ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4058/2012

Asupra recursului de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin încheierea de ședința din 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția ll-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 8867/2/2012 în temeiul art. 149 1 alin. (9) C. proc. pen. a fost respinsă propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. de arestare preventivă inculpaților C.C.N., B.G. și T.C.C. Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel a constat că: Pentru a se dispune arestarea preventivă a inculpatului, trebuie să fie întrunite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. privind existența în cauză a probelor și indiciilor temeinice (în sensul arătat de art. 68 1 C. proc.

pen.) din care să rezulte presupunerea rezonabilă că acesta a săvârșit fapta pentru care este cercetat, să fie îndeplinită condiția prevăzută de art. 136 alin. (6) C. proc. pen., respectiv ca pentru infracțiunea săvârșită, legea să prevadă doar pedeapsa cu închisorii și să existe probe din care să rezulte vreunul din cazurile prevăzute la art. 148 C. proc. pen., văzute în lumina prevederilor art. 5 parag. 1 lit. c) și parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De asemenea, în alegerea măsurii preventive ce urmează a fi luată, se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura, potrivit prevederilor art. 136 alin. ultim C. proc.

pen. În ceea ce privește condiția prevăzută la art. 143 C. proc. pen., instanța a reținut că în cauză există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă, potrivit art. 68 1 C. proc. pen. că inculpații C.C.N. și B.G., la data de 23 octombrie 2012 au pretins și primit suma de 300 RON de la investigatorul sub acoperire S.A. pentru a nu constata și aplica o sancțiune contravențională pentru faptul că a depășit limita maximă de viteză admisă în localitate. S-a constatat că relevante pentru dovedirea situație de fapt sunt următoarele mijloace de probă: declarațiile investigatorului sub acoperire S.A., interceptările în mediul ambiental din data de 23 octombrie 2012, declarațiile inculpaților C.C.N.

și B.G. prin care în fața instanței, au recunoscut că ar fi primit suma de la 300 RON, de la o persoană față de care au constatat că săvârșise o contravenție. Deși nu a fost investită cu soluționarea fondului cauzei, ci numai cu propunerea de arestare preventivă, instanța a analizat, în ceea ce privești faptele, reținute în sarcina inculpaților C.C.N. și T.C.C. din datele de 16 octombrie 2012 și 17 octombrie 2012, faptele săvârșite și din perspectiva încadrării juridice dată acestora. Instanța nu poate face abstracție de aceste aspecte, întrucât, pentru a putea dispune arestarea preventivă a inculpaților, este necesar a exista situația premisă, respectiv ca faptele supuse analizei din perspectiva indiciilor temeinice privind săvârșirea lor, să aibă caracterul unor fapte penale.

Astfel, s-a reținut că, din probele administrate rezultă că aceștia, în calitate de inspector principal, respectiv agent șef de poliție, sesizându-se cu privire la împrejurarea că la data de 16 octombrie 2012, conducătorul autovehiculului cu nr. AG-XX-XXX, C.M., ar fi efectuat transport de persoane fără a elibera bilete de călătorie, nu au aplicat sancțiunea contravențională, iar inculpatul C.C.N. i-a determinat pe inspectorii de trafic M.l. și P.F. din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transport Rutier să nu constate și să nu aplice sancțiunea prevăzută de lege pentru contravenția săvârșită de conducătorul autovehiculului cu nr. TR-XX-XXX, P.V., care efectua un transport de marfă fără a deține documentele impuse de legislația în vigoare.

Faptele au fost calificate ca instigări la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art. 248 C. pen. raportat la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 respectiv abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute de art. 248 C. pen. raportat la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000. Or, din conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu, instanța a considerat că, în acest moment, din modalitatea de săvârșirea a acestor fapte nu este îndeplinită condiția existenței urmării imediate, respectiv cauzarea unei tulburări însemnate bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la care se referă art. 145 C. pen.

