ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele: Prin rezoluția nr. 1237/P/2009 din 21 septembrie 2009, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în baza art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale față de intimatele U.L., B.A.C. și I.A.R. (magistrați - judecători la Curtea de Apel București) sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzut de art. 246 C. pen., 249 C. pen., 289 C. pen. și art. 291 C. pen. Pentru a dispune astfel, procurorul, a reținut următoarele: Pentru L.A. a formulat plângere penală împotriva intimatelor U.L., B.A.C. și I.A.R., judecători în cadrul Curții de Apel București, solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen., art. 249 C. pen., 289 C. pen.

și art. 291 C. pen., infracțiuni pe care acestea le-ar fi omis cu prilejul soluționării cauzei civile care a format obiectul Dosarului nr. 22039/3/2007 al Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauza privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în care s-a pronunțat Decizia civilă nr. 4061/R din 21 octombrie 2008. Din actele premergătoare efectuate s-a reținut că prin sentința civilă nr. 1999 din 19 aprilie 2006 Tribunalul București a admis acțiunea formulată de reclamantul L.A., în contradictoriu cu pârâta Universitatea Valahia Târgoviște, și a anulat procesul-verbal al ședinței Senatului Universității din 25 septembrie 2003. Instanța a reținut că senatul Valahia Târgoviște, a respins cererea reclamantului de a continua activitatea didactică în cadrul instituției, fapt consemnat în procesul-verbal care a stat la baza deciziei nr. 708 din 25 septembrie 2003 prin care s-a constatat încetarea de drept a contractului individual de muncă încheiat de părți.

Instanța a mai reținut că, potrivit art. 129 alin. (1) din Legea nr. 128/1997, la împlinirea vârstei de pensionare, cadrele didactice pot fi menținute în activitate cu aprobarea anuală a senatului universității, iar senatul universitar a hotărât respingerea propunerii de menținere în activitate a reclamantului, ceea ce determină ca hotărârea adoptată să fie nelegală (fără majoritate de voturi, 10 voturi pentru, 10 împotrivă și 6 abțineri). Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta criticând-o ca nelegală și netemeinică în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 1520 din 4 decembrie 2006, Curtea de Apel București a admis recursul formulat de pârâta Universitatea Valahia, împotriva sentința civilă nr. 1999 din 19 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul București, în Dosarul nr. 5688/CA/2005 în contradictoriu cu intimatul reclamant L.A.

Totodată, instanța a decis modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamatului ca tardiv formulată. Prin decizia civilă nr. 4061/R din 21 octombrie 2008 a Curții de Apel București, s-a decis respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurentul - revizuient, L.A., împotriva sentinței civile nr. 531 din 23 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul București, în contradictoriu cu intimata Universitatea Valahia Târgoviște. Prin sentința civilă nr. 531 din 23 ianuarie 2008 emisă de Tribunalul București, s-a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de L.A. împotriva sentinței civile nr. 322 din 29 ianuarie 2004 a aceleiași instanțe. S-a mai reținut că tribunalul a apreciat cu privire la hotărârea invocată în revizuire de către L.A.

și menționată anterior, aceasta făcând parte din categoria înscrisurilor prevăzute de textul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., fiind un înscris ce nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința revizuentului, și prin care se desființează un înscris, în temeiul căruia s-a dat hotărârea a cărei revizuire se cere. Cu toate acestea, tribunalul a constatat că sentința civilă nr. 1999 din 19 aprilie 2006 nu a rămas irevocabilă, fiind modificată ca urmare a admiterii recursului formulat de Universitatea Valahia Târgoviște, prin decizia civilă nr. 1520 din 4 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București. Așa fiind, hotărârea invocată de revizuient este o hotărâre casată, care nu are nici o putere legală.

Curtea de Apel București a observat că toate considerațiile recurentului asupra corectei sau incorectei soluționări a acestei căi de atac în contencios administrativ, nu au relevanță asupra modului de soluționare a unei revizuiri împotriva unei hotărâri pronunțată într-un litigiu de muncă. Completul de judecată (format din cei trei judecători împotriva cărora petentul a formulat plângere penală) a mai reținut că instanța de revizuire a hotărârii de fond nu avea îndrituirea de a face aprecieri asupra legalității sau temeiniciei deciziei de contencios administrativ, fiind ținută de a considera intrat în puterea lucrului judecat dispozitivul hotărârii prin care se respinge acțiunea în anularea procesului-verbal al ședinței Senatului Universității, ca fiind tardiv introdusă.

