ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1924/2014

Deliberând asupra

recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, a constatat

următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1178/2012/civ din 5

decembrie 2012, Tribunalul Iași a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului M.D.C., a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC

C.U. SA în contradictoriu cu pârâtul M.D.C., a obligat pârâtul să plătească

reclamantei suma de 34.707,27 lei cu titlu de penalități contractuale de

întârziere și a respins acțiunea formulată de pârâtul M.D.C. în contradictoriu

cu reclamanta SC C.U. SA.

În motivare, s-a

reținut că achitarea debitelor principale, care generează, în mod esențial,

dreptul reclamantei SC C.U. SA la penalități în cuantum cert, lichid și

exigibil, are o semnificație juridică deosebită care a fost deja conturată prin

hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, respectiv Decizia

civilă nr. 1780 din 10 mai 2011, și anume acela al recunoașterii debitului

principal care dă naștere obligației accesorii de plată a penalităților, iar,

câtă vreme pârâtul nu achită și penalitățile datorate reclamantei, aceasta nu

poate fi obligată să predea cele două apartamente și să efectueze recepția

finală.

Curtea de Apel Iași,

secția civilă, prin Decizia civilă nr. 54/2013 de la 10 mai 2013, a admis

apelul declarat de M.D.C., a schimbat în parte hotărârea, a respins acțiunea

civilă promovată de SC C.U. SA Iași în contradictoriu cu M.D.C., a admis în

parte acțiunea conexă promovată de M.D.C. în contradictoriu cu SC C.U. SA Iași,

a obligat pârâta să predea reclamantului apartamentul proprietatea acestuia nr.

13 bloc "S.", ce formează obiectul Contractului din 20 septembrie

1993 și documentația necesară intabulării dreptului de proprietate în ceea ce

privește acest imobil, a obligat pârâta să plătească reclamantului daune

cominatorii de 500 RON/zi întârziere, începând cu data pronunțării prezentei

decizii și până la executarea acestor obligații și a păstrat celelalte

dispoziții ale sentinței care nu contravin deciziei.

Pentru a pronunța

această soluție, s-a apreciat că pârâtul nu s-a obligat la plata penalităților

astfel cum au fost pretinse prin acțiune, deoarece nu a semnat actul adițional

nr. 7 bis, acesta și-a achitat toate obligațiile de plată reprezentând

contravaloarea lucrărilor de construire a apartamentului nr. 13 din blocul S.,

astfel că, în temeiul art. 1073 C. civ., este îndreptățit să obțină obligarea

pârâtei la predarea apartamentului și a documentației cadastrale și la

obligarea de daune cominatorii, astfel cum au fost solicitate prin acțiune până

la îndeplinirea obligației, iar, în raport de art. 3 și 32 din Regulamentul de

recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, aprobat

prin H.G. nr. 273/1994, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei

la efectuarea recepției finale a apartamentului și la predarea

procesului-verbal de recepție.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs atât reclamanta SC C.U. SA Iași, cât și pârâtul

M.D.C., după cum urmează:

solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, admiterea

apelului acesteia și respingerea apelului declarat de M.D.C., schimbarea în

parte a sentinței apelate, iar, pe fond, admiterea acțiunii introductive astfel

cum a fost formulată, invocând drept motive de nelegalitate dispozițiile art.

304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea

motivelor de recurs, s-a învederat că instanța de apel a nesocotit prevederile

art. 1200 pct. 4 C. civ. privind prezumția legală de lucru judecat asupra

situației de fapt statuate prin Decizia nr. 1780 din 10 mai 2011 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. 5582/99/2009, actul adițional nr. 4

s-a semnat în cadrul contractului de antrepriză și nu putea genera un nou

raport juridic de antrepriză în condițiile în care nu erau îndeplinite

condițiile legale reglementate prin prevederile art. 1413 C. civ., actele

adiționale nr. 7 și 7 bis sunt prezumate ca fiind semnate de intimat,

președintele Asociației de locatari semnând în mod valabil și cu efect de

opozabilitate față de acesta, obligarea reclamantei la predarea documentației

în vederea intabulării apartamentului s-a făcut cu încălcarea prevederilor art.

