ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4889/2012

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, reclamantul P.F., a solicitat, în

contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea, anularea

raportului de inspecție fiscală parțială nr. 10499 din 2 noiembrie 2009

înregistrată la D.G.F.P. Vrancea sub nr. 4629/PF 1 din 6 noiembrie 2009 și a

deciziei de impunere privind TVA și alte obligații fiscale stabilite de

inspecția fiscală la persoane fizice care realizează venituri impozabile din

activități economice nedeclarate organelor fiscale nr. 10499 din 4 noiembrie

2009 și suspendarea executării acestor acte administrative.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că actele administrative contestate au fost

încheiate cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, situația de fapt

reținută nefiind conformă realității.

Prin Sentința nr. 271

din 20 decembrie 2010, Curtea de Apel Galați, secția de contencios

administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul

P.F., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice

Vrancea, și a modificat raportul de inspecție și Decizia de impunere nr. 10499

din 4 noiembrie 2009 emise de pârâtă, în sensul că reclamantul datorează

bugetului de stat suma totală de 345.827 RON cu titlu de TVA.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a apreciat că organul fiscal nu a reținut

corect TVA prin aplicarea unei cote de 19% asupra prețului încasat de vânzător,

deoarece baza de impozitare o reprezintă prețul încasat de vânzător în contractele

de vânzare-cumpărare notariale în care este inclusă și TVA pentru determinarea

taxei urmând a se aplica cota recalculată de 15,966% la prețul încasat de

vânzător în contractele de vânzare-cumpărare.

A mai arătat prima

instanță că reclamantul avea dreptul să deducă TVA în sumă de 1.764.388 RON

conform documentelor justificative privind achiziția terenului și a tuturor

materialelor de construcție utilități și servicii achitate, suma totală de

plată datorată de reclamant în calitate de plătitor de TVA fiind de 345.827

RON, calitate ce decurge din prevederile art. 141 alin. (2) lit. f) și art. 127

alin. (2) din C. fisc., fiind nefondate susținerile acestuia în sensul că nu

este persoană impozabilă.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs atât

reclamantul cât și pârâta.

Prin Decizia civilă

nr. 1053 din 28 februarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal a respins recursul declarat de reclamantul

P.F. împotriva Sentinței nr. 271 din 20 decembrie 2010 a Curții de Apel Galați,

secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefundat; a admis recursul

declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea împotriva

aceleiași sentințe și a modificat sentința atacată, în sensul că a respins

acțiunea reclamantului ca inadmisibilă.

În motivarea acestei

soluții, instanța de control judiciar a arătat, în esență, că actul admisibil a

fi contestat, după comunicare, la instanța competentă, conform art. 218 alin.

(2) C. proc. fisc. este decizia motivată a autorității administrative, în cauză

a recurentei-pârâte.

În lipsa acestei

decizii, fapt necontestat de către părți, acțiunea directă a

reclamantului-recurent având ca obiect anularea Raportului de inspecție fiscală

parțială nr. 10499 din 2 noiembrie 2009 și a deciziei de impunere este

inadmisibilă, deoarece singurul act administrativ admisibil a fi contestat

conform art. 218 alin. (2) C. proc. fisc. este decizia de soluționare a

contestației, care nu există emisă în cauză.

Împotriva Deciziei

nr. 1053 din 28 februarie 2012 a formulat contestație în anulare recurentul

P.F., solicitând anularea acesteia și rejudecarea recursurilor, pentru motive

încadrate în dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

Contestatorul a

susținut că decizia criticată este rezultatul unei erori materiale, în

condițiile în care actele administrative au fost comunicate la data de 13

noiembrie 2009 prin Adresa 11089 din 10 noiembrie 2009, acesta a formulat

contestație administrativă la data de 2 decembrie 2009 și, deoarece intimata nu

a răspuns în termen legal contestației formulate, s-a adresat instanței de

contencios administrativ fiscal competente.

A mai arătat

contestatorul că în mod eronat instanța de recurs a respins acțiunea ca

inadmisibilă, în raport de elementele mai sus prezentate.

Examinând cauza și

decizia atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte constată că prezenta

contestație în anulare este nefondată, și o va respinge, pentru considerentele

ce vor fi arătate în continuare.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în

condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege.

Reglementând

contestația în anulare specială, art. 318 alin. (1) C. proc. civ. prevede că:

„Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

Motivele contestației

în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar

textul care o reglementează este de strictă interpretare.

În cadrul

contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la

drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia

dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

Prima ipoteză a

textului vizează exclusiv erorile materiale cu caracter procedural, care să fi

condus la pronunțarea unei soluții eronate, erori comise prin confundarea unor

elemente sau date materiale ce au legătură cu aspectele formale ale judecății,

cum ar fi anularea unei cereri ca netimbrată, deși era atașată dovada achitării

taxei de timbru, greșita respingere a unui recurs ca fiind tardiv formulat,

etc.

Fiind un text de

excepție, noțiunea de „greșeală materială” nu poate fi interpretată extensiv.

În orice caz, textul

nu vizează stabilirea eronată a situației de fapt în urma aprecierii probelor

și nici modul cum instanța a înțeles să interpreteze prevederile legale,

situație în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o

cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.

O altă condiție,

subliniată atât în doctrină cât și în practica judiciară, este ca eroarea

materială invocată să fi fost determinantă în pronunțarea soluției criticate,

soluție care apare, prin prisma acestei erori, ca vădit nefondată.

Față de cele ce

preced, analizând decizia criticată, Înalta Curte apreciază că în pricina de

față nu pot fi identificate elemente de natură a contura existența unei erori

materiale în sensul dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

Se constată că, în

speță, instanța de recurs a apreciat în mod corect, în raport de actele și

lucrările dosarului, faptul că recursul autorității pârâte este fondat,

pronunțând o hotărâre legală și temeinică.

Aspectele invocate de

către contestator, pe lângă faptul că nu pot fi încadrate în ipoteza unei erori

materiale în sensul dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., nici nu

contrazic, pe de altă parte, raționamentul instanței de control judiciar.

În consecință, pentru

considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de P.F. împotriva Deciziei nr. 1053 din 28 februarie 2012

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - LM