ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1456/2014

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului București, secția a Vl-a civilă, sub nr. 48158/3/2010,

reclamanta S.M.C. a chemat în judecată paratele Banca C.R. SA București și Banca

C.R. SA București, Sucursala P. București, solicitând instanței ca prin

hotărârea ce va pronunța să dispună constatarea încetării valabilității

contractului de credit bancar din 14 iunie 2007 la data de 4 august 2008,

avându-se în vedere rambursarea integrala a creditului, potrivit cererii sale

de rambursare anticipată prin refinanțare, respectiv alimentarea, implicit

stingerea datoriei restante aferente creditului contractat.

Tribunalul București,

secția a Vl-a civilă, prin sentința civilă nr. 7879 din 1 iunie 2012, a respins

acțiunea reclamantei S.M.C. formulată în contradictoriu cu pârâtele Banca C.R.

SA București și Banca C.R. SA București, Sucursala P. București, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

aceasta hotărâre, instanța de fond a reținut că, potrivit înscrisurilor depuse la

dosar în data de 14 iunie 2007, reclamanta a încheiat cu Banca C.R. SA București,

Sucursala P. București două contracte de credit bancar, pentru sumele de 32.000

RON și 800 euro.

Reclamanta a susținut,

atât în acțiune cât și în sesizarea înregistrată la data de 9 iulie 2010, că ar

fi adresat Băncii C.R. SA o cerere de rambursare anticipată a creditelor prin refinanțare,

în luna iulie 2007, care nu a fost depusă la dosar, ci doar adresa din 27 iulie

2008 prin care se solicita Sucursalei P. a băncii comunicarea sumelor ramase de

plată din creditele acordate în baza celor două contracte menționate, în vederea

unei refinanțări viitoare, la Banca A. despre care nu s-a făcut nici o dovada pe

parcursul procesului.

Instanța a reținut

că, Banca C.R. SA i-a răspuns reclamantei prin adresa din 30 iulie 2008, condițiile

în care se va face refinanțarea și care sunt obligațiile acesteia față de bancă,

rezultate din cele două contracte de credit la acea dată, precum și care sunt comisioanele

în caz de rambursare anticipată și conturile de plată, iar din extrasele de cont

depuse la dosar au rezultat operațiunile sumele achitate și sumele retrase în această

perioadă de reclamantă și că în absența unei cereri scrise a reclamantei, a neachitării

ultimelor dobânzi și comisioane, contractele nu pot fi considerate încheiate.

Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 9 din 16 ianuarie 2013,

a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta S.M.C. împotriva sentinței civile

nr. 7879 din 1 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă,

în contradictoriu cu intimatele pârâte Banca C.R. SA București și Banca C.R. SA,

Sucursala P. București.

Pentru a pronunța

această decizie instanța de apel a reținut următoarele:

Că adresa înregistrată

la Banca C.R. SA, Sucursala P. București din 27 iulie 2008, prin care reclamanta

a solicitat eliberarea unei adrese din care să rezulte sumele rămase din creditele

contractate și IBAN-ul conturilor pentru refinanțarea la Banca A. nu constituie

o cerere de rambursare anticipată a creditelor întrucât nu cuprinde manifestarea

de voință neîndoielnică în acest sens și că obținerea de informații în vederea refinanțării

creditelor reprezintă numai o procedură premergătoare operațiunii de rambursare,

dar care nu are valoarea juridică pretinsă de aceasta.

S-a reținut că,

în cauză nu au fost îndeplinite nici cerințele contractuale menționate la art. 4.6

și art. 4.8 din condițiile generale de creditare, anexa la contractele de credit

din 14 iunie 2007, în sensul că reclamanta nu a a comunicat și nu a făcut dovada

sumei plătite în avans, în raport de care urma a se întocmi un act adițional la

contract și un nou grafic de rambursare a creditului, astfel că nu s-a realizat

acordul de voința al părților.

Totodată s-a reținut

că operațiunea de refinanțare aprobată de Banca A. este lipsită de relevanță în

cauză, avându-se în vedere că obținerea fondurilor bănești de la o altă instituție

bancară reprezintă un act juridic ce produce efecte numai între părțile contractante,

iar depunerea sumelor de 31.405,86 RON și 7.814,77 euro în conturile curente ale

reclamantei nu a produs efectele juridice ale rambursării anticipate, în condițiile

în care instituția bancară nu a fost înștiințată cu privire la acest aspect și nu

i s-a acordat permisiunea expresă de a efectua retragerea sumelor din conturile

respective.

În calitate de

titular al dreptului de proprietate asupra sumelor de bani aflate în contul curent,

reclamanta își exercita exclusiv dreptul de dispoziție asupra acestora, orice operațiune

de plata efectuându-se numai la ordinul clientului și că potrivit art. 4.3 din condițiile

generale de creditare, banca era autorizată să debiteze automat contul curent numai

pentru sumele scadente, datorate în baza contractelor de credit.

Împotriva deciziei

civile nr. 9 din 16 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a V-a civilă, a declarat recurs reclamanta S.M.C., întemeiat în drept pe art. 304

pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea

recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și acțiunii sale astfel

cum a fost formulată și motivată în scris.

