ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4237/2012

Asupra recursului de față: În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin încheierea din camera de consiliu din data de 17 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 9384/2/2012 (nr. vechi 3804/2012) a fost admisă propunerea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate și Terorism - Structura Centrală și dispusă arestarea preventivă a inculpaților C.V., R.M.C. și M.C.I., pe o perioadă de 29 de zile de la data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă. Deliberând asupra fondului propunerii de arestare preventivă Curtea a reținut că pentru a se dispune arestarea preventivă a inculpatului, trebuie să fie întrunite condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc.

pen. privind existența în cauză a probelor și indiciilor temeinice (în sensul arătat de art. 68 1 C. proc. pen.) din care să rezulte presupunerea rezonabilă că acesta a săvârșit fapta pentru care este cercetat, să fie îndeplinită condiția prevăzută de art. 136 alin. (6) C. proc. pen., respectiv ca pentru infracțiunea săvârșită, legea să prevadă doar pedeapsa cu închisorii și să existe probe din care să rezulte vreunul din cazurile prevăzute la art. 148 C. proc. pen., văzute în lumina prevederilor art. 5 parag. 1 lit. c) și parag. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. De asemenea, în alegerea măsurii preventive ce urmează a fi luată, se face ținându-se seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura, potrivit prevederilor art. 136 alin. ultim C. proc.

pen. În ceea ce privește condiția prevăzută la art. 143 C. proc. pen., instanța a reținut că în cauză există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă, potrivit art. 68 1 C. proc. pen. că inculpații au săvârșit infracțiunile reținute în sarcina lor. Astfel, s-a reținut că inculpatul C.V. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen., raportat la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002 (republicată) cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. În fapt, în sarcina acestuia s-a reținut că, în perioada ianuarie 2008 - decembrie 2011, împreună cu M.A. - director executiv la B. - G.U. și N.M.A. - director comercial al B. Grup - Dorobanți au inițiat/constituit un grup infracțional organizat ce avea ca scop obținerea unor importante sume de bani în mod ilicit prin inducerea și menținerea în eroare a B. - G.S.G. SA, prin folosirea unor documente oficiale false și înscrisuri sub semnătură privată false. Cu privire la inculpatul R.M.C. s-a reținut că este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen., art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002 (republicată), cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. În fapt, cu privire la acest inculpat s-a reținut că în perioada ianuarie 2008 - decembrie 2011, a aderat și sprijinit grupul infracțional organizat ai cărui lideri erau: M.A. - director executiv B. - G.U., N.A. - director comercial al B. - G.D. și C.V., în scopul de a ajuta în orice mod la obținerea unor importante sume de bani în mod ilicit prin inducerea și menținerea în eroare a B. - G.D., G.D. și A.B., prin racolarea unor persoane, care au acceptat cu ușurință să sprijine gruparea infracțională în sensul semnării, în calitate de garanți ipotecari, respectiv fidejusori, contracte de credit acordate unor societăți comerciale controlate prin persoane interpuse de către liderii grupării infracționale.

S-a reținut totodată, că implicarea inculpatului R.M.C. în activitatea infracțională rezultă din declarațiile și denunțul formulat de martorul N.V., declarațiile martorilor D.M. și V.D., coroborate cu documentele bancare, actele notariale și verificarea situației societăților comerciale. Cu referire la inculpatul M.C.I. se reține că acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002 (republicată), cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic.

art. 33 lit. a) C. pen. S-a reținut că, în perioada ianuarie 2008 - decembrie 2011, inculpatul M.C.I. a aderat și sprijinit grupul infracțional organizat ai cărui lideri erau: N.A. - director comercial al B. - G.D. și C.V., prin intermediul lui R.C., a fost racolat în scopul de a induce și menține în eroare în vederea obținerii unor importante sume de bani în mod ilicit B. - G.D., ca urmare a semnării în calitate de garant ipotecar, mandatar și proprietar al garanțiilor aduse la SC I.O. SRL. A semnat contracte de creditare, în calitate de administrator/mandatar al garanților la SC A.P. SRL și în calitate de mandatar/mandatar al garanților ipotecari la SC I.O. SRL.

