ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 949/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 949/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Deliberând, în
condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față s-a reținut
următoarele:
Prin sentința civilă nr. 22 din
20 iulie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă a stabilit, în temeiul
art. 22 C. proc. civ., că litigiul este de competența de primă instanță a
Judecătoriei Caransebeș.
Pentru a hotărî
astfel, instanța a arătat că prin decizie irevocabilă cauza a fost trimisă spre
competentă soluționare la Judecătoria Caransebeș.
Prin aceeași
decizie, în aplicarea prevederilor art. 17 C. proc. civ., s-a arătat că
cererile incidentale sunt de competența instanței învestite cu judecarea
cererii principale.
Împotriva
acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC M. SA arătând că nu există
autoritate de lucru judecat referitor la problema competenței întrucât
Tribunalul Caraș-Severin s-a pronunțat pe competența instanței în judecarea
cererii de interventie în interes propriu arătând că este competentă să judece
cererea de intervenție acea instanță competentă să judece cererea principală.
În aceste
condiții, Judecătoria Caransebeș putea să-și verifice propria competență față
de cererea principală, nefiind legată de soluția dată de tribunal.
Prin cererea de
chemare în judecată s-a solicitat și evacuarea recurentei din spațiile ce
fac obiectul litigiului. Acțiunea în evacuare este neevaluabilă în bani, iar pricina
are caracter comercial.
Recursul nu
este întemeiat.
În mod corect
instanța regulatorului de competentă a arătat că, prin Decizia civilă nr.
1195/R din 29 noiembrie 2005 s-a stabilit irevocabil că, în aplicarea
prevederilor art. 17 C. proc. civ., sunt de competența judecătoriei și cererile
incidentale indiferent de obiect.
În egală
măsură, câtă vreme cererea de evacuare a fost formulată pe cale incidentală,
este lipsită de relevanță natura civilă sau comercială a acesteia.
În aceste
condiții, judecătoria nu mai putea, invocând prevederile art. 2 pct. 1 lit. b)
C. proc. civ., să decline competența de soluționare a cauzei în favoarea
tribunalului.
În egală
măsură, procedând în acest mod, judecătoria a nesocotit prevederile art. 181 C.
proc. civ., majorarea cuantumului pretențiilor pe parcursul procesului neputând
justifica declinarea competenței.
Față de cele ce
preced, criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 5 C. proc.
civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a
fost respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca
nefondat recursul formulat de pârâta SC M. S.A. împotriva sentinței nr. 22 din
data de 20 iulie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 16 februarie 2010.