ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1938/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1938/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 13 mai 2010, pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, A.(M.)R.R. a înregistrat o cerere de revizuire a încheierii de ședință din data de 04 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 9429/2/2009 (2169/2009) prin care s-a anulat, ca netimbrată, cererea de repunere pe rol a cauzei. Curtea de Apel București prin încheierea de ședință din 07 iunie 2010 a dispus suspendarea judecării cauzei - având ca obiect revizuire - pentru lipsa nejustificată a părților, în raport cu art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. Cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, pentru discutarea perimării și s-a acordat termen la data de 13 ianuarie 2014 cu citarea legală a părților.
Prin Decizia nr. 25 din data de 13 ianuarie 2014 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în complet de trei judecători, a constatat perimată cererea de revizuire reținând că în cauză nu s-a efectuat, din culpa revizuentei, niciun act procedural din care să rezulte intenția de reluare a judecării cauzei, după suspendarea pronunțată din 07 iunie 2010, fiind incidente prevederile art. 248 C. proc. civ. Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuenta A.(M.)R.R. Recursul este inadmisibil, pentru următoarele argumente: Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești și, în final, remedierea erorilor săvârșite, constituind astfel pentru părți o garanție a respectării drepturilor lor fundamentale.
Rezultă că împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces. Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă și nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept. Potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ.
"Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită". Hotărârea obiect al revizuirii, respectiv, încheierea din 04 mai 2010 a Curții de Apel București prin care s-a anulat, ca netimbrată, cererea de repunere pe rol a cauzei, dată în soluționarea unei contestații în anulare împotriva încheierii din 30 aprilie 2009 a aceleiași instanțe, are caracter irevocabil, ceea ce înseamnă că nu mai este susceptibilă de recurs. În consecință, fiind în prezența unei hotărâri irevocabile, calea de atac a recursului exercitată împotriva acesteia este inadmisibilă. Astfel fiind, recursul declarat de revizuenta A.(M.)R.R. se privește ca inadmisibil și va fi respins în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuenta A.(M.)R.R. împotriva Deciziei nr. 25 din data de 13 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2014. Procesat de GGC - GV
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.