ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 956/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 956/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

În baza actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 113 din 28 februarie

2012 a Tribunalului Galați, pronunțată în Dosarul nr. 5612/121/2010, în baza

dispozițiilor art. 11 pct. lit. a) C. proc. pen. în referire la art. 10 lit. c)

C. proc. pen., a fost achitat inculpatul E.H. pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 139

9

din Legea nr. 8/1996.

În baza dispozițiilor

art. 346 alin. (3) C. proc. pen., au fost respinse pretențiile civile formulate

de părțile civile M.C. prin reprezentant S.C. de Avocați M.G. și M.P., A.S.I.

prin reprezentant S.C. de Avocați M.G. și M.P., A.I. prin reprezentant S.C. de

Avocați M.G. și M.P.

Au fost respinse, ca

neîntemeiate, cererile formulate de expert N.M. și de consilier expert M.E.

privind scutirea de plata amenzilor în cuantum de câte 500 lei aplicate prin

încheierea de ședință din 01 noiembrie 2011.

Conform art. 189 C.

proc. pen. și art. 190 alin. (5) C. proc. pen. s-a dispus ca diferența de

onorariu pentru efectuarea expertizei, în sumă de 1.250 lei să fie avansată către

expert N.M. din fondurile Ministerului Justiției.

Conform art. 189 C.

proc. pen. și art. 190 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus ca suma de 218,97

lei reprezentând cheltuieli de transport să fie plătită martorului C.V.M.A. din

fondurile Ministerului Justiției.

În baza art. 192 alin.

(3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina

acestuia.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 373/P/2008

din 02 iunie 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, s-a dispus

punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului E.H.

pentru săvârșirea infracțiunii de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul

a programelor pentru calculator prevăzută de art. 139

9

din Legea nr.

8/1996 modificată și completată.

Prin același

rechizitoriu, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului M.B.F.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 139

9

din Legea nr. 8/1996

modificată și completată și neînceperea urmăririi penale față de M.S. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 139

9

din Legea nr. 8/1996

modificată și completată.

În fapt, prin actul

de sesizare a instanței, s-a reținut următoarea situație de fapt:

SC B.C.I. SRL Ilfov a

fost înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J23/1628 din 2006 august 14,

cu sediul social în orașul Popești Leordeni,. Av. T.B., (Biroul A), jud. Ilfov,

având ca obiect principal de activitate „construcții de clădiri și lucrări de

geniu” și a fost reprezentată legal de inculpatul E.H., în calitate de

administrator, până la data de 30 ianuarie 2009, când acesta a părăsit

teritoriul României. Societatea menționată are pe lângă sediul social și trei

puncte de lucru, în București, Galați și Constanța.

La data de 29 iulie 2008,

S.C. de Avocați M.G. & M.P. - în calitate de reprezentant al părților

vătămate M.C., A.S.I., A.I. - a sesizat I.P.J. Galați - S.I.F. și a solicitat

efectuarea unui control la punctul de lucru al SC B.C.I. S.R.L. situat în

Galați, cu privire la legalitatea instalării și utilizării programelor de

calculator.

Aceeași solicitare a

fost formulată și către D.G.P. mun. București și către I.P.J. - S.I.F.

Constanța.

În urma desfășurării

activităților de control, la data de 06 august 2008, s-au constatat

următoarele:

din Galați este constituit din mai multe containere modulare amplasate pe un

teren, reprezentând de fapt un șantier care deservește construcția unui complex

comercial. O parte din containere folosesc ca dormitoare, iar un număr de 6

sunt amenajate ca birouri.

La fața locului au

fost identificate un număr de 10 sisteme de calcul în stare de funcționare și

utilizare, pentru care au fost identificate documente de achiziție.

În urma accesării

programelor informatice din fiecare sistem de calcul au fost identificate mai

multe programe de calculator aparținând titularilor de drepturi, M.C., A.S.I.,

A.I. și pentru care nu au putut fi prezentate licențe de utilizare,

reprezentanții punctului de lucru afirmând că documentele pot fi la sediul

societății.

Au fost efectuate

capturi de ecran ce au fost predate organelor de poliție care le-au transmis

reprezentantului legal al titularilor de drepturi/părți vătămate împreună cu

facturile fiscale puse la dispoziție de societatea verificată.

