanțul contabil al societății, declarația nu ar fi putut produce nicio consecință juridică.

Inculpatul a criticat și modalitatea în care instanța a dispus executarea pedepsei aplicate, arătând că este disproporționată, în raport cu modalitatea concretă în care se reține pretinsa activitate infracțională, persoana inculpatului și poziția procesuală adoptată de acesta.

S-a arătat că argumentul cuantumului ridicat al prejudiciului nu poate fi avut în vedere de instanță, în momentul stabilirii modalității de executare a pedepsei. Prin urmare, a solicitat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Cu privire la latura civilă, inculpatul a arătat că prin sentința comercială nr. 362/ F din 28 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Vaslui a fost deja obligat la repararea prejudiciului.

A.N.A.F. a solicitat obligarea inculpatului la plata prejudiciului indirect, reprezentând accesorii, până la data plății efective a prejudiciului direct.

Prin decizia penală nr. 169 din 16 noiembrie 2012, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a admis apelul declarat de partea civilă A.N.A.F. împotriva sentinței penale nr. 81 din 04 mai 2012 pronunțate de Tribunalul Vaslui, pe care a desființat-o în parte, în latură civilă.

Rejudecând, a înlăturat dispozițiile de obligare a inculpatului T.I. la plata dobânzilor și penalităților aferente debitului principal de la data scadenței până la data de 10 martie 2010.

A obligat pe inculpat să plătească dobânzile și penalitățile aferente debitului principal în sumă de 863 806 lei, reprezentând impozit pe profit în cuantum de 394 883 lei și TVA în cuantum de 468 923 lei, de la data scadenței până la data plății efective.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul T.I. împotriva aceleiași sentințe.

A obligat pe inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a apreciat că prima instanță a reținut în sarcina inculpatului o încadrarea juridică corespunzătoare.

De asemenea, s-a apreciat că pedeapsa aplicată este just individualizată.

Cu privire la latura civilă, instanța de apel a apreciat că se impune reformarea sentinței apelate întrucât trebuie obligat inculpatul la plata dobânzilor și penalităților aferente debitului principal de la data scadenței până la data plății efective.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul legal prevăzut de art. 385

3

C. proc. pen., inculpatul T.I., solicitând în principal, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, schimbarea modalității de executare a pedepsei în sensul aplicării dispozițiilor art. 86

1

C. pen.

În susținerea recursului inculpatului invocă cazurile de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 12 și 14 C. proc. pen.

Criticile aduse nu sunt fondate.

Analizând legalitatea și temeinicia deciziei recurate, conform art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., cât și din prisma dispoziției art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., reține Înalta Curte că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele care urmează:

Reține Înalta Curte că faptele și modalitatea de comitere a acestora au fost temeinic stabilite de instanța de fond în urma unei analize atente și obiective a materialului probator administrat în cauză, fiind dovedit că inculpatul a săvârșit infracțiunile prevăzute de art. 292 C. pen. și de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Soluția de condamnare a inculpatului T.I. pentru infracțiunile de evaziune fiscală și de fals în declarații este conformă probelor administrate în cauză și, prin urmare, nu poate fi primită susținerea inculpatului că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor deduse judecății.

Sunt de reținut, în acest sens, declarațiile martorilor, expertiza fiscală, extrasele de cont, raportul de constatare tehnico-științifică, notele de constatare întocmite de organele fiscale din Bistrița și Caraș Severin, extrasele de cont cu rulaje de bani, facturile emise, ridicările de numerar, plățile efectuate prin bancă și cu chitanțe, dar și mărturiile administratorilor societăților comerciale cu care SC P. SRL a avut relații comerciale, rezultând că societatea administrată de inculpat a desfășurat activitate comercială constând în comerțul cu piei de bovină, confecționare de uși și ferestre din material PVC și piese auto.

De asemenea, prin declarația pe propria răspundere depusă la A.F.P. Vaslui, în calitate de administrator și asociat unic al SC P. SRL, la data de 13 iunie 2008, a declarat necorespunzător adevărului că SC P. SRL nu a desfășurat activitate de la înființare, respectiv din ianuarie 2007 până la 31 decembrie 2007, în vederea producerii de consecințe juridice.

Referitor la criticile privind modul de individualizare a pedepselor stabilite pentru cele două infracțiuni și a modalității de executare a pedepsei rezultante, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate.

Astfel, prima instanță a avut în vedere în procesul de individualizare a pedepsei toate criteriile generale de individualizare judiciară a pedepsei astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 72 C. pen. și anume, gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, limitele speciale ale pedepsei, modalitatea și împrejurările comiterii faptelor cât și circumstanțele personale ale inculpatului (nu are antecedente penale, vârsta), aspecte care au condus la stabilirea unei pedepse rezultante care, prin cuantum și modalitate de executare, este în măsură să asigure atingerea scopurilor pedepsei, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 52 C. pen.

Înalta Curte reține că pedeapsa aplicată este nelegală, așa cum a constatat și instanța de control judiciar, însă nu se poate reforma hotărârea atacată sub acest aspect întrucât s-ar agrava situația inculpatului în propria sa cale de atac.

În consecință, Înalta Curte constată că nu se impune stabilirea unui regim sancționator neprivativ de libertate, executarea pedepsei în stare de arest fiind singura modalitate aptă să contribuie la reeducarea inculpatului în sensul formării unei atitudinii corecte față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială.

Prin urmare, nefiind identificate alte cazuri de casare care luate în considerare din oficiu, să facă posibilă reformarea deciziei recurate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefundat, recursul declarat de inculpatul T.I. împotriva deciziei penale nr. 169 din 16 noiembrie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

21 iunie 2013

.