A întocmit în fals facturile ce aveau să justifice retragerile din numerar din liniile de credit și a dispus transferarea sumelor de bani din linia de credit în conturile unor societăți comerciale, care nu au avut niciodată relații comerciale cu societatea la care era împuternicit și despre care știa că nu desfășoară activitate. A dispus transferul unor sume de bani în conturile unor societăți comerciale din Bulgaria, în scopul de a-i ajuta pe membrii grupării infracționale, de a-i retrage și reintroduce în circuitul legal. Prejudiciul cauzat B. - G.D. și U. este estimat la suma de 4.500.000 euro. Indiciile temeinice privind comiterea de către inculpat a faptelor pentru care este cercetat s-au apreciat a rezulta din declarațiile martorilor V.D.

și D.M., coroborate cu documentele bancare, actele notariale și verificarea situației societăților comerciale în numele cărora inculpatul a acționat. În cauză instanța de fond a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 148 lit. a) C. proc. pen., potrivit cărora arestarea preventivă se poate dispune dacă inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată, ori există date că va încerca să fugă sau să se sustragă, în orice mod, de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei. Instanța a avut în vedere că potrivit art. 136 alin. (8) C. proc. pen., la alegerea măsurii trebuie avută în vedere, pe de o parte, gradul de pericol social al infracțiunii, iar pe de altă parte, starea de sănătate, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.

Drept urmare, instanța a avut în vedere pentru fiecare inculpat, întinderea activității infracționale și contribuția la producerea prejudiciilor, reacția opiniei publice față de comiterea unor fapte de o asemenea gravitate, riscul de a continua activitatea infracțională, precum și datele ce caracterizează persoana inculpaților din perspectiva vârstei și a antecedentelor penale. În ce privește durata de timp ce a trecut de la data comiterii faptelor, s-a apreciat că nu are o valoare de diminuare a pericolului pentru ordinea publică, având în vedere că ancheta a demarat ca urmare a denunțurilor formulate de către numiții N.V. și inculpatul S.N.

în anul 2011, respectiv 2012, iar B. a formulat plângere penală la care a atașat raportul de audit în anul 2012. Din această perspectivă, în ce-l privește pe C.V., având în vedere amploarea activității infracționale, contribuția determinantă la producerea prejudiciului, s-a apreciat că fapta prezintă o gravitate deosebită și, date fiind elementele mai sus menționate, lăsarea în libertate a inculpatului este de natură să creeze o reacție socială negativă. Ținând cont de gravitatea deosebită a faptei, de caracterul organizat al activității infracționale, de implicarea unor funcționari bancari, evaluatori imobiliari și notari și de prejudiciul impresionant cauzat uneia dintre băncile cele mai importante din România, s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului ar pune sub semnul îndoielii capacitatea instituțiilor statului de a avea o reacție promptă și adecvată față de fapte penale de acest gen.

Drept urmare, în temeiul art. 149 1 C. proc. pen., instanța a admis propunerea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate și Terorism - Structura Centrală și a dispus arestarea preventivă a inculpaților C.V., R.M.C. și M.C.I.. Examinând recursurile declarate de inculpații R.M.C., M.C.I. Curtea constată că acestea sunt inadmisibile, urmând ca în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. să fie respinse ca atare. Astfel, Înalta Curte reține că potrivit art. 385 2 C. proc. pen. pot face recurs persoanele arătate în art. 362 C. proc.

pen., respectiv: a) - procurorul în ce privește latura penală și latura civilă; b) - inculpatul în ce privește latura penală și latura civilă; c) - partea vătămată în ce privește latura penală; d) - partea civilă și partea responsabilă civilmente, în ce privesc latura penală și latura civilă; e) - martorul, expertul, interpretul și apărătorul, în ce privește cheltuielile judiciare cuvenite acestora; f) - orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act al instanței. (2) Apelul poate fi declarat pentru persoanele prevăzute la lit. b) - f) și de către reprezentantul legal, de către reprezentantul legal, de către apărător, iar pentru inculpat și de către soțul acestuia.

