ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2611/2013

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului a constatat următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brăila, la data de 13.02.2013 sub nr. 2558/196/2013, reclamantul-creditor serviciul de utilitate publică de administrare șl gospodărire locală B., în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 5/2001, a chemat în judecată pe pârâta - debitoare C.A.L., solicitând instanței emiterea ordonanței care să cuprindă somația și termenul de plată pentru suma de 1.153,70 RON, din care 576 RON reprezentând debit restant și 477,70 RON penalități, calculate până la data de 31 octombrie 2012, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii, creditorul a arătat că între părți s-a încheiat contractul de închiriere spații parcare auto din 01 noiembrie 2007, creditorul punând la dispoziție locul de parcare marcat, poziționat și cu nr. autoturismului înscris cu vopsea albă.

Conform fișei client debitoarea nu a achitat nicio sumă de bani, deși s-a obligat conform art. 4.2 alin. (3) din contract sa achite prețul trimestrial. A mai arătat că a încercat soluționarea amiabilă a diferendului pe calea concilierii directe, însă debitoarea nu s-a prezentat. În drept, reclamantul s-a întemeiat pe prevederile O.G. nr. 5/2001. Cererea reclamantului a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 39 RON și timbru judiciar în valoare de 0,3 RON. În dovedire, reclamantul a depus înscrisuri. Prin sentința civilă nr. 2634 din 27 martie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 2558/196/2013, Judecătoria Brăila a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia sub nr. 2558/196/2013 la data de 08 aprilie 2013. La termenul din 30 aprilie 2013, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Slobozia și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții. Prin sentința civilă nr. 1293 din 30 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Slobozia s-a admis excepția de necompetență teritorială și în consecință s-a declinat competența de soluționare a cauzei la Judecătoria Brăila. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență. S-a apreciat că potrivit art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 5/2001 cererile privind somația de plată se depun la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță, iar prevederile O.G. nr. 5/2001 se completează, în materie de competență, cu prevederile codului de procedură civilă, care stabilesc competența materială și teritorială a instanțelor judecătorești în materia executării obligațiilor derivând din raporturile contractuale. Referitor la competența teritorială, această instanță a apreciat că, în afara textului de lege mai sus arătat, art. 5 C. proc. civ. statuează că cererea împotriva unei persoane fizice se face la instanța domiciliului paratului, iar în baza art. 10 pct. 1 C. proc. civ., în afară de instanța domiciliului pârâtului, mai sunt competente următoarele instanțe: în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligațiunii.

S-a reținut că în materia executării obligațiilor derivând din raporturile contractuale, competența teritorială a instanțelor judecătorești este reglementată de norme de ordine privată. În acest context, art. 159 1 alin. (3) C. proc. civ. stabilește că necompetență de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât. De altfel, obligativitatea verificării din oficiu a competenței este reglementată și de art. 159 1 alin. (4) C. proc. civ., această obligație existând practic în orice litigiu în care sunt aplicabile normele procesual civile, iar dispozițiile art. 159 1 alin. (4) C. proc. civ. nu au fost până acum interpretate în sensul că ar conferi instanței vreun drept de a invoca din oficiu excepția necompetenței teritoriale de ordine privată.

Cum textul art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 5/2001 exprimă aceeași obligație ca și textul art. 159 1 alin. (4) C. proc. civ., este un non-sens să se considere că art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 5/2001 obligă instanța să invoce din oficiu excepția necompetenței teritoriale de ordine privată, pe când textul art. 159 1 alin. (4) C. proc. civ., coroborat cu art. 159 1 alin. (3) C. proc. civ., obligă instanța să nu invoce din oficiu excepția necompetenței teritoriale de ordine privată. Judecătoria Slobozia a considerat că în cauză nu este vorba de un litigiu dintre un comerciant și un consumator. În speță, competența teritorială de soluționare a cauzei este reglementată de norme de ordine privată. Reclamantul a sesizat, în acest sens, cu cererea sa de emitere a ordonanței de plată, Judecătoria Brăila, iar pârâta nu a invocat excepția necompetenței teritoriale.

Prin urmare, competența de soluționare a cauzei revine instanței sesizate de reclamant. Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Brăila, pentru următoarele considerente: Obiectul litigiului îl constituie emiterea unei somații de plată pentru suma neachitată de 1.153,70 RON, din care 576 RON reprezentând debit restant și 477,70 RON penalități, calculate până la data de 31 octombrie 2012, în baza raporturilor încheiate prin contractul de închiriere de spații parcare auto.

Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001, modificată și completată, cererile privind somația de plată se depun la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță. Art. 5 din C. proc. civ., stabilește că cererea de chemare în judecată se depune la instanța de la domiciliul pârâtului. Potrivit art. 10 alin. (4) C. proc. civ., în afară de instanța de la domiciliul pârâtului, mai sunt competente, în cererile privitoare la obligațiile comerciale, instanța locului unde obligația a luat naștere sau aceea a locului plății. Cum potrivit art. 12 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente teritorial, iar în cauză creditoarea a învestit cu acțiunea introductivă la Judecătoria Brăila, instanța în a cărei rază teritorială se află instanța locului unde a luat ființă obligația, urmează ca această instanță legal învestită să soluționeze litigiul.

De asemenea, se impun câteva precizări cu privire la motivarea Judecătoriei Brăila și anume: Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, cererile privind somația de plată se depun la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță, iar la alin. (3) se arată că judecătorul verifică din oficiu competența instanței, procedând potrivit legii, aspect ce se referă la verificarea din oficiu a competenței materiale a instanței, iar nu la verificarea competentei teritoriale, care este reglementată prin normele dispozitive de competență stabilite în C. proc. civ. În ceea ce privește competența teritorială a instanței, în procedura somației de plată, de regulă, competența teritorială care se pune în discuție este fie de drept comun fie alternativă.

În cazul excepției de necompetență teritorială relativă - competența teritorială de drept comun sau competența alternativă poate fi invocată numai de pârât și numai prin întâmpinare, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, până la prima de zi de înfățișare. Având în vedere că normele de competență teritorială relativă sunt norme de ordine privată, prin care sunt ocrotite interesele particulare, instanța, din oficiu, nu poate invoca o asemenea excepție. În speța de față, numai partea interesată, respectiv reclamantul - creditor, avea o astfel de posibilitate și, față de împrejurarea că acesta nu a invocat excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Brăila, această instanță a fost stabilită în mod definitiv cu soluționarea cauzei, excepție ce nu poate fi invocată de însăși Judecătoria Brăila, în caz contrar, s-ar încălca norma de competență teritorială de ordine privată.

În consecință, față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei la Judecătoria Brăila, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brăila. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2013.