Din aceste considerente, Curtea de decis în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. respingerea ca nefondat a recursului, constatând că prima instanță a soluționat în mod temeinic și legal cererea de revizuire. Se observă că cei trei magistrați au pronunțat această decizie în conformitate cu dispozițiile legale fiind exclusă posibilitatea tragerii la răspundere penală a acestora, doar pentru că petentul este nemulțumit de soluția adoptată. Totodată, nu subzistă nici un temei legal din care să rezulte că ar fi fost lezate interesele legale ale petentului, sau că magistrații ar fi încălcat îndatoririle de serviciu, ori ar fi atestat fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului sau ar fi folosit un înscris oficial considerat fals de către petent, în scopul producerii unei consecințe juridice.

Magistrații își exercită prerogativele cu respectarea principiului imparțialității în stabilirea adevărului, tocmai pentru a nu favoriza vreo parte în detrimentul alteia, iar buna credință a membrilor completului de judecată să prezumă având în vedere dispozițiile legale și, nu în ultimul rând conștiința juridică nepărtinitoare. În prezenta speță nu se poate dovedi reaua credință a magistraților, neexistând date sau indicii care să conducă spre o asemenea concluzie, ci, dimpotrivă, membrii completului de judecată au aplicat în mod nepărtinitor dispozițiile legale și au motivat în detaliu soluția dispusă. Împotriva acestei rezoluții, petentul L.A. a formulat plângerea adresată procurorului șef al Secției de Urmăriri Penale și Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care, în baza art. 278 C. proc.

pen. a respins-o ca neîntemeiată prin rezoluția nr. 10359/5145/11/2/2009 din 2 noiembrie 2009. Nemulțumit de soluția procurorului șef, petentul s-a adresat cu plângere, în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., instanței de judecată competentă să judece infracțiunile reclamate, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând admiterea plângerii, desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror pentru neînceperea urmăririi penale față de intimate sub aspectul săvârșirii infracțiunii reclamate. Examinând actele premergătoare efectuate în cauză, Înalta Curte constată împotriva judecătorilor U.L., B.A.C. și I.N.R. care au pronunțat decizia civilă nr. 4061/R/2009 prin care au respins recursul declarat de petent, care avea calitatea de recurent-revizuent, împotriva sentinței civile nr. 531/2008 a Tribunalului București, secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Înalta Curte constată că soluția de neurmărire penală dată de parchet față de magistrații menționați, este legală și temeinică întrucât, din actele premergătoare care să conducă la concluzia că hotărârea a fost pronunțată prin încălcarea legii, în detrimentul petentului.

Împrejurarea că petentul este nemulțumit de soluția adoptată în cauza care s-a aflat pe rolul Curții de Apel București nu poate conduce la concluzia existenței infracțiunilor pe care acesta le-a indicat în plângerea sa, întrucât persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicție își desfășoară întreaga activitate în temeiul legii, fiind obligate să-și îndeplinească atribuțiile care le revin pentru rezolvarea problemelor contencioase sau netemeinice, prin pronunțarea unor soluții pe care le apreciază legale și temeinice în raport de probele administrate, soluții care pot fi verificate și eventual desființate/casate prin intermediul căilor de atac, căi de atac care nu pot fi îndreptate direct împotriva magistraților, ci împotriva actelor emise de aceștia.

Dacă s-ar admite că împotriva persoanelor care au pronunțat soluțiile se pot face plângeri penale, în absența unor elemente care să contureze o eventuală activitate infracțională, ce însemna că s-ar institui noi căi de atac neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil. Înalta Curte constată că petentul, prin formularea plângerii penale împotriva membrilor completului care au pronunțat o hotărâre nefavorabilă acestuia, încearcă să obțină reformarea acestei hotărâri, pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale și care este definitivă și irevocabilă. În consecință, având în vedere că din lucrările dosarului rezultă că intimații și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu în deplină concordanță cu legea și nu au comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestora, Înalta Curte, conform art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul L.A. împotriva rezoluției procurorului, rezoluție care va fi menținută.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul L.A. împotriva rezoluției nr. 1237/P/2009 din 21 septembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, pe care o menține. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 mai 2010.