ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4237/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4237/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față:

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată

următoarele:

Prin

încheierea din camera de consiliu din data de 17 decembrie 2012 a Curții de

Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 9384/2/2012

(nr. vechi 3804/2012) a fost admisă propunerea formulată de Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de

Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate și Terorism - Structura Centrală

și dispusă arestarea preventivă a inculpaților C.V., R.M.C. și M.C.I., pe o

perioadă de 29 de zile de la data punerii în executare a mandatului de arestare

preventivă.

Deliberând asupra

fondului propunerii de arestare preventivă Curtea a reținut că pentru a se

dispune arestarea preventivă a inculpatului, trebuie să fie întrunite

condițiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. privind existența în

cauză a probelor și indiciilor temeinice (în sensul arătat de art. 68

1

C. proc. pen.) din care să rezulte presupunerea rezonabilă că acesta a săvârșit

fapta pentru care este cercetat, să fie îndeplinită condiția prevăzută de art.

136 alin. (6) C. proc. pen., respectiv ca pentru infracțiunea săvârșită, legea

să prevadă doar pedeapsa cu închisorii și să existe probe din care să rezulte

vreunul din cazurile prevăzute la art. 148 C. proc. pen., văzute în lumina

prevederilor art. 5 parag. 1 lit. c) și parag. 3 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

De asemenea, în

alegerea măsurii preventive ce urmează a fi luată, se face ținându-se seama de

scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea,

vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia

măsura, potrivit prevederilor art. 136 alin. ultim C. proc. pen.

În ceea ce privește

condiția prevăzută la art. 143 C. proc. pen., instanța a reținut că în cauză

există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă, potrivit

art. 68

1

C. proc. pen. că inculpații au săvârșit infracțiunile

reținute în sarcina lor.

Astfel, s-a reținut

că inculpatul C.V. este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C.

pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen., raportat la art. 290

C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen. și art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002

(republicată) cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit.

a) C. pen.

În fapt, în sarcina

acestuia s-a reținut că, în perioada ianuarie 2008 - decembrie 2011, împreună

cu M.A. - director executiv la B. - G.U. și N.M.A. - director comercial al B.

Grup - Dorobanți au inițiat/constituit un grup infracțional organizat ce avea

ca scop obținerea unor importante sume de bani în mod ilicit prin inducerea și

menținerea în eroare a B. - G.S.G. SA, prin folosirea unor documente oficiale

false și înscrisuri sub semnătură privată false.

Cu privire la

inculpatul R.M.C. s-a reținut că este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C. pen., raportat

la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002 (republicată), cu

aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, cu privire

la acest inculpat s-a reținut că în perioada ianuarie 2008 -  decembrie 2011, a

aderat și sprijinit grupul infracțional organizat ai cărui lideri erau: M.A. -

director executiv B. - G.U., N.A. - director comercial al B. - G.D. și C.V., în

scopul de a ajuta în orice mod la obținerea unor importante sume de bani în mod

ilicit prin inducerea și menținerea în eroare a B. - G.D., G.D. și A.B., prin

racolarea unor persoane, care au acceptat cu ușurință să sprijine gruparea

infracțională în sensul semnării, în calitate de garanți ipotecari, respectiv

fidejusori, contracte de credit acordate unor societăți comerciale controlate

prin persoane interpuse de către liderii grupării infracționale.

S-a reținut totodată,

că implicarea inculpatului R.M.C. în activitatea infracțională rezultă din

declarațiile și denunțul formulat de martorul N.V., declarațiile martorilor

D.M. și V.D., coroborate cu documentele bancare, actele notariale și

verificarea situației societăților comerciale.

Cu referire la

inculpatul M.C.I. se reține că acesta este cercetat pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 26 C.

pen., raportat la art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplic. art.