sau o pagubă patrimoniului acesteia. Poate, de altfel, constitui un aspect de analiză și caracterul de abatere disciplinară sau caracterul penal al acestor fapte, săvârșite de către inculpați. În consecință, pentru inculpații C.C.N. și T.C.C., pentru faptele din 16 octombrie 2012 și 17 octombrie 2012, Curtea a constat că nu este îndeplinită condiția, prevăzută de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. referitoare la existența probelor și a indiciilor temeinice că inculpații ar fi săvârșit fapte prevăzute de legea penală. Referindu-se la temeiul, arătate la art. 148 lit. f) C. proc. pen., invocate prin referatul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., în propunerea de luare a măsurii arestării preventive, instanța a reținut că nu sunt întrunite nici condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., pentru luarea măsurii arestării preventive, în sensul neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. teza a ll-a, referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului. Pentru considerentele expuse anterior, Curtea a apreciat că în cauză arestarea preventivă a inculpaților C.C.N., B.G. și T.C.C., constituie o excepție în raport de starea de libertate, întrucât nu există date din care să rezulte că lăsarea în libertate a acestora este de natură să creeze un pericol concret pentru ordinea publică. În consecință, în temeiul art. 149 1 alin. (9) C. proc. pen. a respins propunerea Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., Serviciul teritorial București de arestare preventivă a inculpaților C.C.N., B.G.

și T.C.C. Examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea constată următoarele: La data de 29 noiembrie 2012, pe rolul Curții de Apel București, secția a ll-a penală, s-a înregistrat propunerea de arestare preventivă formulată de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. - Serviciul Teritorial București față de 1. inculpatul C.C.N., ofițer de poliție judiciară, inspector principal de poliție în cadrul I.P.J. Teleorman, Poliția Orașului Videle, Compartimentul Poliție Rutieră, sub aspectul săvârșirii a două instigări la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice și a infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 25 C. pen.

rap. la art. 248 C. pen. rap. la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 și art. 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., constând în aceea că la data de 16 octombrie 2012, ca urmare a cererilor lui V.C. și B.I., l-a determinat pe agentul de poliție T.C.C. să nu constate și să nu sancționeze contravenția săvârșită de conducătorul autovehiculului cu nr. AG-XX-XXX, C.M., care a efectuat transport de persoane fără a elibera bilete de călătorie; la data de 17 octombrie 2012, ca urmare a cererii formulate de T.I., i-a determinat pe inspectorii de trafic M.l. și P.F.

din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transport Rutier să nu constate și să nu aplice sancțiunea prevăzută de lege pentru contravenția săvârșită de conducătorul autovehiculului cu nr. TR-XX-XXX, P.V., care efectua un transport de marfă fără a deține documentele impuse de legislația în vigoare; la data de 23 octombrie 2012 a pretins și primit suma de 300 RON de la investigatorul sub acoperire S.A. pentru a nu constata și aplica o sancțiune contravențională pentru faptul că a depășit limita maximă de viteză admisă în localitate. 2. inculpatul B.G., agent șef principal în cadrul I.P.J. Teleorman, Poliția Orașului Videle, Compartimentul Poliție Rutieră, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen.

rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că la data de 23 octombrie 2012 a primit suma de 300 RON de la investigatorul sub acoperire S.A. pentru a nu constata și aplica o sancțiune contravențională pentru faptul că a depășit limita maximă de viteză admisă în localitate. 3. inculpatul T.C.C., agent șef în cadrul I.P.J. Teleorman, Poliția Orașului Videle, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că la data de 16 octombrie 2012, în urma instigării realizate de comisarul V.C.

și numitul B.I., prin intermediul inspectorul principal C.C., nu a constatat și aplicat sancțiunea contravențională conducătorul autovehiculului cu nr. AG-XX-XXX, C.M., care a efectuat transport de persoane fără a elibera bilete de călătorie în data de 16 octombrie 2012. În motivarea propunerii de arestare preventivă s-a învederat instanței că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 136 C. proc. pen., art. 143 C. proc. pen. și ale art. 148 lit. f) C. proc. pen., apreciind că există indicii temeinice că inculpații au săvârșit fapte prevăzută de legea penală și că infracțiunile săvârșite sunt pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Înalta Curte apreciază că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de normele procesual penale pentru luarea măsurii preventive față de inculpatul C.C.N. Astfel: - există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat astfel cum prevede art. 143, art. 68 1 C. proc. pen.; - infracțiunea cercetată este pedepsită cu închisoarea mai mare de patru ani; - lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică astfel cum prevede art. 148 lit. f) C. proc. pen.; - privarea de libertate este necesară pentru asigurarea scopului măsurilor preventive, prevăzut de art. 136 alin. final C. proc. pen.; - o măsură alternativă celei privative de libertate nu se impune la acest moment procesual; - sunt întrunite exigențele art. 149 1 și urm. C. proc.

