ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1924/2014

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, a constatat următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1178/2012/civ din 5 decembrie 2012, Tribunalul Iași a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.D.C., a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC C.U. SA în contradictoriu cu pârâtul M.D.C., a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 34.707,27 lei cu titlu de penalități contractuale de întârziere și a respins acțiunea formulată de pârâtul M.D.C. în contradictoriu cu reclamanta SC C.U. SA. În motivare, s-a reținut că achitarea debitelor principale, care generează, în mod esențial, dreptul reclamantei SC C.U.

SA la penalități în cuantum cert, lichid și exigibil, are o semnificație juridică deosebită care a fost deja conturată prin hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv Decizia civilă nr. 1780 din 10 mai 2011, și anume acela al recunoașterii debitului principal care dă naștere obligației accesorii de plată a penalităților, iar, câtă vreme pârâtul nu achită și penalitățile datorate reclamantei, aceasta nu poate fi obligată să predea cele două apartamente și să efectueze recepția finală. Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin Decizia civilă nr. 54/2013 de la 10 mai 2013, a admis apelul declarat de M.D.C., a schimbat în parte hotărârea, a respins acțiunea civilă promovată de SC C.U.

SA Iași în contradictoriu cu M.D.C., a admis în parte acțiunea conexă promovată de M.D.C. în contradictoriu cu SC C.U. SA Iași, a obligat pârâta să predea reclamantului apartamentul proprietatea acestuia nr. 13 bloc "S.", ce formează obiectul Contractului din 20 septembrie 1993 și documentația necesară intabulării dreptului de proprietate în ceea ce privește acest imobil, a obligat pârâta să plătească reclamantului daune cominatorii de 500 RON/zi întârziere, începând cu data pronunțării prezentei decizii și până la executarea acestor obligații și a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin deciziei.

Pentru a pronunța această soluție, s-a apreciat că pârâtul nu s-a obligat la plata penalităților astfel cum au fost pretinse prin acțiune, deoarece nu a semnat actul adițional nr. 7 bis, acesta și-a achitat toate obligațiile de plată reprezentând contravaloarea lucrărilor de construire a apartamentului nr. 13 din blocul S., astfel că, în temeiul art. 1073 C. civ., este îndreptățit să obțină obligarea pârâtei la predarea apartamentului și a documentației cadastrale și la obligarea de daune cominatorii, astfel cum au fost solicitate prin acțiune până la îndeplinirea obligației, iar, în raport de art. 3 și 32 din Regulamentul de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, aprobat prin H.G.

nr. 273/1994, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la efectuarea recepției finale a apartamentului și la predarea procesului-verbal de recepție. Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta SC C.U. SA Iași, cât și pârâtul M.D.C., după cum urmează: 1. Reclamanta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, admiterea apelului acesteia și respingerea apelului declarat de M.D.C., schimbarea în parte a sentinței apelate, iar, pe fond, admiterea acțiunii introductive astfel cum a fost formulată, invocând drept motive de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În argumentarea motivelor de recurs, s-a învederat că instanța de apel a nesocotit prevederile art. 1200 pct. 4 C. civ.

privind prezumția legală de lucru judecat asupra situației de fapt statuate prin Decizia nr. 1780 din 10 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. 5582/99/2009, actul adițional nr. 4 s-a semnat în cadrul contractului de antrepriză și nu putea genera un nou raport juridic de antrepriză în condițiile în care nu erau îndeplinite condițiile legale reglementate prin prevederile art. 1413 C. civ., actele adiționale nr. 7 și 7 bis sunt prezumate ca fiind semnate de intimat, președintele Asociației de locatari semnând în mod valabil și cu efect de opozabilitate față de acesta, obligarea reclamantei la predarea documentației în vederea intabulării apartamentului s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 36 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, neexistând încheiat proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor și, în mod nelegal, instanța de apel a acordat daune moratorii de la pronunțarea deciziei și într-un cuantum ce nu ține cont de existența și dovedirea unui prejudiciu.

2. Pârâtul M.D.C. a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei în sensul obligării reclamantei la plata daunelor cominatorii pe fiecare zi de întârziere de la data punerii în întârziere, invocând drept motive de nelegalitate prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În motivare, s-a arătat că armonizarea considerentelor cu dispozitivul nu se poate realiza decât prin modificarea deciziei în sensul acordării daunelor cominatorii așa cum s-au solicitat prin acțiune, respectiv de la data punerii în întârziere. Înalta Curte, examinând recursurile declarate prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, a constatat următoarele: Cu privire la recursul declarat de reclamanta SC C.U.

SA, prin Contractul de antrepriză din 20 septembrie 1993, s-a stabilit că plata costurilor lucrărilor de infrastructură și suprastructură efectuate la blocul S. se făcea pe numele Asociației de locatari, iar prin art. 5 din actul adițional nr. 4 din 20 ianuarie 1999, s-a modificat modalitatea de plată în sensul că s-a convenit ca aceste costuri să fie repartizate pe fiecare membru al asociației, beneficiar de apartament în acest bloc. Actul adițional nr. 4 a modificat raportul juridic obligațional, în sensul că s-a născut un nou raport juridic având drept obiect plata acestor lucrări direct între reclamantă și fiecare beneficiar de apartament, în speță, pârâtul din prezenta cauză.

