ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1512/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1512/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 1 din 7 ianuarie 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelui declarat de contestatoarea S.C. împotriva sentinței civile nr. 2311 din 27 septembrie 2013 a Tribunalului Prahova. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs contestatoarea S.C., solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel, Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19 februarie 2014 și repartizat aleatoriu completului 9, potrivit fișei Ecris aliată la dosarul de recurs. Prin rezoluția de la 19 februarie 2014, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc.
civ., Înalta Curte a dispus întocmirea de către magistratul asistent a raportului privind admisibilitatea, în principiu, a recursului. Raportul a fost comunicat părților, potrivit rezoluției de comunicare de la data de 25 februarie 2014, cu aplicarea art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Recurenta a formulat în scris punct de vedere arătând că își însușește în tot raportul asupra admisibilității în principiu a recursului. Analizând, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursul formulat, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil și urmează, în consecință, să îl respingă, pentru următoarele considerente: Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin decizia nr. 1 din data de 7 ianuarie 2014 a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatoarea S.C.
Decizia este definitivă. Dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. prevăd că sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele ncatacate cu recurs. O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii. Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ., hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale nu sunt supuse recursului.
Obiectul prezentului dosar îl reprezintă un litigiu de muncă, respectiv contestație împotriva deciziei de concediere, întemeiată pe dispozițiile C. muncii. Totodată, potrivit art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ. „nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.” Textul reglementează posibilitatea ca anumite categorii de hotărâri să fie atacate numai cu apel, ceea ce configurează într-un mod mai pronunțat, față de vechea reglementare, caracterul recursului de cale extraordinară de atac. În acest sens, este de reținut că din analiza și interpretarea dispozițiilor art. 483 (obiectul și scopul recursului; instanța competentă) C. proc.
civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010 se observă o restrângere a ariei hotărârilor judecătorești care pot fi atacate cu recurs, tocmai în considerarea caracterului extraordinar al acestei căi de atac. Față de dispozițiile legale anterior menționate, decizia nr. 1 din 7 ianuarie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, nu este supusă caii de atac a recursului. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea S.C. împotriva deciziei nr. 1 din 7 ianuarie 2014 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Fără nici o cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 mai 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.