ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1679/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1679/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin cererea înregistrată la data de 17 februarie 2012 pe rolul Judecătoriei Brăila, secția civilă, sub nr. 2410/196/2012, contestatoarea SC M.R.D. SRL, în temeiul art. 62 alin. (1) și (2) din Legea nr. 58/1934, a formulat, în contradictoriu cu intimații M.M.G.Î.I. și BEJ D.D.C., opoziție la executare, solicitând anularea Somației și a Procesului-verbal încheiate la data de 23 ianuarie 2012 în Dosarul de executare nr. 407/2011, cu plata cheltuielilor de judecată. Prin Sentința civilă nr. 3610 din 10 mai 2012, Judecătoria Brăila, secția civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 2 București, reținând în raport de obiectul cererii incidența dispozițiilor art. 373 alin. (1) coroborat cu art. 400 alin. (1) C. proc.
civ., respectiv competența instanței de la sediul debitorului. II. Pe rolul Judecătoriei Sector 2 București, secția civilă, cauza a fost înregistrată la data de 22 iunie 2012, sub nr. 23208/300/2012. Prin Sentința civilă nr. 1552 din 31 ianuarie 2013, Judecătoria Sector 2 București, secția civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila, secția civilă, și constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că titlurile executorii puse în executare silită în Dosarul de executare nr. 407/2012 și împotriva cărora s-a formulat opoziție la executare sunt reprezentate de biletele la ordin AA, BB, CC, DD, învestite cu formulă executorie de Judecătoria Brăila.
Față de acest aspect, în baza dispozițiilor art. 106 raportat la art. 62 alin. (2) din Legea nr. 58/1934, potrivit cărora, opoziția se va introduce la judecătoria care a învestit cambia cu formulă executorie, instanța a apreciat că Judecătoria Brăila este instanța competentă teritorial în soluționarea cauzei. III. Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării acestei cereri în favoarea Judecătoriei Brăila, secția civilă, pentru următoarele considerente: Reclamanta a promovat pe rolul Judecătoriei Brăila o cerere în materie de executare silită inițiată în temeiul unor titluri executorii constând într-o serie de bilete la ordin învestite cu formulă executorie chiar de către această instanță.
Astfel, deși în materie de executare silită competența teritorială este reglementată de dispozițiile coroborate ale art. 373 alin. (2) și 400 alin. (1) C. proc. civ., care statuează pentru cazul contestațiilor la executare competența teritorială în favoarea instanței de executare, respectiv a instanței în a cărei circumscripție își are sediul debitorul, unde se presupune că se găsesc bunurile acestuia ce formează obiectul executării, Înalta Curte constată că, în speță, având în vedere natura juridică a titlurilor executorii contestate pe calea specială a opoziției -bilete la ordin, sunt aplicabile normele speciale, derogatorii de la dreptul comun, reglementând expres această categorie de acte juridice, respectiv art. 106 raportat la art. 62 alin. (2) din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin.
În baza normelor legale precitate, competența de soluționare a opoziției la executare aparține judecătoriei care a învestit cambia cu formulă executorie, în speță, Judecătoriei Brăila. Astfel fiind, Înalta Curte, în raport de cele anterior expuse, în baza dispozițiilor art. 22 alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a litigiului dintre contestatoarea SC M.R.D. SRL și intimații M.M.G.Î.I. și BEJ D.D.C., având ca obiect opoziție la executare, în favoarea Judecătoriei Brăila, secția civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 aprilie 2013. Procesat de GGC - AZ
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.