ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 615/F din 18 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

A fost condamnat inculpatul D.D. la:

- 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen.

În baza art. 71 C. pen. au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 86

1

alin. (1), (2) C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei sub supraveghere pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 86

2

alin. (1) C. pen.

În baza art. 86

3

alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere s-a hotărât ca, condamnatul să se supune următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existentă.

În baza art. 86 alin. 3 lit. a) C. pen. s-a impus inculpatului să desfășoare o activitate sau să urmeze un curs ce va fi stabilit de Serviciul de Probațiune.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. pe durata suspendării executării sub supraveghere a pedepsei principale s-a hotărât și suspendarea executării pedepsei accesorii.

În baza art. 359 C. proc. pen. a fost atrasa atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86

4

C. pen.

A fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă A.A.Ș. și a fost obligat inculpatul D.D. Ia plata sumei de 25.000 lei daune morale către acesta.

A fost respinsă ca nefondată acțiunea civilă exercitată de partea civilă SC S.N.E.L.S.I. SRL, cu sediul în București, sector 2.

S-a luat act că Spitalul Clinic Colțea și I.F.C.F.-O.R.L. „Prof. Dr. D.H." nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 191. alin. (1) C. proc. pen. inculpatul D.D. a fost obligat la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 100 lei, onorariul parțial al apărătorului - desemnat, din oficiu s-a hotărât a fi avansat din fondul Ministrului Justiției.:

În baza art. 193 alin. (2) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat pe să plătească părții civile A.A.Ș. suma de 1.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

Prin rechizitoriul nr. 1616/P/2010, emis la data de 09 aprilie 2012 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București s-a dispus punerea în mișcare; a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului D.D. - avocat, în prezent suspendat - sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală prevăd 181 alin. (1) C. pen., constând în aceea că la data de

:

12 aprilie 2007 inculpatul a agresat pe partea vătămată A.A.Ș., cauzându-i leziuni traumatice a căror vindecare a necesitat 25-30 de zile de îngrijiri medicale.;

Prin sentință penală nr. 38/F din 30 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, prin care s-a dispus încetarea procesului ca urmare a tardivității plângerea

.

Prin Decizia periată nr. 2320 din 01 iulie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Cașațte și Justiție, secția penală, au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de partea vătămată A.A.Ș., fiind casată, în consecință, sentința penală nr. 38/F din 30 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru continuarea judecății, instanța supremă constatând expres faptul, că sesizarea din data de 13 aprilie 2007 reprezintă o plângere prealabilă formulată în termen.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, Curtea de Apel București a reținut următoarele:

La 12 aprilie 2007, în jurul orelor 20

30

, inculpatul D.D., pe fondul nemulțumirii legate de faptul că partea vătămată a traversat strada în viteză, deplasându-se pe role, obligându-l să oprească brusc autoturismul, pe care îl conducea la acel moment, a agresat-o pe partea vătămată A.A.Ș., lovind-o, în repetate rânduri, inclusiv cu piciorul în zona feței, după ce aceasta s-a dezechilibrat și a căzut.

La stabilirea situației de fapt au fost avute în vedere declarațiile părții vătămate care s-au coroborat pe deplin cu declarațiile martorului ocular B.V. și cu actele medico legale, dar și în parte cu declarația inculpatului și ale martorilor P.A.M. și D.A., martori audiați exclusiv în faza de judecată, ca urmare a propunerii inculpatului, încuviințată de instanță.

Astfel, declarațiile părților și ale martorilor au fost concordante în privința locului, timpului și împrejurărilor în care a avut loc incidentul, în sensul că la data și ora indicată, în timp ce conducea autoturismul menționat pe C.M., inculpatul D.D. a fost nevoit să oprească brusc dată fiind apariția intempestivă a părții vătămate în fața autoturismului, parte vătămată care se deplasa în viteză, pe role, pe trecerea de pietoni.

Relatările celor audiați au fost contradictorii în privința celor întâmplate după această oprire forțată, astfel încât s-a impus aprecierea critică a acestora atât prin prisma elementelor de fapt concordante ce pot fi extrase din depozițiile respective, dar și a obiectivitătii celor audiați prin prisma eventualelor interese pe care le-ar avea sau al subiectivismului datorat relațiilor preexistente, dar mai ales prin coroborarea acestora cu expertiza medico-legală efectuată în cauză, mijloc de probă cu caracter științific.