41 alin. (2) C. pen., art. 290 C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 29

alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002 (republicată), cu aplic. art. 41

alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reținut că, în

perioada ianuarie 2008 - decembrie 2011, inculpatul M.C.I. a aderat și

sprijinit grupul infracțional organizat ai cărui lideri erau: N.A. - director

comercial al B. - G.D. și C.V., prin intermediul lui R.C., a fost racolat în

scopul de a induce și menține în eroare în vederea obținerii unor importante

sume de bani în mod ilicit B. - G.D., ca urmare a semnării în calitate de

garant ipotecar, mandatar și proprietar al garanțiilor aduse la SC I.O. SRL. A

semnat contracte de creditare, în calitate de administrator/mandatar al

garanților la SC A.P. SRL și în calitate de mandatar/mandatar al garanților

ipotecari la SC I.O. SRL. A întocmit în fals facturile ce aveau să justifice

retragerile din numerar din liniile de credit și a dispus transferarea sumelor

de bani din linia de credit în conturile unor societăți comerciale, care nu au

avut niciodată relații comerciale cu societatea la care era împuternicit și

despre care știa că nu desfășoară activitate. A dispus transferul unor sume de

bani în conturile unor societăți comerciale din Bulgaria, în scopul de a-i

ajuta pe membrii grupării infracționale, de a-i retrage și reintroduce în

circuitul legal. Prejudiciul cauzat B. - G.D. și U. este estimat la suma de

4.500.000 euro.

Indiciile temeinice

privind comiterea de către inculpat a faptelor pentru care este cercetat s-au

apreciat a rezulta din declarațiile martorilor V.D. și D.M., coroborate cu

documentele bancare, actele notariale și verificarea situației societăților

comerciale în numele cărora inculpatul a acționat.

În cauză instanța de

fond a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 148 lit. a) C. proc.

pen., potrivit cărora arestarea preventivă se poate dispune dacă inculpatul a

fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la

judecată, ori există date că va încerca să fugă sau să se sustragă, în orice

mod, de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.

Instanța a avut în

vedere că potrivit art. 136 alin. (8) C. proc. pen., la alegerea măsurii

trebuie avută în vedere, pe de o parte, gradul de pericol social al

infracțiunii, iar pe de altă parte, starea de sănătate, vârsta, antecedentele

și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.

Drept urmare,

instanța a avut în vedere pentru fiecare inculpat, întinderea activității

infracționale și contribuția la producerea prejudiciilor, reacția opiniei

publice față de comiterea unor fapte de o asemenea gravitate, riscul de a

continua activitatea infracțională, precum și datele ce caracterizează persoana

inculpaților din perspectiva vârstei și a antecedentelor penale.

În ce privește durata

de timp ce a trecut de la data comiterii faptelor, s-a apreciat că nu are o

valoare de diminuare a pericolului pentru ordinea publică, având în vedere că

ancheta a demarat ca urmare a denunțurilor formulate de către numiții N.V. și

inculpatul S.N. în anul 2011, respectiv 2012, iar B. a formulat plângere penală

la care a atașat raportul de audit în anul 2012.

Din această

perspectivă, în ce-l privește pe C.V., având în vedere amploarea activității

infracționale, contribuția determinantă la producerea prejudiciului, s-a

apreciat că fapta prezintă o gravitate deosebită și, date fiind elementele mai

sus menționate, lăsarea în libertate a inculpatului este de natură să creeze o

reacție socială negativă.

Ținând cont de

gravitatea deosebită a faptei, de caracterul organizat al activității infracționale,

de implicarea unor funcționari bancari, evaluatori imobiliari și notari și de

prejudiciul impresionant cauzat uneia dintre băncile cele mai importante din

România, s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului ar pune sub semnul

îndoielii capacitatea instituțiilor statului de a avea o reacție promptă și

adecvată față de fapte penale de acest gen.

Drept urmare, în

temeiul art. 149

1

C. proc. pen., instanța a admis propunerea

formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate și

Terorism - Structura Centrală și a dispus arestarea preventivă a inculpaților

C.V., R.M.C. și M.C.I..

Examinând recursurile

declarate de inculpații R.M.C., M.C.I. Curtea constată că acestea sunt

inadmisibile, urmând ca în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C.

proc. pen. să fie respinse ca atare.

