- Dosarul nr.
- 6511/1/2007
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 29 iunie 2010
Decizia nr. 4062/2010 — ÎCCJ, Secția I civilă · Dosar nr. 6511/1/2007
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația în anulare înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, la 27 noiembrie 2007, contestatorul M.I. a solicitat ca, în contradictoriu cu intimații C.G., Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 a Comunei Salcia, Județul Mehedinți și Comisia Județeană Mehedinți de aplicare a Legii nr. 18/1991, să se dispună, în baza art. 317 și 318 C. proc. civ., anularea Deciziei nr. 7807 din 15 noiembrie 2007 pronunțată de această instanță în Dosarul nr. 6511/1/2007. Contestatorul nu și-a motivat contestația, precizând că, deși a depus diligențe, nu a putut lua cunoștință de conținutul deciziei atacate.
Prin încheierea de ședință de la 13 mai 2008 s-a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., reținându-se că niciuna dintre părți nu s-a înfățișat la strigarea pricinii și nici nu a solicitat judecarea în lipsă. Prin rezoluția din 22 ianuarie 2010 s-a dispus repunerea cauzei pe rol, conform dispozițiilor art. 252 alin. (2) C. proc. civ. Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea va constata că prezenta contestație în anulare a rămas în nelucrare din vina părții timp de mai mult de 1 an, aceasta neîndeplinind niciun act de procedură, astfel încât sunt întrunite dispozițiile art. 248 C. proc. civ., potrivit cărora orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de revocare sau reformare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de 1 an.
În consecință, se va constata perimată contestația în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva Deciziei civile nr. 7807 din 15 noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Constată perimată contestația în anulare formulată de contestatorul M.I. împotriva Deciziei nr. 7807 din 15 noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2010.