Or, raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză, astfel cum a fost completat, atestă că la data de 12 aprilie 2007, partea vătămată A.A.Ș. a fost victima unei agresiuni, suferind leziuni traumatice prin lovire cu corp dur, ceea a exclus posibilitatea cauzării acestora prin cădere, așa cum a sugerat inculpatul și martorii propuși de acesta. De asemenea, instanța de fond a arătat că constatările actelor medicale au confirmst atât zona vizată de agresor, cât și intensitatea violențelor exercitate asupra părții vătămate, reținându-se că la ora 22

50

, în cursul aceleiași zile, partea vătămată prezenta un traumatism cranio-facial, contuzie forte piramidă nazală cu fractura oase proprii nazale cu deplasare și o plagă în aceeași zonă cu diametru de 3,5 cm, epistaxis anterior bilateral oprit în momentul consultației intraoperator și cornete nazale inferioare zdrobite traumatic.

Se observă cu ușurință a motivat instanța de fond că, susținerile martorului ocular B.V. în privind zonele vizate de agresor, respectiv fața, și intensitatea loviturilor aplicate, martorul .relatând că inculpatul a lovit pe partea vătămată cu „bocancul", dar și faptul că, urmare a loviturii privite i s-a produs părții vătămate, hemoragie puternică la nivelul feței, sunt confirmate de expertiza medico legală efectuată. în raport de această concordanță indiscutabilă și în contextul în care, relativ la acest martor, nu există date sau indicii că a.cunoscut pe vreuna dintre părțile implicate anterior producerii incidentului și în legătură cu care nu există nici un indiciu relativ la lipsa sa de obiectivitate, martorul fiind audiat chiar imediat, a; doua zi după producerea incidentului și a relatat în mod constant aceeași desfășurare a evenimentelor, Curtea a reținut cele declarate de acesta în legătură cu agresarea părții vătămate de către inculpat ca reprezentând adevărul, așa-zisele inadvertențe evocate de apărare fiind lipsite de relevanță în aprecierea sincerității.

A mai reținut instanța de fond că, împrejurarea că martorul B.V. a recunoscut de pe planșă foto pe inculpat în persoana agresorului, denotă în mod indubitabil prezența sa via momentul incidentului, fiind lipsite de suport susținerile în apărare în sensul că nicio persoană înafara pasagerilor autoturismului condus de inculpat nu s-ar fi aflat în apropiere martorul fiind de altfel persoana care a reținut numărul de înmatriculare al autoturismului condus de inculpat, reacție firească dacă avem în vedere ocupația martorului, aceea de avocat, fiind neverosimil ca partea vătămată să fi reușit acest lucru, dată fiind starea de șoc în care șe.poate presupune în mod rezonabil că se afla, reținere care a fost esențiala în identificarea inculpatului care a părăsit imediat locul faptei.

De; altfel, corelând intervalul de timp scurs de la producerea agresiunii, aproximativ: 20

30

-20

40

, la momentul consultării părții vătămate la camera .de gardă a

I.F.C.F.

O.R.L.

„Prof. Dr. D.H.", aproximativ 22

50

, cu intervalul de timp necesar, părții vătămate pentru a-și reveni din șocul suferit, a se deplasa în zona P.i, unde se situează unitatea spitalicească și timpul de -așteptare: necesar unei consultații în "regim, de urgență, se exclude .orice posibilitate.ca partea vătămată să fi fost agresată în altă modalitate și împrejurare.

Astfel, Curtea a apreciat ca fiind dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că inculpatul D.D., în împrejurările ce rezultă din corelarea declarațiilor analizate, a agresat pe partea vătămată A.A.Ș. care s-a dezechilibrat fiind pe role și a căzut, iar după aceasta l-a lovit eu piciorul, cu putere, în zona feței, ceea ce a cauzat pârtii vătămate.leziunile menționate în cele ce preced.