Prin adresa din 14

noiembrie 2008, reprezentantul părților vătămate a comunicat faptul că o parte

din programele de aplicații au fost instalate pe sistemele de calcul fără a

deține licențe, motiv pentru care se constituie parte civilă în cauză după cum

urmează:

cu suma de 10.001,9 euro, reprezentând cuantumul prejudiciului cauzat ca urmare

a instalării fără licență pe sistemele de calcul a programelor de aplicații:

- O.E. 2007 - 10

copii;

- O.P.P. 2007 - 2

copii;

- R.N. - 2 copii.

cu suma de 609 euro, reprezentând cuantumul prejudiciului cauzat ca urmare a

instalării fără licență pe sistemele de calcul a programului de aplicații „A.A.P.

6,0” - o copie.

cu suma de 38.800 euro, reprezentând cuantumul prejudiciului cauzat ca urmare a

instalării fără licență pe sistemele de calcul a programelor de aplicații:

- A.C.A.D. 2007 - o

copie;

- A.C.A.D. 2008 - 7

copii.

Martorul N.V. -

administratorul de șantier - a precizat, cu ocazia efectuării controlului că,

toate cele 10 sisteme de calcul au fost aduse la punctul de lucru având

sistemul de operare și programele de aplicații instalate, configurarea acestora

fiind efectuată la sediul societății. De asemenea, martorul a precizat că toate

calculatoarele erau parolate, orice intervenție în configurarea lor fiind

efectuată de către administratorul de rețea, învinuitul M.B.F. În aceste

condiții, utilizatorii sistemelor de calcul de la punctul de lucru nu puteau

instala/șterge programele. Aceeași situație de fapt a fost confirmată și de

martora L.E., secretar la punctul de lucru susmenționat.

septembrie 2008, organele de poliție din cadrul D.G.P.M. București - S.I.F. au

dat curs celor solicitate de S.C. de Avocați M.G. & M.P. - în calitate de

reprezentant al părților vătămate -, ocazie cu care au identificat la punctul

de lucru din București al SC B.C.I. SRL un număr de 10 sisteme de calcul având

instalate diferite variante ale sistemului de operare „Windows” și ale

programelor de aplicații „O.” și „A.”, au transmis S.C. de Avocați M.G. &

M.P. rezultatul controlului și au solicitat recalcularea prejudiciului,

înaintând toate facturile fiscale puse la dispoziție, cu ocazia controlului.

Prin adresa din 10

septembrie 2009, reprezentantul părții vătămate a precizat că părțile vătămate

M.C., și A.I. își mențin pretențiile civile exprimate în adresa din 14

noiembrie 2008, însă partea vătămată A.S.I. se constituie parte civilă cu încă

559 euro deoarece, la punctul de lucru din București, programul „A.A. 7,0 Pro”,

identificat pe unul din sistemele de calcul, a fost instalat în mod

neautorizat.

septembrie 2008, organele de poliție din cadrul I.P.J. Constanța S.I.F., în

baza autorizației de percheziție informatică din 03 septembrie 2008 eliberată

de Tribunalul Constanța, s-au deplasat la punctul de lucru al SC B.C.I. SRL,

situat în Constanța, ocazie cu care au identificat 9 sisteme de calcul pe care

se aflau instalate fără licență următoarele programe:

a - O.E. 2007 - 8

copii;

b - O.P.P. 2007 - 1

copie;

c - O.V.P. 2007 - o

copie;

d - V.S.N. 2003 - o

copie;

e - A.E. - o cpie;

f - A.P.C.S. 3 -

copie;

g - A.C.A.D. 2008 - o

copie.

Prin adresa din 11

noiembrie 2008, reprezentantul titularilor de drepturi de autor/părți vătămate,

a precizat că se constituie părți civile în cauză după cum urmează:

cu suma de 7.848,5 euro, reprezentând cuantumul prejudiciului cauzat ca urmare

a instalării fără licență pe sistemele de calcul a programelor de aplicații

enumerate la pct. a - e;

cu suma de 689 euro, reprezentând cuantumul prejudiciului cauzat ca urmare a

instalării fără licență pe sistemele de calcul a programului de aplicații

menționat la pct. f;

cu suma de 4.475 euro, reprezentând cuantumul prejudiciului cauzat ca urmare a

instalării fără licență pe sistemele de calcul a programului de aplicații

menționat la punctul g.

În cauză au fost

audiați lucrătorii punctului de lucru, aceștia precizând că sistemele de calcul

au fost aduse la punctul de lucru având programele instalate. Toate calculatoarele

erau parolate, orice intervenție în configurarea lor fiind efectuată de către

administratorul de rețea, învinuitul M.B.F. sau de către martorul M.S., un

colaborator al firmei.

În aceste condiții,

utilizatorii sistemelor de calcul de la punctul de lucru nu puteau instala sau

șterge programe.