36 alin. (1) din Legea nr. 7/1996, neexistând încheiat proces-verbal de

recepție la terminarea lucrărilor și, în mod nelegal, instanța de apel a

acordat daune moratorii de la pronunțarea deciziei și într-un cuantum ce nu

ține cont de existența și dovedirea unui prejudiciu.

solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei în sensul

obligării reclamantei la plata daunelor cominatorii pe fiecare zi de întârziere

de la data punerii în întârziere, invocând drept motive de nelegalitate

prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În motivare, s-a

arătat că armonizarea considerentelor cu dispozitivul nu se poate realiza decât

prin modificarea deciziei în sensul acordării daunelor cominatorii așa cum s-au

solicitat prin acțiune, respectiv de la data punerii în întârziere.

Înalta Curte,

examinând recursurile declarate prin prisma motivelor de nelegalitate invocate,

a constatat următoarele:

Cu privire la

recursul declarat de reclamanta SC C.U. SA, prin Contractul de antrepriză din

20 septembrie 1993, s-a stabilit că plata costurilor lucrărilor de

infrastructură și suprastructură efectuate la blocul S. se făcea pe numele

Asociației de locatari, iar prin art. 5 din actul adițional nr. 4 din 20 ianuarie

1999, s-a modificat modalitatea de plată în sensul că s-a convenit ca aceste

costuri să fie repartizate pe fiecare membru al asociației, beneficiar de

apartament în acest bloc.

Actul adițional nr. 4

a modificat raportul juridic obligațional, în sensul că s-a născut un nou

raport juridic având drept obiect plata acestor lucrări direct între reclamantă

și fiecare beneficiar de apartament, în speță, pârâtul din prezenta cauză.

Așadar, atât timp cât

părțile au modificat obligația de plată în sensul că s-a născut un nou raport

juridic obligațional direct între reclamantă și fiecare beneficiar de

apartament, toate convențiile ulterioare în legătură cu plata trebuiau asumate

și semnate de fiecare beneficiar, Asociația de locatari fiind terț față de

raportul juridic născut ca efect al voinței exprimate prin actul adițional nr.

4.

Or, din examinarea

actelor adiționale ulterioare prin care s-au stabilit penalități de întârziere

(7 și 7 bis) din 9 martie 2005, rezultă că pârâtul nu le-a semnat nici personal

și nici prin mandatar, cum, de altfel, însăși reclamanta recunoaște prin

motivele de recurs, astfel că nu-și produc efecte juridice față de acesta,

nemaifiind, astfel, necesară procedura înscrierii în fals.

Faptul că Asociația

de locatari a blocului S. reprezintă o societate civilă, așa cum a statuat

Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1780 din 10 mai 2011 în

Dosarul nr. 5582/99/2009, nu poate avea drept consecință obligarea pârâtului la

a adera la acte juridice neconsfințite în mod liber, limitele drepturilor

asociaților sau mandatarilor desemnați de asociații unei societăți civile fiind

reglementate în mod riguros de prevederile art. 1517 - 1518 C. civ.

Față de dispozițiile

legale incidente în cauză, precum și față de voința părților exprimată în contractul

de antrepriză, pârâtul trebuia să își dea, în mod expres, acordul cu privire la

instituirea, prin actele adiționale nr. 7 și 7 bis, a penalităților de

întârziere, fiind, astfel, nefondate primele trei motive de recurs invocate de

reclamantă.

În ceea ce privește

al patrulea motiv de recurs privind încălcarea prevederilor art. 36 alin. (1)

din Legea nr. 7/1996, deoarece nu există încheiat proces-verbal de recepție la

terminarea lucrărilor, Înalta Curte apreciază că acesta este, de asemenea,

nefondat, având în vedere că pârâtul este îndreptățit la a obține obligarea

reclamantei la predarea apartamentului și a documentației cadastrale necesare

intabulării dreptului de proprietate în ceea ce privește imobilul în litigiu

față de principiul executării în natură a obligației de a face întemeiate pe

dispozițiile art. 1073 - 1077 C. civ. și față de achitarea integrală a

obligațiilor de plată reprezentând contravaloarea lucrărilor de construire.