În; ceea ce privește pe martorii P.A.M. și D.A. Constantin, martori propuși, de inculpat și care au fost audiați în cauză pentru primă oară de instanță la peste 6 ani și jumătate de la fapta sesizată și care au susținut că se aflau în mașina condusă de inculpat, Curtea a constat, pe de o parte, că relatările acestora în legătură cu cele petrecute nu clarifică geneza traumatismelor indubitabil suferite de partea vătămată, ambii martori relatând că partea vătămată s-a dezechilibrat și a căzut urmare a faptului că inculpatul s-a smucit când a fost prins de umăr de acesta, fără ca inculpatul să-l agreseze în vreun fel, iar pe de altă parte, martorii declarând că s-au aflat în relații de prietenie statornică cu inculpatul, existând dubii privind obiectivitatea acestora.

Relativ la atitudinea părții vătămate, Curtea a apreciat că nimic din comportamentul acestuia premergător agresării sale nu poate justifica sau scuza riposta extrem de violentă a inculpatului, neputându-se reține provocarea ca și circumstanță atenuantă, cu atât mai mult cu cât doar martorii inculpatului au afirmat că partea vătămată ar fi adus injurii și ar fi scuipat, martori a căror credibilitate este îndoielnică. Astfel, pe de o parte, este greu de crezut că aceștia pot reda cu atâta lux de amănunte cele petrecute în urmă cu peste 6 ani și jumătate în contextul în care nefiind niciodată audiați de organele judiciare nu au fost nevoiți să rememoreze evenimentul, ceea ce vine în contradicție cu faptul că nici unul dintre cei doi, în ciuda faptul că își amintesc atât de bine incidentul, nu a reținut numele sau semnalmentele celuilalt, iar pe.de altă parte prezența acestora în autoturismul condus de inculpat nu este confirmată de martorul ocular B.V., care deși afirmă că în autoturismul condus de inculpat se afla o persoană de sex feminin, precizează că aceasta era foarte tânără având 20, maxim 30 de ani. De altfel, versiunile prezentate de cei doi martori nu se corelează nici între ele și nici cu declarația inculpatului, care a afirmat că partea vătămată „țipa că e trecere de pietoni.m-am dus spre el pentru că nu vroia să dea drumul la mașină, se ținea de geam.nu știu dacă el mă înjura sau nu. .a pus mâna pe umărul meu și cu mâna cealaltă încerca să ia ceva din buzunar. Bănuiesc că vroia să ia telefonul.a pus mâna pe umărul meu, eu m-am smucit, el a căzut în fața mea în genunchi, l-am împins și a căzut pe spate, însă nu l-am lovit în față.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului D.D., care la data de 12 aprilie 2007 a agresat pe partea vătămată A.A.Ș. cauzându-i leziuni traumatice a căror vindecare a necesitat 25 -30 zile îngrijiri medicale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală, prev. de art. 181.alin. (1) C. pen.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material s-a concretizat în lovirea părții vătămate căzute cu piciorul în zona feței, urmarea imediată constând în leziunile traumatice grave cauzate la nivelul nasului -fractură de oase proprii nazale cu deplasare și zdrobirea cornetelor nazale - fiind în legătură directă cu acțiunea, intenționată de lovire și putând fi prevăzută de inculpat, fapta fiind comisă cu vinovăție sub forma praeterintenției.

Asupra schimbării de încadrare juridică solicitată de procuror în infracțiunea de vătămare corporală gravă, Curtea a apreciat că în raport de concluziile expertizei medico-legaie din care reiese *căhipoosmia postraumatică cauzată părții vătămată reprezintă o diminuare a simțului mirosului, nu se poate stabili că există în cauză vreuna dintre urmările imediate prevăzute de art. 182 C. pen.