În urma analizării

rezultatelor activității de control efectuată de către lucrătorii de poliție,

coroborat cu declarațiile inculpatului E.H., ale învinuitului M.B.F., ale martorului

M.S. și ale angajaților punctelor de lucru ale societății, audiați în calitate

de martori, s-a apreciat că vinovăția în săvârșirea infracțiunii ce formează

obiectul prezentei cauze aparține în totalitate inculpatului E.H., în calitate

de administrator, pentru următoarele considerente:

În perioada 07 mai 2007-25

iunie 2008, asistența tehnică a sistemelor de calcul a tuturor punctelor de

lucru ale societății a fost asigurată de către învinuitul M.B.F., care a lucrat

în baza unui contract individual de muncă, în calitate de inginer de sistem în

informatică. Acesta a precizat că a instalat programele de aplicații conform

atribuțiilor sale de serviciu, aducând la cunoștința conducerii societății

faptul că pentru a funcționa în legalitate, firma trebuie să dețină și licențe

pentru instalarea programelor respective ; acest aspect este cunoscut și

confirmat și de către martorul M.S.

Cu privire la

martorul M.S., acesta a lucrat în baza unui contract de muncă în perioada 03

octombrie 2005-11 iunie 2008, în calitate de administrator rețea de calculatoare,

în cadrul SC B.A.A. SRL. Nu i-a fost întocmită o fișă a postului și nu există

date privind activitățile desfășurate de acesta în cadrul SC B.C.I. SRL.

Martorul M.S. îl

cunoștea pe învinuitul M.B.F. și uneori, asigura împreună cu acesta suportul

tehnic la SC B.C.I. SRL Ulterior instalării programelor, a aflat că societatea

nu deține licențe pentru programele instalate, a adus la cunoștința

inculpatului E.H. acest fapt, dar demersurile sale au rămas fără rezultat.

În urma discuțiilor

contradictorii legate de acest aspect, la data de 24 iunie 2008, învinuitul M.B.F.

și-a dat demisia din funcția de inginer I.T. în cadrul SC B.C.I. SRL, iar la

data de 07 iulie 2007 a fost întocmită decizia de încetare a raporturilor de

muncă ale acestuia.

De asemenea, martorul

M.S. a demisionat din funcția de administrator de rețea în cadrul SC B.A.A. SRL

Ilfov, la data de 11 iunie 2008 după ce, în prealabil, la data de 04 iunie 2008

a trimis prin e-mail o sesizare la S.C. de Avocați M.G. & M.P. prin care

denunța faptul că societatea administrată de inculpat utilizează la punctele de

lucru programe software pirat.

În urma acestui

denunț, reprezentantul părții vătămate a formulat sesizări către I.P.J. Galați,

I.P.J. Constanța și I.G.P.R. Constanța, sesizările concretizându-se în actele

de control efectuate și prezentate în cuprinsul rechizitoriului.

Față de această

situație, s-a apreciat că învinuitul M.B.F. nu a acționat cu intenția de a

eluda legea, ci de a aduce la îndeplinire ordinele conducerii societății.

În privința

martorului M.S., s-a apreciat că acesta este exonerat de răspundere penală

întrucât a denunțat comiterea faptei mai înainte de începerea urmăririi penale.

S-a apreciat de

către procuror că fapta inculpatului E.H. care, în calitate de administrator al

SC B.C.I. SRL a utilizat în mod neautorizat mai multe programe informatice pe

calculatoarele societății, fără consimțământul titularilor de drepturi de autor,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de reproducere neautorizată

pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator prevăzută de art. 139

9

din Legea nr. 8/1996 modificată și completată.

Analizând probele

administrate în cauză în cursul urmăririi penale și în faza cercetării

judecătorești, tribunalul a reținut că fapta dedusă judecății în prezenta cauză

există, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 139

9

din Legea nr. 8/1996 modificată și completată, dar că nu a fost săvârșită de

inculpatul E.H.

Infracțiunea

prevăzută de art. 139

9

din Legea nr. 8/1996 modificată și completată,

se realizează sub aspectul laturii obiective, prin acțiunea de reproducere neautorizată

pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator în oricare dintre

următoarele modalități: instalare, stocare, rulare sau executare, afișare ori

transmitere în rețea internă.

Din probele

administrate în cauză, nu rezultă că inculpatul E.H., administratorul SC B.C.I.

SRL Ilfov, ar fi executat vreuna dintre acțiunile care realizează latura

obiectivă a infracțiunii prevăzută de art. 139

9

din Legea nr. 8/1996

modificată și completată.