În criticile formulate,

recurenta reclamantă după o prezentare a situației de fapt a susținut în esență

următoarele:

Că în mod greșit

a reținut instanța de apel că nu a depus în cauză cerere de rambursare anticipată,

în condițiile în care aceasta nu a luat în considerare probele administrate în cauză,

respectiv nici cererea sa care a fost făcută cu respectarea cerințelor impuse de

ofițerul de credite de la instituția bancară și nici răspunsul băncii din 30

iulie 2008, în cuprinsul căruia au fost calculate toate sumele pe care trebuia să

le achite în cazul rambursării anticipate.

Mai mult, că din

extrasele de cont depuse la dosarul cauzei rezultă fără niciun dubiu că refinanțarea

a fost făcută de către Banca A., precum și faptul că banii au fost virați cu destinația

rambursare anticipată, situație în care instanța trebuia să constate că datoria

s-a stins, cât și încetarea valabilității prin rambursare integrală și anticipată

a contractelor de credit bancar nr. 252 și nr. 255 din 14 iunie 2007, începând cu

4 august 2008 și respectiv 6 august 2008.

Recurenta a mai

susținut că, instanța a interpretat în mod greșit și prevederile art. 4.6 din condițiile

generale de creditare pentru rambursarea anticipată a creditelor, fără să aibă în

vedere că în speță fiind vorba de o rambursare integrală, iar sumele au fost virate

integral în contul băncii, nu se mai punea problema emiterii unui nou grafic de

rambursare.

Mai mult, a arătat

că față de această situație, instanța nu a analizat culpa băncii care nu și-a îndeplinit

obligațiile contractuale, care nu a solicitat completarea niciunei cereri de rambursare

și care în toată această perioadă, iulie 2008-iulie 2010, nu i-a adus la cunoștință

situația reală.

Înalta Curte,

analizând decizia civilă nr. 9 din 16 ianuarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă prin prisma criticilor formulate, în raport de actele

și lucrările dosarului și de dispozițiile aplicabile în cauză, constată că recursul

declarat de reclamanta S.M.C. este nefondat.

Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., poate fi invocat atunci când hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Este de observat

că în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta vizează greșita reținere a situației

de fapt de către instanța de apel, în contradicție cu întreg probatoriul administrat

în cauză, în sensul că din extrasele de cont depuse la dosarul cauzei ar rezulta

fără niciun dubiu că refinanțarea a fost făcută de către Banca A., precum și faptul

că banii au fost virați cu destinația rambursare anticipată, situație în care instanța

trebuia să constate că datoria s-a stins, cât și încetarea valabilității prin rambursare

integrală și anticipată a contractelor de credit bancar din 14 iunie 2007, începând

cu 4 august 2008 și respectiv 6 august 2008, dar greșita reținere a situației de

fapt în raport de greșita interpretare a probelor constituie o chestiune de fapt

care nu vizează nelegalitatea hotărârii recurate.

Altfel spus, critica

recurentei pentru stabilirea situației de fapt nu se convertește în motivul de nelegalitate

invocat, deoarece stabilirea situației de fapt este atributul instanței fondului

sau apelului din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac, iar

în cauză cele două instanțe și-au motivat hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul

situației de fapt reținute.

Reaprecierea probelor

administrate în cauză de către instanța de apel nu mai este posibilă, odată cu abrogarea

pct. 11 al art. 304 C. proc .civ.

Astfel, rambursarea

anticipată a creditelor acordate putea fi realizată strict după îndeplinirea în

mod cumulativ a conduitelor prevăzute de legea părților.

În temeiul clauzelor

contractuale, precum și în lipsa înregistrării la bancă, a unei cereri scrise prin

care debitorul împrumutat să își manifeste în mod expres, fără echivoc, voința juridică

de a rambursa anticipat creditul acordat, Banca C.R. SA nu avea dreptul și nici

obligația de a efectua operațiuni bancare de natura celor sesizate, astfel că în

mod corect a reținut instanța de apel că adresa menționată nu îndeplinește cerere

de rambursare anticipată a creditelor.

De altfel, argumentele

aduse în sprijinul criticilor formulate demonstrează nu numai faptul că nu sunt

în concordanță cu cerințele motivelor de nelegalitate invocate, ci evidențiază nemulțumirea

recurentei sub aspectul în care instanța a înțeles să interpreteze materialul probator

administrat în cauză, care excede competenței instanței de recurs, respectiv de

cale extraordinară de atac, care instituie un control de legalitate a hotărârii

judecătorești recurate.

În concluzie,

cu referire la motivele invocate se va reține că recurenta prin argumentele aduse

a cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond

și nu doar să verifice decizia instanței de apel în ce pricește modul de aplicare

al legii.

Or, față de această

situație criticile recurentei prin care a susținut că instanța a interpretat în

mod greșit prevederile art. 4.6 din condițiile generale de creditare pentru rambursarea

anticipată a creditelor, fără să aibă în vedere probele administrate în cauză nu

se mai justifică.

Pentru rațiunile

mai sus înfățișate, cum instanța de apel a pronunțat o decizie legală, context în

care motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu

poate fi reținut, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează

să respingă ca nefondat recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta S.M.C. împotriva deciziei civile nr. 9 din 16 ianuarie

2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 10 aprilie 2014.