Astfel, Înalta Curte

reține că potrivit art. 385

2

C. proc. pen. pot face recurs

persoanele arătate în art. 362 C. proc. pen., respectiv:

a) - procurorul în ce

privește latura penală și latura civilă;

b) - inculpatul în ce

privește latura penală și latura civilă;

c) - partea vătămată

în ce privește latura penală;

d) - partea civilă și

partea responsabilă civilmente, în ce privesc latura penală și latura civilă;

e) - martorul,

expertul, interpretul și apărătorul, în ce privește cheltuielile judiciare

cuvenite acestora;

f) - orice persoană

ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-o măsură sau printr-un act

al instanței.

(2) Apelul poate fi

declarat pentru persoanele prevăzute la lit. b) - f) și de către reprezentantul

legal, de către reprezentantul legal, de către apărător, iar pentru inculpat și

de către soțul acestuia.

Recursul fiind o

manifestare procesuală reglementată de C. proc. pen., ca orice altă

manifestare, pentru a fi admisibil, trebuie să întrunească cumulativ trei

condiții și anume: să fie obiectiv încuviințat de lege; să aibă pertinență

funcțională, adică să răspundă funcțional scopului atribuit de lege: persoana care

a promovat calea de atac să aibă aptitudinea legală de a folosi această cale de

atac. Or, în speță, tocmai această ultimă condiție de admisibilitate lipsește,

recursul fiind declarat de avocat T.N. pentru inculpatul R.M.C. și avocat B.A.

pentru inculpatul M.C.I., persoane care, astfel cum rezultă din actele și

lucrările dosarului nu aveau calitatea de reprezentanți legali ai inculpaților.

Potrivit

dispozițiilor legale în vigoare avocatul participă la desfășurarea procesului

penal în temeiul unui contract încheiat în formă scrisă, care dobândește dată

certă în momentul înscrierii în registrul oficial de evidență, în cazul în care

este ales, sau în urma desemnării sale de către barou, atunci când este numit

din oficiu. în ambele cazuri, proba calității de apărător se face prin

împuternicire avocațială.

Or, în speță întrucât

reprezentantul nu-și probează calitatea de reprezentant legal, el este presupus

că a acționat în nume propriu și nu mai poate pretinde ulterior că lucrează ca

mandatar, poziția unanimă a doctrinei fiind în sensul în care, în aceste

cazuri, cererea va fi respinsă ca fiind formulată de o persoană lipsită de

calitate procesuală.

Coroborând aceste

aspecte, rezultă că excepția de inadmisibilitate a recursului, este pe deplin

întemeiată, urmând a fi admisă în consecință, având drept urmare respingerea

recursurilor.

Examinând recursul

declarat C.V., Curtea constată următoarele:

Prin Referatul din 14

decembrie 2012 întocmit în Dosarul nr. 102/D/P/2012 al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor

de Criminalitate Organizată și Terorism, s-a solicitat, în temeiul

dispozițiilor art. 148 lit. f) și a) C. proc. pen., raportat la art. 149

1

C. proc. pen. și următoarele C. proc. pen., luarea măsurii arestării preventive

pe o perioadă de 30 de zile de la data încarcerării pentru inculpatul C.V.,

cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 39/2003, art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen., raportat la art. 290 C. pen. cu aplic. art.

41 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 29 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 656/2002 (republicată) cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

În fapt, în sarcina

acestuia s-a reținut că, în perioada ianuarie 2008 - decembrie 2011, împreună

cu M.A. - director executiv la B. - G.U. și N.M.A. - director comercial al B. -

G.D. au inițiat/constituit un grup infracțional organizat ce avea ca scop

obținerea unor importante sume de bani în mod ilicit prin inducerea și

menținerea în eroare a B. - G.S.G. SA, prin folosirea unor documente oficiale

false și înscrisuri sub semnătură privată false.