Astfel, audiat fiind,

în faza de urmărire penală, inculpatul a negat săvârșirea faptei, arătând că la

momentul achiziționării sistemelor de calcul a primit factură fiscală, având

convingerea că au fost plătite și licențele necesare utilizării programelor.

Precizează inculpatul că nu a cunoscut faptul că sistemele de calcul aparținând

societății nu dețin licențe pentru toate programele utilizate, nu a verificat

calculatoarele angajaților, nu cunoaște cine a instalat programele fără

licență, pentru aceste activități angajând personal I.T.

Audiați fiind,

martorii N.V., L.E., V.D.I., M.R.O., N.M.D., P.F.C., V.M.N., A.R., R.S.C., V.A.

- angajați ai punctelor de lucru ale societății și utilizatori ai sistemelor de

calcul - au arătat că sistemele de calcul au fost aduse la punctele de lucru

având sistemul de operare și programele de aplicații instalate, configurarea

acestora fiind efectuată la sediul societății. De asemenea, martorii au

precizat că toate calculatoarele erau parolate, orice intervenție în

configurarea lor fiind efectuată de către administratorul de rețea, învinuitul M.B.F.

În aceste condiții,

utilizatorii sistemelor de calcul de la punctul de lucru nu puteau

instala/șterge programele.

Aceeași situație de

fapt a fost confirmată și de martorul C.M.A., angajat al unei firme I.T. cu

care SC B.C.I. SRL Ilfov a încheiat contract de prestări servicii începând cu

24 iunie 2008, după ce învinuitului M.B.F. i-a încetat raportul de muncă.

Audiat fiind,

învinuitul M.B.F. recunoaște că a fost cel care a instalat programele de

aplicații, precizând însă, că a făcut aceasta la solicitarea conducerii

societății, conform atribuțiilor sale de serviciu și că a adus la cunoștința

conducerii societății faptul că, pentru a funcționa în legalitate, firma

trebuie să dețină și licențe pentru instalarea programelor respective. Acest

aspect este cunoscut și confirmat și de către martorul M.S. care declară că îl

cunoștea pe învinuitul M.B.F. și uneori asigura împreună cu acesta suportul

tehnic la SC B.C.I. SRL Ulterior instalării programelor, aflând că societatea

nu deține licențe pentru programele instalate, a adus la cunoștința

inculpatului E.H. acest fapt, dar demersurile sale au rămas fără rezultat.

Prin urmare, din

probele administrate în cauză, rezultă fără echivoc că, cel care a instalat pe

sistemele de calcul, în mod neautorizat, programele informatice este numitul M.B.F.,

iar nu inculpatul E.H.

În condițiile în care

primul, în calitate de inginer I.T., cunoștea că pentru instalarea unui program

de aplicații este necesară licență de utilizare și avea cunoștință despre

inexistența acestor licențe, putea și trebuia să refuze instalarea programelor,

neputând fi primită susținerea potrivit căreia a acționat astfel pentru a aduce

la îndeplinire dispoziția conducerii societății. S-a constatat, din chiar

declarația învinuitului, că nu exista o fișă a postului pe care îl ocupa

acesta.

În această ipoteză,

nu poate fi angajată răspunderea inculpatului E.H., în calitate de autor al

faptei de reproducere neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru

calculator, prevăzută de art. 139

9

din Legea nr. 8/1996 modificată

și completată, doar în considerarea faptului că era administratorul societății,

inculpatul neefectuând acte de executare ce intră în conținutul laturii

obiective a faptei.

Răspunderea

inculpatului nu poate fi angajată nici pentru o altă formă de participație

penală, respectiv cea prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. întrucât,

susținerea învinuitului M.B.F. privitoare la faptul că a instalat programele,

deși cunoștea că nu există licențe, din dispoziția conducerii societății, nu se

coroborează cu fapte și împrejurări ce rezultă din celelalte probe administrate

în cauză. Mai mult decât atât, în perioada în care s-a reținut că a fost săvârșită

fapta, organizarea, conducerea și gestionarea conducerii societății a fost

asigurată de numitul B.M.T., în baza contractului de mandat din 01 noiembrie 2007

(filele 257-259, vol. I dosar instanță). De altfel, însuși învinuitul M.B.F. a

declarat că la solicitarea directorului general B.M.T. și a martorului M.S.,

asigura asistența tehnică a calculatoarelor pentru toate punctele de lucru ale

societății și tot la solicitarea lor instala programele pentru care aceștia îi

spuneau că dețin licență.

