ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Deliberând asupra
cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin rezoluția nr. 1237/P/2009 din 21
septembrie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
de urmărire penală și criminalistică, în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen.
raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de
intimatele U.L., B.A.C. și I.A.R. (magistrați - judecători la Curtea de Apel
București) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzut de art. 246 C. pen.,
249 C. pen., 289 C. pen. și art. 291 C. pen.
Pentru a dispune
astfel, procurorul, a reținut următoarele:
Pentru L.A. a formulat
plângere penală împotriva intimatelor U.L., B.A.C. și I.A.R., judecători în
cadrul Curții de Apel București, solicitând efectuarea de cercetări sub
aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 249 C.
pen., 289 C. pen. și art. 291 C. pen., infracțiuni pe care acestea le-ar fi
omis cu prilejul soluționării cauzei civile care a format obiectul Dosarului nr.
22039/3/2007 al Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauza
privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în care s-a pronunțat Decizia civilă
nr. 4061/R din 21 octombrie 2008.
Din actele
premergătoare efectuate s-a reținut că
prin sentința civilă nr. 1999 din 19 aprilie
2006 Tribunalul București a admis acțiunea formulată de reclamantul L.A., în
contradictoriu cu pârâta Universitatea Valahia Târgoviște, și a anulat
procesul-verbal al ședinței Senatului Universității din 25 septembrie 2003.
Instanța a reținut că
senatul Valahia Târgoviște, a respins cererea reclamantului de a continua
activitatea didactică în cadrul instituției, fapt consemnat în procesul-verbal
care a stat la baza deciziei nr. 708 din 25 septembrie 2003 prin care s-a
constatat încetarea de drept a contractului individual de muncă încheiat de
părți.
Instanța a mai
reținut că, potrivit art. 129 alin. (1) din Legea nr. 128/1997, la împlinirea
vârstei de pensionare, cadrele didactice pot fi menținute în activitate cu
aprobarea anuală a senatului universității, iar senatul universitar a hotărât
respingerea propunerii de menținere în activitate a reclamantului, ceea ce
determină ca hotărârea adoptată să fie nelegală (fără majoritate de voturi, 10
voturi pentru, 10 împotrivă și 6 abțineri).
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs pârâta criticând-o ca nelegală și netemeinică în
baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Prin decizia civilă nr. 1520 din 4
decembrie 2006, Curtea de Apel București a admis recursul formulat de pârâta
Universitatea Valahia, împotriva sentința civilă nr. 1999 din 19 aprilie 2006
pronunțată de Tribunalul București, în Dosarul nr. 5688/CA/2005 în
contradictoriu cu intimatul reclamant L.A. Totodată, instanța a decis
modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamatului ca
tardiv formulată.
Prin decizia civilă nr.
4061/R din 21 octombrie 2008 a Curții de Apel București, s-a decis respingerea
ca nefondat a recursului declarat de recurentul - revizuient, L.A., împotriva
sentinței civile nr. 531 din 23 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul
București, în contradictoriu cu intimata Universitatea Valahia Târgoviște.
Prin sentința civilă nr.
531 din 23 ianuarie 2008 emisă de Tribunalul București, s-a respins ca
neîntemeiată cererea de revizuire formulată de L.A. împotriva sentinței civile nr.
322 din 29 ianuarie 2004 a aceleiași instanțe.
S-a mai reținut că
tribunalul a apreciat cu privire la hotărârea invocată în revizuire de către L.A.
și menționată anterior, aceasta făcând parte din categoria înscrisurilor
prevăzute de textul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., fiind un înscris ce nu a
putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința revizuentului, și
prin care se desființează un înscris, în temeiul căruia s-a dat hotărârea a
cărei revizuire se cere.
Cu toate acestea,
tribunalul a constatat că sentința civilă nr. 1999 din 19 aprilie 2006 nu a
rămas irevocabilă, fiind modificată ca urmare a admiterii recursului formulat
de Universitatea Valahia Târgoviște, prin decizia civilă nr. 1520 din 4
decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București.
Așa fiind, hotărârea
invocată de revizuient este o hotărâre casată, care nu are nici o putere
legală.
Curtea de Apel București a observat că
toate considerațiile recurentului asupra corectei sau incorectei soluționări a
acestei căi de atac în contencios administrativ, nu au relevanță asupra modului
de soluționare a unei revizuiri împotriva unei hotărâri pronunțată într-un
litigiu de muncă.
Completul de judecată
(format din cei trei judecători împotriva cărora petentul a formulat plângere
penală) a mai reținut că instanța de revizuire a hotărârii de fond nu avea
îndrituirea de a face aprecieri asupra legalității sau temeiniciei deciziei de
contencios administrativ, fiind ținută de a considera intrat în puterea
lucrului judecat dispozitivul hotărârii prin care se respinge acțiunea în
anularea procesului-verbal al ședinței Senatului Universității, ca fiind tardiv
introdusă.
