ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 949/2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față s-a reținut următoarele: Prin sentința civilă nr. 22 din 20 iulie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă a stabilit, în temeiul art. 22 C. proc. civ., că litigiul este de competența de primă instanță a Judecătoriei Caransebeș. Pentru a hotărî astfel, instanța a arătat că prin decizie irevocabilă cauza a fost trimisă spre competentă soluționare la Judecătoria Caransebeș. Prin aceeași decizie, în aplicarea prevederilor art. 17 C. proc. civ., s-a arătat că cererile incidentale sunt de competența instanței învestite cu judecarea cererii principale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC M. SA arătând că nu există autoritate de lucru judecat referitor la problema competenței întrucât Tribunalul Caraș-Severin s-a pronunțat pe competența instanței în judecarea cererii de interventie în interes propriu arătând că este competentă să judece cererea de intervenție acea instanță competentă să judece cererea principală. În aceste condiții, Judecătoria Caransebeș putea să-și verifice propria competență față de cererea principală, nefiind legată de soluția dată de tribunal. Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat și evacuarea recurentei din spațiile ce fac obiectul litigiului. Acțiunea în evacuare este neevaluabilă în bani, iar pricina are caracter comercial.

Recursul nu este întemeiat. În mod corect instanța regulatorului de competentă a arătat că, prin Decizia civilă nr. 1195/R din 29 noiembrie 2005 s-a stabilit irevocabil că, în aplicarea prevederilor art. 17 C. proc. civ., sunt de competența judecătoriei și cererile incidentale indiferent de obiect. În egală măsură, câtă vreme cererea de evacuare a fost formulată pe cale incidentală, este lipsită de relevanță natura civilă sau comercială a acesteia. În aceste condiții, judecătoria nu mai putea, invocând prevederile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului. În egală măsură, procedând în acest mod, judecătoria a nesocotit prevederile art. 181 C. proc.

civ., majorarea cuantumului pretențiilor pe parcursul procesului neputând justifica declinarea competenței. Față de cele ce preced, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 5 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta SC M. S.A. împotriva sentinței nr. 22 din data de 20 iulie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2010.