În consecință, tribunalul

a constatat că nu s-a probat, dincolo de orice îndoială, săvârșirea faptei de

către inculpatul E.H., astfel că, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C.

proc. pen. în referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a dispus achitarea acestuia

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 139

9

din Legea nr. 8/1996.

Având în vedere

soluția dispusă cu privire la latura penală a cauzei, conform art. 346 alin.

(3) C. proc. pen., au fost respinse pretențiile civile formulate de părțile

civile M.C., prin reprezentant S.C. de Avocați M.G. și M.P., A.S.I., prin

reprezentant S.C. de Avocați M.G. și M.P., A.I., prin reprezentant S.C. de

Avocați M.G. și M.P.

De asemenea, au fost

respinse ca neîntemeiate cererile formulate de expert N.M. și de consilier

expert M.E. privind scutirea de plata amenzilor în cuantum de câte 500 lei

aplicate prin încheierea de ședință din 01 noiembrie 2011, întrucât acestea nu

au făcut dovada unui motiv temeinic care să fi împiedicat efectuarea expertizei

în termenul stabilit de instanța de judecată.

Împotriva sentinței

au formulat apeluri Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, la data de 7

martie 2012 și părțile civile M.C., A.S.I. și A.I., la data de 22 ianuarie

2013.

Parchetul a criticat

sentința sub aspectul greșitei achitări a inculpatului E.H. pentru infracțiunea

prevăzută de art. 139

9

din Legea nr. 8/1996, modificată și

completată.

S-a susținut de către

parchet că latura obiectivă a infracțiunii susmenționate a fost realizată de

către inculpat prin toate modalitățile normative alternative, inclusiv prin

instalarea fără licență a programelor pe calculator.

Susținerea

inculpatului în sensul că nu cunoștea că nu exista licența este contrazisă de

declarațiile martorilor M.B.F. (care a recunoscut că a instalat programele de

aplicații din dispoziția conducerii societății și în baza atribuțiilor de

serviciu), M.S. și C.M.A. A mai arătat parchetul că este lipsit de relevanță

cine a realizat efectiv instalarea programelor pirat câtă vreme, în virtutea

funcției deținute, inculpatul avea responsabilitatea întregii activități

desfășurată în firmă și, în plus, nu numai că știa de încălcarea legii, dar a

și refuzat să intre în legalitate la solicitarea specialiștilor.

Oral, cu ocazia

dezbaterii apelurilor, reprezentantul Ministerului Public a suplimentat

motivele de apel, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei din

infracțiunea prevăzută de art. 139

9

din Legea nr. 8/1996 în art. 31 alin.

(2) C. pen. raportat la art. 139

9

din Legea nr. 8/1996.

Părțile civile nu au

motivat apelul pe care l-au declarat, nici eventuala imposibilitate a

declarării lui în termen și nici nu au formulat cerere de repunere în termenul

de apel.

Prin Decizia penală nr.

29/A din 22 ianuarie 2013, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze

cu minori, - a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Galați și ca tardive apelurile declarate de părțile civile M.C., A.S.I.

și A.I.

În considerentele

deciziei, instanța de apel a reținut, în urma evaluării materialului probator

administrat în cauză, că în mod corect instanța de fond a concluzionat că nu

inculpatul E.H. este autorul infracțiunii prevăzută de art. 139

9

din

Legea nr. 8/1996 și în consecință, că sunt incidente dispozițiile art. 11 pct. 2

lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În ce privește

cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice a faptei din

dispozițiile art. 139

9

din Legea nr. 8/1996 în art. 31 alin. (2) C.

pen. raportat la art. 139

9

din Legea nr. 8/1996, motivată pe

împrejurarea că inculpatul, cu intenție, a dat dispoziție martorilor M.B.F. și M.S.,

care au acționat fără vinovăție, să instaleze în mod neautorizat, fără licență,

programe pe calculatoarele firmei, s-a apreciat că este nefondată.

Martorii M.B.F. și M.S.

erau de profesie ingineri informaticieni și trebuiau să cunoască și să prevadă

că simpla instalare neautorizată a programelor de calculator pe calculatoarele

firmei constituie, prin raportare la dispozițiile art. 72-80 din Legea nr. 8/1996,

infracțiunea prevăzută de art. 139

8

din Legea nr. 8/1996 sau, după

caz, infracțiunea prevăzută de art. 139

9

din Legea nr. 8/1996.

Cumpărarea de licențe

ulterioare pentru programele de calculator deja instalate îi putea exonera de

răspundere penală numai în condițiile art. 143

1

alin. (3) din Legea nr.