Pentru a aduce la

îndeplinire scopul infracțional împreună cu cei doi factori decizionali i-a

racolat pe funcționarii bancari: G. (fostă B.) B.M. - director comercial B. -

G.U., B.E. - director comercial adjunct B. - G.U., P.C. - consilier clientelă,

B.D. - director executive B. - G.D., A.L.A. - director comercial adjunct, C.L.

- director în Centrala B., experții evaluatori: G.O.I., B.G. și G.M.D. și

persoane prin intermediul cărora controlau societățile comerciale care au

beneficiat de credite în mod ilegal: S.N., R.C., L.M., S.T., S.A., C.I., ș.a.,

care i-au sprijinit în activitatea infracțională în vederea acordării în mod

ilegal a creditelor la următoarele societăți comerciale: SC F. SRL, SC T.T.

SRL, SC A.I.E. SRL, SC S.G.B. SRL, SC P.C. SRL, SC M.G.S. SRL, SC P.I. SRL, SC

M.T.I. SRL, SC A.P.G. SRL, SC P.I.S. SRL, SC A.A. SRL, SC S.B.G. SRL, SC T. SA,

SC C.C.I.C. SRL, SC L.T.T. SRL, SC P.I. SRL, SC S.F. SRL, SC X. SRL, etc.

cauzând un prejudiciu total estimat la 72.311.658 euro, respectiv 5.222.460 RON

în dauna B. - G.U. și G.D.

Înalta Curte constată

că în mod corect a apreciat instanța de fond că propunerea de arestare

preventivă nu este lovită de nulitate pentru considerentul că inculpatul V.C.

nu a fost audiat în calitate de învinuit sau inculpat și nu i-a fost adusă la

cunoștință învinuirea.

Astfel, instanța de

fond corect a reținut că în speță, la momentul formulării propunerii de

arestare preventivă și înregistrării acesteia la instanța de judecată, era

îndeplinită una din condițiile art. 150 alin. (1) C. proc. pen., deoarece

inculpatul V.C. era dispărut. În conformitate cu art. 150 alin. (1) C. proc.

pen., măsura arestării inculpatului poate fi luată numai după ascultarea

acestuia de către procuror și de judecător, afară de cazul când inculpatul este

dispărut, se află în străinătate ori se sustrage de la urmărire sau de la

judecată, ori se află în una din situațiile prevăzute în art. 149

1

alin. (6) C. proc. pen.

Înalta Curte

apreciază că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de normele procesual

penale pentru luarea măsurii preventive față de inculpatul C.V.. Astfel:

- există probe sau

indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat

astfel cum prevede art. 143, art. 68

1

C. proc. pen.;

- infracțiunea

cercetată este pedepsită cu închisoarea mai mare de patru ani;

- lăsarea în

libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică astfel cum

prevede art. 148 lit. f) C. proc. pen.;

- privarea de

libertate este necesară pentru asigurarea scopului măsurilor preventive, prevăzut

de art. 136 alin. final C. proc. pen.;

- o măsură

alternativă celei privative de libertate nu se impune la acest moment

procesual;

- sunt întrunite

exigențele art. 149

1

și următoarele C. proc. pen.

În

analiza primei condiții, a fost examinat ansamblul probatoriului administrat

până în prezent, acesta fiind apt să conducă la concluzia menționată, respectiv

la presupunerea rezonabilă că inculpatul C.V. a săvârșit faptele cercetate.

Elementele susținute

de inculpat în apărare, cu ocazia audierii acestuia în fața instanței nu au

furnizat până în prezent o versiune susținută probator în legătură cu

modalitatea în care s-a desfășurat evenimentele, care să excludă, în ceea ce-l

privește, ilicitul penal.

Poziția inculpatului

nu este una sinceră sau de cooperare cu organele judiciare, acesta urmărind să

minimalizeze în declarațiile date, contribuția infracțională. Cu ocazia

audierii de către instanță, la soluționarea propunerii de arestare, inculpatul

a negat comiterea faptelor, însă indiciile temeinice privind săvârșirea de

către acesta a infracțiunilor pentru care este cercetat rezultă din

declarațiile și denunțul formulat de martorul N.V., declarațiile și denunțul

formulat de inculpatul S.N., declarațiile inculpaților L.M. și B.V.J.