Recursul fiind o manifestare procesuală reglementată de C. proc. pen., ca orice altă manifestare, pentru a fi admisibil, trebuie să întrunească cumulativ trei condiții și anume: să fie obiectiv încuviințat de lege; să aibă pertinență funcțională, adică să răspundă funcțional scopului atribuit de lege: persoana care a promovat calea de atac să aibă aptitudinea legală de a folosi această cale de atac. Or, în speță, tocmai această ultimă condiție de admisibilitate lipsește, recursul fiind declarat de avocat T.N. pentru inculpatul R.M.C. și avocat B.A. pentru inculpatul M.C.I., persoane care, astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului nu aveau calitatea de reprezentanți legali ai inculpaților.

Potrivit dispozițiilor legale în vigoare avocatul participă la desfășurarea procesului penal în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, care dobândește dată certă în momentul înscrierii în registrul oficial de evidență, în cazul în care este ales, sau în urma desemnării sale de către barou, atunci când este numit din oficiu. în ambele cazuri, proba calității de apărător se face prin împuternicire avocațială. Or, în speță întrucât reprezentantul nu-și probează calitatea de reprezentant legal, el este presupus că a acționat în nume propriu și nu mai poate pretinde ulterior că lucrează ca mandatar, poziția unanimă a doctrinei fiind în sensul în care, în aceste cazuri, cererea va fi respinsă ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală.

Coroborând aceste aspecte, rezultă că excepția de inadmisibilitate a recursului, este pe deplin întemeiată, urmând a fi admisă în consecință, având drept urmare respingerea recursurilor. Examinând recursul declarat C.V., Curtea constată următoarele: Prin Referatul din 14 decembrie 2012 întocmit în Dosarul nr. 102/D/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, s-a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 148 lit. f) și a) C. proc. pen., raportat la art. 149 1 C. proc. pen. și următoarele C. proc. pen., luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile de la data încarcerării pentru inculpatul C.V., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen., raportat la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002 (republicată) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. În fapt, în sarcina acestuia s-a reținut că, în perioada ianuarie 2008 - decembrie 2011, împreună cu M.A. - director executiv la B. - G.U. și N.M.A. - director comercial al B. - G.D. au inițiat/constituit un grup infracțional organizat ce avea ca scop obținerea unor importante sume de bani în mod ilicit prin inducerea și menținerea în eroare a B. - G.S.G. SA, prin folosirea unor documente oficiale false și înscrisuri sub semnătură privată false.

Pentru a aduce la îndeplinire scopul infracțional împreună cu cei doi factori decizionali i-a racolat pe funcționarii bancari: G. (fostă B.) B.M. - director comercial B. - G.U., B.E. - director comercial adjunct B. - G.U., P.C. - consilier clientelă, B.D. - director executive B. - G.D., A.L.A. - director comercial adjunct, C.L. - director în Centrala B., experții evaluatori: G.O.I., B.G. și G.M.D. și persoane prin intermediul cărora controlau societățile comerciale care au beneficiat de credite în mod ilegal: S.N., R.C., L.M., S.T., S.A., C.I., ș.a., care i-au sprijinit în activitatea infracțională în vederea acordării în mod ilegal a creditelor la următoarele societăți comerciale: SC F. SRL, SC T.T.

SRL, SC A.I.E. SRL, SC S.G.B. SRL, SC P.C. SRL, SC M.G.S. SRL, SC P.I. SRL, SC M.T.I. SRL, SC A.P.G. SRL, SC P.I.S. SRL, SC A.A. SRL, SC S.B.G. SRL, SC T. SA, SC C.C.I.C. SRL, SC L.T.T. SRL, SC P.I. SRL, SC S.F. SRL, SC X. SRL, etc. cauzând un prejudiciu total estimat la 72.311.658 euro, respectiv 5.222.460 RON în dauna B. - G.U. și G.D. Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat instanța de fond că propunerea de arestare preventivă nu este lovită de nulitate pentru considerentul că inculpatul V.C. nu a fost audiat în calitate de învinuit sau inculpat și nu i-a fost adusă la cunoștință învinuirea. Astfel, instanța de fond corect a reținut că în speță, la momentul formulării propunerii de arestare preventivă și înregistrării acesteia la instanța de judecată, era îndeplinită una din condițiile art. 150 alin. (1) C. proc.