8/1996, adică numai cu condiția ca prejudiciul să fi fost achitat către părțile

civile, titulare ale dreptului de autor în ceea ce privește programele de

calculator.

În mod artificial

organele de urmărire penală i-au scos de sub urmărire penală pe martorii

susmenționați, invocând cauza de impunitate prevăzută de art. 143

1

alin. (1) și (3) din Legea nr. 8/1996 în condițiile în care aceștia nu

erau susceptibili de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 139

6

(pentru art. 143

1

alin. (1) din Legea nr. 8/1996), iar prejudiciul

cauzat titularilor de drepturi de autor nu fusese acoperit (pentru art. 143

1

alin. (3) din Legea nr. 8/1996).

Mai mult, în

susținerea apelului, procurorul de ședință a invocat lipsa vinovăției

martorilor susmenționați, în fapt, veritabili coautori la comiterea

infracțiunii prevăzută de art. 139

9

din Legea nr. 8/1996, în

modalitatea instalării neautorizate a programelor de calculator pe

calculatoarele firmei SC B.C.I. SRL Ilfov, în condițiile în care, însuși

procurorul care a efectuat urmărirea penală în cauză, nu a reținut lipsa

vinovăției acestora, ci existența unei cauze legale de impunitate.

A concluzionat

instanța de apel că, cel puțin una din cerințele art. 31 alin. (2) C. pen.,

și anume, lipsa de vinovăție a persoanelor instigate, nu este realizată.

În ce privește apelul

declarat de părțile civile s-a reținut că a fost tardiv declarat.

Pe parcursul

judecării cauzei la instanța de fond, părțile civile au fost reprezentate de S.C.

de Avocatură „M.G. & P.” cu sediul profesional în București, sector 1, unde

au fost citate și unde, la data de 5 martie 2012 a fost comunicată sentința.

În cursul judecății

în apel, în urma verificărilor efectuate de către curte s-a constatat că sediul

S.C. de Avocatură „M.G. & P.” este în mun. București, sector 4, unde au și

fost citate apelantele părți civile.

În declarația de apel

primită la data de 22 ianuarie 2013, se indică însă ca domiciliu procesual al

părților civile, adresa din București, sector 1.

Constatând că părțile

civile au fost legal citate, iar hotărârea a fost comunicată la domiciliul

procesual ales, că apelantele nu au motivat exercitarea tardivă a căii de atac

declarată la 22 ianuarie 2013 (la aproximativ 1 an de la pronunțarea sentinței)

că nu au formulat și nu au motivat o eventuală cerere de repunere în termenul

de apel, curtea a respins calea de atac ca fiind tardiv declarată.

Împotriva sentinței

și deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați care,

invocând, în scris, cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin.

(1) pct. 17

2

și 21 C. proc. pen., a solicitat trimiterea cauzei spre

rejudecare la instanța de apel în vederea citării legale a părților civile și a

soluționării căii de atac promovate de acestea și condamnarea inculpatului E.H.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 139

9

din Legea nr. 8/1996.

S-a susținut de către

parchet că soluția de achitare a inculpatului se bazează pe o greșită apreciere

a probelor administrate în cauză și s-a solicitat ca la aprecierea

nelegalității soluției pronunțate de instanța de fond și menținută de instanța

de apel să se aibă în vedere, calitatea de administrator a inculpatului în

cadrul SC B.C.I. SRL Ilfov, activitatea informatică desfășurată în cadrul

firmei și programele informatice identificate fără licență de funcționare,

aspecte în raport de care se poate concluziona că inculpatul a comis

infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.

Referitor la apelul

declarat de părțile civile s-a susținut că în mod greșit a fost respins ca

tardiv în condițiile în care acestea nu au fost legal citate, iar sentința a

fost comunicată la o altă adresă decât cea pe care au indicat-o.

În concluziile orale,

procurorul a susținut motivele de recurs scrise cu precizarea că acestea se

întemeiază pe cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct.

18 și 10 C. proc. pen.

Examinând hotărârile

atacate atât prin prisma criticilor invocate de parchet, care se circumscriu

cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 10 și 18 C.

proc. pen., cât și din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. ultim din

același cod, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. este incident

când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei

hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

Constatările de fapt

reprezintă atributul necesar și exclusiv al instanței de fond. Ele nu sunt

supuse controlului instanței de recurs, iar erorile privitoare la ele, fiind

erori de fapt, nu sunt susceptibile de a constitui motive de casare.

De la această regulă

există o singură excepție și anume, eroarea gravă de fapt care are drept

consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare.