(referitor la fapta descrisă la pct. 13, respectiv implicarea inculpatului în

obținerea creditului bancar și cumpărarea imobilului din C.D., prin intermediul

unei societăți comerciale fără activitate și fără posibilitatea de a returna

creditul bancar), dar și din declarațiile de recunoaștere date de inculpatul

S.A., toate acestea coroborate cu documentele bancare și plângerea formulată de

B., raportul de audit și verificările referitoare la situația societăților

comerciale folosite pe de o parte pentru obținerea creditelor, iar pe de altă

parte, pentru transferarea sumelor obținute din creditare, în scopul de a le da

o aparență de legalitate și, în final, pentru a fi însușite de inculpat sau de

colaboratori acestuia.

Din analiza normelor

procesuale interne în vigoare rezultă, potrivit art. 136 C. proc. pen., că în

cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiune pe viață sau cu

închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru

a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărire penală,

de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una

dintre următoarele măsuri preventive: reținerea, obligarea de a nu părăsi

localitatea, obligarea de a nu părăsi țara sau arestarea preventivă.

Cu privire la această

din urmă măsură preventivă, se reține că luarea măsurii arestării inculpatului

presupune îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 143 C. proc. pen. -

respectiv să existe probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută

de legea penală și impune, totodată, existența vreunuia dintre cazurile

prevăzute la art. 148 alin. (1) lit. a) - f) C. proc. pen. raportat la art. 148

alin. (2) C. proc. pen.

Așa fiind, din

succinta expunere a faptelor pretins comise, astfel după cum ele au fost

însușite de către prima instanță potrivit referatului parchetului, rezultă

existența de indicii și probe apte a determina presupunerea verosimilă de

comitere de către inculpatul C.V. a faptelor pentru care s-a solicitat luarea

măsurii arestării, fiind, totodată îndeplinită și condiția prevăzută de art.

148 lit. f) teza I C. proc. pen. relativă la cuantumul pedepsei prevăzută de

lege.

Cu privire la cea

de-a doua condiție prevăzută de dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen.

pentru a se dispune arestarea inculpatului și anume existența probelor că

lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea

publică - Înalta Curte constată îndeplinirea ei.

Noțiunea de pericol

concret pentru ordinea publică trebuie înțeleasă prin prisma naturii

infracțiunilor săvârșite, gravitatea acestora dedusă din obiectul juridic

căruia îi aduc atingere, calitatea persoanei, modalitatea în care aceasta a

săvârșit pretinsa faptă și, nu în ultimul rând, consecințele asupra ordinii de

drept.

Natura infracțiunilor

deduse judecății, modalitatea în care se reține că au fost săvârșite, în mod

repetat, la intervale de timp și în realizarea aceleiași rezoluții

infracționale, inculpatul folosindu-se, de poziția de lider, contribuția

determinantă la producerea prejudiciului, faptul că a urmărit obținerea pe

nedrept a unor sume de bani ce proveneau din contractele de creditare, se

apreciază că fapta prezintă o gravitate deosebită cât, antrenând în

activitățile sale funcționari sau alte persoane justifică pe deplin menținerea

în stare de arest preventiv a inculpatului.

Pe de altă parte,

noțiunea de pericol social concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă

lăsarea în libertate a inculpatului, nu trebuie analizată în mod generic și

abstract, această noțiune trebuie raportată și la datele ce caracterizează

persoana inculpatului, cu atât mai mult cu cât, calitatea sa socială îl situa

pe acesta într-o poziție din care, într-o ordine socială normală, se impunea a

fi exclusă recurgerea la comiterea de asemenea fapte.

Conform

jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, existența și persistența

unor indicii grave de vinovăție constituie "factori pertinenți care

legitimează o detenție provizorie", măsura arestării preventive a

inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 al Convenției

Europene a Drepturilor Omului.