În ceea ce privește persoana inculpatului, Curtea a reținut că acesta s-a sustras urmăririi penale, fiind căutat de organele de urmărire în repetate rânduri la adresa unde locuia din București, administratorul blocului, M.V. afirmând la 02 noiembrie 2010 că îl vede zilnic plecând și sosind - fila 112 d.u.p., numitul S.T., avocat, confirmând cele menționate în procesul verbal, de căutare din data de 02 iunie 2011, în sensul că inculpatul locuiește la domiciliul arătat și că refuză să se prezinte.ia organele judiciare, deși i s-a adus la cunoștirițăcâ este cercetat penal - fila 113 d.u.p., în condițiile în care în legătură cu ancheta în curs a fost anunțat telefonic inclusiv tatăl inculpatului D.J. la data de 28 octombrie 2010, precum și având în vedere numeroasele demersuri întreprinse de poliție în vederea îndeplinirii mandatelor de aducere, demersuri de existența cărora au avut cunoștință atât vecinii, cât și.administratorul căruia îi plătea regulat întreținerea, este exclus ca acesta să nu fi cunoscut demersurile organelor judiciare da căutare, neprezentarea sa fiind deliberată, în scopul des

;

a îngreuna cercetările.

De asemenea,. Curtea a mai reținut că inculpatul D.D. are profesia de avocat, dreptul de a exercita funcția fiindu-i suspendat pentru neplata taxelor și â contribuțiilor profesionale, astfel încât nu există date privind modalitatea în care își asigură venituri. Totodată, în aprecierea asupra, /personalității inculpatului, a potențialului sau criminogen și a resurselor proprii de reeducare, Curtea nu a putut face abstracție de: faptul că în evidențele operative se face mențiune privind sancționarea inculpatului în anul 2005 cu amendă administrativă pentru 181 C. pen., acesta fiind trimis în judecată la data de 29 iulie 2013 sub aspectul săvârșirii unei alte infracțiuni prev. de art. 181 C. pen. - fila .34 dup, fila 19 Dosar nr. 3103/2/2012.

Toate aceste date corelate cu lipsa oricărei dovezi de căință activă din partea inculpatului, dar și a modului în care.a agresat pe partea vătămată, o persoană tânără și necunoscută, cu. scopul de a-i aplica o „corecție" pentru felul în care a traversat strada, în contextul în care la data faptei inculpatul era o persoană matură, denotă o periculozitate sporită a acestuia.

La individualizarea pedepsei, Curtea a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., în principal gradul de pericol social considerabil al infracțiunii, relevat de modalitatea concretă de exercitare a violențelor, partea vătămată neavând practic nicio posibilitate de a se apăra, zona vizată de inculpat și modul în care a fost lovită partea vătămată, intensitatea loviturii primite ce reiese din urmările grave produse, dar și împrejurarea că inculpatul a agresat o persoană necunoscută pe stradă, iritat de faptul că acesta a apărut intempestiv în fata autoturismului.

Apreciind că fapta inculpatului prezintă un grad de pericol social ridicat, dar și față de datele ce caracterizează persoana acestuia, Curtea a considerat că în vederea realizării funcției educative și preventive a pedepsei este necesară aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientată spre mediu, dat fiind că inculpatul denotă o predispoziție spre violență.

La aplicarea pedepsei accesorii, Curtea a avut în vedere că față de natura și gravitatea infracțiunii nu se justifică interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 .lit. d) și e) C. pen., și având în vedere hotărârea Hirst c. Marii Britanii a C.E.D.O., având în vedere și Decizia în interesul Legii nr. 74 din 5 noiembrie 2007, pronunțată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și faptul că inculpatul nu s-a folosit ia săvârșirea faptelor de desfășurarea vreunei funcții sau profesii îi va interzice acestuia pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b) C. pen.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța a avut în vedere că inculpatul este infractor primar, aspect ce corelat cu durata de timp îndelungată ce a trecut de la săvârșirea faptei, a întemeiat convingerea Curții că sunt întrunite condițiile prev. de art. 86

1

C. pen., pronunțarea unei hotărâri de condamnare constituind un avertisment și chiar fără executarea pedepsei acesta nu va mai săvârși și alte infracțiuni.

Pe latură civilă, Curtea a constatat întrunite elementele răspunderii civile delictuale, deoarece prin acțiunea ilicită'reținută în sarcina sa, inculpatul a produs un prejudiciu părții vătămate A.A.Ș., constând atât în cheltuielile efectuate în vederea vindecării, cât și în suferința fizică și psihică produsă acestuia în urma traumei suferite și sechelele postraumatice, constând în deviația de sept nazal și diminuarea mirosului, atestate medico-legal șl care, în mod evident, alterează condițiile normale de viată ale acestuia.