Pentru a constitui

caz de casare, eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute în absența

cărora nu poate fi socotită gravă: să fie evidentă, adică starea de fapt

reținută de instanță să fie vădit și necontroversat contrară probelor existente

la dosar și să fie esențială, adică să se răsfrângă în mod semnificativ asupra

celor hotărâte de instanță.

Raportând

considerațiile teoretice susmenționate la speța dedusă judecății, se constată

că atât sentința cât și decizia sunt rezultatul unei aprecieri corecte a

probelor administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării

judecătorești și, în consecință, că soluția de achitare dispusă în cauză este

legală și temeinică.

Potrivit

dispozițiilor art. 139

9

din Legea nr. 8/1996, constituie

infracțiune, reproducerea neautorizată pe sistem de calcul a programelor pentru

calculator în oricare dintre următoarele modalități: instalare, stocare, rulare

sau executare, afișare ori transmitere în rețea internă.

Obiectul juridic

special al infracțiunii îl constituie relațiile sociale prin care sunt

protejați împotriva reproducerii neautorizate, titularii dreptului de autor al

programelor pentru calculator.

Elementul material al

laturii obiective a infracțiunii constă în acțiunile de reproducere

neautorizată pe sisteme de calcul al programelor de calculator prin instalare,

stocare, rulare sau executare, afișare sau transmitere în rețea internă.

Prin „reproducere” în

sensul normei de incriminare, se înțelege realizarea, integrală sau parțială, a

uneia ori a mai multor copii ale unor opere, direct sau indirect, temporar ori

permanent, prin orice mijloace și sub orice formă, inclusiv realizarea oricărei

înregistrări sonore sau audiovizuale a unei opere, precum și stocarea

permanentă sau temporară a acesteia cu instrumente electronice (art. 14).

Prin „sistem de

calcul” se înțelege calculatorul propriu-zis, noțiune care nu se confundă însă

cu aceea de „sistem informatic” care este definită în art. 35 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 161/2003, ca fiind orice dispozitiv ori ansamblu de dispozitive

interconectate sau aflate în rețea funcțională, dintre care unul sau mai multe

asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic.

Din analiza normei de

incriminare rezultă că pentru reținerea infracțiunii, se cer a fi întrunite

următoarele condiții: a) existența unui program pentru calculator, aflat în

perioada de protecție; b) să se comită o faptă de reproducere neautorizată,

integrală sau parțială a acestui program pentru calculator; c) reproducerea

neautorizată să se comită în perioada de protecție a programului pentru

calculator; d) programul pentru calculator să răspundă condiției de

originalitate; e) reproducerea neautorizată trebuie să se facă pe un sistem de

calcul.

Din probele

administrate în cauză rezultă că SC B.C.I. SRL Ilfov, având ca obiect principal

de activitate, construcții de clădiri și lucrări de geniu, a fost reprezentată

legal de către intimatul inculpat E.H., în calitate de administrator, până la

data de 30 ianuarie 2009 când acesta a părăsit teritoriul României.

Audiat în cursul

urmăririi penale, intimatul inculpat a negat comiterea faptei, arătând că în

momentul achiziționării sistemelor de calcul a primit factura fiscală, având

convingerea că au fost plătite licențele necesare utilizării programelor. A mai

arătat inculpatul că nu a cunoscut faptul că sistemele de calcul aparținând

societății al cărei administrator era nu dețin licențe pentru toate programele

utilizate, nu a verificat calculatoarele angajaților și nu cunoaște cine a

instalat programele fără licență, pentru aceste activități fiind angajat

personal de specialitate, IT.

Martorii N.V., L.E., V.D.I.,

M.R.O., N.M.D., P.F.C., V.M.N., A.R.M., R.S.C. și V.A., angajați ai punctelor

de lucru ale societății administrate de inculpat și utilizatori ai

calculatoarelor, au declarat că sistemele de calcul au fost aduse la punctele

de lucru având sistemul de operare și programul de aplicații instalate,

configurarea acestora fiind realizată la sediul societății și că toate

calculatoarele erau parolate, orice intervenție în configurarea lor fiind efectuată

de către administratorul de rețea, M.B.F.

Având în vedere

relatările martorilor susmenționați, este evident că utilizatorii sistemelor de

calcul de la punctele de lucru ale societății nu puteau instala sau șterge

programele.

Situația de fapt

relatată de martorii N.V., L.E., V.D.I., M.R.O., N.M.D., P.F.C., V.M.N., A.R., R.S.C.

