ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1512/2014

Deliberând asupra

recursului de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1 din 7 ianuarie

2014, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelui declarat

de contestatoarea S.C. împotriva sentinței civile nr. 2311 din 27 septembrie 2013

a Tribunalului Prahova.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs contestatoarea S.C., solicitând casarea hotărârii și

trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel,

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19

februarie 2014 și repartizat aleatoriu completului 9, potrivit fișei Ecris aliată

la dosarul de recurs.

Prin rezoluția

de la 19 februarie 2014, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., Înalta

Curte a dispus întocmirea de către magistratul asistent a raportului privind admisibilitatea,

în principiu, a recursului.

Raportul a fost

comunicat părților, potrivit rezoluției de comunicare de la data de 25

februarie 2014, cu aplicarea art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta a formulat

în scris punct de vedere arătând că își însușește în tot raportul asupra admisibilității

în principiu a recursului.

Analizând, în

condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursul formulat, Înalta Curte constată

că acesta este inadmisibil și urmează, în consecință, să îl respingă, pentru următoarele

considerente:

Curtea de Apel

Ploiești, secția I civilă, prin decizia nr. 1 din data de 7 ianuarie 2014 a respins,

ca nefondat, apelul declarat de contestatoarea S.C. Decizia este definitivă.

Dispozițiile

art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. prevăd că sunt hotărâri definitive, hotărârile

date în apel, fără drept de recurs, precum și cele ncatacate cu recurs.

O hotărâre judecătorească

nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte

cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare

de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că

mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege,

iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Potrivit art.

483 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele

de muncă și de asigurări sociale nu sunt supuse recursului.

Obiectul prezentului

dosar îl reprezintă un litigiu de muncă, respectiv contestație împotriva deciziei

de concediere, întemeiată pe dispozițiile C. muncii.

Totodată, potrivit

art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. „nu sunt supuse recursului hotărârile

date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă

instanță sunt supuse numai apelului.”

Textul reglementează

posibilitatea ca anumite categorii de hotărâri să fie atacate numai cu apel, ceea

ce configurează într-un mod mai pronunțat, față de vechea reglementare, caracterul

recursului de cale extraordinară de atac.

În acest sens,

este de reținut că din analiza și interpretarea dispozițiilor art. 483 (obiectul

și scopul recursului; instanța competentă) C. proc. civ. aprobat prin Legea nr.

134/2010 se observă o restrângere a ariei hotărârilor judecătorești care pot fi

atacate cu recurs, tocmai în considerarea caracterului extraordinar al acestei căi

de atac.

Față de dispozițiile

legale anterior menționate, decizia nr. 1 din 7 ianuarie 2014 a Curții de Apel Ploiești,

secția I civilă, nu este supusă caii de atac a recursului.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de contestatoarea S.C. împotriva deciziei nr. 1 din 7 ianuarie

2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Fără nici o cale

de atac.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 20 mai 2014.