pen. În analiza primei condiții, a fost examinat ansamblul probatoriului administrat până în prezent, acesta fiind apt să conducă la concluzia menționată, respectiv la presupunerea rezonabilă că inculpații C.C.N., B.G. și T.C.C. au săvârșit faptele cercetate. Astfel, au fost avute în vedere: procesul verbal de redare, în temeiul art. 91 3 C. proc. pen. a conținutului convorbirilor telefonice dintre martorul B.V. și inculpatul C.C.N., dintre martorul V.C. și inculpatul C.C.N., dintre martorul T. și inculpatul C.C.N., în datele de 16-17 octombrie 2012, procesul-verbal de redare, în temeiul art. 91 3 C. proc. pen. a conținutului înregistrărilor audio a dialogurilor purtate în mediul ambiental la data de 30 octombrie 2012 între denunțătorul S.A.

și inculpatul C.C.N. declarațiile martorului denunțător S.A.; declarațiile inculpatului C.C.N., declarațiile inculpaților B.G. și T.C.C. Din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice sau ambientale rezultă date sau informații relevante referitoare la activitatea infracțională desfășurată de inculpatul C.C.N. Astfel, cu ocazia unei prime înregistrări a convorbirii telefonice purtate de inculpatul C.C.N. și martorul B.V., a rezultat că, deși săvârșirea contravenției era certă" (...) și după aceea (...) după aceea vin eu și îl încadrăm și amendă. Înțelegi? E amendă", nu a mai existat o constatare a acesteia și o aplicare a sancțiunii, întrucât la câtva timp după efectuarea verificărilor necesare în vederea luării măsurilor legale inculpatului i-a fost solicitat de către numiții V.C.

și B.I. să intervină pe lângă agentul T.C. pentru a nu fi constatată și aplicată sancțiunea contravențională corespunzătoare". (...) Numai Lasă-I în pace că nu mai e treaba lui! (...). Imediat inculpatul C.C.N. l-a contactat pe coinculpatul și I-a determinat să nu aplice sancțiunea contravenientului autovehiculului AG-XX-XXX. Pe parcursul discuției din 17 octombrie 2012 purtate între T.I. și inculpatul C.C.N., acesta a fost determinat să ia legătura cu inspectorii de trafic pentru a-i convinge să nu ia măsura prevăzută de lege față de conducătorul autovehiculuilui „Păi și nu m-ajuți să-l salți pe acesta din ghearele lor?”. Inculpatul C.C.N. și-a manifestat acordul și i-a transmis martorului T.I.

"Cum dracu să nu te ajut? Uite mă duc eu la el, acum". Drept consecință a intervenției sale sancțiunea contravențională nu a mai fost aplicată. „(...) înțelegi? Amenda era de 180 milioane, 180 milioane! Deci începuse să i-o scrie, începuse să i-o scrie când m-am dus eu acolo (...)". Sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită relevante sunt înregistrări audio a convorbirii purtate în mediul ambiental, în ziua de 23 octombrie 2012" inculpatul C.C.N. pretinzând suma de 300 RON „Ce să te învăț eu? E șase milioane trei sute amenda! (...) dai și tu jumătate din amendă da?, și te duci unde ai treabă.. La întrebarea formulată de denunțător „Unde-I pun?" inculpatul replicându-i (...) în asigurare!