pen., deoarece inculpatul V.C. era dispărut. În conformitate cu art. 150 alin. (1) C. proc. pen., măsura arestării inculpatului poate fi luată numai după ascultarea acestuia de către procuror și de judecător, afară de cazul când inculpatul este dispărut, se află în străinătate ori se sustrage de la urmărire sau de la judecată, ori se află în una din situațiile prevăzute în art. 149 1 alin. (6) C. proc. pen. Înalta Curte apreciază că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de normele procesual penale pentru luarea măsurii preventive față de inculpatul C.V.. Astfel: - există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat astfel cum prevede art. 143, art. 68 1 C. proc.

pen.; - infracțiunea cercetată este pedepsită cu închisoarea mai mare de patru ani; - lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică astfel cum prevede art. 148 lit. f) C. proc. pen.; - privarea de libertate este necesară pentru asigurarea scopului măsurilor preventive, prevăzut de art. 136 alin. final C. proc. pen.; - o măsură alternativă celei privative de libertate nu se impune la acest moment procesual; - sunt întrunite exigențele art. 149 1 și următoarele C. proc. pen. În analiza primei condiții, a fost examinat ansamblul probatoriului administrat până în prezent, acesta fiind apt să conducă la concluzia menționată, respectiv la presupunerea rezonabilă că inculpatul C.V.

a săvârșit faptele cercetate. Elementele susținute de inculpat în apărare, cu ocazia audierii acestuia în fața instanței nu au furnizat până în prezent o versiune susținută probator în legătură cu modalitatea în care s-a desfășurat evenimentele, care să excludă, în ceea ce-l privește, ilicitul penal. Poziția inculpatului nu este una sinceră sau de cooperare cu organele judiciare, acesta urmărind să minimalizeze în declarațiile date, contribuția infracțională. Cu ocazia audierii de către instanță, la soluționarea propunerii de arestare, inculpatul a negat comiterea faptelor, însă indiciile temeinice privind săvârșirea de către acesta a infracțiunilor pentru care este cercetat rezultă din declarațiile și denunțul formulat de martorul N.V., declarațiile și denunțul formulat de inculpatul S.N., declarațiile inculpaților L.M.

și B.V.J. (referitor la fapta descrisă la pct. 13, respectiv implicarea inculpatului în obținerea creditului bancar și cumpărarea imobilului din C.D., prin intermediul unei societăți comerciale fără activitate și fără posibilitatea de a returna creditul bancar), dar și din declarațiile de recunoaștere date de inculpatul S.A., toate acestea coroborate cu documentele bancare și plângerea formulată de B., raportul de audit și verificările referitoare la situația societăților comerciale folosite pe de o parte pentru obținerea creditelor, iar pe de altă parte, pentru transferarea sumelor obținute din creditare, în scopul de a le da o aparență de legalitate și, în final, pentru a fi însușite de inculpat sau de colaboratori acestuia.

Din analiza normelor procesuale interne în vigoare rezultă, potrivit art. 136 C. proc. pen., că în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiune pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărire penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una dintre următoarele măsuri preventive: reținerea, obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi țara sau arestarea preventivă. Cu privire la această din urmă măsură preventivă, se reține că luarea măsurii arestării inculpatului presupune îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 143 C. proc.

pen. - respectiv să existe probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și impune, totodată, existența vreunuia dintre cazurile prevăzute la art. 148 alin. (1) lit. a) - f) C. proc. pen. raportat la art. 148 alin. (2) C. proc. pen. Așa fiind, din succinta expunere a faptelor pretins comise, astfel după cum ele au fost însușite de către prima instanță potrivit referatului parchetului, rezultă existența de indicii și probe apte a determina presupunerea verosimilă de comitere de către inculpatul C.V. a faptelor pentru care s-a solicitat luarea măsurii arestării, fiind, totodată îndeplinită și condiția prevăzută de art. 148 lit. f) teza I C. proc. pen. relativă la cuantumul pedepsei prevăzută de lege.

Cu privire la cea de-a doua condiție prevăzută de dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen. pentru a se dispune arestarea inculpatului și anume existența probelor că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică - Înalta Curte constată îndeplinirea ei. Noțiunea de pericol concret pentru ordinea publică trebuie înțeleasă prin prisma naturii infracțiunilor săvârșite, gravitatea acestora dedusă din obiectul juridic căruia îi aduc atingere, calitatea persoanei, modalitatea în care aceasta a săvârșit pretinsa faptă și, nu în ultimul rând, consecințele asupra ordinii de drept.