Tot Curtea Europeană

a Drepturilor Omului a statuat că, în aprecierea pericolului pentru ordinea

publică nu se poate face abstracție de gravitatea faptelor cu privire la care

există indicii temeinice de a se suspecta că s-au comis, dând preferință

datelor legate de persoana inculpatului.

În speță, măsura

arestării preventive a inculpatului este justificată prin existența unui

interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției -

cercetările de față implicând lămurirea participației inculpatului sub toate

aspectele de fapt și de drept - și totodată, la protejarea publicului, în

sensul eliminării riscului repetării faptelor.

În aprecierea

persistenței pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a

recurentului inculpat trebuie pornit de la regulile de principiu stabilite sub

acest aspect prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Letellier

c Franței), prin care a statuat că în măsura în care dreptul național o

recunoaște - prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei

publice, anumite infracțiuni pot suscita o "tulburare a societății"

de natură să justifice o detenție preventivă.

Este adevărat că

privarea de libertate este o măsură gravă și că menținerea acesteia nu se

justifică decât atunci când alte măsuri, mai puțin severe, au fost luate în

considerare și apreciate ca fiind insuficiente pentru protejarea interesului

public (Saadi contra Regatul Unit), iar menținerea arestului preventiv în

pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind

libertatea individuală.

În jurisprudența sa,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale

acceptate pentru arestarea și desigur, menținerea acestei măsuri a unui

inculpat, suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca acuzatul să fugă

(Stogmuller împotriva Austriei), riscul ca acuzatul, odată pus în libertate, să

împiedice aplicarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei), riscul să comită

noi infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei), sau să tulbure ordinea

publică (Letellier c. Franței).

Înalta Curte constată

că, în cauză este îndeplinită una dintre aceste condiții, respectiv, pericolul

ca inculpatul să tulbure ordinea publică, astfel încât apreciază că lăsarea în

libertate a recurentului inculpat ar genera creșterea sentimentului de

nesiguranță al populației și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii

populației în capacitatea de protecție a organelor statului, acesta având

obligația de a avea un mecanism care să descurajeze comiterea de asemenea

fapte.

În aceste condiții,

detenția inculpatului C.V. poate fi considerată ca fiind o măsură proporțională

de natură să asigure desfășurarea corectă a procesului penal, dispusă în

concordanță cu o procedură prevăzută de lege, având în vedere, mai ales,

gravitatea faptelor pentru care acesta este cercetat.

Cât privește

solicitarea formulată, în subsidiar, de apărătorul inculpatului C.V., vizând

luarea față de inculpat a unor măsuri preventive, restrictive de libertate,

Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.

Scopul măsurilor

preventive, așa cum este reglementat în art. 136 alin. (1) C. proc. pen.,

constă în asigurarea bunei desfășurări a procesului penal ori în împiedicarea

sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, judecată ori

de la executarea pedepsei. Buna desfășurare a procesului penal poate fi

asigurată prin luarea măsurilor preventive, în sensul că se înlătură

posibilitatea ca învinuitul sau inculpatul să încerce împiedicarea aflării adevărului

în cauză în modalitățile prevăzute în textul legal menționat. Înalta Curte

constată că alte măsuri nu sunt suficiente pentru a proteja în mod eficient

acest interes, impunându-se privarea de libertate a inculpatului C.V., urmând a

dispune în consecință.

Față de

considerentele arătate, constatând nefondate criticile formulate de recurentul

inculpat prin apărător, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) și art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul

declarat de inculpatul C.V. cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpații R.M.C., M.C.I. împotriva

încheierii din data de 17 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a

II-a penală, pronunțată în Dosarul nr. 9384/2/2012 (nr. vechi 3804/2012).

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva încheierii din data de

17 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată

în Dosarul nr. 9384/2/2012 (nr. vechi 3804/2012).

Obligă recurenții inculpați R.M.C. și C.V. la plata

sumei de câte 125 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de câte 25 lei reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Obligă recurentul

inculpat M.C.I. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică azi 21 decembrie 2012.

Procesat de GGC - CL