Da? Aduci asigurarea la mine! Elementele susținute de inculpat în apărare, cu ocazia audierii acestuia în fața instanței de recurs nu au furnizat până în prezent o versiune susținută probator în legătură cu modalitatea în care s-a desfășurat evenimentele, care să excludă, în ceea ce-l privește, ilicitul penal. Poziția inculpatului nu este una sinceră sau de cooperare cu organele judiciare, acesta urmărind să minimalizeze în declarațiile date, contribuția infracțională. Ca urmare, Înalta Curte apreciază că în prezent probatoriul administrat în cauză conduce la concluzia că există temeiuri suficiente care justifică bănuiala legitimă în sensul că inculpatul C.C.N. este autorul a două infracțiuni de instigare la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice și a infracțiunii de luare de mită, prevăzute de art. 25 C. pen.

raportat la art. 248 C. pen. raportat la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000 și art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. Din analiza normelor procesuale interne în vigoare rezultă, potrivit art. 136 C. proc. pen., că în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiune pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărire penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una dintre următoarele măsuri preventive: reținerea, obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi țara sau arestarea preventivă.

Cu privire la această din urmă măsură preventivă, se reține că luarea măsurii arestării inculpatului presupune îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 143 C. proc. pen. - respectiv să existe probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și impune, totodată, existența vreunuia dintre cazurile prevăzute la art. 148 alin. (1) lit. a) – f) C. proc. pen. raportat la art. 148 alin. (2) C. proc. pen. Așa fiind, din succinta expunere a faptelor pretins comise, astfel după cum ele au fost însușite de către prima instanță potrivit referatului parchetului cu propunerea de prelungire a duratei măsurii arestării preventive, rezultă existența de indicii și probe apte a determina presupunerea verosimilă de comitere de către inculpați a faptelor pentru care s-a solicitat prelungirea arestării, fiind, totodată îndeplinită și condiția prevăzută de art. 148 lit. f) teza I C. proc.

pen. relativă la cuantumul pedepsei prevăzută de lege. Cu privire la cea de-a doua condiție prevăzută de dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. pentru a se dispune arestarea inculpatului și anume existența probelor că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică - Înalta Curte constată îndeplinirea ei. Noțiunea de pericol concret pentru ordinea publică trebuie înțeleasă prin prisma naturii infracțiunilor săvârșite, gravitatea acestora dedusă din obiectul juridic căruia îi aduc atingere, calitatea persoanei, modalitatea în care aceasta a săvârșit pretinsa faptă și, nu în ultimul rând, consecințele asupra ordinii de drept. Din examinarea cauzei, Înalta Curte constată că inculpatul C.C.N., ofițer de poliție judiciară, inspector principal de poliție în cadrul I.P.J.

Teleorman, Poliția Orașului Videle, Compartimentul Poliție Rutieră este o persoană căruia condiția educațională, profesională îi conferă statutul unor repere, unor etaloane pentru ceilalți membri ai societății. Natura infracțiunilor deduse judecății, modalitatea în care se reține că au fost săvârșite, în mod repetat, la intervale de timp și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul fo!osindu-se, de calitatea sa de ofițer de poliție judiciară cât și de influența de care dispunea în exercitarea acestor funcții, antrenând în activitățile sale, polițiști, sau funcționari pentru a-i determina pe aceștia să nu-și îndeplinească atribuțiile legale ce le reveneau justifică pe deplin menținerea în stare de arest preventiv a inculpatului.

Pe de altă parte, noțiunea de pericol social concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă lăsarea în libertate a inculpatului C.C.N., nu trebuie analizată în mod generic și abstract, această noțiune trebuie raportată și la datele ce caracterizează persoana inculpatului, cu atât mai mult cu cât, calitatea sa socială și profesională îl situa pe acesta într-o poziție din care, într-o ordine socială normală, se impunea a fi exclusă recurgerea la comiterea de acte și fapte de corupție. Funcțiile pe care inculpatul C.C.N. Ie-a deținut și exigențele cărora acesta se impunea a se supune, rezonanța negativă a faptelor, creată în rândul comunității din care și inculpatul face parte, căreia i se poate induce ideea că există posibilitatea eludării unor sancțiuni penale, impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.