În ceea ce privește daunele materiale, instanța a constat că partea civilă a solicitat suma de 15.000 de lei constând în contravaloarea intervenției chirurgicale de rezecție/repoziție septală și turbinectomie pe care urmează să o efectueze și 25.000 de lei cu titlu de daune morale în compensarea suferinței fizice pricinuită de loviturile aplicate și prejudiciul moral cauzat ca urmare a faptului că partea vătămată a fost nevoită să poarte mască nazală, să se hrănescă cu paiul și â fost împiedicat să participe la activitățile zilnice obișnuite, pe care le desfășura.

Curtea nu a acordat părții civile cu titlu de daune materiale sumele evaluate de aceasta ca reprezentând costul intervenției chirurgicale pe care susține că urmează să le suporte, acesta fiind un prejudiciu viitor incert atât ca existență, cât și ca întindere, partea vătămată având posibilitatea ca ulterior realizării efective a intervenției, să solicite recuperarea acestui prejudiciu pe cale civilă.

Sub aspectul daunelor morale, pe lângă suferința fizică rezultată cu certitudine în .urmă. tratamentului aplicat de inculpat și a îngrijirilor medicale primite .de urgență, partea vătămată, a suferit și o traumă psihică, în acest sens fiind depoziția martorei C.A.M., care atestă că acesta, în urma celor întâmplate, a trăit stări de temere și de anxietate. Curtea, nu poate face abstracție la evaluarea prejudiciului moral de persistența sechelelor p.osttraumatice și nici de faptul că viața cotidiană a părții vătămate a fost afectată cu certitudine în perioada imediat următoare agresiunii, dacă avem în vedere.vârsta, acestuia și faptul că se afla în peridăda de studii.

În raport de răcește, elemente, Curtea a apreciat că suma de 25.000 de lei, solicitată de partea civilă reprezintă o satisfacție justă și echitabila pentru prejudiciul moral suferit.

În ceea ce privește constituirea de parte civilă a SC S.N.E.L.S.I. SRL, Curtea a constat că față de obiectul sesizării, repararea eventualului prejudiciu produs acestei societăți ca urmare a pretinsei distrugeri a teiefonului mobil, proprietatea, acesteia și care se afla asupra părții vătămate în timpul agresiunii, nu este întemeiată.

Împotriva acestei sentințe, inculpatul a declarat, în termen legal, recurs, cauza fiind, înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 23 ianuarie 2014 și repartizată aleatoriu fixându-se termen de judecata la 28 mai 2014:

Preliminar, la termenul de judecată din 28 mai 2014, Înalta Curte, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, de punere în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, a recalificat calea de atac, din recurs, în apel.

În calea de atac astfel recalificată,inculpatul D.D. a solicitat:

- În principal, prin aplicarea art. 5 C. pen., încadrarea faptei săvârșite în prevederile în 193 alin. (1) C. pen., lovirea sau alte violențe, și, pe cale de consecință, să se pronunțe încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, întrucât fapta a fost comisă la 12 decembrie 2007, iar termenul de prescripție de 5 ani este împlinit;

- În subsidiar, prin aplicarea noilor prevederi legale, în raport cu actele și lucrările din dosar, precum și în raport cu persoana sa, să i se aplice pentru fapta comisă pedeapsa amenzii.

Examinând apelul declarat de inculpatul D.D. Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod corect, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, că fapta inculpatului D.D., care, la data de 12 aprilie 2007, a agresat pe partea vătămată A.A.Ș. cauzându-i leziuni traumatice a căror vindecare a necesitat 25 - 30 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală, prev. de art. 181 alin. (1) C. pen.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material s-a concretizat în lovirea părții vătămate, căzute la sol, cu piciorul în zona feței, urmarea imediată constând în leziunile traumatice grave cauzate la nivelul nasului -fractură de oase proprii nazale, cu deplasare, și zdrobirea cornetelor nazale - fiind în legătură directă cu acțiunea intenționată de lovire și putând fi prevăzută de inculpat, fapta fiind comisă cu vinovăție sub forma praeterintenției.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social s-a ținut seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

Urmare a intrării în vigoare - la 1 februarie 2014 - a noilor coduri (penal și de procedură penală), instanța este datoare să verifice dacă în cauză sunt aplicabile prevederile art. 5 C. pen., potrivit cu care „în cazul în care, de la săvârșirea infracțiunii până la judecare definitivă a cauzei, au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă".