Din aceste
considerente, Curtea de decis în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
respingerea ca nefondat a recursului, constatând că prima instanță a soluționat
în mod temeinic și legal cererea de revizuire.
Se observă că cei
trei magistrați au pronunțat această decizie în conformitate cu dispozițiile
legale fiind exclusă posibilitatea tragerii la răspundere penală a acestora,
doar pentru că petentul este nemulțumit de soluția adoptată. Totodată, nu
subzistă nici un temei legal din care să rezulte că ar fi fost lezate
interesele legale ale petentului, sau că magistrații ar fi încălcat
îndatoririle de serviciu, ori ar fi atestat fapte sau împrejurări
necorespunzătoare adevărului sau ar fi folosit un înscris oficial considerat
fals de către petent, în scopul producerii unei consecințe juridice.
Magistrații își
exercită prerogativele cu respectarea principiului imparțialității în
stabilirea adevărului, tocmai pentru a nu favoriza vreo parte în detrimentul
alteia, iar buna credință a membrilor completului de judecată să prezumă având
în vedere dispozițiile legale și, nu în ultimul rând conștiința juridică
nepărtinitoare.
În prezenta speță nu
se poate dovedi reaua credință a magistraților, neexistând date sau indicii
care să conducă spre o asemenea concluzie, ci, dimpotrivă, membrii completului
de judecată au aplicat în mod nepărtinitor dispozițiile legale și au motivat în
detaliu soluția dispusă.
Împotriva acestei
rezoluții, petentul L.A. a formulat plângerea adresată procurorului șef al
Secției de Urmăriri Penale și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție care, în baza art. 278 C. proc. pen. a
respins-o ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 10359/5145/11/2/2009 din 2
noiembrie 2009.
Nemulțumit de soluția
procurorului șef, petentul s-a adresat cu plângere, în condițiile art. 278
1
C. proc. pen., instanței de judecată competentă să judece infracțiunile
reclamate, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând admiterea
plângerii, desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror pentru
neînceperea urmăririi penale față de intimate sub aspectul săvârșirii
infracțiunii reclamate.
Examinând actele
premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte constată împotriva judecătorilor
U.L., B.A.C. și I.N.R. care au pronunțat decizia civilă nr. 4061/R/2009 prin
care au respins recursul declarat de petent, care avea calitatea de recurent-revizuent,
împotriva sentinței civile nr. 531/2008 a Tribunalului București, secția a VIII
a conflicte de muncă și asigurări sociale.
Înalta Curte constată
că soluția de neurmărire penală dată de parchet față de magistrații menționați,
este legală și temeinică întrucât, din actele premergătoare care să conducă la
concluzia că hotărârea a fost pronunțată prin încălcarea legii, în detrimentul
petentului.
Împrejurarea că
petentul este nemulțumit de soluția adoptată în cauza care s-a aflat pe rolul
Curții de Apel București nu poate conduce la concluzia existenței
infracțiunilor pe care acesta le-a indicat în plângerea sa, întrucât persoanele
care îndeplinesc o activitate de jurisdicție își desfășoară întreaga activitate
în temeiul legii, fiind obligate să-și îndeplinească atribuțiile care le revin
pentru rezolvarea problemelor contencioase sau netemeinice, prin pronunțarea unor
soluții pe care le apreciază legale și temeinice în raport de probele administrate,
soluții care pot fi verificate și eventual desființate/casate prin intermediul
căilor de atac, căi de atac care nu pot fi îndreptate direct împotriva
magistraților, ci împotriva actelor emise de aceștia.
Dacă s-ar admite că
împotriva persoanelor care au pronunțat soluțiile se pot face plângeri penale,
în absența unor elemente care să contureze o eventuală activitate
infracțională, ce însemna că s-ar institui noi căi de atac neprevăzute de lege,
ceea ce este inadmisibil.
Înalta Curte constată
că petentul, prin formularea plângerii penale împotriva membrilor completului care
au pronunțat o hotărâre nefavorabilă acestuia, încearcă să obțină reformarea
acestei hotărâri, pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale și care este
definitivă și irevocabilă.
În consecință, având
în vedere că din lucrările dosarului rezultă că intimații și-au îndeplinit
atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu au comis vreo
faptă care să atragă răspunderea penală a acestora, Înalta Curte, conform art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată
de petentul L.A. împotriva rezoluției procurorului, rezoluție care va fi
menținută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată
de petiționarul L.A. împotriva rezoluției nr. 1237/P/2009 din 21 septembrie
2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire
penală și criminalistică, pe care o menține.
Obligă petiționarul la plata sumei de 100
lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 5 mai 2010.