Așadar, atât timp cât părțile au modificat obligația de plată în sensul că s-a născut un nou raport juridic obligațional direct între reclamantă și fiecare beneficiar de apartament, toate convențiile ulterioare în legătură cu plata trebuiau asumate și semnate de fiecare beneficiar, Asociația de locatari fiind terț față de raportul juridic născut ca efect al voinței exprimate prin actul adițional nr. 4. Or, din examinarea actelor adiționale ulterioare prin care s-au stabilit penalități de întârziere (7 și 7 bis) din 9 martie 2005, rezultă că pârâtul nu le-a semnat nici personal și nici prin mandatar, cum, de altfel, însăși reclamanta recunoaște prin motivele de recurs, astfel că nu-și produc efecte juridice față de acesta, nemaifiind, astfel, necesară procedura înscrierii în fals.

Faptul că Asociația de locatari a blocului S. reprezintă o societate civilă, așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1780 din 10 mai 2011 în Dosarul nr. 5582/99/2009, nu poate avea drept consecință obligarea pârâtului la a adera la acte juridice neconsfințite în mod liber, limitele drepturilor asociaților sau mandatarilor desemnați de asociații unei societăți civile fiind reglementate în mod riguros de prevederile art. 1517 - 1518 C. civ. Față de dispozițiile legale incidente în cauză, precum și față de voința părților exprimată în contractul de antrepriză, pârâtul trebuia să își dea, în mod expres, acordul cu privire la instituirea, prin actele adiționale nr. 7 și 7 bis, a penalităților de întârziere, fiind, astfel, nefondate primele trei motive de recurs invocate de reclamantă.

În ceea ce privește al patrulea motiv de recurs privind încălcarea prevederilor art. 36 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, deoarece nu există încheiat proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, Înalta Curte apreciază că acesta este, de asemenea, nefondat, având în vedere că pârâtul este îndreptățit la a obține obligarea reclamantei la predarea apartamentului și a documentației cadastrale necesare intabulării dreptului de proprietate în ceea ce privește imobilul în litigiu față de principiul executării în natură a obligației de a face întemeiate pe dispozițiile art. 1073 - 1077 C. civ. și față de achitarea integrală a obligațiilor de plată reprezentând contravaloarea lucrărilor de construire.

Al cincilea motiv de recurs privind obligarea reclamantei la plata daunelor cominatorii în cuantum de 500 RON/zi de întârziere este, însă, fondat, întrucât, prin aplicarea dispozițiilor art. 580 3 C. proc. civ., constrângerea debitorului unei obligații de a face, care nu se poate aduce la îndeplinire prin executare silită, se poate realiza prin aplicarea unei amenzi civile, care se achită în folosul statului și nu al creditorului, creditorul obligației având, cel mult, dreptul de a primi daune interese echivalente prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea obligației.

Așadar, posibilitatea acordării amenzilor civile și a daunelor interese de către instanța de executare, la cererea creditorului, a fost recunoscută în cazul neîndeplinirii obligațiilor de a face, nesusceptibile de executare silită, în scop de constrângere a debitorului obligației la îndeplinirea acesteia, sub sancțiunea plății unei sume de bani pentru fiecare zi de întârziere, ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății. Constatând că instanța de apel a nesocotit dispozițiile legale, respectiv art. 580 3 C. proc. civ., Înalta Curte va reține incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta SC C.U. SA Iași împotriva deciziei recurate în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 500 RON pe zi de întârziere reprezentând daune cominatorii și va menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Cu privire la recursul declarat de pârâtul M.D.C., analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța prioritar asupra excepțiilor de fond sau de procedură care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, luând în examinare, cu prioritate, chestiunea timbrajului, reține că, potrivit art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 20 alin. (1) și (2) din aceeași lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanță. Potrivit prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și normelor de aplicare a legii coroborate cu dispozițiile art. 9 din O.G.

nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, cererea va fi anulată ca netimbrată. În speță, recurentul nu a depus până la termenul de judecată stabilit pentru soluționarea recursului dovada taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit (8.833 RON taxă judiciară de timbru și 5 RON timbru judiciar), deși a fost citat cu această mențiune. Constatând că recursul nu a fost timbrat corespunzător anticipat și nici până la termenul stabilit de Înalta Curte, 29 mai 2014, pentru când procedura de citare a fost legal îndeplinită, iar, în cauză, nu operează scutirea legală de obligația timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997 coroborate cu dispozițiile art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 și să dispună anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâtul M.D.C.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea pârâtului M.D.C. la plata sumei de 500 RON către reclamanta SC C.U. SA reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC C.U. SA Iași împotriva Deciziei civile nr. 54/2013 din 10 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, modifică în parte decizia recurată în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea reclamantei-pârâte SC C.U. SA la plata sumei de 500 RON pe zi de întârziere reprezentând daune cominatorii. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Anulează ca netimbrat a recursului declarat de pârâtul M.D.C. împotriva aceleiași decizii. Obligă pârâtul M.D.C. la plata sumei de 500 RON către reclamanta SC C.U. SA reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 mai 2014. Procesat de GGC - AZ