Astfel, avându-se în vedere că fapta a fost comisă la data de 12 aprilie 2007, sub imperiul Codului penal de la 1969, se impune analiza aplicării legii penale mai favorabile.

Înalta Curte constată că, în speța de față, dispozițiile legii penale vechi sunt favorabile inculpatului pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

După cum se poate observa, inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., sancționată cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în M. Of. al României nr, 372 din 20 mai 2014, dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

Cu alte cuvinte, determinarea legii penale mai favorabile vizează aplicarea legii mai blânde și nu a dispozițiilor mai blânde dintr-o lege, neputându-se combina prevederi din legea veche cu prevederi din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, adică, în pofida prevederilor art. 61 din Constituție, s - ar permite judecătorului să legifereze, iar nu să se mărginească.la aplicarea legii.

În noul C. pen., infracțiunea săvârșită de inculpat are corespondent în art. 193 alin. (2) C. pen. (infracțiune sancționată cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă).

Cu toate că pedeapsa prevăzută în noul C. pen. pentru infracțiunea săvârșită are și alternativa amenzii, Înalta Curte constată că, în raport cu numărul de zile de îngrijiri medicale, cu atitudinea inculpatului - avocat, cu dreptul de a exercita funcția suspendat pentru neplata taxelor și a contribuțiilor profesionale- care a mai fost sancționat în anul 2005 cu amendă administrativă pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 181. C. pen., fiind trimis din nou în judecată la data de 29 iulie 2013, sub aspectul săvârșirii unei alte infracțiuni prev. de art. 181 C. pen., care s-a sustras urmăririi penale și a dat dovadă de lipsă de respect și căință pentru fapta comisă, formarea unei atitudini față de ordinea de drept și reeducarea pot fi realizate numai prin aplicare unei pedepse cu închisoarea cu suspendarea sub supraveghere a executării, după cum judicios a apreciat instanța de fond.

În ce privește individualizarea pedepsei, Înalta Curte constată că instanța de fond a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., în principal, gradul de pericol social considerabil al infracțiunii, relevat de modalitatea concretă de exercitare a violențelor, partea vătămată neavând practic nicio posibilitate de a se apăra, zona vizată de inculpat și modul în care a fost lovită partea vătămată, intensitatea loviturii primite care a reieșit din urmările grave produse, dar și împrejurarea că inculpatul a agresat o persoană necunoscută pe stradă, iritat de faptul că acesta a apărut intempestiv în fața autoturismului.

În noul C. pen. condițiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere sunt mai severe, arătându-se, printre altele, că nu se poate dispune suspendarea dacă inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală.

Solicitarea inculpatului, prin apărător, de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, întrucât termenul de prescripție - de 5 ani, după aprecierea acestuia, s-ar fi împlinit nu poate fi primită.

Din moment ce s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului apelant este C. pen., se impune examinarea eventualității împlinirii termenului prescripției speciale în raport cu prevederile art. 124 C. pen., în redactarea în vigoare la data comiterii infracțiunii - 12 aprilie 2007- prevederi potrivit cu care, „prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut de art. 122 este depășit cu jumătate", ceea ce înseamnă neîndoielnic că, în speță, acest termen este de 7 ani și 6 ani și s-ar împlini la 12 octombrie 2014.

Avându-se în vedere și faptul că, verificându-se sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, sentința atacată, nu se identifică existența altor motive, care, analizate din oficiu, să ducă la desființarea acesteia, urmează ca apelul declarat de inculpatul D.D. împotriva sentinței penale nr. 615/F din 18 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală, să fie respins ca nefondat.

În baza 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul inculpat va fi obligat la plata sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.D. împotriva sentinței penale nr. 6T5/F din 18 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 septembrie 2014.