În aceste împrejurări și în raport de aceste date care probează că lăsarea în libertate a inculpatului C.C.N. prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, Înalta Curte constată îndeplinite cerințele art. 148 lit. f) C. proc. pen., apreciind că se impune luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul C.C.N. Așa fiind, Înalta Curte constată că alte măsuri nu sunt suficiente pentru a proteja în mod eficient acest interes, impunându-se privarea de libertate a inculpatului C.C.N. urmând a dispune în consecință. Cu referire la recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva încheierii de ședință din 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția ll-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 8867/2/2012 privind pe intimații inculpați B.G.

și T.C.C., Curtea constată că este nefondat, pentru următoarele considerente: Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului constată că propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. față de inculpații B.G. și T.C.C. s-a formulat pentru săvârșirea a câte unui act material, dar și gravitatea redusă a faptelor inculpaților Astfel, B.G. agent șef principal în cadrul I.P.J. Teleorman, Poliția Orașului Videle, Compartimentul Poliție Rutieră, este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că la data de 23 octombrie 2012 a primit suma de 300 RON de la investigatorul sub acoperire S.A.

pentru a nu constata și aplica o sancțiune contravențională pentru faptul că a depășit limita maximă de viteză admisă în localitate, iar inculpatul T.C.C., agent șef în cadrul I.P.J. Teleorman, Poliția Orașului Videle, este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 13 2 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că la data de 16 octombrie 2012, în urma instigării realizate de comisarul V.C.

și numitul B.I., prin intermediul inspectorul principal C.C., nu a constatat și aplicat sancțiunea contravențională conducătorul autovehiculului cu nr. AG-XX-XXX, C.M., care a efectuat transport de persoane fără a elibera bilete de călătorie în data de 16 octombrie 2012. Nu este lipsită de relevanță nici împrejurarea că față de inculpați a fost autorizată interceptarea în mediu ambiental și a convorbirilor până la 24 noiembrie 2012, în sarcina acestora s-au reținut și a fost formulată propunerea de arestare preventivă pentru fapte săvârșite în perioada 16-23 octombrie 2012, această împrejurare relevând, în contradictoriu cu motivele referatului de propunerea arestare, că nu reprezintă o obișnuință săvârșirea acestui gen de fapte.

Curtea constată că în cauză există indicii temeinice în sensul art. 143 C. proc. pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați: în acest sens fiind declarațiile martorilor audiați și elementele care au rezultat în urma interceptării și înregistrării convorbirilor telefonice dar și a convorbirilor și imaginilor în mediu ambiental, autorizate în condițiile legii. Instanța reține că nu sunt întrunite nici condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru luarea măsurii arestării preventive, în sensul neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. teza a ll-a, referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaților B.G.

și T.C.C. Curtea reține că se impune, a se constata că sentimentele de securitate și încredere a societății în organele statului presupun aplicarea de către acestea cu promptitudine și fermitate a dispozițiilor legale. Aceasta implică inclusiv individualizarea măsurilor preventive ce se impun a fi dispuse cu privire la persoanele despre care există presupunerea rezonabilă că au comis infracțiuni, astfel încât acestea să asigure atât un climat de calm, de securitate și echilibru în societate cât și încrederea acesteia în reacția autorităților. Pentru considerentele expuse anterior, Curtea apreciază că în cauză, cu referire la arestarea preventivă a inculpaților B.G. și T.C.C., care constituie o excepție în raport de starea de libertate, nu există date din care să rezulte că lăsarea în libertate a acestora este de natură să creeze un pericol concret pentru ordinea publică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă halta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. împotriva încheierii de ședință din 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 8862/2/2012 (3620/2012), privind pe intimații inculpați C.C.N., B.G. și T.C.C. Casează, în parte, încheierea recurată în sensul că admite propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A., numai în ceea ce-l privește pe intimatul inculpat C.C.N. În baza art. 149 alin. (10) C. proc. pen. dispune arestarea preventivă a inculpatului C.C.N. pe o perioadă de 29 zile, de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.

Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă cu privire la intimatul inculpat C.C.N. Menține celelalte dispoziții ale încheierii recurate. Onorariile parțiale, în sumă de câte 25 RON, cuvenite apărătorului desemnat din oficiu pentru intimații inculpați C.C.N., B.G. și T.C.C., se vor plăti din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.N.A. rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 decembrie 2012.