Natura infracțiunilor deduse judecății, modalitatea în care se reține că au fost săvârșite, în mod repetat, la intervale de timp și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul folosindu-se, de poziția de lider, contribuția determinantă la producerea prejudiciului, faptul că a urmărit obținerea pe nedrept a unor sume de bani ce proveneau din contractele de creditare, se apreciază că fapta prezintă o gravitate deosebită cât, antrenând în activitățile sale funcționari sau alte persoane justifică pe deplin menținerea în stare de arest preventiv a inculpatului.

Pe de altă parte, noțiunea de pericol social concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă lăsarea în libertate a inculpatului, nu trebuie analizată în mod generic și abstract, această noțiune trebuie raportată și la datele ce caracterizează persoana inculpatului, cu atât mai mult cu cât, calitatea sa socială îl situa pe acesta într-o poziție din care, într-o ordine socială normală, se impunea a fi exclusă recurgerea la comiterea de asemenea fapte. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie "factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie", măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Tot Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, în aprecierea pericolului pentru ordinea publică nu se poate face abstracție de gravitatea faptelor cu privire la care există indicii temeinice de a se suspecta că s-au comis, dând preferință datelor legate de persoana inculpatului. În speță, măsura arestării preventive a inculpatului este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției - cercetările de față implicând lămurirea participației inculpatului sub toate aspectele de fapt și de drept - și totodată, la protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor.

În aprecierea persistenței pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a recurentului inculpat trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub acest aspect prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Letellier c Franței), prin care a statuat că în măsura în care dreptul național o recunoaște - prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita o "tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă. Este adevărat că privarea de libertate este o măsură gravă și că menținerea acesteia nu se justifică decât atunci când alte măsuri, mai puțin severe, au fost luate în considerare și apreciate ca fiind insuficiente pentru protejarea interesului public (Saadi contra Regatul Unit), iar menținerea arestului preventiv în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală.

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale acceptate pentru arestarea și desigur, menținerea acestei măsuri a unui inculpat, suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă (Stogmuller împotriva Austriei), riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să împiedice aplicarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei), riscul să comită noi infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei), sau să tulbure ordinea publică (Letellier c. Franței).

Înalta Curte constată că, în cauză este îndeplinită una dintre aceste condiții, respectiv, pericolul ca inculpatul să tulbure ordinea publică, astfel încât apreciază că lăsarea în libertate a recurentului inculpat ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță al populației și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului, acesta având obligația de a avea un mecanism care să descurajeze comiterea de asemenea fapte. În aceste condiții, detenția inculpatului C.V. poate fi considerată ca fiind o măsură proporțională de natură să asigure desfășurarea corectă a procesului penal, dispusă în concordanță cu o procedură prevăzută de lege, având în vedere, mai ales, gravitatea faptelor pentru care acesta este cercetat.

Cât privește solicitarea formulată, în subsidiar, de apărătorul inculpatului C.V., vizând luarea față de inculpat a unor măsuri preventive, restrictive de libertate, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată. Scopul măsurilor preventive, așa cum este reglementat în art. 136 alin. (1) C. proc. pen., constă în asigurarea bunei desfășurări a procesului penal ori în împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, judecată ori de la executarea pedepsei. Buna desfășurare a procesului penal poate fi asigurată prin luarea măsurilor preventive, în sensul că se înlătură posibilitatea ca învinuitul sau inculpatul să încerce împiedicarea aflării adevărului în cauză în modalitățile prevăzute în textul legal menționat.

Înalta Curte constată că alte măsuri nu sunt suficiente pentru a proteja în mod eficient acest interes, impunându-se privarea de libertate a inculpatului C.V., urmând a dispune în consecință. Față de considerentele arătate, constatând nefondate criticile formulate de recurentul inculpat prin apărător, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.V. cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpații R.M.C., M.C.I. împotriva încheierii din data de 17 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 9384/2/2012 (nr. vechi 3804/2012). Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva încheierii din data de 17 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 9384/2/2012 (nr. vechi 3804/2012). Obligă recurenții inculpați R.M.C. și C.V. la plata sumei de câte 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 lei reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul inculpat M.C.I. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 21 decembrie 2012. Procesat de GGC - CL