și V.A. este confirmată și de martorul C.M.A., angajat al unei firme I.T. cu

care societatea SC B.C.I. SRL Ilfov a încheiat contract de prestări servicii

începând cu data de 24 iunie 2008 când raporturile de muncă ale specialistului

I.T. M.B.F. cu societatea menționată au încetat.

În declarațiile pe

care le-a dat, M.B.F. a recunoscut că el a fost cel care a instalat programele

de aplicații și nu inculpatul.

Coroborând materialul

probator administrat în cauză, Înalta Curte reține, în acord cu concluzia la

care au ajuns și instanța de fond și cea de apel că, nu poate fi angajată

răspunderea penală a inculpatului pentru infracțiunea de reproducere

neautorizată pe sisteme de calcul a programelor pentru calculator, doar în

considerarea faptului că era administratorul societății, în contextul în care

cel care a instalat - modalitatea normativă alternativă de realizare a

elementului material al laturii obiective a infracțiunii - programele de

aplicații este M.B.F., specialist I.T.

Chiar în condițiile

în care ar fi reale susținerile acestuia din urmă în sensul că a instalat

respectivele programe de aplicații la solicitarea conducerii societății,

conform atribuțiilor de serviciu și că a adus la cunoștința administratorului

societății faptul că, pentru a funcționa în condiții de legalitate, firma

trebuia să dețină licențe pentru instalarea programelor respective, tot nu se

justifică, în raport de probatoriul administrat în cauză, cererea parchetului

de a se dispune condamnarea inculpatului.

Dată fiind calitatea

în care a acționat M.B.F. - inginer I.T. - și cunoscând, potrivit propriilor

susțineri, inexistența licențelor, acesta putea și trebuia să refuze instalarea

programelor. Pe de altă parte, susținerea acestuia în sensul că a instalat

programele în absența licențelor din dispoziția conducerii societății nu

se coroborează cu fapte și împrejurări ce ar rezulta din probele administrate

în cauză. Mai mult, în perioada în care se reține că a fost comisă infracțiunea

dedusă judecății, organizarea și conducerea societății a fost asigurată de B.M.T.,

în baza contractului de mandat încheiat la 1 noiembrie 2007 și referitor

la care M.B.F. a arătat că acesta i-a dat dispoziție să instaleze programele pe

calculator.

Cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 10 C. proc. pen. este incident

când instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina

inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate

ori asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze

drepturilor lor și să influențeze soluția procesului.

Cererile la care se

referă textul de lege susmenționat trebuie să fie formulate cu respectarea

condițiilor legale, iar instanța să omită a se pronunța asupra lor sau să le

respingă, fără a arăta motivele.

În speță, se constată

că cerințele textului de lege susmenționat nu sunt îndeplinite.

În cursul judecății,

la instanța de fond, părțile civile M.C.A.S.I. și A.I. au fost reprezentate de

Societatea de avocatură „M.G. și P.” cu sediul profesional în mun.

București, sector 1, sediu unde a fost comunicat potrivit art. 360 alin. (1) C.

proc. pen. anterior, în vigoare la data respectivă, dispozitivul sentinței

penale nr. 113/2012 (fila 89 doar instanță apel).

Și în cererea de apel

transmisă prin fax la data de 21 ianuarie 2013 (la aproximativ un an de la data

pronunțării sentinței), părțile civile indică același domiciliu,

respectiv mun. București, sector 1 (fila 57).

Este adevărat că, în

cursul judecății în apel, reprezentantul părților civile și - a

schimbat sediul profesional, astfel cum rezultă din verificările efectuate de

curte. Această împrejurare nu este însă de natură a schimba soluția curții

în condițiile în care, deși părțile civile au fost citate

și la noul sediu profesional al reprezentantului lor, acesta nu s - a

prezentat la instanță, nu a formulat cerere de repunere în termenul de

declarare a apelului, iar apărătorul desemnat din oficiu a lăsat la aprecierea

instanței modul de soluționare a excepției privind tardivitatea

apelului, invocată de avocatul ales al inculpatului.

Prin urmare, în mod

corect, instanța de apel a respins ca tardiv declarate apelurile formulate de

părțile civile.

Față de

considerentele mai sus expuse, constatând că hotărârile pronunțate în

cauză sunt legale și temeinice, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.

În baza art. 192 alin.

(3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Onorariul

interpretului de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de

Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Galați

împotriva Deciziei penale nr. 29/A din

22 ianuarie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori,

privind pe inculpatul E.H.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, până la prezentarea apărătorului

ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit

interpretului de limbă turcă se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 17 martie 2014.