Al cincilea motiv de

recurs privind obligarea reclamantei la plata daunelor cominatorii în cuantum

de 500 RON/zi de întârziere este, însă, fondat, întrucât, prin aplicarea

dispozițiilor art. 580

3

C. proc. civ., constrângerea debitorului

unei obligații de a face, care nu se poate aduce la îndeplinire prin executare

silită, se poate realiza prin aplicarea unei amenzi civile, care se achită în

folosul statului și nu al creditorului, creditorul obligației având, cel mult,

dreptul de a primi daune interese echivalente prejudiciului cauzat prin

neîndeplinirea obligației.

Așadar, posibilitatea

acordării amenzilor civile și a daunelor interese de către instanța de

executare, la cererea creditorului, a fost recunoscută în cazul neîndeplinirii

obligațiilor de a face, nesusceptibile de executare silită, în scop de

constrângere a debitorului obligației la îndeplinirea acesteia, sub sancțiunea

plății unei sume de bani pentru fiecare zi de întârziere, ceea ce nu este cazul

în speța dedusă judecății.

Constatând că

instanța de apel a nesocotit dispozițiile legale, respectiv art. 580

3

C. proc. civ., Înalta Curte va reține incidența în cauză a motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul declarat de

reclamanta SC C.U. SA Iași împotriva deciziei recurate în sensul că înlătură

dispoziția privind obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 500 RON pe zi

de întârziere reprezentând daune cominatorii și va menține celelalte dispoziții

ale deciziei.

Cu privire la

recursul declarat de pârâtul M.D.C., analizând actele și lucrările dosarului

din perspectiva dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora

instanța se va pronunța prioritar asupra excepțiilor de fond sau de procedură

care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, luând

în examinare, cu prioritate, chestiunea timbrajului, reține că, potrivit art. 1

din Legea nr. 146/1997, cu referire la art. 20 alin. (1) și (2) din aceeași

lege, taxele de timbru se depun anticipat sau până la termenul de judecată

stabilit de instanță.

Potrivit prevederilor

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și

normelor de aplicare a legii coroborate cu dispozițiile art. 9 din O.G. nr.

32/1995 privind timbrul judiciar, în cazul în care partea nu achită taxa

judiciară de timbru și timbrul judiciar, cererea va fi anulată ca netimbrată.

În speță, recurentul

nu a depus până la termenul de judecată stabilit pentru soluționarea recursului

dovada taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit (8.833 RON taxă

judiciară de timbru și 5 RON timbru judiciar), deși a fost citat cu această

mențiune.

Constatând că

recursul nu a fost timbrat corespunzător anticipat și nici până la termenul

stabilit de Înalta Curte, 29 mai 2014, pentru când procedura de citare a fost

legal îndeplinită, iar, în cauză, nu operează scutirea legală de obligația

timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin.

(1) și (3) din Legea nr. 146/1997 coroborate cu dispozițiile art. 35 alin. (1)

și (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 și să dispună

anularea ca netimbrat a recursului declarat de pârâtul M.D.C.

În temeiul art. 274

C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea pârâtului M.D.C. la plata

sumei de 500 RON către reclamanta SC C.U. SA reprezentând cheltuieli de

judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC C.U. SA Iași împotriva Deciziei civile nr. 54/2013

din 10 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, modifică în

parte decizia recurată în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea

reclamantei-pârâte SC C.U. SA la plata sumei de 500 RON pe zi de întârziere

reprezentând daune cominatorii.

Menține celelalte

dispoziții ale deciziei.

Anulează ca netimbrat

a recursului declarat de pârâtul M.D.C. împotriva aceleiași decizii.

Obligă pârâtul M.D.C.

la plata sumei de 500 RON către reclamanta SC C.U. SA reprezentând cheltuieli

de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 29 mai 2014.

Procesat

de GGC - AZ